Dureri în ureche. Otita medie acută (otita seroasă, inflamația acută a urechii medii). Otita cronică cu efuziune (otita exsudativă, lichid în ureche). Otita externă (inflamația canalului extern al urechii) la copii și la adulți.

DESPRE ACEASTĂ VERSIUNE A ARTICOLULUI

Data ultimei actualizări:

Volum: 37 paginiPagini convenționale, cu un volum aproximativ egal cu cel al unei pagini de carte.

CUM A FOST SCRIS ACEST ARTICOL?

Acest articol a fost scris în conformitate cu viziunea noastră despre rolul pe care informația obiectivă îl poate avea în luarea deciziilor medicale personale. Aflați mai multe despre procesul de scriere a articolelor și despre autori.

Textul articolului nu conține publicitate ascunsă. Vedeți Dezvăluirea informațiilor financiare.

Orice concluzii cu privire la alegerea tratamentului sau a investigațiilor prezentate în articol sunt făcute în baza surselor.

APRECIEREA CITITORILOR

(Instrument nou) Indicați cât de mulțumit(ă) sunteți de faptul că ați găsit acest articol și/sau scrieți o recenzie

Apreciere medie: 3.7. Pe baza a 3 voturi.
Se încarcă...

Noi suntem in conformitate cu standardul HONcode privind informatia de sanatate de incredere. Verificati aici. Noi suntem in conformitate cu standardul HONcode privind informatia de sanatate de incredere:
Verificati aici.

Cuprins:

Introducere

În acest articol din Ghidul consumatorului inteligent de servicii și informații medicale vor fi explicate posibilitățile de tratament argumentate științific, pentru rezolvarea următoarelor probleme medicale la copii și la adulți:

  • Dureri în ureche;
  • Eliminări din ureche;
  • Otita medie acută (inflamația urechii medii);
  • Otita cronică cu efuziune (prezența persistentă a „lichidului” în cavitatea urechii medii);
  • Otita externă (inflamație în regiunea canalului auricular extern și/sau a pavilionului urechii).

Din ce cauze pot apărea dureri în urechi, inflamația canalului urechii și/sau eliminări din urechi la un copil sau la un adult?

Pentru a înțelege care poate fi cauza problemei și ce poate fi făcut pentru rezolvarea ei, determinați care dintre descrierile de mai jos se potrivesc cel mai bine situației Dvs. și urmați recomandările prezentate în continuare.

Cauzele cele mai frecvente care pot provoca apariția unor dureri mai mult sau mai puțin intense în ureche, eliminări din ureche și/sau semne vizibile de inflamație în canalul urechii pot fi:

Otita medie acută – inflamația urechii medii

Simptomele tipice ale otitei medii acute includ:

  • Boala începe brusc.
  • Durerile în ureche pot fi ușoare, moderate, pronunțate sau foarte intense, „pulsatile”.
  • Durerile pot fi prezente într-o singură ureche sau în ambele.
  • La tragerea de pavilionul urechii sau la apăsarea pe canalul urechii durerile nu se intensifică.
  • Concomitent cu durerile în ureche, deseori, se observă și creșterea temperaturii corpului peste 38,5C.
  • Eliminările din ureche (transparente, purulente sau sangvinolente) se observă rar și, de regulă, încep abia peste câteva zile după apariția durerilor.
  • Concomitent cu alte simptome se poate observa reducerea acuității auzului.
  • În multe cazuri, simptomele otitei medii acute apar concomitent cu alte simptome de răceală (tuse, rinoree) sau peste câteva zile după debutul răcelii.
  • Otita medie acută deseori apare la copii și destul de rar afectează adulții.

Dacă problema pe care o aveți se aseamănă cu descrierea dată, treceți mai jos, în secțiunea acestui articol numită: Tratamentul otitei medii la copii și la adulți.

Otita externă – inflamația canalului extern al urechii

Simptomele tipice ale otitei externe includ:

  • Boala poate debuta atât brusc, cât și treptat.
  • Simptomul principal sunt durerile intense sau foarte intense în ureche.
  • Durerile pot fi însoțite de o senzație pronunţată de prurit (mâncărime), senzație de „plinătate” în ureche și reducerea acuității auzului.
  • La apăsare pe canalul urechii sau la tragerea de pavilionul urechii durerile se intensifică semnificativ.
  • Concomitent cu durerile pot apărea eliminări mai mult sau mai puțin abundente din ureche. Eliminările pot avea un miros neplăcut și pot fi opace (purulente), sangvinolente, gălbui, verzui, maronii sau negre.
  • Concomitent cu eliminările se poate observa înroșirea și/sau edemul canalului urechii externe și/sau a pavilionului urechii.
  • Ganglionii limfatici din spatele urechii sau de la ceafă se pot mări în volum și pot deveni dureroși la palpare.
  • Alte simptome de răceală, de regulă, lipsesc.

Dacă problema pe care o aveți se aseamănă cu descrierea dată, treceți mai jos, în secțiunea acestui articol numită: Tratamentul inflamației canalului auricular extern și al pavilionului urechii (otitei externe) la copii și la adulți.

Furuncul (buboi) în canalului urechii.

Furunculul canalului urechii se manifestă prin aceleași simptome ca și otita externă, descrisă în punctul precedent. Unica deosebire este că, în caz de furuncul, în canalul urechii se formează un focar mai localizat de infecție, cu un orificiu central din care se poate elimina lichid purulent sau sangvinolent.

Recomandări detaliate de tratament sunt prezentate în articolul: Furuncul (buboi), furunculoza cronică. Ghid pentru pacienţi.

Atenție:

În cazul apariției simptomelor de otită medie acută, otită externă sau furuncul în canalul urechii, se recomandă adresarea la un medic ORL pentru examinare.

Dacă simptome pronunțate de inflamație au apărut la o persoană care suferă de diabet zaharat sau care are imunodeficiențăDin categoria persoanelor cu imunodeficiență (imunitate redusă) fac parte:
persoanele infectate cu HIV sau bolnave de SIDA, persoanele bolnave de diabet zaharat, persoanele care fac tratament anticanceros (chimioterapie, radioterapie), persoanele care administrează corticosteroizi sau alte medicamente ce reduc activitatea sistemului imunitar (precum Metotrexat, Azatioprină, Mercaptopurină, etc.), persoanele care au suportat anterior un transplant de organe și administrează medicamente ce previn rejecția grefei, persoanele care suferă de boli cronice ale organelor interne: insuficiență renală cronică, insuficiență cardiacă, hepatită cronică, ciroză hepatică, etc.
, este important consultul prompt al medicului. În asemenea situații boala poate evolua agresiv și poate fi nevoie de tratament special.

Ateromul (chistul sebaceu) în canalul urechii

Ateromul se formează în piele în rezultatul blocării canalelor glandelor sebacee sau a unor mici traume, din cauza cărora o parte din celulele stratului superficial al pielii nimerește în straturile mai profunde și încep să secrete cheratină, care se acumulează sub piele.

Ateromul crește lent (în decursul a mai multe luni). Inițial ateromul se aseamănă cu o mică indurație (nodul) pe piele. Cu timpul, ateromul poate deveni dureros. Durerile se pot intensifica la apăsarea pe canalul urechii sau la tragerea de pavilionul urechii.

În cazul în care ateromul se inflamează, durerile pot deveni foarte intense, iar focarul de inflamație se poate asemăna cu un furuncul.

La aplicarea presiunii pe aterom se poate elimina o substanță cu consistență cremoasă și miros urât.

În cazul în care ateromul se rupe (se deschide), conținutul lui se poate elimina abundent din ureche.

Dacă credeți că problema Dvs. se aseamănă cu această descriere, treceți în articolul: Chistul sebaceu (chistul epidermic, aterom). Ghid pentru pacienţi.

Dopul de cerumen în canalul urechii

Simptomele tipice ale dopului de cerumen în ureche includ:

  • Problema evoluează treptat, în decurs de mai multe săptămâni sau luni.
  • De regulă, nu sunt prezente semn de inflamație (nu sunt semne de roșeață sau edem al canalului auricular).
  • Simptomul principal poate fi o reducere nu prea mare a acuității auditive și dureri ușoare care se intensifică la apăsare pe canalului urechii.
  • Un alt simptom poate fi prezența unui zgomot în ureche, care apare la aplecarea capului în partea dreaptă sau stângă.
  • Încă o manifestare a dopului de cerumen pot fi eliminările abundente, cu consistență densă și culoare maronie din ureche.

Dacă problema Dvs. se aseamănă cu această descriere, treceți în articolul: Dop de cerumen în ureche, ghid pentru pacienţi.

Alte cauze de inflamație a canalului urechii pot fi diferite afecțiuni ale pielii, inclusiv psoriazis, seboree, dermatită alergică, iritația pielii de la contactul cu șampon sau săpun, însă, în asemenea cazuri, problema, de regulă, afectează nu doar pielea canalului auricular, ci și pielea din alte regiuni ale corpului.

Tratamentul otitei medii acute la copii și la adulți

În această secțiune vom prezenta explicația posibilităților argumentate științific de tratament al otitei medii acute la copii și la adulți.

