Mamografia și ultrasonografia (USG) glandelor mamare. Răspunsuri la cele mai importante întrebări

DESPRE ACEASTĂ VERSIUNE A ARTICOLULUI

Data ultimei actualizări:

Volum: 5 paginiPagini convenționale, cu un volum aproximativ egal cu cel al unei pagini de carte.

CUM A FOST SCRIS ACEST ARTICOL?

Acest articol a fost scris în conformitate cu viziunea noastră despre rolul pe care informația obiectivă îl poate avea în luarea deciziilor medicale personale. Aflați mai multe despre procesul de scriere a articolelor și despre autori.

Textul articolului nu conține publicitate ascunsă. Vedeți Dezvăluirea informațiilor financiare.

APRECIEREA CITITORILOR

(Instrument nou) Indicați cât de mulțumit(ă) sunteți de faptul că ați găsit acest articol și/sau scrieți o recenzie

Apreciere medie: 4.0. Pe baza unui vot.
Se încarcă...

Noi suntem in conformitate cu standardul HONcode privind informatia de sanatate de incredere. Verificati aici. Noi suntem in conformitate cu standardul HONcode privind informatia de sanatate de incredere:
Verificati aici.

Ce reprezintă mamografia?

Mamografia este o investigație, în timpul căreia medicii fac câteva fotografii cu raze X ale glandelor mamare (sânilor).

Mai jos, vom descrie cum anume are loc acestă investigație, cum trebuie să vă pregătiți de ea și, totodată, vom arăta prin ce se deosebește mamografia de ecografia glandelor mamare.

Tuturor femeilor ce se interesează de problemele legate de mamografie, le recomandăm să citească alte două articole de pe site-ul nostru:

1. Cancerul mamar (al glandelor mamare): prevenirea și tratamentul. În acest articol, vom arăta cât de des trebuie să efectueze femeile mamografia profilactică pentru a preveni dezvoltarea cancerului mamar în stadiile sale târzii.

2. Sănătatea glandelor mamare la femeile de toate vârstele și la copii. Explicarea cauzelor probabile ale schimbărilor, simptomelor și problemelor. În acest articol vom arăta ce boli pot să denote diversele schimbări (simptome) din glandele mamare și ce alte investigații vă mai poate recomanda medicul, dacă mamografia va depista ceva suspicios.

Cum are loc screeningul mamografic? Procedura este dureroasă?

Mamografia are loc într-un cabinet special amenajat, cu ajutorul mamografului. Acesta din urmă este o versiune a aparatului cu raze X.

Înainte de mamografie, trebuie să vă dezbrăcați până la brâu. Fiecare glandă mamară este fotografiată separat. Investigația poate dura până la 20 de minute.

Majoritatea femeilor spun că, în timpul mamografiei, nu simt niciun fel de dureri. Totuși, uneori, când medicii fixează glanda mamară pentru a o fotografia, poate apărea o senzație ușor neplăcută de presiune în sâni.

Femeile cu sâni artificiali (implanturi mamare) trebuie să-l informeze din timp pe medic în legătură cu aceasta, astfel încât medicul să poată face unele schimbări în procesul de investigație, pentru a obține fotografii cât mai precise ale țesuturilor glandei mamare.

Pot face screening mamografic în perioada de sarcină sau de lactație?

În ciuda faptului că, în timpul mamografiei, se utilizează raze X, această investigație poate fi efectuată, în caz de necesitate, chiar și în perioada sarcinii. Pentru a proteja fătul de radiație, medicii vă vor recomanda să îmbrăcați un șorț protector special.

În timpul lactației, mamografia poate fi făcută fără niciun fel de precauții. Screeningul nu va exercita nicio influență asupra calității laptelui matern.

Cum trebuie să mă pregătesc pentru această investigație? În ce zi a ciclului menstrual se recomandă să fac mamografia?

Mulți specialiști le recomandă femeilor să facă mamografia în primele 2 săptămâni de după încheierea menstruației (deși se poate și imediat după menstruație). Aceasta pentru că, în timpul menstruației sau cu câteva zile înainte de debutul acesteia, țesuturile glandelor mamare devin mai compacte și mai sensibile.

Nu este nevoie de o pregătire specială pentru mamografie. În ziua investigației, nu trebuie să utilizați dezodorizante sau antiperspirante, deoarece acestea pot lăsa «urme» pe fotografii.

Înainte de investigație, puteți pregăti din timp răspunsurile la întrebările pe care vi le-ar putea pune medicul:

  • Ce medicamente administrați?
  • Ce probleme de sănătate ați avut în trecut?
  • Ce metode anticoncepționale folosiți?
  • Aveți rude care au suferit de cancer mamar?

Ce doză de radiație primește femeia în timpul mamografiei?

Doza de radiație, pe care o primește femeia în timpul screeningului mamografic, nu prezintă niciun risc și este foarte mică în comparație cu radiația de care ar putea avea nevoie pentru a trata cancerul mamar.

De exemplu, în timpul tratamentului împotriva cancerului la sân, femeia se poate alege cu o doză de radiație de 5000 rad. Dacă va face însă anual screening mamografic, de la 40 la 90 de ani, va primi o doză totală de radiație sub 20-40 rad.

