Mononucleoza infecţioasă la copii şi adulţi: prezentare detaliată

DESPRE ACEASTĂ VERSIUNE A ARTICOLULUI

Data ultimei actualizări:

Volum: 16 paginiPagini convenționale, cu un volum aproximativ egal cu cel al unei pagini de carte.

CUM A FOST SCRIS ACEST ARTICOL?

Acest articol a fost scris în conformitate cu viziunea noastră despre rolul pe care informația obiectivă îl poate avea în luarea deciziilor medicale personale. Aflați mai multe despre procesul de scriere a articolelor și despre autori.

Textul articolului nu conține publicitate ascunsă. Vedeți Dezvăluirea informațiilor financiare.

APRECIEREA CITITORILOR

(Instrument nou) Indicați cât de mulțumit(ă) sunteți de faptul că ați găsit acest articol și/sau scrieți-ne părerea dvs.

Apreciere medie: 4.5. From 20 votes.
Se încarcă...

Noi suntem in conformitate cu standardul HONcode privind informatia de sanatate de incredere. Verificati aici. Noi suntem in conformitate cu standardul HONcode privind informatia de sanatate de incredere:
Verificati aici.

Cuprins:

Cum puteţi afla dacă v-aţi contaminat de mononucleoză infecţioasă sau i-aţi contaminat pe alţii cu această infecţie?

Mononucleoza este o boală contagioasă? Cum mă pot contamina cu această infecţie?

Mononucleoza este o boală contagioasă. Virusul care declanşează maladia dată se conţine în particulele de salivă ale oamenilor deja infectaţi şi de aceea poate să se transmită de la o persoană la alta prin utilizarea aceloraşi tacâmuri, aceleiaşi veséle, prin sărut, tuse, strănut şi în alte circumstanţe în care saliva eliminată de persoana contaminată nimereşte în gura sau în nasul persoanei sănătoase.

Care sunt cauzele apariţiei mononucleozei infecţioase? Dacă nu am auzit până acum de această boală, înseamnă că e o infecţie rară?

Cauza (factorul declanşator) al mononucleozei infecţioase este aşa-numitul virus Epstein-Barr (numit, de medici, şi EBV–Epstein-Barr Virus sau virus herpetic de tip 4).

Chiar dacă mulţi oameni nu au auzit niciodată nimic despre virusul Epstein-Barr, această infecţie este foarte răspândită. În cadrul cercetărilor epidemiologice contemporane, s-a stabilit că, până la vârsta de 5 ani, cu EBV se infectează peste 50% din toţi copiii din lume, iar până la maturitate – peste 90% din toţi oamenii de pe glob.

Cu toate acestea, la majoritatea oamenilor infectaţi cu virusul Epstein-Barr acesta nu determină niciun fel de simptome şi nu provoacă niciun fel de probleme de sănătate. Doar la unele persoane, după contaminarea cu EBV, apar simptomele specifice ale maladiei. Anume aceste cazuri de boală se numesc, în medicină, mononucleoză infecţioasă.

Când omul bolnav de mononucleoză devine contagios şi cât timp durează perioada contagioasă?

Omul devine contagios şi poate infecta alte persoane la aproximativ 4-5 săptămâni din momentul în care s-a infectat el însuşi. Perioada contagioasă poate fi destul de îndelungată: câteva luni de zile sau chiar toată viaţa.

În cadrul cercetărilor ştiinţifice, s-a stabilit că, la oamenii care au suferit de mononucleoză infecţioasă, virusul Epstein-Barr rămâne ascuns în celulele organismului pentru tot restul vieţii, dar, periodic, începe să se înmulţească (perioada de înmulţire poate dura câteva zile sau săptămâni). Astfel, virusul nimereşte din nou în salivă şi îl face din nou contagios pe purtătorul său.

Din acest motiv, oamenii sănătoşi se contaminează cu mononucleoză infecţioasă de la alte persoane, aparent sănătoase, care s-au infectat cu EBV în trecut şi la care virusul se reactivează din nou, dar fără a provoca vreun simptom.