Mai exact, vom explica:

  1. Ce tratament al otitei medii acute este cel mai eficient și mai sigur?
  2. Ce tratament este necesar pentru ușurarea simptomelor de otită medie acută? Cum se pot ameliora eficient și rapid durerile în ureche?
  3. Poate tratamentul să reducă riscul de complicații ale otitei medii acute?
  4. Poate tratamentul să accelereze vindecarea, astfel încât copilul sau adultul afectat să poată reveni mai curând la modul de viață obișnuit?
  5. Ce tratament și ce măsuri profilactice sunt necesare în cazul copiilor cu episoade frecvente de otită medie?

Simptomele și semnele otitei medii acute la copii și la adulți

Simptomele tipice ale otitei medii acute la copii și la adulți includ:

  • Apariția bruscă a durerilor acute, pulsatile în ureche. În cazul multor copii și adulți, durerile sunt moderate, dar pot fi și severe;
  • Febră mai înaltă de 38 C;
  • Temporar se poate reduce acuitatea auzului;
  • Poate apărea zgomot în urechi;
  • Pot apărea amețeli;
  • În unele cazuri pot apărea eliminări purulente din ureche (ceea ce sugerează perforația timpanului; după rezolvarea inflamației, integritatea timpanului, de regulă, se restabilește).

Cel mai frecvent, otita medie acută se dezvoltă concomitent cu o infecție a căilor respiratorii superioare (răceală) sau peste câteva zile de la apariția ei. În asemenea cazuri, simptome suplimentare pot fi: scurgeri din nas, nasul înfundat, tusea.

La bebeluși, simptomul principal al otitei medii acute poate fi febra mai înaltă de 38 C și agitația: copilul aduce mânuța la ureche, freacă urechea, plânge, doarme neliniștit, refuză mâncarea, etc.

În cazul apariției simptomelor caracteristice pentru otita medie acută (la copil sau la adult), este nevoie de consultul medicului. Medicul va trebui să examineze persoana bolnavă pentru a confirma diagnosticul și pentru a determina tratamentul optim (vedeți mai sus alte cauze posibile de apariție a durerilor în ureche).

La majoritatea oamenilor otita medie acută evoluează benign. Complicațiile otitei medii se dezvoltă rar, cele mai periculoase fiind:

  • mastoidita (inflamația osului mastoidian, localizat în spatele urechii),
  • meningita (inflamația învelișului creierului),
  • septicemia (infecția sângelui),
  • formarea unui abces intracranian (acumulare de puroi în interiorul capului),
  • pierderea permanentă a auzului.

Evoluția periculoasă a otitei se poate manifesta prin așa semne, precum: dureri severe de cap, grețuri și vărsături, febră peste 39 C, înrăutățirea bruscă a stării bolnavului peste câteva zile de la debutul bolii. La apariția unor asemenea manifestări se recomandă adresarea imediată la medic.

În ce situații otita medie acută necesită tratament cu antibiotice?

Studiile bacteriologice arată că bacteriile sunt prezente în cavitatea urechii medii la 50-90% dintre persoanele care s-au îmbolnăvit de otită medie acută. Astfel, una dintre posibilitățile de tratament al acestei maladii poate fi administrarea antibioticelor.

În majoritatea cazurilor se depistează:

  • Pneumococ (Streptococcus pneumoniae),
  • Haemophilus influenzae,
  • Moraxella catarrhalis.

Mai rar (în aproximativ 10% dintre cazuri) în cavitatea urechii medii se depistează:

  • Streptococul hemolitic din grupul A (streptococcus hemolyticus gr. A),
  • Stafilococul auriu (Staphylococcus aureus)
  • Sau combinația mai multor microbi.

Eficiența și siguranța tratamentului otitei medii acute cu antibiotice a fost supusă unui șir întreg de cercetări. Rezultatele acestora ne permit să răspundem la mai multe întrebări cheie, importante în determinarea raționalității unui astfel de tratament:

(1) Este tratamentul cu antibiotice eficient în ușurarea simptomelor de otită medie? Persoanele care administrează antibiotice se vindecă mai repede?

Otita acută medie se dezvoltă mult mai rar la adulți, decât la copii. De aceea, principalele date disponibile pentru moment provin din cercetări efectuate în rândul copiilor.

În cadrul unui studiu s-au făcut observații asupra două grupuri de copii (în total, mai mult de 200 copii, mai mari de 3 ani), care s-au îmbolnăvit de otită acută. Copiii din primul grup au fost tratați cu antibiotice: Amoxicilină cu acid clavulanic, timp de 10 zile. Copiii din grupul al doilea au fost ținuți sub observație, administrând placebo.

Rezultatele studiului au arătat că în grupul copiilor tratați cu antibiotice, ușurarea simptomelor de otită s-a observat la 35% dintre copii în ziua a doua de tratament, la 61% în ziua a patra și la 80% în ziua a șaptea.

În grupul copiilor care au administrat placebo, ameliorarea simptomelor s-a observat la 28% dintre copii în ziua a doua de tratament, la 54% în ziua a patra și la 74% în ziua a șaptea.

De asemenea, s-a determinat că, în mediu, la copiii care au primit antibiotice, simptomele de otită, în decursul primelor 7 zile de tratament, au fost mai puțin pronunțate decât la copiii care au primit placebo, însă peste 7 zile de tratament, diferența de intensitate a simptomelor între grupuri a dispărut (copiii din ambele grupuri se simțeau la fel de bine).

Un efect mai pronunțat de la tratamentul cu antibiotice s-a observat la copiii care au avut de la bun început dureri pronunțate în ureche, otită bilaterală sau eliminări din ureche.

Studiile în grupuri de copii mai mici de 3 ani au arătat că în ziua a 10-12-a a bolii, semnele de infecție acută (vizibile la examinare cu otoscopul) au persistat la 16% dintre copiii care au administrat antibiotice și la 51% dintre copiii care au administrat placebo. Diferența a fost mai mare în cazul copiilor cu otită medie bilaterală.

Astfel, atât la copiii care administrează antibiotice, cât și la copiii care nu administrează antibiotice, otita medie acută se rezolvă, aproximativ, în aceeași termeni.

Tratamentul cu antibiotice accelerează vindecarea (în sensul ușurării simptomelor), însă în cazul copiilor cu simptome ușoare sau moderate, efectul este nesemnificativ. O ameliorare mai evidentă a simptomelor se observă la copiii mai mici de 3 ani, cu dureri severe în ureche, cu otită bilaterală și cu semne de inflamație pronunțată.

Efectul antibioticelor de ameliorarea a durerilor în ureche poate fi lent și, deci, nesatisfăcător.

Mai precis, după începerea tratamentului cu antibiotice, durerile în ureche persistă încă cel puțin 24 ore. Din acest motiv, pentru rezolvarea durerilor în ureche și a febrei este mai rațională utilizarea medicamentelor obișnuite cu acțiune antipiretică și analgezică (vedeți mai jos detalii).

(2) Sunt antibioticele eficiente în reducerea riscului de complicații ale otitei medii?

S-a determinat că în cazuri de severitate ușoară și moderată de otită acută medie la copii, doar tratamentul simptomatic (în locul tratamentului cu antibiotice) nu crește riscul de apariție a complicațiilor purulente ale bolii, cu condiția că:

(a) copilul a fost examinat de către un medic ORL (pentru a confirma că boala nu decurge periculos de la bun început);

(b) părinții au posibilitatea de a reveni la medic în cazul în care copilul nu se va simți mai bine sau dacă starea lui se va agrava.

Pe de altă parte, renunțarea la antibiotice în cazul tuturor copiilor cu otită medie acută, indiferent de evoluția bolii, într-adevăr, crește riscul complicațiilor supurative până la nivelul dinaintea descoperirii antibioticelor.

În populația generală, administrarea antibioticelor reduce probabilitatea de apariție a mastoiditei purulente cu 50%. Mastoidita este una dintre principalele complicații ale otitei medii acute și presupune inflamația spațiului din interiorul osului mastoidian, localizat alături de ureche. Însă pentru a preveni un caz de mastoidită, tratamentul cu antibiotice trebuie administrat unui număr de 4800 de copii. Deci, tratamentul cu antibiotice nu este rezonabil în toate cazurile de otită medie acută, ci doar în situațiile ce prezintă risc mărit de evoluție mai severă a bolii.

În concluzie, tratamentul cu antibiotice reduce riscul de complicații ale otitei medii acute doar în cazurile cu evoluție severă din start sau în cazul prezenței unui risc crescut de complicații.

(3) Care sunt dezavantajele tratamentului cu antibiotice în cazul otitei medii acute?

  • În mediu, la 10% dintre copiii care administrează antibiotice apar erupții pe piele și diaree (scaun lichid). Reacții adverse mai serioase se înregistrează rar, dar nu pot fi excluse complet.
  • O altă problemă legată de administrarea antibioticelor este formarea tulpinilor de bacterii rezistente la antibiotice, care, ulterior, pot provoca o infecție mai gravă. Actualmente, rezistența față de antibiotice este o problemă serioasă și necesitatea utilizării raționale a antibioticelor devine tot mai acută.
  • În  plus, administrarea antibioticelor crește costul tratamentului.

