Explicaţia tratamentului în caz de pietre la rinichi (calculi renali, nefrolitiază) şi în caz de colică renală. Prevenţia formării repetate a pietrelor renale.

DESPRE ACEASTĂ VERSIUNE A ARTICOLULUI

Data ultimei actualizări:

Volum: 18 paginiPagini convenționale, cu un volum aproximativ egal cu cel al unei pagini de carte.

CUM A FOST SCRIS ACEST ARTICOL?

Acest articol a fost scris în conformitate cu viziunea noastră despre rolul pe care informația obiectivă îl poate avea în luarea deciziilor medicale personale. Aflați mai multe despre procesul de scriere a articolelor și despre autori.

Textul articolului nu conține publicitate ascunsă. Vedeți Dezvăluirea informațiilor financiare.

Orice concluzii cu privire la alegerea tratamentului sau a investigațiilor prezentate în articol sunt făcute în baza surselor.

APRECIEREA CITITORILOR

(Instrument nou) Indicați cât de mulțumit(ă) sunteți de faptul că ați găsit acest articol și/sau scrieți o recenzie

Apreciere medie: 4.0. Pe baza a 3 voturi.
Se încarcă...

Noi suntem in conformitate cu standardul HONcode privind informatia de sanatate de incredere. Verificati aici. Noi suntem in conformitate cu standardul HONcode privind informatia de sanatate de incredere:
Verificati aici.

Tratamentul nefrolitiazei (pietrelor la rinichi)

În aceasta secțiune a articolului vom discuta evoluţia posibilă a problemei, variante accesibile de tratament şi luarea deciziilor în caz de depistare a calculilor renali.

Referitor la înlăturarea preventivă a calculilor renali, care încă nu au început să migreze, nu cauzează durere şi au fost depistaţi în cadrul investigaţiilor efectuate din alte motive, trebuie să spunem următoarele:

  1. Observaţiile asupra unor grupuri mari de oameni, la care calculii au fost depistaţi întâmplător, arată că, în majoritatea cazurilor, pietrele renale, cu timpul, se elimină spontan şi nu cauzează nicio complicaţie gravă. În decursul primului an din momentul depistării calculului, doar 10-20% dintre pacienţi au nevoie de intervenţie pentru extragerea sau zdrobirea pietrei (şi 48% în decursul a 5 ani).
  2. Procedurile şi intervenţiile chirurgicale utilizate la moment în tratamentul nefrolitiazei sunt asociate cu un anumit risc, chiar şi dacă unul foarte mic, de complicaţii. În plus, deseori, după înlăturare, calculii se formează din nou. Formarea repetată a nefrolitiazei ce necesită o nouă procedură de zdrobire a calculilor se observă la aproximativ 25% dintre pacienţii care au fost supuşi litotripsiei.
  3. În cazul anumitor categorii de pacienţi, păstrarea calculilor în rinichi (chiar şi în absenţa simptomelor) prezintă un risc mai mare decât posibilul risc asociat cu tratamentul.

Reieşind din datele de mai sus, putem conclude că înlăturarea promptă a calculilor poate fi o decizie cât se poate de rezonabilă în cazul persoanelor, pentru care nefrolitiaza netratată poate fi periculoasă.

Totodată, pentru majoritatea oamenilor, cea mai potrivită soluţie poate fi supravegherea (cu intervenţie doar în caz de necesitate).

În plus, pentru toţi oamenii care s-au confruntat cu nefrolitiaza, inclusiv pentru cei la care calculul a fost înlăturat pe care chirurgicală sau a ieşit de la sine, este importantă efectuarea măsurilor de prevenţie a formării repetate a pietrelor renale.

În ce cazuri păstrarea pietrelor în rinichi poate fi mai periculoasă decât înlăturarea acestora?

În situaţiile enumerate mai jos, prezenţa calculului poate prezenta un risc mai mare decât potenţialele efecte adverse legate de înlăturarea acestuia. În asemenea situaţii poate fi justificată decizia de înlăturare promptă a pietrei.

