Răspunsuri detaliate la întrebări privind aluniţele

DESPRE ACEASTĂ VERSIUNE A ARTICOLULUI

Data ultimei actualizări:

Volum: 21 paginiPagini convenționale, cu un volum aproximativ egal cu cel al unei pagini de carte.

CUM A FOST SCRIS ACEST ARTICOL?

Acest articol a fost scris în conformitate cu viziunea noastră despre rolul pe care informația obiectivă îl poate avea în luarea deciziilor medicale personale. Aflați mai multe despre procesul de scriere a articolelor și despre autori.

Textul articolului nu conține publicitate ascunsă. Vedeți Dezvăluirea informațiilor financiare.

APRECIEREA CITITORILOR

(Instrument nou) Indicați cât de mulțumit(ă) sunteți de faptul că ați găsit acest articol și/sau scrieți o recenzie

Apreciere medie: 4.4. Pe baza a 13 voturi.
Se încarcă...

Noi suntem in conformitate cu standardul HONcode privind informatia de sanatate de incredere. Verificati aici. Noi suntem in conformitate cu standardul HONcode privind informatia de sanatate de incredere:
Verificati aici.

Cuprins:

Mă deranjează una dintre aluniţele mele. Ce să fac? Trebuie să merg la medic?

Zilnic, oamenii caută în internet răspunsuri la întrebări privitoare la aluniţe. Pe oameni îi interesează mai ales dacă aluniţa poate fi cancer? dacă o aluniţă veche se poate dezvolta în cancer? care ar fi simptomele ce ar indica asupra acestei evoluţii? dacă pot îndepărta aluniţele?

Pentru a răspunde la toate acestea, dar şi la alte întrebări, nu mai puţin importante, am studiat rezultatele studiilor ştiinţifice în domeniul sănătăţii pielii, al cancerului cutanant şi al aluniţelor, publicate în diverse reviste şi baze de date pentru specialişti.

Pornind de la informaţiile pe care le-am găsit, putem oferi următoarele răspunsuri la întrebările dvs.:

Ar fi bine dacă aţi merge la medic în cazul în care:

  1. Una dintre aluniţe vă creează disconfort şi vă temeţi ca aceasta să nu dăuneze cumva sănătăţii dvs., mai ales dacă:
    1. este vorba, din punctul dvs. de vedere, de o aluniţă ciudată şi neobişnuită;
    2. este vorba de o aluniţă mai veche, care dintr-odată începe să se modifice şi să se comporte ciudat.
    3. este vorba de o aluniţă nouă, care nu seamănă cu niciuna dintre aluniţele dvs. mai vechi.
  2. Aluniţa dată vă produce disconfort în viaţa şi activităţile de zi cu zi şi vă deranjează sub aspect cosmetologic, motiv pentru care aţi dori să scăpaţi de ea.

Mai jos, vom explica mai pe larg fiecare punct în parte.

Temerile privind aluniţele sunt întemeiate? Aluniţele pot fi, într-adevăr, periculoase şi pot determina apariţia cancerului?

Mulţi oameni cred că aluniţele se pot transforma în cancer de piele şi se tem că aceasta se poate întâmpla cu una dintre aluniţele lor.

Datele ştiinţifice pe care le-am găsit demonstrează că:

  1. Aluniţele vechi se pot dezvolta, într-adevăr, în cancer de piele (melanom), dar cel mai des (potrivit unor date, în 80% din cazuri), cancerul se dezvoltă nu atât din aluniţele mai vechi, ci în mod autonom, din ţesuturile normale ale pielii.
  2. În cazurile în care cancerul se dezvoltă din ţesuturile normale ale pielii, acesta poate semăna cu o «aluniţă nouă, neobişnuită».
  3. În cazurile în care cancerul se dezvoltă dintr-o aluniţă mai veche, aceasta din urmă «începe brusc să se schimbe».

Astfel, temerile unor oameni privind aluniţele pe care le au pe piele sunt perfect întemeiate.

După cum vom arăta în paragrafele următoare ale articolului de faţă, există o serie de semne şi simptome care pot indica asupra faptului că aluniţa se dezvoltă în cancer sau este cancer. Toate aceste semne sunt doar nişte repere generale şi chiar şi cei mai experimentaţi specialişti în oncologie şi dermatologie nu se bizuie pe acestea şi nu trag concluzii definitive cu privire la natura aluniţelor până la efectuarea unui examen mai detaliat şi a câtorva investigaţii speciale.

Din acest motiv, dacă o aluniţă oarecare vă produce disconfort, indiferent de felul în care arată aceasta şi de momentul apariţiei sale, ar fi bine să vă duceţi la medicul dermatolog-oncolog pentru un consult.

Care aluniţe sunt considerate drept periculoase («rele»)? Cum arată acestea?

În cadrul observaţiilor clinice, s-a constatat că «pericolul» pe care îl prezintă aluniţa rezidă nu atât în felul în care arată aceasta, ci în măsura în care se deosebeşte de celelalte aluniţe de pe corpul uman. În medicină, acest criteriu este numit, metaforic, «răţuşca cea urâtă».

Drept confirmare servesc cazurile, descrise în literatura medicală, de bolnavi care aveau o mulţime de aluniţe «stranii», dar al căror cancer de piele arăta ca o «aluniţă rotundă, bine delimitată, uniform colorată», ce se deosebea de celelalte aluniţe tocmai prin «aspectul său sănătos».

Pe de altă parte, se cunosc şi mai multe cazuri de bolnavi la care majoritatea aluniţelor arătau obişnuit, dar al căror cancer avea aspectul unei «aluniţe stranii, cu margini neregulate, coloraţie neuniformă etc.».

Prin urmare, la întrebarea Care aluniţe sunt periculoase («rele»)? putem răspunde în felul următor:

Trebuie să considerăm o aluniţă drept periculoasă dacă aceasta nu seamănă cu alte aluniţe de pe pielea corpului dvs. şi dacă arată neobişnuit pe fundalul acestora, mai ales în cazul în care:

a)     aluniţa veche începe brusc (la mai mulţi ani după apariţie) să-şi schimbe forma şi să se «comporte» într-un mod ciudat (provoacă dureri, prurit, sângerează, creşte în dimensiuni);

b)    aluniţa nouă nu seamănă încă de la apariţie cu celelalte aluniţe de pe corpul dvs..

Desigur, există şi excepţii de la această regulă, pe care le vom pomeni în paragrafele care urmează.

Aluniţa este periculoasă dacă are coloraţie neuniformă şi dacă pe suprafaţa acesteia se observă pete (puncte) întunecate sau deschise la culoare?

Aluniţa colorată neuniform (o parte este de culoare mai deschisă, cealalaltă – mai închisă), cu puncte întunecate (negre) sau deschise (albe) pe suprafaţă, poate fi periculoasă dacă mai înainte arăta diferit şi a căpătat acest aspect abia recent, odată cu modificarea formei şi altor caracteristici. Această aluniţă poate fi, de asemenea, periculoasă, dacă este o formaţiune nouă pe pielea dvs..

Pe de altă parte, dacă aluniţa dvs. s-a caracterizat întotdeauna printr-o coloraţie neuniformă, prin puncte (petiţe) întunecate sau deschise şi în ultimii câţiva ani nu a suferit niciun fel de schimbări sau dacă aveţi şi alte aluniţe cu aceeaşi coloraţie neuniformă, atunci aluniţa respectivă, cel mai probabil, nu prezintă niciun pericol.

Este periculoasă aluniţa înconjurară de un cerc («aură») de culoare întunecată (maro)?

Aluniţa plană sau protuberantă, împrejmuită cu un cerc («disc», «aură») de culoare întunecată (maro, neagră, albăstrie), poate fi periculoasă dacă cercul a apărut relativ recent (concomitent cu alte modificări ale aluniţei) şi dacă mai înainte aluniţa nu era încercuită.

O astfel de aluniţă poate fi, de asemenea, periculoasă, dacă apare recent şi dacă nu aveţi pe piele alte formaţiuni similare.

Pe de altă parte, dacă aluniţa dvs. a fost întotdeauna încercuită de un disc de culoare întunecată sau dacă mai aveţi şi alte aluniţe de acest fel, care nu se modifică deja de mult timp, toate aceste formaţiuni sunt, după toate probabilităţile, inofensive.

Este periculoasă aluniţa care are în jurul său o «aură» albă (deschisă) sau roz?

Ca şi în cazurile descrise mai sus, totul depinde de felul cum a evoluat aluniţa dvs. până în momentul de faţă.

În medicină, aluniţele cu «aure» deschise la culoare sau albe se numesc nevi cu halou sau nevi Sutton.

Aceste aluniţe sunt, de regulă, inofensive. Mai multe detalii privind cauzele apariţiei nevilor cu halou – în articolul nostru Răspunsuri la întrebări privind nevii.

Aluniţele împrejmuite de puncte întunecate (negre) sunt periculoase?

Aluniţele cu punctuleţe negre (întunecate) în jurul lor pot fi periculoase mai ales dacă aceste puncte au apărut concomitent cu alte modificări ale aluniţei.

Pe de altă parte, dacă aceste punctuleţe negre există de mai demult, iar aluniţa nu se modifică şi mai aveţi şi alte formaţiuni de acest gen, atunci aluniţa dată nu este periculoasă.

Aluniţele asimetrice sunt periculoase?

Aluniţele cu coloraţie, formă şi relief asimetrice (o jumătate a aluniţei nu seamănă cu cealaltă) pot fi periculoase mai ales dacă aluniţa a devenit asimetrică recent, în urma modificării uneia dintre părţile sale, sau dacă aluniţa ca atare a apărut nu demult.

Pe de altă parte, dacă aveţi de mai mult timp această aluniţă, dar şi alte aluniţe asimetrice pe piele, care nu se schimbă deja de timp îndelungat, atunci formaţiunea dată este, mai degrabă, inofensivă.

Aluniţele negre sunt periculoase? Este grav dacă aluniţa îşi schimbă culoarea?

Schimbarea culorii aluniţei (de pildă, cazul când aluniţa se înnegreşte) poate fi un semn al transformării aluniţei în cancer de piele.

Aluniţa de o culoare neagră intensă este periculoasă dacă a apărut recent pe pielea dvs. şi nu seamănă cu celelalte aluniţe de pe corpul dvs.. De asemenea, aluniţa dată poate fi periculoasă dacă mai înainte a avut o altă culoare şi s-a colorat într-un negru intens concomitent cu alte modificări, pe care le-a suferit în ultimele câteva luni de zile.

Pe de altă parte, dacă această aluniţă neagră se află demult pe pielea dvs., fără a suferi vreo schimbare, sau dacă aveţi şi alte aluniţe negre, atunci toate aceste formaţiuni sunt, cel mai probabil, inofensive.

Aluniţele albastre sunt periculoase?

Unii oameni observă pe pielea lor apariţia unor aluniţe destul de neobişnuite, de culoare «albastră» sau «albastru-gri» (aceste aluniţe apar cel mai frecvent în copilărie, pe pielea trunchiului, mâinilor, gâtului şi a feţei), şi se interesează dacă aceste formaţiuni pot fi periculoase.

La această întrebare putem răspunde în felul următor:

În urma cercetărilor ştiinţifice în domeniu, s-a stabilit că, în majoritatea cazurilor, aluniţele albastre sunt aceleaşi aluniţe obişnuite (nevi melanocitari/melanocitici), care nu prezintă niciun pericol pentru sănătate.

Cu toate acestea, în unele cazuri rare, o «aluniţă albastră nouă» poate fi cancer de piele.

De aceea, dacă aţi observat apariţia unei aluniţe albastre neobişnuite pe piele sau dacă aluniţa mai veche de culoare albastră începe, dintr-odată, să se modifice, mergeţi neapărat la medic.

Este periculoasă aluniţa cu margini neregulate şi prost delimitate?

Aluniţa cu margini neregulate şi prost delimitate poate fi periculoasă, dacă mai înainte marginile sale erau regulate şi dacă aţi observat că acestea au devenit mai indistincte în ultimele câteva luni de zile, concomitent cu alte modificări pe care le-a suferit formaţiunea dată.

Această aluniţă poate fi, de asemenea, periculoasă dacă e vorba de o aluniţă nouă şi dacă la toate celelalte aluniţe marginile sunt regulate şi clar delimitate.

Pe de altă parte, dacă aluniţa cu marginile neregulate şi prost delimitate se află demult pe pielea dvs. şi nu suferă niciun fel de modificări şi dacă mai aveţi şi alte aluniţe asemănătoare, atunci toate aceste formaţiuni sunt, mai curând, inofensive.

Este grav dacă din aluniţă creşte părul?

În cadrul cercetărilor clinice, s-a stabilit că aluniţele din care creşte părul, de regulă, nu se dezvoltă în cancer.

Cu toate acestea, în literatura medicală sunt descrise câteva excepţii de la regulă, când cancerul s-a dezvoltat din aluniţele pe care creştea părul.

De aceea, dacă aţi observat că aluniţa dvs., din care creşte părul, începe să se modifice, apelaţi neapărat la medic.

Aluniţele mari sunt periculoase?

În medicină, drept «mari» sunt considerate aluniţele cu diametrul de peste 6 cm.

Cel mai frecvent, aluniţele mari nu sunt periculoase, mai ales dacă acestea nu cresc şi nu se schimbă cu timpul.

Cu toate acestea, dacă aveţi o asemenea aluniţă, mergeţi neapărat la medicul dermatolog, care va examina nu numai formaţiunea dată, ci şi toate celelalte aluniţe de pe corpul dvs..

După examen, medicul va putea stabili din ce fel de ţesuturi este alcătuită aluniţa dvs. şi care este numele său ştiinţific. Anumite tipuri de ţesuturi, din care este compusă aluniţa, au o foarte mare importanţă în pronosticarea şanselor sale de transformare în cancer de piele şi în determinarea paşilor care trebuie făcuţi pentru a preveni această evoluţie. Mai multe detalii în această privinţă – în paragraful Dacă una dintre aluniţele dvs. corespunde descrierii sau comportamentului aluniţelor «periculoase», apelaţi de urgenţă la medic.

Periculoase pot fi şi semnele mari din naştere, care se numesc, în limbaj medical, «nevi gigant». La circa 5% din copii, aceste semne provoacă dezvoltarea melanomului. Mai multe detalii în această privinţă – în articolul Nevii.

Este grav dacă omul are multe aluniţe?

În urma crecetărilor ştiinţifice, s-a stabilit că oamenii cu multe aluniţe pe corp (peste 100), mai ales dacă este vorba de nevi atipici, prezintă un risc mai mare de dezvoltare a melanomului (în unele cazuri, aceste şanse sunt mult peste medie) decât persoanele care au puţine aluniţe pe piele.

Totuşi, aceasta nu înseamnă că cancerul se dezvoltă dintr-o aluniţă sau alta, ci indică asupra faptului că oamenii cu multe aluniţe pe corp au predispoziţie genetică pentru dezvoltarea cancerului din celulele pielii. În cazul de faţă, numărul mare de aluniţe pe piele este doar o manifestare a acestei predispoziţii.

Ce trebuie să faceţi dacă aveţi multe aluniţe pe corp?

Dacă aveţi multe aluniţe pe corp, aceasta nu înseamnă că vă veţi îmbolnăvi obligatoriu de cancer de piele (melanom). Chiar şi la oamenii cu multe aluniţe pe piele, această boală se dezvoltă foarte rar.

Cu toate acestea, ar fi bine să mergeţi la medicul dermatolog/ oncolog, care va examina aluniţele dvs. şi va întocmi un plan de investigaţii profilactice.

Mergeţi obligatoriu la medic dacă, dincolo de numărul mare de aluniţe pe piele, aveţi:

  • piele de culoare deschisă, care arde uşor la soare;
  • ochi de culoare deschisă;
  • păr de culoare roşcată;
  • (aţi avut sau aveţi) rude apropiate care au suferit de melanom.

În aceste cazuri, şansele de a dezvolta un melanom cresc.

Este grav dacă pe corpul meu încep să apară multe aluniţe?

Dacă aţi observat că pe corp apar multe aluniţe şi vi se pare că numărul acestora este prea mare, mergeţi neapărat la medicul dermatolog.

După ce vă examinează, medicul poate determina ce reprezintă aluniţele respective din punct de vedere ştiinţific şi ce pericol pot să comporte acestea pentru dvs..

În majoritatea cazurilor, apariţia multor aluniţe pe corp, de exemplu, după ce v-aţi bronzat intens la soare, nu este gravă, dar în unele situaţii, formarea rapidă a aluniţelor poate fi semnul unor maladii grave ale pielii, ale sistemului imunitar sau al cancerului organelor interne.

Este grav dacă aluniţa începe să crească (devine, treptat, mai mare)? Aluniţele cresc odată cu vârsta?

Aluniţele normale cresc odată cu organismul uman, în primii 30 de ani de viaţă. Totuşi, în acest caz, se măresc proporţional toate aluniţele, iar creşterea în dimensiuni devine vizibilă doar pe parcursul câtorva ani.

Dacă una dintre aluniţele dvs. începe să crească rapid (altfel spus, dimensiunile sale se măresc timp de câteva luni), mergeţi neapărat la medic. Creşterea în dimensiuni poate denota dezvoltarea aluniţei în cancer sau chiar poate reprezenta un cancer.

Este posibil că, după examinare, medicul va stabili că aluniţa care se măreşte în dimensiuni nu prezintă niciun pericol. Cel mai frecvent, aluniţele care se măresc rapid sunt nişte acrocordoane sau keratoză seboreică, care nu sunt periculoase.

Este grav dacă aluniţa începe să sângereze?

Dacă aluniţa dvs. nu a sângerat niciodată, ci abia după ce aţi zgâriat-o sau traumat-o într-un fel sau altul, acest lucru nu este grav. Mai multe amănunte în această privinţă – în paragrafele ce urmează.

Totuşi, dacă una dintre aluniţe începe să sângereze spontan şi continuă să sângereze din când în când, mergeţi neapărat la medic.

Hemoragia sporadică a aluniţei poate fi semnul transformării sale în cancer de piele.

Este grav dacă aluniţa a început să provoace mâncărimi sau dureri şi dacă am început «să o simt»?

