Explicaţia detaliată a infecţiilor genitale cu ureaplasma şi micoplasma la bărbaţi şi femei: ce prezintă aceste infecţii, cât sunt de periculoase, ce tratament necesită

Cuprins:

Ce este ureaplasmoza şi micoplasmoza?

Ureaplasmoza şi micoplasmoza sunt infecţii cauzate de microbii ureaplasmei şi ai micoplasmei. Aceşti microbi pot să paraziteze în tractul respirator şi în organele genitale ale adulţilor şi ale copiilor.

Structura şi proprietăţile microbiologice ale ureaplasmei şi ale micoplasmei sunt foarte asemănătoare între ele şi ambele provin din familia Mycoplasmaсea.

Destul de des, una şi aceeaşi persoană are ambele infecţii.

Cele mai agresive pentru oameni sunt 2 tipuri de ureaplasme:

  • Ureaplasma urealyticum
  • Ureaplasma parvum

şi 3 tipuri de micoplasme:

  • Mycoplasma hominis
  • Mycoplasma genitalium
  • Mycoplasma pneumoniae.

Ambele tipuri de ureaplasme (ureaplasma urealyticum şi ureaplasma parvum), precum şi Mycoplasma hominis şi Mycoplasma genitalium provoacă inflamaţii ale organelor genitale la bărbaţi şi femei (micoplasmoza urogenitală şi ureaplasmoza urogenitală).

Infecţia cu Mycoplasma pneumoniae apare, de obicei, la copii şi poate să se manifeste prin apariţia sinuzitei, a bronşitei şi a pneumoniei.

În acest articol se vor discuta numai problemele legate de micoplasmoză şi de ureaplazmoză a organelor genitale ale bărbaţilor şi ale femeilor.

Pot exista ureaplasma şi mycoplasma la oameni sănătoşi?

Detectarea ureaplasmei sau a mycoplasmei nu este întotdeauna un semn de boală.

Mycoplasma hominis şi ureaplasmele sunt considerate o parte din flora normală şi pot fi găsite la majoritatea adulţilor, activi sexual, dar care nu au niciun simptom al bolii.

Cercetările moderne au arătat că, dintre toate femeile sănătoase care au o viaţă sexuală normală, peste 40% sunt purtătoare de ureaplasmă şi peste 20% sunt purtătoare de micoplasmă. La bărbaţi sănătoşi, aceşti microbi se găsesc puţin mai rar decât la femei.

Purtători sănătoşi ai ureaplasmei şi ai mycoplasmei pot fi chiar copii (inclusiv nou-născuţi), precum şi adulţii care nu sunt activi sexual.

Pentru multe persoane, aceşti microbi, o lungă perioadă de timp, pot să nu provoace boala şi se activează numai în anumite condiţii, cum ar fi imunitatea redusă, schimbările în microflora organelor sexuale (vezi Vaginita bacteriană) şi altele.

Cum se produce infectarea cu ureaplasmoză şi micoplasmoză?

Ureaplasmoza şi micoplasmoza se transmit, în principal, printr-un contact apropiat cu un purtător de infecţie: în timpul actului sexual (vaginal sau oral), precum şi de la o femeie infectată la copilul ei, în timpul sarcinii sau la naştere.

Transmiterea infecţiei cu ureaplasmoză sau cu micoplasmoză în timpul contactelor obişnuite de zi cu zi, în piscină sau în saună, este puţin probabilă, deoarece aceşti microbi mor repede în afara corpului uman.

Cu toate că principalul mod de transmitere a acestor infecţii este un contact strâns fizic, micoplasmoza şi ureaplazmoza nu sunt considerate boli cu transmitere sexuală.

Detectarea micoplasmozei sau a ureaplasmozei la unul dintre partenerii sexuali nu poate fi interpretată ca un semn de infidelitate, pentru că, de multe ori, de la momentul infectării poate trece foarte mult timp. În special, la persoanele care au fost infectate la naştere de la mamele lor, infecţia poate să nu să manifeste timp de ani de zile.

Simptomele şi semnele ureaplasmozei şi micoplasmozei

Principalele simptome şi semne ale ureaplasmozei şi ale micoplasmozei sunt prezentate mai jos.