În concluzie, tratamentul cu antibiotice are anumite dezavantaje evidente. În cazurile severe de otită medie acută, cu risc crescut de apariție a complicațiilor, aceste dezavantaje sunt, desigur, nesemnificative. Pe de altă parte, aceste neajunsuri pot fi decisive în cazurile ușoare și moderate de boală. Cheltuielile suplimentare și riscul de efecte adverse nu sunt argumentate dacă tratamentul nu grăbește semnificativ vindecarea și nici nu reduce riscul de complicații.

Astfel, în ghidurile dedicate medicilor ORL (vedeți Surse) sunt prezentate următoarele recomandări:

Administrarea promptă a antibioticelor, concomitent cu tratamentul simptomatic, se consideră argumentată:

în cazul copiilor mai mari de 6 luni și al adulților cu otită medie acută unilaterală sau bilaterală, cu simptome severe (pronunțate) de inflamație:

  • dureri moderate sau intense într-o ureche;
  • durerile în ureche persistă mai mult de 48 ore;
  • febră peste 39 C.

sau

în cazul copiilor între 6 luni și 2 ani, cu otită medie acută bilaterală, cu simptome slab pronunțate:

  • dureri ușoare în urechi;
  • durerile persistă mai puțin de 48 ore;
  • temperatura corpului sub 39 C.

Pe de altă parte,

  • în cazul otitei medii acute unilaterale la un copil cu vârsta între 6 și 23 luni, cu simptome ușoare de inflamație a urechii

sau

  • în cazul otitei medii acute unilaterale sau bilaterale cu simptome ușoare la un copil mai mare de 2 ani sau la un adult,

după examinare, medicul poate propune* efectuarea doar a tratamentului simptomatic, la domiciliu, și administrarea antibioticelor numai dacă va fi necesar. Pentru ca pacientul (sau părinții) să nu fie nevoit să revină la medic, acesta poate elibera rețeta pentru antibiotice, pentru orice eventualitate.

Mai exact, tratamentul cu antibiotice va putea fi început în cazul în care persoana afectată nu se va simți mai bine în decurs de 48-72 ore de la debutul bolii sau dacă starea lui se va înrăutăți.
*La dorința bolnavului (sau a părinților), medicul poate prescrie imediat tratament cu antibiotice, chiar și în situațiile în care, în baza datelor științifice, acestea nu sunt absolut necesare.

Tratamentul simptomatic al durerii în ureche și al febrei în caz de otită medie acută la copii și la adulți

După cum am menționat mai sus, chiar și în cazurile în care în tratamentul otitei acute medii se utilizează antibiotice, durerile în ureche și febra pot persista timp de câteva zile. La 30% dintre copiii mai mici de 2 ani, febra și durerile în ureche se pot menține chiar 3-7 zile de la începutul administrării antibioticelor.

Astfel, în toate cazurile în care otita medie acută cauzează dureri puternice în ureche sau febră chinuitoare (însoțită de friguri și slăbiciune), poate fi rațional tratamentul simptomatic (cu sau fără antibiotice).

În calitate de remediu simptomatic, la domiciliu, poate fi administrat Ibuprofen sau Paracetamol. Ambele medicamente posedă eficiență și siguranță înaltă, însă Ibuprofen reduce mai eficient durerile în ureche și este mai puțin toxic în caz de supradozaj.

Aceste medicamente pot fi administrate până la dispariția completă a durerilor în ureche, ceea ce-i va permite persoanei bolnave să suporte mai ușor episodul de otită.

Recomandări detaliate în privința organizării tratamentului simptomatic sunt prezentate în articolul Recomandări argumentate ştiinţific pentru pacienţi cu privire la tratamentul febrei și medicamentele antipiretice.

În caz de otită medie acută pot fi utilizate picături pentru urechi?

Administrarea oricăror picături auriculare în caz de otită medie acută trebuie coordonată cu medicul.

Dacă membrana timpanică a rămas intactă, niciun medicament administrat sub formă de picături nu va ajunge în cavitatea urechii interne, unde se află focarul de inflamație și, respectiv, va fi inutil.

Pe de altă parte, dacă membrana timpanică s-a perforat sau dacă anterior copilului i-au fost instalate tuburi de drenaj în timpan (vedeți mai jos detalii), este acceptabilă administrarea doar a picăturilor auriculare ce conțin antibiotice din grupul fluorochinolonelor. Dacă timpanul nu este intact, toate celelalte remedii și picături pentru urechi pot leza urechea internă și pot afecta auzul.

Se permite „încălzirea urechii” sau aplicarea compreselor în caz de otită? Poate copilul să iasă afară?

La dorință, în caz de otită medie acută, în regiunea urechii se pot aplica atât comprese calde, cât și reci. Acestea nu sunt periculoase, însă sunt mai puțin eficiente în reducerea durerilor, comparativ cu administrarea Ibuprofenului sau a Paracetamolului.

Dacă copilul se simte bine, plimbările la aer nu sunt contraindicate.

Alegerea antibioticului și schema de tratament al otitei medii acute la copii și la adulți

Conform rezultatelor cercetărilor științifice, cel mai potrivit antibiotic în tratamentul otitei medii acute este Amoxicilina sau combinația dintre Amoxicilină și acid clavulanic.

Avantajele Amoxicilinei, comparativ cu alte antibiotice ce ar putea fi utilizate în tratamentul otitei medii acute, sunt prețul mai mic, siguranța și eficiența înaltă și riscul redus de formare a tulpinilor de bacterii rezistente la antibiotice (datorită spectrului îngust de acțiune).

(1) Dacă persoana afectată (copil sau adult) a administrat Amoxicilină în ultimele 30 de zile (de exemplu, pentru o altă infecție), sau dacă, concomitent cu otita medie acută persoana suferă și de conjunctivită purulentă*, sau dacă recent a suferit de otită medie acută care nu a răspuns la tratamentul cu Amoxicilină, medicul va trebui să prescrie Amoxicilină cu acid clavulanic. Acidul clavulanic blochează acțiunea enzimelor ce le conferă unor bacterii rezistență față de Amoxicilină.

*S-a observat că, în cazurile în care otita medie acută se asociază cu conjunctivita purulentă, infecția este deseori provocată de Haemophilus influenzae. Aceste bacterii pot fi rezistente față de Amoxicilină, dar, de regulă, sunt susceptibile față de Amoxicilină cu acid clavulanic.

Schema de tratament pentru copii și adulți: Amoxicilină în doză de 90 mg/kg de masă corporală pe zi + acid clavulanic în doză de 6,4 mg/kg de masă corporală pe zi. Doza zilnică de medicamente se împarte în 2 prize.

(2) În toate celelalte cazuri, şi dacă persoana bolnavă nu are alergie la Amoxicilină, se recomandă utilizarea Amoxicilinei fără acid clavulanic.

Schema de tratament:

  • Pentru copii mai mici de 4 ani: Amoxicilină în doză de 80-90 mg/kg de masă corporală pe zi. Doza zilnică de medicament se împarte în 2 prize.
  • Pentru copii mai mari de 4 ani: Amoxicilină în doză de 40-60 mg/kg de masă corporală pe zi. Doza zilnică de medicament se împarte în 2 prize.
  • Pentru adulți: Amoxicilină 875-1000 mg, de 2 ori pe zi.

Încă nu s-a stabilit care este durata optimă de tratament al otitei medii acute cu Amoxicilină. Actualmente, se recomandă tratament de aceeași durată ca și în cazul anginei:

  1. Tuturor copiilor mai mici de 2 ani și copiilor mai mari de 2 ani cu simptome pronunțate de otită medie acută li se recomandă o cură de tratament cu Amoxicilină cu durata de 10 zile.
  2. Copiilor cu vârsta între 2 și 5 ani, cu simptome ușoare și moderate, li se recomandă cure de tratament cu durata de 7 zile.
  3. Copiilor mai mari de 6 ani și adulților li se recomandă cure de tratament cu durata de 5-7 zile.
  4. Cure de 10 zile se recomandă, de asemenea, în situațiile când, concomitent cu otita acută medie, s-a dezvoltat și infecția streptococică în gât.

Copiilor și adulților care nu pot administra Amoxicilină din cauza alergiei la peniciline*, medicul le poate recomanda:

  • Cefdinir, 14 mg/kg de masă corporală pe zi (doza zilnică se împarte în 2 prize);
  • Cefuroxim, 30 mg/kg de masă corporală pe zi (doza zilnică se împarte în 2 prize);
  • Cefpodoxim, 10 mg/kg de masă corporală pe zi (doza zilnică se împarte în 2 prize).

*Antibioticele enumerate se referă la grupul de cefalosporine, și, după structura chimică, la fel ca și Amoxilicina, sunt beta-lactamice. Anterior aceste medicamente se considerau ca fiind contraindicate persoanelor alergice la Amoxicilină, din motivul că, teoretic, ar putea apărea o reacție alergică încrucișată. Ulterior s-a stabilit că, în realitate, riscul unei asemenea reacții este extrem de mic, motiv pentru care, la moment, aceste medicamente sunt considerate opțiunea optimă pentru persoanele cu otită medie acută, alergice la Amoxicilină.