Dacă una dintre aluniţele dvs. sau pielea din jurul acesteia devine mai mult sau mai puţin pruriginoasă sau provoacă dureri, apelaţi obligatoriu la medic.

Apariţia pruritului sau a durerilor în regiunea aluniţei poate indica asupra «malignităţii» sale.

Mergeţi cât mai urgent la medic, dacă observaţi că aluniţa nu este doar pruriginoasă, dar şi începe să crească (se măreşte în dimensiuni) şi îşi schimbă culoarea (de exemplu, se înnegreşte).

De asemenea, apelaţi la medic dacă începeţi să vă «simţiţi» aluniţa, chiar dacă nu puteţi descrie cu precizie senzaţiile pe care le provoacă aceasta.

Mulţi specialişti în domeniul dermatologiei acordă o mare atenţie acestui semn şi îl consideră foarte valoros pentru diagnosticarea timpurie a aluniţelor care pot deveni tumori maligne.

Este grav dacă aliuniţa sau pielea din jurul acesteia se înroşeşte (apare o «aură» roşie)?

Cel mai frecvent, înroşirea aluniţei sau a pielii din jurul acesteia se produce în urma inflamaţiei care are loc în interiorul aluniţei sau alături de aceasta (de exemplu, un simplu coş). Acest lucru nu este grav.

Cu toate acestea, dacă înroşirea aluniţei sau a pielii din jurul său persistă timp de mai multe zile (de exemplu, câteva săptămâni), mergeţi neapărat la medic.

Este grav dacă pielea din jurul aluniţei începe să se descuameze?

Da, acest lucru poate fi periculos. Dacă aţi observat că pielea din jurul aluniţei se descuamează, apelaţi urgent la medic.

Este grav dacă aluniţa dispare?

Dispariţia aluniţelor este, de regulă, un fenomen absolut normal şi inofensiv.

La majoritatea oamenilor, aluniţele apar şi cresc foarte lent în primii 30 de ani de viaţă, iar după aceasta încep să se micşoreze treptat şi, în cele din urmă, să dispară. De aceea, dacă aţi observat că aluniţa dvs. pur şi simplu a dispărut, nu trebuie să vă faceţi griji în această privinţă.

La mulţi oameni în vârstă, unele aluniţe (este vorba de nevii melanocitici) dispar cu desăvârşire, dar apar alte aluniţe (este vorba de acrocordoane, keratoză seboreică şi angioame senile).

Este grav dacă aluniţa dispare în perioada de sarcină sau după naştere?

Multe femei gravide se interesează dacă sarcina poate influenţa asupra «comportamentului» aluniţelor, determinând modificarea acestora? Trebuie să considerăm drept normală creşterea în dimensiuni a aluniţei în perioada de sarcină?

La această întrebare putem răspunde în felul următor: influenţa gravidităţii asupra dezvoltării aluniţelor a fost studiată în cadrul mai multor cercetări ştiinţifice. Rezultatele acestor schimbări au arătat că sarcina, de regulă, nu influenţează asupra dimensiunilor, culorii sau altor aspecte «comportamentale» ale aluniţelor, de aceea, în cazul în care, în perioada de sarcină, o aluniţă sau alta începe să se modifice, trebuie să mergeţi la medic, adică să procedaţi tot aşa cum aţi fi procedat dacă nu aţi fi fost însărcinată.

Este gravă apariţia aluniţelor la copii?

Apariţia unor aluniţe noi la copii cu vârste de până la 10 ani nu este considerată, de regulă, drept un fenomen periculos. La copiii de până la 10 ani, dezvoltarea melanomului (din aluniţă sau din ţesuturile normale ale pielii) are loc extrem de rar.

Formarea şi modificarea aluniţelor la copiii de peste 10 ani poate fi periculoasă, dacă aluniţa, care apare la copil, posedă una sau câteva dintre trăsăturile «periculoase» descrise mai sus.

Aluniţele pediculate («cu picioruş») sunt periculoase?

Pentru a răspunde la această întrebare, trebuie să precizăm, mai întâi, despre ce fel de «aluniţă cu picioruş» este vorba.

De regulă, oamenii atribuie această caracteristică (aluniţă «cu picioruş» sau «suspendată») următoarelor tipuri de aluniţe:

  1. Excrescenţe mici cutanate (de regulă, de până la câţiva milimetri) de culoarea pielii, care apar deseori pe gât, la subraţ, în regiunea inghinală sau pe trunchi. Aceste excrescenţe se numesc, în limbaj medical, acrocordoane.
  2. Aluniţe aspre, denivelate, proeminente, mai mult sau mai puţin mari, de culoare întunecată sau de culoarea pielii. Aceste aluniţe pot fi keratoză seboreică, acrocordoane sau nevi melanocitici pediculaţi.

După cum veţi putea citi şi în articolele noastre consacrate problemelor respective, nici keratoza seboreică, nici acrocordoanele şi nici nevii melanocitari pediculaţi nu se dezvoltă în cancer. Cu toate acestea, în unele cazuri rare, în interiorul acestor formaţiuni pot să se dezvolte, în mod independent, celule canceroase.

Pentru a determina ce reprezintă aluniţele dvs., trebuie să apelaţi la serviciile medicului. Cel mai probabil, medicul le va putea stabili tipul exclusiv prin examenul vizual. După examen, medicul vă va expica cum puteţi să vă îndepărtaţi aluniţele pediculate, în cazul în care acestea vă produc disconfort (vezi mai jos mai multe detalii în această privinţă), şi care sunt semnele ce pot denota asupra dezvoltării unui cancer de piele în interiorul aluniţei.

De regulă, dezvoltarea cancerului în interiorul unei aluniţe cu picioruş se poate manifesta prin aceleaşi simptome ca şi în cazul aluniţelor obişnuite: modificarea culorii, formei, conturului, creşterea rapidă, hemoragia ş.a.m.d.. Dacă observaţi simptome similare la dvs., apelaţi urgent la medic.

Este grav dacă pe piele au apărut multe aluniţe pediculate?

De regulă, în cazurile în care oamenii spun că pe pielea lor s-au format «multe aluniţe cu picioruş», este vorba, de fapt, despre acrocordoane. Pentru a găsi răspunsul la această întrebare, parcurgeţi articolul nostru care conţine răspunsuri la întrebări privind aluniţele de acest tip.

