Introducere

În acest articol din Ghidul consumatorului inteligent de informații și servicii medicale vom explica opțiunile de diagnostic și tratament al tusei la copii și la adulți, utilizarea cărora este susținută de dovezi științifice.

Ce se poate face în cazul tusei la un copil?

În cadrul monitorizărilor obiective cu înregistrare audio s-a constatat că copiii sănătoși tușesc, în medie, de 11-30 de ori pe zi.

(1) În majoritatea cazurilor, apariția bruscă a tusei la copii este asociată cu o infecție virală respiratorie acută (adică, cu o răceală), care a cauzat inflamația unei porțiuni a căilor respiratorii:

• inflamația cavității nasului și a sinusurilor paranazale (rinită, rino-sinuzită).
• inflamația faringelui (faringită),
• inflamația laringelui (laringită),
• inflamația traheei (traheită),
• inflamația bronhiilor (bronșită).

La copii, episoadele de infecții virale respiratorii acute se pot repeta de 7-10 ori pe an.

În multe cazuri, concomitent cu tusea, copilul are și alte simptome ale răcelii:

• secreții nazale, nas înfundat, strănut frecvent;
• febră până la 38-39C, frisoane;
• dureri în mușchi și articulații;
• slăbiciune;
• durere și inflamație în gât;
• mărirea în volum a ganglionilor limfatici cervicali (din regiunea gâtului);
• răgușeală;
• senzație de zgâriere în piept (retrosternal), care se intensifică în timpul tusei;
• eliminarea sputei transparente sau opace (de culoare verzuie sau gălbuie).

Majoritatea simptomelor răcelii (inclusiv febra, durerile în gât, guturaiul), se rezolvă în decursul a 3-10 zile de la debutul bolii. Pe de altă parte, către a zecea zi de la debutul bolii, tusea asociată cu răceala dispare doar la 50% dintre copii. La ceilalți copii tusea persistă încă timp de 3-4 săptămâni sau mai mult. Acest fenomen se numește  tuse postvirală sau tuse postinfecțioasă.

În sezonul rece, episoadele de infecții respiratorii virale acute la un copil pot urma unul după altul; acest lucru este mai probabil în cazul în care copilul frecventează grădinița. Astfel, la mulți copii tusea poate persista o perioadă îndelungată de timp, cu intensificare periodică la începutul fiecăruia dintre episoadele de răceală. Spre deosebire de cazurile de tuse persistentă asociate cu boli potențial periculoase (vedeți mai jos), în caz de episoade recurente de tuse asociată cu răceala, între episoade copilul nu are alte simptome, iar tusea, treptat devine mai puțin pronunțată.

Dintre cele peste 200 de tipuri cunoscute de virusuri care pot cauza tuse și alte simptome ale răcelii, în prezent, există tratament antiviral specific cu o eficacitate dovedită numai împotriva virusurilor gripale A și B.

La majoritatea copiilor care nu administrează tratament, gripa evoluează benign și se termină cu recuperare completă în termen de 7-10 zile. Totodată, în cazul copiilor mai mici de 5 ani și al copiilor cu anumite boli cronice, infecția gripală este asociată cu un risc crescut de apariție a complicațiilor.

În cadrul studiilor clinice s-a constatat că, în cazurile în care tratamentul împotriva gripei este început în primele 48 de ore după apariția simptomelor, acesta permite scurtarea perioadei de boală, reduce riscul de complicații și reduce probabilitatea de deces în cazul unei infecții severe.

Astfel, dacă de la debutul bolii încă nu au trecut 48 de ore:

• în cazul tuturor copiilor cu risc crescut de complicații ale gripei, și
• în cazul tuturor copiilor fără risc crescut de complicații ale gripei, părinții cărora ar vrea să reducă durata bolii și/sau riscul de complicații (care și așa este foarte mic), sau să reducă riscul de transmitere a gripei altor persoane, pentru care infecția poate fi mai periculoasă,

ar putea fi justificată inițierea promptă a tratamentului antiviral.

