Informație argumentată științific pentru pacienți cu privire la spirometrie

DESPRE ACEASTĂ VERSIUNE A ARTICOLULUI

Data ultimei actualizări:

Volum: 7 paginiPagini convenționale, cu un volum aproximativ egal cu cel al unei pagini de carte.

CUM A FOST SCRIS ACEST ARTICOL?

Acest articol a fost scris în conformitate cu viziunea noastră despre rolul pe care informația obiectivă îl poate avea în luarea deciziilor medicale personale. Aflați mai multe despre procesul de scriere a articolelor și despre autori.

Textul articolului nu conține publicitate ascunsă. Vedeți Dezvăluirea informațiilor financiare.

Orice concluzii cu privire la alegerea tratamentului sau a investigațiilor prezentate în articol sunt făcute în baza surselor.

APRECIEREA CITITORILOR

(Instrument nou) Indicați cât de mulțumit(ă) sunteți de faptul că ați găsit acest articol și/sau scrieți-ne părerea dvs.

Apreciere medie: 5.0. Pe baza a 3 voturi.
Se încarcă...

Ce este spirometria?

Spirometria este o investigație în cadrul căreia, cu ajutorul unui dispozitiv special, se determină volumul de aer pe care o persoană îl expiră într-o anumită perioadă de timp.

Cum se efectuează spirometria?

În timpul spirometriei, persoana examinată trebuie sa facă o inspirație cât mai profundă și imediat după asta să expire cu viteză maximă, până la golirea completă a plămânilor, suflând în tubul spirometrului.

Pentru obținerea unor rezultate mai exacte medicul poate propune repetarea ciclului de inspirație și expirație maximă de câteva ori (de obicei, de 3-8 ori).

Acuratețea rezultatelor spirometriei depinde, în mare măsură, de cât de bine pacientul îndeplinește instrucțiunile medicului.

În continuare va fi prezentată informația cu privire la semnificația pe care o au indicii spirometriei în diagnosticul și tratamentul astmului și al boli pulmonare obstructive cronice (BPOC).

Indicii spirometriei în diagnosticul astmului

Principalele informații cu privire la diagnosticul și tratamentul astmului sunt prezentate în articolul Recomandări argumentate științific pentru pacienți cu privire la astm.

La copii și la adulți cu astm se observă îngustarea periodică a căilor respiratorii, care se rezolvă spontan sau sub acțiunea medicamentelor.

Pentru a depista o astfel de îngustare, în timpul spirometriei se măsoară:

(1) Volumul maxim de aer pe care persoana examinată îl poate expira după o inspirație maxim de profundă. Acest indicator se numește capacitatea vitală forțată (CVF, Eng. FVC).

(2) Volumul de aer pe care persoana examinată o poate expira în prima secundă de expirație. Acest indicator se numește volumul expirator maxim pe secundă ( VEMS, eng. FEV1).

La persoanele cu căile respiratorii îngustate, aerul iese din plămâni mai lent decât la persoanele cu permeabilitatea normală a bronhiilor. Din acest motiv, la acești oameni indicele VEMS este redus (mai puțin de 80%, comparativ cu norma, determinată conform unor tabele speciale), iar raportul VEMS/CVF este mai mic de 0,75-0,8 la adulți și mai mic de 0,9 la copii.

Raportul redus al VEMS/CVF înseamnă că, din cauza îngustării căilor respiratorii, persoana afectată are nevoie de mai mult timp pentru a face o expirație completă.

Pentru a confirma faptul că îngustarea căilor respiratorii este asociată cu astmul (în caz de astm constricția bronhiilor trece spontan sau sub acțiunea medicamentelor):

(1) Medicul îi poate administra pacientului una sau mai multe doze de medicament cu acțiune bronhodilatatoare, repetând spirometria.

În calitate de medicament bronhodilatator poate fi utilizat un inhalator cu Salbutamol (de obicei, se inhalează 4 doze a câte 100 µg, la intervale de 30 de secunde între doze) sau cu Ipratropiu (de obicei, se inhalează 4 doze de 40 mg, la intervale de 30 de secunde între doze).

Dacă după administrarea medicamentului volumul de aer pe care persoana îl poate expira timp de 1 secundă (VEMS), se va mări:

  • cu mai mult de 12% și cu mai mult de 200 ml, comparativ cu indicii de până la administrarea medicamentului, în cazul adulților,
  • cu mai mult de 12%, comparativ cu indicele de referință din tabel, în cazul copiilor,

medicul va putea trage concluzia că medicamentul a contribuit la dilatarea bronhiilor; acest fapt vorbește în favoarea diagnosticului de astm.

(2) Medicul poate propune efectuarea repetată a spirometriei peste câteva săptămâni sau luni după inițierea tratamentului de probă. Dacă după tratamentul de probă indicele VEMS va fi mai mult decât cu 12% (și mai mult decât cu 200 ml) mai mare decât cel obținut la măsurarea efectuată înainte de inițierea tratamentului, medicul va putea trage concluzia că tratamentul de probă a contribuit la dilatarea bronhiilor. Acest fapt susține diagnosticul de astm.