Înlăturarea calculilor renali se recomandă:

  • Dacă, în momentul depistării, mărimea calculului depăşeşte 15 mm sau dacă investigaţiile repetate arată că calculul creşte în dimensiuni. În asemenea cazuri, este foarte probabil că piatra va continua să se mărească şi, ulterior, pentru înlăturarea ei va fi necesară o intervenţie mai extensivă.
  • Dacă persoana afectată are un singur rinichi funcţional. În asemenea caz, pentru a preveni apariţia insuficienţei renale este foarte importantă excluderea oricărui risc de afectare a rinichiului.
  • Dacă calculul s-a format la un copil. Apariţia nefrolitiazei la copii este asociată cu un risc mai mare de creştere rapidă a calculilor în dimensiuni şi evoluţie periculoasă a maladiei.
  • Dacă investigaţiile arată că piatra îngreunează evacuarea urinei. În asemenea situaţie, amânarea tratamentului se poate solda cu dereglarea ireversibilă a funcţiei renale.
  • Dacă persoana afectată a suportat deja unul sau câteva accese de cistită sau pielonefrită. În asemenea cazuri, este foarte posibil că infecţiile se vor repeta din nou, deoarece ca sursă de infecţie pot servi bacteriile din interiorul calculului. În plus, prezenţa unui calcul renal sporeşte riscul complicaţiilor grave în cadrul unui eventual acces de pielonefrită acută (distrugerea ţesuturilor rinichiului, răspândirea infecţiei în sânge).
  • Dacă prezenţa calculului este însoţită de simptome, precum dureri sau prezenţa sângelui în urină.

De asemenea, înlăturarea preventivă a calculului poate fi o decizie rezonabilă în cazul persoanelor care, din motive profesionale sau personale, vor să reducă riscul apariţiei în viitor a unei colici renale într-un moment inoportun.

În toate celelalte cazuri, o decizie mai raţională poate fi monitorizarea evoluţiei nefrolitiazei şi organizarea măsurilor de reducere a riscului de formare a calculilor noi.

Monitorizarea evoluţiei nefrolitiazei

Monitorizarea calculului se face prin efectuarea regulată a ultrasonografiei renale. Efectuarea ultrasonografiei se recomandă peste 6 luni de la prima depistare a pietrei renale. Ulterior, investigaţia se repetă, de regulă, la intervale de 1 an.

După fiecare investigaţie medicul, împreună cu pacientul, apreciază din nou riscul, în raport cu situaţiile descrise anterior, în care înlăturarea promptă a calculului este o decizie justificată.

De exemplu, dacă la una dintre investigaţiile din cadrul monitorizării se va determina că piatra renală a depăşit dimensiunea de 15 mm sau a început să blocheze eliminarea urinei, pacientul împreună cu medicul pot decide să înlăture calculul, alegând una dintre metodele descrise mai jos. Pe de altă parte, dacă nivelul riscului nu s-a modificat, medicul şi pacientul pot decide să continue monitorizarea încă un an.

Actualmente, nu există o singură „cea mai bună” metodă de tratament al nefrolitiazei, dar sunt mai multe modalităţi potrivite pentru diferite situaţii.

Principalele modalităţi de înlăturare a calculilor renali, pe care le poate propune medicul sunt:

  1. Litotripsia extracorporală;
  2. Ureterorenoscopia retrogradă;
  3. Nefrolitotomia percutanată;
  4. Operaţia deschisă sau laparoscopică.

Mai jos vom explica în ce constă fiecare dintre aceste metode de tratament şi vom prezenta datele disponibile referitor la eficienţa şi siguranţa lor.

Înlăturarea pietrelor renale cu ajutorul litotripsiei (litotriţiei) extracorporale cu unde de şoc

Această metodă de tratament presupune fragmentarea pietrelor (litotriţie) fără incizii sau alte manipulaţii chirurgicale (extracorporală), folosind unde acustice de intensitate înaltă, generate de un dispozitiv special (cu unde de şoc).

Actualmente, litotripsia este cea mai frecvent utilizată metodă de înlăturare a calculilor renali mai mici de 20 mm, care încă nu au început să migreze din rinichi (adică nu au pătruns în ureter).

În timpul acestei proceduri, pacientul este culcat pe o masă specială, dotată cu un dispozitiv de generare a undelor sonore de intensitate înaltă şi cu o saltea umplută cu apă, care transmite undele în interiorul corpului. Undele acustice se percep de către pacient ca nişte lovituri vibrante pe piele. Sub acţiunea undelor de şoc, calculul este zdrobit până la fragmente de câţiva milimetri în diametru, care apoi se elimină din rinichi cu fluxul de urină.

Procedura poate fi efectuată atât cu anestezie generală, cât şi fără anestezie. Durata medie a unei şedinţe de tratament este de aproximativ 45 minute până la 1 oră. În majoritatea cazurilor, pentru rezolvarea completă a nefrolitiazei este suficientă o şedinţă de litotripsie, însă, în unele situaţii, apare necesitatea de a efectua mai multe şedinţe, în zile diferite.

Peste câteva ore de la zdrobirea pietrei renale, pacientul poate pleca acasă. Fragmentele de calcul se vor evacua din organism în următoarele zile (posibil în decurs de câteva săptămâni).