Lista afecțiunilor în prezența cărora un copil ar putea fi supus unui risc crescut de complicații ale gripei, precum și recomandări detaliate cu privire la cazurile în care simptomele răcelii pot fi asociate cu gripa, explicații cu privire la tratamentul antiviral, la eficiența și siguranța acestuia, sunt prezentate în articolul Gripa 2015-2016. Recomandări argumentate științific pentru pacienți cu privire la vaccinare și tratament.

În cazul copiilor la care apariția tusei și a altor simptome ale răcelii a fost provocată de alte tipuri de virusuri, tratamentul antigripal este inutil. În asemenea situație, pentru ameliorarea simptomelor de răceală sunt disponibile doar remedii simptomatice.

Niciunul dintre remediile simptomatice contra tusei, disponibile la moment, nu poate fi recomandat pentru ușurarea tusei asociate cu răceala la copii, atât din cauza efectelor adverse potențial periculoase, cât și pentru că eficacitatea acestora nu a fost dovedită.

În cadrul studiilor efectuate până în prezent, nu au fost obținute dovezi convingătoare în favoarea faptului că, în cazul copiilor, preparatele contra tusei și alte medicamente* reduc frecvența și intensitatea tusei, grăbesc vindecarea sau reduc riscul apariției complicațiilor răcelei. Totodată, toate aceste medicamente pot provoca reacții adverse (inclusiv periculoase), iar utilizarea lor crește costul tratamentului.

*A fost studiată eficacitatea:

• medicamentelor contra tusei care conțin componente cu acțiune expectorantă și mucolitică, în special: N-acetilcisteină, Carbocisteină, Ambroxol, Bromhexină, Guaifenesină, preparate pe bază de plante;
• medicamentelor antitusive care conțin Codeină sau Dextrometorfan;
• antihistaminicelor;
• medicamentelor “contra gripei și răcelii”, care conțin o combinație de diferite substanțe active cu acțiune antihistaminică, vasoconstrictoare și antipiretică;
• inhalatoarelor cu beta2-agoniști, în special Salbutamol (la copii fără astm);
• antibioticelor.

Frecțiile în regiunea pieptului cu camfor, eucalipt sau mentol nu reduc frecvența și intensitatea tusei, dar, în cazul unor copii, pot îmbunătăți somnul. Principalele efecte secundare ale acestor medicamente sunt iritarea pielii și a ochilor.

În cadrul unui studiu în care au participat 139 de copii cu vârsta cuprinsă între 2 și 5 ani, care aveau tuse asociată cu răceala, s-a determinat că administrarea a 2,5 ml de miere înainte de somn a redus frecvența și intensitatea tusei și a crescut calitatea somnului la 59% dintre copii. La copiii care au primit miere ameliorarea tusei a fost mai semnificativă decât la copiii care au primit antitusive cu Dextrometorfan, medicamente cu acțiune antihistaminică (Difenhidramină) sau placebo. Însă aceste date sunt insuficiente pentru a trage concluzii definitive în favoarea sau împotriva utilizării mierii pentru ușurarea tusei asociate cu răceala.

Din cauza riscului de botulism, mierea este contraindicată copiilor mai mici de 12 luni.

(2) Unele dintre bolile care se manifestă prin tuse (inclusiv pneumonie, bronșiolită acută, crup, traheită bacteriană, tuse convulsivă, exacerbare de astm, inhalarea unui corp străin, etc.) pot evolua rapid și prezintă pericol pentru copilul bolnav. Manifestările acestor boli pot include:

• apariția bruscă a unei tuse puternice într-o situație în care copilul ar fi putut inhala un corp străin;
• respirație accelerată*;
• puls accelerat**;
• respirație zgomotoasă sau șuierătoare;
• dificultăți de respirație;
• adâncirea spațiilor intercostale în timpul respirației;
• durere acută în piept (sau în spate, în partea superioară a abdomenului), care se intensifică la o inspirație adâncă;
• accese de tuse lătrătoare foarte puternică (după care copilul poate vomita);
• apariția repetată a febrei după ce temperatura corpului, inițial, s-a normalizat;

*Respirație accelerată:

**Puls accelerat:

La sugari (sub 1 an), pe lângă manifestările enumerate anterior, semnele evoluției periculoase a bolii mai pot fi:

• dilatarea nărilor în timpul respirației;
• creștere bruscă a temperaturii corpului;
• refuzul mâncării sau vărsături;
• apatie;
• accese de oprire a respirației.