Simptomele micoplasmozei şi ale ureaplasmozei la bărbaţi

  • Dureri şi senzaţii de arsură la nivelul penisului, care se amplifică în timpul urinării sau al actului sexual (vezi Durerile în timpul sau după contactul sexual);
  • Eliminări din penis sub formă de mucus sau puroi;
  • Dureri la nivelul testiculelor;
  • Dureri surde prelungite şi disconfort în partea de jos şi în adâncul abdomenului şi în zona perineului;
  • Declin în calitatea spermei, depistat cu ajutorul spermogramei;

Simptomele micoplasmozei şi ale ureaplasmozei la femei

La bărbaţi şi la femei aceste infecţii pot provoca:

  • Dureri de spate;
  • Dureri în articulaţii;
  • Actul sexual anal poate provoca dureri şi secreţii din anus;
  • Actul sexual oral poate provoca apariţia roşeţii în gât, apariţia unor dureri în gât asemănătoare cu cele în cazul anginei pectorale.

Primele simptome ale infecţiei pot apărea peste 4-5 săptămâni după infecţie (perioada de incubaţie).

Ce trebuie de făcut dacă aţi observat simptome similare cu cele descrise mai sus?

Dacă observaţi unele dintre simptomele enumerate mai sus, adresaţi-vă neapărat medicului ginecolog sau urolog (pentru bărbaţi). Diagnosticul precis şi prescrierea tratamentului adecvat sunt posibile doar în urma unor analize speciale. Simptomele enumerate mai sus pot fi observate nu numai pe fondul micoplasmozei şi a ureaplasmozei, dar, de asemenea, şi pe fondul altor boli, care au nevoie de un tratament cu totul diferit de tratamentul acestor infecţii.

Mai mult decât atât, de foarte multe ori ureaplasmoza şi micoplasmoza se dezvoltă simultan cu alte infecţii genitale (vaginita bacteriană, chlamydia, tricomonaza, candidoza). Din acest motiv, simptomele acestor infecţii pot fi „amestecate” cu simptomele altor boli.

Care ar putea fi consecinţele şi complicaţiile ureaplasmozei şi a micoplasmozei?

Fără tratament, micoplasmoza şi ureaplasmoza pot conduce la dezvoltarea la bărbaţi a uretritei cronice, a prostatitei cronice, precum şi pot perturba producţia şi motilitatea spermatozoizilor şi pot provoca sterilitatea masculină. Potrivit unor studii, la bărbaţii infertili, aceste infecţii se depistează de, aproape, 5 ori mai des decât la bărbaţii care nu au probleme cu conceperea unui copil. În acelaşi timp, tratamentele adecvate împotriva micoplasmozei şi a ureaplasmozei, în unele cazuri, ajută la depăşirea problemei de infertilitate (vezi Infertilitatea).

La femei, ureaplasmoza şi micoplasmoza pot provoca cervicita cronică, anexita cronică, care, la rândul lor, pot conduce la infertilitate la femei (vezi Infertilitatea).

Despre consecinţele posibile şi complicaţiile ureaplasmozei şi ale micoplasmozei în timpul sarcinii, citiţi mai jos.

Prin ce sunt periculoase ureaplasmoza şi micoplasmoza în timpul sarcinii?

Conform unor cercetări recente, la femeile însărcinate, ureaplasmoza şi micoplasmoza:

  • pot creşte riscul de naştere prematură;
  • pot fi cauza greutăţii corporale mici a copilului la naştere;

Din fericire, aceste complicaţii nu se manifestă la toate femeile gravide, infectate cu aceste infecţii.

Mecanismul exact al efectului negativ al ureaplasmozei şi al micoplasmozei asupra sarcinii nu este cunoscut, precum şi nu se cunoaşte faptul sunt oare Mycoplasma şi Ureaplasma singurele „vinovate” pentru complicaţiile enumerate mai sus, sau ele acţionează împreună cu alte infecţii.

Ureaplasmoza şi micoplasmoza la nou-născuţi

În timpul sarcinii nu mi-au prescris niciun test pentru depistarea bolilor cu transmitere sexuală, iar singură nu m-am priceput. Am născut, am mers de mai multe ori la ginecolog (examene de prevenire), nicio analiză nu mi-a fost prescrisă … şi, la un moment, pe sector s-a schimbat ginecologul, care mi-a prescris testele pentru Ureaplasma, Chlamydia, şi altele. Din toate, a fost depistată doar Ureaplasma. Deci, cel mai probabil, fiul meu a fost infectat la naştere. Când putem efectua diagnosticul copilului şi pe care medic trebuie să-l consultăm? Şi care este probabilitatea că copilul nu s-a infectat? Este adevărat că probabilitatea infectării unui băiat în timpul naşterii este mai mică, decât în cazul fetelor?”