La cât timp după infectare pot apărea primele simptome ale mononucleozei infecţioase? Cât timp durează perioada de incubaţie în caz de mononucleoză?

Primele simptome ale monoucleozei infecţioase se manifestă la aproximativ 1-2 luni (4-8 săptămâni) de la infectarea cu microbul respectiv (EBV). În limbaj medical, această perioadă se numeşte Perioada de incubaţiePerioada de incubație este intervalul de timp care se scurge între momentul pătrunderii infecției în organismul omului și apariția primelor simptome de boală.
În cazul multor infecții virale ale căilor respiratorii, precum gripa, perioada de incubație constituie 1-3 zile (adică primele simptome ale bolii apar peste 1-3 zile după infectare).
În cazul altor infecții, perioada de incubare poate varia de la câteva zile (mai rar ore), până la mai multe săptămâni, luni sau chiar mai mulți ani.
.

Aceasta înseamnă că, în cazul în care o persoană face mononucleoză, sursa sa de contaminare ar putea fi exclusiv persoanele cu care a contactat aceasta 1-2 luni în urmă.

Ce fac dacă am contactat cu o persoana care s-a îmbolnăvit după aceasta cu mononucleoză infecţioasă? Ce pot face ca să nu mă îmbolnăvesc şi eu de această maladie? Pot lua unele măsuri profilactice?

În momentul de faţă, nu există niciun fel de tratament profilactic care ar putea neutraliza înmulţirea virusului Epstein-Barr şi, astfel, preveni dezvoltarea mononucleozei infecţioase.

De aceea, dacă aţi intrat în contact cu o persoană care avea simptome de mononucleoză sau care s-a îmbolnăvit de această maladie curând după contactul cu dvs., trebuie doar să vă urmăriţi cu atenţie starea sănătăţii în următoarele 2-3 luni de zile.

Dacă, în această perioadă de timp, nu acuzaţi niciun simptom al maladiei date, înseamnă că ori nu v-aţi infectat deloc, ori infecţia nu v-a provocat niciun simptom şi a trecut fără urmări.

Dacă, în acelaşi răstimp, simţiţi că sunteţi bolnav (aveţi slăbiciune, dureri în gât, febră, frisoane/ friguri, erupţii pe piele, vi se măresc ganglionii limfatici), parcurgeţi recomandările noastre din următorul capitol al acestui articol.

Pot face din nou mononucleoză infecţioasă?

Dacă omul a suferit deja de mononucleoză infecţioasă sau a fost infectat cu virusul Epstein-Barr (altfel spus, dacă în sângele său au fost depistaţi anticorpii împotriva EBV), el nu poate să se contamineze din nou cu această infecţie şi nu poate să facă din nou mononucleoză infecţioasă.

Adulţii se pot îmbolnăvi de mononucleoză infecţioasă?

Adulţii se îmbolnăvesc destul de rar de mononucleoză infecţioasă, deoarece majoritatea contactează cu această infecţie încă în copilărie. Cu toate acestea, dacă adultul nu a contactat în trecut cu virusul Epstein-Barr, el poate să se contamineze şi să facă mononucleoză infecţioasă.

Ce trebuie să ştiţi şi să faceţi dacă vă gândiţi că dvs. sau copilul dvs. v-aţi îmbolnăvit de mononucleoză?

La ce medic trebuie să merg?

Dacă vă gândiţi că dvs. sau copilul dvs. v-aţi îmbolnăvit de mononucleoză infecţioasă, mergeţi cât mai curând la medicul infecţionist sau la medicul dvs. de familie, de unde veţi obţine bilet de trimitere pentru medicul infecţionist.

Dacă vi se face brusc rău, aveţi temperatură înaltă şi slăbiciune pronunţată, ar fi bine să apelaţi la serviciul medical de urgenţă, care o să vă transporte în spitalul/ secţia de boli infecţioase.