(3) În majoritatea cazurilor, tusea prelungită la copii, care persistă mai mult de 4-8 săptămâni este asociată cu astm, cu reflux gastro-esofagian sau cu rino-sinuzită cronică. Mai rar, cauza tusei persistente poate fi tuberculoza, tusea convulsivă, infectarea recurentă cu paraziți intestinali, prezența unui dop de cerumen în ureche, dischinezia ciliară, fibroza chistică și alte boli pulmonare congenitale, bronșită bacteriană persistentă, etc.

(3.1) Tuberculoza la copii se poate manifesta prin așa simptome, precum:

• febră persistentă sau periodică peste 37,5C;
• tuse uscată sau umedă, care durează 3-4 săptămâni, nu se ameliorează sau chiar devine mai pronunțată;
• pierdere inexplicabilă în greutate;
• apariția sângelui în spută (acest simptom este mai frecvent la adolescenți).

(3.2) Manifestări astmului pot fi episoade recurente în timpul cărora copilul este deranjat de unul sau mai multe dintre simptomele enumerate în continuare:

• Respirație șuierătoare (în engleză – wheezing). Mulți părinți îl descriu ca un sunet muzical, continuu, șuierător, care însoțește respirația copilului;
• Tuse;
• Dificultăți de respirație (copilul spune că “nu-i ajunge aer”);
• Senzație de comprimare a cutiei toracice (copilul zice că îi “este greu să tragă aer în piept din cauza că plămânii sunt supraumpluți cu aer”).

Probabilitatea faptului că aceste simptome sunt asociate cu astmul este mai mare în cazul în care unul sau câteva dintre simptome:

• Se repetă frecvent;
• Se amplifică pe timp de noapte sau spre dimineață;
• Apare sau se agravează, nu doar în timpul episoadelor de răceală (infecții respiratorii virale acute), dar și în afara acestora;
• Apare sau se agravează în timpul efortului fizic sau al jocurilor active, în timpul râsului, plânsului sau al emoțiilor puternice;
• Apare sau se intensifică la contactul cu animale de companie, la inhalarea aerului rece sau umed, a fumului, a polenului, a mirosurilor puternice, a aerului poluat, etc.

Asocierea simptomelor de mai sus cu astmul, dar nu cu alte maladii, este, de asemenea, mai probabilă:

• În cazul în care copilul sau rudele sale apropiate (părinții) suferă de boli alergice (dermatită atopică, eczemă, rinită alergică);
• În cazul în care la cineva dintre rudele apropiate ale copilului a fost stabilit diagnosticul de astm.

(3.3) În cazul copiilor la care tusea persistă deja mai mult de 8 săptămâni și la care, în rezultatul investigațiilor nu au fost depistate tuberculoza sau astmul, poate fi rațional:

A. Dacă copilul cu tuse are, concomitent, secreții nazale persistente, nas înfundat, senzație de scurgere a mucusului în gât, poate fi rezonabilă efectuarea unui tratament de probă al rino-sinuzitei, descris în articolul Recomandări argumentate științific pentru pacienți cu privire la guturai, nas înfundat, diverse forme de rinită și sinuzită.

În cadrul mai multor cercetări s-a constatat că un asemenea tratament poate fi eficient atât în eliminarea rinoreei/congestiei nazale persistente, cât și în rezolvarea tusei uscate persistente. În literatura medicală curentă, asemenea cazuri de tuse sunt numite “sindromul tusigen al căilor respiratorii superioare” sau “sindromul de picătură postnazală”.

B. Dacă copilul are arsuri la stomac, poate fi rezonabilă efectuarea unei cure de tratament de probă al refluxului gastro-esofagian, descris în articolul Recomandări argumentate științific pentru pacienți cu privire la reflux gastro-esofagian.

La unii copii cu tuse prelungită și pirozis, în rezultatul tratamentului cu medicamente care reduc aciditatea gastrică (administrarea regulată a unui medicament din grupul inhibitorilor pompei de protoni în decursul a 8 săptămâni) se rezolvă ambele probleme.

C. În cazul copiilor care nu au alte simptome în afară de tuse persistentă (care durează mai mult de 2 săptămâni), poate fi rezonabilă efectuarea testelor de diagnostic al tusei convulsive. Dezvoltarea acestei infecții (într-o formă mai ușoară) este posibilă și la copiii care au primit toate dozele vaccinului împotriva tusei convulsive (DTP).

Într-o serie de studii s-a constatat că la 17-20% dintre adolescenții și adulții cu tuse care durează mai mult de 2 săptămâni pot fi detectate semne ale unei infecții recente cu tuse convulsivă (creșterea nivelului de anticorpi împotriva acestei infecții).

Dacă analizele vor arăta că copilul, într-adevăr, a suportat recent această infecție, se va putea constata că cauza tusei persistente a fost determinată și efectuarea altor investigații nu va mai fi necesară.

După o infecție cu tuse convulsivă, tusea poate persista timp de 3-6 luni. Actualmente încă nu există un tratament specific, care ar putea ameliora tusea asociată cu tusea convulsivă. Recomandări cu privire la diagnosticul și tratamentul acestei infecții sunt prezentate în articolul Ghid argumentat științific pentru pacienți cu privire la tusea convulsivă.

D. În cazul copiilor care trăiesc în condiții de risc crescut de infectare recurentă cu paraziți intestinali care se transmit prin contactul cu solul, cauza tusei uscate persistente sau periodice și a apariției respirației șuierătoare (wheezingului) poate fi migrația larvelor de paraziți prin țesutul pulmonar. Mai rar, infectarea cu paraziți se poate manifesta prin dureri în piept, febră, apariția sputei cu sânge.

În asemenea situații, rezolvarea problemei constă în eliminarea contactului copilului cu solul contaminat cu ouă de paraziți. Recomandări detaliate în acest sens sunt prezentate în articolul Helminții. Răspunsuri la cele mai importante întrebări privind profilaxia, tratamentul și diagnosticarea helmintiazelor la copii, adulți și animalele domestice.

E. La unii copii cauza tusei uscate persistente este prezența unui dop de cerumen în ureche. Alte simptome ale dopului de cerumen pot fi:

• Reducerea mai mult sau mai puțin pronunțată a auzului (într-o ureche);
• Zgomot în urechi (ciocănire, pocnet, foșnet) care se poate intensifica la mișcarea capului;
• Senzație de ureche înfundată;
• Prurit în canalul auditiv;
• Durere ușoară, care persistă timp îndelungat (săptămâni) și se intensifică la apăsare pe canalul urechii.

Recomandări detaliate privind eliminarea dopului din ureche sunt prezentate în articolul: Dop de cerumen în ureche. Ghid pentru pacienți.

F. La copii, tusea uscată sau umedă, care durează mai mult de 8 săptămâni consecutive, poate fi, de asemenea, cauzată de unele afecțiuni rare (inclusiv, dischinezie ciliară primară, fibroză chistică, displazie bronhopulmonară, bronșiectazie).

Alte semne ale acestor boli pot fi:

• Retard în dezvoltarea fizică a copilului;
• Deformarea cutei toracice;
• Episoade recurente de pneumonie;
• Simptome de dereglare a funcției altor organe interne;
• Apariția simptomelor la scurt timp după nașterea copilului.

G. În cazul copiilor la care tusea durează mai mult de 4 săptămâni, fără perioade de ameliorare, și în cazul cărora au fost excluse toate celelalte cauze posibile descrise anterior, după unii autori, ar putea fi rezonabilă efectuarea unei cure de tratament cu antibiotice cu durata de 3-6 săptămâni. Asemenea cazuri de boală, care se caracterizează prin dispariția tusei în urma tratamentului cu antibiotice, sunt numite “bronșită bacteriană persistentă“.

Tratamentul optim, în acest caz, este administrarea Amoxicilinei cu acid clavulanic în formă de pastile timp de 2-6 săptămâni. Medicamentul alternativ este Azitromicina, administrată în câte 3 doze pe săptămână, timp de 3 săptămâni.

