Scarlatina la copii şi adulţi: răspunsuri la cele mai importante întrebări şi recomandări de tratament

***

Ce pericole poate prezenta scarlatina? Care sunt consecinţele şi complicaţiile pe care le poate provoca această boală?

Majoritatea oamenilor care au auzit de scarlatină sau care s-au confruntat cu această boală o consideră drept boală extrem de periculoasă şi de aceea se îngrijorează cu adevărat de posibilitatea unor complicaţii grave cardiace, renale şi articulare.

Monitorizarea clinică a unui număr mare de copii şi de adulţi care s-au îmbolnăvit de scarlatină a arătat că boala poate provoca, într-adevăr, complicaţii severe, dar, în realitate, acestea se întâmplă mult mai rar decât cred oamenii.

Mai jos vom arăta ce fel de complicaţii poate provoca scarlatina, cum puteți afla dacă boala începe să se dezvolte periculos, de ce depinde dezvoltarea anumitor complicaţii la o persoană anume şi cum poate fi prevenită dezvoltarea acestora.

Ce s-ar putea întâmpla în primele câteva zile de după debutul scarlatinei?

Complicaţiile care pot apărea în primele câteva zile de la debutul scarlatinei se dezvoltă în urma răspândirii infecţiei cu streptococ (anume această infecţie cauzează scarlatina) din zona amigdalelor (glandelor) la organele şi ţesuturile vecine.

În special, infecţia se poate răspândi spre ţesuturile din jurul amigdalelor, formând un abces. Aceste abcese sunt rare, însă pot fi foarte periculoase din cauza posibilităţii de răspândire a infecţiei în cutia toracică sau în sânge (vezi abcesele în gât).

De la amigdalele inflamate infecţia poate să se extindă, de asemenea, la nivelul urechilor sau sinusurilor, precum şi în plămâni, în învelişul interior al inimii sau la creier.

Toate aceste complicaţii pot fi extrem de periculoase, dar, repetăm, sunt foarte rare.

Cum puteți să vă dați seama de dezvoltarea acestor complicaţii? Ce trebuie să faceţi în cazul în care acestea apar?

Ce se poate întâmpla în câteva săptămâni după debutul bolii?

Inflamaţia inimii şi a articulaţiilor

În cazuri rare, la oamenii (în special, la copiii) care s-au îmbolnăvit de scarlatină, sistemul imunitar începe să producă anticorpi care atacă nu doar infecţia însăși, ci și ţesuturile normale ale organismului.

Din acest motiv, după 1-2 săptămâni de la debutul scarlatinei, la aceștia se dezvoltă așa-numitul “reumatism articular acut”, însoțit de inflamația articulaţiilor şi a ţesuturilor inimii.

În prezent, în urma utilizării pe larg a antibioticelor în tratamentul scarlatinei, complicaţiile cardiace şi ale articulaţiilor apar la mai puţin de 1% din persoanele care se îmbolnăvesc de scarlatină sau de angina streptococică.

Inflamarea articulaţiilor asociată scarlatinei nu este periculoasă şi, de obicei, trece fără consecinţe grave. În acelaşi timp, o inflamaţie a ţesutului cardiac poate fi extrem de periculoasă şi poate conduce la o perturbare evidentă a funcţionării valvelor inimii şi chiar la decesul persoanei bolnave.

În cadrul unor studii s-a constatat faptul că febra reumatică acută poate să se dezvolte nu numai în urma anginei sau a scarlatinei, dar şi la oamenii aparent perfect sănătoşi, care sunt infectaţi cu streptococul betahemolitic, dar nu acuză niciun simptom.

Un studiu a arătat, în particular, că peste 60% din toți copiii bolnavi de febra reumatică acută, înainte de debutul bolii, nu acuză simptome de angină sau de scarlatină sau acuză doar simptome minore, asemănătoare cu o răceală uşoară.

Este cunoscut faptul că, aidoma scarlatinei, febra reumatică poate să se repete şi, la fiecare recidivă, aceasta poate provoca tulburări tot mai severe ale inimii şi ale articulaţiilor. La oamenii care au suferit o dată de febra reumatica, riscul de reapariţie a bolii este deosebit de mare.

