Răspunsuri la întrebări privind infecţia provocată de virusul Epstein-Barr la copii şi adulţi

Ce reprezintă virusul Epstein-Barr? Ce boli declanşează acesta? Cât de periculoasă este această infecţie?

Denumirea virusului Epstein-Barr provine de la numele savanţilor care au studiat primii infecţia respectivă.

În cadrul cercetărilor microbiologice, s-a constatat că virusul Epstein-Barr este o varietate a virusului herpetic (în medicină, acesta mai este numit virus herpetic de tip 4).

În general, virusul Epstein-Barr este relativ inofensiv şi se numără printre cele mai răspândite virusuri. Urmele sale pot fi descoperite în organismul a peste 90% din toţi adulţii din lume.

Omul sănătos se poate infecta cu virusul Epstein-Barr de la alt om, care s-a contaminat cu acesta câteva luni sau chiar ani în urmă.

Virusul Epstein-Barr se conţine în particulele de salivă ale persoanelor infectate cu acest microorganism şi, prin urmare, se poate transmite de la un om la altul prin utilizarea aceleiaşi vesele, tacâmuri, prin sărut, strănut sau în alte împrejurări care fac posibilă transmiterea salivei din gura unei persoane în gura altei persoane.

Odată ajuns în organismul uman, virusul Epstein-Barr rămâne acolo pentru totdeauna şi, sporadic, reapare în salivă. În aceste perioade, omul nu acuză niciun fel de simptome, dar devine contagios pentru alţii.

La majoritatea oamenilor, după infectare, virusul Epstein-Barr nu se manifestă sub nicio formă sau provoacă doar unele simptome nesemnificative, asemănătoare cu simptomele unei răceli uşoare.

Cu toate acestea, la unele persoane, după 4-8 săptămâni de la contaminare, virusul Epstein-Barr provoacă creşterea temperaturii corpului, mărirea ganglionilor limfatici în tot corpul şi angină. În medicină, aceasgtă condiţie se numeşte mononucleoză infecţioasă.

Majoritatea oamenilor care se îmbolnăvesc de mononucleoză infecţioasă se însănătoşesc complet timp de câteva săptămâni. Totuşi, în cazuri rare, maladia dată poate provoca complicaţii grave şi chiar moartea bolnavului.

Pentru explicarea detaliată a complicaţiilor pe care le poate provoca virusul Epstein-Barr, vezi articolul Mononucleoza infecţioasă.

În cadrul cercetărilor ştiinţifice, s-a constatat că virusul Epstein-Barr participă şi la dezvoltarea unor forme foarte rare de cancer (limfomul).

Cu toate acestea, chiar dacă la dvs. sau copilul dvs. au fost depistate urme ale virusului Epstein-Barr, aceasta nu înseamnă că vă veţi îmbolnăvi neapărat de cancer. În primul rând, aşa cum spuneam mai sus, formele respective de cancer sunt extrem de rare, în al doilea rând, acestea se dezvoltă nu numai în prezenţa virusului Epstein-Barr, dar şi într-un şir întreg de alte condiţii (de exemplu, în caz de imunitate foarte redusăDin categoria persoanelor cu imunodeficiență (imunitate redusă) fac parte:
persoanele infectate cu HIV sau bolnave de SIDA, persoanele bolnave de diabet zaharat, persoanele care fac tratament anticanceros (chimioterapie, radioterapie), persoanele care administrează corticosteroizi sau alte medicamente ce reduc activitatea sistemului imunitar (precum Metotrexat, Azatioprină, Mercaptopurină, etc.), persoanele care au suportat anterior un transplant de organe și administrează medicamente ce previn rejecția grefei, persoanele care suferă de boli cronice ale organelor interne: insuficiență renală cronică, insuficiență cardiacă, hepatită cronică, ciroză hepatică, etc.).

Ce simptome poate provoca virusul Epstein-Barr?

După cum spuneam mai sus, în majoritatea cazurilor, infectarea şi prezenţa în organism a virusului Epstein-Barr nu se manifestă prin niciun fel de simptome.