H. În unele cazuri, cauza tusei prelungite la copil nu poate fi stabilită chiar și după efectuarea tuturor investigațiilor disponibile.

În literatura medicală sunt propuse mai multe ipoteze pentru a explica asemenea cazuri de tuse. Motivele posibile sunt considerate:

• tusea psihogenă;
• sensibilitatea crescută a căilor respiratorii față de stimuli obișnuiți (aer);
• contactul cu fumul de țigară (fumatul activ sau pasiv), etc.

Deocamdată nu au fost formulate recomandări pentru tratamentul copiilor aflați în această situație rară.

Ce se poate face în cazul tusei la un adult?

(1) În majoritatea cazurilor, apariția bruscă a tusei la adulți este asociată cu o infecție virală acută (adică, răceală), care a provocat inflamația uneia sau a câtorva porțiuni ale tractului respirator:

• inflamația cavității nasului și a sinusurilor paranazale (rinită, rino-sinuzită),
• inflamația faringelui (faringită),
• inflamația laringelui (laringită),
• inflamația traheei (traheită),
• inflamația bronhiilor (bronșită).

La adulți, episoadele de infecții virale respiratorii acute se pot repeta de 2-5 ori pe an.

În multe cazuri, concomitent cu tusea, sunt prezente și alte simptome ale răcelii:

• secreții nazale, nas înfundat, strănut frecvent;
• febră până la 38-39C, frisoane;
• dureri în mușchi și articulații;
• slăbiciune;
• durere și inflamație în gât;
• mărirea în volum a ganglionilor limfatici cervicali (din regiunea gâtului);
• răgușeală;
• senzație de zgâriere în piept (retrosternal), care se intensifică în timpul tusei;
• eliminarea sputei transparente sau opace (de culoare verzuie sau gălbuie).

Majoritatea simptomelor răcelii (inclusiv febra, durerile în gât, guturaiul), se rezolvă în decursul a 3-10 zile de la debutul bolii. Tusea, însă, poate persista timp de 3-4 săptămâni sau mai mult. Acest fenomen se numește tuse postvirală sau tuse postinfecțioasă.

Spre deosebire de cazurile de tuse persistentă, asociate cu boli potențial periculoase (vedeți mai jos), în cazul tusei postvirale persoana afectată nu are alte simptome, iar tusea, treptat, se ameliorează.

Dintre cele peste 200 de tipuri cunoscute de virusuri care pot cauza tuse și alte simptome ale răcelii, în prezent, există tratament antiviral specific cu o eficacitate dovedită numai împotriva virusurilor gripale A și B.

La majoritatea adulților care nu administrează tratament, gripa evoluează benign și se termină cu recuperare deplină în termen de 7-10 zile.

La femeile gravide, la femeile aflate în primele două săptămâni după naștere, la persoanele mai în vârstă de 65 de ani și la persoanele cu anumite afecțiuni cronice, infectarea cu gripă este asociată cu un risc crescut de apariție a complicațiilor severe.

În cadrul studiilor clinice s-a constatat că, în cazurile în care tratamentul împotriva gripei este început în primele 48 de ore după apariția simptomelor, acesta permite scurtarea perioadei de boală, reduce riscul de complicații și reduce probabilitatea de deces în cazul unei infecții severe.

Astfel, dacă de la debutul bolii încă nu au trecut 48 de ore:

• în cazul tuturor persoanelor cu risc crescut de complicații ale gripei, și
• în cazul tuturor persoanelor fără risc crescut de complicații ale gripei, dar care ar vrea să reducă durata bolii și/sau riscul de complicații (care și așa este foarte mic), sau să reducă riscul de transmitere a gripei altor persoane, pentru care infecția poate fi mai periculoasă,

ar putea fi justificată inițierea promptă a tratamentului antiviral.

Lista afecțiunilor, în prezența cărora se mărește riscul de complicații ale gripei, precum și recomandări detaliate cu privire la cazurile în care simptomele răcelii pot fi asociate cu gripa, explicații cu privire la tratamentul antiviral, la eficiența și siguranța acestuia, sunt prezentate în articolul Gripa 2015-2016. Recomandări argumentate științific pentru pacienți cu privire la vaccinare și tratament.

În toate celelalte cazuri de răceală, pentru ameliorarea tusei și a altor simptome ale bolii sunt disponibile doar remedii simptomatice.

La adulţi, eficacitatea și siguranța remediilor simptomatice contra tusei, existente în prezent, a fost studiată insuficient. Pe baza datelor disponibile în acest sens, se pot formula următoarele concluzii:

• Adulții care ar dori să ușureze tusea puternică (chinuitoare), pot administra, pentru o perioadă scurtă de timp și cu precauție, medicamente antitusive care conțin Dextrometorfan. Analiza unui șir de studii a arătat că administrarea Dextrometorfanului în doză de 30-60 mg poate reduce frecvența și intensitatea tusei. Doza maximă admisă de medicament este de 120 mg pe zi. În caz de supradozaj, acest medicament poate duce la dereglarea respirației, tulburări de conștiință, amețeli.
  Preparatele antitusive care conțin Codeină sau Folcodină nu sunt mai eficiente decât cele cu Dextrometorfan, dar sunt asociate cu un risc mai mare de efecte adverse și, prin urmare, nu se recomandă.
• Pentru ușurarea tusei în timpul nopții la adulți, de asemenea, pot fi utilizate antihistaminicele de generația întâi (de exemplu, Difenhidramină, Clorfeniramină, Hidroxizină). Principalele efecte secundare ale acestor medicamente includ somnolența și scăderea vigilenței.
• Pentru ameliorarea tusei pentru o perioadă scurtă de timp se pot face inhalații cu mentol.
• Până în prezent, nu există dovezi care să justifice utilizarea medicamentelor cu acțiune expectorantă și mucolitică, în special: N-acetilcisteină, Carbocisteină, Ambroxol, Bromhexină, Guaifenesină, preparate pe bază de plante. În ceea ce privește reducerea frecvenței și intensității tusei, accelerarea vindecării sau reducerea riscului de complicații ale răcelii, eficiența acestor medicamente nu a fost stabilită. În plus, toate aceste medicamente cresc costul tratamentului.

(2) În cazuri mai rare, apariția bruscă a tusei la un adult poate indica dezvoltarea unei maladii potențial periculoase (pneumonie, tromboembolism pulmonar, exacerbarea BPOC, etc.). Manifestările acestor boli pot include:

• durere acută în piept (sau în spate, în partea superioară a abdomenului), care se intensifică la o inspirație adâncă;
• respirație accelerată (peste 25 respirații pe minut în stare de repaus);
• creșterea frecvenței cardiace (peste 100 de bătăi pe minut în repaus);
• dificultăți de respirație, senzație de insuficiență de aer (dispnee);
• eliminarea sputei cu sânge;
• la pacienții cu BPOC – intensificarea tusei obișnuite.

(3) În majoritatea cazurilor, tusea prelungită la un adult, care persistă mai mult de 4-8 săptămâni este asociată cu astm, cu reflux gastro-esofagian, cu rino-sinuzită cronică, cu boala pulmonară obstructivă cronică (BPOC) sau cu fumatul. Mai rar, cauza tusei persistente poate fi tuberculoza, cancerul pulmonar, prezența unui dop de cerumen în ureche, efectul secundar al anumitor medicamente, etc.

Tuturor adulților cu tuse inexplicabilă, care persistă deja mai mult de 4-8 săptămâni, în primul rând, li se recomandă efectuarea radiografiei toracice pentru a exclude tuberculoza, cancerul pulmonar și unele maladii mai rare. În unele cazuri, pe lângă radiografie poate fi nevoie de efectuarea tomografiei computerizate de rezoluție înaltă (HRCT). Cu ajutorul acestei investigații, la 42% dintre pacienții cu rezultate normale la radiografie se pot detecta modificări patologice.

(3.1) Tuberculoza la adulți se poate manifesta prin așa simptome, precum:

• febră persistentă sau periodică peste 37,5C;
• tuse (uscată sau umedă) care durează 3-4 săptămâni sau mai mult, nu se ameliorează sau chiar devine mai pronunțată;
• pierdere inexplicabilă în greutate;
• apariția sângelui în spută;
• dureri în piept, care se intensifică la respirație.