Ce analize şi investigaţii poate prescrie medicul pentru a preciza diagnosticul?

Pentru a preciza diagnosticul de mononucleoză infecţioasă, medicul trebui să vă prescrie următoarele teste de laborator:

  • analiza generală a sângelui;
  • analiza biochimică a sângelui;
  • analiza la anticorpi (IgG, IgM) împotriva virusului Epstein-Barr;
  • ultrasonografia/ ecografia organelor interne, pentru a evalua cât de mult s-au mărit splina şi ficatul.

Dacă analizele vor arăta că sunteţi, într-adevăr, bolnav de mononucleoză (mai detaliat despre rezultatele testelor de laborator care pot indica asupra acestui fapt – în articolul Virusul Epstein-Barr), parcurgeţi recomandările noastre din capitolul următor. Pornind de la îndrumările noastre, veţi înţelege la ce trebuie să acordaţi mai multă atenţie în caz de mononucleoză, ce este normal/ firesc să se întâmple în decursul maladiei şi în ce constă tratamentul.

Ce trebuie să ştiţi şi să faceţi dacă dvs. sau copilul dvs. v-aţi îmbolnăvit de mononucleoză infecţioasă?

Mononucleoza poate fi periculoasă? Ce urmări şi complicaţii poate provoca aceasta?

Aproape la toţi oamenii care se îmbolnăvesc de mononucleoză infecţioasă, această maladie se termină cu vindecarea completă şi nu provoacă urmări grave.

Cu toate acestea, în unele cazuri, această maladie poate determina apariţia unor complicaţii serioase şi chiar poate conduce la decesul bonavului.

Mai jos, vom enumera cele mai importante complicaţii şi urmări posibile în caz de mononucleoză, vom arăta simptomele care vă ajută să înţelegeţi dacă boala începe să se dezvolte agresiv şi vom spune ce trebuie să faceţi dacă observaţi simptomele date.

Ruptura splinei

La aproximativ 1 persoană bolnavă de mononucleoză infecţioasă din 1000, se rupe splina. Acest lucru este extrem de periculos, deoarece, în cazul dat, se produce o hemoragie internă puternică şi persoana afectată poate muri în urma unui stop cardiac.

Ce simptome pot denota ruperea/ ruptura splinei?

Apelaţi de urgenţă la medic (chemaţi ambulanţa!) dacă persoana bolnavă de mononucleoză infecţioasă:

  • acuză brusc dureri abdominale (de severitate medie sau foarte severe), mai ales dacă aceste dureri se localizează în partea stângă a abdomenului sau în partea stângă a corpului (durerile pot fi resimţite şi la nivelul umărului stâng);
  • i se face brusc rău, păleşte, ameţeşte sau pierde cunoştinţa.

Vezi mai jos câteva sfaturi adăugătoare privind măsurile pe care le puteţi lua pentru a preveni ruptura/ ruperea splinei.

Formarea abceselor în gât

La aproximativ 2 persoane bolnave de mononnucleoză infecţioasă din 1000, această maladie conduce la formarea unor abcese purulente în gât, care pot fi foarte periculoase.

Puteţi presupune că în gâtul dvs. începe să se formeze un abces dacă aţi observat că, la câteva zile după apariţia durerilor în gât şi inflamarea amigdalelor/ glandelor:

  • vi s-a făcut brusc mai rău;
  • durerile în gât au devenit mai severe (mai ales în timpul înghiţirii alimentelor);
  • a crescut (din nou) temperatura corpului;
  • a apărut senzaţia de presiune crescândă în una din cavităţile tonsilare sau vi s-a umflat puternic una dintre amigdale.
  • în ciuda tratamentului cu antibiotice, angina şi durerile în gât nu trec mai mult de 7-10 zile.