Din moment ce la pacienții cu astm bronhoconstricția are loc intermitent, la unele persoane, în timpul efectuării spirometriei indicele VEMS este normal. Acest lucru este posibil mai ales în cazul în care, la momentul spirometriei, persoana afectată nu are simptome de astm. Din acest motiv, în cazul pacienților care în timpul spirometriei nu au avut simptome, iar la investigație au avut rezultate normale, medicul poate propune efectuarea repetată a spirometriei în momentul în care simptomele vor reapărea. De asemenea, medicul poate propune efectuarea testului de provocare bronșică.

Ce prezintă testul de provocare bronșică?

La persoanele cu astm pereții bronhiilor au o sensibilitate crescută față de un șir de substanțe, și, în urma contactului cu acestea, se îngustează. Îngustarea bronhiilor, de asemenea, poate avea loc în rezultatul efortului fizic sau al respirației accelerate. În cazul persoanelor fără astm, asemenea fenomene nu se observă.

Pentru efectuarea testului de provocare bronșică medicul poate propune:

  • administrarea unei doze standard de histamină (sau metacolină),
  • inhalarea vaporilor ce conțin manitol,
  • inhalarea vaporilor de soluție salină,
  • efectuarea câtorva exerciții fizice intense,
  • sau efectuarea câtorva respirații accelerate,

și repetarea spirometriei.

În cazul în care VEMS se va reduce (în comparație cu valoarea sa înainte de testul de provocare):

  • mai mult decât cu 20% după administrarea de histamină (sau metacolină),
  • mai mult decât cu 15% după inhalarea vaporilor cu manitol, soluție salină sau după respirația accelerată,
  • mai mult decât cu 10% și cu 200 ml după efort fizic (în cazul adulților),

medicul poate trage concluzia că persoana examinată are hiperreactivitate bronșică, ceea ce este caracteristic astmului. În același timp, dacă după proba de provocare bronșică indicele VEMS nu se va reduce, probabilitatea diagnosticului de astm va scădea semnificativ.

Dacă indicii spirometriei sunt în limitele normale, iar la momentul examinării persoana are simptome caracteristice (tuse, dispnee, etc.), probabilitatea că acestea sunt asociate cu astmul se reduce semnificativ. Într-o astfel de situație, medicul va trebui să ofere efectuarea unor investigații suplimentare pentru a exclude alte boli care pot provoca, de asemenea, tuse sau respirație dificilă.

Utilizarea spirometriei pentru monitorizarea nivelului de risc de exacerbări ale astmului

La unele persoane cu astm, riscul dezvoltării exacerbărilor severe se menține chiar și în lipsa simptomelor. Din acest motiv, mulți specialiști le recomandă pacienților efectuarea periodică a spirometriei pentru determinarea nivelului VEMS. Așa cum puteți afla din articolul dedicat astmului, probabilitatea exacerbărilor severe este mărită la toate persoanele la care indicele VEMS este mai mic de 60% (comparativ cu cel normal), indiferent dacă acestea au sau nu simptome.

Prima determinare a VEMS se face înainte de începerea tratamentului. Măsurările ulterioare se efectuează în termen de 3-6 luni de la inițierea tratamentului cu corticosteroizi inhalatori (CSI), până când indicele VEMS va atinge valorile sale maxime. În momentul în care VEMS va atinge valoarea maximă, medicul va putea conclude că tratamentul a dus la restabilirea maximal posibilă a funcției pulmonare, și că nu este nevoie de intensificarea ulterioară a tratamentului.

În cazul în care după începerea administrării regulate a corticosteroizilor inhalatori simptomele de astm vor persista, în timpul următoarei spirometrii medicul va putea repeta testul cu administrarea unui medicament cu acțiune bronhodilatatoare. Dacă după administrarea medicamentului valoarea VEMS va crește mai mult decât cu 12% și mai mult decât cu 200 de ml, medicul va putea deduce că tratamentul nu asigură un control suficient al astmului și va trebui să recomande trecerea la un tratament mai intensiv.

Pe de altă parte, dacă după administrarea medicamentului cu acțiune bronhodilatatoare indicele VEMS nu se va mări, medicul va putea trage concluzia că simptomele persistente sunt asociate cu o altă problemă (de exemplu, cu reflux gastro-esofagian sau cu rinită alergică), și că nu este nevoie de intensificarea tratamentului.

După obținerea unui control bun al astmului (atingerea valorilor maximale ale VEMS) spirometria se efectuează o dată la câteva luni sau o dată pe an, în funcție de riscul apariției exacerbărilor.

În cazul în care la una dintre măsurări nivelul VEMS va fi sub 60% (în comparație cu norma), medicul va putea conclude că pacientul este supus unui risc crescut de criză astmatică și de scădere a funcției pulmonare în timp, și va trebui să recomande trecerea la o treaptă mai înaltă de tratament.