După procedură, medicul vă poate recomanda, în primele 48 ore, să urinaţi printr-o sită, pentru a colecta fragmentele de piatră eliminate, pe care va trebui să le luaţi la următoarea vizită la medic. Cu ajutorul unei analize speciale va putea fi determinată compoziţia chimică a pietrei, ceea ce va permite planificarea adecvată a tratamentului de reducere a riscului de apariţie repetată a nefrolitiazei (vezi mai jos).

Eliminarea fragmentelor mici de calcul poate fi dureroasă. Pentru ameliorarea durerilor medicul vă poate recomanda analgezice (de exemplu, Diclofenac). Înainte de litotripsie şi încă câteva zile după procedură, medicul vă poate prescrie un tratament cu antibiotice, pentru a reduce riscul de apariţie a unei infecţii urinare.

În primele câteva zile după litotripsie se recomandă să beţi mai multe lichide (nu mai puţin de 2-2,5 l de apă).

Consultaţia repetată la medic, cu efectuarea ultrasonografiei renale pentru determinarea eficienţei tratamentului, se face, de regulă, peste 1 lună după procedură.

În general, dar şi comparativ cu alte metode de înlăturare a pietrelor la rinichi, litotripsia cu undă de şoc este o procedură destul de inofensivă. Efecte adverse grave, în rezultatul acestui tratament, se înregistrează foarte rar.

În mediu, la 4-7% dintre pacienţi, fragmentele mici ale pietrei zdrobite blochează ureterul. În asemenea situaţie, poate fi necesară o nouă şedinţă de litotripsie sau un alt tratament.

Avantajul principal al litotripsiei extracorporale cu undă de şoc constă în faptul că aceasta este cea mai puţin traumatizantă procedură din cele existente, cu cea mai scurtă perioadă de recuperare.

Dezavantajul principal este că, după zdrobire, aproximativ la 21-59% dintre pacienţi (conform diferitelor studii), în rinichi rămân mici fragmente de calculi care, în următorii ani, pot creşte în dimensiuni, devenind necesară o nouă intervenţie de înlăturare a pietrelor.

Litotripsia cu undă de şoc este contraindicată în următoarele situaţii:

  • În cazul pietrelor mai mari de 20 mm;
  • În cazul femeilor însărcinate;
  • În cazul pacienţilor care administrează medicamente anticoagulante;
  • În cazul în care trebuie înlăturat de urgenţă un calcul la un pacient cu pielonefrită acută;
  • În cazul în care în apropierea calculului este situat un vas sangvin dilatat (anevrism arterial);
  • În cazul unei stricturi evidente a ureterului mai jos de calcul.

De asemenea, efectuarea procedurii de litotripsie poate fi mai dificilă în cazul pacienţilor cu obezitate.

Înlăturarea pietrelor renale prin nefrolitotomie percutanată

Nefrolitotomia percutanată este o intervenţie chirurgicală, în timpul căreia medicul străpunge pielea (percutanată), apoi trece prin acest orificiu nişte instrumente speciale până la rinichi, apoi face un mic orificiu în ţesutul rinichiului (nefrotomia) şi, ajungând în interiorul rinichiului, zdrobeşte pietrele mai mari cu ajutorul unui emiţător de ultrasunete sau laser şi extrage fragmentele mici.

În multe cazuri, pietrele pot fi înlăturate din prima, însă uneori poate fi nevoie de o a doua intervenţie.

Nefrolitotomia percutanată se efectuează cu anestezie generală. Durata medie a operaţiei este de la 20-30 minute până la câteva ore. În perioada perioperatorie se indică antibiotice, pentru a preveni o infecţie renală.

După înlăturarea pietrelor renale, pacientul rămâne în spital timp de 3-4 zile. În decursul primelor 2 săptămâni după operaţie trebuie să evitaţi activităţile ce necesită efort fizic intens.

În primele zile după intervenţie se poate observa sânge în urină.

Consultaţia repetată pentru verificarea eficienţei tratamentului se indică peste 6 săptămâni.

Nefrolitotomia percutanată este cea mai eficientă metodă de înlăturare a pietrelor renale, care încă nu au început să migreze spre ureter. Comparativ cu litotripsia, după nefrolitotomie este mai puţin probabil ca în rinichi să rămână fragmente de calculi. În plus, această procedură este potrivită şi pentru înlăturarea calculilor mai mari de 2 cm.

Complicaţii severe după nefrolitotomie se înregistrează rar.

Înlăturarea pietrelor renale prin ureterorenoscopie retrogradă

Ureterorenoscopia este o procedură mini-invazivă (adică fără incizii), în timpul căreia, sub anestezie generală, medicul introduce în uretra pacientului o sondă flexibilă subţire dotată cu cameră video şi un canal special pentru instrumente.

