Explicaţia detaliată a gastritei: cauzele, simptomele, diagnosticul, tratamentul eficient, dieta

***

Ce este gastrita?

Gastrita este o inflamaţie sau iritaţie a mucoasei stomacului.

Termenul “gastrită”, în medicină, specifică un grup întreg de boli ale stomacului, de aceea, la pacienţii cu diagnosticul “gastrită”, pot varia semnificativ esenţa bolii, severitatea acesteia şi principiile de tratament.
În continuare vom descrie formele principale ale gastritei, vom explica, pentru fiecare caz aparte, care este originea denumirii, în ce constă boala şi cum poate fi ea tratată. Aveţi posibilitatea să citiţi articolul în întregime ori să selectaţi, din cuprinsul acestuia, doar compartimentul care vă interesează.

Gastrita acută, gastrita atrofică şi alte forme de gastrită

Vizitând medicul sau citind literatura medicală puteţi întâlni diferite noţiuni referitoare la gastrită. Unele dintre aceste noţiuni caracterizează modul de dezvoltare a gastritei (cronică, acută), altele caracterizează severitatea bolii (catarală, erozivă), al treilea tip de noţiuni se referă la porţiunile afectate ale mucoasei stomacului (antrală).

Gastrita acută

Gastrita acută este una dintre cele mai răspândite forme ale gastritei, care se caracterizează prin inflamaţia superficială sau inflamaţia profundă a mucoasei gastrice. Termenul “acută” reflectă rapiditatea şi timpul de dezvoltare a maladiei. Această formă de gastrită poate să se dezvolte în câteva zile sau chiar în câteva ore. În cazul în care tratamentul este realizat la timp şi este adecvat, boala se tratează în câteva săptămâni sau chiar în câteva zile, şi, de regulă, trece fără complicaţii şi fără de consecinţe grave.
În funcţie de profunzimea inflamaţiei mucoasei gastrice se evidenţiază următoarele forme ale gastritei acute:

Gastrita catarală este cea mai uşoară şi cea mai răspândită formă a gastritei acute. Ea se caracterizează prin inflamaţia superficială a mucoasei gastrice. De regulă, gastrita catarală se dezvoltă timp de câteva ore (de exemplu, în urma intoxicaţiei alimentare) şi dispare în câteva zile, fără aplicarea unui tratament special).

Gastrita erozivă se caracterizează prin apariţia unor ulceraţii (eroziuni) pe suprafaţa mucoasei gastrice.
În funcţie de severitatea bolii, ulceraţiile pot fi superficiale (forma uşoară) sau profunde (forma severă).
În unele cazuri ale gastritei acute, eroziunile profunde pot provoca sângerare (hemoragie). În aceste cazuri, boala se numeşte “gastrită hemoragică”.

Gastrita flegmonoasă este o formă destul de rară, dar extrem de periculoasă a gastritei acute. Ea se caracterizează prin inflamaţia supurativă şi prin deteriorarea pereţilor stomacului. Această formă a gastritei este specifică persoanelor cu sistemul imun slăbit. Simptomele gastritei flegmonoase pot include febră, vomă puternică, dureri abdominale. În caz de apariţie a acestor simptome este necesar să solicitaţi asistenţă medicală. Fără tratamentul adecvat, gastrita flegmonoasă, de regulă, duce la deces.

Gastrita cronică

Gastrita cronică este o formă destul de frecventă, care se caracterizează prin inflamaţia gastrică de lungă durată. Termenul “cronică” se referă la faptul că această formă de gastrită se dezvoltă timp de mai mulţi ani şi provoacă dereglări ireversibile ale structurii şi ale funcţiei stomacale.

Gastrită atrofică

Gastrita atrofică este o etapă avansată de dezvoltare a gastritei cronice. Termenul “atrofică” înseamnă degradarea (distrugerea) treptată a ţesuturilor normale ale pereţilor stomacului şi înlocuirea acestora prin ţesut cicatricial.

În cazul gastritei atrofice (în urma procesului inflamator de lungă durată), glandele mucoasei gastrice, care secretă sucul gastric, se distrug şi se înlocuiesc prin ţesutul conjunctiv. Mucoasa stomacului pierde capacitatea de a secreta suc gastric şi mucus protector, devine mai subţire şi mai sensibilă la factorii agresivi ai mediului înconjurător (de exemplu, la microbi).

În unele cazuri medicul poate descrie gastrita ca “subatrofică”, ceea ce înseamnă că procesul de degradare şi de atrofiere a mucoasei stomacului abia începe şi că acesta încă nu a atins starea specifică gastritei atrofice (cu alte cuvinte, mai există şanse de a stopa boala şi de a păstra funcţia normală a stomacului).

În lipsa tratamentului adecvat, pe fondul gastritei atrofice, celulele mucoasei stomacului îşi schimbă forma (metaplazie intestinală) şi se pot transforma în celulele canceroase.

Alte forme de gastrită

Gastrita autoimună este o formă a gastritei, caracterizată prin faptul că mucoasa stomacului este atacată de sistemul autoimun. În cazul acestei forme de gastrită, inflamaţia afectează, în mare parte, zonele externe ale stomacului (cardia gastrică).

În cazul gastritei autoimune, sistemul imun al bolnavului nu numai că distruge pereţii stomacului, dar şi secretă proteinele specifice (anticorpi de tipul anti-IF), care blochează substanţa biologică activă, responsabilă de asimilarea vitaminei В12. Din această cauză, bolnavii cu diagnosticul de gastrită autoimună deseori suferă de anemie, provocată de lipsa vitaminei B12.

Gastrita hipertrofică este o formă destul de rară a gastritei, care se caracterizează prin îngroşarea mucoasei stomacului, cauzată de dezvoltarea, în interiorul acesteia, a unor celule modificate (boala Menetrier). Cauza exactă a apariţiei acestei forme de gastrită, momentan, nu este cunoscută.

Gastrita atrofică hiperpastică (gastrita atrofică multifocală cu zone de hiperplazie) este o formă de gastrită cronică caracterizată prin apariţia în mucoasa stomacului a focarelor de creştere rapidă a celulelor, din care, peste un timp, se formează polipii hiperplastici.

Gastrita limfocitară este o formă de gastrită cronică care, se presupune, apare în urma reacţiei sistemului imunitar al omului la infecţia cu Helicobacter pylori.

Gastrita granulomatoasă este o formă de gastrită cronică, care poate să afecteze persoanele ce suferă de boala Crohn, de sarcoidoză, de boala Wegener.

Gastrita eozinofilică este o formă de gastrită cronică, caracterizată prin acumularea în mucoasa stomacului a unui număr mare de eozinofile. De regulă, gastrita eozinofilică se dezvoltă pe fondalul unor afecţiuni alergice, precum şi la persoanele infectate cu paraziţi.

Gastrita infecţioasă este o inflamaţie a mucoasei stomacului, cauzată de citomegalovirus (CMV), de fungii levurici (drojdii) de tipul Candidei şi de alte infecţii.

În continuare vom descrie unii termeni legaţi de gastrită, care se referă la localizarea în stomac a procesului inflamator:

Gastrita antrală indică asupra faptului că inflamaţia, în mare parte, a afectat partea inferioară a stomacului (în latină “antrum” înseamnă partea de jos a stomacului). Această formă de gastrită este una dintre cele mai frecvente, deoarece, în zona antrală, mucoasa stomacului cel mai mult timp contactează cu sucul gastric şi anume în această zonă se dezvoltă cel mai activ bacteria Helicobacter pylori (o descriere detaliată a rolului acestei bacterii în dezvoltarea gastritei este prezentată mai jos, în capitolul Cauzele gastritei).

Gastrita difuză indică asupra faptului că mucoasa stomacului este inflamată uniform, practic pe toată suprafaţa.

Gastrita focală indică asupra faptului că inflamaţia capturează zonele din diferite porţiuni a stomacului.

Gastrita mixtă indică asupra faptului că în stomac se depistează modificări, caracteristice mai multor forme de gastrită, de exemplu, zonele afectate de gastrită cronică alternează cu zone afectate de gastrită atrofică.

Cauzele gastritei

În spaţiul postsovietic gastrita este una dintre cele mai frecvente acuze. Deseori, pacienţii descriu durerile abdominale ca “dureri în stomac” şi le consideră pe acestea ca pe un simptom incontestabil al gastritei. Gastrita este una dintre componentele aşa-numitului “buchet de boli cronice” (împreună cu colecistita, pancreatita, etc.).

Deseori, gastrita este receptată de oameni ca o boală care apare de la sine, fără cauze bine determinate. Cel mai frecvent, oamenii consideră că gastrita este cauzată de alimentaţie incorectă. Vom arăta, în continuare, că o astfel de explicaţie a cauzelor acestei boli este eronată.

În cadrul cercetării materialelor pentru scrierea acestui articol am observat că mulţi dintre cei care se interesează de tratamentul posibil al gastritei cronice nu-şi pun întrebarea care ar putea fi cauza gastritei în cazul lor. Analiza acestor materiale ne dă posibilitatea să facem o concluzie importantă: majoritatea oamenilor consideră că gastrita (în special cea cronică) este o boală care apare cu vârsta şi de care “ar trebui să sufere toţi” şi nu-şi dau seama că această boală este cauzată de factori concreţi care, de cele mai dese ori, pot fi înlăturaţi.