În cazurile în care virusul Epstein-Barr declanşează însă mononucleoza infecţioasă, simptomele acesteia ar putea fi:

• creşterea temperaturii corpului peste 37,5 C;
• mărirea semnificativă a ganglionilor limfatici (în special în regiunea gâtului);
• angina (inflamarea şi înroşirea amigdalelor/ glandelor) şi durerile în gât;
• apariţia de erupţii pe toată pielea corpului, în formă de pete roşii de mici dimensiuni;
• senzaţie puternică de oboseală şi somnolenţă;
• îngălbenirea pielii şi a scleroticelor (icter/ gălbinare).

Febra şi ganglionii limfatici umflaţi pot să se menţină timp de câteva săptămâni. Angina trece, de regulă, în 7-10 zile, iar erupţiile – în decurs de câteva zile.

Oboseala pronunţată şi somnolenţa pot să persiste timp de câteva luni.

Virusul Epstein-Barr nu determină nicun alt simptom în afara celor descrise mai sus. Mai mule informaii despre simptomele respective – în articolul nostru Mononucleoza infecţioasă.

Virusul Epstein-Barr poate provoca o infecţie cronică?

În unele cazuri rare, la oamenii cu sistemul imunitar slăbitDin categoria persoanelor cu imunodeficiență (imunitate redusă) fac parte:
persoanele infectate cu HIV sau bolnave de SIDA, persoanele bolnave de diabet zaharat, persoanele care fac tratament anticanceros (chimioterapie, radioterapie), persoanele care administrează corticosteroizi sau alte medicamente ce reduc activitatea sistemului imunitar (precum Metotrexat, Azatioprină, Mercaptopurină, etc.), persoanele care au suportat anterior un transplant de organe și administrează medicamente ce previn rejecția grefei, persoanele care suferă de boli cronice ale organelor interne: insuficiență renală cronică, insuficiență cardiacă, hepatită cronică, ciroză hepatică, etc., virusul Epstein-Barr poate provoca aşa-numita infecţie cronică, ce poate dura câteva luni.

Mai multe detalii despre semnele prin care se manifestă şi poate fi depistată infecţia cronică – în capitolul următor, despre interpretarea rezultatelor testelor de laborator.

Ce analize sunt necesare pentru a depista virusul Epstein-Barr şi cum se interpretează rezultatele acestora?

Analiza generală a sângelului (hemograma)

După ce pătrunde în organismul uman, virusul Epstein-Barr infectează un anumit tip de celule ale sistemului imunitar (limfocitele B). Limfocitele B, infectate cu virusul respectiv, îşi schimbă forma şi încep să se înmulţească, după care concentraţia lor în sânge creşte. Aceste celule se numesc, în medicină, “celule mononucleare atipice”.

Medicii pot depista limfocitele date, examinând probele de sânge la microscop.

Unul dintre semnele infectării recente cu virusul Epstein-Barr este creşterea numerică, în proporţie de 20%, a celulelor mononucleare atipice în raport cu alte tipuri de leucocite.

Celulele mononucleare atipice pot să rămână în sângele oamenilor bolnavi de mononucleoză timp de câteva luni şi chiar ani după ce aceştia se infectează cu virusul Epstein-Barr şi fac mononucleoză infecţioasă.

Testul la anticorpi şi antigeni pentru virusul Epstein-Barr

Pentru a stabili cu cât mai multă precizie dacă persoana în cauză este infectată anume cu virusul Epstein-Barr, medicii prescriu deseori analize de sânge capabile să detecteze anticorpi împotriva unor antigeni anumiţi ai acestui microb. Mai jos vom explica ce înseamnă aceasta.

Ca şi orice alt microb, virusul Epstein-Barr este format din substanţe organice complexe. Aceste substanţe se numesc antigenii virusului. În timpul consultului medical sau din literatura de specialitate, aţi putut afla că există antigenul precoce-difuz (EA), antigenul capsidei virale (VCA) şi antigenul nuclear (EBNA) al virusului Epstein-Barr. Toţi aceşti antigeni, într-adevăr, există. Antigenul precoce-difuz este o substanţă ce se formează în timpul înmulţirii active a virusului. Antigenul capsidei virale este alcătuit din substanţe organice care se află pe suprafaţa virusului, iar antigenul nuclear este alcătuit din substanţele care se află în interiorul virusului.