Probabilitatea de transmitere a ureaplasmozei nou-născuţilor de la mame infectate cu această infecţie a fost studiată în mai multe studii.

În cadrul unui studiu s-a arătat că probabilitatea transmiterii microbilor este de circa 33% (în cazul femeilor infectate cu Ureaplasma Parvum) şi de circa 67% (în cazul femeilor infectate cu Ureaplasma Urealyticum).

Cu toate acestea, conform studiilor, infectarea copiilor cu Ureaplasma şi cu Mycoplasma în timpul naşterii, în cele mai multe cazuri, se încheie cu dispariţia spontană a infecţiei (fără tratament) peste câteva luni după naştere.

Nu am găsit date care ar indica că probabilitatea infectării băieţilor cu Ureaplasme este mai mică decât a fetelor.

În ciuda faptului că în cadrul unor studii, s-au descoperit ureaplasma la sugarii primelor luni de viaţă care suferă de boli grave (pneumonie, hidrocefalie, hemoragie intracerebrală, meningită), la acest moment nu există date precise care să indice faptul că anume ureaplasma a provocat aceste boli.

Astfel, dacă, după naştere, copilul nu are simptome ale bolii, nu este necesară examinarea lui pentru prezenţa ureaplasmei sau efectuarea oricărui tratament.

Mai mult decât atât, datorită faptului că ureaplasma, adesea, este găsită în tractul genital al femeilor gravide sănătoase şi în căile respiratorii ale nou-născuţilor sănătoşi, dacă analizele, totuşi, au fost efectuate şi la copil a fost găsită ureaplasma, dar nu există simptomele bolii – tratamentul nu este necesar.

Este oare necesară examinarea, dacă nu există simptome ale bolii?

Examinarea deliberată pentru micoplasmoză şi ureaplasmoză, fără semne de boală, este necesară doar în următoarele situaţii:

  • Planificarea sarcinii sau în primele săptămâni de sarcină;
  • În cazul femeilor gravide care au avut anterior avorturi spontane sau naşteri premature;
  • Infertilitatea, cauza căreia nu este cunoscută;
  • Înainte de intervenţiile chirurgicale ginecologice.

În alte cazuri, testarea pentru micoplasmoză şi pentru ureaplasmoză „pentru orice eventualitate” nu este necesară, deoarece acest tip de bacterii există la mulţi oameni sănătoşi şi nu întotdeauna prezenţa lor necesită tratamentul.

Cum să vă pregătiţi pentru vizita la medic?

  • Cu 1-2 zile înainte de vizita la medic, renunţaţi la contactele sexuale.
  • Cu 1-2 zile înainte de vizita la medic, nu faceţi spălături vaginale şi abţineţi-vă de la utilizarea oricăror produse speciale pentru igiena intimă.
  • Cât mai curând posibil, nu mai utilizaţi niciun medicament sub formă de supozitoare vaginale, de tablete sau de spray-uri, în cazul în care utilizarea lor înainte de test nu a fost specificată în prealabil de medicul dumneavoastră.
  • Cu o seară înainte de a vizita medicul, ar trebui să vă spălaţi organele genitale externe cu apă caldă şi cu săpun. Femeile, în niciun caz, nu trebuie să aplice spălături vaginale sau să introducă în vagin orice produse medicinale sau de igienă.
  • În dimineaţa de înainte de a merge la medic, nu trebuie să vă spălaţi.
  • Este recomandabil să nu urinaţi timp de 2-3 ore înainte de a merge la medic.

Analizele şi investigaţiile în scopul depistării micoplasmozei şi a ureaplasmozei

Diagnosticul ureaplasmozei include:

Examinarea pelviană la medicul ginecolog

În timpul examinării medicul evaluează starea vaginului şi a colului uterin. Prezenţa unor eliminări vaginale abundente, urât mirositoare, roşeaţa şi iritaţia pereţilor vaginului şi a colului uterin, precum şi eliminarea puroiului din canalul cervical sunt cele mai comune simptome ale micoplasmozei urogenitale şi ale ureaplasmozei, pe care medicul le poate observa în timpul inspecţiei.

În funcţie de simptomele bolii şi de schimbările constatate în timpul unui examen pelvian, medicul vă poate prescrie unele analize şi teste suplimentare (analize pentru sifilis, ecografie pelviană, analiza generală a urinei şi a sângelui, etc.).

O descriere detaliată a esenţei examinării la ginecolog şi cum trebuie să vă pregătiţi pentru această investigaţie sunt prezentate în articolul: Examinarea generală ginecologică.