Prin urmare, dacă, la dvs. sau la cineva din membrii familiei dvs., s-a dezvoltat febra reumatica, discutaţi neapărat cu medicul posibilitatea unui tratament profilactic cu antibiotice (pentru mai mulţi ani sau chiar pentru tot restul vieţii), care nu va permite infecţiei streptococice să se dezvolte din nou.

Mai multe detalii în această privință – în articolul Infecţiile streptococice ale gâtului.

Inflamația rinichilor

O altă complicaţie gravă asociată scarlatinei poate fi aşa-numita glomerulonefrită streptococică acută. Ca şi complicaţiile cardiace şi cele ale articulaţiilor, glomerulonefrita este asociată anticorpilor pe care sistemul imunitar al omului bolnav le produce împotriva infecţiei. La unii oameni, anticorpii, contactând cu microbii, încep să se depună în ţesuturile renale, cauzând inflamaţia acestuia.

Șansa de a dezvolta glomerulonefrita streptococică în urma scarlatinei este de circa 1,8%.

Inflamaţia ţesuturilor rinichilor poate fi foarte severă şi provoca o tulburare deplină a funcţiei acestor organe. Din fericire, la majoritatea persoanelor infectate, funcţia renală se restabileşte în termen de câteva săptămâni de la debutul bolii. Cu toate acestea, în unele cazuri, perturbarea funcţiei renale poate fi ireversibilă.

Potrivit experţilor, riscul dezvoltării febrei reumatice sau a glomerulonefritei poate fi în funcţie de tipul infecţiei streptococice care a cauzat boala.

În prezent, sunt studiate peste 120 de specii (tipuri) de streptococ betahemolitic de grup A. Din toate aceste varietăți, tipurile 1, 3, 5, 6, 18, 19 şi 24 provoacă febră reumatică mai frecvent decât alte tipuri de microbi. Celelalte tipuri de streptococi (12, 49, 55, 57 şi 59) induc mai des glomerulonefrita.

Tulburarea funcţiei creierului

În 20-30% din cazuri de febră reumatică acută la copii (adică, la mai puţin de 0,3% din copiii care se îmbolnăvesc de scarlatină), anticorpii, produşi de sistemul imunitar împotriva infecţiei streptococice, atacă anumite centre ale creierului responsabile de coordonarea motorie, de vorbire şi de emoţii.

De aceea, la unii copii bolnavi de scarlatină, la câteva săptămâni după debutul bolii, se poate dezvolta aşa-numită coree Sydenham sau sindromul PANDAS, care se poate manifesta prin următoarele simptome:

• O schimbare inexplicabilă a atitudinii copilului faţă de alimentare (copilul începe să mănânce foarte mult şi cu nerăbdare sau, dimpotrivă, refuză să mănânce);
• Copilul devine agitat fără niciun motiv, plânge des şi neîntemeiat sau devine agresiv;
• Aţi observat că copilul începe să aibă brusc rezultate proaste la şcoală;
• Copil face, brusc, enurezis (inontinenţă urinară);
• Observat la copilul dvs. apariţia unor mişcări ciudate ale gurii, ale limbii, ale mâinilor sau ale picioarelor.

Aproximativ 50% din copiii care s-au îmbolnăvit de coreea Sydenham după scarlatină se recuperează totalmente, într-un răstimp de câteva luni. La ceilalţi copii, problemele psihologice şi tulburările motorii persistă o lungă perioadă de timp.

Scarlatina poate afecta capacitatea bărbatului de a concepe un copil?

În mediile ştiinţifice, scarlatina este investigată profund. Cu toate acestea, procesând datele ştiinţifice referitoare la problema în cauză, nu am reuşit să găsim niciun raport cu privire la faptul că scarlatina ar putea avea vreun efect negativ asupra capacităţii bărbatului sau a femeii de a concepe un copil. Prin urmare, putem trage concluzia că scarlatina, suportată în copilărie sau la vârsta adultă, nu perturbă capacitatea unei persoane de a concepe copii.

Ce ar trebui să faceţi pentru a preveni complicaţiile provocate de scarlatină?

Există vreo modalitate de reducere a riscului dezvoltării unor complicaţii?

Numeroase studii clinice au arătat că persoanele cărora medicii le prescriu antibiotice pentru tratamentul scarlatinei, sunt bolnavi doar cu o zi mai puţin decât persoanele care nu administrează niciun tratament. Dar acesta nu înseamnă că tratamentul cu antibiotice este inutil şi că se poate renunţa la el.

În cadrul studiilor pomenite mai sus, s-a constatat că tratamentul cu antibiotice scade semnificativ riscul dezvoltării complicaţiilor scarlatinei.

Datorită tratamentului cu antibiotice se reduce foarte mult riscul de răspândire a infecţiei şi dispare aproape cu totul riscul unor complicaţii la inimă, articulații şi sistemul nervos (în cazuri extrem de rare, aceste complicaţii pot apărea şi după tratamentul organizat în mod corespunzător).

Tratamentul cu antibiotice, de asemenea, reduce riscul de complicaţii renale.

Riscul de complicaţii crește dacă tratamentului cu antibiotice a început cu întârziere? Copilul trebuie să administreze antibiotice, în cazul în care aproape s-a recuperat?

De foarte multe ori, părinţii ai căror copiii s-au îmbolnăvit de scarlatină, își fac griji din cauză că tratamentul cu antibiotice nu a fost iniţiat în prima zi a bolii, ci numai după 2-3 zile, sau chiar mai târziu, şi se tem că întârzierea ar putea fi cauza dezvoltării unor complicaţii la copil.

Există, de asemenea, situaţii în care părinţii contestă decizia medicilor de a iniţia o cură cu antibiotice, la 7-9 zile după debutul bolii, atunci când copilul aproape că s-a recuperat.

Datele cercetărilor ştiinţifice ne permit să tragem următoarele concluzii în această privință:

În cadrul cercetărilor ştiinţifice, s-a constatat că complicaţiile asociate cu răspândirea infecţiei la nivelul ţesuturilor adiacente, formarea abceselor, inflamaţiile urechilor, plămânilor şi altor organe, într-adevăr, apar mai frecvent în cazurile în care tratamentul nu este început în primele zile de boală.

În acelaşi timp, s-a constatat că, şi atunci când tratamentul cu antibiotice întârzie câteva zile (până la 9 zile), acesta reduce riscul dezvoltării complicaţiilor cardiace, renale şi ale sistemului nervos la fel de eficient ca şi tratamentul început în primele zile ale bolii.

Periculoasă este nu numai scarlatina, ci și orice altă durere în gât sau angină

Citind cu atenție întrebările cititorilor, am observat că mulţi oameni, ai căror copiii s-au îmbolnăvit de angină, sunt supăraţi pe medicii lor, care au diagnosticat scarlatina cu întârziere.

Analizând aceste întrebări, am ajuns la concluzia că oamenii consideră că scarlatina este o boală autonomă şi că doar scarlatina, nu și o simplă durere în gât, poate provoca complicaţii periculoase.

De fapt, scarlatina nu este o boală aparte, ci doar o variantă a anginei, cauzată de streptococul betahemolitic de grup A (altfel spus, angina însoțită de erupţie pe piele).

Acest lucru înseamnă că complicaţiile renale, cardiace, articulare şi ale sistemului nervos pot apărea chiar dacă la copil nu se atestă simptome specifice scarlatinei (cu alte cuvinte, nu există nici erupţie cutanată, nici descuamare a pielii, nici înroșire a limbii).

Aceasta înseamnă, de asemenea, că exact aceeaşi atenţie care se acordă scarlatinei ar trebui acordată oricărui alt caz de angină sau de dureri în gât.

În acest caz, nu contează simptomele prin care se manifestă boala (angina, durerile în gât), ci microbul a declanşat-o.