Dacă anterior, persoana afectată a suportat o reacție alergică gravă la Amoxicilină sau alte antibiotice similare, înainte de a prescrie cefalosporine, medicul poate recomanda efectuarea unei probe alergice la medicamentul ales.

Dacă proba va fi pozitivă (adică se va confirma hipersensibilitatea față de cefalosporine), medicul va putea propune tratament cu macrolide: Clindamicină (30-40 mg/kg de masă corporală pe zi, divizate în 3 prize) sau Azitromicină (30 mg/kg de masă corporală – 1 doză). Comparativ cu Amoxicilina și cefalosporinele, aceste antibiotice sunt mai puțin eficiente în tratamentul otitei medii acute.

Cât de rapid ar trebui să apară efectul de la tratamentul otitei medii acute cu antibiotice? Ce-i de făcut dacă tratamentul nu ajută?

În primele 24 ore de la începerea administrării antibioticelor, durerile în ureche și febra, caracteristice otitei medii acute, pot rămâne neschimbate sau chiar se pot intensifica. Pentru înlăturarea acestor simptome se poate administra Paracetamol sau Ibuprofen.

În următoarele 24-48 ore, starea persoanei afectate ar trebui să se amelioreze treptat. Dacă la început a fost prezentă febra, aceasta ar trebui să se reducă în decurs de 48-72 ore de la debutul tratamentului cu antibiotice.

Dacă peste 48-72 ore de la începutul administrării antibioticelor persoana bolnavă nu se va simți mai bine, este necesară consultația repetată a medicului ORL și, posibil, modificarea tratamentului.

Dacă inițial tratamentul s-a limitat doar la ușurarea simptomelor, medicul va trebui să propună tratament cu Amoxicilină.

Dacă inițial a fost administrată Amoxicilină, medicul poate prescrie o cură de 10 zile de Amoxicilină în combinație cu acid clavulanic sau, alternativ, o cură de 3 zile de Azitromicină 20 mg/kg de masă corporală.

Dacă deja s-a încercat tratamentul cu Amoxicilină cu acid clavulanic, cu cefalosporine orale sau cu Azitromicină, medicul poate recomanda injecții intramusculare cu Ceftriaxonă.

Dacă și acest tratament nu va fi eficient, medicul va trebui să propună efectuarea timpanocentezei (perforarea timpanului), pentru a preleva lichid din urechea medie și pentru a determina sensibilitatea agenților patogeni față de diferite antibiotice. În baza rezultatelor acestei analize (antibiograma) se stabilește schema ulterioară de tratament.

Dacă, dintr-un anumit motiv, nu este posibilă efectuarea timpanocentezei, medicul poate recomanda tratament cu Clindamicină sau combinarea Clindamicinei cu alte antibiotice (Cefdinir, Cefuroxim, Cefixim), eficiente împotriva Haemophilus influenzae și Moraxella catarrhalis.

După însănătoșire este nevoie de consultație repetată la medic? Ce poate însemna senzația de ureche înfundată după suportarea unei otite?

Medicul poate recomanda o nouă vizită peste aproximativ 3 luni dacă inițial copilul a avut simptome pronunțate de inflamație a urechii medii, dacă copilul a suportat mai multe episoade consecutive de otită medie acută, sau dacă părinții ar vrea o consultație repetată.

În cadrul examinării repetate (peste 3 luni de la episodul acut), medicul va trebui să determine dacă în cavitatea urechii medii mai este prezent lichid (exsudat).

În cadrul observațiilor efectuate asupra unor grupuri mari de copii s-a determinat că peste 2 săptămâni după vindecare (adică dispariția durerilor în ureche și normalizarea temperaturii corpului), la aproximativ 60-70% dintre copii în cavitatea urechii medii persistă lichid. Peste 1 lună de la vindecare, exsudatul se observă în cavitatea urechii medii la 40% dintre copii, iar peste 3 luni – doar la 10-25% dintre copii.

Unii copii și adulți la care după un episod de otită în ureche persistă lichid observă că aud mai rău cu urechea afectată (au o senzație de ureche înfundată).

După cum veți putea afla mai jos, persistența lichidului în cavitatea urechii medii în decurs de 3 luni sau mai mult este numită otită cronică exsudativă. În majoritatea cazurilor, aceasta nu este o stare periculoasă. În cazul multor copii, lichidul dispare de la sine, fără tratament, în decurs de câteva luni. Totodată, în cazul unor copii, această problemă poate cauza reducerea temporară a auzului și necesită tratament.

Din acest motiv, dacă peste 3 luni de la rezolvarea unui episod de otită acută medicul nu va depista lichid în cavitatea urechii medii, el va putea decide că copilul nu mai are nevoie de supraveghere la medicul ORL.

Pe de altă parte, dacă la examinarea repetată medicul va depista persistența lichidului în urechea medie, medicul va trebui să recomande continuarea monitorizării, pentru a interveni cu tratament, în caz de necesitate. Recomandări detaliate în acest sens sunt prezentate mai jos, în capitolul Otita medie exsudativă cronică (otita cu efuziune).

Dacă de otită a suferit un adult, atunci consultația repetată a medicului este necesară în cazul în care simptomele mai mult sau mai puțin pronunțate (dureri în ureche, senzația de ureche înfundată, slăbirea auzului) se mențin mai mult de 6 săptămâni sau dacă persoana afectată face mai mult de 2 episoade de otită pe an.

Tratamentul în caz de episoade recurente de otită medie acută la copii

Dacă episoadele de otită medie acută se repetă mai des de 3 ori în decurs de 6 luni sau mai des de 4 ori în decurs de 1 an (cu condiția că în ultimele 6 luni s-a întâmplat cel puțin un episod), problema este numită otită medie acută recurentă (recidivantă).

Probabilitatea apariției repetate a otitei este mare în special la copiii mai mici de 2 ani. La copiii cu vârsta mai mare de 2 ani, probabilitatea recurenței este mai mică, dar destul de înaltă, comparativ cu adulții. Cu timpul, episoadele de otită, de regulă, devin tot mai rare.

Fiecare episod nou de otită medie acută recurentă se tratează conform acelorași reguli, care au fost prezentate anterior pentru un singur episod. Atunci când două episoade separate se întâmplă la un interval mai mare de 2 săptămâni între ele, se consideră că episodul nou a fost provocată de o infecție nouă (și nu de infecția care a rămas „netratată până la capăt” după primul episod) și, la necesitate (vedeți mai sus), se recomandă tratament cu Amoxicilină sau Amoxicilină cu acid clavulanic. Un asemenea tratament este eficient, are mai puține efecte adverse (comparativ cu alte antibiotice) și este mai ieftin.

Pot fi prevenite recurențele frecvente de otită medie acută cu ajutorul curelor prelungite de antibiotice?

În rezultatul cercetărilor în cadrul cărora s-a studiat posibilitatea de prevenție a episoadelor frecvente de otită cu ajutorul tratamentului profilactic de lungă durată cu antibiotice s-a determinat că o asemenea strategie are o eficiență foarte redusă. În mediu, pentru a preveni un singur episod de otită medie, 5 copii trebuie să administreze antibiotice în decursul unui an. În plus, imediat după întreruperea curei de tratament, efectul protectiv dispare. Astfel, în cazul copiilor cu episoade nu foarte frecvente de otită medie acută și fără risc crescut de apariție a complicațiilor, tratamentul profilactic cu antibiotice nu se recomandă.

Măsuri suplimentare care pot reduce frecvența episoadelor de otită medie acută

În continuare vor fi prezentate măsurile, eficiența cărora, în sensul reducerii frecvenței episoadelor de otită medie acută, s-a confirmat în cadrul studiilor științifice:

(1) Tuturor copiilor care suferă de episoade frecvente de otită medie acută li se recomandă administrarea vaccinului contra pneumococului (Streptococcus pneumoniae) sau a vaccinului combinat contra pneumococului și a bacilului hemofilic (Haemophilus influenzae), în conformitate cu calendarul vaccinării. De asemenea, se recomandă vaccinarea anuală a copilului împotriva gripei.

În unele țări, în urma vaccinării în masă a copiilor contra pneumococului, numărul de adresări la medic în legătură cu otita medie acută s-a redus cu 40%.

S-a determinat că la aproximativ 66% dintre copiii infectați de gripă se dezvoltă otita. Rezultatele cercetărilor arată că  vaccinarea contra gripei reduce frecvența episoadelor de otită (în timpul sezonului gripei) cu 30-55%. Vezi Gripa 2015-2016. Ghid cu privire la vaccinare şi tratament.

(2) Dacă de episoade frecvente de otită suferă un sugar, se recomandă alăptarea exclusivă la sân până la vârsta de 6 luni.

(3) Trebuie exclus complet contactul copilului cu fumul de țigară.

(4) Se recomandă renunțarea completă la utilizarea tetinei (biberonului), mai ales dacă copilul are mai mult de 6 luni.