Frotiul bacteriologic

Pentru a clarifica cauzele bolii, medicul dumneavoastră poate efectua frotiul microbiologic obişnuit din vagin şi frotiul citologic (testul Papanicolau). Nici Mycoplasma, nici Ureaplasma nu pot fi identificate cu ajutorul frotiului bacteriologic convenţional, dar această analiză poate identifica alte tipuri de infecţii, care pot provoca simptome similare cu simptomele micoplasmozei urogenitale şi ale ureaplasmozei (de exemplu, gonoreea, vaginita bacteriană, trichomoniaza).

O descriere detaliată a modului de efectuare a frotiului la bărbaţi şi la femei, cum trebuie să vă pregătiţi pentru această examinare, şi ce ar putea însemna rezultatele acestui examen, sunt prezentate în articolele: Frotiul bacteriologic la femei, Frotiul bacteriologic din uretră la bărbaţi, Frotiul citologic.
Însămânţarea pe medii de cultură

Însămânţarea secreţiilor vaginale sau peniene permite cercetarea detaliată a agenţilor patogeni microbieni şi determinarea sensibilităţii lor la antibiotice. Rezultatele însămânţării dau o imagine clară despre populaţia Ureaplasmei sau Mycoplasmei în tractul genital al persoanei supuse examinării.

Unii experţi cred că numărul ureaplasmelor care depăşeşte nivelul de 104 UFC / ml, este un semn de ureaplasmoză, în timp ce numărul de Ureaplasme mai mai mic de 104 UFC / ml este caracteristic pentru purtătorii sănătoşi ai microbilor.

Însămânţarea (obţinerea culturilor) de Mycoplasmă şi de Ureaplasmă este o metodă relativ ineficientă a diagnosticului. Conform unor rapoarte, la, aproximativ, 90% dintre toţi pacienţii la care, în urma analizei PCR s-a detectat o infecţie sau alta, metoda de însămânţare a culturilor microbiene a relatat un rezultat negativ.

Analiza PCR

Pentru diagnosticul precis al micoplasmozei şi al ureaplasmozei se utilizează analiza PCR care determină ADN-ul microbilor. Numai această metodă are o sensibilitate şi o precizie suficientă pentru a depista ambele infecţii.

Testul PCR pozitiv este un argument forte în favoarea faptului că infecţia într-adevăr există.

O descriere detaliată a ceea ce este analiza PCR, cum să vă pregătiţi pentru această examinare, şi ce ar putea însemna rezultatele acestei analize este prezentată în articolul: Analiza PCR pentru depistarea unor infecţii ascunse.

Detectarea anticorpilor, testul imunoenzimatic ELISA, testul de imunofluorescenţă DFA

Testele imunologice (identificarea anticorpilor IgG, IgM, ELISA, DFA), care sunt utilizate pe scară largă în diagnosticul Mycoplasmei şi a Ureaplasmei în Rusia şi în alte ţări post-sovietice au o precizie relativ scăzută şi nu pot fi folosite pentru diagnosticul final sau pentru o evaluare a necesităţii sau a eficacităţii tratamentului.

De obicei, titrele mari ale anticorpilor de tipul IgM indică prezenţa infecţiei active. Prezenţa anticorpilor IgG în absenţa anticorpilor IgM este un semn că infecţia a fost suportată în trecut, dar, la momentul dat, probabil că nu există.

Interpretarea exactă a titrelor anticorpilor o poate efectua numai medicul care a prescris analiza şi care cunoaşte valorile admisibile aplicate în laboratorul în care s-a efectuat analiza.

Ce trebuie să fac dacă testele mi-au depistat Mycoplasma sau Ureaplasma?

Detectarea Mycoplasmei sau a Ureaplasmei, printr-o metodă dintre cele enumerate mai sus (inclusiv, PCR), nu ar trebui să vă provoace panică şi nu indică faptul că aveţi nevoie, cu siguranţă, de un tratament. În cazul depistării acestor microbi ar trebui:

  • Să vă adresaţi unui medic ginecolog cu experienţă (în cazul bărbaţilor şi al copiilor – la urolog şi la pediatru, respectiv) pentru efectuarea examinărilor necesare.
  • Dacă medicul nu a găsi dovezi de infecţie activă (inflamaţie), cel mai probabil, nu veţi avea nevoie de niciun tratament.
  • Dacă medicul a constatat unele semne de inflamaţie, va fi necesar să se efectueze unele teste suplimentare care îl vor ajuta să elimine toate celelalte cauze posibile ale bolii.