Ce trebuie să fac dacă aluniţa se înnegreşte, doare sau cade?

Dacă aluniţa dvs. pediculată se înnegreşte şi vă produce dureri, aceasta ar putea fi un semn că aluniţa s-a «răsucit» şi că ţesuturile ei nu mai sunt irigate de sânge.

Timp de câteva zile, aluniţele «răsucite» pot să moară şi să se desprindă de corp.

Chiar dacă perspectiva de a «scăpa de o aluniţă cu picioruş» vă poate produce satisfacţie, în cazul răsucirii aluniţei, ar fi bine totuşi să mergeţi la medicul dermatolog care, în primul rând, va determina dacă aluniţa, într-adevăr, s-a înnegrit şi a început să doară din cauza «răsucirii» şi, în al doilea rând, o va îndepărta într-un mod mult mai sigur.

Este grav dacă aluniţa pediculată creşte?

După cum spuneam mai sus, aluniţele cu picioruş sunt, de cele mai multe ori, fie keratoză seboreică, fie acrocordoane. Și keratoza seboreică, şi acrocordoanele pot creşte treptat, atingând dimensiuni de până la câţiva centimetri. De regulă, aceste aluniţe nu sunt periculoase, dar, în cazuri rare, creşterea în dimensiuni poate denota faptul că, în interiorul lor, se dezvoltă cancerul.

Dacă aţi observat că aluniţa dvs. pediculată creşte, mergeţi neapărat la medic.

După ce vă examinează, medicul vă poate spune din ce fel de ţesuturi este alcătuită aluniţa dată şi, totodată, vă poate explica ce aveţi de făcut mai departe.

Aluniţele roşii sunt periculoase?

Dacă aluniţa dvs. arată ca un «punct roşu», la suprafaţa căruia par să se observe vase sangvine mici, este vorba, mai curând, de un angiom senil. Aceste aluniţe roşii vasculare se găsesc pe corpul, pielea, pieptul, abdomenul tuturor oamenilor. Răspunsuri detaliate la întrebări privind angioamele senile – în articolul nostru Angioamele senile.

Dacă aluniţa dvs. roşie (roz) este mai mare decât un «punct» şi/ sau este vorba de o aluniţă roşie la copil, aceasta ar putea fi, de fapt, un nev Spitz sau un nev melanocitic obişnuit.

La unii oameni de vârstă mijlocie sau înaintată, cancerul de piele, în stadiile iniţiale de dezvoltare (mai ales bazaliomul şi carcinomul scuamocelular), poate arăta ca o «aluniţă roşie sau roz protuberantă». Mai multe informaţii în această privinţă – în articolul nostru Cancerul de piele.

Ce poate determina transformarea unei aluniţe mai vechi în cancer? Ce pot face pentru a reduce riscul dezvoltării cancerului de piele din aluniţe?

Datele ştiinţifice indică asupra faptului că unul dintre cei mai importanţi factori care favorizează apariţia cancerului de piele este radiaţia solară.

Din această cauză, dacă doriţi să reduceţi riscul dezvoltării cancerului de piele, străduiţi-vă să reduceţi cât mai mult posibil perioada de aflare la soare.

Mai multe informaţii despre cantitatea de lumină solară necesară şi benefică pentru sănătate şi despre ce trebuie să faceţi dacă doriţi să faceţi băi de soare – în articolul nostru Răspunsuri la întrebări privind băile de soare şi mijloacele de protecţie solară.

Ceilalţi factori care favorizează cancerul de piele sunt descrişi în articolul nostru consacrat anume acestei probleme – Cancerul de piele.

Ce alte simptome, în afară de modificarea şi apariţia unor aluniţe noi, pot indica asupra apariţiei cancerului de piele?

Vorbind mai sus despre «cancerul de piele», aveam în vedere forma cea mai rară, dar şi cea mai periculoasă a acestei maladii – melanomul.

Dincolo de melanom, există alte 2 varietăţi frecvente ale cancerului de piele, ale căror simptome nu au, de cele mai multe ori, nicio legătură cu aluniţele. Aceste forme ale cancerului cutanat poat arăta ca nişte «leziuni», «protuberanţe», «pete», «cicatrici», «pete uscate» etc.

Pentru o descriere mai detaliată a acestor simptome, vezi articolul nostru Răspunsuri la întrebări despre cancerul de piele.

Dacă una dintre aluniţele dvs. corespunde descrierii sau comportamentului aluniţelor «periculoase», apelaţi de urgenţă la medic

Dacă una dintre aluniţe vă îngrijorează şi dvs. credeţi că aceasta ar putea fi «periculoasă», mergeţi neapărat la medic.

În asemenea situaţii, vizita la medic nu va fi o precauţie de prisos, ci o dovadă a bunului-simţ.

La ce medic trebuie să merg? Ce medic trebuie să-mi vadă aluniţa?

Multe persoane sunt de acord să meargă la medic, doar că nu ştiu la ce medic anume ar putea să-şi «controleze aluniţele» şi ce specialişti se ocupă de această problemă.

La această întrebare putem răspunde în felul următor: cel mai bine ar fi să-i arătaţi aluniţa medicului dermatolog sau dermatologului oncolog. Specialiştii în aceste domenii sunt cei mai competenţi în ceea ce priveşte aluniţele şi îndepărtarea acestora.

Cum o să vă ajute vizita la medic?

În primul rând, medicul va examina aluniţa care vă deranjează, dar şi toate celelalte aluniţe de pe corpul dvs..

Dacă va fi cazul, medicul va studia aluniţa dvs. cu lupa sau cu ajutorul unui aparat special (vezi dermatoscopia), care îi va îngădui să obţină o imagine clară, detaliată a microstructurii aluniţei şi să adune date exacte despre natura acesteia.

După examen, medicul ar putea să vă spună dacă aluniţa care vă deranjează prezintă vreun pericol şi să vă comunice, totodată, denumirea ei ştiinţifică. Acest lucru este important pentru a şti din timp cum poate evolua aluniţa respectivă în viitor.

De asemenea, medicul o să vă epxplice ce reprezintă celelalte aluniţe pe care le aveţi pe corp, o să vă spună dacă trebuie să urmăriţi evoluţia unor aluniţe anume şi va preciza detaliile cărora ar trebui să le acordaţi cea mai mare atenţie.

Este foarte posibil că prima vizită la medic o să vă risipească toate temerile şi o să vă ajute să obţineţi informaţia necesară pentru a monitoriza mai bine starea sănătăţii dvs. în viitor.

Este mai puţin probabil, dar totuşi posibil, că temerile se vor confirma şi că aluniţa se va dovedi «periculoasă». În acest caz, medicul o să vă sfătuie să o îndepărtaţi, iar după operaţie va recurge la analiza histopatologică a ţesuturilor aluniţei, pentru a determina dacă aceasta ar fi putut, într-adevăr, să se dezvolte în cancer şi dacă aveţi nevoie de vreun tratament suplimentar.

Răspunsuri la întrebări privind îndepărtarea aluniţelor

Îndepărtarea aluniţelor este periculoasă? Aceasta poate determina cancerul de piele? Ce aluniţe nu trebuie îndepărtate?

Multe persoane care ar fi dorit să îndepărteze una sau mai multe aluniţe de pe corp, se tem că, în urma intervenţiei chirurgicale, ţesuturile de pe locul cu aluniţa se vor transforma în cancer. În aceste cazuri, oamenii se interesează ce aluniţe nu ar trebui îndepărtate?

La întrebarea dată putem răspunde în felul următor: din punctul de vedere al dezvoltării cancerului, îndepărtarea aluniţelor este absolut sigură. În prezent, nu există date ştiinţifice care ar indica asupra faptului că îndepărtarea aluniţelor printr-o metodă sau alta ar putea favoriza dezvoltarea acestora în cancer.

Astfel, dacă doriţi să îndepărtaţi una sau mai multe aluniţe sau dacă acest lucru este recomandat de medicul dvs., le puteţi îndepărta fără nicio grijă. Nu există aluniţe pe care să nu le puteţi îndepărta. Orice aluniţă poate fi îndepărtată.

Operaţiile de îndepărtare a aluniţelor nu comportă în sine niciun risc şi doar în cazuri foarte rare determină complicaţii  grave (de exemplu, reacţie alergică la anestezice).

Ce aluniţe trebuie îndepărtate?

Dacă aluniţa nu v-a produs disconfort, dar medicul a stabilit că, la exterior, aceasta pare a fi cancer, trebuie să o îndepărtaţi.

Problema unor aluniţe rezidă în faptul că, până şi în urma celei mai minuţioase examinări, acestea nu pot fi deosebite de cancerul de piele.

În aceste cazuri, medicul poate doar să le îndepărteze, pentru a le examina ţesuturile printr-un test histopatologic, care îl va ajuta să determine definitiv natura canceroasă sau nu a aluniţelor respective.

De ce trebuie îndepărtată toată aluniţa şi nu doar un mic fragment al acesteia pentru analiză?

În cazul unor maladii, medicii, într-adevăr, prelevează pentru analiza histopatologică un fragment mic de ţesut. Aceasta se numeşte biopsie.

În cazul aluniţelor, îndepărtarea parţială nu este acceptabilă, deoarece, în regiunea din care a fost prelevată proba de ţesut, aluniţa îşi poate modifica structura şi deveni foarte asemănătoare cu cancerul. În acest caz, medicii nu vor putea diferenţia nicidecum, în viitor, aluniţa respectivă de melanomul adevărat şi deci nu vor putea prescrie un tratament adecvat.

Pentru a evita această problemă, medicii le recomandă pacienţilor îndepărtarea completă a aluniţelor suspecte.

Trebuie îndepărtate toate aluniţele suspecte?

Unii oameni, speriaţi de posibilitatea de a dezvolta un cancer de piele, se interesează dacă pot sau dacă trebuie să îndepărteze toate aluniţele de pe corp şi dacă aceasta îi va ajuta să elimine şansele îmbolnăvirii de cancer?

La această întrebare putem răspunde în felul următor: dat fiind că melanomul (cancerul de piele) se dezvoltă mai des din ţesuturile normale ale pielii decât din aluniţe, îndepărtarea tuturor aluniţelor nu poate elimina cu totul probabilitatea unui cancer. Din această cauză, medicii dermatologi recomandă foarte rar îndepărtarea tuturor aluniţelor, preferând să întocmească, pentru pacienţii lor, un program de consultaţii medicale repetate, în timpul cărora ar putea să monitorizeze evoluţia aluniţelor şi să îndepărteze aluniţele care comportă riscuri maxime.

La ce medic trebuie să merg pentru a îndepărta aluniţa?

Dacă doriţi să îndepărtaţi una dintre aluniţele dvs. şi vă interesaţi unde aţi putea face acest lucru, trebuie să mergeţi la medicul dermatolog, la dermatologul oncolog, la chirurgul oncolog sau la chirurgul plastician.

Înainte de îndepărtarea aluniţei, comunicaţi-i neapărat medicului dacă, după alte intervenţii sau traumatisme, pe piele se formau cicatrici vizibile. Aceasta poate să însemne că pielea dvs. este predispusă pentru apariţia unor cicatrici groase. În acest caz, după intervenţie, medicul ar putea întreprinde unele măsuri care ar putea reduce şansele apariţiei unei cicatrici urâte pe piele.

Mai multe recomandări în această privinţă – în articolul Îndepărtarea cicatricilor şi prevenţia acestora.

Cum îndepărtează medicii aluniţele? Ce este preferabil: îndepărtarea chirurgicală a aluniţei, cauterizarea cu laserul, cu azotul lichid sau îndepărtarea cu unde radio de frecvenţă înaltă?

Mulţi oameni se interesează de ce unii medici le propun îndepărtarea aluniţelor pe cale chirurgicală (adică extirparea cu bisturiul), pe când alţii – prin cauterizare cu laser sau cu azot lichid şi, totodată, care metodă de îndepărtare a aluniţelor este cea mai bună?

Iată ce vă putem spune în această privinţă: metoda de îndepărtare a aluniţelor depinde de aluniţa concretă şi de motivele pentru care medicul a decis să o îndepărteze.

Dacă aluniţa reprezintă un nev melanocitic (cu alte cuvinte, este o aluniţă maronie obişnuită), medicul o poate îndepărta numai pe cale chirurgicală (adică o poate tăia atent cu bisturiul).

Îndepărtarea nevilor melanocitari prin alte metode nu este deloc recomandabilă, deoarece numai intervenţia chirurgicală permite îndepărtarea ţesuturilor aluniţei situate în straturile mai adânci ale pielii şi, totodată, prelevarea probelor necesare pentru efectuarea analizei histopatologice ulterioare.

Dacă aluniţa nu este un nev melanocitic şi medicul este absolut sigur că aceasta nu reprezintă un cancer de piele, el poate să o cauterizeze (să o «ardă») cu azot lichid sau cu laser.

Cum anume va decurge operaţia? Interveţia este dureroasă?

Înainte de îndepărtarea aluniţei, medicii, de regulă, injectează în regiunea pielii unde va avea loc operaţia un anestezic, care reduce sensibilitatea la durere (de obicei, lidocaină). Când anestezicul începe să acţioneze, medicul, cu ajutorul bisturiului, face câteva incizii pe părţile laterale ale aluniţei şi îndepărtează fragmentul de piele pe care este situată aceasta.

Spre sfârşitul operaţiei, cu ajutorul unor aţe chirurgicale foarte subţiri, medicul apropie marginile plăgii şi apoi o acoperă cu un pansament steril.

Ce urmări şi complicaţii pot apărea în timpul operaţiei de îndepărtare a aluniţei?

După cum spuneam mai sus, intervenţia de îndepărtare a aluniţei este considerată drept sigură şi doar în cazuri foarte rare poate determina unele complicaţii grave. Astfel, extrem de rar, la unii oameni se dezvoltă o reacţie alergică severă (şoc anafilactic) la anestezicul utilizat în timpul operaţiei.

Ce se va întâmpla după operaţie? Ce să fac dacă, după îndepărtarea aluniţei, mă doare locul operat? Cum pot pansa plaga după îndepărtarea aluniţei?

După operaţie, acţiunea anestezicului trece treptat, de aceea, peste câteva ceasuri, durerile în locul operat se pot intensifica. Cu toate acestea, durerile respective nu sunt decât arareori severe.

Dacă suportaţi greu durerea, întrebaţi-l neapărat pe medic ce analgezice aţi putea administra după operaţie. În asemenea cazuri, medicii recomandă, în calitate de analgezic, paracetamolul.

Pentru a preveni apariţia unei cicatrici groase după intervenţie, medicul vă poate recomanda o îngrijire specială postoperatorie a plăgii, descrisă în paragraful următor.

Pentru a monitoriza mai bine vindecarea plăgii, medicul vă poate recomanda câteva consulturi repetate (de regulă, în ziua a 3-a, a 7-a şi a 14-a).

De regulă, în timpul acestor vizite la cabinetul medical, medicul schimbă personal pansamentul şi tratează plaga cu substanţe dezinfectante.

Plaga nu trebuie tratată acasă într-un mod special.

Mergeţi neapărat la medic dacă:

  1. Aţi observat că plaga s-a inflamat puternic, a devenit foarte dureroasă şi chiar purulentă. Acesta ar putea însemna că în plagă a pătruns o infecţie şi că aveţi nevoie de un tratament suplimentar.
  2. Dacă aţi observat desfacerea marginilor plăgii (dehiscenţa postoperatorie), medicul ar putea să o coase din nou.

Cum poate fi prevenită formarea unor cicatrici groase după îndepărtarea aluniţei?

Apariţia unor cicatrici groase este cauzată de formarea excesivă de ţesut conjunctiv în regiunea plăgii care se vindecă.

În cadrul cercetărilor clinice, s-a stabilit că intensitatea formării ţesutului conjunctiv depinde de conţinuul de apă din ţesuturile cutanate adiacente plăgii: cu cât este mai mic conţinutul de apă, cu atât mai intensă este formarea de ţesut conjunctiv.

De aceea, toate mijloacele moderne utilizate pentru a preveni formarea unor cicatrici groase, «funcţionează» tocmai pe contul retenţiei apei în regiunea plăgii.

Pentru a preveni apariţia unor cictarici groase după îndepărtarea chirurgicală a aluniţei, medicul vă poate propune geluri şi pansamente pe bază de substanţe hidrocoloide. Mai multe detalii despre aceste metode de tratament – în articolul Îndepărtarea cicatricilor.

Când se scot aţele chirurgicale după îndepărtarea aluniţei?

Aţele care apropie marginile plăgii operatorii sunt scoase, de regulă, peste 7-10 zile de la intervenţie.

Cât durează vindecarea plăgii după operaţie?

De regulă, vindecarea completă a plăgilor care rămân după îndepărtarea aluniţelor are loc timp de 2-3 săptămâni.

Aluniţa se poate forma din nou după operaţie?

Da, acest lucru este posibil, dar se întâmplă arareori.

Ce trebuie făcut dacă, după îndepărtarea aluniţei, pe piele rămâne o cicatrice?

Dacă, după îndepărtarea aluniţei, pe pielea dvs. a rămas o cicatrice (cicatrice cheloidă, protuberanţă, compactizarea excesivă a ţesuturilor) şi dacă vă interesează posibilitatea îndepărtării acesteia, citiţi recomandările noastre din articolul Îndepărtarea cicatricilor.

Aluniţa poate fi îndepărtată la domiciliu?

În prezent, în vânzare pot fi găsite diverse mijloace de îndepărtare a aluniţelor la domiciliu.

În niciun caz nu utilizaţi aceste mijloace şi nu încercaţi să îndepărtaţi aluniţa prin alte modalităţi în condiţii domestice. Înainte de a îndepărta orice aluniţă, ar trebui să vă asiguraţi că aceasta nu reprezintă un cancer de piele.

Răspunsuri la câteva întrebări cu privire la aluniţe

Ce pot face în cazul în care mi-am vătămat aluniţa? Este grav dacă mi-am smuls, zgâriat, tăiat, ars sau traumat într-un alt fel aluniţa? Cum aş putea opri sângerarea aluniţei?

Dacă v-aţi zgâriat sau tăiat vreo aluniţă, nu trebuie să vă faceţi griji în această privinţă. Traumatismele mecanice ale aluniţelor nu sunt periculoase şi nu favorizează dezvoltarea acestora în cancer de piele.

