Articol actualizat

Fibromul uterin. Ghid argumentat științific pentru femei cu privire la alegerea planului de supraveghere și/sau tratament

DESPRE ACEASTĂ VERSIUNE A ARTICOLULUI

Data publicării:

Volum: 33 paginiPagini convenționale, cu un volum aproximativ egal cu cel al unei pagini de carte.

CUM A FOST SCRIS ACEST ARTICOL?

Acest articol a fost scris în conformitate cu viziunea noastră despre rolul pe care informația obiectivă îl poate avea în luarea deciziilor medicale personale. Aflați mai multe despre procesul de scriere a articolelor și despre autori.

Textul articolului nu conține publicitate ascunsă. Vedeți Dezvăluirea informațiilor financiare.

Orice concluzii cu privire la alegerea tratamentului sau a investigațiilor prezentate în articol sunt făcute în baza surselor.

APRECIEREA CITITORILOR

(Instrument nou) Indicați cât de mulțumit(ă) sunteți de faptul că ați găsit acest articol și/sau scrieți o recenzie

Apreciere medie: 4.8. Pe baza a 9 voturi.
Se încarcă...

Noi suntem in conformitate cu standardul HONcode privind informatia de sanatate de incredere. Verificati aici. Noi suntem in conformitate cu standardul HONcode privind informatia de sanatate de incredere:
Verificati aici.

Cuprins:

Introducere

Acest articol din Ghidul consumatorului inteligent de informații și servicii medicale este prevăzut pentru femeile la care diagnosticul de fibrom uterin a fost stabilit:

Acest articol este o continuare a ghidurilor enumerate, și conține recomandări cu privire la opțiunile (adică, continuarea investigațiilor, efectuarea tratamentului, sau observație), care pot fi argumentate în cazul femeilor la care s-a depistat un fibrom uterin.
În special, articolul include răspunsuri la următoarele întrebări:

  1. Ce valoare pot prezenta pentru o femeie diagnosticul și tratamentul în legătură cu un „fibrom uterin”, având în vedere posibila asociere dintre fibrom și anumite simptome sau anumite forme de cancer uterin?
  2. De care opțiuni de diagnostic și tratament se pot folosi femeile cu diagnosticul de miom uterin, în funcție de tipul miomului, și de problema care trebuie rezolvată în cazul respectiv?
  3. Ce se știe despre influența fibromului asupra probabilității de concepție și asupra evoluției sarcinii, și ce se știe despre influența sarcinii asupra evoluției fibromului?
  4. Ce se știe despre siguranța și eficacitatea tratamentului nechirurgical al simptomelor asociate cu fibromul, cu ajutorul unor asemenea remedii, precum:
    • Acid tranexamic;
    • medicamente cu acțiune anti-inflamatoare;
    • contraceptive orale combinate;
    • dispozitiv intrauterin (DIU) cu Levonorgestrel;
    • medicamente din grupul de modulatori selectivi ai receptorilor progesteronici;
    • medicamente din grupul de agoniști ai GnRH.
  5. Ce se știe despre siguranța și eficacitatea unor asemenea metode chirurgicale de tratament al fibromului, precum:
    • înlăturarea chirurgicală a fibromului (prin histeroscopie, laparoscopie sau laparotomie);
    • ablația fibromului (cu ultrasunete focalizate sau cu radiofrecvență);
    • înlăturarea uterului (histerectomie);
    • ablația endometrială.

Ce investigații, tratamente și plan de supraveghere pot fi argumentate în cazul femeilor la care s-a depistat un fibrom uterin?

Fibromul uterin (leiomiom, miom) este o tumoare benignă, care se formează în pereții uterului și constau dintr-un grup de celule musculare și țesut conjunctiv.

Cauzele care duc la formarea mioamelor încă nu au fost stabilite.

Fibroamele pot fi unice sau multiple, și se pot forma în diferite regiuni ale uterului.

Miom uterin

  • Termenul „fibrom subseros” înseamnă că fibromul este localizat pe suprafața exterioară a uterului, sub învelișul care separă uterul de celelalte organe abdominale.
  • Termenul „fibrom submucos” înseamnă că fibromul este situat în interiorul uterului, imediat sub membrana mucoasă și proemină în cavitatea uterină.
  • Termenul „fibrom intramural (interstițial)” înseamnă că fibromul se localizează în grosimea peretelui muscular al uterului.
  • Termenul „fibrom pediculat” înseamnă că acesta crește pe o bază îngustă (picioruș), cu care se unește de peretele uterin.

În literatura medicală fibroamele se clasifică, de regulă, conform următoarei scheme:

Fibroame submucoase0Fibrom pediculat în cavitatea uterului
1<50% din volumul fibromului se află în
interiorul peretelui uterin
2> 50% din volumul fibromului se află în
interiorul peretelui uterin
Fibroame intramurale3Fibromul este situat în întregime în peretele uterului,
dar contactează cu mucoasa uterină
4Fibrom complet intramural
Fibroame subseroase5Fibrom subseros, >50% din volumul căruia se află
în peretele uterin
6Fibrom subseros, <50% din volumul căruia se află
în peretele uterin
7Miom subseros pediculat
8Un alt tip de fibrom (de exemplu, fibrom de col uterin)

Tipurile miomului uterin

De regulă, dimensiunile fibromului constituie între câțiva milimetri și câțiva centimetri. Mai rar, fibroamele ajung până la dimensiuni mari (peste 10 cm în diametru).

Medicii ginecologi, uneori, apreciază dimensiunile fibroamelor nu în centimetri, ci în „săptămâni”, prin analogie cu dimensiunile uterului la diferite săptămâni de sarcină (5 săptămâni, 12 săptămâni, și așa mai departe).

***

În cazul femeilor la care, în cadrul ecografiei sau a sonohisterografiei a fost detectat un „fibrom”, raționalitatea continuării investigațiilor și a tratamentului, precum și alegerea tratamentului depinde de următorii factori:

  • Prezența simptomelor care ar putea fi asociate cu un fibrom;
  • Prezența unui risc crescut de cancer uterin;
  • Timpul estimat rămas până la menopauză;
  • Tipul și numărul fibroamelor;
  • Prezența altor modificări în cavitatea uterului (hiperplazie endometrială, adenomioză);
  • Dorința de a păstra capacitatea de concepere a unui copil în perioada tratamentului sau după încheierea acestuia;
  • Metodele accesibile de tratament și preferințele personale.

În continuare vom arăta în ce mod, ținând cont de factorii enumerați, femeile pot alege cel mai argumentat plan de supraveghere și/sau tratament.

Simptomele ce pot fi asociate cu prezența unui fibrom în uter și evoluția lor în timp

În cadrul unei serii de studii, în care au participat femei din diferite grupuri de vârstă, fibroame uterine au fost depistate la 70-80% dintre femeile de vârstă reproductivă. La femeile ajunse la menopauză și la femeile mai tinere de 20 de ani, modificările sugestive pentru miom se depistează mult mai rar.

Majoritatea femeilor la care „fibroamele” sunt diagnosticate în timpul unei ecografii, efectuate în scop profilactic, nu au simptome, care ar putea fi asociate cu aceste formațiuni.

La 20-50% dintre femeile cu fibroame sunt prezente unul sau câteva dintre următoarele simptome:

  1. Sângerări prea abundente în timpul menstruației, menstruații prea îndelungate, sau sângerări vaginale neregulate:
    • menstruații care durează mai mult de 7 zile,
    • mărirea volumului de sânge eliminat în timpul menstruațiilor,
    • sângerări vaginale neregulate în perioada dintre menstruații,
    • reducerea nivelului de hemoglobină în sânge și alte semne de anemie feriprivă.
  2. Simptomele asociate cu creșterea în volum a uterului și cu presiunea acestuia asupra altor organe pelviene includ:
    • mărirea circumferinței abdominale;
    • dureri severe în timpul menstruației;
    • dureri abdominale în timpul contactului sexual;
    • dureri de spate;
    • senzație de presiune în abdomen;
    • impulsuri prea frecvente la urinare;
    • constipație, care nu se rezolvă prin tratament convențional;
    • dureri în timpul defecării.
  3. Dificultăți în conceperea unui copil sau avorturi spontane repetate.

După cum am arătat în ghidurile cu privire la diagnosticul și tratamentul tulburărilor menstruale, al infertilității, și al tulburărilor urinare, în multe cazuri este dificil de stabilit o legătură directă de cauzalitate între prezența unui fibrom și apariția manifestărilor enumerate.

Problema constă în faptul că, pe lângă fibrom, simptomele respective pot fi asociate și cu un șir de alte modificări care, de asemenea, se detectează, mai mult sau mai puțin frecvent, la femei de vârstă reproductivă: polipi endometriali, endometrioză, adenomioză, tulburări de ovulație, hiperplazie endometrială, cistită interstițială, sindrom de vezică urinară hiperactivă, etc.

Deoarece aceste simptome pot fi asociate nu numai cu fibroame, dar și cu alte stări, dar și pentru că la diferite femei evoluția naturală a mioamelor variază, este greu de prezis cum se vor schimba simptomele în timp.

Studiile de laborator și observațiile clinice indică asupra faptului că creșterea în volum a fibroamelor depinde de nivelul hormonilor sexuali feminini (estrogen și progesteron). Se presupune că din acest motiv:

  • În decursul perioadei reproductive (când nivelul hormonilor sexuali în organismul femeii este ridicat) simptomele asociate cu fibromul, cel mai frecvent, fie rămân neschimbate, fie se agravează. Înainte de menopauză simptomele rareori se ameliorează spontan.
  • După instalarea menopauzei (în această perioadă concentrația hormonilor sexuali feminini în sânge scade în rezultatul reducerii fiziologice a funcției ovarelor), la majoritatea femeilor, sângerările abundente sau neregulate asociate cu fibroamele uterine încetează (vedeți Menopauza (perioada climacterică), ghid pentru femei).
  • La multe femei, peste câteva luni sau ani după instalarea menopauzei, miomul se reduce în dimensiuni, iar simptomele legate de presiunea uterului asupra altor organe pelviene pot să dispară sau să se amelioreze.