(3.2) Cancerul pulmonar poate avea următoarele manifestări:

• Apariția sângelui în spută;
• La persoanele fumătoare cu tuse persistentă, cancerul se poate manifesta prin schimbarea caracterului tusei obișnuite;
• Alte simptome pot include: pierderea în greutate, episoade recurente de pneumonie, dureri în piept, dispnee progresivă, mărirea ganglionilor limfatici în regiunea supraclaviculară, etc.

Probabilitatea de apariție a cancerului pulmonar poate fi mărită la persoanele mai în vârstă de 50 de ani, în special la fumătorii cu semne caracteristice bolii pulmonare obstructive cronice. Vedeți. Recomandări argumentate ştiinţific pentru pacienţi cu privire la bronşita cronică şi bronhopneumopatia obstructivă cronică, BPOC

(3.3) Dacă după efectuarea radiografiei/tomografiei computerizate nu se vor depista modificări în plămâni, pentru rezolvarea tusei:

A. Poate fi argumentată efectuarea spirometriei, pentru identificarea semnelor posibile ale astmului sau ale bolii pulmonare obstructive cronice (BPOC).

Simptomele astmului la adulți pot include episoade recurente de:

• tuse uscată;
• respirație șuierătoare (mulți oameni o descriu ca sunet muzical continuu, șuierător, care însoțește respirația);
• dificultăți de respirație, dispnee (persoana simte că “nu-i ajunge aer”).
• Senzație de comprimare a cutiei toracice (persoana simte că “nu poate trage aer în piept din cauza că plămânii sunt supraumpluți cu aer”).

La unele persoane la care, ulterior, în baza eficienței tratamentului de probă și a investigațiilor, se confirmă diagnosticul de “astm”, unicul semn inițial al bolii este tusea uscată persistentă.

La persoanele la care diagnosticul BPOC este susținut de rezultatele spirometriei pot fi prezente următoarele simptome:

• tuse persistentă;
• dispnee persistentă și progresivă;
• raluri (horcăit) șuierătoare în timpul respirației.

Tusea persistentă (cronică) este adesea primul simptom al BPOC. Inițial tusea poate fi rară, însă cu timpul aceasta devine mai frecventă și poate apărea zilnic și pe parcursul întregii zile. Tusea poate fi uscată sau umedă (cu eliminare de spută densă).

Recomandări detaliate cu privire la diagnosticul și tratamentul BPOC sunt prezentate în articolul: Recomandări argumentate științific pentru pacienți cu privire la bronșita cronică și boala pulmonară obstructivă cronică (BPOC).

B. Dacă persoana cu tuse are concomitent secreții nazale persistente, nas înfundat, senzație de scurgere a mucusului în gât, iritație în gât sau nevoia frecventă de a tuși pentru a-și “curăța gâtul”, poate fi rezonabilă efectuarea unui tratament de probă al rino-sinuzitei, descris în articolul Recomandări argumentate științific pentru pacienți cu privire la guturai, nas înfundat, diverse forme de rinită și sinuzită.

În cadrul mai multor cercetări s-a constatat că un asemenea tratament poate fi eficient atât în eliminarea rinoreei/congestiei nazale persistente, cât și în rezolvarea tusei uscate persistente. În literatura medicală curentă, astfel de cazuri de boală sunt numite “sindromul tusigen al căilor respiratorii superioare” sau “sindromul de picătură postnazală“.

C. Dacă persoana afectată are arsuri la stomac (pirozis), poate fi rațională efectuarea unei cure de tratament al refluxului gastro-esofagian. La 36-57% dintre persoanele cu tuse prelungită și pirozis, în rezultatul tratamentului cu medicamente care reduc aciditatea gastrică (administrarea regulată a unui medicament din grupul inhibitorilor pompei de protoni în decursul a 8 săptămâni) se rezolvă ambele probleme.

Vedeți Recomandări argumentate științific pentru pacienți cu privire la pirozis, arsuri și senzație de greutate în stomac.