Semnele şi simptomele care pot denota dezvoltarea scarlatinei şi modalitatea de tratare a acestei boli la copii şi la adulţi

Pentru comoditatea cititorilor, am decis să combinăm capitolele despre simptomele şi tratamentul scarlatinei. Astfel, mai jos, după descrierea celor mai comune simptome ale acestei boli, veţi găsi instrucţiuni detaliate cu privire la tratamentul simptomelor respective. De asemenea, în acest capitol, veţi găsi o descriere a tratamentului necesar pentru eliminarea microbilor ce provoacă apariţia scarlatinei.

Febra

De cele mai multe ori, scarlatina începe cu o creştere bruscă a temperaturii până la 38,3-40°C. Febra poate persista timp de mai multe zile.

Pentru a reduce temperatura, în cazul scarlatinei, pot fi utilizate antipiretice. Dacă s-a îmbolnăvit un copil, puteţi să-i administraţi medicamente (sub formă de siropuri, comprimate sau supozitoare) care conţin paracetamol sau ibuprofen. Recomandări detaliate în această privință vedeţi în articolul Tratamentul febrei.

Înroșirea limbii

De multe ori, la 2-3 zile după debutul scarlatinei, pe limbă se formează un strat de depuneri de culoare albă, iar papilele limbii se măresc semnificativ, ceea ce face ca suprafaţă limbii să pară mai reliefată. În medicină, acest simptom se numeşte “limba cu aspect de capşună albă“.

În următoarele câteva zile, stratul alb de pe limbă dispare şi limba devine de culoare roşu-aprins. În medicină, acest simptom se numeşte “limba cu aspect de căpşună roşie“.

Acest simptom, de obicei, nu provoacă niciun disconfort şi nu necesită niciun tratament special.

Amigdalită şi durerile în gât

Unul din simptomele principale ale scarlatinei este înroşirea gâtului şi inflamarea, dublată de mărirea destul de severă a amigdalelor (glandelor).

La câteva zile după debutul bolii, pe amigdale poate apărea un strat alb-gălbui, purulent.

Odată cu inflamaţia amigdalelor, apar durerile severe în gât şi se umflă ganglionii limfatici la nivelul gâtului.

Pentru a reduce durerea în gât sunt indicate medicamente ce conțin ibuprofen şi paracetamol, menţionate mai sus.

Chiar şi în cazul în care copilul acuză dureri în gât, dar nu are febră, îi puteţi administra aceste medicamente.

Vezi Recomandări detaliate referitor la utilizarea preparatelor antipiretice.

Bolnavul trebuie să facă gargară?

În cadrul cercetărilor științifice vizând scarlatina, s-a constatat că microbii care cauzează această boală, de multe ori, se ascund în interiorul celulelor ţesutului amigdalian sau în aşa-numită biopeliculă (pelicula foarte subţire de mucus care acoperă suprafaţa gâtului), unde aceștia devin practic insensibili la antibioticele sau la antisepticele utilizate pentru clătirea gâtului sau pentru a fi pulverizate pe mucoasa acestuia.

De aceea, remediile respective sunt considerate practic inutile în tratamentul scarlatinei.

Gargarele sau pulverizarea gâtului cu antiseptice nu reduc nici riscul de a dezvolta complicaţiile scarlatinei. În acest sens, în timpul scarlatinei, precum şi în timpul amigdalitei, nu se recomandă să utilizaţi gargare sau să ungeţi amigdalele cu antiseptice.

Erupţiile cutanate

De cele mai dese ori, erupţia se dezvoltă la 1-2 zile după apariţia febrei sau a durerilor în gât, dar, în unele cazuri, poate să se dezvolte și până la apariţia acestora sau aproape la o săptămână după debutul bolii.

Erupţiile cutanate, în cazul scarlatinei, au aspectul unor umflături roşii mici. La atingere, erupţia cutanată e ca glaspapirul.

Cel mai frecvent, erupţia cutanată apare pe piept şi pe abdomen, dar se poate răspândi şi pe faţă, spate, braţe şi picioare.

Pielea acoperită cu erupţie poate să aibă un aspect roşu pe partea interioară a coatelor, în regiunea inghinală şi în pliuri.

O trăsătură caracteristică a erupţiei cutanate provocate de scarlatină este faptul că aceasta nu afectează pielea din jurul gurii, care poate părea palidă pe fundalul obrajilor înroşiţi din cauza bolii.