Alte simptome ale abceselor în gât ar putea fi:

  • schimbarea timbrului vocii (vocea devine răguşită sau nazală – începeţi să “vorbiţi pe nas”);
  • apariţia unor dureri în urechi în timpul înghiţirii alimentelor;
  • mobilitatea redusă a maxilarului inferior (altfel spus, deschideţi gura cu dificultate);
  • dureri în regiunea gâtului şi imposibilitatea de a întoarce gâtul într-o parte sau în alta.
Dacă observaţi la dvs. asemenea simptome, apelaţi urgent la medic! Mai multe detalii despre ce poate face medicul pentru soluţionarea acestei probleme – în articolul Abcesele în gât.

Mărirea excesivă a amigdalelor şi tulburarea respiraţiei

La unii oameni bolnavi de mononucleoză infecţioasă (în special la copii) se măresc foarte mult amigdalele (glandele). Amigdalele devin atât de mari, încât pot să tulbure respiraţia copilului şi chiar să provoace moartea prin sufocare.

Cât mai urgent apelaţi la medic dacă observaţi că adultul (copilul) bolnav de mononucleoză întâmpină greutăţi în respiraţie, care devin din ce în ce mai mari, dacă creşte frecvenţa respiraţiei, dacă inspiră zgomotos aerul cu gura deschisă şi spune că “nu-i ajunge aer”.

Alte complicaţii posibile

În cazuri foarte rare, la oamenii bolnavi de mononucleoză infecţioasă această infecţie poate provoca distrugerea ţesuturilor renale, cardiace, cerebrale sau chiar distrugerea celulelor sangvine.

Nu întârziaţi nici măcar pentru o clipă vizita la medic dacă:

  • se schimbă cantitatea urinei eliminate (persoana bolnavă se urinează foarte puţin) şi culoarea acesteia (urina se întunecă);
  • persoana bolnavă face icter/ gălbinare (se îngălbenesc ochii şi pielea);
  • omul se simte foarte slăbit şi îi vine greu să respire;
  • apar dureri în piept şi în regiunea inimii;
  • apar dureri puternice de cap, greaţă şi vomă;
  • amorţesc regiuni ale feţei, are loc paralizia muşchilor faciali, se îngreuiază deglutiţia (înghiţirea alimentelor) sau se încrucişează ochii (diplopia);
  • se tulbură vederea;
  • persoana bolnavă pierde cunoştinţa sau începe să se comporte ciudat.

Cum să mă protejez (pe mine şi pe membrii familiei mele) de infectare? Cât trebuie să dureze perioada de carantină?

Dacă dvs. sau cineva din membrii familiei dvs. se îmbolnăveşte de mononucleoză infecţioasă, va fi greu să preveniţi infectarea celorlalţi membri ai familiei. Aceasta nu atât pentru că virusul Epstein-Barr ar fi foarte contagios (dimpotrivă, microbul se transmite greu de la o persoană la alta), ci pentru că omul care s-a contaminat o dată cu această infecţie, rămâne infectat pentru tot restul vieţii. După cum spuneam mai sus, din când în când, persoanele care au făcut în trecut un episod de mononucleoză infecţioasă, fiind absolut sănătoase, încep să elimine virusul Epstein-Barr în mediul ambiant odată cu picăturile de salivă. În aceste perioade (care pot dura câteva zile sau săptămâni), ele pot infecta alte persoane.

În aşa fel, dacă membrii sănătoşi ai familiei nu se infectează de la persoana bolnavă în perioada activă a maladiei, se vor contamina aproape sigur mai târziu, după ce bolnavul se va însănătoşi şi toată familia va reveni la viaţa obişnuită de zi cu zi.

Din motivele enumerate mai sus, în caz de mononucleoză infecţioasă, persoanele bolnave nu se supun unui regim de carantină şi nu li se limitează contactele cu alţi oameni.

Copilul (sau adultul) care face mononucleoză infecţioasă, poate reveni la şcoală (la serviciu) de îndată ce începe să se simtă mai bine (adică atunci când dispar febra şi slăbiciunea).

Prin ce semne şi simptome se poate manifesta mononucleoza infecţioasă? În ce constă tratamentul? Ce se poate face la domiciliu?

