Explicaţia detaliată a regurgitaţiilor la nou-născuţi şi sugari: cauzele regurgitaţiilor frecvente, în ce situaţii regurgitaţiile prezintă pericol pentru sănătatea copilului şi necesită tratament

Ce prezintă regurgitările?

Regurgitarea este o eliberare din stomac pe gură a unei cantităţi mici de alimente sau de salivă amestecate cu sucul gastric. Regurgitarea este frecventă la copii (în special, la nou-născuţi şi la sugari) şi, cu excepţia unor cazuri care vor fi explicate mai jos, se consideră un fenomen perfect firesc, care nu are nevoie de niciun tratament special.

În primele săptămâni de viaţă, regurgitările se manifestă la aproape 85% dintre sugari. La vârsta de 3-4 luni regurgitările devin mai rare şi aproape totalmente dispar fără tratament, atunci când copilul împlineşte 8-10 luni.

Cauzele de regurgitare la copii

Principalele cauze de regurgitare la nou-născuţi şi la sugari sunt:

1. Supraumplerea stomacului cu alimente şi cu aer. Destul de des, regurgitarea la copii are loc imediat după masă, odată cu ieşirea aerului (râgâiala). În asemenea situaţii, din stomacul copilului se elimină hrana “în plus”.
2. Relaxarea muşchilor valvulei care blochează trecerea din esofag în stomac. La adulţi, trecerea din esofag în stomac este blocată cu o supapă membranoasă care permite alimentelor să treacă din esofag în stomac, dar nu le lasă pe acestea să treacă înapoi din stomac în esofag. La copii, supapa care închide trecerea din esofag în stomac este dezvoltată slab şi începe să funcţioneze în mod normal numai la sfârşitul primului an de viaţă a copilului. Din acest motiv, alimentele pot să curgă din stomac în esofagul copilului, de unde ele sunt aruncate în formă de regurgitare.
3. În cazuri rare, cauza regurgitărilor persistente şi abundente la un copil poate fi alergia la produsele alimentare, precum şi unele malformaţii congenitale ale aparatului digestiv (de exemplu, îngustarea locului de tranziţie din stomac în intestin). Semnele după care pot fi diferenţiate regurgitările obişnuite de regurgitările cauzate de boli ale stomacului sau de alergii sunt prezentate mai jos, în secţiunea Cazurile în care trebuie să vă adresaţi medicului.
   

Cum să se facă distincţia dintre regurgitare şi vărsături?

După cum s-a menţionat mai sus, cel mai adesea, regurgitarea este un fenomen absolut firesc, care nu are nevoie de niciun tratament.

Spre deosebire de regurgitare, voma, adesea, este un semn de boală (de exemplu, de infecţie intestinală) şi necesită o atenţie specială, mai ales, în cazul nou-născuţilor şi al sugarilor.

Şi regurgitarea şi vărsăturile se manifestă prin eliminarea conţinutului stomacului, astfel încât este destul de dificil să le distingeţi. Vă prezentăm unele criterii prin care puteţi face acest lucru:

• Regurgitările, de regulă, apar imediat după masă sau la scurt timp după hrănire şi foarte rar se repetă de mai multe ori la rând. De obicei, copilul râgâie o cantitate mică de lapte sau de formulă de lapte, nemodificat sau puţin acru.
• Spre deosebire de regurgitare, voma poate să se repete de mai multe ori şi poate începe independent de hrănire. Adesea, în timpul vărsăturilor, din stomacul copilului se aruncă un lichid gălbui (sucul gastric amestecat cu bilă).
• Spre deosebire de vărsături, regurgitările, aproape întotdeauna, se întâmplă la copilul cu o stare generală bună. În cazul regurgitărilor, copilul se comportă perfect normal, se joacă, zâmbeşte.

Descrierea diferitelor cauze ale vărsăturilor la copii, recomandările detaliate cu privire la modul de a trata greaţa şi vărsăturile la copii şi specificarea cazurilor în care trebuie să vă adresaţi medicului, sunt prezentate în articolul Greaţa şi voma.

Regurgitările şi copilul agitat

Deoarece, în timpul regurgitării, în esofagul copilului nimeresc nu numai alimente, dar şi sucul gastric acid, se poate întâmpla că regurgitările frecvente să conducă la iritarea esofagului, care se manifestă printr-un comportament agitat al copilului, care se amplifică atunci când copilul este culcat pe spate.

Unii părinţi descriu situaţiile asemănătoare astfel: “Noi nu putem pune copilul pe spate. De îndată ce îl punem în pat, el începe să plângă şi îşi arcuieşte spatele”.

În plus la iritarea esofagului, regurgitările frecvente (sindromul de regurgitare) pot provoca la copil iritarea căilor respiratorii şi inflamaţiile cronice ale organelor ORL (sinuzita, otita). Pentru a înţelege dacă regurgitările, în cazul copilului Dvs., necesită adresarea la medic, citiţi compartimentul Cazurile în care trebuie să arătaţi copilul medicului.

În medicină, regurgitarea se numeşte “reflux gastroesofagian”. Descrierea detaliată a posibilităţilor de tratament al acestor stări o veţi găsi în articolul Refluxul gastroesofagian: cauzele şi tratamentul.

Cum trebuie să vă comportaţi în timpul regurgitării la un copil?

Cel mai adesea, regurgitările la copil apar în poziţia culcat pe spate. Într-o asemenea situaţie, există un risc real că copilul se va îneca cu alimentele eliminate (aspiraţie), ceea ce, la rândul său, poate fi foarte periculos din cauza riscului de obstrucţie a căilor respiratorii sau poate să conducă la dezvoltarea pneumoniei.

Pentru a preveni aspiraţia, de îndată ce observaţi că copilul a regurgitat, întoarceţi-l pe o parte sau ridicaţi-l într-o poziţie verticală, astfel încât el să poată împinge din gură toate alimentele râgâite.

Cu toate că culcarea copilului pe burtică reduce riscul de aspiraţie în cazul regurgitării, reţineţi că puteţi lăsa copilul în poziţie culcat pe burtă numai sub supravegherea unui adult. Nu se permite să lăsaţi fără supraveghere copilul în poziţia culcat pe burtă, în cazul în care el nu poate singur să se rostogolească de pe burtică pe spate. Poziţia culcat pe burtă este periculoasă pentru nou-născuţi şi pentru copiii mici din cauza riscului sindromului morţii subite a sugarului. (vezi Sindromul morţii subite a sugarului)

Cum să rezolvaţi problemele de regurgitare la copil?

În cele mai multe cazuri, problema regurgitărilor frecvente la un copil poate fi rezolvată fără a merge la medic, prin respectarea regulilor de bază referitoare la hrănirea copilului:

• Regula cea mai importantă: întotdeauna, după hrănire, ţineţi copilul într-o poziţie verticală, timp de cel puţin 5-10 minute, sau până nu auziţi cum copilul elimină aerul înghiţit. Este confortabil să ţineţi un sugar într-o poziţie verticală punându-l cu burta pe umărul Dvs.
• Înainte de alimentare, de asemenea, puteţi să ţineţi copilul, timp de câteva minute, în poziţie verticală, astfel încât el să poată elibera din stomac aerul înghiţit până la acel moment.
• Străduiţi-vă să nu supraalimentaţi copilul. Este preferabil ca el să mănânce mai puţin dintr-o singură dată, dar să mănânce mai des.
• Străduiţi-vă să nu hrăniţi copilul atunci când el plânge.
• În timpul hrănirii, ţineţi copilul într-o poziţie maximal posibil verticală. Dacă alăptaţi, aveţi grijă permanent ca să ţineţi capul copilului mai sus decât burta.
• Dacă hrăniţi copilul din sticluţă – asiguraţi-vă că gaura din biberon nu este prea mare şi nici prea mică, şi ţineţi sticluţa într-o astfel de poziţie, încât biberonul să fie umplut permanent cu amestec.
• Încercaţi să vă abţineţi de la joc activ cu copilul dumneavoastră (nu-l aruncaţi în sus, nu-l întoarceţi cu capul în jos, nu apăsaţi cu picioruţele lui pe burtică, etc.), în termen de 15-30 de minute după hrănire.
  