La diferite măsurări efectuate în decurs de 1 an, valorile VEMS pot varia în limite de până la 12%. O asemenea variabilitate se consideră normală. Diferența normală între diferite valori ale VEMS obținute în decursul a doi ani consecutivi poate fi de până la 15%.

Indicii spirometriei în diagnosticul BPOC

Principalele informații referitor la diagnosticul și tratamentul BPOC sunt prezentate în articolul Recomandări argumentate științific pentru pacienți cu privire la bronșita cronică și boala pulmonară obstructivă cronică (BPOC).

La adulți cu bronhopneumopatie obstructivă cronică se observă îngustarea ireversibilă a căilor respiratorii, care nu se rezolvă nici spontan și nici sub acțiunea medicamentelor.

Pentru a depista o astfel de îngustare, în timpul spirometriei se măsoară:

(1) Volumul maxim de aer pe care persoana examinată îl poate expira după o inspirație maxim de profundă. Acest indicator se numește capacitatea vitală forțată (CVF, în engleză FVC).

(2) Volumul de aer pe care persoana examinată îl poate expira în prima secundă de expirație. Acest indicator se numește volumul expirator maxim pe secundă (VEMS, în engleză FEV1).

La persoanele cu căile respiratorii îngustate, aerul iese din plămâni mai lent decât la persoanele cu permeabilitatea normală a bronhiilor. Din acest motiv, raportul VEMS/CVF la asemenea persoane este redus. Raportul redus al VEMS/CVF înseamnă că, din cauza îngustării căilor respiratorii, persoana afectată are nevoie de mai mult timp pentru a face o expirație completă.

Pentru a determina dacă constricția căilor respiratorii se rezolvă sub acțiunea medicamentelor, pacientului i se administrează una sau mai multe doze de medicament bronhodilatator și se repetă spirometria.

În calitate de medicament bronhodilatator poate fi utilizat un inhalator cu Salbutamol (de obicei, se inhalează 4 doze a câte 100 µg, la intervale de 30 de secunde între doze) sau cu Ipratropiu (de obicei, se inhalează 4 doze de 40 mg, la intervale de 30 de secunde între doze).

Dacă după administrarea medicamentului raportul VEMS/FVC va rămâne mai jos de 0,7 și nu va se deosebi cu mult de valoarea obținută înainte de administrarea bronhodilatatorului, medicul va putea confirma diagnosticul de BPOC.

Pe de altă parte, dacă după administrarea medicamentului raportul VEMS/FVC va rămâne mai jos de 0,7 (70%), dar valoarea VEMS se va mări cu mai mult de 12% (și cu mai mult de 200 ml), medicul va putea concluziona că persoana examinată are BPOC și ar putea suferi, concomitent, și de astm. În acest caz, medicul va trebui să propună o cură de tratament de probă în conformitate cu algoritmul recomandat pentru astm.

Vedeți Recomandări argumentate științific pentru pacienți cu privire la astm.

În baza parametrului VEMS medicul poate determina gradul de reducere a vitezei cu care aerul traversează bronhiile. Așa cum puteți afla din articolul privind tratamentul BPOC, acest parametru este important în planificarea tratamentului pacienților cu această problemă:

Severitatea BPOC (gradul de limitare a fluxului de aer)Valoarea FEV1
ușoară≥ 80%
moderată≥ 50% < 80%
severă≥ 30% < 50%
foarte severă< 30%
Vedeți sursele
  • Johnson, J.D. & Theurer, W.M., 2014. A stepwise approach to the interpretation of pulmonary function tests. American Family Physician, 89(5), pp.359–366.
  • Miller, M.R. et al., 2005. Standardisation of spirometry. European Respiratory Journal, 26(2), pp.319–338.

Cât de mulțumit(ă) sunteți de faptul că ați găsit acest articol?

Apreciere medie: 5.0. Pe baza a 3 voturi.
Se încarcă...

Ce facem noi la moment?

(1) Actualmente suntem în proces de lucru asupra publicării unei serii de articole, dedicate posibilităților de protecție împotriva maladiilor oncologice (a diverselor tipuri de cancer).

În aceste materiale vom prezenta o analiză argumentată științific a opțiunilor disponibile de reducere a riscului de cancer cu utilitate practică pentru mulți adulți. Toți adulții, periodic, se confruntă cu necesitatea de a lua decizii care sunt, direct sau indirect, legate de prevenția maladiilor oncologice, chiar dacă o asemenea legătură nu este întotdeauna evidentă.

(2) Concomitent cu noua serie vom publica și câteva materiale suplimentare importante, care le vor permite cititorilor să-și dezvolte gândirea critică în rezolvarea problemelor medicale, din contul formulării întrebărilor corecte, al determinării propriilor scopuri și al aprecierii calității informațiilor găsite.

Puteți folosi opțiunea de abonare pentru a primi o notificare în momentul publicării noilor articole (publicarea este prognozată pentru luna iunie 2017).