Febra

Temperatura corporală crescută ar putea fi unul dintre primele simptome ale mononucleozei. De regulă, temperatura nu este foarte înaltă (până la 38,5-39ºC), dar poate să dureze mult, până la 7-10 zile.

Odată cu febra, persoana bolnavă poate avea frisoane puternice, dar şi dureri în muşchi, articulaţii, slăbiciune pronunţată şi somnolenţă.

Dacă în cazul dvs. sau al copilului dvs., febra provoacă dureri de corp severe, friguri şi nu vă lasă să dormiţi, puteţi administra medicamente antipiretice, care conţin paracetamol sau ibuprofen, timp de câteva zile. V Tratamentul corect al febrei la copii și la adulți

Mărirea ganglionilor limfatici

Un alt simptom al mononucleozei poate fi mărirea ganglionilor limfatici din tot corpul şi senzaţia de durere ce însoţeşte acest proces. Ganglionii limfatici pot creşte cel mai mult în regiunea gâtului (sub maxilarul inferior şi după urechi). În regiunile respective, ganglionii limfatici pot deveni atât de mari, încât ridică pielea şi deformează conturul gâtului.

Ganglionii limfatici măriţi nu trebuie trataţi. Compresele şi alte metode netradiţionale de tratament nu sunt eficiente în rezolvarea acestei probleme. Pe măsura vindecării, ganglionii limfatici ai bolnavului vor reveni la dimensiunile lor normale.

Erupţiile

Erupţiile de pe piele pot fi încă un simptom caracteristic pentru mononucleoza infecţioasă. Erupţiile apar, de regulă, în debutul bolii, odată cu febra şi cu mărirea ganglionilor limfatici.

Erupţiile, în caz de mononucleoză infecţioasă, au aspectul unor pete mărunte de culoare roz-deschis sau roşie. Erupţiile pot fi foarte dense, acoperind aproape toată pielea de pe spate, abdomen, mâini, picioare şi faţă.

Erupţiile determinate de mononucleoză nu sunt pruriginoase (nu provoacă mâncărimi). Erupţiile nu trebuie tratate în nicun fel şi nu trebuie unse cu nimic.

Erupţiile abundente pe piele pot apărea şi dacă persoana bolnavă de mononucleoză infecţioasă va administra antibiotice precum ampicilina sau amoxicilina (sau alte antibiotice din familia betalactaminelor).

Spre deosebire de erupţiile obişnuite, cauzate de mononucleoză, erupţiile provocate de antibiotice sunt pruriginoase.

În prezent, nu este întru totul clar de ce administrarea antibioticelor date pe durata mononucleozei infecţioase provoacă erupţii pe piele, dar se cunoaşte că aceasta nu este o reacţie alergică şi că oamenii care fac asemenea erupţii pot administra, în viitor, aceleaşi antibiotice fără a avea grijă că erupţiile se vor repeta.

Durerile în gât. Angina. Mărirea amigdalelor (glandelor)

Încă un simptom tipic al mononucleozei infecţioase este angina, adică inflamarea şi mărirea amigdalelor (glandelor/ tonsilelor), durerile în gât şi înroşirea gâtului.

În unele cazuri, inflamaţia amigdalelor în caz de mononucleoză poate fi destul de severă – glandele se măresc atât de mult, încât pot astupa aproape tot gâtul. În aceste situaţii, după cum spuneam mai sus, amigdalele obstrucţionează respiraţia bolnavului şi, de aceea, prezintă pericol pentru viaţa acestuia.

La unele persoane afectate de mononucleoză infecţioasă, pe suprafaţa amigdalelor se pot forma depuneri/ depozite de puroi alb-gălbui.

Angina (gâtul roşu), în caz de mononucleoză, nu cere niciun tratament special. Gâtul nu trebuie uns (stropit/ sprayat) cu nimic. Pentru calmarea durerilor în gât, cele mai indicate sunt medicamentele antipiretice (paracetamol, ibuprofen), pomenite mai sus, care au şi proprietatea de a calma durerile.