Pentru a planifica tratamentul gastritei, trebuie, în primul rând, să vă puneţi întrebarea: “Care este cauza apariţiei acestei boli în cazul meu?” Dacă gastrita a fost diagnosticată de medic, întrebaţi-l despre cauzele posibile ale bolii în cazul Dvs. Nu este corect să trataţi gastrita fără a determina exact cauza apariţiei acesteia.

Vom descrie mai jos cauzele care pot determina dezvoltarea gastritei.

Gastrita şi helicobacterioza

Cauza principală a gastritei acute, gastritei cronice şi a gastritei atrofice este infecţia cu Helicobacter pylori (sinonime H. pylori, helicobacterioză).

Descoperirea acestei infecţii a răsturnat toate concepţiile de determinare a cauzelor apariţiei gastritei. Savanţii (Barry Marshall şi Robin Warren) care au făcut această descoperire, au fost menţionaţi în 2005 cu Premiul Nobel. Descrierea detaliată a acestei infecţii este prezentată în articolul Helicobacter pylori: diagnosticul şi tratamentul.

Până a fi descoperit Helicobacter pylori se considera că ulcerul stomacal şi gastrita sunt cauzate de secreţia sporită a sucului gastric în stomac şi de iritaţiile stomacului în urma alimentaţiei. Evident, tratamentul, bazat pe acest concept, este ineficient. Schemele moderne de tratament al ulcerului gastic şi al gastritei, bazate pe eliminarea infecţiei H.Pylori, demonstrează o eficienţă maximală şi, în majoritatea cazurilor, aduc la însănătoşirea deplină a pacienţilor.

Conform datelor statistice cunoscute actualmente, helicobacterioza este depistată în mai mult decât 20% de cazuri la persoanele cu vârsta până la 40 ani şi, practic, la fiecare din două persoane cu vârsta de 60 şi mai mulţi ani.

Se consideră că cea mai răspândită sursă de infectare ar fi consumul alimentelor şi al apei, infectate cu acest microb, dar poate fi şi contactul cu persoanele infectate cu microbul H.Pylori.
Microbul Helicobacter pylori are proprietatea de a supravieţui în stomacul omului un timp îndelungat, datorită capacităţii sale unice de a neutraliza aciditatea sucului gastric (majoritatea microbilor mor sub influenţa acidului din sucul stomacal).

Parazitând în mucoasa stomacului, Helicobacter pylori, treptat, o distruge. Iniţial, infecţia provoacă gastrită erozivă superficială şi duodenită (mici eroziuni (ulceraţii) pe mucoasa stomacului şi a duodenului), apoi acestea se transformă în ulcer (distrugerea profundă a pereţilor stomacului) sau în gastrită cronică. În câţiva ani, în lipsa tratamentului adecvat, helicobacterioza poate provoca dezvoltarea gastritei atrofice sau ulcerul poate să se degenereze în cancer de stomac (cancer gastric).

Infecţia cu Helicobacter pylori apare, de regulă, în copilărie şi, deseori, rămâne neobservată. În continuare, în compartimentul Simptome, vom arăta că infecţia poate să rămână neobservată chiar şi în cazurile dezvoltării gastritei cronice şi a gastritei atrofice.

Gastrita de reflux

În unele cazuri, gastrita poate apărea în urma refluxului în stomac a bilei (popular – fiere) şi a fermenţilor digestivi din duoden. Bila distruge bariera protectoare a mucoasei stomacului şi aceasta devine mult mai sensibilă la acţiunea acidului. Refluxul poate apărea în urma dereglării ritmului şi a puterii normale a contracţiilor pereţilor stomacului. Din această cauză, în tratamentul gastritei cu reflux, se administrează medicamentele care normalizează peristaltismul stomacului.

Alte cauze ale gastritei

Gastrita acută – acest lucru se întâmplă mai rar – poate fi cauzată şi de iritaţia mucoasei stomacului cu substanţe chimice:

• Medicamente cu efect antiinflamator (Antiinflamatoriile nesteroidiene, precum Aspirina, Diclofenacul, Indometacina etc.)
• Suplimente de fier
• Băuturi alcoolice (în special, acele tari şi consumate frecvent)
• Droguri (de exemplu, cocaina)

Un episod de gastrită acută poate fi provocat de un stres puternic, precum şi de alergie la un produs alimentar sau de o intoxicaţie alimentară (toxiinfecţie alimentară).

În cazuri rare, gastrita poate fi provocată de dereglările sistemului imunitar (vezi mai sus gastrita autoimună), la persoanele care suferă de insuficienţă renală cronică (gastrita uremică) şi la persoanele care se tratează de cancer prin radioterapie.

Foarte rar, gastrita poate fi cauzată de infecţii precum HIV/SIDA, sifilis, citomegalovirus, candidoză, şi unele infecţii cu helminţi (popular – limbrici).
Determinarea sigură a cauzelor care provoacă gastrita este imposibilă fără efectuarea analizelor speciale, descrise în compartimentul Analize şi investigaţii.

Gastrita şi alimentaţia incorectă

Alimentele picante, prăjite, grase, sărate, precum şi foarte fierbinţi sau foarte reci, cu condiţia că nu se face abuz permanent de ele, nu pot provoca gastrită. În timpurile nu atât de îndepărtate, rolul alimentaţiei incorecte era exagerat. Din cele spuse, în niciun caz nu rezultă că autorii acestui articol susţin alimentaţia incorectă. Chiar şi în condiţiile unui rol modest al alimentaţiei incorecte în provocarea gastritei, aceasta contribuie la dezvoltarea altor maladii, nu mai puţin periculoase pentru sănătatea omului, ceea ce este un argument incontestabil pentru adoptarea unui mod sănătos de viaţă.

Gastrita şi supraalimentarea

Episoadele de gastrită acută sunt frecvente în timpul sărbătorilor şi se explică prin supraalimentare şi abuz de alcool. În aceste cazuri, simptomele bolii, precum durerea acută abdominală (în zona superioară a abdomenului sau în zona ombilicului), greaţă, vomă, moleşeală, frisoane, febră, apar a doua zi după o masă copioasă.
În asemenea cazuri vă propunem să respectaţi recomandările dietologice prezentate în compartimentul Tratament – respectarea dietei vă va ajuta să înfruntaţi boala în 2-3 zile.

Gastrita şi aciditatea gastrică

După cum am specificat deja, cauza principală a gastritei nu este aciditatea gastrică mărita, dar infecţia cu Helicobacter pylori. Vom arăta mai jos ce rol joacă aciditatea gastrică mărită în dezvoltarea gastritei.

Este bine cunoscut faptul că stomacul omului secretă acid clorhidric, care îi atribuie sucului gastric proprietăţile chimice ale unui acid. Aciditatea în chimie se determină prin valoarea indicatorului pH. Valoarea normală a acidităţii sucului gastric este de 1.5-3 pH (cu cât mai mică este valoarea pH-ului, cu atât este mai mare aciditatea).

Aciditatea pronunţată a sucului gastric contribuie la digestie şi este capabilă chiar să dizolve parţial alimentele, însă pereţii unui stomac sănătos sunt aproape insensibili la acţiunea acidului. Această rezistenţă uimitoare a stomacului la acidul secretat se explică prin mecanismele speciale, care funcţionează la nivelul mucoasei stomacului şi care îl protejează de acţiunea agresivă a acidului din stomac.

Acidul clorhidric, în afara funcţiei digestive, mai are şi alte funcţii importante. De exemplu, acesta distruge aproape toţi microbii care pătrund în stomac prin alimentaţie; în plus, acidul contribuie la asimilarea unor minerale (precum fierul).

Cu alte cuvinte, aciditatea normală a stomacului nu poate provoca gastrită, şi chiar este necesară. Acidul devine distrugător numai în cazurile, în care mecanismele protectoare ale mucoasei stomacului sunt slăbite din anumite motive (de exemplu, în cazul infecţiei cu Helicobacter pylori).

Aciditatea mărită indică asupra faptului că pereţii stomacului secretă acid clorhidric în exces şi valoarea pH-ului scade mai jos de 1,5.
Gastrita, în cazul pacienţilor cu aciditate mărită, se numeşte hiperacidă.
Mărirea acidităţii stomacului poate apărea în următoarele situaţii:

• Pe fondalul infecţiei cu Helicobacterul pylori. Este demonstrat faptul că microbii H.Pylori sporesc secreţia acidului, care, la rândul său, completează acţiunea distrugătoare a microbilor asupra pereţilor stomacului;
• Pe fondalul unui stres puternic;
• Pe fondalul unor boli foarte rare (de ex. sindromul Zollinger-Ellison).

Aciditatea scăzută indică asupra faptului că pereţii stomacului secretă o cantitate scăzută de acid clorhidric şi pH-ul se măreşte până la valoarea de 3-4. Gastrita la persoanele cu aciditate redusă se numeşte hipoacidă sau anacidă.

De regulă, scăderea acidităţii stomacului poate fi cauzată de un proces inflamator îndelungat (de exemplu, în cazul gastritei cronice sau al gastritei atrofice), pe fondalul căruia glandele stomacului, care secretă acid, se distrug şi se substituie cu ţesuturi inactive. Scăderea capacităţii de secreţie a acidului şi micşorarea acidităţii stomacului, în cazul gastritei atrofice, provoacă disfuncţii digestive şi poate provoca anemie, cauzată de scăderea capacităţii de asimilare a fierului.

Cum determinăm valoarea acidităţii în cazul gastritei?

Nivelul acidităţii în cazul gastritei se determină cu ajutorul unui test special care se numeşte рН-metrie. De regulă, pH-metria se efectuează în timpul gastroscopiei (endoscopia digestivă superioară, esofago-gastro-duodenoscopia).

Care este rolul acidităţii în tratamentul gastritei?

Determinarea nivelului de pH şi construirea schemei de tratament al gastritei, bazate pe această informaţie, şi-au pierdut actualitatea practică. Desigur, aceasta se explică prin faptul că aciditatea nu mai este considerată drept cauză principală de dezvoltare a bolii. Cu toate acestea, actualmente, practic în toate cazurile de tratament al gastritei, se administrează medicamente care scad secreţia acidului gastric (antacidele). Aceste medicamente sporesc eficienţa tratamentului datorită micşorării acţiunii iritante a sucului gastric asupra pereţilor stomacului (vezi mai jos Tratamentul). Plus la aceasta, s-a stabilit faptul că, datorită micşorării acidităţii cu ajutorul antacidelor, creşte eficacitatea antibioticelor, deoarece acestea se deteriorează mai uşor într-un mediu acidulat.

Gastrita la copii

Cauza principală a gastritei la copii, că şi în cazul adulţilor, este infecţia cu Helicobacterul pylori. La copiii cu vârsta de până la 12 ani frecvenţa apariţiei bolii din cauza acestei infecţii este egală aproximativ cu 10%. Infectarea copilului cu Helicobacter pylori este posibilă de la colegi, sau chiar de la părinţii – purtători ai acestei infecţii.

Diagnosticul şi tratamentul heliobacteriozei în cazul copiilor se realizează în conformitate cu aceleaşi principii ca şi în cazul maturilor (vezi mai jos).

Schemele moderne de tratament al Helicobacterului pylori sunt eficiente şi infectarea repetată cu acest microb se întâlneşte foarte rar. Din aceste considerente, în urma tratamentului reuşit, nu aveţi temeiuri pentru a face griji în privinţa posibilelor consecinţe grave ale bolii asupra sănătăţii copilului.

Simptomele şi caracteristicile gastritei

Simptomele gastritei acute

Simptomele de bază ale gastritei acute sunt:

• Senzaţie de disconfort în partea superioară a abdomenului, care este greu de descris (poate fi caracterizată ca durere, greaţă şi senzaţie de “stomac supraîncărcat”);
• Dureri acute sau surde în partea superioară a abdomenului, în spate sau în hipocondrul stâng (sub coaste);
• Eructaţii (râgâiala) frecvente;
• Greaţă sau vomă;
• Lipsa poftei de mâncare;
• Balonare.

În esenţă, orice senzaţie neplăcută sau de disconfort în partea superioară a abdomenului poate fi cauzată de gastrită, dar, în baza simptomelor, nu este posibil nici să confirmăm şi nici să infirmăm prezenţa bolii.

Simptomele gastritei acute pot apărea brusc, fără cauze evidente, fie în urma unui stres puternic, fie după abuzul de alcool, fie în urma administrării preparatelor antiinflamatorii, sau în urma unor încălcări îndelungate a regimului de alimentaţie.

În unele cazuri, simptome similare celor ale gastritei apar şi la persoanele care suferă de dispepsie funcţională.

Gastrita acută, apariţia căreia, de regulă, este cauzată de iritaţia stomacului sub influenţa unor infecţii sau a unor substanţe chimice, în condiţiile unui tratament adecvat, se tratează repede. Spre deosebire de gastrita acută, dispepsia funcţională este cauzată de factori psihologici şi destul de greu se supune tratamentului.

Descrierea detaliată a cauzelor de apariţie şi a principiilor de tratament a dispepsiei funcţionale sunt prezentate în articolul Dispepsia funcţională: cauzele şi tratamentul.

Simptomele gastritei cronice

Deseori, gastrita cronică evoluează asimptomatic, cu alte cuvinte, nu se manifestă în niciun fel, pe durata unei perioade lungi de timp.

În cazuri rare, persoanele care suferă de gastrită cronică pot avea simptome, precum senzaţia de durere surdă în partea de sus a abdomenului, greaţă, vomă, lipsa poftei de mâncare, scăderea greutăţii corpului.

În timpul acutizării bolii, simptomele devin similare cu cele ale gastritei acute, despre care s-a vorbit mai sus.
În cazurile gastritei atrofice şi gastritei autoimune, simptomele sunt: slăbiciune, ameţeli, diaree persistentă, ulceraţii pe limbă, senzaţii neplăcute în picioare, dereglarea mersului (din cauza asimilării insuficiente a vitaminei B12 din alimentaţie).

Cazurile în care trebuie neapărat să vă adresaţi medicului

Analizele şi testele medicale în cazul gastritei

Diagnosticul şi tratamentul gastritei se efectuează de medicii terapeuţi sau gastroenterologi.

Pentru diagnosticul gastritei şi determinarea cauzelor apariţiei bolii, medicul poate să vă recomande următoarele analize şi teste medicale:

Analizele la helicobacterioză

• Testul respirator la Helicobacter pylori
• Analiza sângelui la anticorpi (IgG) împotriva Helicobacterului pylori
• Analiza materiei fecale pentru a identifica fragmente de Helicobacter pylori

Descrierea detaliată şi explicaţiile referitor la rezultatele acestor investigaţii sunt prezentate în articolul Helicobacter pylori (helicobacterioză): diagnosticul.

Fibrogastroduodenoscopia (FGDS)

FGDS dă posibilitatea de diagnosticare, cu o precizie mare, a gastritei, de determinare a formei acestei boli şi de depistare a zonelor de inflamaţie. În plus la aceasta, FGDS poate fi utilizată pentru confirmarea prezenţei infecţiei cu Helicobacterul pylori. În acest scop, medicul, în timpul investigaţiei, ia un fragment al mucoasei gastrice şi îl transmite în laborator pentru ca din acesta să fie cultivate culturile de bacterii şi, apoi, din ele să se determine materialul genetic al bacteriilor din ţesuturile stomacului (analiza PCR).

Pentru efectuarea FGDS în stomacul pacientului se introduce prin gură o sondă specială. Descrierea detaliată a FGDS, cum trebuie să vă pregătiţi de analiză şi ce pot însemna rezultatele investigaţiei găsiţi în articolul Gastroscopia: cum se efectuează investigaţia şi cum te pregăteşti de ea?

Tratamentul gastritei

Cazurile simple de gastrită, care nu sunt provocate de infecţia cu Helicobacter pylori, pot fi tratate în condiţii casnice. În cazurile în care nu se cunoaşte cauza bolii sau în care episoadele acesteia se repetă des, este necesar tratamentul ambulator.

Cum poate fi tratată gastrita în condiţii casnice?

Accesele de scurtă durată ale gastritei acute, provocate, de exemplu, de administrarea unor medicamente sau de supraalimentare şi care nu sunt legate de helicobacterioză, necesită un tratament minimal. De regulă, după normalizarea regimului de alimentare şi după înlăturarea factorilor iritanţi (medicamentele, alcoolul etc.) mucoasa gastrică se regenerează rapid.

Dacă bănuiţi că suferiţi de gastrită:

• Încercaţi să respectaţi dieta, descrisă mai jos.
• Dacă simptomele gastritei au apărut în urma administrării unui medicament, apelaţi la medicul care v-a prescris preparatul respectiv şi informaţi-l despre schimbările stării sănătăţii Dvs. din momentul în care aţi început tratamentul. Medicul poate să vă recomande să stopaţi administrarea medicamentului respectiv, să vi-l înlocuiască cu un alt preparat, sau să vă recomande să-l administraţi în timpul mesei. Nu schimbaţi tratamentul până a avea indicaţiile respective ale medicului!
• Pentru a uşura simptomele gastritei, până a vizita medicul, puteţi administra medicamente care reduc aciditate gastrică. Unele medicamente din acest grup (antacide) conţin săruri de magneziu, de aluminiu, de calciu, de sodiu sau de bismut. Fiind administrare oral, aceste medicamente neutralizează aciditatea mărită a sucului gastric şi diminuează acţiunea iritantă a acidului asupra porţiunilor afectate ale esofagului. Unele antacide (precum bismutul) au efect învăluitor. Ele acoperă mucoasa gastrică şi formează un strat care protejează zonele afectate ale mucoasei de acţiunea distrugătoare a acidului şi, prin urmare, favorizează tămăduirea acestora. Vezi Administrarea corectă a medicamentelor care reduc aciditatea gastrică.
• În acelaşi scop, puteţi administra şi medicamente din grupul antisecretoarelor gastrice (de exemplu, Ranitidina).

Tratamentul gastritei recomandat de medic

Schema tratamentului gastritei depinde de forma şi de cauzele bolii. Din aceste considerente, medicul construieşte această schemă individual pentru fiecare pacient, în funcţie de cauza bolii şi de starea pacientului.

Schema tratamentului gastritei acute care nu este provocată de infecţia cu Helicobacter pylori

Tratamentul gastritei, ne-asociate cu heliobacterioză, constă în:

1. Respectarea dietei (vezi mai jos) timp de 5-7 zile, până dispar simptomele bolii
2. În caz de necesitate, o cură scurtă (7-10 zile) cu preparatele care micşorează aciditatea sucului gastric şi cu preparatele care micşorează secreţia sucului gastric (vezi Administrarea corectă a medicamentelor care reduc aciditatea gastrică).

Schema tratamentului gastritei acute care este provocată de infecţia cu Helicobacter pylori

Pentru eradicarea completă a infecţiei Helicobacter pylori şi pentru tratamentul efectiv al gastritei, actualmente, se recomandă cure combinate, în care concomitent se administrează 3 sau 4 medicamente.
Infecţia H. pylori (cauza principală a gastritei) poate fi înlăturată numai printr-o administrare complexă şi îndelungată a antibioticelor. Cercetările arată că cele mai eficiente împotriva H.pylori sunt următoarele antibiotice: claritromicina, amoxicilina, metronidazolul, furazolidonul, tetraciclina. Din cauză că tratamentul doar cu un singur antibiotic, de regulă, este ineficient, schemele moderne de tratament al gastritei, asociate cu helicobacterioză, includ 2 antibiotice, care se administrează concomitent.

Schema tratamentului cu 3 medicamente include: un medicament din grupul inhibitorilor pompei de protoni (de exemplu, Omeprazol) + Claritromicina + Metronidazol sau Amoxicilina. Durata curei poate fi de 10-14 zile.

Schema tratamentului cu 4 medicamente include: un medicament care micşorează secreţia sucului gastric (Omeprazol, Ranitidina etc.) + 2 antibiotice (de exemplu, Claritromicina+Metronidazol)+ preparat cu bismut. Această schemă se aplică în cazurile în care tratamentul cu 3 medicamente nu a fost eficient.

Actualmente, pentru tratamentul gastritei şi al ulcerului gastric, se produc medicamente speciale, care conţin într-o capsulă toate componentele necesare.

Care este eficienţa tratamentului gastritei?

Eficienţa tratamentului gastritei depinde de forma bolii şi de cât de corect este aleasă schema propusă.

De regulă, tratamentul adecvat al gastritei acute conduce la recuperarea completă.

Gastrita cronică şi gastrita atrofică se tratează mai greu. Cercetările au arătat că, chiar şi în cazul eradicării complete a Helicobacterului pylori, zonele atrofice din stomac nu se restabilesc, dar, se stopează degenerarea acestora, şi, prin urmare, scade riscul de dezvoltare a cancerului gastric.

Peste 4-6 săptămâni după finisarea tratamentului, medicul vă poate invita pentru efectuarea investigaţiilor repetate, cu scopul de a determina eficienţa tratamentului gastritei şi pentru a se convinge că infecţia Helicobacter pylori a fost eradicată complet. De regulă, se efectuează testul respirator sau analiza materiei fecale. Repetarea analizei sângelui la anticorpi IgG împotriva Helicobacterului pylori, după cum a fost deja specificat mai sus, nu are sens.

Tratamentul gastritei la copii

Tratamentul gastritei la copii se efectuează în conformitate cu aceleaşi principii ca şi la maturi, dar, cu unele elemente specifice:

• Eficienţa maximală la copii au avut-o curele conform schemelor din 3 medicamente (Amoxicilina+preparatele cu bismut+Metronidazol).
• Copiilor cu vârsta de până la 16 ani le sunt contraindicate preparatele care conţin salicilaţi (de exemplu, subsalicilat de bismut). Acestea măresc riscul de dezvoltare a unui efect advers periculos (sindromul Reye).

Tratamentul gastritei în timpul sarcinii

Experienţa clinică arată că gastrita rareori cauzează complicaţii grave la femeile însărcinate. Unii specialişti explică acest lucru prin faptul că în timpul sarcinii mucoasa stomacului secretă o cantitate mai mare de mucus şi histamină, ceea ce o face să fie mai rezistentă faţă de acţiunea acidului. Însă, nu trebuie să uităm că simptomele specifice gastritei pot fi caracteristice şi pentru alte maladii, mai periculoase (de exemplu, ulcer gastric sau duodenal).

Astfel, se recomandă următoarea schemă de tratament al gastritei pe perioada sarcinii:

1. Dacă înainte de a fi însărcinată aţi suferit de gastrită şi în timpul sarcinii din nou au apărut simptomele acestei boli, mergeţi numaidecât la medic pentru a efectua investigaţiile necesare.
2. Dacă medicul va determina că, între-adevăr, simptomele Dvs. sunt cauzate de gastrită, dar evoluţia bolii nu este periculoasă, el poate să vă recomande să amânaţi tratamentul până după naştere sau chiar până după încheierea alăptării, în dependenţă de evoluţia bolii şi starea Dvs.
3. Dacă, însă, medicul va determina că, în cazul Dvs., gastrita poate duce la complicaţii periculoase, el poate să vă recomande un tratament care va încetini evoluţia bolii. Dacă este necesar, tratamentul gastritei se face conform aceloraşi principii generale, adică se prescrie o combinaţie din două antibiotice şi un medicament care reduce aciditatea sucului gastric.

Din datele existente la etapa actuală se poate presupune că, dintre antibioticele utilizate în eradicarea infecţiei cu Helicobacter Pylori, cele mai puţin ofensive în timpul sarcinii sunt Amoxicilina şi Metronidazolul. Securitatea administrării Claritromicinei în timpul sarcinii a fost studiată insuficient pentru a face careva concluzii. Administrarea Tetraciclinei este contraindicată la femeile însărcinate. Detalii despre securitatea administrării în sarcină a medicamentelor indicate mai sus veţi putea găsi în următoarele articole: Amoxicilina; Metronidazol; Claritromicina; Tetraciclina.

Din rezultatele cercetărilor se poate presupune că medicamentele care blochează receptorii H2 (Ranitidina, Famotidina) şi cele care blochează pompa de protoni (Lansoprazol, Omeprazol) sunt relativ inofensive în perioada sarcinii şi, în caz de necesitate, pot fi utilizate (Vezi: Ranitidina; Omeprazol).

Majoritatea medicamentelor din grupul antacidelor pot fi utilizate în timpul sarcinii, însă câteva dintre ele (inclusiv, trisilicat de magneziu, preparate de calciu şi natriu) pot avea un efect negativ pronunţat asupra sănătăţii femeii însărcinate. Detalii despre alegerea antacidelor potrivite în perioada sarcinii puteţi găsi în articolul Medicamente care reduc aciditatea gastrică (antacide).

Tratamentul gastritei în perioada alăptării

Imediat după naştere, în perioada de alăptare, posibilităţile de tratament inofensiv al gastritei se lărgesc. În particular, medicamentele care reduc aciditatea gastrică (inclusiv antacidele, Ranitidina şi Omeprazol), antibioticele precum Amoxicilina, Metronidazol şi Claritromicina pot fi administrate fără a întrerupe alăptarea.

Mai multe detalii despre utilizarea corectă a acestor medicamente în perioada alăptării veţi găsi în următoarele articole: Amoxicilina; Metronidazol; Claritromicina; Ranitidina; Omeprazol.

Administrarea Tetraciclinei în timpul alăptării nu se recomandă din cauza riscului teoretic de colorare permanentă a dinţilor copilului în viitor în cafeniu (vezi Tetraciclina).

Administrarea Subsalicilatului de bismut de asemenea nu se recomandă în perioada alăptării, din cauza riscului apariţiei la copil a unei complicaţii rare, dar periculoase – Sindromul Reye (vezi Subsalicilat de bismut).

Dieta şi regimul alimentar corect în cazul gastritei

Regimul de alimentare

1. Regula cea mai importantă: Străduiţi-vă să mâncaţi mai puţin dintr-o singură dată, dar mâncaţi mai des. Cantităţile mari de alimente, consumate dintr-o dată, provoacă secreţia sporită a sucului gastric, care irită pereţii stomacului. În niciun caz nu mâncaţi prea mult!
2. Încercaţi să mâncaţi cât mai puţin înainte de somn. Este suficient să mâncaţi o tartină mică.
3. Străduiţi-vă să nu consumaţi lapte sau consumaţi, în cantităţi mici, numai lapte degresat. Consumul laptelui poate conduce la o uşurare momentană a pirozisului (jigului) şi altor simptome ale gastritei, dar ulterior laptele provoacă secreţia sporită a sucului gastric, care face ca simptomele enumerate să reapară în câteva ore. Se explică acest fapt prin aceea că laptele conţine calciu şi proteine, care sporesc secreţia acidului în stomac.Atrageţi atenţia asupra faptului că consumul unei cantităţi mari de produse lactate concomitent cu administrarea de antacide poate duce la apariţia sindromului de lapte-alcaline (sindromul Burnett).
4. Străduiţi-vă să nu faceţi pauze îndelungate între mese. În cazul gastritei trebuie să vă alimentaţi de 4-5 ori pe zi. Luaţi neapărat micul dejun!

Compoziţia alimentaţiei:

1. Dacă observaţi că unele produse alimentare vă provoacă reflux, arsuri la stomac sau dureri abdominale, încercaţi să evitaţi consumul acestora.
2. Nu excludeţi din lista alimentelor admisibile citrice şi alte fructe, condimente, ciocolată, cafea etc. (cu condiţia că anume aceste alimente nu vă provoacă pirozisul), dar este de dorit să nu exageraţi în consumul acestora.
3. Încercaţi să introduceţi în dieta Dvs. mai multe produse pe bază de cereale integrale. Aceste produse neutralizează aciditatea în exces, bine se digeră şi sunt foarte nutritive. (Vezi şi Dieta bogată în fibre).
4. Încercaţi să evitaţi complet, sau să limitaţi la maximum, consumul băuturilor alcoolice şi fumatul, deoarece acestea sporesc refluxul şi pirozisul.

Dacă arsurile la stomac (jigul, pirozisul) vă deranjează în timpul somnului:

• Nu vă culcaţi, cel puţin, timp de 45 minute după masă.
• Puneţi sub saltea un rulou, format dintr-un prosop, astfel ca să ridicaţi căpătâiul cu 10-15 cm.