Erupţia poate persista de la 2 până la 7 zile şi trece fără să lase urme pe piele.

Erupţia roşie măruntă, care apare în caz de scarlatină, nu necesită niciun tratament.

În cazul în care erupţia provoacă un prurit puternic, întrebaţi-l pe medicul dumneavoastră dacă puteţi da copilului suprastin sau alte medicamente similare, care reduc mâncărimea.

Descuamarea pielii de pe degete, palme şi tălpi

La scurt timp după dispariţia erupţiei, pielea de pe vârfurile degetelor, de pe palme şi tălpi începe să se descuameze (“să se cojească”). Descuamarea poate dura câteva săptămâni.

Aceasta nu cere însă nu niciun tratament. Treptat, stratul de suprafaţă al pielii se reînnoieşte.

Antibioticele: cea mai importantă componentă a tratamentului pentru scarlatină

Infecţia cu streptococ care provoacă scarlatina este sensibilă la antibioticele din familia penicilinei şi cefalosporinei. Aceasta înseamnă că antibioticele respective blochează rapid şi sigur dezvoltarea acestei infecţii.

Cu toate că complicaţiile în urma scarlatinei sunt rare, ele pot fi foarte grave. Din aceste considerente, medicii recomandă ca toţi copiii şi adulţii care au fost diagnosticaţi cu scarlatină (detaliile referitoare la acest lucru sunt prezentate mai jos) să efectueze o cură de tratament cu antibiotice, pe durata a cel puţin 10 zile.

Chiar dacă tratamentul cu antibiotice va începe cu o întârziere de 9 zile, acesta va contribui la prevenirea complicaţiilor renale, articulare şi cardiace.

Mai mult, tratamentul cu antibiotice îl face pe bolnav necontagios deja peste 24 de ore după prima doză şi previne astfel contaminarea oamenilor sănătoşi care contactează cu bolnavul dat.

Putem trata scarlatina fără antibiotice?

În peste 90% din cazuri, bolnavii de scarlatină se recuperează complet, fără niciun tratament. Din acest motiv, mulţi oameni, ai căror copiii au suferit de scarlatină fără complicaţii şi nu au administrat antibiotice, consideră că tratamentul cu antibiotice este opţional şi deci la acesta se poate renunţa.

Este o concluzie greşită.

Deși complicaţiile de pe urma scarlatinei sunt rare, în cazurile în care acestea apar, viaţa persoanei bolnave poate fi în pericol. Dat fiind că, în prezent, nu există nicio altă modalitate de a preveni dezvoltarea unor complicaţii ale scarlatinei, medicii recomandă ca toţi bolnavii de scarlatină să fie trataţi cu antibiotice.

Trebuie să efectuăm vreun control pentru a afla dacă ne-am recuperat totalmente, în cazul în care nu am utilizat antibiotice?

Deoarece microbii care cauzează scarlatina pot persista în ţesuturile faringelui timp de săptămâni şi chiar luni după boală (în acest caz există probabilitatea că aceștia vor provoca complicaţii cardiace şi renale), tuturor persoanelor, care s-au recuperat după scarlatină fără a administra antibiotice, medicii le recomandă frotiul faringian. Dacă frotiul va depista prezenţa streptococului betahemolitic, va trebui să urmați un tratament standard, cu antibiotice.

Pot să-mi scald copilul?

În timpul scarlatinei, copilul poate fi scăldat.

Îmi pot plimba copilul bolnav de scarlatină?

În timpul scarlatinei, copilul are nevoie de odihnă, dar dacă acesta dorește o promenadă şi dacă aţi început deja să-i administraţi antibiotice, puteţi să ieşiţi la o plimbare cu el.

Cu ce putem hrăni copilul? Ce regim alimentar este indicat în caz de scarlatină?

În cazul îmbolnăvirii cu scarlatină nu este necesară respectarea niciunei diete speciale. Puteţi să-i daţi copilului tot ce-i este pe plac şi ce acceptă să mănânce.

Cel mai important lucru este să-i asigurați copilului un aport suficient de lichide (din cauza febrei, poate avea loc deshidratarea organismului). Puteţi oferi copilului băuturi calde sau reci, precum şi îngheţată sau sorbet. Acest lucru nu este periculos şi nu conduce la agravarea amigdalitei.

Există careva forme atipice (atenuate, asimptomatice) de scarlatină?

În cele mai multe cazuri, scarlatina este însoţită de simptomele descrise mai sus (cu alte cuvinte, de dureri în gât + febră + erupţii cutanate). Cu toate acestea, la unii oameni (mai ales la copiii mai mici de 3 ani), boala poate să se dezvolte într-o formă “ascunsă” sau “atipică”, când inflamaţia gâtului şi a amigdalelor sunt slab exprimate, dar se atestă guturai şi congestie nazală.

Drept forme atenuate ale scarlatinei pot fi considerate şi cazurile în care complicaţiile scarlatinei apar la oamenii sănătoşi ce au fost infectaţi cu streptococul betahemolitic. În cazul lor, infecţia dată fie că nu s-a manifestat prin niciun simptom vizibil, fie că a provocat doar simptome uşoare, similare cu răceala.

Care sunt cauzele scarlatinei? Cum se transmite această infecţie? Cum ne putem proteja de contaminare?

Scarlatina este o boală contagioasă. Aceasta înseamnă că bacteriile care declanșează scarlatina pot să se transmită de la persoana infectată la oamenii sănătoşi, provocând la aceștia o boală asemănătoare.

Agenţii scarlatinei sunt bacteriile care, în medicină, se numesc streptococi hemolitici de grup A, B şi C.

Cazurile de boală cele mai frecvente şi periculoase sunt asociate streptococului hemolitic de grup A care, de asemenea, este cunoscut și sub numele de Streptococcus pyogenes.

Nimerind în ţesuturile amigdalelor, acest microb începe să producă o substanţă organică care, în limbaj medical, se numeşte eritrotoxină. Circulând în sângele persoanei bolnave, eritrotoxina produce o erupţie caracteristică şi înroşirea limbii.

Adulţii pot să se îmbolnăvească, de asemenea, de scarlatină?

Omul poate să se îmbolnăvească de scarlatină la orice vârstă. Cu toate acestea, maladia se dezvoltă, cel mai frecvent, la copiii cu vârstele între 1 an şi 12 ani.

Adulţii se îmbolnăvesc de scarlatină arareori.

Scarlatina este o boală contagioasă? Cum se transmite aceasta? Este periculos contactul cu o persoană care suferă de scarlatină?

Scarlatina este contagioasă.

În cadrul cercetărilor ştiinţifice, s-a constatat faptul că oamenii se contaminează cu streptococul betahemolitic de la alte persoane, care sunt deja infectate cu microbul respectiv.

Sursa de contaminare pot fi oamenii bolnavi (de exemplu, omul la care infecţia a provocat angină), precum şi oameni sănătoşi (la care infecţia există în ţesuturile faringelui sau ale nasului, dar fără a provoca boala – în medicină acești oameni se numesc purtători ai agentului patogen).

În cadrul studiilor epidemiologice, s-a constatat că purtători ai streptococului betahemolitic sunt circa 20% din toţi copiii sănătoşi.

Cel mai adesea, agenţii patogeni de scarlatină se transmit prin intermediul fragmentelor de mucus care se elimină din nasul sau din gâtul persoanei bolnave (sau al persoanei purtătoare a agentului patogen), în timpul tusei sau al strănutului.

O persoană sănătoasă se poate contamina de scarlatină, dacă contactează mai întâi cu fragmentele de mucus infectate, iar mai apoi își atinge gura, nasul sau ochii.

Scarlatina se transmite, de asemenea, când beţi din paharul din care adineauri băuse o persoană infectată cu microbul respectiv, când utilizaţi ustensile pe care le-a folosit recent persoana bolnavă sau, cum se întâmplă mai ales printre copii, se muşcă pe rând din aceeași bucată din care a mușcat și persoana bolnavă.

În cazuri foarte rare, streptococcus betahemolitic se transmite prin alimentele contaminate cu fragmente de mucus sau cu saliva unei persoane infectate cu microbii respectivi.

Animalele de companie nu pot fi purtători ai acestei infecţii.

Focarele de scarlatină apar, cel mai frecvent, toamna, iarna şi primăvara. Cercetătorii consideră că acest lucru se poate datora faptului că, în aceste anotimpuri, copiii merg la şcoală şi intră în contact cu o mulţime de alţi copii, ceea ce sporeşte riscul de contaminare.

Cât durează perioada de incubaţie în caz de scarlatină? Când pot apărea primele simptome ale bolii după contaminare?

Perioada de incubaţiePerioada de incubație este intervalul de timp care se scurge între momentul pătrunderii infecției în organismul omului și apariția primelor simptome de boală.
În cazul multor infecții virale ale căilor respiratorii, precum gripa, perioada de incubație constituie 1-3 zile (adică primele simptome ale bolii apar peste 1-3 zile după infectare).
În cazul altor infecții, perioada de incubare poate varia de la câteva zile (mai rar ore), până la mai multe săptămâni, luni sau chiar mai mulți ani., în cazul scarlatinei, durează, în medie, de la 2 până la 5 zile.

Scarlatina poate să se repete din nou? Este posibil ca scarlatina să se dezvolte de câteva ori? Facem imunitate la scarlatină după ce am suferit de această boală?

Spre deosebire de multe “boli infecţioase ale copilăriei”, care pot să se dezvolte doar o singură dată în viaţă (cum ar fi varicela, rujeola), scarlatina poate să se repete atât la copii, cât şi la adulţi. Acest lucru se datorează faptului că, după scarlatină, în organism nu se formează o imunitate specifică de durată împotriva infecţiei respective. În afară de aceasta, imunitatea care se formează în urma scarlatinei este eficace numai împotriva uneia dintre numeroasele (120) varietăți ale acestui microb şi deci nu protejează împotriva altor tipuri ale acestei infecţii.

Cum să-i protejaţi pe alți copii și pe dvs. înșivă de contaminarea cu scarlatină, în cazul în care este bolnav unul dintre copiii dvs.?

Pentru a vă proteja de contaminarea cu scarlatină, încercaţi să respectaţi următoarele reguli:

• După contactul cu persoana bolnavă, spălaţi-vă bine pe mâini cu apă caldă şi cu săpun;
• Insistaţi ca şi persoana bolnavă să se spele pe mâini cât mai des posibil;
• Aveţi grijă ca, pe toată durata bolii, persoana bolnavă să utilizeze obiecte şi prosoape individuale;
• Dacă bănuiţi că cineva dintre apropiaţii dvs. s-a îmbolnăvit de scarlatină, încercaţi, cât mai curând posibil, să-l contactaţi pe medicul dumneavoastră şi să începeţi tratamentul cu antibiotice. Acest lucru vă va ajuta să opriţi rapid răspândirea infecţiei.

Ce ar trebui să fac în cazul în care am contactat cu un bolnav de scarlatină? Cum pot preveni dezvoltarea acestei maladii? 

În cadrul cercetărilor ştiinţifice, s-a constatat că persoanele care sunt în contact cu o persoana bolnavă de scarlatină, de multe ori, se contaminează de la aceasta cu streptococul betahemolitic.

Șansa de transmitere a infecţiei de la copilul bolnav la fraţii şi la surorile acestuia este de aproximativ 50%. Probabilitatea de infectare a părinţilor este de aproximativ 20%.

Aproximativ la 50% din persoanele infectate, acest microb provoacă o boală similară cu angina banală sau cu scarlatina.