Când vor fi gata rezultatele mamografiei?

În funcție de programul centrului diagnostic, rezultatele mamografiei ar putea fi gata imediat după investigație, a doua zi sau peste câteva zile după aceasta.

De regulă, rezultatele sunt însoțite de concluzia radioterapeutului, care descrie modificările observate.

Dacă, după mamografie, medicul vă va spune că aveți nevoie de o investigație suplimentară (biopsie), nu vă faceți emoții! La peste 90% din femeile cărora li s-a recomandat biopsie după screeningul mamografic nu se depistează niciun fel de schimbări periculoase.

Ar fi bine să păstrați fotografiile vechi pentru ca, la o nouă investigație, medicii să le poată compara cu fotografiile noi.

De ce medicul mi-a indicat ecografie în loc de mamografie? Ce este mai bine, ecografia sau mamografia?

Multe femei se interesează în ce constă diferența dintre ultrasonografie (ecografie) și mamografie, în special care dintre aceste două metode de investigație e mai exactă și deci se potrivește mai mult pentru diagnosticare?

Putem răspunde în felul următor la această întrebare:

Fiecare dintre aceste două tipuri de investigație posedă o serie de avantaje și de neajunsuri, motiv pentru care metodele respective mai curând se completează una pe alta decât se exclud. Mai jos, vom explica mai detaliat acest lucru și vom arăta că opțiunea finală pentru o investigație sau alta depinde de situație.

Dacă femeia are peste 40 de ani și i se recomandă o investigație profilactică, cea mai bună metodă este screeningul mamografic. În prezent, această investigație este singura care și-a dovedit eficiența în ceea ce privește reducerea ratei mortalității de cancer mamar.

Screeningul ecografic nu se folosește, de regulă, ca metodă de investigație profilactică. Cu toate acestea, dacă, în urma mamografiei, se depistează unele modificări, medicul poate recomanda și ultrasonograifa, pentru a aduna mai multe informații.

Dimpotrivă, prima investigație recomandată femeilor sub 40 de ani, care vin la medic după ce observă anumite schimbări în glanda mamară (inclusiv în timpul gravidității), este, de cele mai multe ori, ecografia. Aceasta se datorează faptului că, la vârsta tânără, este foarte probabilă legătura dintre schimbările din glandele mamare și fibroadenom sau mastopatia fibrochistică, ce se depistează foarte bine tocmai prin screeningul ultrasonografic.

În afară de aceasta, la femeile de vârstă tânără (în special în timpul gravidității), țesuturile glandelor mamare pot fi prea compacte și screeningul mamografic ar putea să nu depisteze niciun fel de formațiuni, chiar dacă acestea există.

Sensibilitatea mamografiei la cancerul mamar constituie, în medie, 67,8%. Aceasta înseamnă că mamografia depistează cancerul mamar la 67-68 de femei din 100 afectate de această boală.

Specificitatea mamografiei constituie 75%. Aceasta înseamnă că, în 25% din cazuri, formațiunile care, în timpul screeningului, arată ca niște tumori, nu sunt, în realitate, cancer.

Specificitatea ecografiei este și mai mică, atingâng 34%. Aceasta înseamnă că la numai 34 de femei din 100 investigația dată poate determina cu exactitate schimbările periculoase din glandele mamare.

Deschideți surse
  • American Cancer Society., 2014. Non-cancerous Breast Conditions What is normal breast tissue and what does it do? American cancer society.
  • Lam SY, Kasthoori JJ, Mun KS, Rahmat K. Epidermal inclusion cyst of the breast: a rare benign entity. Singapore Med J. 2010;51(12):e191-4.
  • American Cancer Society., 2012. Breast Cancer, American cancer society.


Obiectivul principal al organizației noastre în prezent este elaborarea Ghidului Consumatorului Inteligent de Informații și Servicii Medicale. O sursă de informație medicală de generație nouă, axată pe prezentarea datelor detaliate, transparente, echidistante și cu valoare practică înaltă cu privire la beneficiile, daunele și limitele serviciilor medicale disponibile în prezent.
Scopul nostru este:

să-i ajutăm pe pacienți și medici să ia decizii medicale argumentate și chibzuite

să-i ajutăm pe pacienți și medici să construiască între ei relații eficiente și moral justificate: colaborare bazată pe înțelegerea din ambele părți a rolurilor unice pe care îl joacă fiecare și pe împărțirea justă a resposabilității, cel mai important scop al colaborării fiind formularea și atingerea obiectivelor medicale ale pacientului.

Ghidul Consumatorului Inteligent de Informaţii şi Servicii Medicale este alcătuit din 3 părți:

PARTEA I: LUAREA DECIZIILOR MEDICALE
ALĂTURAȚI-VĂ GRUPULUI NOSTRU PE FACEBOOK ȘI ABONAȚI-VĂ LA NOUTĂȚI PE EMAIL
Vă invităm să vă alăturați consumatorilor inteligenți de informații și servicii medicale pe rețele sociale

Abonați-vă la noutăți, ca să primiți un email o dată în câteva luni prin care să aflați despre publicarea materialelor noi și despre actualizări importante, introduse pe măsura procesării de noi date.