Ce produse pot fi consumate

Dacă regurgitările persistă după ce aţi început să aplicaţi sistematic recomandările de mai sus, puteţi încerca să schimbaţi compoziţia hranei copilului.

În unele cazuri, frecvenţa regurgitărilor poate fi redusă semnificativ prin îngroşarea amestecului cu care este hrănit copilul, cu praf de orez. Adăugarea prafului de orez la amestecul cu care este alimentat copilul este recomandată începând cu vârsta de 3 luni. Pentru sugarii alimentaţi cu formula de lapte se consideră optimă adăugarea unei linguri de praf de orez la 60 ml de amestec.

În cazul în care copiii sunt alăptaţi, puteţi adăuga praf de orez în laptele matern stors, păstrând aceeaşi proporţie.  

Vezi și Utilizarea formulelor speciale de lapte praf în tratamentul regurgitaţiilor frecvente, a constipaţiilor, alergiei la laptele de vacă sau a intoleranţei la lactoză la sugari

În care cazuri copilul ar trebui să fie examinat de medic?

Cereţi neapărat consultaţia medicului dacă: Pe fondul regurgitărilor frecvente, copilul plânge şi se arcuieşte (de multe ori, în timpul hrănirii) – acest lucru poate însemna că regurgitarea a provocat iritarea esofagului şi că copilul ar putea avea nevoie de un tratament mai complex; Copilul are regurgitări foarte frecvente şi abundente (aruncă conţinutul stomacului ca din furtun, după fiecare hrănire), cauza cărora nu vă este cunoscută; După ce copilul are o regurgitare abundentă, el arată din nou semne de foame şi mănâncă cu lăcomie; Pe fondul regurgitărilor frecvente, observaţi că copilul are semne de deshidratare; Regurgitările au apărut la copil pentru prima dată, în vârsta de peste 6 luni; Regurgitările nu dispar la copilul mai mare de 10-12 luni; Pe fondul de regurgitări abundente la copil a apărut febra; Aţi observat că copilul a început să piardă în greutate; Bănuiţi că copilul are vărsături şi nu regurgitări. Urgent arătaţi copilul medicului sau chemaţi ambulanţa, dacă: După ce copilul a regurgitat, el, fie că nu mai respiră, fie că a pierdut cunoştinţa, fie că se învineţeşte. Dacă copilul elimină din stomac un lichid verde sau cafeniu – aceasta ar putea indica existenţa ocluziei intestinale.

Medicamente împotriva regurgitărilor

În cazurile în care regurgitările frecvente şi abundente ale copilului provocă iritarea esofagului (vezi mai sus), medicul poate să prescrie copilului un tratament cu medicamentele care reduc aciditatea gastrică. Descrierea detaliată a posibilităţilor de tratament al acestor stări o veţi găsi în articolul Refluxul gastroesofagian.

Intervenţia chirurgicală

În cazuri rare, în care regurgitările foarte grave şi frecvente sunt cauzate de o anomalie de dezvoltare a sfincterului şi de închiderea insuficientă a trecerii din esofag în stomac, singura soluţie eficientă este o intervenţie chirurgicală, în timpul căreia medicii corectează defectul anatomic şi restabilesc funcţionalitatea normală a supapei gastro-esofagiane. O decizie cu privire la nevoia de intervenţie chirurgicală poate fi luată numai după ce nici schimbarea în alimentaţia copilului, nici medicamentele nu au ajutat la rezolvarea problemei.