Este oare nevoie de un tratament al ureaplasmozei şi al micoplasmozei, dacă nu există semne de boală?

În absenţa semnelor de boală, tratamentul pe motivul depistării Mycoplasmei sau a Ureaplasmei nu este strict necesar, în special, în cazul femeilor sau al bărbaţilor care nu planifică o sarcină şi nu au nicio boală gravă care ar putea să provoace o imunosupresie pe termen lung.

Este oare nevoie de tratament pentru ambii parteneri sexuali?

În cazul micoplasmozei şi al ureaplasmozei, tratamentul ambilor parteneri sexuali este necesar pentru a reduce riscul de re-infectare, chiar dacă la celălalt partener nu există semne de boală.

Şi micoplasmoza, şi ureaplasmoza nu induc o imunitate stabilă; din aceste considerente, imediat după finisarea tratamentului, este posibilă re-infectarea. Ambii parteneri sexuali pot avea acelaşi tratament.

Ar trebui ca aceştia să se abţină de la contacte sexuale până la finalizarea tratamentul ambilor parteneri.

Tratamentul ureaplasmozei şi al micoplasmozei

Schema modernă a tratamentului micoplasmozei şi ureaplasmozei include utilizarea antibioticelor cu un spectru larg. Un aspect important în tratamentul acestor infecţii este faptul că, atât Ureaplasma, cât şi Mycoplasma pot fi rezistente la antibioticele, care sunt utilizate pentru eliminarea infecţiei. Rezistenţa microbilor la antibiotice este o cauză majoră de re-depistare a Mycoplasmei sau a Ureaplasmei după finalizarea tratamentului. Mai jos sunt prezentate principalele scheme ale tratamentului micoplasmozei şi al ureaplasmozei cu antibiotice.

Eficienţa tratamentului cu antibiotice a ureaplasmozei şi a micoplasmozei*

AntibioticMycoplasmaUreaplasma
Tetraciclina 500 mg, de patru ori pe zi, timp de 7-10 zileNu este eficient în, circa, 40% dintre cazuriNu este eficient în, circa, 45% dintre cazuri
Doxiciclina, 100 mg de 2 ori pe zi, timp de 10 zileEficientEficient
Claritromicina, 250 mg de 2 ori pe zi, timp de 7-14 zile.EficientEficient
Eritromicina, 500 mg de patru ori pe zi, 7-14 zileNu este eficientEficient
Azitromicina, 500 mg în prima zi, urmată de 250 mg pe zi, timp de 4 zile sau 1 g dintr-o datăEste puţin eficientEficient
Roxitromicina, 150 mg de 2 ori pe zi, timp de 7-14 zileEficientEficient
Josamicina, 500 mg de 3 ori pe zi, timp de 10 zileEficientEficient
Fluorochinolonele (Levofloxacin)EficientEficient

*Schemele tratamentului indicate în tabelul de mai sus nu sunt prevăzute pentru auto-tratament! Tratamentul micoplasmozei şi al ureaplasmozei ar trebui să se efectueze numai sub supravegherea medicului.

Tratamentul suplimentar

După cum s-a menţionat mai sus, în cele mai multe cazuri, micoplasmoza şi ureaplasmoza coexistă cu alte boli cu transmitere sexuală (vaginita bacteriană, candidoza, trichomoniaza, gonoreea), care necesită un tratament diferit decât cel care se prescrie pentru a elimina Mycoplasma şi Ureaplasma.

Dacă, în timpul examinării, medicul constată că aveţi semne de candidoză, el poate să vă prescrie un tratament suplimentar în formă de medicamente antifungice (Fluconazol, Miconazol, Ketoconazol).

Vă recomandăm să citiţi şi Tratamentul candidozei.

Dacă vi se depistează vaginita bacteriană, medicul poate să vă prescrie Clindamicină sau Metronidazol.

Vă recomandăm să citiţi şi Tratamentul vaginitei bacteriene.

În cazul trichomoniazei, medicul poate să vă prescrie Metronidazol.

Vă recomandăm să citiţi şi Tratamentul tricomonazei.

Cum poate fi maximal sporită eficienţa tratamentului?

  1. Este foarte important să urmaţi cura deplină altratamentului cu antibiotice. Schema generală a tratamentului ureaplasmozei sau a micoplasmozei poate fi destul de complexă şi costisitoare. Din acest motiv, dacă vă confruntaţi cu dificultăţi financiare, rugaţi-l pe medicul dumneavoastră să vă prescrie doar medicamentele cele mai necesare (antibiotice) şi să nu vă prescrie imunomodulatoare scumpe. Antibioticele ieftine pot fi nu mai puţin eficace decât omologii lor scumpi (de exemplu, Doxiciclina sau Eritromicina ieftine pot fi utilizate în loc de Azitromicina sau Josamicina scumpe).
  2. Administraţi medicamentele în conformitate cu schema prescrisă de către medic. Nu întrerupeţi administrarea medicamentelor prematur fără ca să discutaţi acest lucru în prealabil cu medicul Dvs.
  3. Convingeţi-l neapărat pe partenerul Dvs. sexual ca el să efectueze examinările necesare şi tratamentul adecvat, şi evitaţi contactele sexuale (sau, cel puţin, utilizaţi prezervativele) până la finisarea tratamentului.

Cum puteţi să ştiţi că tratamentul a fost eficace?

Evaluarea eficienţei tratamentului micoplasmozei şi a ureaplasmozei se realizează peste, aproximativ, 4-5 săptămâni după finalizarea tratamentului. Pentru a testa cât de eficient a fost tratamentul, medicul dumneavoastră vă poate recomanda să vă supuneţi examinărilor repetate (PCR şi însămânţarea). Tratamentul este considerat eficient, dacă PCR nu depistează semnele microbilor sau însămânţarea determină microbii într-o cantitate mai mică de 104 UFC/ml.

Ce trebuie de făcut dacă, după tratament, mi-au depistat din nou micoplasmoza sau ureaplasmoza?

Despre ineficienţa tratamentului micoplasmozei sau al ureaplasmozei se vorbeşte în cazul conservării simptomelor sau în cazul detectării infecţiei, în timpul re-examinării, după încheierea tratamentului.

Principalele cauze ale eşecului tratamentului sunt:

  1. Rezistenţa microbiană la antibioticele utilizate în tratamentul infecţiilor;
  2. Încălcarea schemei de tratament (modificarea dozei medicamentelor şi a duratei tratamentului);
  3. Re-infectarea de la partenerul sexual care nu a efectuat tratamentului.

Dacă primul curs al tratamentului este ineficient, medicul poate să vă prescrie un curs repetat şi vă va înlocui antibioticul pe care l-aţi administrat cu un alt medicament. De asemenea, pentru a îmbunătăţi al doilea tratament, medicul poate să vă prescrie teste suplimentare (de exemplu, însămânţarea pentru a determina sensibilitatea microbilor la antibiotice). Dacă al doilea curs de tratament nu a dat rezultatul pozitiv, dar în acelaşi timp, nu aveţi niciun semn de boală, medicul vă poate recomanda să rămâneţi sub supraveghere medicală, fără a repeta tratamentul.

Tratamentul ureaplasmozei şi al micoplasmozei în timpul sarcinii

Tratamentul ureaplasmozei şi al micoplasmozei, la femeile gravide se efectuează, în principal, după 20 săptămâni de sarcină. Pentru tratamentul acestor infecţii, în timpul sarcinii, se recomandă Eritromicina sau Josamicina (Wilprafenul). Pot fi utilizate, de asemenea, Azitromicina şi Rovamicina. Aceste medicamente nu au efecte negative asupra dezvoltării fetale şi reduc în mod semnificativ riscul dezvoltării complicaţiilor asociate cu aceste infecţii.

Metodele populare ale tratamentului ureaplasmozei şi al micoplasmozei

În prezent, nu se cunosc nici metode, nici reţete populare cu adevărat eficiente ale tratamentului micoplasmozei şi al ureaplasmozei.

Încrederea în eficienţa unor metode populare poate fi explicată prin faptul că, destul de repede după debutul simptomelor şi după începerea aplicării metodelor populare de tratament, boala poate trece într-o formă latentă (adică, simptomele bolii dispar, în acelaşi timp, infecţia există), starea pe care mulţi oameni o consideră drept recuperare.

Metodele şi remediile populare ale tratamentului ureaplasmozei şi al micoplasmozei (inclusiv, ierburile medicinale), precum şi remediile homeopatice pot fi utilizate numai ca un supliment la tratamentul de bază şi numai cu acordul medicului.

Aşa cum arată mai multe studii, efectuarea spălăturilor vaginale este absolut ineficientă ca metodă de tratament în cazul micoplasmozei şi al ureaplasmozei şi, chiar poate provoca dezvoltarea acestor infecţii la femeile sănătoase (vezi şi Cât de sigure sunt spălăturile vaginale?).

data publicării: