Explicaţia detaliată a testului HCG (gonadotropina corionică umană) pentru determinarea sarcinii

Ce este gonadotropina corionică umană (HCG)?

Gonadotropina corionică umană (HCG) este un hormon, secretat de învelişul ​​special al embrionului în curs de dezvoltare, în timpul sarcinii. HCG sprijină dezvoltarea normală a sarcinii. Datorită acestui hormon, în organismul femeii gravide, sunt blocate procesele care cauzează menstruaţia şi este sporită producţia hormonilor necesari pentru a menţine sarcina.

Creşterea concentraţiei de HCG în sângele şi în urina unei femei gravide este unul dintre cele mai timpurii semne ale sarcinii. (Vezi şi Semne posibile de sarcină).

HCG este compus din două părţi: subunităţile alfa (a) şi beta (b). Subunitatea alfa a HCG este foarte asemănătoare cu alţi hormoni ai organismului uman, iar subunitatea beta este unică. De aceea, analiza HCG constă în determinarea concentraţiei subunităţii beta în sânge sau în urină.

Cantităţi mici ale HCG sunt produse de glanda pituitară (hipofiza), chiar şi în absenţa sarcinii. Acest lucru explică faptul că, în unele cazuri, niveluri foarte scăzute ale acestui hormon în sânge sunt identificate şi la femeile ne-gravide (inclusiv, la femeile în menopauză), şi chiar şi în sângele bărbaţilor.

Conţinutul admisibil al HCG în sângele femeilor ne-gravide şi al bărbaţilor

Concentraţia HCG în urină
în UI / ml 

Bărbaţii şi femeile neînsărcinate Mai puţin de 5
Femeile în menopauză Mai puţin de 9,5

Cum se modifică nivelul gonadotropinei corionice umane (HCG) în timpul sarcinii?

În cazul dezvoltării normale a sarcinii, HCG poate fi determinat în sângele femeilor gravide, aproximativ, după 8 – 14 zile de la concepţie (vezi Cum are loc conceperea unui copil?).

Nivelul HCG creşte rapid şi, începând cu a 3-a săptămână de sarcină, se dublează la fiecare 2-3 zile. Creşterea concentraţiei a HCG în sângele femeilor gravide continuă până la, aproximativ, 11-12 săptămâni de sarcină. Între a 12-a şi a 22-a săptămână de sarcină, concentrarea HCG se reduce puţin. De la a 22-a săptămână şi până la naştere, concentraţia de HCG în sângele unei femei însărcinate începe să crească din nou, dar mult mai lent decât la începutul sarcinii.

Considerând viteza creşterii concentraţiei HCG în sânge, medicii pot identifica unele abateri de la dezvoltarea normală a sarcinii. În special, în timpul sarcinii ectopice sau a sarcinii oprite în dezvoltare, creşterea concentraţiei HCG este mai lentă decât în ​​timpul sarcinii normale.

Accelerarea ritmului creşterii concentraţiei HCG poate fi un semn al molei hidatiforme (adenom corionic), al sarcinii multiple sau al unei maladii cromozomiale a fătului (de exemplu, al sindromului Down).

Nu există nicio normă strictă a conţinutului de HCG în sângele femeilor gravide. Nivelurile de HCG, în aceeaşi perioadă a sarcinii, pot fi foarte diferite la femei diferite. În acest sens, măsurările unice ale HCG sunt puţin informative. Pentru a evalua procesul dezvoltării sarcinii, este importantă dinamica schimbării concentraţiei HCG în sânge.

Concentraţiile normale de HCG, în dependenţă de termenul sarcinii

Zile trecute de la ultima menstruaţie Termenul de sarcină Norma nivelului de HCG pentru această perioadă, mU / ml
26 zile 12 zile 0-50
27 zile 13 zile 25-100
28 zile 2 săptămâni 50-100
29 zile 15 zile 100-200
30 zile 16 zile 200-400
31 zile 17 zile 400-1000
32 zile 18 zile 1050-2800
33 zile 19 zile 1440-3760
34 zile 20 zile 1940-4980
35 zile 3 săptămâni 2580-6530
36 zile 22 zile 3400-8450
37 zile 23 zile 4420-10810
38 zile 24 zile 5680-13660
39 zile 25 zile 7220-17050
40 zile 26 zile 9050-21040
41 zile 27 zile 10140-23340
42 zile 4 săptămâni 11230-25640
43 zile 29 zile 13750-30880
44 zile 30 zile 16650-36750
45 zile 31 zile 19910-43220
46 zile 32 zile 25530-50210
47 zile 33 zile 27470-57640
48 zile 34 zile 31700-65380
49 zile 5 săptămâni 36130-73280
50 zile 36 zile 40700-81150
51 zile 37 zile 45300-88790
52 zile 38 zile 49810-95990
53 zile 39 zile 54120-102540
54 zile 40 zile 58200-108230
55 zile 41 zile 61640-112870
56 zile 6 săptămâni 64600-116310

Teste pentru a determina nivelul de gonadotropină corionică umană

Pentru a determina nivelul de HCG se utilizează o varietate de teste de laborator, care pot detecta sarcina, începând cu 1-2 săptămâni.

Analiza de HCG poate fi efectuată în multe laboratoare, la îndreptarea medicului ginecolog.

Cum să vă pregătiţi pentru analiza de HCG?

Nicio pregătire specială pentru a efectua testul de sânge pentru HCG nu este necesară. Înainte de a cere îndreptarea pentru analiză, spuneţi-i medicului dumneavoastră despre toate medicamentele pe care le administraţi, deoarece unele medicamente pot afecta rezultatele testului.

Analiza pentru HCG, cel mai bine, este s-o efectuaţi dimineaţa, pe stomacul gol.

Poate oare analiza pentru HCG să “greşească” în determinarea sarcinii?

Testele de laborator pentru HCG pot da rezultate greşite, dar probabilitatea de eroare este foarte mică. Erorile de laborator pot fi de două tipuri:

Rezultatul fals pozitiv

Rezultatul fals pozitiv înseamnă că analiza determină niveluri ridicate de HCG în sângele unei femei care nu este gravidă.

Cauzele posibile ale rezultatelor fals-pozitive includ:

  • reacţia testului la anumite substanţe din sângele femeii, similare cu HCG;
  • producţia HCG de către hipofiza femeii examinate;
  • administrarea medicamentelor care conţin HCG (de exemplu, în tratamentul infertilităţii);
  • tumorile producătoare de HCG.

Ce ar trebui să faceţi în acest caz?

În cazurile în care analiza arată un nivel ridicat al HCG, iar ecografia nu detectează sarcina, medicul poate prescrie teste suplimentare (determinarea nivelului de HCG în urină, un tratament cu contraceptive orale, o tomografie computerizată a pelvisului), care vor ajuta la determinarea cauzei exacte a creşterii nivelului de HCG.

Rezultatul fals negativ

Rezultatul fals negativ înseamnă că analiza identifică niveluri scăzute ale HCG în sângele femeii gravide. Principala cauza a rezultatelor fals negative este efectuarea analizei prea devreme (la un termen foarte mic de sarcină).

Ce ar trebui să faceţi în acest caz?

Medicul vă poate recomanda un test repetat pentru HCG, peste câteva zile sau peste câteva săptămâni, sau poate să vă prescrie examinarea ecografică pelviană.

data publicării: