Articol actualizat

Secreții vaginale. Ghid argumentat științific pentru femei.

  • Recomandări referitor la diferite cazuri de secreții vaginale neobișnuite;
  • Vaginoza bacterienă (gardnerella);
  • Candidoza vaginală;
  • Inflamația vaginului (vaginită, colpită;
  • Inflamația colului uterin (cervicită);
  • Secreții la femeile care au atins perioada de menopauză;
  • Vaginita atrofică;
  • Vaginită aerobă (vaginita inflamatorie descuamativă);
  • Vaginita provocată de Streptococcus pyogenes;
  • Eliminările neobișnuite asociate cu contactul cu diverși iritanți chimici sau cu alergeni;
  • Eliminările abundente, mucoase și persistente asociate cu ectropionul cervical (ectopia colului uterin);
  • Eliminările vaginale în timpul sarcinii.

DESPRE ACEASTĂ VERSIUNE A ARTICOLULUI

Data ultimei actualizări:

Volum: 50 paginiPagini convenționale, cu un volum aproximativ egal cu cel al unei pagini de carte.

CUM A FOST SCRIS ACEST ARTICOL?

Acest articol a fost scris în conformitate cu viziunea noastră despre rolul pe care informația obiectivă îl poate avea în luarea deciziilor medicale personale. Aflați mai multe despre procesul de scriere a articolelor și despre autori.

Textul articolului nu conține publicitate ascunsă. Vedeți Dezvăluirea informațiilor financiare.

Orice concluzii cu privire la alegerea tratamentului sau a investigațiilor prezentate în articol sunt făcute în baza surselor.

APRECIEREA CITITORILOR

(Instrument nou) Indicați cât de mulțumit(ă) sunteți de faptul că ați găsit acest articol și/sau scrieți o recenzie

Apreciere medie: 4.6. Pe baza a 8 voturi.
Se încarcă...

Noi suntem in conformitate cu standardul HONcode privind informatia de sanatate de incredere. Verificati aici. Noi suntem in conformitate cu standardul HONcode privind informatia de sanatate de incredere:
Verificati aici.

Cuprins:

Introducere

Acest articol din Ghidul consumatorului inteligent de informații și servicii medicale a fost scris cu scopul de a le oferi femeilor explicații și recomandări practice, bazate pe dovezi științifice, cu privire la opțiunile actuale de diagnostic și tratament de care ele pot beneficia pentru rezolvarea problemei secrețiilor vaginale neobișnuite (mucoase, dense, apoase, etc.).

Rezolvarea eliminărilor sangvinolente din vagin și a altor simptome, care nu sunt însoțite de secreții vaginale, se discută în articole separate:

  1. Informații în legătură cu rezolvarea problemei sângerărilor vaginale sau a eliminărilor vaginale ce conțin sânge (asemenea secreții, de regulă, au o nuanță roz, roșie sau maronie) sunt prezentate în articolul Eliminările sangvinolente din vagin și menstruație, ghid pentru femei;
  2. Informații referitor la rezolvarea problemei mirosului neplăcut în regiunea genitală, care nu este însoțit de secreții vaginale neobișnuite, sunt prezentate în articolul Mirosul neplăcut al altor părţi ale corpului. Ghid de soluţionare a problemei.

***

Prin secreții vaginale neobișnuite presupunem orice tip de eliminări din vagin, care (1) se deosebesc în mod evident după cantitate, miros, culoare, și simptome asociate de secrețiile fiziologice, și în cazul cărora (2) femeia ar putea beneficia de investigații și tratament.

Toate femeile au secreții vaginale fiziologice.

Cantitatea, consistența și culoarea (transparența) secrețiilor fiziologice se pot schimba pe parcursul perioadei dintre două menstruații:

  • în primele câteva zile sau săptămâni după finisarea menstruației eliminările fiziologice, de regulă, sunt dense, opace și cleioase;
  • pe măsură ce se apropie următoarea menstruație, secrețiile fiziologice pot deveni, pentru câteva zile, apoase, adică mai puțin dense, mai transparente și mai “mucoase”;
  • în sfârșit, cu 1-2 săptămâni înainte de următoarea menstruație, eliminările vaginale fiziologice pot deveni din nou dense, opace și lipicioase.

Secrețiile fiziologice pot deveni, temporar, mai abundente în diverse situații, cum ar fi în caz de excitare sexuală, după contact sexual, sau după efort fizic.

Eliminările vaginale fiziologice pot să nu aibă niciun miros, dar pot și să aibă un miros, care, în aprecierea subiectivă a diferitor oameni, poate fi considerat ca fiind puțin sau chiar foarte neplăcut.

Secrețiile fiziologice, de regulă, nu sunt însoțite de prurit sau de disconfort în regiunea organelor genitale, însă apariția pe scurt timp a acestor simptome (cu condiția că acestea se rezolvă fără tratament) este un fenomen normal.

La femeile care au ajuns la menopauză eliminările fiziologice pot deveni mai puțin abundente.

În perioada sarcinii (mai ales în trimestrul al doilea și al treilea) secrețiile fiziologice, de regulă, devin mai abundente.

Spre deosebire de eliminările fiziologice, secrețiile vaginale neobișnuite pot fi:

  • mult mai abundente;
  • pot avea o culoare sau consistență neobișnuită (verzui, gălbui, spumoase, dense, albicioase, purulente, “brânzoase”, adică cu “cheaguri albe”);
  • pot fi însoțite de mâncărime severă, iritație și inflamație (roșeață și edem) a organelor genitale externe și a pereților vaginului;
  • pot avea un miros neobișnuit, evident neplăcut.

De ce tratament pot beneficia femeile pentru rezolvarea problemei secrețiilor vaginale neobișnuite?

În această secțiune a articolului vom enumera principalele fenomene și stări, care pot fi asociate cu eliminări neobișnuite din vagin, și tratamentul cărora poate rezolva problema secrețiilor.

Recomandări detaliate de tratament direcționat spre rezolvarea secrețiilor în fiecare dintre acestea cazuri, sunt prezentate mai jos, în secțiunile corespunzătoare ale articolului.

(1) La majoritatea femeilor care au observat apariția secrețiilor vaginale neobișnuite, problema poate fi rezolvată, pentru o perioadă mai mult sau mai puțin îndelungată, fie cu ajutorul tratamentului contra vaginozei bacteriene, fie cu ajutorul tratamentului contra candidozei vaginale.

(2) La unele femei, apariția eliminărilor neobișnuite este asociată cu inflamația vaginului (vaginită, colpită) sau a colului uterin (cervicită), cauzată de una sau mai multe dintre următoarele infecții cu transmitere sexuală: tricomonază, chlamydia sau gonoree. În asemenea situații, tratamentul infecției permite rezolvarea problemei secrețiilor, și reduce riscul potențialelor complicații.

(3) La femeile care au atins perioada de menopauză, eliminările neobișnuite, și/sau senzația de iritație și uscăciune în vagin, arsurile la urinare, și durerile în timpul actului sexual, pot fi asociate cu vaginita atrofică. În asemenea situații, pentru rezolvarea problemei pot fi utilizate remedii topice cu preparate de estrogen (de exemplu, unguente, creme, supozitoare vaginale).

La unele femei cu vaginită atrofică cauza secrețiilor neobișnuite, abundente din vagin și a inflamației severe în regiunea genitală poate fi așa-numita vaginită aerobă (vaginita inflamatorie descuamativă), sau vaginita provocată de Streptococcus pyogenes. Pentru tratamentul acestor stări, se recomandă utilizarea antibioticelor, concomitent cu preparatele topice de estrogen.

(4) La multe femei eliminările neobișnuite, însoțite de senzație de mâncărime și arsură, pot fi asociate cu contactul cu diverși iritanți chimici sau cu alergeni (enzime din detergenți, parfumuri, coloranți, conservanți, etc.).

Legătura dintre eliminările vaginale/pruritul organelor genitale și contactul cu iritanți chimici sau alergeni este foarte probabilă dacă problema secrețiilor și a mâncărimii nu se rezolvă după tratamentul contra vaginitei bacteriene sau contra candidozei, și dacă femeia are și alte semne de reacție alergică, de exemplu erupții însoțite de mâncărime în alte regiuni ale corpului.

În această situație problema poate fi rezolvată prin întreruperea contactului cu iritanții și prin corectarea igienei organelor genitale.

(5) În unele cazuri, eliminările abundente, mucoase și persistente sunt asociate cu ectropionul cervical (ectopia colului uterin). Până în prezent încă nu s-a stabilit dacă tratamentul acestei stări prezintă vreun beneficiu pentru femei. Dacă secrețiile vaginale sunt foarte deranjante pentru femeie și ea ar vrea să încerce să le rezolve, i se poate propune un tratament minim invaziv (distrugerea zonei de ectopie). Însă eficacitatea unui asemenea tratament în sensul rezolvării problemei secrețiilor vaginale încă nu a fost stabilită în studii calitative.

(6) În cazuri rare*, apariția eliminărilor neobișnuite poate fi asociată cu:

  • prezența îndelungată a unui corp străin în vagin (de exemplu, un fragment dintr-un prezervativ, o bucată de hârtie igienică);
  • prezența unei fistule între vagin și vezica urinară sau între vagin și intestin;
  • boli autoimune rare, cum ar fi boala Behcet, pemfigus, etc.

*Tratamentul acestor probleme nu va fi discutat în acest articol.

(7) La fetițe și, mult mai rar, la femei, apariția secrețiilor neobișnuite și a mâncărimii în regiunea organelor genitale poate fi asociată cu enterobioză (oxiuri). Recomandări detaliate de diagnostic și tratament al acestei infecții sunt prezentate în articolul Oxiurii (enterobiaza) la copii și maturi. Ghid de soluţionare a problemei.

(8) Destul de frecvent, secrețiile vaginale sunt asociate, concomitent, cu câteva dintre cauzele enumerate mai sus. Din acest motiv, în cazurile când după finisarea unei încercări de tratament al secrețiilor vaginale neobișnuite acestea nu se rezolvă, poate fi rațională repetarea investigațiilor și încercarea unui tratament suplimentar.

(9) La unele femei, chiar și după un set complet de investigații, și după câteva încercări de tratament, problema eliminărilor vaginale nu poate fi rezolvată. În asemenea situații, investigațiile îi permit femeii să afle că, în cazul ei, secrețiile vaginale, cel mai probabil, nu sunt asociate cu careva afecțiuni care ar putea prezenta pericol pentru sănătatea ei, și o ajută să ia o decizie argumentată de a întrerupe diagnosticul și de a renunța la încercările de tratament.

(10) În trimestrele al doilea și al treilea de sarcină, secrețiile vaginale fiziologice pot deveni mult mai abundente, mai opace, mai dense, și mai cleioase. În timpul gravidității femeile sunt mai des deranjate de prurit și iritație temporară în regiunea organelor genitale, care se rezolvă fără tratament.

Secrețiile vaginale neobișnuite la femeile însărcinate, în majoritatea cazurilor, sunt asociate cu același probleme ca și la femeile negravide, și pot fi rezolvate cu ajutorul aceluiași tratament. În fiecare dintre secțiunile ce urmează vom preciza care sunt particularitățile de diagnostic și de tratament al problemei respective în timpul sarcinii (dacă este cazul).

***

Pentru a determina care este planul optim de rezolvare a problemei secrețiilor din vagin, în cazul multor femei este argumentată efectuarea diagnosticului conform algoritmului descris în secțiunea ce urmează. Cazurile în care tratamentul poate fi selectat doar în baza simptomelor, fără diagnostic, sunt descrise mai jos.

Analize și investigații pentru determinarea soluției optime de rezolvare a eliminărilor vaginale

Efectuarea testelor diagnostice este justificată în toate situațiile când planul optim de tratament nu poate fi stabilit doar în baza simptomelor, când rezultatele investigațiilor pot influența asupra strategiei de rezolvare a problemei, și când efectuarea investigațiilor prezintă un risc mai mic decât renunțarea la diagnostic.

În ceea ce privește secrețiile vaginale, în multe cazuri, doar în baza caracterului simptomelor (de exemplu, a cantității, culorii sau a consistenței eliminărilor) sau în baza modelului de evoluție a problemei, nu se poate determina tratamentul optim. Pe de altă parte, actualmente sunt disponibile un șir de investigații inofensive, cu eficacitate dovedită în privința determinării soluției optime de rezolvare a problemei secrețiilor vaginale, și, într-o măsură mai mică, în privința stabilirii cauzei de apariție a acestui simptom.

În dependență de situație, pentru femeile deranjate de eliminări neobișnuite poate fi justificată efectuarea unuia sau a câtorva dintre următoarele teste:

  1. examen ginecologic general;
  2. analiza secrețiilor vaginale:
    • determinarea pH-ului secrețiilor;
    • testul cu KOH;
    • frotiul bacteriologic (adică examinarea unei probe de secreții la microscop);
    • cultura microbiologică (însămânțarea) secrețiilor vaginale;
  3. testul PCR pentru diagnosticul a trei infecții cu transmitere sexuală: tricomoniaza, chlamydia, gonoreea.

În continuare vom arăta care este valoarea acestor teste, și cum rezultatele lor influențează alegerea tratamentului.

Consultația la ginecolog și examenul ginecologic

Primul obiectiv al examenului ginecologic este identificarea semnelor clinice care ar putea indica asupra faptului că, cel mai probabil, femeia va beneficia de un anumit tip de tratament.

Mai exact:

  • Absența mâncărimii și a semnelor de inflamație a vaginului, a colului uterin, și a organelor genitale externe la o femeie cu secreții vaginale abundente (posibil cu miros neplăcut), mărește semnificativ probabilitatea faptului că secrețiile sunt asociate cu vaginoza bacteriană și că problema va putea fi rezolvată cu ajutorul unui tratament cu antibiotice;
  • Prezența eliminărilor caracteristice “brânzoase” + a semnelor de inflamație a pielii organelor genitale externe crește semnificativ probabilitatea faptului că secrețiile sunt asociate cu candidoza și că problema va putea fi rezolvată cu ajutorul unui tratament cu medicamente antifungice.
    Pe de altă parte, prezența doar a iritației, fără secreții abundente, reduce semnificativ probabilitatea faptului că problema va putea fi rezolvată cu ajutorul tratamentului contra candidozei, și indică asupra faptului că problema poate fi asociată cu iritarea pielii și mucoaselor cu diverse substanțe chimice, și că aceasta va putea fi rezolvată din contul schimbării igienei intime.
    Probabilitatea faptului că secrețiile sunt legate de candidoză se reduce, de asemenea, dacă femeia este deranjată doar de eliminări, și nu are semne de inflamație sau iritație a organelor genitale.
  • Prezența semnelor de inflamație a pereților vaginali (această stare este numită colpită sau vaginită) sau a suprafeței externe a colului uterin crește probabilitatea faptului că eliminările sunt asociate cu tricomonoza sau cu candidoza, și reduce probabilitatea faptului că acestea sunt asociate cu vaginoza bacteriană.
  • Prezența semnelor de inflamație a canalului cervical și, mai ales, prezența secrețiilor purulente sau sangvinolente din canalul colului uterin (această stare se numește cervicită) mărește semnificativ probabilitatea faptului că secrețiile sunt asociate cu chlamydia, gonoreea sau cu vaginoza bacteriană. În asemenea cazuri este nevoie de efectuarea analizei PCR (pentru confirmarea sau excluderea infecției cu chlamydia sau gonoreea) și a frotiului bacteriologic (pentru diagnosticul vaginozei bacteriene).
  • Prezența semnelor de atrofie vaginală (în special netezirea pliurilor vaginale interne și îngustarea intrării în vagin) mărește semnificativ probabilitatea faptului că problema va putea fi rezolvată cu ajutorul unui tratament de menținere cu preparate topice de estrogen.
    Prezența semnelor de inflamație vaginală concomitent cu semnele de atrofie mărește probabilitatea faptului că problema va putea fi rezolvată cu ajutorul tratamentului împotriva vaginitei inflamatorii descuamative sau a infecției provocate de streptococul beta-hemolitic din grupul A.
  • Prezența unei zone mari de ectopie (ectropion, pseudoeroziune) pe suprafața externă a colului uterin, fără alte modificări, sporește probabilitatea faptului că secrețiile sunt asociate anume cu ectropionul.
  • În cadrul examenului ginecologic medicul poate exclude, de asemenea, prezența unor cauze mai rare de eliminări, precum un corp străin în vagin, fistulă, polipi, condiloame cervicale, etc.

Al doilea obiectiv al examenului ginecologic este colectarea unei probe de secreție, pentru efectuarea testelor ulterioare. De regulă, proba se prelevă din partea laterală a treimii superioare a vaginului. În prezența semnelor de inflamație sau în caz de probabilitate înaltă a infecției cu trichomonas, gonoree sau chlamydia, medicul poate preleva și o probă din canalul cervical sau din uretră.

Cum se face examenul ginecologic?

Inițial medicului examinează suprafața externă a organelor genitale.

Apoi el/ea introduce în vaginul pacientei un specul (dilatator) pentru a putea vizualiza pereții vaginali și colul uterin.

După asta, cu o periuță sau cu un tampon special, medicul prelevă probe de secreții, și le trimite la laborator pentru analiza biochimică, bacteriologică, și/sau analiza PCR.

În final, medicul poate efectua palparea abdomenului, pentru a exclude semne de inflamație a organelor pelviene ce pot fi prezente în anumite afecțiuni însoțite de secreții vaginale.

Vedeți și Examenul ginecologic.

Analiza PCR pentru diagnosticul infecțiilor cu transmitere sexuală

Dintre toate bolile cu transmitere sexuală, trei infecții (tricomonaza, chlamydia și gonoreea) pot cauza inflamație mai mult sau mai puțin pronunțată la nivelul vaginului și al colului uterin, și au importanță în rezolvarea problemei secrețiilor vaginale.

Aceste trei infecții se pot manifesta prin semne slab pronunțate. În multe cazuri ele nu provoacă niciun fel de simptome, sau se manifestă doar prin secreții nesemnificative, în baza cărora nu se poate determina nici tipul infecției, și nici tratamentul adecvat.

Totodată, chiar și în cazurile în care aceste infecții nu cauzează simptome, ele:

  • pot fi transmise partenerilor sexuali;
  • pot provoca o serie de complicații severe (mai exact, netratarea gonoreei, chlamydiei și a tricomonazei mărește semnificativ riscul inflamației organelor pelviene, al infertilității, al durerilor cronice în regiunea pelviană, și al sarcinii ectopice);
  • pot crește riscul de complicații în timpul sarcinii (în special, crește probabilitatea nașterii premature și a greutății mici a copilului la naștere);
  • pot provoca complicații la copilul nou-născut (se pot dezvolta infecții ale ochilor, plămânilor sau ale organelor genitale).

În cadrul unor cercetări epidemiologice mari s-a stabilit că următoarele categorii de femei sunt supuse unui risc mărit de infectare cu tricomonas, chlamydia și cu alte infecții cu transmitere sexuală:

  • toate femeile care, pe parcursul anului precedent, au avut mai mult de un partener sexual;
  • toate femeile care, pe parcursul anului precedent, a avut un nou partener sexual;
  • toate femeile partenerul cărora are și alți parteneri sexuali;
  • toate femeile la care în decursul anului precedent a fost depistată o infecție cu transmitere sexuală.

Tuturor femeilor care se referă la aceste categorii de risc mărit de infectare cu boli cu transmitere sexuală li se recomandă efectuarea testului PCR pentru diagnosticul unor potențiale infecții, indiferent de rezultatul examenului ginecologic și al analizei bacteriologice a secrețiilor vaginale.

Vedeți și, Analiza PCR și Recomandări detaliate privind protecția împotriva infecțiilor cu transmitere sexuală.

Rezultatele pozitive ale analizei PCR indică cu o precizie înaltă prezența tricomonazei, chlamydiozei sau gonoreei, și, respectiv necesitatea tratamentului, în primul rând, împotriva acestor acestor infecții.

Recomandări detaliate cu privire la opțiunile de tratament cu eficacitate dovedită sunt prezentate în articolele:

Pe de altă parte,

  • la femeile fără risc de infectare cu boli cu transmitere sexuală (în cazul lor efectuarea testului PCR nu este justificată),
  • la femeile la care la analiza PCR nu au fost depistate semne de infecție,
  • precum și la femeile la care, după finisarea tratamentului și confirmarea eliminării infecției, secrețiile vaginale persistă,

tratamentul pentru rezolvarea problemei eliminărilor din vagin se alege în baza rezultatelor examenului ginecologic și al altor investigații, enumerate în continuare.

Determinarea acidității (pH) testul cu KOH, frotiul bacteriologic al secrețiilor vaginale

La fel ca și alte medii ale organismului uman care contactează cu mediul extern (de exemplu, pielea, gura, nasul), cavitatea vaginului nu este sterilă, fiind colonizată de o varietate mare de microorganisme (bacterii și fungi). Totalitatea de microorganisme ce populează vaginul se numește microfloră vaginală.

Compoziția microflorei vaginale este foarte diversă și a fost studiată doar într-o măsură foarte mică. Importanța prezenței sau a absenței în cavitatea vaginului a diferitelor tipuri de bacterii a fost stabilită doar pentru câteva microorganisme, în timp ce rolul majorității (sutelor) de alte microorganisme, deocamdată, este necunoscut sau rău studiat.

Prezența anumitor microorganisme, cum ar fi protozoarele de tip Trichomonas vaginalis (microbi ce cauzează trichomoniaza) și bacteriile Neisseria gonorrhoeae (microbi ce cauzează gonoreea), este considerată a fi un semn sigur de maladie. Tratamentul prompt al acestor infecții permite eliminarea lor completă din vagin și prezintă un beneficiu semnificativ, atât pe termen scurt, cât și pe termen lung.

La aproximativ jumătate dintre toate femeile de vârstă reproductivă, forma de bază a bacteriilor ce populează vaginul sunt diferite tipuri de lactobacili (bacilii Doderlein, L. crispatus. L. jensenii și altele).

Conform rezultatelor studiilor, comparativ cu femeile la care microflora vaginală este compusă preponderent din lactobacili, la femeile la care în vagin se găsește o cantitate mai mică de lactobacili, sau la care aceștia lipsesc, mai frecvent se dezvoltă diverse probleme ginecologice. Mai exact, la aceste femei:

  • mai frecvent se observă secreții vaginale neobișnuite,
  • mai frecvent are loc nașterea prematură,
  • mai frecvent, după naștere sau după avort, se dezvoltă endometrita.

În legătură cu aceste date, flora vaginală constituită predominant din lactobacili se consideră „normală”.

Când vaginul este populat preponderent de lactobacili, populația acestor microorganisme secretă o cantitate semnificativă de acid lactic și de peroxid de hidrogen. Aceste substanțe mențin în vagin un mediu acid: pH de la 3,8 până la 4,5. Asemenea valori ale pH-ului sunt considerate ca fiind “normale”. Se presupune că aciditatea crescută menținută de către lactobacterii este nocivă pentru multe alte tipuri de microorganisme și împiedică înmulțirea acestora în cavitatea vaginală.

Cu toate acestea, doar absența lactobacililor sau doar prezența altor bacterii în flora vaginului nu justifică efectuarea tratamentului în toate cazurile.

Într-o serie de cercetări au fost determinate și alte tipuri de bacterii care, la fel, pot secreta acid lactic și pot menține aciditatea adecvată a vaginului (de exemplu Atopobium vaginae, Megasphaera și Leptotrichia).

Totodată, la aproximativ 30% dintre femeile de vârstă reproductivă și la aproximativ 38% dintre femeile ajunse la menopauză analizele bacteriologice indică absența sau reducerea semnificativă a cantității de lactobacili și creșterea conținutului în vagin a unor asemenea microorganisme, precum: Gardnerella vaginalis, Mobiluncus, Mycoplasma hominis, Ureaplasma urealyticum, Escherichia coli, Pseudomonas, streptococul din grupul B (Streptococcus agalactiae), Klebsiella, Corynebacterium, Prevotella, difteroizi, Peptostreptococcus, Enterococcus, Eubacterium, Proteus, Staphylococcus, Fusobacterium, Sneathia, Morganella, etc.

La aproximativ 20-30% dintre femei o componentă permanentă a microflorei vaginale sunt fungii Candida albicans.

Multe dintre aceste femei nu au niciun fel de secreții vaginale neobișnuite sau alte simptome.

Rezultatele cercetărilor științifice acumulate în ultimele decenii au permis determinarea unor criterii microbiologice și clinice (adică modificări specifice ale microflorei și simptomele asociate) pentru diagnosticul unui șir de stări, în prezența cărora poate fi justificată efectuarea unui tratament specific:

  • vaginoza bacteriană,
  • candidoză,
  • vaginită aerobică,
  • vaginita cauzată de SBHGA (Streptococcus pyogenes).

În cazul femeilor la care la examenul ginecologic nu au fost observate semne ale unor probleme mai rare, dar, potențial, mai periculoase, și la care eliminările nu sunt asociate cu infecții sexual transmisibile, este argumentată efectuarea următoarelor analize:

  1. determinarea pH-ului secrețiilor vaginale,
  2. efectuarea testului cu KOH,
  3. examinarea probei de secreții la microscop (frotiu bacteriologic),
  4. și, mai rar, efectuarea culturii, adică a însămânțării bacteriologice a secrețiilor, pentru o determinare mai exactă a tipurilor de microorganisme ce populează vaginul.

Din punctul de vedere al valorii practice pentru femeie, pentru rezolvarea problemei secrețiilor vaginale neobișnuite, efectuarea altor teste diagnostice pentru stabilirea unor alte modificări în compoziția florei vaginale nu este argumentată.

Determinarea acidității (pH)

Măsurarea pH-ului este un test simplu, care se efectuează în laborator sau în cabinetul medicului, cu ajutorul unei benzi de hârtie indicatoare. Un pH mai mare de 5 poate sugera prezența vaginitei bacteriene, a tricomonazei, a vaginitei aerobe, a vaginitei atrofice sau a vaginitei asociate cu Streptococcus pyogenes.

Pe de altă parte, un pH mai mic de 5 vorbește în favoarea diagnosticului de candidoză.

Testul cu hidroxid de potasiu

Testul cu KOH, de asemenea, poate fi efectuat fără utilaj special, în cabinetul medicului: la o cantitate mică de secreții prelevate în timpul examenului ginecologic se adaugă o picătură de soluție de 10% de hidroxid de potasiu (KOH). Apariția unui miros caracteristic „de pește” se consideră rezultat pozitiv și este încă unul dintre semnele posibile ale vaginozei bacteriene. Un rezultat negativ al testului cu hidroxid de potasiu susține diagnosticul de candidoză.

Frotiul bacteriologic al secrețiilor vaginale

Analiza bacteriologică presupune examinarea la microscop a probei de secreții din vagin. Înainte de a fi examinate, probele pot fi colorate cu coloranți speciali sau tratate cu soluție salină sau cu KOH.

Scopul analizei bacteriologice constă în determinarea următorilor indicatori:

(1) Aspectul exterior al tipului dominant de bacterii prezente în secreții

Acest indicator oferă o imagine generală a compoziției microflorei vaginale. În prezent, pentru determinarea indicatorului respectiv, mulți experți folosesc criteriile clinice Nugent sau criteriile Hay-Ison.

Criteriile Nugent

Acest sistem presupune că la examinarea secrețiilor la microscop se determină (1) cantitatea de bacterii cu aspectul similar cu cel al lactobacililor, (2) cantitatea de bacterii cu aspectul similar cu cel al bacteriilor de tip Gardnerella și al bacteroizilor și (3) cantitatea de bacterii cu forma curbată. În funcție de cantitatea fiecăreia dintre categoriile de bacterii menționate se calculează punctajul total:

Estimarea frotiului bacteriologic din vagin după scara Nugent

Scor total = punctajul total al categoriilor

LactobaciliGardnerella și BacteroidesBacili Gram-negativ curbațiScor total
numărul de germeni*punctenumărul de germeni*punctenumărul de germeni*puncte
> 30000000
5-301<11<113
1-421-421-415
< 135-3035-3028
0430 >430 >210
* Numărul de microbi observați la microscop într-un câmp vizual cu factorul de mărire de x100

Interpretarea rezultatelor:

în cazul în care scorul Nugent total este:și,atunci,
între 0 și 3diagnosticul vaginozei bacteriene nu se susține
între 4 și 6celulele cheie* lipsesc
între 4 și 6celulele cheie sunt prezentediagnosticul vaginozei bacteriene se susține
între 7 și 10
*mai jos sunt prezentate mai multe detalii în legătură cu celulele cheie

După cum vom arăta în secțiunea Tratamentul secrețiilor vaginale asociate cu vaginoza bacteriană, multe femei la care rezultatele frotiului bacteriologic indică asupra prezenței acestei stări pot beneficia de tratament.

În cazul femeilor la care rezultatele analizei sugerează absența vaginozei bacteriene tratamentul acestei stări este, în mod evident, inutil.

Criteriile Hay-Ison

Sistemul de estimare Hay-Ison presupune clasificarea rezultatelor analizei bacteriologice în următoarele clase:

  • Clasa 0 înseamnă că în frotiu nu sunt prezente bacterii. O asemenea stare se poate observa la femeile care fac tratament cu antibiotice.
  • Clasa 1 înseamnă că bacteriile predominante în secrețiile din vagin sunt lactobacilii. Un asemenea indicator se consideră un semn al „microflorei normale”.
  • Clasa 2 înseamnă că flora vaginală este mixtă: în ea se conțin lactobacili, dar sunt prezente și Gardnerella și/sau Mobiluncus în cantități semnificative.
  • Clasa 3 înseamnă că forma dominantă de bacterii în microfloră este Gardnerella și/sau Mobiluncus, în timp ce lactobacilii sunt prezenți într-o cantitate mică sau lipsesc. Un asemenea indicator sugerează că poate fi justificată efectuarea tratamentului împotriva vaginozei bacteriene.
  • Clasa 4 înseamnă că microflora vaginală este dominată de bacterii caracteristice pentru vaginita aerobă.

(2) Prezența protozoarelor de tip Trichomonas vaginalis și a gonococilor

În mod normal, secrețiile vaginale nu ar trebui să conțină tricomone (T. vaginalis) sau gonococi (N. gonorrhoeae, diplococci). Prezența acestor microorganisme este un semn evident de infecție (tricomonază și, respectiv, gonoree), și justifică efectuarea tratamentului.

Absența T. vaginalis sau a gonococilor în frotiu nu permite excluderea completă a acestor infecții. Din acest motiv, în cazurile în care femeia are un risc mărit de infectare cu infecțiile respective, pentru excluderea lor se recomandă efectuarea analizei PCR (vedeți mai sus analiza PCR pentru diagnosticul infecțiilor cu transmitere sexuală).

(3) Prezența leucocitelor

În mod normal, în secrețiile vaginale ar trebui să nu se conțină sau să se conțină doar o cantitate mică de leucocite (acestea sunt celule ale sistemului imunitar care participă la protecția împotriva infecțiilor).

Creșterea numărului de leucocite în secrețiile vaginale

  • mai mult de 1 leucocit în câmpul vizual la o mărire de 1000 de ori,
  • mai mult de 10 leucocite în câmpul vizual la o mărire de 400 de ori,
  • sau mai mult de 1 leucocit per celulă epitelială,

este un semn de inflamație a pereților vaginali (vaginită) sau a canalului colului uterin (cervicită).

(4) Prezența fungilor

În mod normal, în secrețiile vaginale pot să nu se conțină fungi sau se pot conține fungi în diverse cantități. Prezența fungilor (în formă de celule de drojdie sau hife) la o femeie cu simptome caracteristice pentru o infecție fungică, susține diagnosticul de candidoză vaginală și justifică efectuarea tratamentului cu medicamente antifungice, conform uneia dintre schemele de tratament al candidozei.

Pe de altă parte, în cazul femeilor la care la analiză se identifică prezența fungilor (în orice cantitate), dar care nu au simptome, tratamentul cu medicamente antifungice nu prezintă nicio utilitate. Actualmente nu există niciun tratament care ar permite eliminarea pe termen lung a fungilor din vagin, iar tratamentul cu remedii antifungice nu are nicio altă utilitate decât ameliorarea simptomelor asociate, pentru o perioadă mai mult sau mai puțin îndelungată de timp.

(5) Prezența celulelor epiteliale vaginale

Celulele epiteliale sunt celulele ce tapetează suprafața interioară a vaginului. În mod normal, în secrețiile vaginale ar trebui să se conțină o cantitate mică de aceste celule. Prezența unui număr mare de celule epiteliale scuamoase și, mai ales, a unui număr mare de așa-numitele celule parabazale este un semn de inflamație (celulele parabazale sunt celule epiteliale tinere).

(6) Prezența „celulelor cheie”

„Celulele cheie” reprezintă celule normale ale epiteliului scuamos vaginal, care s-au separat de la suprafața vaginului, și au fost acoperite cu un număr mare de bacterii. În mod normal, în secrețiile vaginale nu ar trebui să se conțină celule cheie sau pot fi prezente doar cantități mici de asemenea celule. O cantitate semnificativ mărită a celulelor cheie (peste 20% din cantitatea totală a celulelor epiteliale) este un posibil semn al vaginozei bacteriene.

(7) Prezența cocilor

Prezența unei cantități mari de coci gram-negativi în absența lactobacililor, la o femeie cu semne de inflamație a pereților vaginali, indică asupra faptului că inflamația ar putea fi provocată de streptococul beta-hemolitic din grupul A (Streptococcus pyogenes). Pentru confirmarea acestui diagnostic este nevoie de efectuarea culturii bacteriologice.

Cultura bacteriologică (însămânțarea) a secrețiilor vaginale

Dacă o femeie este deranjată de secreții vaginale neobișnuite și de alte simptome caracteristice pentru candidoză (mâncărime și iritație în regiunea organelor genitale externe) sau dacă frotiul bacteriologic indică asupra prezenței fungilor, iar femeia a încercat deja una dintre schemele standard de tratament cu preparate antifungice și tratamentul nu a rezolvat problema, se recomandă însămânțarea secrețiilor vaginale pentru determinarea exactă a tipului de fungi.

În 10-20% dintre cazurile de candidoză, agenții patogeni ai infecției sunt Candida glabrata, Candida tropicalis, care sunt rezistente la tratamentul convențional al candidozei provocate de Candida albicans. Femeile la care, în rezultatul culturii, se va determina prezența formelor rezistente de fungi pot beneficia de un tratament antifungic special, descris mai jos, în secțiunea Tratamentul candidozei asociate cu fungi de tip Candida glabrata.

Dacă o femeie este deranjată de simptome caracteristice pentru infecția provocată de streptococul beta-hemolitic din grupul A (Streptococcus pyogenes), iar în timpul examinării frotiului bacteriologic la microscop au fost depistați streptococi, se recomandă efectuarea culturii bacteriologice, pentru confirmarea prezenței S. pyogenes. Dacă în rezultatul culturii se va confirma prezența acestei infecții, se recomandă tratament, conform recomandărilor prezentate mai jos, în secțiunea Tratamentul secrețiilor vaginale asociate cu infecția provocată de streptococul beta-hemolitic din grupul A.

În cazul femeilor aflate în ultimele săptămâni ale sarcinii poate fi argumentată efectuarea culturii pentru determinarea prezenței în vagin a streptococilor din grupul B (Streptococcus agalactiae). Tuturor femeilor la care, în rezultatul culturii, se determină prezența acestor microbi, li se recomandă efectuarea unui tratament special cu antibiotice în timpul nașterii, pentru reducerea riscului de dezvoltare a unor infecții grave la nou-născut.

În cadrul mai multor studii științifice cu utilizarea culturii bacteriologice și/sau a analizei PCR, în compoziția florii vaginale au fost identificate o mulțime de diferite tipuri de microbi, inclusiv Gardnerella vaginalis, Mobiluncus, Mycopasma hominis, Ureaplasma urealyticum, Escherichia coli, Pseudomonas, Klebsiella, Corynebacterium, Prevotella, difteroizi, Peptostreptococcus, Enterococcus, Eubacterium, Proteus, Staphylococcus aureus, Fusobacterium, Sneathia, Morganella, etc. Însă, utilitatea practică a detectării acestor microorganisme cu ajutorul culturii pentru rezolvarea diverselor probleme ginecologice încă nu a fost stabilită. Astfel, dacă femeia nu participă într-un studiu științific, efectuarea culturii bacteriologice cu un alte scopuri decât cele enumerate mai sus nu se recomandă.

Concluzii finale privind alegerea tratamentului

Concluziile finale cu privire la alegerea tratamentului se fac în baza totalității datelor obținute în cadrul examenului ginecologic și al analizelor efectuate:

(1) Prezența următoarelor semne justifică efectuarea tratamentului cu medicamente antifungice, conform uneia dintre schemele cu eficacitate dovedită împotriva candidozei:

  • semne de inflamație (roșeață, edem) a pereților vaginali și a organelor genitale externe;
  • pH în limitele normale (sub 4,5);
  • detectarea fungilor de tip Candida în cadrul examinării frotiului vaginal la microscop;
  • rezultat negativ al textului cu hidroxid de potasiu.

(2) Prezența a cel puțin 3 dintre următoarele semne (în literatura medicală acestea sunt numite criteriile Amsel) justifică efectuarea tratamentului conform uneia dintre schemele cu eficacitate dovedită împotriva vaginozei bacteriene:

  • identificarea la examenul ginecologic al unor secreții omogene, gri-albicioase, ce acoperă pereții vaginului;
  • pH mai mare de 5;
  • rezultat pozitiv al testului cu hidroxid de potasiu, adică apariția unui miros caracteristic „de pește” după adăugarea unei mici cantități de soluție de KOH la proba de secreții vaginale;
  • detectarea unui număr mare de celule-cheie la analiza bacteriologică.

Efectuarea tratamentului contra vaginozei bacteriene este, de asemenea, argumentată în cazurile în care scorul total al compoziției microflorei vaginale indică asupra prezenței acestei stări (scor Nugent între 7 și 10 sau Clasa 3 conform criteriilor Hay-Ison).

(3) Prezența următoarelor semne și simptome indică asupra faptului că femeia poate beneficia de tratament cu preparate de estrogen, cu eficacitate dovedită în rezolvarea simptomelor vaginitei atrofice:

  • principalul simptom ce o deranjează pe femeie este senzația de mâncărime, „uscăciune” și usturime în regiunea organelor genitale;
  • femeia a ajuns la menopauză sau este în stare de menopauză artificială;
  • la examinarea ginecologică s-au observat semne de atrofie vaginală;
  • la frotiul bacteriologic s-a identificat creșterea nesemnificativă a cantității de leucocite, creșterea cantității de celule epiteliale, reducerea cantității de lactobacili, dar absența florei caracteristice pentru vaginita aerobă.

(4) Prezența următoarelor semne și simptome justifică efectuarea tratamentului contra vaginitei aerobe:

  • femeia a ajuns la menopauză sau este în stare de menopauză artificială;
  • la examinarea ginecologică s-au observat semne de inflamație a vaginului;
  • pH-ul este mărit;
  • la frotiul bacteriologic s-a identificat o cantitate mărită de leucocite și celule epiteliale, și prezența unui număr mare de microorganisme caracteristice pentru flora intestinală (E. coli, S. aureus);
  • femeia a încercat deja un tratament cu preparate topice de estrogen, dar simptomele persistă.

(5) Prezența următoarelor semne și simptome justifică efectuarea tratamentului infecției provocate de streptococul beta-hemolitic din grupul A:

  • femeia a ajuns la menopauză sau este în stare de menopauză artificială;
  • la examinarea ginecologică s-au observat semne de inflamație a vaginului;
  • pH-ul este mărit;
  • la frotiul bacteriologic s-a identificat o cantitate mărită de leucocite și celule epiteliale, și prezența unui număr mare de streptococi;
  • în rezultatul culturii bacteriologice s-a determinat că în secrețiile vaginale este prezent streptococul beta-hemolitic din grupul A.

(6) Dacă femeia este deranjată preponderent de mâncărime și de iritație pronunțată în regiunea organelor genitale, și dacă semne de iritație a pielii sunt prezente și în alte regiuni ale corpului, indiferent de rezultatele analizelor și a examenului ginecologic, se poate presupune că problema este cauzată de iritația organelor genitale cu substanțe chimice și alergeni din diverse produse de uz casnic și de igienă.

În asemenea cazuri, concomitent cu tratamentul selectat în baza rezultatelor analizelor (sau în locul acestuia), poate fi rezonabilă corectarea igienei intime.

(7) Dacă principalul simptom este prezența unor secreții neobișnuit de abundente, mucoase sau apoase, iar în timpul examenului ginecologic medicul a determinat că pe colul uterin este o zonă mare de ectopie (acesta este un fenomen fiziologic), medicul poate discuta cu femeia pe marginea opțiunilor de rezolvare a acestei probleme, explicându-i beneficiile și neajunsurile tratamentului (vedeți în continuare).

Alegerea tratamentului secrețiilor vaginale în baza simptomelor

Probabilitatea alegerii unui tratament adecvat al secrețiilor vaginale neobișnuite doar în baza simptomelor (fără diagnostic prealabil) este înaltă doar în cazurile în care:

1. asocierea secrețiilor cu multe alte maladii poate fi exclusă pe baza condițiilor de viață a femeii și a modelului de evoluție a problemei,

2. femeia are simptome tipice de vaginoză bacteriană sau candidoză.

Asociere secrețiilor cu alte maladii posibile (în afară de vaginoza bacteriană și de candidoză) nu poate fi exclusă în următoarele situații:

(1) Dacă, concomitent cu secrețiile vaginale, femeia are asemenea simptome, precum:

  • Febră peste 38 C;
  • Dureri în partea de jos a abdomenului;
  • Dureri surde în profunzimea abdomenului în timpul contactului sexual.

Apariția acestor simptome, concomitent, sau în scurt timp de la apariția secrețiilor vaginale, poate indica asupra unei inflamații în zona pelviană. Această stare poate duce la complicații grave (pe termen scurt și pe termen lung) și necesită un tratament special. Vedeți Inflamaţia anexelor uterine.

(2) Dacă femeia a încercat deja să facă un tratament din proprie inițiativă, iar acesta s-a dovedit a fi ineficace sau a avut doar un efect de scurtă durată, și dacă episoadele de secreții/prurit/iritație în regiunea organelor genitale se repetă frecvent.

În asemenea caz este foarte probabil că cauza secrețiilor nu a fost determinată corect.

(3) Dacă femeia are un risc mărit de infectare cu boli cu transmitere sexuală.Un risc mărit de infecții cu transmitere sexuală îl au femeile:
  • care, pe parcursul anului precedent, au avut mai mult de un partener sexual;
  • care, pe parcursul anului precedent, a avut un nou partener sexual;
  • partenerul cărora are și alți parteneri sexuali;
  • la care în decursul anului precedent a fost depistată o infecție cu transmitere sexuală.

În acest caz, valoarea practică a diagnosticului constă nu doar în determinarea cauzei secrețiilor, dar și în excluderea unor infecții cu transmitere sexuală care pot să nu se manifeste prin nici un fel de simptome, dar care, în timp, pot provoca apariția unor complicații severe.

(4) Dacă secrețiile vaginale conțin urme de sânge sau alternează cu eliminări sangvinolente din vagin.

În asemenea caz, efectuarea diagnosticului permite excluderea unor afecțiuni relativ rare, dar potențial periculoase, precum tumorile colului uterin sau ale vaginului, inflamația colului uterin (cervicita) provocată de infecții cu transmitere sexuală, și alte probleme, care nu pot fi rezolvate fără ajutorul medicului: polipi, condiloame cervicale, etc.

(5) Dacă secrețiile vaginale neobișnuite au apărut în scurt timp (peste câteva ore sau zile după o investigație sau după un tratament ginecologic (de exemplu, după histeroscopie, raclaj uterin, introducerea unui dispozitiv intrauterin) sau după avort.

În asemenea cazuri există o mare probabilitate a faptului că secrețiile sunt asociate cu infecția colului uterin sau a cavității uterine. Pentru a rezolva în mod adecvat această problemă este nevoie de efectuarea unui diagnostic și de supraveghere medicală.

În cazul femeilor care nu se referă la niciuna dintre categoriile enumerate mai sus, și care au manifestări tipice de candidoză sau vaginoză bacteriană, tratamentul poate fi selectat în baza simptomelor:

Simptomele candidozei vaginale pot include:

  • La 90% dintre femei, cele mai pronunțate simptome ale candidozei sunt pruritul și iritația (înroșirea, edemul) în regiunea organelor genitale, durerile în timpul actului sexual, și senzația de usturime în timpul urinării. Dacă femeia este deranjată doar de mâncărime și nu are eliminări vaginale neobișnuite, probabilitatea faptului că problema este asociată cu candidoza se reduce în mod semnificativ. În medie, doar la 35-40% dintre femeile deranjate doar de mâncărime în regiunea vaginului cauza problemei este candidoza.
    Pe de altă parte, la femeile la care secrețiile nu sunt însoțite de mâncărimi, prezența candidozei este foarte puțin probabilă.
  • Secrețiile vaginale asociate cu candidoza pot fi variate: la începutul episodului de boală eliminările pot fi abundente, lichide sau dense („brânzoase”) și, de regulă, nu au un miros neplăcut. Atunci când episoadele de candidoză se repetă frecvent, secrețiile pot lipsi definitiv.

Manifestările vaginozei bacteriene pot include:

  • Secreții vaginale mai mult sau mai puțin abundente, lichide, gri-albicioase.
  • Eliminările pot avea un miros neplăcut, caracteristic, „de pește” care se poate intensifica după actul sexual și în timpul menstruației.
  • La unele femei secrețiile sunt însoțite de o ușoară mâncărime sau iritație.

Tratamentul secrețiilor vaginale asociate cu vaginoza bacteriană (Gardnerella)

În această secțiune a articolului vor fi prezentate recomandări pentru femeile la care diagnosticul de vaginoză bacteriană a fost stabilit în baza rezultatelor testelor descrise mai sus sau în baza simptomelor.

Ce prezintă vaginoza bacteriană?

În prezent, vaginoza bacteriană se definește ca starea:

(1) În care rezultatele analizei bacteriologice indică asupra faptului că forma dominantă de bacterii în microflora vaginală sunt cele de tip Gardnerella și/sau Mobiluncus, și că lactobacilii sunt prezenți doar într-o cantitate mică sau lipsesc definitiv (scor Nugent* între 7 și 10 sau Clasa 3 conform criteriilor Hay-Ison*), sau

(2) în care, în cadrul investigațiilor, au fost detectate cel puțin trei dintre următoarele semne (criteriile Amsel*):

  • pH mai mare de 5,
  • detectarea unui număr mare de celule-cheie la analiza bacteriologică,
  • identificarea la examenul ginecologic a unor secreții omogene, gri-albicioase, ce acoperă pereții vaginului,
  • rezultat pozitiv al testului cu hidroxid de potasiu, adică apariția unui miros caracteristic „de pește” după adăugarea unei mici cantități de soluție de KOH la proba de secreții vaginale.

*Vedeți mai sus secțiunea Analize și investigații pentru determinarea soluției optime de rezolvare a eliminărilor vaginale.

În cadrul unor cercetări extensive s-a determinat că semnele clinice și microbiologice ale vaginozei bacteriene (ce corespund cu criteriile indicate mai sus) sunt prezente la aproximativ 30% dintre toate femeile de vârstă reproductivă, și la 38% dintre femeile ajunse la menopauză. Dintre toate aceste femei, doar jumătate au secreții vaginale neobișnuite, în timp ce celelalte nu au niciun fel de secreții suspicioase.

Nu se știe de ce unele femei cu semne clinice de vaginită bacteriană au simptome, iar altele – nu. Potrivit unor experți, simptomele vaginitei bacteriene pot fi asociate cu alte microorganisme, încă neidentificate și nestudiate. Astfel, modificarea cantității de lactobacili și alte tipuri de bacterii, determinată cu ajutorul posibilităților actuale de diagnostic (care sunt destul de limitate) este mai degrabă un semn al vaginozei bacteriene, decât cauza nemijlocită a acestei stări și a simptomelor ei.

Termenul utilizat anterior pentru desemnarea vaginozei bacteriene – „gardnerella”, introdus în uz în baza presupunerii că dezvoltarea acestei stări este asociată cu înmulțirea excesivă a bacteriilor de tip Gardnerella vaginalis, nu se mai utilizează în literatura medicală. Într-o serie de studii s-a stabilit că Gardnerella vaginalis este prezentă în vaginul a 70% dintre toate femeile, și că transferul unui număr mare de aceste microorganisme în vaginul unei femei fără semne de vaginoză bacteriană nu duce la apariția acestei stări. Pe de altă parte, transferul unei porțiuni de secreții vaginale de la o femeie cu semne de vaginoză bacteriană poate duce la dezvoltarea vaginozei la o femeie care anterior nu avea semne ale acestei stări. Acest lucru vorbește în favoarea ipotezei că vaginoza bacteriană poate fi asociată cu alte microorganisme, încă nedeterminate.

Simptomele asociate cu vaginoza bacteriană

Aproape 50% dintre femeile cu semne microbiologice de vaginoză bacteriană au asemenea simptome, precum:

  • Eliminări vaginale neobișnuite omogene, gri-albicioase;
  • Eliminările pot avea un miros neplăcut „de pește” care se poate intensifica după actul sexual și în timpul menstruației;
  • Uneori secrețiile pot fi asociate cu mâncărime mai mult sau mai puțin pronunțată în regiunea organelor genitale și cu senzația de arsură la urinare, însă la multe femei aceste simptome lipsesc;
  • Aceste simptome pot persista pentru o perioadă mai mult sau mai puțin îndelungată de timp și pot să dispară în mod spontan.

Alte femei, în pofida prezenței modificărilor florei vaginale caracteristice pentru vaginoza bacteriană, nu au niciun simptom.

Care sunt cauzele vaginitei bacteriene?

După cum am arătat mai sus, cauzele nemijlocite ce provoacă apariția simptomelor de vaginoză bacteriană nu sunt cunoscute.

Cauzele ce contribuie la modificarea componenței microflorei vaginului (dispariția lactobacililor și înmulțirea bacteriilor caracteristice pentru vaginita bacteriană), de asemenea, au fost studiate insuficient. În continuare vom prezenta principalele date cunoscute în acest sens:

  1. La unele femei, apariția simptomelor de vaginoză bacteriană și re-apariția problemei după finisarea tratamentului poate fi asociată cu actul sexual. Asocierea dintre vaginita bacteriană și relațiile sexuale este sugerată de următoarele fapte:
    • Simptomele vaginitei bacteriene se observă foarte rar la femeile care încă nu au început viața sexuală;
    • Probabilitatea apariției vaginitei bacteriene se mărește odată cu frecvența contactelor sexuale și cu numărul de parteneri sexuali;
    • Potrivit rezultatelor unor studii, utilizarea regulată a prezervativelor și circumcizia la bărbați reduce probabilitatea apariției repetate a semnelor de vaginoză bacteriană la femeile care au făcut tratament. Totodată, tratamentul bărbaților cu medicamente utilizate în tratamentul vaginitei bacteriene nu contribuie la reducerea probabilității de reapariție a acestei stări la femei.
    • Simptomele vaginozei bacteriene se observă cu mult mai frecvent la femeile care au relații sexuale cu alte femei cu vaginoză bacteriană.
  2. Vaginoza bacteriană este mult mai frecventă la femeile care fac spălături vaginale sau care folosesc spermicide.
  3. Vaginoza bacteriană se observă ceva mai frecvent la femeile care au un dispozitiv intrauterin.
  4. Simptomele de vaginită bacteriană se observă mai des la femeile care fumează.

În ce cazuri poate fi argumentată efectuarea tratamentului contra vaginitei bacteriene?

Tratamentul împotriva vaginitei bacteriene este justificat în toate cazurile când acesta poate rezolva o problemă deranjantă pentru femeie, poate reduce riscul de apariție a unor probleme în viitor, și atunci când efectuarea tratamentului prezintă un pericol mai mic decât renunțarea la tratament. Un alt criteriu de estimare a utilității tratamentului este durata efectului acestuia.

Actualmente există câteva scheme inofensive de tratament al vaginozei bacteriene, care permit rezolvarea simptomelor acestei stări la 71-89% de femei. Cu toate acestea, la multe femei, efectul pozitiv al tratamentului nu durează mult. La 30% dintre femeile care fac tratament, simptomele asociate cu vaginoza bacteriană apar din nou în decursul a 3 luni după finisarea unei cure de tratament. La 50% dintre femei, simptomele apar din nou peste 6-12 luni de la încheierea tratamentului.

În cadrul unui șir de cercetări s-a determinat că la femeile care nu sunt gravide, prezența vaginozei bacteriene poate fi asociată cu următoarele probleme:

  • În cazul femeilor cu semne de vaginoză bacteriană care trec anumite investigații ginecologice (de exemplu, histeroscopie, histerosalpingografie) sau operații (de exemplu, înlăturarea uterului sau tratamentul incontinenței urinare) este mărită probabilitatea dezvoltării unei infecții, pentru rezolvarea căreia poate fi nevoie de tratament cu antibiotice și/sau prelungirea duratei de spitalizare. Cu toate acestea, riscul absolut de a dezvolta această complicație este foarte scăzut. În plus, nu există dovezi în favoarea faptului că diagnosticul și tratamentul vaginitei bacteriene înainte de efectuarea intervențiilor ginecologice reduce probabilitatea dezvoltării infecțiilor. Pentru a reduce la minim riscul de apariție a unei infecții după o investigație sau operație ginecologică, tuturor femeilor (indiferent de faptul dacă ele au sau nu semne de vaginită bacteriană) li se indică un tratament profilactic cu antibiotice cu câteva ore înainte de procedură.
  • În cazul femeilor care au risc mărit de contractare a infecțiilor cu transmitere sexuală (vedeți mai sus secțiunea Analiza PCR pentru diagnosticul infecțiilor cu transmitere sexuală), prezența vaginozei bacteriene mărește probabilitatea infectării;
  • La unele femei vaginita bacteriană poate cauza inflamației canalului colului uterin (cervicita), iar tratamentul vaginitei bacteriene poate rezolva această problemă.

În continuare vom prezenta datele disponibile în prezent cu privire la efectele potențial negative pe care le poate avea vaginoza bacteriană în timpul sarcinii:

  • Prezența semnelor de vaginoză bacteriană este asociată cu o probabilitate relativ crescută de apariție a endometritei și a inflamației organelor pelviene după naștere sau după avort;
  • Vaginoza bacteriană poate fi asociată cu o probabilitate relativ crescută de avort spontan în primul trimestru de sarcină la femeile care au făcut FIV (fertilizare in vitro).
  • Vaginoza bacteriană este asociată cu un risc crescut de naștere prematură.

Având în vedere că tratamentul vaginitei bacteriene este accesibil și inofensiv, actualmente, acesta se recomandă tuturor femeilor cu semne de laborator ale acestei stări, care sunt deranjate de eliminări vaginale neobișnuite, miros neplăcut și alte simptome, și care ar vrea să încerce să scape de simptomele respective. Totodată, femeile interesate de posibilitatea de tratament trebuie să înțeleagă că o singură cură de tratament ar putea avea un efect de scurtă durată, și că pentru menținerea acestuia poate fi nevoie de un tratament de menținere îndelungat.

În cazul femeilor care au doar semne de laborator de vaginoză bacteriană, dar nu au secreții vaginale neobișnuite, miros neplăcut sau prurit (sau pentru care simptomele date nu sunt deranjante), tratamentul vaginitei bacteriene se consideră argumentat doar în următoarele situații:

  • În prezența semnelor de inflamație a colului uterin neasociate cu alte infecții;
  • La femeile însărcinate care anterior au avut o naștere prematură (conform unor studii, la asemenea femei tratamentul contra vaginozei bacteriene poate reduce probabilitatea nașterii premature).

Tratamentul unui episod de vaginoză bacteriană

Pentru tratamentul secrețiilor vaginale și al mirosului neplăcut asociate cu vaginită bacteriană se utilizează antibiotice cu spectru larg de acțiune: Metronidazol, Tinidazol sau Clindamicină.

În continuare vom prezenta mai multe scheme de tratament, eficacitatea cărora a fost dovedită în cadrul cercetărilor științifice, și utilizarea cărora este susținută de organizații medicale importante (vedeți Surse).

Scheme recomandate de tratament:

1. Metronidazol în formă de comprimate pentru administrare orală: 500 mg, de două ori pe zi, timp de 7 zile.

2. Metronidazol în formă de gel vaginal, cu concentrația de 0,75% de substanță activă: conținutul unui aplicator (5 g) se introduce în vagin o dată pe zi, timp de 5 zile.

3. Clindamicină în formă de cremă vaginală*, cu concentrația de 2% de substanță activă: conținutul unui aplicator (5 g) se introduce în vagin o dată pe zi, timp de 7 zile.

Scheme alternative de tratament:

1. Metronidazol în formă de comprimate pentru administrare orală: se administrează o singură doză de 2 g.

2. Clindamicină în formă de comprimate pentru administrare orală: 300 mg, de două ori pe zi, timp de 7 zile.

3. Tinidazol în formă de comprimate pentru administrare orală: 2 g, o dată pe zi, timp de 2 zile.

4. Tinidazol în formă de comprimate pentru administrare orală: 1 g, o dată pe zi, timp de 5 zile.

5. Clindamicină în formă de comprimate vaginale*: 100 mg, se introduce în vagin pe noapte, timp de 3 zile.

*Cremele și comprimatele vaginale cu Clindamicină se administrează seara, înainte de somn. Aceste remedii pot conține uleiuri, ce pot reduce rezistența prezervativelor și a diafragmelor vaginale din latex. Din acest motiv, în decursul întregii perioade de utilizare a acestor medicamente și încă 3 zile după finisarea tratamentului se recomandă folosirea altor mijloace contraceptive.

Pentru tratamentul vaginozei bacteriene au fost propuse, de asemenea, preparate ce conțin acizi (de exemplu, geluri cu acid acetic sau acid ascorbic) și preparate ce conțin culturi de lactobacili vii (probiotice). Însă eficacitatea acestor medicamente în tratamentul vaginitei bacteriene încă nu a fost studiată suficient. În prezent nu există date în favoarea sau împotriva utilizării acestor remedii.

În baza datelor disponibile se presupune că, pentru bărbații care au contacte sexuale cu femei ce au vaginoză bacteriană, modificările microflorei vaginale caracteristice pentru această stare nu prezintă niciun pericol.

Pentru femeie tratamentul partenerului sexual (al bărbatului) nu influențează asupra eficacității tratamentului nici pe termen scurt, și nici pe termen lung, și, prin urmare, este inutil.

Cât este de eficace tratamentul unui episod de vaginită bacteriană?

În general, toate schemele de tratament al vaginitei bacteriene menționate anterior au eficacitate înaltă pe termen scurt, și duc la dispariția semnelor clinice ale acestei stări (toate criteriile Amsel), la normalizarea secrețiilor vaginale, și la dispariția mirosului neplăcut la 71-89% de femei.

Schemele de tratament ce presupun introducerea medicamentelor în vagin sunt la fel de eficace ca și schemele de tratament în formă de comprimate orale, însă mai rar cauzează grețuri și disconfort abdominal. Unele femei consideră că tratamentele în formă de comprimate orale sunt mai comode.

Toate tratamentele descrise mai sus au un profil înalt de siguranță și foarte rar cauzează careva efecte secundare grave.

Principalele efecte adverse includ grețuri (doar în cazul administrării medicamentelor în formă de pastile orale) și apariția eliminărilor vaginale asociate cu dezvoltarea candidozei vaginale (în cazul tuturor schemelor de tratament).

Tratamentul episoadelor recurente de vaginită bacteriană

Principalul dezavantaj al tuturor schemelor actuale de tratament al vaginozei bacteriene este probabilitatea înaltă de reapariție a simptomelor (secreții vaginale cu miros neplăcut) după încheierea tratamentului.

În medie, peste 3 luni după finisarea tratamentului, la o treime dintre femei simptomele apar din nou. Peste 6-12 luni de la finisarea tratamentului, secrețiile vaginale neobișnuite apar din nou la peste 50% dintre femei.

Cauzele ce determină reapariția simptomelor vaginozei bacteriene încă nu au fost stabilite.

De regulă, fiecare episod nou de secreții vaginale se rezolvă cu succes după o nouă cură de tratament. Înainte de începerea unei noi cure de tratament, tuturor femeilor li se recomandă să facă din nou diagnosticul, pentru determinarea celui mai potrivit tratament și pentru excluderea altor cauze (mai ales a candidozei), care ar putea avea manifestări similare, dar care nu se supune tratamentului contra vaginozei bacteriene.

Pentru femeile la care simptomele vaginitei bacteriene reapar de fiecare dată după finisarea tratamentului, pentru preîntâmpinarea reapariției simptomelor poate fi argumentată efectuarea unui tratament mai îndelungat al ultimului episod sau efectuarea unui tratament de menținere.

Scheme recomandate de tratament:

1. Metronidazol în formă de comprimate pentru administrare orală: 500 mg, de două ori pe zi, timp de 10-14 zile.

2. Metronidazol în formă de gel vaginal, cu concentrația de 0,75% de substanță activă: conținutul unui aplicator (5 g) se introduce în vagin o dată pe zi, timp de 10 zile, iar apoi de 2 ori pe săptămână, în decurs de 3-6 luni.

Scheme alternative de tratament:

1. Metronidazol sau Tinidazol în formă de comprimate pentru administrare orală: câte 500 mg, de două ori pe zi, timp de 7 zile; apoi se utilizează câte un comprimat vaginal cu acid boric în decursul a 3 săptămâni; apoi se administrează Metronidazol în formă de gel vaginal, cu concentrația substanței active de 0,75%: conținutul unui aplicator (5 grame) se introduce în vagin o dată pe zi, timp de 4-6 luni.

2. O dată pe lună se administrează câte o doză (2 g) de Metronidazol și câte o doză (150 mg) de Fluconazol.

Eficacitatea tratamentului îndelungat de menținere cu gel vaginal cu Metronidazol a fost dovedită în studii. În medie, în timpul tratamentului, simptomele vaginitei bacteriene sunt absente la 70% dintre femei (comparativ cu 30% dintre femeile care au utilizat placebo). Însă după finisarea tratamentului simptomele reapar la 65% dintre femei. În plus, femeile care administrează tratament îndelungat cu remedii vaginale cu Metronidazol sau cu alte antibiotice (dar fără remedii antifungice, precum Fluconazol) au un risc crescut de apariție a secrețiilor și iritației organelor genitale asociate cu candidoza vaginală.

Opțiuni suplimentare de reducere a probabilității recurenței simptomelor de vaginită bacteriană

  • Tuturor femeilor li se recomandă renunțarea completă la efectuarea spălăturilor vaginale și implementarea tuturor recomandărilor cu privire la îngrijirea optimă a pielii în regiunea genitală (vedeți mai jos Recomandări de îngrijire optimă a organelor genitale);
  • Femeile (cu partenerul lor) pot încerca utilizarea regulată a prezervativelor. În cadrul câtorva studii s-a stabilit că această măsură poate reduce frecvența apariției simptomelor de vaginită bacteriană.
  • În câteva cercetări mici s-a determinat că femeile ce utilizează în calitate de metodă de contracepție dispozitivul intrauterin pot avea un risc mărit de apariție a vaginozei bacteriene și că utilizarea contraceptivelor orale combinate și a contraceptivelor pe bază de progesteron se asociază cu o probabilitate redusă de apariție a vaginitei bacteriene. Vedeți Alegerea contraceptivelor hormonale.

Tratamentul vaginozei bacteriene în timpul sarcinii

Prezența semnelor de vaginoză bacteriană la femeile gravide poate fi asociată cu creșterea relativă a riscului de naștere prematură. Însă, în prezent, nu există dovezi în favoarea faptului că efectuarea analizelor pentru depistarea vaginozei bacteriene și tratamentul acestei stări prezintă beneficiu pentru toate femeile însărcinate.

Din acest motiv, majoritatea organizațiilor recomandă efectuarea tratamentului contra vaginozei bacteriene în timpul sarcinii doar dacă femeia este deranjată de simptome.

În cazul femeilor cu risc crescut de naștere prematură (adică, dacă o sarcină anterioară s-a finisat cu naștere prematură), unele organizații recomandă efectuarea tratamentului vaginitei bacteriene chiar și în absența simptomelor. Conform rezultatelor mai multor studii mici, un astfel de tratament reduce riscul de ruptură prematură a membranelor (cu condiția că acesta se face înainte de termenul de 20 de săptămâni de sarcină).

În acest caz se recomandă efectuarea analizelor de depistare a vaginitei bacteriene între 12 și 16 săptămâni, iar tratamentul se face înainte de a 20-a săptămână a sarcinii.

Scheme recomandate de tratament al vaginitei bacteriene în timpul sarcinii:

1. Metronidazol în formă de comprimate pentru administrare orală: 500 mg, de două ori pe zi, timp de 7 zile.

2. Clindamicină în formă de comprimate pentru administrare orală: 300 mg, de două ori pe zi, timp de 7 zile.

 

Tratamentul cu antibiotice în formă de preparate cu administrare vaginală nu se recomandă, deoarece pentru un asemenea tratament încă nu a fost dovedită eficacitatea în sensul reducerii riscului de rupere prematură a membranelor.

Ambele scheme de tratament sunt inofensive pentru evoluția sarcinii și dezvoltarea fătului.

În timpul sarcinii nu se recomandă alegerea schemelor de tratament ce presupun administrarea Metronidazolului în doză mare (2 g).

Ca și la femeile care nu sunt însărcinate, în timpul sarcinii, tratamentul contra vaginitei bacteriene duce la dispariția simptomelor în majoritatea cazurilor (la 70-90%) dintre femei, însa la multe dintre ele, în scurt timp după finisarea tratamentului, simptomele reapar.

În cazul femeilor cărora li sa recomandat tratamentul vaginite bacteriene pentru a reduce riscul de rupere prematură a membranelor, se recomandă repetarea frotiului vaginal peste o lună după finisarea tratamentului, pentru a confirma dispariția semnelor acestei stări. În cazul depistării repetate a semnelor de vaginită bacteriană, se recomandă repetarea tratamentului.

Tratamentul vaginitei bacteriene în perioada alăptării

Tratamentul vaginitei bacteriene în timpul alăptării se face după aceleași reguli și scheme ca și la femeile ce nu alăptează.

Metronidazol pătrunde în laptele matern în cantități nesemnificative, mult mai mici decât dozele de medicament care se utilizează în tratamentul nou-născuților.

În timpul alăptării se recomandă evitarea schemelor de tratament ce presupun administrarea Metronidazolului în doză mare (2 g). Dacă totuși se utilizează un asemenea regim, pentru a reduce expunerea copilului la medicament, poate fi argumentată întreruperea alăptării pentru o perioadă de 12-24 de ore după administrarea medicamentului.

Tratamentul secrețiilor vaginale asociate cu candidoza vaginală

În această secțiune a articolului vor fi prezentate recomandări pentru femeile, la care diagnosticul de candidoză (vulvovaginită candidozică) a fost stabilit în baza rezultatelor testelor descrise mai sus sau în baza simptomelor.

Care sunt simptomele candidozei vaginale, ce pericol prezintă această stare, și în ce cazuri este argumentată efectuarea tratamentului?

Fungii de tip Candida albicans sunt o componentă persistentă a microflorei vaginale la 20-30% dintre toate femeile de vârstă reproductivă și la 3-7% dintre femeile ajunse la menopauză.

Atunci când prezența fungilor (chiar și în cantități mari) nu este asociată cu secreții vaginale neobișnuite, mâncărime, și inflamație în regiunea organelor genitale, tratamentul cu remedii antifungice nu se recomandă* din următoarele motive:

  • Până în prezent nu a fost dovedit beneficiul unui asemenea tratament pentru o femeie, nici pe termen scurt, și nici pe termen lung;
  • La moment nu există niciun tratament care ar putea elimina fungii de tip Candida din vagin pentru o perioadă îndelungată de timp – la majoritatea femeilor aceștia repopulează vaginul în scurt timp după finisarea tratamentului.

*Excepție fac cazurile de depistare a fungilor de tip Candida la femeile aflate la un termen avansat de sarcină, când tratamentul cu remedii antifungice contribuie la reducerea probabilității apariției dermatitei de scutec și a stomatitei la copilul nou-născut (vedeți în continuare).

Pe de altă parte, dacă o femeie este deranjată de secreții vaginale neobișnuite mai mult sau mai puțin abundente, de prurit, și/sau de inflamație în regiunea organelor genitale, iar la investigații s-a determinat că în cavitatea vaginală sunt prezenți fungi de tip Candida, există o mare probabilitate că tratamentul contra candidozei vaginale va duce la dispariția simptomelor respective.

75% dintre toate femeile, pe parcursul vieții, au cel puțin un episod de candidoză vaginală. La unele femei episoadele de candidoză se repetă frecvent.

Care sunt cauzele candidozei vaginale?

Fungii de tip Candida sunt prezenți în vaginul multor femei, majoritatea cărora nu au niciun fel de secreții vaginale neobișnuite sau alte simptome. Motivul din care la unele femei Candida cauzează apariția simptomelor nu a fost stabilit. În continuare vom prezenta principalele date cunoscute în acest sens:

  1. La unele femei simptomele candidozei vaginale apar în timpul tratamentului cu antibiotice (cu administrare orală sau vaginală).
  2. La femeile ajunse la menopauză probabilitatea de apariție a simptomelor candidozei este mai mică decât la femeile de vârstă reproductivă. Totodată, dacă femeia face tratament de menținere cu preparate hormonale pentru ameliorarea simptomelor de menopauză, probabilitatea de apariție a simptomelor de candidoză vaginală se mărește din nou.
  3. Probabilitatea apariției simptomelor de candidoză se mărește în timpul sarcinii.
  4. În cazul femeilor care administrează preparate cu corticosteroizi și alte medicamente ce reduc activitatea sistemului imunitar, la femeile cu infecția HIV, și la femeile cu diabet zaharat controlat insuficient, tratamentul candidozei poate fi mai puțin eficace, iar episoadele de boală se dezvoltă mai frecvent, decât la femeile cu funcționarea normală a sistemului imunitar.

Vedeți Diabetul zaharat.

Tratamentul unui episod de candidoza vaginală

În prezent, diferite organizații și autori (vedeți Surse) recomandă următoarele scheme de tratament al candidozei vaginale cu eficacitate dovedită:

Denumirea substanței activeTipul remediului și schema de administrare
ClotrimazolÎn formă de cremă sau unguent pentru administrare vaginală:

– Dacă concentrația substanței active constituie 1%, conținutul unui aplicator (5 g) se introduce în vagin o dată pe zi, timp de 6-7 zile;

– Dacă concentrația substanței active constituie 2%, conținutul unui aplicator (5 g) se introduce în vagin o dată pe zi, timp de 3 zile;

– Dacă concentrația substanței active constituie 10%, conținutul unui aplicator (5 g) se introduce în vagin o singură dată.

În formă de tablete sau supozitoare vaginale:

– Remediile ce conțin 100 mg de substanță activă se introduc în vagin o dată pe zi, timp de 6-7 zile;

– Remediile ce conțin 200 mg de substanță activă se introduc în vagin o dată pe zi, timp de 3 zile;

– Remediile ce conțin 500 mg de substanță activă se introduc în vagin o singură dată.

MiconazolÎn formă de cremă sau unguent pentru administrare vaginală:

– Dacă concentrația substanței active constituie 2%, conținutul unui aplicator (5 g) se introduce în vagin o dată pe zi, timp de 7 zile;

– Dacă concentrația substanței active constituie 4%, conținutul unui aplicator (5 g) se introduce în vagin o dată pe zi, timp de 3 zile.

În formă de tablete sau supozitoare vaginale:

– Remediile ce conțin 100 mg de substanță activă se introduc în vagin o dată pe zi, timp de 7 zile;

– Remediile ce conțin 400 mg de substanță activă se introduc în vagin o dată pe zi, timp de 3 zile;

– Remediile ce conțin 1200 mg de substanță activă se introduc în vagin o singură dată.

FluconazolÎn formă de pastile (capsule) pentru administrare orală:

– Se administrează o singură capsulă ce conține 150 mg de substanță activă.

TerconazolÎn formă de cremă vaginală:

– În cazul remediilor ce conțin o concentrație de 0,4% de substanță activă, conținutul unui aplicator (5 g) se introduce în vagin o dată pe zi, timp de 7 zile.

– În cazul remediilor ce conțin o concentrație de 0,8% de substanță activă, conținutul unui aplicator (5 g) se introduce în vagin o dată pe zi, timp de 3 zile.

În formă de supozitoare vaginale:

Remediile ce conțin 80 mg de substanță activă se introduc în vagin o dată pe zi, timp de 3 zile.

TioconazolÎn formă de unguent vaginal:

Preparatul (conținutul unui aplicator, 5 g) cu concentrația de 6,5%  de substanță activă se introduce în vagin o singură dată.

EconazolÎn formă de tablete vaginale:

Un comprimat care conține 10 mg de substanță activă se introduce în vagin o singură dată.

ButoconazolÎn formă de cremă vaginală:

Preparatul (conținutul unui aplicator, 5 g) cu concentrația de 2% de substanță activă se introduce în vagin o singură dată.

Pentru ameliorarea pruritului și a iritației în regiunea organelor genitale externe, mulți specialiști le recomandă pacientelor să aplice, timp de câteva zile, pe porțiunile iritate ale pielii un unguent sau o cremă cu corticosteroizi (vedeți Unguente cu hormoni corticosteroizi, instrucţiuni de utilizare) sau o cremă hidratantă (vedeți Produse emoliente şi hidratante pentru piele, ghid).

În cazurile în care candidoza a afectat și pielea organelor genitale externe, unii specialiști recomandă aplicarea unei creme antifungice, de 1-2 ori pe zi, timp de o săptămână, însă eficacitatea unui asemenea tratament nu a fost dovedită.

Preparatele în formă de creme, unguente, supozitoare și tablete vaginale sunt inofensive. La 1-10% dintre femei, aceste preparate provoacă efecte secundare nesemnificative, precum senzație de arsură sau iritație a pielii organelor genitale.

Medicamentele antifungice în formă de pastile, de regulă, sunt bine tolerate, însă e important ca acestea să fie administrate în strictă conformitate cu instrucțiunile de utilizare, și cu luarea în considerare a potențialelor interacțiuni cu alte medicamente. Unele femei care iau aceste medicamente observă apariția grețurilor, a disconfortului abdominal, și/sau a durerilor de cap.

Eficacitatea oricăror alte metode de tratament al candidozei a fost studiată insuficient. În prezent nu există date care ar indica asupra eficacității modificărilor în alimentație sau a schimbării îmbrăcămintei (înlocuirea lenjeriei intime sintetice cu cea din bumbac sau înlocuirea hainelor strâmte cu cele mai largi).

Este nevoie de tratamentul simultan al bărbatului?

Dacă bărbatul nu are simptome de candidoză (iritație în regiunea organelor genitale) nu este nevoie de tratament. La moment nu există dovezi în favoarea faptului că, în asemenea situație, tratamentul bărbatului prezintă vreun beneficiu pentru el sau pentru femeie.

Cât este de eficace tratamentul simptomelor candidozei vaginale?

Toate schemele de tratament prezentate mai sus au eficacitate comparabilă. După finisarea tratamentului, simptomele candidozei (eliminările vaginale, mâncărimea și iritația organelor genitale) dispar la 80-90% dintre femei. La 83% dintre femei tratamentul duce la dispariția temporară a fungilor din vagin. Curele mai scurte de tratament sunt, în general, la fel de eficace ca și cele mai îndelungate.

Astfel, pot fi făcute două concluzii importante:

  • Pentru tratamentul candidozei vaginale este rezonabilă alegerea celor mai ieftine și accesibile preparate.
  • Dacă după finisarea tratamentului simptomele nu vor dispărea, nu este justificată încercarea tratamentului cu un alt preparat contra candidozei, ci este nevoie de efectuarea testelor diagnostice. Într-o astfel de situație, crește probabilitatea faptului că simptomele sunt asociate nu cu Candida albicans, ci cu un alt agent patogen (inclusiv, cu specii de fungi rezistente față de tratamentul standard contra candidozei).

Tratamentul episoadelor recurente de candidoză

Femeilor la care, peste câteva săptămâni sau luni după finisarea tratamentului unui episod de candidoză, simptomele (secrețiile vaginale, iritația în regiunea organelor genitale) apar din nou, li se recomandă să facă din nou investigații.

Dacă la frotiul bacteriologic din vagin din nou se va depista prezența fungilor de tip Candida, poate fi argumentată efectuarea culturii secrețiilor vaginale, pentru determinarea exactă a tipului de fungi și a sensibilității acestora față de medicamente.

(1) Femeilor, la care la diagnostic se confirmă prezența fungilor de tip Candida albicans, și la care episoadele de candidoză se repetă nu mai frecvent de 4 ori pe an, li se recomandă tratarea fiecărui episod în parte, conform uneia dintre schemele prezentate mai sus, în paragraful Tratamentul unui episod de candidoză vaginală.

(2) În cazul femeilor, la care episoadele de candidoză sunt asociate cu Candida albicans, dar se repetă de 4 ori pe an sau mai des (o asemenea stare este numită candidoză vaginală cronică), poate fi argumentată efectuarea unui tratament de menținere.

În prezent, mulți specialiști recomandă următoarea schemă de tratament cu eficacitate dovedită:

În calitate de medicament se utilizează Fluconazol în formă de comprimate orale ce conțin 150 sau 200 mg de substanță activă.

Prima etapă: în prima săptămână medicamentul se administrează în ziua 1-a, a 3-a și a 5-a.

A doua etapă: din a 2-a și până în a 8-a săptămână medicamentul se administrează o dată pe săptămână.

A treia etapă: din a 3-a și până în a 6-a lună medicamentul se administrează o dată la 2 săptămâni.

A patra etapă: din a 7-a și până în a 12-a lună medicamentul se administrează o dată la 4 săptămâni.

Apoi tratamentul se încheie.

Trecerea la fiecare etapă următoare de tratament se face doar cu condiția că, în decursul întregii perioade de tratament la etapa precedentă, nu au fost semne ale unui nou episod de candidoză. Dacă la un anumit moment în perioada de tratament apar simptomele unui nou episod, se recomandă reînceperea schemei de tratament de la început.

În primele 6 luni de tratament conform schemei respective, simptomele de candidoză lipsesc la 90% dintre femei. La 77% dintre femei simptomele sunt absente pe tot parcursul anului de tratament. Cu toate acestea, la aproape jumătate dintre femei simptomele candidozei reapar în scurt timp după finisarea tratamentului.

Scheme alternative de tratament:

Prima etapă: Tratamentul cu unul dintre medicamentele antifungice cu administrare vaginală, timp de 10-14 zile.

A doua etapă: Administrarea de Fluconazol 150 mg, în capsule orale, o dată pe săptămână, timp de 6 luni.

Dacă tratamentul cu Fluconazol în formă de pastile nu este disponibil, sau dacă femeia nu îl poate administra, se recomandă tratament cu supozitoare vaginale cu Clotrimazol, 500 mg, o dată pe săptămână, pentru o perioadă îndelungată de timp.

Măsuri suplimentare în rezolvarea candidozei vaginale cronice

În cazul femeilor cu episoade frecvente de candidoză, care au un dispozitiv intrauterin, poate fi argumentată îndepărtarea dispozitivului intrauterin și alegerea unui alt mijloc contraceptiv.

În cadrul câtorva cercetări mici s-a stabilit că utilizarea mijloacelor contraceptive pe bază de progesteron în formă injectabilă (de exemplu, injecții cu Acetat de medroxiprogesteron) poate fi asociată cu o probabilitate mai mică de dezvoltare a simptomelor candidozei, vedeți Contraceptive orale (pastile), ghid pentru femei

Tratamentul candidozei asociate fungi de tipul Candida glabrata

În cazuri rare, simptomele candidozei vaginale sunt cauzate de fungi de tipul Candida glabrata (sau, și mai rar, Candida parapsilosis sau Candida tropicalis) care sunt, în general, rezistente față de schemele standard de tratament împotriva Candidei albicans.

Pentru tratamentul candidozei asociate cu Candida glabrata se recomandă următoarele scheme:

  • Supozitoare vaginale cu Nistatin, 100 000 UI o dată pe zi, timp de 14-21 zile.
  • Preparate vaginale care conțin 17% Flucitozină, o dată pe zi, timp de 2-3 săptămâni.
  • Supozitoare vaginale cu Acid boric 600 mg, o dată pe zi, timp de 14 zile.
  • Capsule orale cu Fluconazol 800 mg, o dată pe zi, timp de 2-3 săptămâni.

Tratamentul candidozei vaginale în timpul sarcinii

Candidoza vaginală nu influențează în mod negativ asupra evoluției sarcinii, și nici asupra dezvoltării fătului. Totodată, aproape la toți copiii care se infectează cu Candida albicans în timpul nașterii se dezvoltă candidoza orală (stomatită, ulcerații dureroase în gură) și/sau dermatita de scutec (inflamația pielii sub scutec). La 10% dintre copii aceste probleme apar în decursul primei luni de viață.

Astfel, pentru femeile însărcinate, tratamentul contra candidozei vaginale poate fi argumentat în două situații:

  1. La orice termen de sarcină, dacă femeia este deranjată de simptomele candidozei;
  2. În cazul femeilor ce nu au simptome de candidoză, dar la care la frotiul bacteriologic s-au depistat fungi, unii specialiști recomandă efectuarea tratamentului spre sfârșitul sarcinii. Un asemenea tratament reduce probabilitatea dezvoltării stomatitei și a dermatitei de scutec în decursul primelor 4 săptămâni de viață a copilului (de la 10% până la 2%).

Pentru tratamentul candidozei în timpul gravidității se recomandă preparatele topice (creme, unguente și supozitoare cu administrare vaginală). Dozele recomandate și durata tratamentului sunt aceleași ca și pentru femeile care nu sunt însărcinate, vedeți mai sus, Tratamentul unui episod de candidoză vaginală. Unii specialiști le recomandă femeilor să aleagă schemele de tratament cu durata de 7 zile, deoarece acestea ar putea fi ceva mai eficace decât curele mai scurte de tratament.

Rezultatele cercetărilor efectuate pe animale și rezultatele observațiilor asupra unui număr mare de femei care au administrat aceste medicamente în timpul sarcinii indică asupra faptului că, în caz de administrare vaginală, medicamentele pătrund în sânge doar într-o cantitate nesemnificativă, și nu afectează în mod negativ evoluția sarcinii sau dezvoltarea fătului.

Utilizarea în sarcină a preparatelor antifungice în formă de comprimate orale nu se recomandă, deoarece influența acestora asupra sarcinii și a dezvoltării fătului încă nu a fost studiată.

Pentru ameliorarea pruritului în regiunea organelor genitale asociat cu candidoza, femeile însărcinate pot utiliza creme sau unguente cu corticosteroizi. Cu condiția utilizării corecte, aceste medicamente pătrund în sânge doar într-o cantitate mică. În cadrul a două studii mari s-a determinat că aplicarea pe piele a cremelor și unguentelor cu corticosteroizi nu este asociată cu creșterea riscului de complicații în timpul sarcinii sau cu apariția malformațiilor la făt.

Tratamentul secrețiilor vaginale, a senzației de uscăciune și iritație în regiunea vaginului, asociate cu vaginita atrofică

În această secțiune a articolului vor fi prezentate recomandări pentru femeile, la care diagnosticul de vaginită atrofică (vulvovaginită atrofică) a fost stabilit în baza rezultatelor testelor diagnostice descrise mai sus.

Ce este vaginita atrofică?

Vaginită atrofică este o stare care se dezvoltă la aproape jumătate dintre femeile ce au ajuns la perioada de menopauză naturală (vedeți Menopauza (perioada climacterică), ghid pentru femei), la multe femei cu menopauză artificială (după îndepărtarea chirurgicală a ovarelor, în timpul administrării medicamentelor ce blochează funcționarea ovarelor, după radioterapia organelor pelviene, etc.), precum și la unele femei care alăptează o perioadă îndelungată de timp.

Vaginita atrofică este asociată cu insuficiența hormonilor sexuali feminini – estrogenii. În caz de insuficiență a acestor hormoni, pereții vaginului devin mai subțiri, mai înguști, și mai puțin elastici. Simptomele de bază ale vaginitei atrofice includ:

  • senzație de uscăciune în vagin,
  • mâncărime în zona genitală,
  • durere în timpul actului sexual,
  • senzație de usturime în timpul urinării.

În ciuda senzației de uscăciune în vagin, multe femei cu vaginita atrofică observă apariția unor secreții vaginale neobișnuite, mai abundente, transparente sau gălbui.

Tratamentul simptomelor de vaginită atrofică

Toate femeile deranjate de simptomele vaginitei atrofice, la care în cadrul investigațiilor (vedeți mai sus secțiunea Analize și investigații pentru determinarea soluției optime de rezolvare a eliminărilor vaginale) au fost excluse alte cauze posibile ale simptomelor respective, pot beneficia de următoarele măsuri:

  • utilizarea lubrifianților și a remediilor vaginale cu efect hidratant.
  • utilizarea preparatelor hormonale topice de estrogen;
  • relații sexuale regulate;
  • utilizarea terapiei de substituție hormonală.

Utilizarea lubrifianților și a remediilor vaginale cu efect hidratant

Preparatele vaginale cu efect lubrifiant și hidratant permit ameliorarea rapidă a senzației de uscăciune, și facilitează contactul sexual. În general, aceste remedii sunt mai puțin eficace decât preparatele topice cu estrogen, însă pot fi utilizate fără precauții speciale, pot fi procurate fără prescripție medicală, și chiar și în caz de administrare îndelungată nu necesită supraveghere medicală.

Unele remedii hidratante pot provoca iritația mucoasei vaginale. Din acest motiv, înainte de începerea administrării regulate a preparatului, se recomandă efectuarea unui test de sensibilitate, aplicând o mică cantitate de preparat pe piele. Dacă, peste 24 de ore după aplicare, în locul respectiv nu va apărea înroșirea sau iritația pielii, preparatul poate fi administrat în vagin.

Dacă remediul va provoca iritația pielii sau a pereților vaginali, se recomandă încercarea unui alt preparat, cu compoziție diferită (pe bază de apă, de ulei, sau de silicon).

Este important de menționat că toate remediile vaginale cu efect hidratant sau lubrifiant pe bază de ulei pot reduce rezistența prezervativelor din latex.

Preparate topice cu estrogen

În cazul femeilor la care simptomele vaginitei atrofice nu se rezolvă cu ajutorul lubrifianților și a remediilor hidratante, poate fi argumentat tratamentul cu preparate topice cu doze mici de estrogen.

La 80-90% dintre femei, utilizarea regulată a acestor preparate în decursul a câteva săptămâni sau luni duce la dispariția completă sau aproape completă a simptomelor vaginitei atrofice, reduce frecvența episoadelor de cistită, și ameliorează nevoia imperioasă de urinare frecventă.

Recomandări detaliate în acest sens sunt prezentate în articolele:

La multe femei, după întreruperea tratamentului cu preparate topice de estrogen simptomele apar din nou. În asemenea cazuri, poate fi rezonabilă continuarea tratamentului cu doza minimă de estrogeni topici, care asigură un bun control al simptomelor.

În tabelul de mai jos sunt prezentate principalele forme de medicamente și recomandări cu privire la utilizarea acestora:

Compoziția medicamentuluiRecomandări de utilizare
Cremă vaginală cu 17-β-estradiol (0,1 mg/g)Faza inițială a tratamentului: în primele 1-2 săptămâni se administrează câte 2-4 g de cremă, zilnic.

Faza de menținere: se administrează câte 1 g de cremă, de 1-3 ori pe săptămână.

Cremă vaginală cu estrogen conjugat (0,625 mg/g)Ciclul de tratament constă în administrarea a câte 0,5-2 g de cremă în fiecare zi, timp de 21 de zile, după care urmează o pauză de 7 zile. La necesitate, ciclul se poate repeta.

Schema alternativă: administrarea a 0,5 g de medicament de 2 ori pe săptămână.

Inel vaginal cu 17-β-estradiol sau cu Acetat de estradiolUn inel se introduce și se lasă în vagin pentru o perioadă de 90 de zile. Durata totală a tratamentului poate constitui 36 de săptămâni.
Comprimate vaginale cu Estradiol hemihidrat (10,3 mcg)Faza inițială a tratamentului: în primele 1-2 săptămâni se administrează câte 1 comprimat, zilnic.

Faza de întreținere: se administrează câte 1 comprimat, de 2 ori pe săptămână.

Toate aceste preparate au eficacitate comparabilă.

La unele femei, efectul maxim al tratamentului se dezvoltă peste 3 luni de administrare regulată a medicamentului.

Unele femei consideră cremele vaginale ca fiind mai eficace, datorită efectului lor hidratant, pe când altele consideră că aceste preparate nu sunt practice, din cauza necesității de măsurare a dozei de medicament și a posibilității scurgerii medicamentului din vagin.

Se recomandă ca preparatele cu estrogen să fie introduse în vagin nu mai devreme decât cu 12 ore înainte de actul sexual, pentru a evita contactul estrogenului cu organele genitale ale partenerului.

Utilizarea pe termen scurt a preparatelor vaginale cu estrogen este inofensivă. Numai în cazuri rare utilizarea acestor remedii este asociată cu asemenea efecte secundare, precum apariția eliminărilor sangvinolente din vagin, sensibilitate sporită și durere în sâni, greață, apariția simptomelor candidozei vaginale.

Siguranța utilizării acestor preparate pe parcursul a mai mult de un an nu a fost studiată suficient. După cum am arătat în articolele Menopauza (perioada climacterică), ghid pentru femei și Hiperplazia endometrială, ghid detaliat pentru femei, tratamentul îndelungat cu estrogeni în formă de pastile orale sau plasturi poate contribui la proliferarea excesivă a mucoasei uterine (endometru), și poate crește riscul de apariție a cancerului endometrial. Nu se știe dacă preparatele vaginale cu estrogen pot provoca un asemenea efect.

Luând în considerare faptul că acest posibil efect advers nu poate fi exclus complet, unii specialiști le recomandă femeilor, care au nevoie să utilizeze aceste medicamente pentru o perioadă mai lungă de 1 an, în doze mari, și care au un risc crescut de dezvoltare a cancerului endometrial (în special, greutate excesivă) să facă anual ultrasonografia cu estimarea grosimii endometrului, și/sau să administrează periodic preparate cu progesteron.

Tuturor femeilor la care, în timpul tratamentului cu preparate topice cu estrogen, apar eliminări sangvinolente din vagin (acesta poate fi un simptom al hiperplaziei sau al cancerului), li se recomandă să facă investigații (vedeți Hiperplazia endometrială, ghid detaliat pentru femei).

Continuarea activității sexuale

Continuarea activității sexuale (concomitent cu utilizarea remediilor lubrificante și/sau a preparatelor topice cu estrogen) permite menținerea funcției normale a vaginului, și contribuie la ameliorarea simptomelor de vaginită atrofică.

În cazul femeilor la care atrofia a dus la îngustarea intrării în vagin (ceea ce poate cauza dureri în timpul actului sexual), se poate face procedura de dilatare. În timpul acestei proceduri, medicul folosește un dilatator special pentru a lărgi intrarea în vagin. Multor femei nevoite să evite relațiile sexuale din cauza durerii, procedura respectivă le permite reluarea contactelor sexuale.

Tratamentul cu estrogen în formă de pastile orale sau plasturi (terapia de substituție hormonală) sau cu Ospemifen

În cazul femeilor deranjate nu doar de secreții vaginale neobișnuite și de senzația de uscăciune în vagin, dar și de alte simptome asociate cu menopauza (de exemplu, bufeuri de căldură, transpirații nocturne), poate fi argumentat tratamentul cu estrogen în formă de pastile orale sau în formă de plasturi. Informații detaliate cu privire la organizarea unui asemenea tratament și la eficacitatea și siguranța acestuia sunt prezentate în articolul Menopauza (perioada climacterică), ghid pentru femei.

Pentru femeile deranjate de simptome pronunțate de vaginită atrofică o altă opțiune de tratament poate fi administrarea Ospemifenului. Administrarea zilnică a acestui medicament în doză de 60 mg duce la ameliorarea semnificativă a simptomelor de vaginită atrofică. În cadrul unui studiu, niciuna dintre femeile care a administrat Ospemifen în decurs de 1 an nu a avut semne de hiperplazie sau cancer endometrial.

Principalul efect secundar al Ospemifenului sunt bufeurile de căldură. Acest efect secundar apare, în medie, la 12% dintre femei.

Tratamentul secrețiilor vaginale asociate cu vaginita aerobă (vaginita inflamatorie descuamativă neinfecțioasă)

În această secțiune a articolului vor fi prezentate recomandări pentru femeile, la care diagnosticul de vaginită aerobă a fost stabilit în baza rezultatelor testelor diagnostice descrise mai sus.

La 8-15% dintre femeile care au ajuns la menopauză naturală, secrețiile vaginale neobișnuite persistente, sunt cauzate de așa-numita vaginită aerobă. Această stare se poate manifesta prin secreții vaginale de culoare gălbuie sau maronie, care pot fi însoțite de iritație (mâncărime, usturime) în regiunea vaginului (în asemenea caz, starea este numită vaginită descuamativă inflamatorie neinfecțioasă).

Vaginita aerobă se poate dezvolta, de asemenea, la femeile la care menopauza s-a instalat după înlăturarea chirurgicală a ovarelor, la femeile care administrează medicamente ce blochează funcția ovarelor, precum și la femeile ce alăptează.

Spre deosebire de vaginita atrofică, care, la fel, se poate dezvolta la femeile aflate în perioada de menopauză, vaginita aerobă, deseori, nu răspunde la tratamentul doar cu preparate topice cu estrogen.

În caz de vaginită aerobă, în timpul examenului ginecologic pot fi observate semne de inflamație a pereților vaginali, iar rezultatele frotiului bacteriologic indică absența completă sau aproape completă a lactobacililor din microflora vaginală și înmulțirea excesivă a uneia sau a câtorva specii de bacterii caracteristice pentru flora intestinală (E. coli, S. agalactiae, S. aureus).

Cauzele vaginitei aerobe nu sunt cunoscute și, în prezent, există foarte puține date în ceea ce privește tratamentul eficace al acestei afecțiuni.

După unii autori, tratamentul vaginitei aerobe ar trebui să includă câteva componente:

  • Corticosteroizi topici (de exemplu, cremă cu Hidrocortizon 1%, 3-5 g pe zi, timp de 4-6 săptămâni), pentru atenuarea reacției inflamatorii;
  • Antibiotice topice (de exemplu, Clindamicină, în formă de cremă vaginală 2%, câte 5 g pe zi, timp de 4-8 săptămâni), pentru inhibarea înmulțirii bacteriilor;
  • Estrogeni topici, pentru ameliorarea simptomelor de atrofie vaginală.
  • În caz de inflamație a pielii în regiunea organelor genitale, poate fi argumentat tratamentul cu antibiotice în formă de comprimate orale (Amoxicilină cu acid clavulanic sau Moxifloxacină).

La multe femei, după întreruperea tratamentului, simptomele apar din nou. În asemenea cazuri poate fi argumentată continuarea unui tratament de menținere.

Tratamentul secrețiilor vaginale asociate cu infecția provocată de streptococul beta-hemolitic din grupul A

În această secțiune a articolului vor fi prezentate recomandări pentru femeile, la care diagnosticul de infecție vaginală asociată cu streptococul beta-hemolitic din grupul A a fost stabilit în baza rezultatelor testelor diagnostice descrise mai sus.

Streptococul beta-hemolitic din grupul A (SBHGA, Streptococcus pyogenes) este o specie destul de răspândită de bacterii, care deseori provoacă faringită (inflamație în gât) și inflamații ale pielii la copii și la adulți. Inflamația pereților vaginali (vaginita) asociată cu această infecție se observă relativ frecvent la fetițe, și mult mai rar la femei adulte.

Prin ce simptome se poate manifesta infecția vaginală asociată cu SBHGA?

La femei, inflamația vaginală asociată SBHGA poate cauza simptome similare cu cele ale candidozei vaginale:

  • mâncărime severă și iritație în zona genitală (este posibilă inflamația pronunțată a pielii în regiunea perineului);
  • secreții abundente, apoase, gălbui sau purulente;
  • secrețiile vaginale pot să nu aibă miros neplăcut, dar pot avea un anumit miros care, însă, se deosebește de mirosul „de pește”, caracteristic pentru vaginoza bacteriană.

Care sunt cauzele dezvoltării acestei infecții?

Se presupune că infectarea vaginului cu SBHGA are loc în rezultatul transferării infecției respective de pe piele sau din gât în timpul procedurilor igienice obișnuite sau în timpul contactelor sexuale.

Deseori, apariția vaginitei asociate cu SBHGA se observă:

  • la femeile, unul sau mai mulți membri ai familiei cărora sunt purtători cronici de SBHGA (în gât);
  • la femeile care au suportat faringită sau infecție a pielii provocată de SBHGA;
  • la femeile care au ajuns la menopauză naturală, la care menopauza s-a instalat după înlăturarea chirurgicală a ovarelor, la femeile care administrează medicamente ce blochează funcția ovarelor, precum și la femeile ce alăptează o perioadă îndelungată de timp.

 

Tratamentul vaginitei asociate cu SBHGA

În prezent, nu există recomandări standardizate cu privire la tratamentul infecției vaginale cu SBHGA. În baza propriei experiențe, a particularităților acestei infecții și a rezultatelor câtorva studii mici, unii experți recomandă tratament cu antibiotice, care, de regulă, sunt eficace împotriva SBHGA (Penicilină, Amoxicilină, Dicloxacilină, Amoxicilină cu acid clavulanic, Clindamicină, Moxifloxacină, Claritromicină).

Una dintre schemele propuse presupune administrarea unei creme vaginale cu Clindamicină de 2%, timp de 7-10 zile.

Femeilor cu semne de atrofie vaginală, concomitent cu antibioticele, li se poate recomanda tratament cu preparate topice cu estrogen (vedeți mai sus Tratamentul secrețiilor vaginale, a senzației de uscăciune și iritație în regiunea vaginului, asociate cu vaginita atrofică).

Dacă episodul de vaginită asociată cu SBHGA se repetă, femeii și tuturor membrilor familiei ei li se recomandă să facă analiza bacteriologică din gât și din anus, pentru diagnosticarea statutului de purtător cronic al SBHGA (vedeți Analiza exsudatului faringian şi a secreţiilor nazale). În literatura medicală au fost descrise câteva cazuri a acestei infecții, în care tratamentul membrilor familiei purtători ai SBHGA a preîntâmpinat dezvoltarea noilor episoade de vaginită asociată cu această infecție (vedeți Streptococul beta-hemolitic în gât la copii şi adulţi).

Tratamentul secrețiilor vaginale asociate cu ectropionul (ectopia colului uterin)

Ectopia (ectropionul, pseudoeroziunea) colului uterin este un fenomen normal, care apare la toate femeile. Esența acestui fenomen constă în faptul că în anumite momente ale vieții (cel mai frecvent în perioada vârstei reproductive) celulele normale ce căptușesc canalul colului uterin se răspândesc și pe suprafața exterioară a colului. La examenul ginecologic, zona colului uterin acoperită cu aceste celule are aspectul unei pete „roșii”.

Nu există niciun motiv pentru a presupune că tratamentul (adică înlăturarea zonei de ectopie) prezintă vreun beneficiu pentru femeie. Mai multe informații cu privire la acest subiect sunt prezentate în articolul Ectropion cervical (eroziune,răni pe col), ghid pentru femei.

La unele femei, prezența unei zone mari de ectopie (ectropion) se asociază cu secreții vaginale fiziologice mai abundente.

Există câteva metode de tratament care presupun distrugerea zonei de ectopie prin înghețare sau cauterizare. După un astfel de tratament, în locul ectropionului rămâne o leziune care se vindecă în decurs de 1 lună, acoperindu-se cu epiteliu caracteristic pentru suprafața exterioară a colului uterin.

În baza propriei experiențe de aplicare a acestor metode de tratament, unii experți susțin că un asemenea tratament poate reduce volumul secrețiilor vaginale asociate cu ectopia. Cu toate acestea, eficacitatea acestui tratament nu a fost încă dovedită în studii mari (și este puțin probabil să fie dovedită în viitorul apropiat, având în vedere că studii calitative în acest sens nici nu se fac, deoarece tratamentul ectopiei nu are alte beneficii importante pentru femei).

În prima lună după cauterizarea zonei de ectopie secrețiile vaginale pot deveni încă mai abundente.

Recomandări pentru femei de îngrijire optimă a organelor genitale. Tratamentul secrețiilor vaginale și al pruritului asociate cu iritația chimică sau alergică a organelor genitale

La multe femei cu eliminări vaginale persistente și/sau cu mâncărime în regiunea organelor genitale, unica cauză sau o cauză agravantă a simptomelor este iritația pereților vaginali și a pielii din zona genitală cu diverse substanțe chimice sau cu alergeni. Din acest motiv, tuturor femeilor care suferă de secreții vaginale persistente li se recomandă corectarea igienei organelor genitale și renunțarea completă la spălături vaginale cu orice remedii.

Igiena pielii organelor genitale

Multe femei cu iritație și mâncărime în regiunea organelor genitale pot ameliora semnificativ sau pot rezolva complet simptomele deranjante din contul optimizării îngrijirii pielii în regiunea genitală:

  • Igiena organelor genitale nu trebuie efectuată mai frecvent decât o dată pe zi. Dușul este o opțiune mai bună decât baia.
  • Pentru spălarea organelor genitale se recomandă utilizarea unui săpun neagresiv fără aromatizatori (parfumuri). Săpunul poate fi înlocuit cu o mică cantitate de cremă sau loțiune hidratantă. Spălarea organelor genitale doar cu apă sau cu un săpun agresiv poate duce la uscarea excesivă și iritația pielii.
  • Se recomandă renunțarea completă la utilizarea oricăror produse de igienă (șervețele, absorbante, gel de duș, săpun intim, hârtie igienică, spray, etc.), care conțin asemenea ingrediente precum coloranți și arome (în lista ingredientelor acestea pot fi denumite ca parfum, aroma, perfume, fragrance).
  • Pentru spălarea hainelor și a lenjeriei de pat se recomandă utilizarea unui detergent fără enzime și fără parfum.
  • Se recomandă ca lenjeria nouă să fie spălată și clătită bine înainte de prima îmbrăcare.
  • Se recomandă aplicarea zilnică pe pielea organelor genitale a unei creme sau loțiuni hidratante (vedeți Produse emoliente şi hidratante pentru piele, ghid).

Renunțarea la spălăturile vaginale

Tuturor femeilor care fac dușuri vaginale li se recomandă să renunțe complet la această procedură.

S-a stabilit cu certitudine că irigațiile vaginale (cu orice remedii) sunt complet inutile în tratamentul afecțiunilor ginecologice și ineficiente în calitate de mijloc contraceptiv. În plus, la femeile care fac dușuri vaginale, mai frecvent se dezvoltă vaginoza bacteriană și inflamația organelor pelviene, care, la rândul său, este asociată cu un risc crescut de infertilitate și/sau dureri cronice în partea inferioară a abdomenului.

Vedeți sursele
  • Anderson, M. et al., 2009. Are a speculum examination and wet mount always necessary for patients with vaginal symptoms? A pilot randomized controlled trial. Journal of the American Board of Family Medicine : JABFM, 22(6), pp.617–24. Available at: http://www.jabfm.org/cgi/content/abstract/22/6/617.
  • Anderson, M., Karasz, A. & Friedland, S., 2004. Are vaginal symptoms ever normal? a review of the literature. MedGenMed : Medscape general medicine, 6(4), p.49. Available at: http://www.pubmedcentral.nih.gov/articlerender.fcgi?artid=1480553&tool=pmcentrez&rendertype=abstract [Accessed April 30, 2016].
  • Bautista, C.T. et al., 2016. Bacterial vaginosis: a synthesis of the literature on etiology, prevalence, risk factors, and relationship with chlamydia and gonorrhea infections. Military Medical Research, 3, p.4. Available at: http://www.pubmedcentral.nih.gov/articlerender.fcgi?artid=4752809&tool=pmcentrez&rendertype=abstract.
  • Bradshaw, C.S. & Brotman, R.M., 2015. Making inroads into improving treatment of bacterial vaginosis – striving for long-term cure. BMC infectious diseases, 15(1), p.292. Available at: http://www.pubmedcentral.nih.gov/articlerender.fcgi?artid=4518586&tool=pmcentrez&rendertype=abstract.
  • Casey, P.M., Long, M.E. & Marnach, M.L., 2011. Abnormal cervical appearance: what to do, when to worry? Mayo Clinic proceedings. Mayo Clinic, 86(2)(February), pp.147–150.
  • Centers for Disease Control and Prevention, 2015. Sexually transmitted diseases treatment guidelines, 2015. MMWR Recommendations and Reports, 64(RR-03), p.1-137.
  • Clinical Effectiveness Group, 2007. United Kingdom National Guideline on the Management of Vulvovaginal Candidiasis (2007). British Association of Sexual Health and HIV.
  • Clinical Effectiveness Unit, 2012. Management of Vaginal Discharge in Non-Genitourinary Medicine Settings. Faculty of Sexual & Reproductive Healthcare in collaboration with the British Association of Sexual Health and HIV, (February).
  • Colver, H. & Malu, M., 2013. Vaginal discharge: Recommended management in general practice. Prescriber, March(5), pp.19–32. Available at: http://ovidsp.ovid.com/ovidweb.cgi?T=JS&PAGE=reference&D=emed11&NEWS=N&AN=2013312078.
  • Donders, G.G.G., Bellen, G. & Rezeberga, D., 2011. Aerobic vaginitis in pregnancy. BJOG: An International Journal of Obstetrics and Gynaecology, 118(10), pp.1163–1170.
  • Donders, G.G.G., Ruban, K. & Bellen, G., 2015. Selecting anti-microbial treatment of aerobic vaginitis. Current infectious disease reports, 17(5), p.477. Available at: http://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/25896749 [Accessed May 9, 2016].
  • Edwards, S.K. et al., 2014. 2014 UK National Guideline on the Management of Vulval Conditions. British Association for Sexual Health and HIV.
  • Frobenius, W. & Bogdan, C., 2015. Diagnostic Value of Vaginal Discharge, Wet Mount and Vaginal pH – An Update on the Basics of Gynecologic Infectiology. Geburtshilfe und Frauenheilkunde, 75(4), pp.355–366. Available at: http://www.pubmedcentral.nih.gov/articlerender.fcgi?artid=4437757&tool=pmcentrez&rendertype=abstract [Accessed March 27, 2016].
  • Gass, M.L.S. et al., 2013. Management of symptomatic vulvovaginal atrophy: 2013 position statement of The North American Menopause Society. Menopause: The Journal of The North American Menopause Society, 20(9), pp.888–902. Available at: http://content.wkhealth.com/linkback/openurl?sid=WKPTLP:landingpage&an=00042192-201309000-00005.
  • Hainer, B.L. & Gibson, M. V., 2011. Vaginitis: Diagnosis and treatment. American Family Physician, 83(7), pp.807–815.
  • Hay, P., Patel, S. & Daniels, D., 2012. UK National Guideline for the management of Bacterial Vaginosis 2012. British Association for Sexual Health and HIV.
  • Hoffmann, J.N. et al., 2014. Prevalence of bacterial vaginosis and Candida among postmenopausal women in the United States. The journals of gerontology. Series B, Psychological sciences and social sciences, 69 Suppl 2, pp.S205–14. Available at: http://www.pubmedcentral.nih.gov/articlerender.fcgi?artid=4303100&tool=pmcentrez&rendertype=abstract.
  • Huang, B. et al., 2014. The changing landscape of the vaginal microbiome. Clinics in Laboratory Medicine, 34(4), pp.747–761.
  • Machado, L.C.J., Whitaker Dalmaso, A.S. & Barbosa de Carvalho, H., 2008. Evidence for benefits from treating cervical ectopy: literature review. Sao Paulo Med. J., 126(2), pp.132–139.
  • Marrazzo, J.M., 2011. Interpreting the Epidemiology and Natural History of Bacterial Vaginosis: Are We Still Confused? Anaerobe, 17(4)(August), pp.186–190.
  • Matiluko, A.F., 2009. Cervical ectropion. Part 1: appraisal of a common clinical finding. Trends in Urology, Gynaecology & Sexual Health, 14(3), pp.10–12. Available at: http://doi.wiley.com/10.1002/tre.111.
  • Mendling, W., 2015. Guideline: Vulvovaginal candidosis (AWMF 015/072), S2k (excluding chronic mucocutaneous candidosis). Mycoses, 58(S1), pp.1–15.
  • Nyirjesy, P., 2014. Management of Persistent Vaginitis. Obstetrics & Gynecology, 124(6), pp.1135–46.
  • Schalkwyk, J. Van & Yudin, M.H., 2015. Vulvovaginitis: Screening for and Management of Trichomoniasis, Vulvovaginal Candidiasis, and Bacterial Vaginosis. J. Obster Gynaecol Can, 37(3), pp.266–274. This clinical practice guideline has been prepared by the Infectious Diseases Committee, reviewed by the CANPAGO and Family Physician Advisory Committees, and approved by the Executive and Board of the Society of Obstetricians and Gynaecologists of Canada.
  • Sherrard, J., Donders, G. & White, D., 2011. 2011 European (IUSTI/WHO) Guideline on the Management of Vaginal Discharge. IUSTI/WHO.
  • Soong, D. & Einarson, A., 2009. Vaginal yeast infections during pregnancy. Canadian Family Physician, 55(3), pp.255–256.
  • Spence, D. & Melville, C., 2007. Vaginal discharge. BMJ (Clinical research ed.), 335(7630), pp.1147–51. Available at: http://www.pubmedcentral.nih.gov/articlerender.fcgi?artid=2099568&tool=pmcentrez&rendertype=abstract.
  • Verstraelen, H. et al., 2011. Group A streptococcal vaginitis: An unrecognized cause of vaginal symptoms in adult women. Archives of Gynecology and Obstetrics, 284(1), pp.95–98.
  • Yudin, M.H. & Money, D.M., 2008. Screening and Management of Bacterial Vaginosis in Pregnancy. Jogc, 30(8), pp.702–16. Available at: http://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/18786293.


Obiectivul principal al organizației noastre în prezent este elaborarea Ghidului Consumatorului Inteligent de Informații și Servicii Medicale. O sursă de informație medicală de generație nouă, axată pe prezentarea datelor detaliate, transparente, echidistante și cu valoare practică înaltă cu privire la beneficiile, daunele și limitele serviciilor medicale disponibile în prezent.
Scopul nostru este:

să-i ajutăm pe pacienți și medici să ia decizii medicale argumentate și chibzuite

să-i ajutăm pe pacienți și medici să construiască între ei relații eficiente și moral justificate: colaborare bazată pe înțelegerea din ambele părți a rolurilor unice pe care îl joacă fiecare și pe împărțirea justă a resposabilității, cel mai important scop al colaborării fiind formularea și atingerea obiectivelor medicale ale pacientului.

Ghidul Consumatorului Inteligent de Informaţii şi Servicii Medicale este alcătuit din 3 părți:

PARTEA I: LUAREA DECIZIILOR MEDICALE
ALĂTURAȚI-VĂ GRUPULUI NOSTRU PE FACEBOOK ȘI ABONAȚI-VĂ LA NOUTĂȚI PE EMAIL
Vă invităm să vă alăturați consumatorilor inteligenți de informații și servicii medicale pe rețele sociale

Abonați-vă la noutăți, ca să primiți un email o dată în câteva luni prin care să aflați despre publicarea materialelor noi și despre actualizări importante introduse pe măsura procesării de noi date.