(5) Se recomandă hrănirea copilului în poziție verticală (hrănirea copilului din biberon în poziție orizontală mărește riscul de apariție a otitei).

(6) Frecventarea grădiniței crește riscul de apariție a otitei. Din acest motiv, atunci când este posibil, este rezonabilă decizia de a limita contactul apropiat al copilului cu alți copii.

(7) Dacă copilul are simptome de reflux gastro-esofagian, se recomandă tratamentul adecvat al acestei stări.

Tratamentul chirurgical în caz de episoade frecvente de otită medie acută

În cazul copiilor mai mari de 4 ani, cu episoade frecvente de otită medie acută, medicul poate propune efectuarea operației de înlăturare a adenoizilor.

În cadrul cercetărilor s-a stabilit că extirparea adenoizilor, independent de dimensiunea lor, reduce frecvența episoadelor de otită recidivantă.

Informații detaliate în acest sens sunt prezentate în articolul Adenoizii la copii, adenoidectomia. Ghid pentru părinți.

Încă o opțiune posibilă de tratament al otitei medii recurente (dacă în timpul episoadelor de boală în ureche se acumulează lichid), este operația de plasare a unui tub de drenaj (timpanostomie).

Efectuarea acestei operații  este argumentată, în special, în cazul copiilor care au avut episoade foarte severe de otită, a copiilor cu imunodeficiențăDin categoria persoanelor cu imunodeficiență (imunitate redusă) fac parte:
persoanele infectate cu HIV sau bolnave de SIDA, persoanele bolnave de diabet zaharat, persoanele care fac tratament anticanceros (chimioterapie, radioterapie), persoanele care administrează corticosteroizi sau alte medicamente ce reduc activitatea sistemului imunitar (precum Metotrexat, Azatioprină, Mercaptopurină, etc.), persoanele care au suportat anterior un transplant de organe și administrează medicamente ce previn rejecția grefei, persoanele care suferă de boli cronice ale organelor interne: insuficiență renală cronică, insuficiență cardiacă, hepatită cronică, ciroză hepatică, etc.
, a copiilor care, anterior, în urma otitei au suferit de complicații purulente sau a copiilor cu alergie la antibiotice.

După cum veți putea afla din secțiunea Plasarea tubului de drenaj. Timpanostomia în tratamentul episoadelor frecvente de otită medie acută sau otită cronică cu efuziune, această operație nu reduce frecvența episoadelor de otită medie acută, dar:

  • Ușurează semnificativ simptomele fiecărui episod (datorită tuburilor de drenaj, de regulă, unicul simptom al bolii sunt eliminările din ureche; durerile în ureche și febra se întâmplă rar);
  • îmbunătățește auzul (care poate fi mai slab la copiii care des fac otite);
  • după timpanostomie, fiecare episod ulterior de otită poate fi tratat cu antibiotice în formă de picături pentru urechi (în loc de antibiotice sistemice, în formă de pastile sau injecții).

Otita cronică cu efuziune (otita exsudativă, lichid în ureche)

Termenul otita cronică cu efuziune sau otita exsudativă desemnează persistența lichidului în cavitatea urechii medii timp îndelungat (mai mult de 3 luni), în absența durerilor acute în ureche, a febrei sau a altor semne de infecție a urechii medii. În medicină, lichidul care se acumulează în cavitatea urechii medii este numit exsudat.

În această secțiune vor fi prezentate posibilitățile de tratament al acestei probleme, argumentate în baza datelor științifice disponibile la moment.

Din ce cauză se dezvoltă otita medie cu efuziune?

În cazul multor copii, otita cronică cu efuziune se dezvoltă spontan și se depistează întâmplător, în cadrul unei examinări ORL dintr-un alt motiv. Mai rar, otita exsudativă apare în urma unei otite medii acute (vezi mai sus).

În urma observațiilor asupra unor grupuri mari de copii s-a stabilit că, înainte de vârsta de 4 ani, otita exsudativă apare cel puțin o dată la 90% dintre toți copiii. La 30-40% dintre copii, episoadele de otită medie cu efuziune se repetă de mai multe ori.

Studiile în care, cu scop profilactic, au fost examinați copii sănătoși (adică, fără simptome de inflamație a urechii), au arătat că prezența lichidului în urechea medie, caracteristică pentru otita medie cu efuziune, se observă la 10-20% dintre copii. În rezultatul observațiilor ulterioare asupra acestor copii s-a determinat că, în majoritatea cazurilor, lichidul dispare din cavitatea urechii medii, fără tratament, în decurs de 3-6 luni, însă la 5-10% dintre copii, lichidul persistă în ureche timp de 1 an și mai mult.

Supraveghere și tratament în caz de otită medie cu efuziune

Cel mai important pericol al otitei cu efuziune este faptul că, în perioada în care lichidul este prezent în cavitatea urechii medii, copilul poate avea acuitatea auditivă redusă. În cazul copiilor foarte mici, acest fenomen poate avea consecințe negative semnificative, deoarece auzul este un simț important pentru dezvoltarea vorbirii și a capacităților intelectuale ale copilului.

Astfel, strategia de supraveghere și tratament al copiilor cu otită exsudativă se stabilește în funcție de (1) în ce măsură problema a afectat auzul copilului și (2) în ce măsură auzul redus poate afecta dezvoltarea copilului.

A. În cazurile în care în cavitatea urechii medii se acumulează exsudat seros (constituit din apă și proteine) sau purulent (constituit din plasmă sangvină și celule ale sistemului imunitar), iar presiunea din cavitatea urechii medii este neutră sau pozitivă, acuitatea auzului se poate reduce până la 24 dB. O asemenea reducere a auzului înseamnă că copilul poate să nu audă șoapte, dar aude bine vorbirea obișnuită, și, respectiv, poate învăța și se poate dezvolta în mod normal.

Datele științifice indică asupra faptului că, în asemenea situații, cu condiția că copilul nu are alte probleme ce ar putea împiedica dezvoltarea vorbirii și cea intelectuală (vedeți mai jos), este suficientă supravegherea copilului până la dispariția completă a lichidului din urechea medie. Medicul ORL poate propune repetarea examinărilor o dată la 3-6 luni, până la dispariția exsudatului. După dispariția lichidului din cavitatea urechii medii supravegherea poate fi oprită.

Dacă, însă, în cadrul unei examinări medicul va determina că problema se agravează, el va putea propune tratament (vedeți în continuare).

Luând în considerare faptul că toate celelalte metode de tratament al otitei medii cu efuziune sunt, de asemenea, asociate cu un anumit nivel de risc, strategia expectativă (adică așteptarea vindecării spontane a copilului și intervenirea doar în caz de necesitate) se consideră o soluție rezonabilă în cazul copiilor cu risc redus de retard în dezvoltare, provocat de afectarea auzului.

B. În situațiile în care în cavitatea urechii medii se acumulează exsudat mucos, se formează presiune negativă și se observă modificări ale structurii timpanului, acuitatea auditivă se poate reduce până la 45 dB. Cu un asemenea nivel auditiv copilul poate desluși cu greu vorbirea obișnuită, ceea ce îl poate împiedica semnificativ în dezvoltarea intelectuală, în special dacă problema persistă pentru o perioadă îndelungată de timp.

Astfel, în asemenea situații, poate fi rezonabilă o supraveghere mai intensivă și, în unele cazuri, tratamentul chirurgical.

Părinții pot presupune că copilul aude rău atunci când observă că el nu înțelege sau pronunță greșit unele cuvinte sau dacă acesta începe să vorbească mai tare decât de obicei.

O supraveghere de mai îndeaproape poate fi necesară și în cazul copiilor care, în afară de reducerea acuității auditive provocată de otita exsudativă, au și alte probleme care ar putea să le afecteze dezvoltarea verbală și/sau intelectuală:

  • reducerea semnificativă a auzului, legată de o altă problemă;
  • semne de afectare a structurilor din urechea internă (care pot fi determinate în cadrul examinării audiologice);
  • afectarea dezvoltării verbale, asociată cu alte afecțiuni (de exemplu, despicătură palatină sau „gură de lup”);
  • autism, sindromul Down, dereglarea vederii ce nu poate fi corectată, etc.

În toate cazurile enumerate în punctul B, medicul poate propune reexaminarea copilului peste 4-6 săptămâni. Dacă în această perioadă lichidul din ureche nu va dispărea, copilul va trebui să fie luat sub supraveghere de către un medic ORL competent în asemenea probleme și să fie supus unei evaluări simple a acuității auditive.

Dacă în rezultatul verificării se va determina că auzul este redus semnificativ (peste 40 dB), medicul va trebui să propună o examinare audiologică completă. Dacă se va confirma că acuitatea auzului este redusă, medicul va trebui să explice că, în asemenea situații, este nevoie de timpanostomie (plasarea tuburilor de drenaj în membrana timpanică), pentru că menținerea auzului la un asemenea nivel timp de o perioadă îndelungată poate afecta negativ dezvoltarea copilului.