Din cauza că simptomele enumerate pot fi asociate nu doar cu fibroamele, ci și cu alte stări pentru rezolvarea cărora este nevoie de tratament specific, pentru determinarea celei mai potrivite strategii de rezolvare a problemei se recomandă efectuarea întregului ciclu de diagnostic.

Recomandări în acest sens sunt prezentate în ghidurile:

În cazul femeilor,

  • la care, în cadrul diagnosticului efectuat în legătură cu unul dintre simptomele enumerate, nu se depistează alte cauze posibile ale problemei,
  • și/sau la care problema nu a putut fi rezolvată cu ajutorul tratamentului simptomatic,

depistarea unui fibrom sugerează că simptomul deranjant ar putea fi înlăturat sau ameliorat din contul tratamentului specific al fibromului.

Legătura dintre fibromul uterin și diverse tipuri de cancer uterin

Conform structurii și caracterului evoluției, fibroamele sunt formațiuni benigne. Ele nu sunt o formă de cancer și nu au tendința de creștere agresivă și răspândire către alte organe, deși pot atinge dimensiuni considerabile.

Fibroamele uterine se văd bine la ecografie sau la sonohisterografie, însă rezultatele acestor investigații nu permit diferențierea definitivă a fibromului de alte tipuri de formațiuni, inclusiv de cancer uterin (cancer endometrial, leiomiosarcom, și alte forme mai rare de cancer).

În prezent, diferențierea definitivă a fibromului de cancer al uterului este posibilă doar în urma înlăturării chirurgicale și a analizei histologice a țesuturilor modificate. Metodele existente de diagnostic, inclusiv toate tipurile de ecografie, RMN, biopsie endometrială, biopsia “fibromului” cu ac, prin vagin sau prin peretele abdominal, nu permit nici distingerea finală a fibromului de cancer, și nici excluderea prezenței cancerului endometrial sau a leiomiosarcomului.

Diagnosticul de “fibrom uterin”, stabilit la ultrasonografie este întotdeauna suspectat. Cu toate acestea, având în vedere diferența semnificativă de probabilitate statistică de dezvoltare a fibroamelor și a cancerului uterin, la marea majoritate a femeilor, „nodulul” detectat la ecografie este, într-adevăr, un miom, și nu un focar de cancer.

În perioada reproductivă (adică, de la începerea menstruațiilor și până la menopauză) fibroamele se formează la 70-80% dintre toate femeile.

Pe de altă parte, la majoritatea femeilor, riscul de apariție a cancerului endometrial sau a leiomiosarcomului este foarte mic. Probabilitatea dezvoltării acestei boli crește după vârsta de 45-50 de ani, și ajunge la un nivel maxim între 60 și 74 de ani. La femeile mai în vârstă de 70 de ani, la care apar sângerări vaginale, probabilitatea depistării cancerului endometrial este de 50%.

Cancerul endometrial (adică cancerul dezvoltat în învelișul interior al uterului) este al 4-lea cel mai răspândit tip de cancer în rândul femeilor care trăiesc în țările din Europa și America de Nord. Acesta reprezintă aproximativ 6% dintre toate cazurile de maladii oncologice și cauzează aproximativ 3% din toate cazurile de deces de maladii oncologice printre femei.

Probabilitatea medie de dezvoltare a cancerului endometrial la o femeie constituie 2,8% în decursul întregii vieți. Aproximativ 10-20% din toate cazurile acestei boli se depistează la femei mai tinere de 50 de ani.

La analiza rezultatelor unui șir de cercetări, în cadrul cărora peste 6 000 de femei au fost supuse înlăturării chirurgicale a „fibroamelor”, s-a determinat că probabilitatea medie de prezență a unui leiomiosarcom la femeile cu detectarea unui „fibrom” la ecografie este de circa 0,26%. Rezultatele altor studii au sprijinit această concluzie și au arătat că la femeile mai tinere de 45 de ani probabilitatea prezenței unui leiomiosarcom este și mai mică. Mai exact, în rândul femeilor mai tinere de 40 de ani, la care la ecografie a fost stabilit diagnosticul de „fibrom uterin” și s-a făcut intervenția chirurgicală de înlăturare a formațiunii detectate, leiomiosarcomul a fost găsit doar în 1 din 1500 de cazuri. În rândul femeilor cu vârsta cuprinsă între 40 și 44 de ani, leiomiosarcomul a fost găsit în 1 din 1100 de cazuri.

În rândul femeilor mai în vârstă de 60 de ani, la care a fost înlăturat chirurgical uterul din diverse motive, la analiza histologică ulterioară a țesuturilor înlăturate, leiomiosarcomul a fost găsit în 1 din 100 de cazuri.

Anterior se presupunea că „creșterea rapidă a nodulului”, care se poate observa la efectuarea repetată a câteva ecografii, este un semn distinctiv al cancerului uterin. În prezent, însă, acestă presupunere se consideră nefondată. Cancerul endometrial și sarcomul pot, într-adevăr, crește rapid, însă creșterea rapidă în volum a „nodulului” se poate observa și la femeile cu fibroame.

În cadrul unei cercetări s-a stabilit că la femeile cu „miom care crește rapid”, probabilitatea medie de prezență a unui leiomiosarcom este aceeași (circa 0,27%), ca și la femeile fără semne de creștere rapidă a „fibromului”.

Simptomele cancerului endometrial și ale leiomiosarcomului pot fi imposibil de diferențiat de simptomele miomului uterin. La majoritatea femeilor aceste tumori se manifestă prin sângerări abundente și/sau neregulate din vagin, prin creșterea în volum și/sau deformarea conturului uterului, prin dureri și senzație de presiune în regiunea pelviană.

Deoarece stabilirea definitivă a tipului formațiunii (fibrom sau cancer) fără înlăturarea chirurgicală a acesteia nu este posibilă, nu se știe dacă fibroamele se pot transforma sau nu în leiomiosarcom. În prezent nu există dovezi în favoarea faptului că o asemenea transformare ar putea fi posibilă.

În orice caz, având în vedere diferența de prevalență a acestor afecțiuni, transformarea fibromului în leiomiosarcom se consideră puțin probabilă.

Din aceste motive, nu se recomandă înlăturarea fibromului pentru a reduce riscul de transformare a acestuia în leiomiosarcom în viitor.

Majoritatea cazurilor de cancer uterin se înregistrează la femeile care au unul sau mai mulți factori de risc de dezvoltare a acestei maladii. Principalii factori de risc asociați cu o probabilitate mărită de apariție a cancerului uterin includ:

  • Tratament prelungit de substituție cu preparate hormonale în comprimate orale, inele vaginale sau plasturi, care conțin doar analogi de estrogen, ce se utilizează uneori pentru ameliorarea simptomelor asociate cu instalarea menopauzei (vedeți Menopauza (perioada climacterică), ghid pentru femei).
    Un asemenea tratament crește probabilitatea de apariție a cancerului endometrial de 2-10 ori.
  • Administrarea Tamoxifenului. Un astfel de tratament poate fi utilizat pentru reducerea riscului de cancer de sân sau pentru tratamentul unor forme de cancer mamar (vedeți Cancer de sân (cancer mamar), prevenţie şi tratament). Tratamentul prelungit cu Tamoxifen mărește probabilitatea de dezvoltarea a cancerului endometrial de 6-8 ori.
  • Excesul de greutate. La femeile cu IMC Indicele de masă corporală(IMC, body mass index, BMI) permite estimarea raportului între greutatea și înălțimea unei persoane, și, respectiv, determinarea insuficienței sau a excesului de greutate.
    Indicele de masă corporală se calculează după formula:
    IMC = greutatea/(înălțimea, în metri)^2
    18: insuficiență de greutate
    18-25: greutate normală
    25-30: greutate excesivă
    30-35: obezitate de gradul întâi
    35-40: obezitate de gradul doi
    40: obezitate de gradul trei
    mai mare de 30 probabilitatea apariției cancerului endometrial este de 10 ori mai mare decât la femeile cu IMC în limite normale.
  • Diabetul zaharat de tip 2. La femeile cu diabet de tip 2 (vedeți Diabetul zaharat şi nivelul crescut al glucozei în sânge) probabilitatea dezvoltării cancerului endometrial este de aproape 3 ori mai mare decât la femeile fără această maladie.
  • Afecțiunile sau stările asociate cu tulburări de ovulație:
  • Supunerea zonei pelviene iradierii, în trecut.
  • Predispoziție genetică crescută. La femeile cu sindromul Lynch probabilitatea dezvoltării cancerului endometrial în decursul întregii vieți constituie aproximativ 50-60%.

Probabilitatea prezenței cancerului poate fi, de asemenea, crescută la femeile aflate în menopauză, și:

  • la care „fibromul” a apărut pentru prima dată după instalarea menopauzei,
  • la care „fibromul” a început să se mărească în dimensiuni după menopauză,
  • și/sau care, pe lângă modificările caracteristice „fibromului” au asemenea simptome, precum dureri abdominale sau sângerări din vagin, care au început după menopauză.

Toate tehnicile chirurgicale disponibile de înlăturare a „fibroamelor” sunt asociate cu un anumit risc de complicații.

Din acest motiv, în cazul femeilor cu diagnosticul de „fibrom uterin”, dar fără risc mărit de dezvoltare a cancerului uterin, înlăturarea chirurgicală și analiza histologică a modificărilor depistate cu scop de diagnostic precoce al unui eventual cancer uterin nu este argumentată. Pentru aceste femei, riscul mediu de complicații în timpul intervenției chirurgicale este mai mare decât riscul de a avea cancer.