Când aceste substanţe (antigenii) pătrund în sângele omului, celulele sistemului imunitar le identifică drept “corpi străini” şi încep să sintetizeze anticorpi. Aţi fi putut afla, de asemenea, că există două tipuri de anticopri: IgG şi IgM.

IgM sunt anticorpii pe care sistemul imunitar al omului îi sintetizează în primele luni după infectarea cu virusul Epstein-Barr. Din această cauză, dacă în sângele omului sunt depistaţi anticorpi de acest tip (în special anticorpi IgM împotriva VCA), medicii pot ajunge la concluzia că persoana în cauză s-a infectat recent şi că simptomele pe care le acuză (de exemplu, slăbiciunea şi mărirea ganlionilor limfatici) pot fi legate de activitatea microbului dat. Anticorpii de tip IgM împotriva VCA pot să rămână în sânge timp de 3-12 luni.

IgG sunt anticorpii care încep să se formeze la câteva săptămâni după infectarea cu virusul Epstein-Barr, dar, spre deosebire de anticorpii de tip IgM, nu dispar, ci dimpotrivă, se acumulează în sânge şi rămân în acesta într-o concentraţie diferită, pe durata întregii vieţi, protejându-l pe om de răspândirea virusului Epstein-Barr.

Prezenţa anticorpilor de tip IgG împotriva VCA sau EBNA în  sângele omului arată că acesta a contactat cu infecţia în trecut şi că are imunitate la aceasta, dar NU şi că ar avea o infecţie cronică.

Creşterea titrului de anticorpi IgG împotriva EA poate indica asupra dezvoltării unei infecţii cronice declanşate de virusul Epstein-Barr.

Analizele la anticorpi pot fi greşite?

Da, acest lucru este posibil. În unele cazuri, testele la anticorpi de tip IgM împotriva VCA sunt pozitive la persoanele care nu sunt infectate cu virusul Epstein-Barr, dar care sunt infectate cu alte infecţii (precum toxoplasmoza, rubeola sau citomegalovirusul).

În afară de aceasta, testele la anticorpi pot fi fals negative la copiii până la 2 ani, în primele săptămâni după infectarea cu virusul Epstein-Barr.

Testul PCR. Identificarea ADN-ului virusului Epstein-Barr

În unele cazuri, pentru depistarea virusului Epstein-Barr, medicii prescriu testul PCR (reacţia de polimerizare în lanţ), cu ajutorul căruia poate fi identificat ADN-ul acestui microb.

Analiza PCR este un test foarte exact şi, în cazurile în care testul e pozitiv, se consideră că persoana în cauză este bolnavă la sigur de virusul Epstein-Barr.

Analiza biochimică a sângelui

La peste 80% din oamenii care se îmbolnăvesc de mononucleoză infecţioasă după contaminarea cu virusul Epstein-Barr, analiza biochimică a sângelui depistează creşterea fosfatazei alcaline, a aminotransferazei aspartat (AST), a bilirubinei şi a gama-glutamiltransferazei (GGT).

Ce tratament este necesar în caz de infectare cu virusul Epstein-Barr?

În prezent, nu există medicamente ce ar putea bloca înmulţirea virusului Epstein-Barr sau l-ar putea elimina din organismul omului deja contaminat cu acest microb.

De aceea, în cazurile în care, după infectarea cu virusul dat, omul acuză unele simptome ale maladiei, medicii prescriu doar tratament pentru ameliorarea acestor simptome. Mai mutle detalii la acest subiect – în articolul nostru despre mononucleoza infecţioasă.

Ce influenţă poate avea virusul Epstein-Barr asupra sarcinii?

Observaţiile pe femeile gravide care s-au îmbolnăvit de mononucleoză infecţioasă şi la care s-au depistat anticorpi împotriva virusului Epstein-Barr în sânge, au arătat că microbul respectiv, după toate aparenţele, nu sporeşte riscul unor malformaţii sau anomalii la copil şi nu sporeşte riscul de întrerupere a gravidităţii sau de naştere prematură.

Cu alte cuvinte, virusul Epstein-Barr este considerat drept inofensiv atât pentru făt, cât şi pentru femeile însărcinate.