În cazul unui copil mai mare de 4 ani medicul poate recomanda efectuarea operației de înlăturare a adenoizilor, deoarece s-a determinat că extirparea adenoizilor, independent de dimensiunile acestora, poate grăbi dispariția exsudatului din cavitatea urechii medii.

Informații detaliate în acest sens sunt prezentate în articolul Adenoizii la copii, adenoidectomia. Ghid pentru părinți.

Dacă investigațiile audiologice vor arăta că acuitatea auditivă este redusă până la nivelul de 21-39 dB, medicul va trebui să explice că, în asemenea cazuri, plasarea tuburilor de timpanostomie și înlăturarea adenoizilor poate fi o soluție potrivită, dar nu sunt strict necesare. Dacă părinții au posibilitatea de a-i asigura copilului condiții favorabile pentru dezvoltare, care vor compensa defectul auditiv în perioada până la dispariția lichidului din urechea medie, soluția recomandată este continuarea supravegherii (reexaminarea auzului o dată la câteva luni), până când problema se va rezolva spontan.

Pe de altă parte, dacă părinții împreună cu medicul vor decide că dereglarea auzului îl va împiedica pe copil să învețe și să se dezvolte adecvat, soluția corectă poate fi efectuarea operației de timpanostomie (și înlăturarea adenoizilor).

Dacă la examinarea audiologică se va determina că auzul copilului este normal (20 dB), medicul va trebui să recomande consultații repetate o dată la 3-6 luni, până la dispariția completă a exsudatului.

Otita cu efuziune și dezvoltarea motorie a copilului

În urma observațiilor efectuate asupra copiilor cu otită cronică exsudativă s-a determinat că, pe lângă reducerea acuității auzului, prezența lichidului în cavitatea urechii medii poate duce la dereglarea simțului de echilibru. Acest lucru se poate manifesta prin căderi frecvente, neîndemânare neobișnuită în mișcări sau retard în dezvoltarea motorie a copilului (de exemplu, copilul nu începe să meargă la timp).

Ca și în cazul dereglării auzului, în toate cazurile când există motive pentru a presupune că otita cu efuziune afectează simțul echilibrului, efectuarea operației de plasare a tuburilor de timpanostomie poate fi o decizie rațională.

Se poate accelera dispariția lichidului din cavitatea urechii medii cu ajutorul medicamentelor?

Actualmente nu există medicamente care ar putea grăbi rezolvarea otitei cronice exsudative.

Cercetările microbiologice arată că la 50-90% dintre copiii cu otită cu efuziune, în cavitatea urechii medii sunt prezente bacterii. Totodată, studiile în cadrul cărora s-a încercat rezolvarea problemei cu ajutorul antibioticelor, au arătat că, în acest scop, asemenea medicamente nu sunt eficiente.

Alte investigații au arătat că în tratamentul otitei cronice cu efuziune sunt, de asemenea, ineficiente (și, deci, nu ar trebui utilizate) medicamente cu acțiune vasoconstrictoare sau antihistaminică (în formă de pastile sau spray nazal) și preparate ce conțin corticosteroizi (în formă de spray nazal).

Unicul tratament care poate accelera dispariția lichidului din cavitatea urechii medii (la copii mai mari de 4 ani) este efectuarea operației de înlăturare a adenoizilor.

Plasarea tuburilor de drenaj. Timpanostomia în tratamentul episoadelor frecvente de otită medie acută sau al otitei medii cronice exsudative

Plasarea tuburilor de timpanostomie este o intervenție chirurgicală, efectuarea căreia poate fi rezonabilă în cazul unor copii care suferă de episoade frecvente de otită medie acută sau care au auzul sau simțul echilibrului dereglat în mod semnificativ din cauza otitei medii cu efuziune (vedeți mai sus).

În această secțiune vom răspunde la următoarele întrebări:

  • Cum se efectuează operația?
  • Ce complicații și consecințe poate cauza aceasta?
  • Care sunt efectele pozitive ale acestei operații în cazul copiilor cu episoade frecvente de otită medie acută sau cu otită cronică exsudativă?
  • Ce precauții sunt necesare în îngrijirea copilului căruia i-au fost plasate tuburi de drenaj în membrana timpanică?

Cum se efectuează operația de plasare a tuburilor de timpanostomie?

Timpanostomia se face cu anestezie generală. În timpul intervenției medicul face o mică incizie în partea de jos a timpanului și introduce în orificiul creat un tub minuscul din plastic (cu lungimea un pic mai mare de 1 mm). Forma specială a tubului de drenaj contribuie la fixarea stabilă a acestuia în timpan.

Acest tub va facilita evacuarea lichidului din urechea medie.

De regulă, se recomandă plasarea tuburilor de timpanostomie în ambele urechi.

În multe cazuri, copilul poate pleca acasă în aceeași zi în care a avut loc operația. După finisarea acțiunii anestezicului, copilul poate mânca ca de obicei.

Cât timp trebuie să rămână tuburile de drenaj în urechile copilului?

În majoritatea cazurilor, medicii recomandă purtarea tuburilor de drenaj de la 12-14 luni până la câțiva ani. Mulți copii reușesc în această perioadă să depășească predispoziția lor temporară față de dezvoltarea otitelor.

Pentru supraveghere, medicul poate recomanda efectuarea examinărilor profilactice o dată la 4-6 luni, până când tuburile vor ieși spontan sau vor fi extrase și încă o dată peste 6-12 luni după ieșirea/scoaterea tuburilor.

Ce complicații și consecințe poate cauza operația de plasare a tuburilor de timpanostomie?

În general, și comparativ cu alte operații, timpanostomia este o procedură inofensivă. Totodată, riscul complicațiilor severe asociate cu anestezia generală nu poate fi exclus în totalitate. Riscul de deces al copilului în timpul sau după o anestezie generală constituie (în SUA) 1 caz la 10 000 – 45 000 operații.

Cele mai frecvente complicații legate nemijlocit de plasarea tuburilor de drenaj includ:

  • În mediu, la 7% dintre copii se blochează lumenul tubului timpanostomic. Acest lucru nu este periculos, dar face prezența tubului inutilă.
  • În mediu, la 4% dintre copii tubul cade de la sine, iar orificiul din timpan se închide. Dacă acest lucru se va întâmpla prea devreme, poate fi nevoie de o intervenție repetată.
  • În 1-6 % dintre cazuri, după căderea sau extragerea tubului de drenaj, în timpan rămâne un orificiu (perforația membranei timpanului). Pentru închiderea perforației poate fie nevoie de o nouă intervenție.
  • În 0,5% dintre cazuri, tubul cade în cavitatea urechii medii și pentru extragerea lui este nevoie de o nouă operație.

În cadrul cercetărilor s-a determinat că la mulți copii plasarea tuburilor de timpanostomie provoacă modificări vizibile în structura timpanului (formarea unor regiuni de țesut cicatricial – miringoscleroză, focare de atrofie, pungi de retracție, etc.), însă, de regulă, aceste modificări nu sunt periculoase și doar în cazuri rare necesită tratament.

În cadrul cercetărilor cu măsurarea auzului la copiii cărora le-au fost plasate tuburi de ventilație în timpan cu 6 ani în urmă s-a stabilit că auzul lor este redus, în mediu, doar cu 1-2 dB (sau maxim cu 8 dB, conform altor studii), comparativ cu copiii, care nu au suportat o asemenea operație. Aceasta este o reducere nesemnificativă a auzului, care nu se observă și nu împiedică dezvoltarea copilului.

Care sunt efectele benefice ale operației de plasare a tuburilor de ventilație în timpan?

Influența timpanostomiei asupra stării copiilor cu episoade frecvente de otită medie acută a fost studiată în cadrul mai multor cercetări, rezultatele cărora arată că tuburile de drenaj reduc frecvența episoadelor de otită medie acută doar într-o măsură mică (cu un episod pe an mai puțin, comparativ cu supravegherea fără operație), dar episoadele de otită se suportă mai ușor. Episoadele ulterioare intervenției nu sunt însoțite de dureri în ureche sau febră și se manifestă doar cu eliminări de lichid din ureche.

În plus, pentru tratamentul episoadelor recurente de otită pot fi utilizate antibioticele în formă de picături pentru urechi. Acest tratament (vedeți mai jos) este eficient și permite evitarea administrării antibioticelor sistemice în formă de pastile (un lucru foarte important din perspectiva prevenirii apariției tulpinilor de bacterii rezistente la acțiunea antibioticelor).

Tratamentul cu antibiotice orale devine necesar doar atunci când copilul se simte foarte rău sau când, concomitent cu otita medie acută, copilul are și o altă infecție, precum tonsilita.

În cazul copiilor cărora tuburile de ventilație le-au fost plasate în legătură cu otita cronică cu efuziune, s-a stabilit că, în decurs de un an după timpanostomie, la 32% dintre copii lichidul din urechea medie a dispărut, iar acuitatea auzului s-a ameliorat, în mediu, cu 5-12 dB.

Ce precauții sunt necesare în îngrijirea copilului cu tuburi de timpanostomie? Tratamentul în caz de eliminări din ureche.