Dacă dvs. sau copilul dumneavoastră aţi contactat recent cu o persoană bolnavă de scarlatină, încercaţi să țineți cont de sugestiile de mai jos:

• În prima săptămână de după contaminarea posibilă, urmăriţi atent starea sănătății persoanei care a contactat cu o sursă de infecţie. Dacă la această persoană apar simptome similare cu scarlatina, cu faringita sau cu răceala comună, apelați imediat la medic pentru a efectua testele necesare şi pentru a începe tratamentul. Dacă simptomele nu apar, nu e nevoie să mergeţi la medic, să efectuaţi teste sau să urmaţi vreun tratament.
• Nu aşteptaţi apariţia simptomelor şi mergeți imediat la medic în cazul în care cu sursa de infecţie a contactat un copil ai cărui fraţi sau surori au suferit anterior de scarlatină şi aceasta le-a provocat unele complicaţii la rinichi, inimă sau articulaţii. În acest caz, se consideră că copilul prezintă un risc crescut de dezvoltare a complicaţiilor de scarlatină şi, prin urmare, medicul va trebui să prescrie un tratament profilactic cu antibiotice, pentru a preveni dezvoltarea bolii.
• Medicul trebuie consultat imediat dacă persoana care a contactat cu un bolnav de scarlatină ori are vârsta de peste 65 de ani, ori este bolnavă de diabet zaharat, ori are imunitate redusă. Pentru oamenii din aceste categorii, contaminarea cu infecţia streptococică poate fi foarte periculoasă şi, prin urmare, ei au nevoie de un tratament profilactic cu antibiotice.

Există vreun vaccin împotriva scarlatinei?

Din păcate, în prezent, nu există niciun vaccin împotriva scarlatinei.

Cât de mult ar trebui să dureze carantina în cazul scarlatinei? Cât timp este contagios omul bolnav de scarlatină?

Dacă persoana bolnavă de scarlatină nu administrează antibiotice, ea poate rămâne contagioasă în primele 3 săptămâni de la debutul bolii.

Pe de altă parte, dacă bolnavul începe tratamentul cu antibiotice, el încetează să mai fie contagios la 24 de ore după începerea tratamentului.

Prin urmare, dacă copilul administrează antibiotice, el trebuie izolat de alţi copii numai până la începerea tratamentului şi în primele 24 de ore după începerea acestuia. Izolarea pentru o perioadă mai lungă de timp nu este necesară.

Cum puteţi să vă dați seama dacă, într-adevăr, aveţi de-a face cu scarlatina? Ce teste şi examene poate să vă prescrie medicul pentru a confirma diagnosticul?

Pentru a stabili diagnosticul, medicul va trebui să examineze copilul şi să efectueze frotiul faringian.

Dacă rezultatele frotiului arată prezenţa streptococului betahemolitic, diagnosticul de scarlatină este confirmat.

În cazul în care de la debutul scarlatinei a trecut mai mult de o săptămână, medicul poate să indice şi testul de sânge ASLO.

Scarlatina în timpul sarcinii

Microbii care provoacă scarlatina nu pot nici dăuna fătului, nici perturba dezvoltarea sarcinii.

Tratamentul scarlatinei în timpul sarcinii se realizează cu ajutorul antibioticelor din familia penicilinei, considerate printre cele mai sigure pentru femeile gravide (vezi Utilizarea Amoxicilinei în timpul sarcinii).

Scarlatina poate să apară la sugari?

Dezvoltarea scarlatinei la copiii sub 3 ani şi, cu atât mai mult, la sugari, este puţin probabilă, deşi nu poate fi exclusă totalmente. Aşa cum am spus mai sus, la copiii în primii ani de viaţă, scarlatina (cu alte cuvinte, infecţia streptococică) poate să se manifeste prin simptome care seamănă cu o răceală: congestie nazală, durere uşoară în gât şi nasul înfundat.

Dacă bănuiţi că bebelușul dumneavoastră este bolnav de scarlatină (de exemplu, dacă a fost în contact cu un alt copil, la care s-a depistat maladia respectivă), mergeți imediat la medic. Examinând copilul şi efectuând analizele necesare, medicul va preciza cauza bolii şi va prescrie tratamentul necesar.

Tratamentul scarlatinei la sugari se efectuează în conformitate cu aceleaşi reguli ca şi în cazul copiilor mai mari (vezi mai sus Semnele şi simptomele care pot denota dezvoltarea scarlatinei şi modalitatea de tratare a acestei boli la copii şi la adulţi).