D. În cazul persoanelor care administrează medicamente pentru tratamentul hipertensiunii arteriale din grupul inhibitorilor enzimei de conversie a angiotensinei (IECA), poate fi rezonabilă înlocuirea medicamentului respectiv cu un medicament dintr-un alt grup. Nu se știe din ce cauză poate apărea tusea la persoanele care administrează aceste medicamente, dar se știe că micșorarea dozei de medicament nu ajută la atenuarea tusei.

După înlocuirea medicamentului din grupul IECA cu un alt medicament anti-hipertensiv (vedeți Recomandări argumentate științific pentru pacienți cu privire la hipertensiunea arterială), tusea poate persista timp de mai multe săptămâni sau luni. La unii pacienți tuse persistă până la 40 de săptămâni.

E. Fumatul sau expunerea pasivă la fumul de țigară pot provoca tuse prelungită, chiar și în cazurile în care, în cadrul investigațiilor obiective (radiografie, spirometrie) nu se depistează modificări în plămâni.

În cadrul unui șir de studii s-a determinat că peste câteva luni după renunțarea la fumat, tuse trece la peste 90% dintre foștii fumători. În plus, renunțarea la fumat reduce semnificativ riscul de apariție a BPOC, a cancerului pulmonar și a maladiilor cardiovasculare severe.

F. În cazul persoanelor care nu au alte simptome în afară de tuse persistentă, poate fi rezonabilă efectuarea testelor de diagnostic al tusei convulsive. Într-o serie de studii s-a constatat că la 17-20% dintre adolescenții și adulții cu tuse care durează mai mult de 2 săptămâni pot fi detectate semne ale unei infecții recente cu tuse convulsivă.

Dacă analizele vor arăta că persoana, într-adevăr, a suportat recent această infecție, se va putea constata că cauza tusei persistente a fost determinată și efectuarea unor alte investigații nu va mai fi necesară. După o infecție cu tuse convulsivă, tusea poate persista timp de 3-6 luni. Actualmente încă nu există un tratament specific, care ar putea ameliora tusea asociată cu tusea convulsivă. Vedeți Ghid argumentat științific pentru pacienți cu privire la tusea convulsivă.

G. La unele persoane, cauza tusei uscate persistente este prezența unui dop de cerumen în ureche. Alte simptome ale dopului de cerumen pot fi:

• Reducerea mai mult sau mai puțin pronunțată a auzului (într-o ureche);
• Zgomot în urechi (ciocănire, pocnet, foșnet) care se poate intensifica la mișcarea capului;
• Senzație de ureche înfundată;
• Prurit în canalul auditiv;
• Durere ușoară, care persistă timp îndelungat (săptămâni) și se intensifică la apăsare pe canalul urechii.

Recomandări detaliate privind eliminarea dopului din ureche sunt prezentate în articolul: Dop de cerumen în ureche. Ghid pentru pacienți.

H. În unele cazuri, cauza tusei prelungite nu poate fi stabilită chiar și după efectuarea tuturor investigațiilor disponibile. În asemenea situație, unii specialiști le recomandă pacienților încercarea unui tratament cu Gabapentină. În cadrul unui studiu a fost stabilită eficacitatea acestui tratament în ceea ce privește creșterea calității vieții pacienților cu tuse prelungită inexplicabilă.

***

Explicație în privința bronșitei

După cum am menționat anterior, starea în care infecția provoacă inflamația acută a căilor respiratorii inferioare (adică, a bronhiilor) este numită bronșită acută. Astfel, bronșită acută nu este o afecțiune independentă, ci este doar una dintre manifestările posibile ale răcelii. Tratamentul “bronșitei acute” se face conform acelorași reguli, care au fost descrise anterior pentru tusea asociată cu răceala.

În ghidurile medicale actuale pentru specialiști bronșita cronică se definește ca “starea adulților caracterizată prin tuse cu spută (în orice cantitate), care a început cu mai mult de doi ani în urmă și în fiecare an durează mai mult de trei luni consecutiv, și nu este asociată cu alte afecțiuni pulmonare.”

Recomandări detaliate cu privire la bronșită cronică sunt prezentate în articolul: Recomandări argumentate științific pentru pacienți cu privire la bronșita cronică și boala pulmonară obstructivă cronică (BPOC).