Această sondă este direcţionată până la vezica urinară, iar apoi în unul dintre uretere (ureteroscopia). În caz de necesitate, ea poate fi introdusă până la rinichi (renoscopia).

Ajungând la calcul, medicul îl zdrobeşte cu ajutorul unui emiţător laser.

Deseori, pacienţii pot pleca acasă în aceeaşi zi. În general, procedura este foarte eficientă, însă, în cazuri rare, calculul nu poate fi înlăturat (de exemplu, din cauza unui ureter prea îngust).

Riscul unor complicaţii severe în timpul procedurii este foarte redus. În decurs de câteva zile după intervenţie pot fi prezente dureri la urinare, dureri în spate sau eliminări de sânge cu urina. Recuperarea completă durează, în mediu, 10 zile.

În cazuri foarte rare, în timpul procedurii poate fi traumatizat ureterul (pentru restabilirea lui poate fi nevoie de o intervenţie chirurgicală deschisă).

Ureterorenoscopia este cea mai frecvent utilizată metodă pentru înlăturarea calculilor, care au început să migreze din rinichi, dar s-au oprit în ureter (în asemenea situaţii, litotripsia sau nefrolitotomia nu pot fi efectuate).

Pentru înlăturarea calculilor localizaţi în rinichi, ureterorenoscopia este mai eficientă decât litotripsia şi mai puţin traumatică decât nefrolitotomia percutanată.

Operaţia laparoscopică sau deschisă de înlăturare a calculilor din rinichi sau ureter

Actualmente, datorită accesibilităţii procedurilor mai puţin traumatice, descrise mai sus, operaţia laparoscopică sau cea deschisă se utilizează rar şi, de regulă, se rezervă pentru cazurile:

  • Calculilor mari, care nu pot fi înlăturaţi prin celelalte metode;
  • Când concomitent este nevoie de efectuat o altă operaţie urologică;
  • Când pacientul are anumite defecte anatomice de dezvoltare a căilor urinare.

***

După procedura de înlăturare/zdrobire a calculului renal, este important să discutaţi cu medicul despre măsurile pe care le puteţi întreprinde pentru a preveni formarea repetată a pietrelor. Mai jos vom explica ce se cunoaşte în acest sens.

Cauzele de apariție și cum poate fi redus riscul de formare repetată a litiazei urinare

Formarea calculilor renali are loc în urma sedimentării substanţelor diluate în urină. Acesta este un proces chimic complicat, care devine posibil atunci când în urină creşte concentraţia substanţelor ce contribuie la sedimentare sau se reduce concentraţia substanţelor ce previn sedimentarea.

La diferite persoane se pot forma calculi renali cu compoziţie chimică diferită. Aproximativ în 80% dintre cazuri, calculii sunt alcătuiţi din oxalat de calciu. În 13% dintre cazuri, calculii constau din acid uric şi sărurilor acestuia (uraţi). Aproximativ 5% dintre calculi sunt compuşi din fosfat de calciu (bruşite). În cazuri mai rare, calculii pot fi alcătuiţi din fosfat de magneziu amoniu, carbonat de calciu („calculi infecţioşi”, struvite), cistină, xantină, 2,8-dihidroxiadenină sau din substanţe medicamentoase.

Astfel, nu putem numi o singură „cauză comună”, ce contribuie la apariţia nefrolitiazei. Actualmente se cunosc multe afecţiuni şi stări ce pot duce la dereglarea echilibrului urinar dintre substanţele ce favorizează şi cele ce previn sedimentarea. Manifestarea finală a tuturor acestor afecţiuni poate fi foarte similară – formarea pietrelor renale. Totodată, din punctul de vedere al dereglărilor biochimice ce stau la baza lor, ele sunt foarte diferite. Din acest motiv, formarea repetată a calculilor renali poate fi prevenită doar cu ajutorul unor măsuri specifice, orientate spre corectarea dezechilibrului biochimic specific, care contribuie la formarea lor.

Cât de mare este probabilitatea formării repetate a pietrelor renale?

Observaţiile asupra unor grupuri mari de oameni care au făcut tratament de zdrobire sau înlăturare a calculilor renali, sau la care calculii s-au eliminat de la sine, au arătat că, în lipsa tratamentului profilactic adecvat, nefrolitiaza, frecvent, se dezvoltă din nou. Şi anume, la 50% dintre oameni, calculii se formează încă, cel puţin, o dată. La 10-20% dintre oameni, calculii se formează de mai multe ori.