După plasarea tuburilor de drenaj, copiii nu au nevoie de o îngrijire specială a urechilor. Este suficientă înlăturarea acumulărilor vizibile de cerumen la ieșirea din canalul urechii. Curățarea minuțioasă a canalelor urechilor de cerumen nu se recomandă.

În toată perioada de la efectuarea timpanostomiei și până la înlăturarea tuburilor și confirmarea de către medic că perforația din timpan s-a închis, nu pot fi utilizate alte picături pentru urechi decât cele care conțin fluorochinolone.

În perioadele când copilul nu are eliminări din urechi înotul este permis și, dacă îi este comod să înoate fără dopuri speciale pentru urechi, poate să o facă. De regulă, apa nu nimerește în cavitatea urechii medii prin orificiul tubului de ventilație. Pe de altă parte, dopurile pentru urechi, la fel, nu sunt contraindicate.

Utilizarea dopurilor pentru urechi este necesară:

  • dacă copilul se va scufunda la o adâncime mai mare de 2 m;
  • dacă copilul va înota în bazine în care apa nu este curățată;
  • în timpul spălării părului cu șampon (apa cu săpun are o tensiune superficială mai mică, pătrunzând mai ușor în cavitatea urechii medii).

Eliminări din urechi la copiii cu tuburi de ventilație (timpanostomice)

În mediu, la 7% dintre copii, după plasarea tuburilor de drenaj în membrana timpanului, periodic, se observă eliminări din ureche. Eliminările pot fi transparente, opace (purulente) sau sangvinolente și pot avea miros neplăcut.

Apariția eliminărilor din ureche, în asemenea situații, nu este un fenomen periculos și nu crește riscul de afectare a auzului. După cum am menționat anterior, eliminările din ureche sunt semnele unui episod de otită acută. O altă cauză a eliminărilor sangvinolente din ureche poate fi formarea țesutului granular (țesut bogat în vase sangvine) în locul trecerii tubului de drenaj prin membrana timpanului.

Tratamentul optim în acest caz este administrarea picăturilor pentru urechi cu antibiotice din grupul fluorochinolonelor: Ofloxacină sau Ciprofloxacină. Oricare alte picături pentru urechi (mai ales dacă conțin antibiotice din grupul aminoglicozidelor, alcool sau dacă au un pH acid) sunt strict contraindicate, deoarece pot leza structurile urechii interne, cauzând surditate.

Cum se face corect tratamentul?

  1. Dacă canalul urechii este umplut cu eliminări, puteți să-l curățați atent cu un bețișor de vată înmuiat în soluție de 2% de peroxid de hidrogen sau să extrageți eliminările cu ajutorul unei pare mici de cauciuc cu năsuc îngust.
  2. Dacă este posibil, se recomandă ca cineva să-l asiste pe bolnav în administrarea picăturilor, ceea ce va spori semnificativ probabilitatea administrării corecte.
  3. Persoana afectată trebuie să se culce pe o parte, cu urechea bolnavă în sus.
  4. Apoi, se picură în ureche până când soluția va umple canalul urechii. În procesul de administrare a picăturilor puteți trage ușor de lobulul urechii sau puteți apăsa de câteva ori pe tragus, pentru a facilita pătrunderea medicamentului în profunzimea canalului urechii.
  5. Medicamentul se lasă în canalul urechii timp de 3-5 minute.
  6. Apoi, persoana afectată poate pune la ureche un șervețel, pentru a absorbi lichidul și se poate ridica.
  7. Administrarea picăturilor în ureche se face de 2 ori pe zi, în decurs de 10 zile, chiar dacă simptomele bolii vor dispărea mai devreme.
  8. Tratamentul cu antibiotice nu trebuie să dureze mai mult de 10 zile consecutive, deoarece, în caz contrar, poate crește riscul de apariție a unei infecții micotice în canalul urechii (simptomele și tratamentul infecțiilor micotice sunt descrise mai jos).
  9. În decursul întregii perioade de prezență a eliminărilor din ureche trebuie evitată pătrunderea apei în urechi. Copilul trebuie să renunțe la înot, iar în timpul dușului (sau al băii) în ureche trebuie introduse biluțe de vată, unse cu vaselină.

Se recomandă adresarea la medic dacă:

  • În ciuda prezenței tuburilor de ventilație în urechi, copilul are probleme cu auzul;
  • În canalul urechii copilului sunt semne de inflamație;
  • Copilul continuă să sufere de dureri sau de senzație de disconfort în ureche;
  • Eliminările din ureche continuă mai mult de 7 zile și nu se rezolva în urma tratamentului cu picături pentru urechi cu antibiotice;
  • Eliminările din ureche reapar frecvent;
  • Copilul are febră inexplicabilă sau dureri puternice în ureche.

Tratamentul inflamației canalului urechii și/sau a pavilionului urechii (otita externă)

În această parte a articolului vom prezenta opțiunile argumentate științific de tratament al inflamației în regiunea canalului auricular extern (otitei externe) la copii și la adulți.

Simptomele tipice ale otitei externe includ:

  • Debutul bolii poate fi treptat sau brusc.
  • Simptomul de bază pot fi durerile intense sau foarte intense în ureche.
  • Durerile pot fi însoțite de prurit pronunțat în regiunea canalului urechii și de senzația de „înfundare” în ureche.
  • La apăsare pe canalul urechii sau la tragerea de ureche durerile se intensifică semnificativ.
  • Concomitent cu durerile, pot apărea eliminări mai mult sau mai puțin abundente din ureche. Eliminările pot avea miros neplăcut și pot fi tulburi (purulente), sangvinolente, gălbui, verzui, maronii sau negre.
  • Concomitent cu eliminările, se poate observa înroșirea și/sau edemul (umflarea) canalului auricular extern și/sau a pavilionului urechii.
  • În unele cazuri se observă slăbirea auzului.
  • Un simptom suplimentar poate fi mărirea în volum și sensibilitatea nodulilor limfatici din regiunea din spatele urechii sau pe partea posterioară a gâtului.

Atenție:

În cazul apariției simptomelor de otită externă se recomandă adresarea la medicul ORL pentru examinare. Medicul va trebui să confirme diagnosticul și să determine dacă inflamația a cauzat sau nu perforația timpanului.

În cazul unei inflamații pronunţate medicul poate introduce în canalul urechii un tampon special, care va menține canalul penetrabil și va permite pătrunderea medicamentelor până la focarul inflamației.

Dacă simptome de inflamație au apărut la o persoană cu diabet zaharat sau cu imunodeficiență este necesară adresarea promptă la medic. În asemenea situații boala poate evolua agresiv și poate fi nevoie de un tratament special.

Care sunt cauzele otitei externe?

Majoritatea cazurilor de otită externă (până la 98%) sunt asociate cu o infecție bacteriană. Cei mai răspândiți agenți patogeni sunt Pseudomonas aeruginosa și Staphylococcus aureus.

Se presupune că una dintre cauzele care contribuie la dezvoltarea infecției bacteriene este înlăturarea prea minuțioasă a cerumenului din ureche. Cerumenul are o importantă funcție protectoare a pielii canalului urechii și asigură un mediu acid, nefavorabil pentru majoritatea bacteriilor patogene (și mai ales pentru Pseudomonas aeruginosa).

Alte cauze posibile pot fi traumele canalului urechii, purtarea aparatelor auditive sau afectarea integrității pielii canalului, asociată cu alte afecțiuni dermatologice (seboree, eczemă, psoriazis, etc.).

În cazul unor persoane se poate observa asocierea dintre apariția otitei externe și înot. În asemenea cazuri, pentru a reduce probabilitatea de apariție a episoadelor noi de infecție se recomandă:

  • Administrarea, înainte și după înot, a picăturilor pentru urechi cu pH acid;
  • Uscarea canalelor auditive cu uscătorul după înot;
  • Purtarea dopurilor speciale moi pentru urechi în timpul înotului.

Mult mai rar, inflamația canalului urechii are loc din cauza unei infecții fungice. Probabilitatea apariție unei infecții micotice este sporită după un tratament cu picături pentru urechi ce conțin antibiotice. În asemenea situații, după o ameliorare inițială, simptomele de otită se intensifică din nou și nu mai răspund la tratament cu antibiotice sau chiar continuă să se intensifice în pofida tratamentului.

Semnul tipic al infecției micotice a urechii este pruritul intens în ureche, formarea crustelor sau a scuamelor și eliminări abundente din ureche (de culoare gălbuie, verzuie sau neagră).

Tratamentul otitei externe

În cadrul cercetărilor în legătură cu posibilitățile de tratament al otitei externe s-a determinat că cele mai eficiente remedii sunt preparatele topice (picăturile pentru urechi) cu antibiotice sau antiseptice. Comparativ cu acestea, antibioticele orale sunt ineficiente. Administrarea antibioticelor în formă de picături cu aplicare locală permite obținerea unei concentrații de substanță activă de 100-1000 de ori mai mare, decât concentrația care poate fi obținută în focarul infecției după administrarea antibioticelor în pastile.

Tratamentul cu antibiotice orale este necesar doar atunci când, concomitent cu otita externă, s-a dezvoltat și otita medie.