Dacă aluniţa traumată sângerează, aplicaţi pe aceasta o bucată de vată sau de tifon sterilă şi ţineţi pansamentul, presând uşor, timp de 5-10 minute. Acest lucru va fi suficient pentru a opri hemoragia. Mai apoi, aluniţa traumată poate fi îngrijită ca o leziune obişnuită: preveniţi pătrunderea murdăriei şi nu rupeţi «coaja» care se formează la suprafaţă şi care trebuie lăsată să cadă singură.

Dacă v-aţi ars aluniţa, acest lucru, de asemenea, nu este grav. Recomandări detaliate cu privire la ceea ce trebuie să faceţi în caz de arsuri – în articolul Primul ajutor şi tratamentul în caz de arsuri.

Cum fac băi de soare dacă am multe aluniţe?

După cum spuneam mai sus, expunerea la soare şi bronzul pot spori riscul dezvoltării cancerului de piele (inclusiv a acelor forme de cancer care se dezvoltă din aluniţe). De aceea, la întrebarea «Cum fac băi de soare dacă am multe aluniţe?» putem răspunde în felul următor: indiferent de numărul aluniţelor de pe pielea dvs., este mai bine să nu faceţi băi de soare. Aceasta nu înseamnă că trebuie să renunţaţi cu totul de şederea la soare. Trebuie doar să respectaţi un şir de reguli privind protecţia pielii de acţiunea razelor solare care pot bronza pielea. Recomandări detaliate în această privinţă – în articolul nostru  Răspunsuri la întrebări privind băile de soare.

Ce înseamnă dacă pielea din jurul aluniţei nu se bronzează?

Dacă aţi observat că pielea din jurul uneia dintre aluniţele dvs. nu se bronzează, această «aluniţă» este, cel mai probabil, un nev cu halou.

Cum pot fi îndepărtate firele de păr care cresc din aluniţe?

În acest caz, problema poate fi soluţionată numai îndepărtând aluniţa.

Ce fac dacă pe aluniţă a apărut un coş? Acest lucru este periculos?

Apariţia pe aluniţă a unui coş nu este considerată drept periculoasă. Străduiţi-vă să nu scoateţi coşul. Timp de câteva zile, acesta se va curăţa de la sine.

Deschideți surse
  • Bauer, J. & Garbe, C., 2003. Acquired melanocytic nevi as risk factor for melanoma development. A comprehensive review of epidemiological data. Pigment cell research / sponsored by the European Society for Pigment Cell Research and the International Pigment Cell Society, 16(3), pp.297–306.
  • Caini, S. et al., 2009. Meta-analysis of risk factors for cutaneous melanoma according to anatomical site and clinico-pathological variant. European Journal of Cancer, 45(17), pp.3054–3063. Available at: http://dx.doi.org/10.1016/j.ejca.2009.05.009.
  • Cheung, W.L. & Smoller, B.R., 2012. Dermatopathology Updates on Melanocytic Lesions. Dermatologic Clinics, 30(4), pp.617–622. Available at: http://dx.doi.org/10.1016/j.det.2012.06.014.
  • Cyr, P.R., 2008. Atypical moles. American Family Physician, 78(6).
  • Farber, M.J., Heilman, E.R. & Friedman, R.J., 2012. Dysplastic Nevi. Dermatologic Clinics, 30(3), pp.389–404. Available at: http://dx.doi.org/10.1016/j.det.2012.04.004.
  • Fernandez-Flores, A., 2012. Eponyms, Morphology, and Pathogenesis of Some Less Mentioned Types of Melanocytic Nevi. The American Journal of Dermatopathology, 34(6), pp.607–618.
  • Price, H.N. & Schaffer, J. V., 2010. Congenital melanocytic nevi – when to worry and how to treat: Facts and controversies. Clinics in Dermatology, 28(3), pp.293–302. Available at: http://dx.doi.org/10.1016/j.clindermatol.2010.04.004.
  • Prieto, V.G., 2012. Cutaneous melanocytic lesions: do not miss the invisible gorilla. Advances in anatomic pathology, 19(4), pp.263–9. Available at: http://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/22692289.
  • Tumeurs cutanées épithéliales et mélaniques : nævus. Annales de Dermatologie et de Vénéréologie, 139(11), pp.A158–A163. Available at: http://linkinghub.elsevier.com/retrieve/pii/S0151963812004772.
  • Zalaudek, I. et al., 2007. A dual concept of nevogenesis: theoretical considerations based on dermoscopic features of melanocytic nevi. Journal der Deutschen Dermatologischen Gesellschaft = Journal of the German Society of Dermatology : JDDG, 5(11), pp.985–992.


Obiectivul principal al organizației noastre în prezent este elaborarea Ghidului Consumatorului Inteligent de Informații și Servicii Medicale. O sursă de informație medicală de generație nouă, axată pe prezentarea datelor detaliate, transparente, echidistante și cu valoare practică înaltă cu privire la beneficiile, daunele și limitele serviciilor medicale disponibile în prezent.
Scopul nostru este:

să-i ajutăm pe pacienți și medici să ia decizii medicale argumentate și chibzuite

să-i ajutăm pe pacienți și medici să construiască între ei relații eficiente și moral justificate: colaborare bazată pe înțelegerea din ambele părți a rolurilor unice pe care îl joacă fiecare și pe împărțirea justă a resposabilității, cel mai important scop al colaborării fiind formularea și atingerea obiectivelor medicale ale pacientului.

Ghidul Consumatorului Inteligent de Informaţii şi Servicii Medicale este alcătuit din 3 părți:

PARTEA I: LUAREA DECIZIILOR MEDICALE
ALĂTURAȚI-VĂ GRUPULUI NOSTRU PE FACEBOOK ȘI ABONAȚI-VĂ LA NOUTĂȚI PE EMAIL
Vă invităm să vă alăturați consumatorilor inteligenți de informații și servicii medicale pe rețele sociale

Abonați-vă la noutăți, ca să primiți un email o dată în câteva luni prin care să aflați despre publicarea materialelor noi și despre actualizări importante, introduse pe măsura procesării de noi date.