În ce cazuri este nevoie de tratament profilactic special pentru prevenţia formării repetate a pietrelor renale?

Riscul de formare repetată a pietrelor la rinichi poate fi mai înalt în următoarele situaţii:

  • Dacă în ultimii 3 ani la o persoană s-au format calculi mai des de 3 ori;
  • Dacă calculii sunt constituiţi din acid uric (uraţi);
  • Dacă calculii sunt constituiţi din fosfat de calciu, fosfat de magneziu amoniu sau carbonat de calciu (calculi infecţioşi);
  • Dacă în rinichi au rămas fragmente de calculi cu diametrul de câţiva milimetri;
  • Dacă nefrolitiaza s-a dezvoltat la un copil sau la un adolescent;
  • Dacă persoana afectată are anumite defecte anatomice ale căilor urinare;
  • La persoanele cu afecţiuni cronice intestinale, ce afectează absorbţia substanţelor nutritive (de exemplu, boala Crohn, starea de după operaţia de înlăturare a unei porţiuni a intestinului);
  • La persoanele care suferă de hiperparatiroidism, nefrocalcinoză, sarcoidoză, sau de maladii genetice precum cistinuria, hiperoxaluria primară, acidoza renotubulară, mucoviscidoza;
  • Dacă calculi cu aceeaşi compoziţie chimică s-au format la mai mulţi membri ai aceleiaşi familii;
  • Dacă la o persoană s-a format un calcul cu o structură chimică diferită de structura chimică a calculului format anterior;
  • Dacă calculii sunt formaţi din 2,8-dihidroxiadenină, cistină sau xantină.

(1) Dacă vă atribuiţi la una dintre aceste categorii sau dacă aveţi un singur rinichi, puteţi reduce riscul de formare repetată a calculilor cu ajutorul unui tratament special.

Pentru a efectua un asemenea tratament trebuie să vă adresaţi la un medic cu experienţă în domeniul profilaxiei nefrolitiazei.

În dependenţă de tipul calculilor şi a presupusei cauze ce predispune la formarea lor, medicul vă va putea indica un şir de analize, ce vor permite depistarea dezechilibrului biochimic şi, eventual, un tratament de corecţie.

Pe lângă tratamentul special, va trebui să respectaţi şi măsurile generale de profilaxie (vedeţi mai jos: ajustarea consumului de apă, a alimentaţiei şi a greutăţii corporale), pentru că, fără respectarea lor, tratamentul poate fi mai puţin eficient.

(2) Dacă nu vă atribuiţi la niciuna dintre categoriile indicate mai sus, riscul Dvs. statistic de formare repetată a calculilor nu este foarte înalt, motiv pentru care nu este necesar* să vă adresaţi la medic pentru a începe un tratament preventiv special.

Puteţi reduce semnificativ riscul de formare repetată a pietrelor renale din contul:

*Nu toate afecţiunile enumerate, ce contribuie la formarea nefrolitiazei, se manifestă prin simptome evidente, motiv pentru care unii oameni afectaţi nu ştiu că au aceste dereglări. De aceea, dacă pentru Dvs. este foarte important să reduceţi maximal riscul de formare repetată a pietrelor renale, puteţi să vă adresaţi unui specialist pentru investigaţii speciale.

Măsurile generale de prevenție a formării repetate a pietrelor la rinichi

Actualmente, pentru prevenţia dezvoltării repetate a nefrolitiazei, tuturor pacienților li se recomandă implementarea următoarelor măsuri generale:

  • Consumul unui volum de apă care să asigure eliminarea a cel puţin 2 l de urină în 24 ore;
  • Ajustarea alimentaţiei;
  • Corecţia masei corporale.

Consumul adecvat de lichide

Consumul unei cantităţi suficiente de lichide este cel mai important component al tratamentului preventiv al nefrolitiazei. Fără respectarea acestei reguli, celelalte metode de profilaxie pierd din eficienţă.

Pentru reducerea riscului de formare repetată a pietrelor la rinichi este necesar să consumaţi o cantitate de lichide (în formă de apă, fructe şi legume, alimente lichide, etc.) în cantitate care să asigure formarea unui volum de urină de 2-2,5 l în 24 ore.

În cadrul mai multor cercetări s-a confirmat că aportul unei asemenea cantităţi de lichide reduce probabilitatea de formare repetată a calculilor renali cu 50%. Dacă deja consumaţi un asemenea volum de apă, un volum şi mai mare nu va reduce şi mai mult riscul.

Cea mai potrivită băutură este apa potabilă obişnuită, cu pH neutru. Se recomandă limitarea consumului de apă minerală acidă sau, dimpotrivă, alcalină, a sucurilor îndulcite sau a băuturilor carbogazoase (în special, care conţin acid fosforic).

Ajustarea alimentaţiei

În cadrul mai multor cercetări s-a stabilit că, pentru reducerea riscului de apariţie repetată a nefrolitiazei, alimentaţia trebuie să corespundă următoarelor principii:

  1. Să consumaţi zilnic o cantitate suficientă de legume şi fibre alimentare;
  2. Alimentaţia trebuie să asigure aportul a 1200 mg de calciu pe zi;
  3. Consumul de sare trebuie limitat la mai puţin de 4-5 g pe zi;
  4. Nu trebuie să faceţi exces de proteine de origine animală;
  5. Alimentaţia trebuie să protejeze de dereglări ale metabolismului lipidelor şi glucidelor şi de hipertensiune arterială (aceste dereglări, împreună, formează sindromul metabolic), deoarece prezenţa sindromului metabolic, în mod independent, contribuie la formarea calculilor renali.
Pentru a afla cum puteţi organiza o asemenea alimentaţie, deschideţi ghidul cu Recomandări de alimentaţie bazate pe dovezi ştiinţifice. După cum veţi afla din ghidul menţionat, pe lângă reducerea riscului de nefrolitiază, respectarea acestor principii alimentare reduce şi riscul de apariţie a bolilor cardiovasculare periculoase şi a diabetului.

Corecţia greutăţii corporale

Greutatea excesivă, în mod independent, creşte riscul de formare a pietrelor în rinichi. În plus, obezitatea creşte şi riscul de apariţie a bolilor cardiovasculare şi a diabetului. Recomandări detaliate referitor la determinarea greutăţii optime şi la modul în care puteţi slăbi sunt prezentate în articolul Greutatea optimă.

Tratamentul colicii renale

Atunci când calculul începe să migreze din rinichi în jos, prin ureter, el poate provoca dureri intense. În medicină, asemenea accese de durere se numesc colică renală.

Dacă aveţi semnele unei colici renale, trebuie să vă adresaţi imediat la medic.

În majoritatea cazurilor, pietrele ce migrează prin ureter nu prezintă pericol şi se elimină din căile urinare spontan. Însă, în unele cazuri, ele pot provoca blocarea periculoasă a căilor urinare. În asemenea situaţii este necesară o intervenţie chirurgicală de urgenţă.

Prin ce simptome se poate manifesta colica renală? Prin ce poate fi periculoasă această stare?

Simptomul caracteristic al colicii renale este apariţia bruscă a unei dureri foarte puternice, tăietoare în regiunea subcostală dreaptă sau stângă, în spate sau în flancuri.

Cele mai intense dureri sunt provocate de pietrele amplasate în partea superioară a ureterului. În acest caz, durerea este localizată în spate, în locul unde ultimele coaste se ataşează de coloana vertebrală.

Atunci când calculul migrator coboară în partea de jos a ureterului, durerile se localizează lateral, în partea de jos a abdomenului şi pot iradia în jos, spre organele genitale.

În timpul colicii renale, persoana afectată nu poate găsi o poziţie a corpului care să-i uşureze senzaţiile dureroase.

Concomitent cu durerea, pot apărea greţuri, vărsături şi urinări frecvente. Accesul de colică renală poate dura câteva ore sau chiar zile.

Colica renală poate fi o stare destul de periculoasă. La unele persoane, în timpul migrării, piatra poate bloca complet ureterul şi poate duce la dereglarea funcţiei rinichiului. În plus, blocarea eliminării urinei poate contribui la apariţia infecţiei (pielonefrită), care, în asemenea condiţii, tinde să evolueze rapid şi poate prezenta pericol pentru viaţă (poate duce la distrugerea ţesuturilor rinichiului şi la pătrunderea infecţiei în sânge).

Dacă aveţi dureri care ar putea indica o colică renală – chemaţi ambulanţa sau adresaţi-vă imediat la serviciul medical de urgenţă!

Simptome similare pot apărea nu doar în caz de colică renală, ci şi din cauza altor boli (apendicită, diverticulită, sarcină extrauterină, chist ovarian, pneumonie – vezi cauzele posibile ale durerilor abdominale), care, de asemenea, prezintă pericol şi necesită monitorizare şi tratament specializat.

Ce investigaţii poate propune medicul în caz de colică renală?

Pentru a confirma că accesul de durere este, într-adevăr, cauzat de o colică renală, medicul va trebui să efectueze un şir de investigaţii:

Analiza generală a urinei – va arăta prezenţa unui număr mare de eritrocite (piatra lezează pereţii ureterului, cauzând mici sângerări).

Ultrasonografia (ecografia) rinichilor – va arăta dilatarea sistemului pielocaliceal şi al ureterului mai sus de localizarea calculului. În multe cazuri, calculul propriu-zis nu se poate vizualiza la ecografie, deoarece ureterul se află în spatele intestinului plin cu gaze.

Medicul poate, de asemenea, să indice radiografia abdominală sau CT (aceste investigaţii sunt foarte exacte şi permit nu doar depistarea calculului, ci şi determinarea densităţii acestuia).

În majoritatea cazurilor, calculii renali se elimină spontan. Din acest motiv, după confirmarea diagnosticului, cu condiţia că lipsesc semnele de evoluţie periculoasă a problemei (absenţa febrei şi păstrarea evacuării urinei prin ureterul afectat), medicul vă poate recomanda doar să administraţi medicamente care vor facilita eliminarea pietrei şi medicamente care vor reduce durerea. Pe de altă parte, dacă sunt prezente semne de evoluţie periculoasă a situaţiei sau dacă medicamentele nu vor cupa durerea, medicul vă va putea propune efectuarea uneia dintre procedurile posibile de înlăturarea a calculului, pe care le-am descris anterior.

Medicamente ce facilitează eliminarea calculului în caz de colică renală

Dacă diametrul calculului este mai mic de 5 mm, probabilitatea faptului că acesta se va elimina spontan (fără intervenţie), este de aproximativ 71-98%. Calculii cu diametrul între 6 şi 10 mm se elimină spontan în 25-79% cazuri (în funcţie de dimensiunile exacte şi forma pietrei, dar şi de diametrul ureterului).

Astfel, în multe cazuri, după apariţia unui acces de colică renală poate fi justificată decizia de a aştepta ca piatra să iasă de la sine.

Pentru ameliorarea durerii, medicul vă poate recomanda Diclofenac, Ibuprofen sau Indometacină. Observaţiile clinice arată că, în caz de colică renală, aceste preparate au un efect analgezic pronunţat.

Pentru facilitarea eliminării calculului se utilizează medicamente din grupul alfa-blocantelor sau al blocanţilor canalelor de calciu, care relaxează pereţii ureterului. Cel mai frecvent, se utilizează Tamsulosină, Terazosină, Doxazosină sau Nifedipină.

Pacientul poate să administreze aceste medicamente şi să aştepte eliminarea calculului la domiciliu.

Piatra se poate elimina în decurs de câteva ore, zile sau chiar săptămâni. În toată această perioadă, medicul îi poate recomanda pacientului să urineze prin sită, pentru a colecta fragmentele pietrei.

Trimiţând fragmentele colectate la laborator, medicul va putea să afle care este structura lor chimică şi, în dependenţă de rezultate, va putea propune un tratament profilactic, care va reduce riscul de formare repetată a calculilor renali.

La externare, medicul va trebui să vă explice când trebuie să repetaţi ultrasonografia renală, pentru a verifica dacă calculul nu a blocat fluxul de urină în căile urinare. De obicei, specialiştii le recomandă pacienţilor să revină nu mai târziu decât peste 2 săptămâni de la începutul colicii renale.

Dacă calculul nu se va elimina de la sine, medicul vă va putea propune una dintre procedurile sau intervenţiile de înlăturare a calculilor renali descrise la începutul acestui articol.

Adresaţi-vă imediat la medic dacă, în perioada de aşteptare a eliminării spontane a calculului, veţi observa apariţia febrei peste 38 C sau dacă durerile se vor intensifica în ciuda administrării analgezicelor!
Vedeți sursele
  • Türk, C. et al., 2015. Guidelines on urolithiasis. European Association of Urology.
  • Pearle, M.S. et al., 2014. American Urological Association ( AUA ) Guideline: Medical Management of Kidney Stones. American Urological Association.
  • Fisang, C. et al., 2015. Urolithiasis – an interdisciplinary diagnostic, therapeutic and secondary preventive challenge. Deutsches Arzteblatt international, 112(6), pp.83–91.
  • Qaseem, A. et al., 2014. Clinical Guideline Dietary and Pharmacologic Management to Prevent Recurrent Nephrolithiasis in Adults: A Clinical Practice Guideline From the American College of Physicians. Annals of Internal Medicine, (November 2013), pp.659–668.
  • Fulgham, P.F. et al., 2012. CLINICAL EFFECTIVENESS PROTOCOLS FOR IMAGING IN THE MANAGEMENT OF URETERAL CALCULOUS DISEASE: AUA TECHNOLOGY ASSESSMENT. American Urological Association.
  • Kravdal, G., Helgo, D. & Moe, M.K., 2015. Infrared spectroscopy is the gold standard for kidney stone analysis. Tidsskrift for Den norske legeforening, (4), pp.313–314.
  • Mehmet, N.M. & Ender, O., 2015. Effect of urinary stone disease and its treatment on renal function. World Journal of Nephrology, 4(2), p.271.
  • Donaldson, J.F. et al., 2014. Systematic Review and Meta-analysis of the Clinical Effectiveness of Shock Wave Lithotripsy, Retrograde Intrarenal Surgery, and Percutaneous Nephrolithotomy for Lower-pole Renal Stones. European Urology, 67(4), pp.612–616.
  • El-Husseiny, T. & Buchholz, N., 2012. The role of open stone surgery. Arab Journal of Urology, 10(3), pp.284–288.
  • Fink, H. a et al., 2013. Recurrent Nephrolithiasis in Adults: Comparative Effectiveness of Preventive. Agency for Healthcare Research and Quality, U.S. Department of Health and Human Services, (61).
  • Meschi, T. et al., 2012. Dietary habits in women with recurrent idiopathic calcium nephrolithiasis. Journal of Translational Medicine, 10(1), p.63.
  • Miller, N.L. & Lingeman, J.E., 2007. Management of kidney stones. BMJ (Clinical research ed.), 334(7591), pp.468–472.
  • Paterson, R. et al., 2010. Evaluation and medical management of the kidney stone patient. Canadian Urological Association journal = Journal de l’Association des urologues du Canada, 4(6), pp.375–379.
  • Preminger, G.M. et al., 2005. AUA Guidelines on the Management of Staghorn Calculi. American Urological Association.
  • Preminger, G.M. et al., 2007. Ureteral Calculi. American Urological Association, pp.1–64.
  • Prezioso, D. et al., 2015. Dietary treatment of urinary risk factors for renal stone formation . A review of CLU Working Group. Archivio Italiano di Urologia e Andrologia, (April), pp.105–120.
  • Rule, A.D., Krambeck, A.E. & Lieske, J.C., 2011. Chronic kidney disease in kidney stone formers. Clinical journal of the American Society of Nephrology: CJASN, 6(8), pp.2069–75.
  • Scales, C.D. et al., 2014. Comparative Effectiveness of Shock Wave Lithotripsy and Ureteroscopy for Treating Patients With Kidney Stones. JAMA surgery, 27710, pp.1–6.
  • Somani, B.K. et al., 2013. Flexible ureterorenoscopy: Tips and tricks. Urology annals, 5(1), pp.1–6.
  • Wong, Y. V., Cook, P. & Somani, B.K., 2015. The Association of Metabolic Syndrome and Urolithiasis. International Journal of Endocrinology, 2015, pp.1–9.
  • Worcester, E.M. & Coe, F.L., 2011. Clinical Practice Calcium Kidney Stones. New England Journal of Medicine, 363(10), pp.954–963.
  • Xu, H. et al., 2013. Kidney stones: an update on current pharmacological management and future directions. Expert opinion on pharmacotherapy, 14(4), pp.435–47.
  • Becker, G., 2007. Uric acid stones. Nephrology, 12(SUPPL. 1), pp.21–25.


Obiectivul principal al organizației noastre în prezent este elaborarea Ghidului Consumatorului Inteligent de Informații și Servicii Medicale. O sursă de informație medicală de generație nouă, axată pe prezentarea datelor detaliate, transparente, echidistante și cu valoare practică înaltă cu privire la beneficiile, daunele și limitele serviciilor medicale disponibile în prezent.
Scopul nostru este:

să-i ajutăm pe pacienți și medici să ia decizii medicale argumentate și chibzuite

să-i ajutăm pe pacienți și medici să construiască între ei relații eficiente și moral justificate: colaborare bazată pe înțelegerea din ambele părți a rolurilor unice pe care îl joacă fiecare și pe împărțirea justă a resposabilității, cel mai important scop al colaborării fiind formularea și atingerea obiectivelor medicale ale pacientului.

Ghidul Consumatorului Inteligent de Informaţii şi Servicii Medicale este alcătuit din 3 părți:

PARTEA I: LUAREA DECIZIILOR MEDICALE
ALĂTURAȚI-VĂ GRUPULUI NOSTRU PE FACEBOOK ȘI ABONAȚI-VĂ LA NOUTĂȚI PE EMAIL
Vă invităm să vă alăturați consumatorilor inteligenți de informații și servicii medicale pe rețele sociale

Abonați-vă la noutăți, ca să primiți un email o dată în câteva luni prin care să aflați despre publicarea materialelor noi și despre actualizări importante, introduse pe măsura procesării de noi date.