Actualmente, în vânzare pot fi găsite picături auriculare prevăzute pentru tratamentul otitei externe, care conțin următoarele antiseptice/antibiotice:

  • Acid acetic 2%;
  • Ciprofloxacină 0,2%;
  • Neomicină+Polimixină B;
  • Ofloxacină.

Toate aceste preparate au o eficiență comparabilă. Din acest motiv, în cazul în care membrana timpanului este intactă (nu este perforată), se pot utiliza cele mai ieftine medicamente.

Unele picături pentru urechi conțin, în calitate de substanță activă suplimentară, corticosteroizi (Hidrocortizonă 1% sau Dexametazonă 0,1%), însă rezultatele investigațiilor arată că aceste componente nu sporesc eficiența tratamentului.

Atenție:

Dacă în timpan sunt orificii (timpan perforat) în tratamentul otitei externe se pot utiliza doar picăturile pentru urechi ce conțin antibiotice din grupul fluorochinolonelor (Ofloxacină, Ciprofloxacină). Toate celelalte preparate și, mai ales, acele cu pH acid, care conțin alcool sau antibiotice din grupul aminoglicozidelor, pot fi toxice pentru urechea internă și pot cauza dereglarea semnificativă și ireversibilă a auzului.

Nu se recomandă utilizarea lumânărilor pentru urechi. La momentul de față nu există niciun fel de dovezi în privința eficienței lumânărilor de urechi în tratamentul otitei externe. În plus, au fost înregistrate multe cazuri de complicații, mai mult sau mai puțin grave, în urma utilizării lumânărilor pentru urechi: arsuri ale canalului auditiv, perforarea membranei timpanice, obstrucția canalului auditiv cu parafină.

Cum se administrează corect picăturile pentru urechi în caz de otită externă?

  1. Dacă este posibil, persoana afectată trebuie asistată de cineva în administrarea picăturilor, ceea ce va spori probabilitatea că medicamentul va fi administrat corect.
  2. Bolnavul trebuie să se culce pe o parte, cu urechea afectată în sus.
  3. Apoi, se introduc picăturile în așa fel, încât să umple complet canalul urechii. În timpul administrării puteți să trageți ușor de lobulul urechii sau să apăsați de câteva ori pe tragus (proeminență mică a cartilajului urechii în fața canalului auditiv extern), pentru a ușura pătrunderea medicamentului în profunzimea urechii.
  4. Medicamentul trebuie lăsat în canal timp de 3-5 minute.
  5. Apoi, persoana afectată se poate ridica, aplicând un șervețel la ureche, pentru a absorbi lichidul care iese.
  6. Dacă în timpul examinării medicul a instalat în ureche un tampon, medicamentul se picură deasupra, fără a extrage tamponul. Dacă tamponul va cădea de la sine, nu este nevoie de-l introdus înapoi. Ieșirea spontană a tamponului este legată de reducerea edemului și a inflamației conductului auditiv.
  7. Picăturile se administrează de 2 ori pe zi, timp de 7-10 zile (chiar dacă simptomele bolii vor dispărea mai devreme).
  8. Nu se recomandă continuarea tratamentului mai mult de 10 zile consecutive, deoarece tratamentul de lungă durată sporește riscul de apariție a unei infecții micotice (vedeți mai jos).
  9. În toată perioada de tratament nu este nevoie de curățarea canalului urechii.

Contactați medicul în cazul în care în procesul tratamentul veți simți gustul picăturilor pentru urechi în gură sau dacă la expirarea aerului cu gura și nasul astupate simțiți că vă iese aer prin urechi. Aceste semne indică asupra perforației timpanului.

Cât de repede ar trebui să acționeze tratamentul otitei externe? Ce-i de făcut dacă tratamentul nu ajută?

Efectul pozitiv de la tratament (reducerea inflamației și a durerilor în ureche) ar trebui să apară în decursul primelor 48-72 ore după începutul tratamentului cu picături pentru urechi cu antiseptice sau antibiotice. Înainte de apariția efectului, pentru ameliorarea durerilor pot fi administrate analgezice obișnuite (Paracetamol sau Ibuprofen). Vedeți Recomandări argumentate ştiinţific pentru pacienţi cu privire la tratamentul febrei și medicamentele antipiretice

La 65-90% dintre pacienți, simptomele otitei externe dispar complet în decurs de 7-10 zile.

Dacă în primele 48 ore de la începutul tratamentului situația nu se va ameliora sau dacă simptomele vor continua mai mult de 2 săptămâni de tratament neîntrerupt, va fi nevoie de o consultație repetată la medic.

Medicul va trebui să reexamineze urechea, pentru a stabili motivele care ar putea împiedica vindecarea (de exemplu, prezența unui dop de cerumen în ureche, infecție micotică, etc.)

Tratamentul infecției micotice a urechii

Cel mai frecvent, infecțiile fungice în ureche sunt cauzate de levurile de tip Aspergillus și Candida albicans.

Manifestările tipice ale infecției micotice a urechii sunt:

  • pruritul puternic în conductul auditiv;
  • posibil, dureri și eliminări vâscoase din ureche de culoare neagră, maronie, albăstrui-verzuie, albă sau galbenă;
  • formarea abundentă a cojițelor și a scuamelor;
  • înroșirea pielii;
  • slăbirea auzului.

Spre deosebire de infecția bacteriană, otita fungică (micoza urechii) nu se ameliorează de la tratamentul cu picături ce conțin antibiotice sau antiseptice sau chiar se poate agrava în timpul efectuării unui astfel de tratament.

Pentru tratarea otitei micotice se recomandă utilizarea preparatelor antimicotice topice, precum unguente sau picături cu Clotrimazol, Ketoconazol sau Fluconazol.

Picăturile se administrează de 2 ori pe zi, conform regulilor descrise mai sus, în secțiunea dedicată tratamentului otitei externe provocate de o infecție bacteriană.

Unguentul poate fi introdus în conductul auditiv cu ajutorul unui bețișor cu vată sau a unui tampon de tifon.

Tratamentul se administrează neîntrerupt timp de cel puțin 3 săptămâni (chiar dacă simptomele vor dispărea mai devreme).

Primele semne de ameliorare ar trebui să apară peste câteva zile de la începutul tratamentului. Dacă peste câteva săptămâni de tratament cu medicamente topice semnele infecției micotice vor persista, medicul va putea recomanda începerea unei cure de tratament cu antimicotice orale (în pastile).

Vedeți sursele
  • Rosenfeld, R.M. et al., 2014. Clinical Practice Guideline: Acute Otitis Externa. Otolaryngology — Head and Neck Surgery, 150(1 Suppl), pp.S1–S24.
  • Rosenfeld, R.M. et al., 2013. Clinical Practice Guideline: Tympanostomy Tubes in Children. Otolaryngology — Head and Neck Surgery, 149(1 Suppl), pp.S1–S35.
  • Rosenfeld, R. et al., 2004. Clinical practice guideline: otitis media with effusion. Otolaryngology – Head and Neck Surgery, 130(5), pp.S95–S118.
  • Venekamp, R.P. et al., 2015. Antibiotics for acute otitis media in children, Chichester, UK: John Wiley & Sons, Ltd.
  • Lieberthal, A. et al., 2013. Clinical practice guideline: The Diagnosis and Management of Acute Otitis Media. Pediatrics, 131(3), pp.e964–e999.
  • Forgie, S., Zhanel, G. & Robinson, J., 2009. Management of acute otitis media. Paediatrics & child health, 14(7), pp.457–464.
  • Prasad, S.C. et al., 2014. Primary otomycosis in the Indian subcontinent: predisposing factors, microbiology, and classification. International Journal of Microbiology.


Obiectivul principal al organizației noastre în prezent este elaborarea Ghidului Consumatorului Inteligent de Informații și Servicii Medicale. O sursă de informație medicală de generație nouă, axată pe prezentarea datelor detaliate, transparente, echidistante și cu valoare practică înaltă cu privire la beneficiile, daunele și limitele serviciilor medicale disponibile în prezent.
Scopul nostru este:

să-i ajutăm pe pacienți și medici să ia decizii medicale argumentate și chibzuite

să-i ajutăm pe pacienți și medici să construiască între ei relații eficiente și moral justificate: colaborare bazată pe înțelegerea din ambele părți a rolurilor unice pe care îl joacă fiecare și pe împărțirea justă a resposabilității, cel mai important scop al colaborării fiind formularea și atingerea obiectivelor medicale ale pacientului.

Ghidul Consumatorului Inteligent de Informaţii şi Servicii Medicale este alcătuit din 3 părți:

PARTEA I: LUAREA DECIZIILOR MEDICALE
ALĂTURAȚI-VĂ GRUPULUI NOSTRU PE FACEBOOK ȘI ABONAȚI-VĂ LA NOUTĂȚI PE EMAIL
Vă invităm să vă alăturați consumatorilor inteligenți de informații și servicii medicale pe rețele sociale

Abonați-vă la noutăți, ca să primiți un email o dată în câteva luni prin care să aflați despre publicarea materialelor noi și despre actualizări importante, introduse pe măsura procesării de noi date.