Pentru tratamentul anginei la mononucleoză nu sunt necesare nici antibioticele. Mai multe detalii la acest subiect – în articolul Angina.

Ce înseamnă forma atenuată, subclinică a mononucleozei infecţioase

La majoritatea oamenilor care se infectează cu virusul Epstein-Barr, această infecţie nu provoacă practic niciun simptom sau se manifestă prin simptome uşoare, asemănătoare celor care se manifestă în cazul unor răceli obişnuite, care decurg fără agravări.

În medicină, aceste forme ale maladiei se mai numesc subclinice.

În ce constă tratamentul mononucleozei infecţioase?

Medicamentele antivirale

În prezent, nu există medicamente care ar putea opri înmulţirea virusului Epstein-Barr şi ajuta, astfel, persoanele bolnave de mononucleoză infecţioasă să se vindece mai repede.

Astfel, în cadrul unor cercetări ştiinţifice, s-a demonstrat că două dintre medicamentele antivirale contemporane (aciclovir şi ganciclovir), care neutralizează excelent alte infecţii virale, nu au practic niciun efect asupra mononucleozei.

Din această cauză, dar şi pentru că, în majoritatea cazurilor, boala trece fără agravări şi complicaţii, medicii prescriu bolnavilor doar acele tratamente care ameliorează simptomele maladiei până ce organismul nu învinge infecţia.

Iată recomandările principale pe care le dau specialiştii oamenilor bolnavi de mononucleoză infecţioasă:

  • dacă febra este însoţită de friguri puternice sau de dureri în tot corpul, sunt indicate medicamentele antipiretice, precum paracetamol şi ibuprofen;
  • pe întreaga perioadă de febră, bolnavul trebuie să bea cât mai multă apă;
  • dacă maladia este însoţită de o senzaţie puternică de oboseală, persoana bolnavă trebuie să se odihnească mai mult timp.

Antibioticele

Tratamentul cu antibiotice în caz de mononucleoză este necesar numai dacă maladia provoacă complicaţii la persoana afectată (de exemplu, abcese în gât sau pneumonie).

Medicamentele cu interferon

Culegând şi studiind diverse informaţii despre tratamentul mononucleozei infecţioase, nu am găsit nicio recomandare, argumentată ştiinţific, privind utilitatea tratării acestei maladii cu medicamente ce conţin interferon sau care stimulează sinteza interferonului în organism. De aceea, nu vă putem recomanda administrarea acestor medicamente.

Ce dietă se recomandă în caz de mononucleoză infecţioasă?

Dacă dvs. sau copilul dvs. aţi făcut mononucleoză infecţioasă, puteţi să nu vă schimbaţi regimul alimentar obişnuit şi să mâncaţi ce vă place. Maladia respectivă nu cere nicio dietă specială.

Cât timp trebuie să stau la pat? Când pot să reiau activităţile sportive şi profesionale?

După cum spuneam mai sus, una dintre cele mai periculoase complicaţii ale mononucleozei infecţioase poate fi ruptura splinei.

Ținerea sub observaţie a unor grupuri mari de oameni, care sufereau de mononucleoză, a arătat că ruperea splinei survine cel mai frecvent în primele 3-4 spăptămâni de boală şi în aproape jumătate din cazuri are loc atunci când omul cade sau încasează o lovitură în regiunea abdomenului sau în piept.

Din această cauză, medicii recomandă tuturor celor care fac mononucleoză infeţioasă, în primele 4-6 săptămâni de boală, să renunţe la activităţile sportive şi la efortul fizic, dacă acestea se pot solda cu căzături sau lovituri în abdomen sau în piept.

Dacă sunteţi sportiv de performanţă şi doriţi să vă întoarceţi la activităţile sportive cât mai curând, aţi putea solicita medicului dvs. o ecografie a organelor interne. Dacă acest examen medical va arăta că splina nu este mărită, veţi putea reveni la antrenamente.

Nu se recomandă să staţi mult timp la pat în caz de mononucleoză infecţioasă, deoarece aceasta poate prelungi perioada de recuperare. Puteţi să vă ridicaţi din pat şi să reveniţi la modul de viaţă obişnuit de îndată ce vă simţiţi mai bine.

Este adevărat că mononucleoza infecţioasă poate provoca apariţia cancerului?

Acest nu lucru nu este întru totul adevărat. În cadrul studiilor ştiinţifice, s-a constatat că virusul Epstein-Barr, care provoacă mononucleoza infecţioasă, ia parte la dezvoltarea unor tipuri de cancer (de limfom).

Totuşi, aceasta nu înseamnă că dacă dvs. sau copilul dvs. v-aţi îmbolnăvit de mononucleoză infecţioasă, veţi face neapărat şi cancer. În al doilea rând, după cum spuneam mai sus, aceste forme ale cancerului sunt extrem de rare, iar pentru dezvoltarea lor este necesară nu numai prezenţa virusului Epstein-Barr, dar şi o serie de alte condiţii (de exemplu, imunitatea redusăDin categoria persoanelor cu imunodeficiență (imunitate redusă) fac parte:
persoanele infectate cu HIV sau bolnave de SIDA, persoanele bolnave de diabet zaharat, persoanele care fac tratament anticanceros (chimioterapie, radioterapie), persoanele care administrează corticosteroizi sau alte medicamente ce reduc activitatea sistemului imunitar (precum Metotrexat, Azatioprină, Mercaptopurină, etc.), persoanele care au suportat anterior un transplant de organe și administrează medicamente ce previn rejecția grefei, persoanele care suferă de boli cronice ale organelor interne: insuficiență renală cronică, insuficiență cardiacă, hepatită cronică, ciroză hepatică, etc.
).

Mononucleoza infecţioasă se poate croniciza (poate deveni o boală cronică)?

Evoluţia cronică (adică prelungită, timp de câteva luni) a mononucleozei infecţioase se întâmplă extrem de rar. De regulă, această formă, cronică, a maladiei se observă la oameni cu imunitatea redusăDin categoria persoanelor cu imunodeficiență (imunitate redusă) fac parte:
persoanele infectate cu HIV sau bolnave de SIDA, persoanele bolnave de diabet zaharat, persoanele care fac tratament anticanceros (chimioterapie, radioterapie), persoanele care administrează corticosteroizi sau alte medicamente ce reduc activitatea sistemului imunitar (precum Metotrexat, Azatioprină, Mercaptopurină, etc.), persoanele care au suportat anterior un transplant de organe și administrează medicamente ce previn rejecția grefei, persoanele care suferă de boli cronice ale organelor interne: insuficiență renală cronică, insuficiență cardiacă, hepatită cronică, ciroză hepatică, etc.
.

Cât durează mononucleoza infecţioasă? Cât poate dura recuperarea (reabilitarea) de după această maladie?

Procesul de recuperare a copiilor şi adulţilor de după mononucleoza infecţioasă a fost bine studiat în cadrul unei cercetări clinice, care a constat în ţinerea sub observaţie, timp de 6 luni de zile, a stării sănătăţii a 150 de persoane ce sufereau de maladia respectivă.

Iată rezultatele acestei cercetări:

  • Febra provocată de mononucleoza infecţioasă poate să rămână înaltă (adică peste 37,5ºC) în primele câteva săptămâni de boală (temperatura de până la 37,5ºC trebuie considerată, în acest caz, drept absolut normală).
  • Ganglionii limfatici măriţi îşi reduc dimensiunile/ revin la dimensiunile normale în timpul primei luni de boală.
  • Angina (durerile în gât) poate dura timp de 7-14 zile.
  • Slăbiciunea pronunţată şi somnolenţa pot să persiste timp de câteva luni după debutul bolii. Unii oameni care suferă de mononucleoză infecţioasă acuză slăbiciuni pronunţate şi somnolenţă chiar şi la jumătate de an după dispariţia altor simptome ale maladiei.

Cum poate fi refăcută (ridicată) imunitatea slăbită? Trebuie să merg la medicul imunolog?

Multe dintre persoanele care au suferit de mononucleoză infecţioasă se interesează dacă maladia respectivă le scade imunitatea şi, dacă da, ce pot face ca să o restabilească?

Iată ce vă putem spune în această privinţă:

Documentându-ne privitor la mononucleoza infecţioasă, nu am găsit niciun fel de date, confirmate ştiinţific, despre faptul că mononucleoza ar putea reduce, într-adevăr, imunitatea sau că ar putea influenţa negativ şi în durată asupra sistemului imunitar al omului.

Nu am găsit nici informaţii care ar indica asupra faptului că oamenii bolnavi de mononucleoză ar face mai des răceli simple sau alte maladii infecţioase (altfel spus, asupra faptului că imunitatea lor ar fi redusă).

Din aceste considerente, dar şi din cauza că, în prezent, nu există metode de tratament cu adevărat eficiente şi sigure care ar stimula imunitatea, credem că, după mononucleoza infecţioasă, nu este cazul să mergeţi la medicul imunolog sau să încercaţi diverse metode de tratament pentru creşterea imunităţii.

Pot merge la mare şi face băi de soare?

Unele persoane care s-au confruntat cu problema mononucleozei se interesează dacă pot să meargă la mare sau să facă băi de soare şi, dacă da, când anume?

Iată ce vă putem spune în această privinţă:

Căutând informaţii despre mononuceloză, nu am găsit nicăieri date dovedite ştiinţific despre faptul că acţiunea moderată a razelor solare ar putea avea vreo influenţă negativă asupra sănătăţii oamenilor ce au suferit de mononucleoză infecţioasă. Soarele nu acţionează asupra imunităţii şi nu poate provoca recidiva bolii.

Mai mult, în cadrul unor cercetări recente, s-a constatat că expunerea moderată la soare reduce riscul unei maladii neurologice periculoase (scleroza multiplă sau diseminată) ce se dezvoltă mai des la oamenii ce sau suferit de mononucleoză, decât la cei care nu au contactat cu această infecţie.

Astfel, se poate spune că odihna la mare, în condiţiile unei expuneri moderate la razele solare, nu este dăunătoare pentru oamenii ce au suferit de mononucleoză (ba chiar se poate dovedi benefică).

Mononucleoza infecţioasă în perioada de sarcină

Datele ştiinţifice existente în prezent arată că infectarea cu virusul Epstein-Barr sau mononucleoza infecţioasă nu tulbură dezvoltarea fătului în timpul sarcinii, nu sporesc riscul unor malformaţii la copil, nu măresc probabilitatea avortului natural şi nici a naşterii premature.

Cât de mulțumit(ă) sunteți de faptul că ați găsit acest articol?

Apreciere medie: 4.5. From 20 votes.
Se încarcă...

Ce facem noi la moment?

(1) Actualmente suntem în proces de lucru asupra publicării unei serii de articole, dedicate posibilităților de protecție împotriva maladiilor oncologice (a diverselor tipuri de cancer).

În aceste materiale vom prezenta o analiză argumentată științific a opțiunilor disponibile de reducere a riscului de cancer cu utilitate practică pentru mulți adulți. Toți adulții, periodic, se confruntă cu necesitatea de a lua decizii care sunt, direct sau indirect, legate de prevenția maladiilor oncologice, chiar dacă o asemenea legătură nu este întotdeauna evidentă.

(2) Concomitent cu noua serie vom publica și câteva materiale suplimentare importante, care le vor permite cititorilor să-și dezvolte gândirea critică în rezolvarea problemelor medicale, din contul formulării întrebărilor corecte, al determinării propriilor scopuri și al aprecierii calității informațiilor găsite.

Puteți folosi opțiunea de abonare pentru a primi o notificare în momentul publicării noilor articole (publicarea este prognozată pentru luna iunie 2017).