Pe de altă parte, la femeile cu un risc crescut de cancer uterin, în caz de identificare a unui „fibrom” la ecografie se consideră argumentată efectuarea unor investigații sau tratamente suplimentare, pentru diagnosticul precoce al unui eventual cancer uterin.

Impactul posibil al fibroamelor asupra sarcinii și asupra nașterii

În cadrul investigațiilor efectuate cu scopul supravegherii evoluției sarcinii, la peste 8% dintre toate femeile gravide se depistează miom uterin.

La majoritatea femeilor, în timpul sarcinii, dimensiunile fibroamelor rămân neschimbate sau se reduc.

În baza rezultatelor unui studiu, în care au fost analizate datele cu privire la evoluția sarcinii și a nașterii la 72 000 de femei, s-a determinat că prezența fibroamelor este asociată cu o mică creștere a probabilității (cu mai puțin de 2%) diferitelor complicații în timpul sarcinii, inclusiv placenta previa, ruptura prematură a membranelor amniotice, naștere prematură (înainte de 34 săptămâni), decesul intrauterin al fătului.

În cadrul unui alt studiu s-a stabilit că prezența fibromului este asociată cu un risc crescut de poziție incorectă a fătului în timpul nașterii și necesitatea efectuării operației cezariene.

Reieșind din faptul că riscul total al impactului negativ al fibroamelor asupra sarcinii este redus, precum și din faptul că toate tehnicile chirurgicale disponibile de tratament al fibromului sunt asociate cu un anumit risc de reducere a capacității femeii de a concepe un copil, actualmente, tratamentul chirurgical al fibroamelor se recomandă doar femeilor la care acesta este asociat cu dificultăți de concepere a unui copil. Vedeți Infertilitate și dificultăți în conceperea unui copil. Ghid argumentat științific pentru femei și bărbați.

Complicații rare, dar posibile, ale fibromului uterin

În cazuri rare, creșterea semnificativă a dimensiunilor miomului uterin poate provoca compresia unui ureter, și, în rezultat, dereglarea mai mult sau mai puțin pronunțată a funcției unui rinichi (această stare poate să nu se manifeste prin niciun simptom).

Riscul de apariție a unei asemenea complicații este prea mic pentru a le recomanda tuturor femeilor cu diagnosticul de „fibrom uterin” înlăturarea acestei formațiuni (mai ales având în vedere faptul că la foarte multe femei miomul nu crește în dimensiuni), însă, totodată, este suficient de înalt pentru a le recomanda femeilor efectuarea periodică a ecografiei pentru a monitoriza modificarea dimensiunilor fibromului în timp (independent de prezența sau absența simptomelor).

O altă complicație rară este torsiunea fibromului localizat pe suprafața externă a uterului. Această stare se poate manifesta prin apariția bruscă a unui acces de dureri severe în abdomen. În această situație poate fi nevoie de efectuarea unei intervenții chirurgicale de urgență.

Algoritmul de luare a deciziilor cu privire la alegerea opțiunilor de observație și tratament pentru femeile cu miom uterin

În continuare vom prezenta un algoritm argumentat științific, cu ajutorul căruia femeile cu fibrom uterin pot alege cele mai potrivite opțiuni de supraveghere și tratament, în baza propriilor necesități.

Vă sugerăm să vedeți toate opțiunile de observare și tratament (adică să citiți algoritmul în întregime), chiar dacă unele dintre situațiile prezentate nu se aplică în cazul dumneavoastră. Simptomele asociate cu prezența unui fibrom uterin se pot modifica în timp. Știind ce opțiuni pot fi folosite în diverse situații, se pot lua decizii mai argumentate în acest sens.

Pe baza datelor prezentate anterior cu privire la simptome, dificultățile diagnosticului cancerului uterin și potențialele complicații ale fibroamelor, precum și pe baza datelor cu privire la eficacitatea și siguranța opțiunilor disponibile de tratament, în ghidurile actuale pentru specialiști (vedeți Surse) se recomandă oferirea următoarelor modalități de supraveghere și tratament:

Alegerea opțiunilor de tratament în funcție de riscul de cancer uterin

A. În cazul femeilor la care la ultrasonografie a fost stabilit diagnosticul de „fibrom uterin”, și care au un risc crescut de dezvoltare a cancerului uterin (vedeți mai sus), se recomandă fie efectuarea unui șir de investigații suplimentare, fie înlăturarea chirurgicală a uterului (histerectomia).

Investigațiile suplimentare pot include:

  • Biopsia endometrului,
  • Histeroscopia,
  • RMN.

Aceste examene nu permit excluderea definitivă a prezenței unui leiomiosarcom sau cancer endometrial, dar permit determinarea unei probabilități reduse a prezenței acestora, sau, la unele femei, permit detectarea acestor afecțiuni oncologice.

B. La femeile la care la ecografie a fost stabilit diagnosticul de „fibrom uterin” și care nu au un risc mărit de dezvoltare a cancerului uterin, decizia cu privire la raționalitatea efectuării investigațiilor suplimentare și a tratamentului se determină în baza simptomelor care ar putea fi asociate cu miomul:

1. În cazul femeilor care nu au simptome, sau la care simptomele asociate cu fibromul sunt ușoare și, treptat, se ameliorează (vedeți mai sus), nu se recomandă efectuarea vreunui tratament, deoarece nu există dovezi în favoarea faptului că, în asemenea situații, tratamentul prezintă vreo valoare pentru femeie.

În aceste cazuri se recomandă efectuarea periodică a ultrasonografiei pentru observarea modificării dimensiunilor fibromului și pentru a urmări impactul fibromului asupra organelor adiacente.

În prezent nu există încă recomandări clare cu privire la frecvența cu care femeile cu fibrom uterin ar trebui să repete ecografia pentru a monitoriza creșterea formațiunii. Mulți specialiști recomandă efectuarea investigației respective o dată pe an, atât timp cât aceasta continuă să fie argumentată (de exemplu, până la regresarea semnificativă a miomului după menopauză).

2. În cazul femeilor cu unul sau mai multe simptome care ar putea fi asociate cu fibromul uterin se recomandă alegerea celei mai potrivite, din punctul lor de vedere, modalități de tratament.

Opțiunile de tratament al simptomelor asociate cu fibromul uterin se divizează în trei categorii:

  • Opțiuni de tratament pentru femeile deranjate doar de sângerări vaginale excesiv de abundente sau prelungite;
  • Opțiuni de tratament pentru femeile deranjate de simptome de presiune (indiferent de faptul dacă au sau nu sângerări excesive);
  • Opțiuni de tratament pentru femeile la care se presupune că fibromul uterin ar putea provoca dificultăți de concepere a unui copil sau pierderea sarcinii.

2.1. Opțiunile de tratament pentru femeile la care fibromul uterin este asociat doar cu sângerări abundente sau neregulate din vagin, și care nu au alte simptome:

2.1.1. Pentru femeile cu fibroame submucoase (de tip 0 sau 1), cea mai bună opțiune de tratament este înlăturarea fibromului cu ajutorul histeroscopiei (miomectomie histerescopică).

2.1.2. În cazul fibroamelor intramurale sau mixte, cea mai bună opțiune de tratament se alege în funcție de intenția femeii de a naște un copil. Femeia poate face parte din una dintre următoarele categorii:

  • ea planifică sarcină în timpul apropiat,
  • ea intenționează să nască un copil în viitor,
  • ea nu intenționează să mai nască copii.

2.1.2.1. În cazul femeilor cu diagnosticul de fibrom subseros sau mixt (dar nu submucos), care sunt deranjate doar de sângerări prea abundente/îndelungate, și care ar dori să conceapă un copil în timpul apropiat, se recomandă:

  • Dacă sângerările nu cauzează anemie pronunțată, femeii i se recomandă să încerce să conceapă un copil în decursul a 6 luni. Dacă în această perioadă femeia nu va reuși să conceapă, se recomandă efectuarea tuturor investigațiilor necesare pentru diagnosticul altor afecțiuni care ar putea cauza infertilitate. Recomandări detaliate în această privință sunt prezentate în articolul Infertilitate și dificultăți în conceperea unui copil. Ghid argumentat științific pentru femei și bărbați
    Dacă în cadrul investigațiilor în legătură cu dificultățile de concepere a unui copil nu vor fi detectate alte cauze posibile ale infertilității, după luarea în considerare a potențialelor efecte secundare, femeia poate alege efectuarea unei operații/proceduri medicale de înlăturare/distrugere a fibromului uterin prin una dintre modalitățile care permit păstrarea uterului:

    • ablația cu utrasunete;
    • miomectomie prin laparotomie;
    • miomectomie prin laparoscopie.
  • Dacă sângerările sunt foarte abundente, se recomandă efectuarea din start a investigațiilor pentru detectarea altor eventuale cauze ce pot provoca dificultăți de concepere. Dacă în cadrul investigațiilor nu vor fi detectate alte cauze posibile ale infertilității, după luarea în considerare a potențialelor efecte secundare, femeia poate alege efectuarea unei operații/proceduri medicale de înlăturare/distrugere a fibromului uterin prin una dintre modalitățile care permit păstrarea uterului, enumerate anterior.

2.1.2.2. În cazul femeilor cu diagnosticul de fibrom intramural, subseros sau mixt (dar nu submucos), care sunt deranjate doar de sângerări vaginale prea abundente/îndelungate, și care intenționează să conceapă un copil în viitor, se recomandă un tratament cu remedii simptomatice hormonale sau non-hormonale (sau cu o combinație de preparate):

  • Acid tranexamic;
  • Medicamentele cu acțiune anti-inflamatoare;
  • Contraceptive orale combinate;
  • Dispozitiv intrauterin (DIU) cu Levonorgestrel.

Acest tratament poate fi continuat până în momentul când femeia va decide să înceapă încercările de a concepe un copil, caz în care opțiunile de diagnostic și tratament se vor alege în conformitate cu indicațiile de la punctul 2.1.2.1.

2.1.2.3. În cazul femeilor cu diagnosticul de fibrom intramural, subseros sau mixt (dar nu submucos),  care sunt deranjate doar de sângerări prea abundente/îndelungate, și care nu mai planifică să nască copii în viitor, după luarea în considerare a avantajelor și dezavantajelor fiecăreia dintre metodele disponibile, se recomandă alegerea uneia dintre următoarele opțiuni de tratament:

  • Administrarea contraceptivelor combinate până la instalarea menopauzei;
  • Utilizarea unui DIU cu Levonorgestrel până la instalarea menopauzei;
  • Administrarea medicamentelor pe bază de Acid tranexamic și/sau a medicamentelor cu acțiune anti-inflamatoare, până la instalarea menopauzei;
  • Ablația endometrială.

O altă posibilitate de tratament într-o asemenea situație este înlăturarea chirurgicală a uterului (histerectomie). Îndepărtarea chirurgicală a uterului poate fi justificată:

  • dacă alte tratamente nu asigură un control bun al sângerărilor;
  • dacă femeia are și alte maladii în cazul cărora ar putea fi argumentată efectuarea histerectomiei (adenomioza, hiperplazia endometrială);
  • dacă femeia a făcut deja o intervenție chirurgicală sau procedură medicală de înlăturare/distrugere a miomului, însă, după tratament, fibromul a reapărut;
  • dacă femeia decide să facă din start histerectomia, în baza faptului că, pentru moment, aceasta este unica modalitate de tratament care permite rezolvarea definitivă a sângerărilor vaginale abundente și/sau prelungite.

2.2. Opțiunile de tratament pentru femeile deranjate de simptome de presiune în regiunea pelviană (indiferent de prezența sau absența sângerărilor vaginale abundente):

În această situație, cea mai bună opțiune de tratament se alege în funcție de intenția femeii de a concepe un copil în timpul apropiat sau în viitor.

2.2.1. În cazul femeilor deranjate de simptome de presiune, care ar dori să conceapă un copil în timpul apropiat, se recomandă:

  • Dacă simptomele nu sunt foarte pronunțate, femeii i se recomandă să încerce să conceapă un copil în decursul a 6 luni. Dacă în această perioadă femeia nu va reuși să conceapă, se recomandă efectuarea tuturor investigațiilor necesare pentru diagnosticul altor afecțiuni care ar putea cauza infertilitate. Recomandări detaliate în această privință sunt prezentate în articolul Infertilitate și dificultăți în conceperea unui copil. Ghid argumentat științific pentru femei și bărbați.
    Dacă în momentul investigațiilor în legătură cu dificultățile de concepere a unui copil nu vor fi detectate alte cauze posibile ale infertilității, după luarea în considerare a potențialelor efecte secundare, femeia poate alege efectuarea unei operații/proceduri medicale de înlăturare/distrugere a fibromului uterin prin una dintre modalitățile care permit păstrarea uterului:

    • ablația cu utrasunete;
    • miomectomie prin laparotomie;
    • miomectomie prin laparoscopie.
  • Dacă simptomele sunt foarte pronunțate, se recomandă efectuarea din start a investigațiilor pentru detectarea altor eventuale cauze ce pot provoca dificultăți de concepere.
    Dacă în cadrul investigațiilor nu vor fi detectate alte cauze posibile ale infertilității, după luarea în considerare a potențialelor efecte secundare, femeia poate alege efectuarea unei operații/proceduri medicale de înlăturare/distrugere a fibromului uterin prin una dintre modalitățile care permit păstrarea uterului, enumerate anterior.

2.2.2. În cazul femeilor cu simptome de presiune, care planifică să conceapă un copil în viitor, se recomandă:

  • Dacă femeia planifică sarcină peste 2-5 ani, se recomandă tratament medicamentos:
    • medicamente din grupul de modulatori selectivi ai receptorilor progesteronici, sau
    • medicamente din grupul agoniștilor de GnRH (cu tratament hormonal de susținere).
  • Dacă femeia planifică sarcină peste mai mult de 5 ani, după luarea în considerare a posibilelor efecte secundare, ea poate alege:
    • înlăturarea chirurgicală a fibromului prin laparoscopie,
    • ablația fibromului cu ultrasunete,
    • embolizarea arterelor uterine,
    • ablația fibromului prin radiofrecvență.

În ambele situații, în momentul în care femeia decide să înceapă încercările de a concepe un copil, opțiunea de tratament se alege în conformitate cu indicațiile din punctul 2.2.1 de mai sus.

2.2.3. În cazul femeilor cu diagnosticul de fibrom uterin, care sunt deranjate de simptome de presiune (indiferent de faptul dacă sunt prezente sau nu sângerări vaginale abundente), și care nu planifică să mai nască copii în viitor, opțiunile de tratament se aleg în funcție de timpul estimat rămas până la instalarea menopauzei (vedeți Menopauza (perioada climacterică), ghid pentru femei).

La multe femei, după menopauză, dimensiunile fibroamelor se reduc cu mai mult de 50%, ceea ce poate duce la ameliorarea semnificativă a simptomelor de presiune și la încetarea sângerărilor vaginale anormale.

2.2.3.1. În cazul femeilor la care până la instalarea menopauzei se estimează că au rămas mai puțin de 5 ani, se propune tratament cu un preparat din grupul de modulatori ai receptorilor progesteronici sau cu preparate din grupul de agoniști ai GnRH (cu tratament hormonal de susținere).

O altă opțiune este tratamentul chirurgical:

  • embolizarea arterelor uterine,
  • ablația fibromului cu ultrasunete,
  • ablația fibromului cu radiofrecvență.

O altă posibilitate de tratament într-o asemenea situație este înlăturarea chirurgicală a uterului (histerectomie). Această operație poate fi justificată:

  • dacă alte tratamente nu asigură un control bun al simptomelor asociate cu presiunea uterului asupra organelor adiacente;
  • dacă femeia are și alte maladii în cazul cărora ar putea fi argumentată efectuarea histerectomiei (adenomioză, hiperplazie endometrială);
  • dacă femeia a făcut deja o intervenție chirurgicală sau procedură medicală de înlăturare/distrugere a miomului, însă, după tratament, fibromul a reapărut;
  • dacă femeia decide să facă din start histerectomia, în baza faptului că, pentru moment, aceasta este unica modalitate de tratament care permite rezolvarea definitivă a simptomelor asociate cu fibroamele uterine.

2.2.3.2. În cazul în care, până la instalarea estimată a menopauzei sunt mai mult de 5 ani, cele mai potrivite opțiuni de tratament sunt, în primul rând, diverse proceduri chirurgicale:

  • înlăturarea chirurgicală a fibromului (prin laparotomie sau laparoscopie);
  • embolizarea arterelor uterine;
  • ablația fibromului cu ultrasunete;
  • ablația fibromului cu radiofrecvență;
  • histerectomia (înlăturarea uterului).

Posibilitățile de tratament medicamentos de lungă durată pentru reducerea dimensiunilor fibromului sunt limitate. Din cauza efectelor secundare cunoscute și din cauza absenței datelor privind siguranța pe termen lung, administrarea de lungă durată a modulatorilor receptorilor progesteronici sau a preparatelor din grupul de agoniști ai GnRH nu se recomandă.

2.3. Opțiunile de tratament pentru femeile cu dificultăți de concepere a unui copil:

Semnele caracteristice prezenței unui fibrom în uter se detectează la ecografie sau sonohisterografie la 5-10% dintre femeile care trec investigațiile respective în legătură cu dificultatea de concepere a unui copil. La 1-2,4% dintre femei, prezența în pereții uterului a unui „nodul” care seamănă cu un miom uterin este unica tulburare detectată în cadrul investigațiilor făcute în legătură cu infertilitatea.

La analiza rezultatelor unor cercetări în cadrul cărora s-a studiat impactul posibil al fibroamelor asupra probabilității de concepere, și a impactului îndepărtării fibroamelor asupra creșterii probabilității de concepere, s-a determinat că prezența mioamelor submucoase și intramurale, care deformează cavitatea uterină, se asociază cu reducerea semnificativă a probabilității de concepere, și cu creșterea probabilității de pierdere a sarcinii la termen mic (avort spontan). Pe de altă parte, la femeile la care fibroamele submucoase au fost înlăturate cu ajutorul histeroscopiei, probabilitatea de concepere este mai mare decât la femeile care nu au făcut această operație.

Pe baza datelor disponibile se presupune că fibroamele subseroase și fibroamele mici, care nu deformează cavitatea uterului, nu influențează asupra probabilității de concepție pe cale naturală, și nici succesul FIV (fertilizării in vitro).

Prin urmare, în cazul femeilor cu fibroame submucoase și fără alte modificări, care ar putea explica dificultatea de a concepe un copil (vedeți. Infertilitate și dificultăți în conceperea unui copil. Ghid argumentat științific pentru femei și bărbați), se recomandă îndepărtarea histeroscopică a fibromului.

Dacă o femeie nu are alte simptome, îndepărtarea mioamelor subseroase sau intramurale, care nu deformează cavitatea uterină, nu se recomandă, indiferent de dimensiunile acestor formațiuni. Nu există dovezi în privința faptului că îndepărtarea fibroamelor, într-o asemenea situație, crește probabilitatea concepției sau a unei evoluții favorabile a sarcinii.

Explicația posibilităților de tratament simptomatic și chirurgical al fibromului uterin

În această secțiune a articolului vom arăta ce date sunt disponibile referitor la eficacitatea și siguranța diferitelor modalități de tratament, care pot fi utilizate în tratamentul femeilor cu fibroame.

Tratamentul medicamentos cu:

  • Acid tranexamic;
  • medicamentele cu acțiune anti-inflamatoare;
  • contraceptive orale combinate;
  • dispozitiv intrauterin (DIU) cu Levonorgestrel;
  • medicamente din grupul de modulatori selectivi ai receptorilor progesteronici;
  • medicamente din grupul de agoniști ai GnRH.

Tratamentul chirurgical:

  • înlăturarea chirurgicală a fibromului (prin histeroscopie, laparoscopie sau laparotomie);
  • ablația cu utrasunete;
  • înlăturarea uterului (histerectomie);
  • ablația endometrială.

Utilizarea preparatelor de Acid tranexamic și a medicamentelor cu acțiune anti-inflamatoare în rezolvarea sângerărilor vaginale abundente, asociate cu un fibrom

Medicamentele cu Acid tranexamic și anti-inflamatoarele nesteroidiene (AINS) sunt disponibile sub formă de pastile pentru administrare orală. Pentru reducerea volumului sângerărilor, unul dintre aceste medicamente (sau combinația a două remedii cu acțiune diferită) se administrează timp de câteva zile, în timpul fiecărui episod de menstruație.

Majoritatea femeilor care administrează aceste medicamente le tolerează bine și nu au reacții adverse serioase.

Cu condiția că se respectă dozajul și condițiile de utilizare sigură, femeia poate administra aceste remedii atât timp cât are nevoie de efectul lor.

Cele mai importante particularități ale acestor preparate includ:

  1. Remediile respective nu au un efect contraceptiv. În această privință, ele pot fi o soluție bună de rezolvare a sângerărilor abundente pentru femeile cu menstruații regulate care nu pot sau nu vor să administreze remedii hormonale (de exemplu, femeile care în momentul respectiv doresc să conceapă un copil).
    În același timp, pentru femeile care ar vrea să-și asigure o protecție eficace împotriva unei eventuale sarcini, o soluție mai potrivită ar fi remediile hormonale.
  2. Comparativ cu preparatele hormonale, Acidul tranexamic și anti-inflamatoarele nesteroidiene (AINS) nu modifică regularitatea și frecvența menstruațiilor.
  3. Medicamentele din grupul AINS pot reduce în mod semnificativ durerile abdominale din timpul menstruației.
  4. AINS pot fi relativ ieftine.
  5. Aceste remedii nu reduc dimensiunile fibroamelor și, prin urmare, nu ameliorează simptomele asociate cu presiunea uterului asupra altor organe pelviene.

Medicamentele cu acțiune antiinflamatoare reduc volumul de sânge pierdut în timpul menstruației cu 33-55% (comparativ cu placebo). Eficacitatea preparatelor antiinflamatoare în sensul ameliorării menstruațiilor abundente la femeile cu miom uterin încă nu a fost studiată. Cu toate acestea, nu există niciun motiv teoretic pentru a presupune că în cazul femeilor cu miom uterin aceste medicamente ar putea fi ineficace.

Administrarea Acidului tranexamic în zilele de menstruație reduce volumul sângerărilor cu 40-59%.

Eficacitatea Acidului tranexamic în rezolvarea sângerărilor abundente la femeile cu fibrom uterin a fost studiată puțin. Într-un studiu s-a constatat că administrarea Acidului tranexamic la femeile cu miom uterin reduce volumul sângerărilor din timpul menstruației într-o măsură mai mare decât la femeile fără miom.

Mai multe informații cu privire la utilizarea medicamentelor anti-inflamatoare și a Acidului tranexamic pentru reducerea sângerărilor menstruale sunt prezentate în articolul Ghid argumentat științific pentru femei cu privire la menstruație și la diferite tipuri de eliminări sangvinolente din vagin.

Utilizarea preparatelor hormonale (contraceptive combinate, preparate de progesteron, dispozitiv intrauterin cu Levonorgestrel) în rezolvarea sângerărilor vaginale abundente, asociate cu un fibrom uterin

Cele mai importante particularități ale preparatelor hormonale includ:

  • Pe parcursul întregii perioade de utilizare, aceste remedii oferă un efect contraceptiv foarte înalt. Astfel, ele pot fi o soluție bună pentru femeile care au nevoie de protecție împotriva sarcinii nedorite, dar nu se potrivesc în cazul femeilor care planifică conceperea unui copil în perioada tratamentului.
  • În caz de necesitate, cu ajutorul administrării contraceptivelor combinate sau a preparatelor de progesteron în formă de cicluri extinse sau cu ajutorul steriletului cu Levonorgestrel femeia poate obține intervale îndelungate de timp fără menstruație (de la câteva luni până la câțiva ani).
  • Contraceptivele combinate pot fi eficace în ameliorarea durerilor abdominale la femeile cu endometrioză.
  • Toate remediile hormonale ameliorează durerile și sângerările vaginale asociate cu adenomioza (acesta este un efect important, deoarece, la multe femei cu fibrom, în pereții uterului se găsesc și focare de adenomioză).
  • Utilizarea contraceptivelor hormonale reduce în mod semnificativ probabilitatea de dezvoltare a hiperplaziei endometriale (probabilitatea de apariție a acestei afecțiuni este mărită la femeile care se apropie de menopauză).

Contraceptivele combinate și preparatele de progesteron reduc volumul sângerărilor vaginale și, la administrare în formă de cicluri extinse, reduc frecvența menstruațiilor. Aceste preparate sunt disponibile în formă de:

  • comprimate pentru administrare zilnică,
  • plasturi (care se schimbă o dată pe săptămână) sau inele vaginale (care se schimbă o dată la 3 săptămâni),
  • injecții intramusculare (se face câte o injecție la fiecare 3 luni).

Eficacitatea contraceptivelor combinate la femeile cu sângerări menstruale abundente și la femeile cu fibrom uterin a fost puțin studiată.

Se știe că la femeile, la care în timpul menstruațiilor se elimină un volum normal de sânge, aceste preparate reduc în mod semnificativ pierderile de sânge.

În cadrul unei serii de studii s-a constatat că, la femeile care au administrat contraceptive hormonale combinate în cicluri de 28 zile, pierderile de sânge în timpul unei menstruații s-au redus cu 40-50%.

La femeile care administrează contraceptive orale, plasturi hormonali sau inele vaginale în cicluri extinse, se reduce atât volumul de sânge eliminat în timpul unui episod de sângerări menstruale, cât și numărul total al episoadelor (și frecvența). „Menstruația” începe doar în momentul în care femeia întrerupe administrarea preparatului hormonal.

La dorință, femeile pot întrerupe administrarea preparatului hormonal (pauză în care apar sângerări vaginale) la intervale de la o dată în 3 luni, până la o dată pe an. În ultimul caz, femeia va avea o singură „menstruație” pe an.

În prezent există date care confirmă că utilizarea contraceptivelor combinate în cicluri prelungite (extinse) nu crește probabilitatea apariției efectelor adverse (comparativ cu schemele tradiționale de administrare în cicluri de 28 zile).

Rezultatele cercetărilor indică asupra faptului că contraceptivele orale combinate nu contribuie la creșterea în dimensiuni a fibroamelor, dar nici nu contribuie la reducerea volumului acestora. Din acest motiv, ele sunt inutile în ceea ce privește ameliorarea simptomelor asociate cu presiunea uterului asupra organele adiacente.

Eficacitatea preparatelor de progesteron în formă de comprimate sau injecții intramusculare în tratamentul femeilor cu fibrom uterin a fost studiată insuficient. Până în prezent încă nu au fost efectuate studii care să prezinte dovezi convingătoare în privința raționalității utilizării acestor remedii la femeile cu miom uterin.

Observațiile asupra femeilor cu un volum normal al sângerărilor menstruale au arătat că administrarea contraceptivelor pe bază de progesteron (de exemplu, Noretisteron 5 mg, de 3 ori pe zi, timp de 21 zile, din ziua a 5-a până în ziua a 26-a a ciclului menstrual) reduce volumul sângerărilor, în medie, cu 86%.

Injecțiile intramusculare cu Medroxiprogesteron acetat se utilizează frecvent în tratamentul hemoragiilor uterine severe. În cadrul câtorva studii s-a constatat că la 1 an de utilizare regulată (injecțiile se fac o dată la 3 luni) acest preparat cauzează încetarea completă a menstruațiilor la mai mult de jumătate dintre femei. În primele luni de tratament, unele femei observă apariția unor secreții vaginală maronii neregulate.

Dispozitivul intrauterin cu Levonorgestrel (MirenaÒ) se introduce în cavitatea uterului pentru o perioadă de până la 5 ani. DIU cu Levonorgestrel este un dispozitiv mic din plastic, cu un recipient care conține Levonorgestrel – un analog sintetic al progesteronului.

După instalare, steriletul eliberează zilnic o mică cantitate de Levonorgestrel direct în mucoasa uterină. Sub acțiunea Levonorgestrelului mucoasa uterină devine mai subțire. La majoritatea femeilor, în rezultat, se observă fie reducerea semnificativă a volumului sângerărilor în timpul menstruației, fie încetarea completă a sângerărilor menstruale.

În cadrul unei cercetări, peste 3 luni după instalarea dispozitivului intrauterin cu Levonorgestrel, la 85% dintre femeile cu sângerări vaginale excesive, asociate cu prezența unui miom uterin, volumul sângerărilor s-a redus până la un nivel acceptabil. La 1 an după instalarea steriletului, sângerările abundente și anemia s-au rezolvat la toate femeile care au participat la studiu.

La dorință, femeia poate continua utilizarea dispozitivului până la menopauză (acesta trebuie schimbat o dată la 5 ani).

În ceea ce privește controlul sângerărilor, conform rezultatelor unui studiu, dispozitivul intrauterin cu Levonorgestrel este mai eficace decât contraceptivele combinate.

DIU cu Levonorgestrel nu reduce dimensiunea fibroamelor, și, prin urmare, nu este eficace în ceea ce privește ameliorarea simptomelor asociate cu presiunea fibromului asupra organelor pelviene.

În unele cazuri, steriletul nu poate fi instalat din cauza că fibromul deformează cavitatea uterului.

Utilizarea modulatorilor selectivi ai receptorilor progesteronici și a agoniștilor GnRH pentru ameliorarea simptomelor asociate cu fibromul uterin

Actualmente, modulatorii receptorilor progesteronici (cum ar fi Mifepriston și Ulipristal) și agoniștii GnRH (precum Leuprolid și Nafarelină) se recomandă în două situații:

  1. În cure cu durata de câteva luni, pentru reducerea în dimensiuni a miomului și corecția anemiei înainte de tratamentul chirurgical al miomului.
  2. În cure mai îndelungate de tratament (până la câțiva ani), la femeile care planifică sarcină în viitor (peste câțiva ani), sau care se apropie de menopauză.

Atât modulatorii receptorilor de progesteron, cât și agoniștii GnRH reduc volumul fibroamelor, ameliorează sângerările (pe toată perioada de administrare a acestor medicamente menstruațiile lipsesc), și ușurează simptomele legate de presiunea fibromului asupra organelor pelviene.

Agoniștii GnRH blochează producerea de estrogen și progesteron în ovare. Efectul deplin al tratamentului se dezvoltă în decursul a 3 luni. La majoritatea femeilor, administrarea unuia dintre aceste medicamente duce la încetarea completă a menstruațiilor și a sângerărilor vaginale, și la reducerea în dimensiuni a fibroamelor cu 35-50%.

Efectul se menține pe toată durata administrării medicamentului. După încetarea tratamentului, fibromul revine la dimensiunile anterioare în decursul a 3-6 luni.

Administrarea îndelungată a agoniștilor GnRH  poate fi dificilă din cauza costului ridicat al medicamentelor și, de asemenea, din cauza efectelor adverse asociate cu insuficiența de estrogen. La 78% dintre femei în timpul tratamentului apar bufeuri de căldură, similare cu cele care apar la instalarea menopauzei. La 32% dintre femei apare senzația de “uscăciune vaginală”. Alte reacții adverse pot fi dureri de cap, dureri în mușchi și articulații, insomnie, schimbări de dispoziție, etc.

La unele femei, administrarea acestor medicamente pentru o perioadă îndelungată de timp provoacă reducerea densității minerale osoase și crește riscul de fracturi.

În cazul femeilor care au nevoie de un tratament îndelungat cu agoniști ai GnRH, peste câteva luni de la inițierea tratamentului se recomandă administrarea suplimentară a unor doze mici de estrogen și progesteron, și, de asemenea, măsurarea regulată a densității minerale osoase. Vedeți Osteoporoza, ghid detaliat pentru femei şi bărbaţi.

Modulatorii receptorilor progesteronici nu reduc producerea de estrogen și progesteron (spre deosebire de agoniștii GnRH), ci doar blochează acțiunea progesteronului asupra țesutului uterin. Comparativ cu agoniștii GnRH, modulatorii receptorilor de progesteron mult mai rar provoacă bufeuri de căldură sau senzația de uscăciune în vagin.

În decursul întregii perioade de tratament, modulatorii receptorilor de progesteron reduc volumul fibroamelor (cu peste 50%), și duc la încetarea deplină a sângerărilor la majoritatea femeilor. Efectul tratamentului poate persista până la 6 luni după întreruperea administrării medicamentului.

Securitatea administrării îndelungate a modulatorilor receptorilor progesteronici a fost studiată insuficient. În cadrul mai multor studii s-a constatat că administrarea acestor medicamente pentru o perioadă îndelungată de timp se poate asocia cu modificări ale structurii țesuturilor învelișului intern al uterului, similar cu modificările care au loc în caz de hiperplazie endometrială. Acest efect este complet reversibil, și, aparent, nu crește riscul de dezvoltare a cancerului endometrial (spre deosebire de hiperplazia adevărată).

Îndepărtarea fibroamelor (miomectomia)

În prezent sunt disponibile câteva tehnici chirurgicale de înlăturare a fibroamelor:

  • Miomectomia histeroscopică, adică îndepărtarea miomului cu un instrument special, care se introduce în cavitatea uterului prin vagin.
  • Miomectomia laparoscopică, care presupune înlăturarea fibromului cu ajutorul unor instrumente speciale, care se introduc în cavitatea pelviană prin câteva orificii mici în peretele abdominal.
  • Miomectomia prin laparotomie, care presupune îndepărtarea miomului printr-o mică incizie pe abdomen.

După cum vom arăta în continuare, alegerea tehnicii de tratament chirurgical se face în funcție de localizarea și dimensiunile fibromului (fibroamelor), și a obiectivelor tratamentului.

Îndepărtarea histeroscopică a miomului și ablația endometrială

Histeroscopia este o procedură ginecologică, în cadrul căreia medicul examinează cavitatea uterului cu ajutorul unei sonde optice speciale, dotate cu o cameră video (histeroscop). Histeroscoapele moderne au canale subțiri pentru introducerea instrumentelor microchirurgicale și permit îndepărtarea formațiunilor mici (inclusiv a fibroamelor), care proemină în cavitatea uterului sau care sunt situate în apropiere de mucoasa uterină.

În prezent, înlăturarea miomului prin histeroscopie se consideră opțiunea optimă de tratament în cazul tuturor femeilor, la care se presupune că simptomele (sângerările prea abundente/îndelungate, dificultățile de concepere a unui copil) ar putea fi asociate cu prezența în uter a unui miom submucos.

Totodată, miomectomia histeroscopică nu este potrivită pentru înlăturarea mioamelor mari, amplasate în grosimea peretelui uterin sau aproape de suprafața exterioară a uterului.

Comparativ cu alte tehnici chirurgicale, miomectomia prin histeroscopie este asociată cu un risc mai mic de complicații. Complicațiile se înregistrează foarte rar, și pot include sângerări în timpul sau după operație, perforația uterului, lezarea colului uterin, formarea aderențelor în cavitatea uterină.

Principalele avantaje ale miomectomiei histeroscopice sunt că intervenția se poate efectua în mod ambulatoriu (fără spitalizare), iar recuperarea este rapidă. Femeia poate merge acasă în scurt timp după operație, în aceeași zi, și poate relua activitățile obișnuite deja peste câteva zile.

La analiza rezultatelor mai multor cercetări, la care au participat peste 1 400 de femei cărora le-au fost înlăturate fibroamele pe cale histeroscopică, s-a determinat că la 14-30% dintre femei, în decursul a 3-4 ani după operație, sângerările abundente din vagin au reapărut, iar pentru controlul lor a fost nevoie de tratament suplimentar (înlăturarea uterului).

Cea mai înaltă probabilitate de persistare a sângerărilor, în ciuda îndepărtării fibroamelor, se observă:

  • la femeile cu fibroame multiple;
  • la femeile cu fibrom mare în interiorul peretelui uterului (mai mare de 4 cm);
  • la femeile cu semne de adenomioză;
  • la femeile mai tinere de 40 de ani.

Din acest motiv, în cazul femeilor care nu intenționează să mai nască copii în viitor, concomitent cu miomectomia histeroscopică, poate fi argumentată efectuarea ablației endometriale.

Ablația endometrială este o procedură care presupune distrugerea mucoasei uterine prin raclaj, înghețare sau cu ajutorul temperaturilor înalte.

Ablația poate fi efectuată în timpul histeroscopiei sau ca o procedură separată.

În cadrul unui studiu s-a constatat că îndepărtarea fibromului și ablația endometrială în cadrul aceleiași intervenții nu mărește riscul de complicații sau durata recuperării după tratament, dar crește eficacitatea tratamentului în ceea ce privește controlul sângerărilor vaginale.

La unele femei, după ablația endometrului, sângerările nu dispar sau apar din nou după un timp. Având în vedere faptul că ablația nu elimină riscul de dezvoltare a cancerului endometrial, dar și faptul că la femeile care au trecut această procedură estimarea stării endometrului poate fi dificilă, în caz de reapariție a sângerărilor după ablație se recomandă histerectomia (îndepărtarea chirurgicală a uterului).

Ablația endometrială nu se recomandă:

Îndepărtarea fibromului prin laparoscopie sau laparotomie

Îndepărtarea fibroamelor cu ajutorul laparoscopiei sau al laparotomiei este una dintre principalele modalități de tratament al femeilor, la care simptomele asociate cu prezența unui miom (sângerări vaginale abundente/îndelungate, dureri, etc.) nu pot fi controlate cu alte tratamente, mai puțin invazive.

În cazul femeilor cu fibroame mari sau cu un grad avansat de anemie, cauzată de sângerări vaginale excesive, cu 3-4 luni înainte de intervenția chirurgicală se recomandă administrarea unui preparat din grupul modulatorilor receptorilor de progesteron sau al agoniștilor GnRH (vedeți mai sus), pentru reducerea dimensiunilor fibromului și pentru corecția anemiei.

Îndepărtarea laparoscopică a fibroamelor se face prin câteva orificii mici în peretele abdominal, cu ajutorul unor instrumente chirurgicale mici.

Laparotomia se face în mod „deschis”, adică printr-o incizie pe abdomen.

Ambele tipuri de operație sunt asociate cu un risc la fel de mic de complicații grave.

Cel mai înalt risc de complicații (inclusiv, hemoragie, lezarea vezicii urinare sau a intestinului) se observă:

  • la femeile cu dimensiunea uterului echivalentă cu „20 de săptămâni de sarcină” sau mai mare,
  • la femeile cu 10 sau mai multe fibroame uterine,
  • în cazurile când pentru îndepărtarea fibromului este nevoie de efectuarea unei incizii de-a lungul liniei mediane a abdomenului.

Principalul avantaj al operației laparoscopice de înlăturarea a mioamelor (comparativ cu laparotomia) este că aceasta este, de regulă, asociată cu o pierdere mai mică de sânge. Datorită faptului că operația se face prin niște orificii mici în peretele abdomenului, persoanele supuse intervenției chirurgicale laparoscopice se recuperează mai repede și au mai puține dureri în perioada post-operatorie. Un alt avantaj constă în faptul că după laparoscopie pe piele rămân doar câteva cicatrici mici.

În unele cazuri, alegerea finală a tehnicii chirurgicale depinde de localizarea fibroamelor. În caz de fibroame multiple sau de dimensiuni mari (mai mult de 10 cm în diametru), sau în caz de mioame situate în partea inferioară a uterului, laparotomia este mai potrivită decât laparoscopia.

În unele centre medicale îndepărtarea fibroamelor se face cu ajutorul unor sisteme semi-automate (miomectomie robotizată). Din punctul de vedere al rezultatului final și al riscurilor, la moment, asemenea operații nu au careva avantaje, comparativ cu laparoscopia sau laparotomia tradițională.

Femeile, care analizează opțiunea de înlăturare a fibroamelor uterine pe cale laparoscopică sau laparotomică în cadrul tratamentului infertilității, trebuie să țină cont de următoarele date:

  • În medie, la 3-4% dintre femei, în timpul operației au loc complicații, din cauza cărora poate fi nevoie de înlăturarea completă a uterului. În acest caz femeia pierde complet capacitatea de a concepe un copil în viitor.
  • La multe femei, după operație (indiferent de calea de acces), în regiunea pelviană se formează aderențe, care pot împiedica concepția.
  • Pentru asigurarea vindecării depline a peretelui muscular al uterului se recomandă ca de la efectuarea operației și până la inițierea încercărilor de concepere să treacă nu mai puțin de 6 luni.
    După îndepărtarea fibroamelor, riscul unei rupturi uterine în timpul unei sarcini ulterioare este foarte mic, astfel încât femeile care au fost supuse acestei intervenții chirurgicale, de obicei, pot naște pe cale naturală.
  • În cadrul cercetărilor cu participarea femeilor la care fibroamele au fost înlăturate cu scop de tratament al infertilității, s-a determinat că după ambele proceduri (laparoscopie și laparotomie), femeile au avut aproximativ aceeași șansă de concepere.

Femeile care analizează opțiunea de efectuarea a miomectomiei prin laparoscopie sau laparotomie cu scop de rezolvare a sângerărilor abundente/îndelungate, a durerilor sau a altor simptome, asociate cu presiunea uterului asupra organelor pelviene, trebuie să țină cont de următoarele date:

  • Peste 5 ani de la înlăturarea fibroamelor, probabilitatea medie de reapariție a simptomelor constituie aproximativ 42-55% (din cauza formării unui fibrom nou sau din cauza creșterii în dimensiuni a țesuturilor rămase ale fibromului înlăturat).
  • Din punctul de vedere al siguranței (adică al probabilității de apariție a unor complicații serioase în timpul sau după operație), înlăturarea miomului prin laparoscopie sau prin laparotomie nu diferă de histerectomia totală.
    În următorii 5-10 ani după tratament, la 10-25% dintre femeile la care fibroamele au fost înlăturate prin laparoscopie sau laparotomie devine necesară înlăturarea uterului din cauza persistenței sau a reapariției simptomelor.
    Din acest motiv, în cazul femeilor care nu intenționează să nască copii în viitor poate fi mai argumentată efectuarea din start a histerectomiei (înlăturarea uterului).
    În următorii ani după histerectomie, aproximativ 10% dintre femei au nevoie de o nouă intervenție chirurgicală (pentru îndepărtarea unei porțiuni rămase de col uterin sau din cauza desfacerii suturii, rămase în vagin dacă uterul a fost înlăturat împreună cu colul).

Femeile care planifică înlăturarea fibroamelor prin laparoscopie (dar nu și prin laparotomie) trebuie să știe că în timpul acestei intervenții, pentru a înlătura miomul prin orificiul mic din peretele abdominal medicul trebuie să fragmenteze miomul.

Dacă formațiunea care urmează a fi înlăturată este nu un miom, ci un leiomiosarcom (după cum am menționat anterior, determinarea exactă a tipului formațiunii înainte de înlăturarea lui chirurgicală nu este posibilă), există riscul teoretic că fragmentarea tumorii poate duce la răspândirea acesteia în cavitatea abdominală.

Printre femeile mai tinere de 40 de ani, după înlăturarea chirurgicală a formațiunii, leiomiosarcomul se depistează în 1 din 1500 de cazuri. Printre femeile cu vârsta cuprinsă între 40 și 44 de ani, leiomiosarcomul se depistează în 1 din 1100 de cazuri. Printre femeile cu vârsta de peste 60 de ani, leiomiosarcomul se depistează în 1 din 100 de cazuri.

Nu este clar cum ar trebui apreciat riscul de diseminare a tumorii, deoarece nu se știe dacă reținerea stabilirii diagnosticului de leiomiosarcom influențează asupra prognozei de vindecare. Teoretic, în cazul femeilor care refuză operația, tumoarea, de asemenea poate continua să se dezvolte și, la fel, se poate răspândi.

Embolizarea arterelor uterine în tratamentul simptomelor asociate cu fibromul uterin

Procedura de embolizare poate costa mai puțin decât înlăturarea chirurgicală a miomului sau a uterului.

În timpul acestei proceduri, printr-un mic orificiu în regiunea coapsei, medicul introduce o sondă specială în artera femurală, și o împinge (cu vizualizare radiografică) până la vasele sangvine care alimentează uterul.

Apoi, prin sondă, în vasele ce alimentează uterul se introduc niște microgranule, care blochează circulația sangvină în vasele mici din interiorul uterului. Aceasta provoacă reducerea semnificativă a fluxului de sânge în vasele care alimentează fibromul sau fibroamele din uter.

În rezultatul reducerii fluxului sangvin țesutul fibromului se distruge parțial și acesta se reduce în dimensiuni.

Țesuturile normale ale uterului sunt mai rezistente față de reducerea volumului de sânge și, de regulă, se restabilește în timp.

Embolizarea arterelor uterine se efectuează sub anestezie locală.

Imediat după efectuarea procedurii pot apărea dureri moderate sau severe în regiunea pelviană, care persistă timp de 8-12 ore (durerile sunt legate de reducerea fluxului sangvin în țesuturile uterului).

Restabilirea completă a capacității de muncă după embolizare durează aproximativ 8-14 zile.

În comparație cu alte metode de tratament al fibroamelor, embolizarea arterelor uterine este o procedură relativ nepericuloasă.

În medie, la 10% dintre femei, după embolizare, prin vagin se elimină unul sau câteva fibroame. La mai puțin de 1% dintre femei, după embolizare, se dezvoltă infecții uterine, pentru rezolvarea cărora este nevoie de administrarea antibioticelor.

Eficacitatea embolizării arterelor uterine în comparație cu alte modalități de tratament al fibroamelor a fost studiată în câteva cercetări. Rezultatele acestor cercetări au arătat că eficacitatea embolizării în controlul simptomelor fibroamelor poate fi destul de înaltă în decursul primului an după efectuarea procedurii (sau a primilor câțiva ani). Însă, cu timpul, la aproximativ 32% dintre femeile care au efectuat această procedură apare necesitatea unui nou tratament (repetarea procedurii de embolizare sau înlăturarea uterului).

La femeile cu un volum foarte mare al uterului (peste „20 de săptămâni de sarcină”) eficacitatea embolizării poate fi redusă.

Embolizarea arterelor uterine poate fi o opțiune potrivită pentru femeile care ar vrea să evite înlăturarea uterului. Pe de altă parte, pentru femeile pentru care păstrarea uterului nu este deosebit de importantă, histerectomia este o opțiune mai argumentată, decât embolizarea arterelor uterine, sau decât înlăturarea chirurgicală a fibroamelor.

Neajunsul embolizării arterelor uterine (comparativ cu alte tehnici de îndepărtare a fibroamelor) este că aceasta nu permite excluderea prezenței cancerului uterin. La femeile care au un risc redus de dezvoltare a cancerului uterin acest dezavantaj nu prezintă prea mare importanță.

Siguranța embolizării arterelor uterine la femeile care ar vrea să păstreze capacitatea de a concepe un copil a fost studiată insuficient, motiv pentru care efectuarea procedurii respective la femeile care planifică sarcină în viitor nu se recomandă.

La analiza rezultatelor unei serii de studii s-a determinat că efectuarea embolizării se asociază cu o probabilitate mai mică de concepere și cu o probabilitate mai înaltă de avort spontan și de alte complicații în sarcină (comparativ cu înlăturarea fibroamelor prin laparoscopie sau prin laparotomie).

În plus, embolizarea se poate asocia cu reducerea capacității ovarelor de a produce ovule. Nu s-a stabilit dacă fenomenul respectiv este legat de embolizarea în sine, sau de faptul că majoritatea femeilor care au participat la studii erau la vârsta la care capacitatea ovarelor de a produce ovule se reduce în mod fiziologic.

Ablația fibromului cu ultrasunete

Ablația fibromului cu ultrasunete presupune încălzirea și, respectiv, distrugerea țesutului fibromului cu ajutorul ultrasunetului focalizat.

În cadrul mai multor cercetări s-a stabilit că, peste 5 ani de la ablația fibroamelor cu ultrasunete, la multe femei se menține un control bun al simptomelor asociate. Cu toate acestea, încă nu au fost organizate studii în care eficacitatea ablației cu ultrasunete să fie comparată cu eficacitatea altor metode de tratament.

Actualmente procedura de ablație a fibroamelor cu ultrasunete se recomandă, în principal, în cazul femeilor la care fibroamele sunt localizate în grosimea peretelui uterin (în cazul mioamelor subseroase pedunculate această procedură nu se recomandă).

Neajunsul ablației cu ultrasunete (comparativ cu alte tehnici de îndepărtare a fibroamelor) este că aceasta nu permite excluderea prezenței cancerului uterin. La femeile care au un risc redus de dezvoltare a cancerului uterin acest dezavantaj nu prezintă prea mare importanță.

Avantajul ablației cu ultrasunete focalizate este caracterul invaziv redus al procedurii. Procedura se efectuează fără incizii, în mod ambulatoriu, și nu necesită analgezie sau anestezie. Recuperarea deplină durează 1-2 zile.

Dezavantajele ablației cu ultrasunete includ faptul că acest tratament poate fi mai costisitor decât alte proceduri (mai ales, decât embolizarea arterelor uterine), poate fi inaccesibil în multe clinici, precum și faptul că, după tratament, simptomele asociate cu fibromul pot reapărea. În plus, ablația cu ultrasunete focalizate este o tehnică relativ nouă de tratament, ceea ce înseamnă că eficacitatea și siguranța procedurii pe termen lung a fost studiată insuficient.

Principalele efecte secundare ale ablației cu ultrasunete a fibroamelor includ arsuri ale pielii și dureri temporare în regiunea pelviană, în picioare, și în regiunea feselor după procedură.

Securitate ablației cu ultrasunete pentru femeile care planifică sarcină în viitor nu a fost studiată suficient. Rezultatele unei cercetări în cadrul căreia s-au dus observații asupra stării a 51 de femei care au devenit însărcinate după ablația fibroamelor cu ultrasunete au arătat că la toate aceste femei sarcina a decurs normal. Este foarte posibil că, în viitor, după ce vor fi acumulate suficiente date cu privire la siguranța acestei proceduri, ablația cu ultrasunete va deveni principala modalitate de distrugere a fibroamelor uterine intramurale la femeile care intenționează să conceapă un copil în viitor.

Îndepărtarea uterului pentru controlul simptomelor asociate cu fibromul

În funcție de preferințele femeii, de dimensiunile fibroamelor, și de utilajul de care dispune clinica, înlăturarea uterului se poate face prin laparoscopie (adică prin câteva orificii mici în peretele abdominal), prin vagin (în acest caz pe abdomen nu vor rămâne semne), sau prin laparotomie (adică, printr-o incizie pe abdomen).

În timpul operației, uterul poate fi îndepărtat împreună cu colul uterin (histerectomie totală) sau fără col ( histerectomie supracervicală).

La 10-20% dintre femeile la care în timpul operației nu este înlăturat colul uterin, după intervenție pot apărea sângerări vaginale periodice.

Păstrarea colului uterin nu oferă careva avantaje în ceea ce privește calitatea vieții sexuale sau funcționarea căilor urinare sau a intestinului după operație. În plus, femeile la care colul uterin nu a fost înlăturat trebuie să continue efectuarea testelor de prevenție a cancerului de col uterin (vedeți Ghid argumentat științific pentru femei cu privire la protecția împotriva cancerului de col uterin. Testul Papanicolau, frotiul citologic. Analiza HPV. Colposcopia și biopsia colului uterin. Diagnosticul și tratamentul displaziei cervicale.).

Avantajele îndepărtării chirurgicale a uterului, comparativ cu alte modalități de tratament includ:

  • Această operație permite înlăturarea mioamelor multiple, și a celor de dimensiuni mari;
  • Această operație elimină complet probabilitatea de reapariție a fibroamelor;
  • Simptomele asociate cu fibroamele (durerile, sângerările) dispar complet și pentru totdeauna;
  • Histerectomia permite rezolvarea și a altor probleme, precum adenomioza, displazia cervicală, hiperplazie endometrială;
  • Histerectomia elimină riscul de cancer uterin;
  • La necesitate, în perioada de instalare a menopauzei femeile la care a fost înlăturat uterul pot administra un tratament de substituție mai sigur, decât femeile care au uter (vedeți Menopauza (perioada climacterică), ghid pentru femei).;
  • Îndepărtarea uterului nu influențează negativ asupra vieții sexuale. La unele femei histerectomia îmbunătățește calitatea vieții sexuale (datorită dispariției durerilor, provocate anterior de prezența fibroamelor).

Majoritatea femeilor la care a fost efectuată histerectomia spun că se simt mult mai bine după operație.

Principalul dezavantaj al histerectomiei este că, după această operație, femeia pierde capacitatea de a naște copii.

Un alt dezavantaj al histerectomiei este faptul că aceasta este o intervenție chirurgicală destul de complicată (în comparație cu alte tratamente), pentru efectuarea căreia este nevoie de spitalizare pentru câteva zile și de pregătire preoperatorie.

Probabilitatea complicațiilor în timpul sau după operația de înlăturarea a uterului este comparabilă cu probabilitatea complicațiilor după înlăturarea fibroamelor prin laparoscopie sau prin laparotomie.

Complicațiile se înregistrează rar și pot include: febră în perioada postoperatorie, infectarea rănii, hemoragie, pentru rezolvarea căreia poate fi nevoie de transfuzie de sânge, lezarea intestinului sau a vezicii urinare. Ca și alte intervenții chirurgicale care se fac cu anestezie, îndepărtarea uterului este asociată cu un mic risc de complicații cardiovasculare, legate de răspunsul organismului la anestezie.

Impactul histerectomiei asupra stării generale a femeii pe termen lung nu a fost studiat suficient. În cadrul unor studii cu o durată de până la la 8 ani s-a stabilit că înlăturarea uterului duce la creșterea calității vieții la majoritatea femeilor și este asociată cu un risc redus de complicații tardive.

Raționalitatea înlăturării ovarelor și a trompelor uterin în timpul operației de înlăturare a uterului încă nu a fost stabilită în mod definitiv.

Pe de o parte, după menopauză, crește riscul de dezvoltare a cancerului ovarian. Aceasta este o formă rară de cancer, care, însă, este greu de diagnosticat la stadii incipiente de dezvoltare, și are tendința de creștere agresivă. Îndepărtarea ovarelor ar putea să o protejeze pe femeie de această formă de cancer.

Pe de altă parte, s-a determinat că după menopauză ovarele continuă să producă hormoni sexuali în cantități mici, ceea cea poate fi important pentru menținerea sănătății emoționale și sexuale (libido).

În plus, îndepărtarea ovarelor este asociată cu creșterea riscului de boli cardiovasculare, fractură de șold, și demență senilă.

Analiza rezultatelor observațiilor asupra unor grupuri mari de femei fără un risc mărit de dezvoltare a cancerului ovarian a arătat că păstrarea ovarelor până la vârsta de cel puțin 65 de ani prezintă pentru femeie o valoare mai mare, comparativ cu înlăturarea ovarelor cu scopul protecției împotriva cancerului ovarian.

Vedeți sursele
  • AAGL: ADVANCING MINIMALLY INVASIVE GYNECOLOGY WORLDWIDE. “AAGL Practice Report: Practice Guidelines for the Diagnosis and Management of Submucous Leiomyomas.” Journal of Minimally Invasive Gynecology 19, no. 2 (2012): 152-171. doi:10.1016/j.jmig.2011.09.005.
  • Boosz, A. S., P. Reimer, M. Matzko, T. Römer, and A. Müller. “The conservative and interventional treatment of fibroids.” Deutsches Ärzteblatt International 111 (2014): 877-883. DOI: 10.3238/arztebl.2014.0877.
  • Giraudet, G., J.-P. Lucot, C. Rubod, P. Collinet, L. Boulanger, B. Dedet, D. Vinatier, and M. Cosson. “Hors fertilité, place de la myomectomie en périménopause et après la ménopause.” Journal de Gynécologie Obstétrique et Biologie de la Reproduction 40, no. 8 (2011): 902-917. doi:10.1016/j.jgyn.2011.09.024.
  • Marret, Henri, Xavier Fritel, Lobna Ouldamer, Sofiane Bendifallah, Jean-Luc Brun, Isabelle De Jesus, Jean Derrien, et al. “Therapeutic management of uterine fibroid tumors: updated French guidelines.” European Journal of Obstetrics & Gynecology and Reproductive Biology 165, no. 2 (2012): 156-164. doi:10.1016/j.ejogrb.2012.07.030.
  • Pérez-López, Faustino R., Lía Ornat, Iuliana Ceausu, Herman Depypere, C. T. Erel, Irene Lambrinoudaki, Karin Schenck-Gustafsson, Tommaso Simoncini, Florence Tremollieres, and Margaret Rees. “EMAS position statement: Management of uterine fibroids.” Maturitas 79, no. 1 (2014): 106-116. doi:10.1016/j.maturitas.2014.06.002.
  • Solomon, Caren G., and Elizabeth A. Stewart. “Uterine Fibroids.” New England Journal of Medicine372, no. 17 (2015): 1646-1655. doi:10.1056/nejmcp1411029.
  • Stewart, E. A., L. T. Shuster, and W. A. Rocca. “Reassessing Hysterectomy.” Minnesota Medicine 95, no. 3 (2012): 36-39. http://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC3804006/.
  • Vilos, George A., Catherine Allaire, Philippe-Yves Laberge, Nicholas Leyland, Angelos G. Vilos, Ally Murji, and Innie Chen. “SOGC Clinical Practice Guideline: The Management of Uterine Leiomyomas.” Journal of Obstetrics and Gynaecology Canada 37, no. 2 (2015): 157-178. doi:10.1016/s1701-2163(15)30338-8.


Obiectivul principal al organizației noastre în prezent este elaborarea Ghidului Consumatorului Inteligent de Informații și Servicii Medicale. O sursă de informație medicală de generație nouă, axată pe prezentarea datelor detaliate, transparente, echidistante și cu valoare practică înaltă cu privire la beneficiile, daunele și limitele serviciilor medicale disponibile în prezent.
Scopul nostru este:

să-i ajutăm pe pacienți și medici să ia decizii medicale argumentate și chibzuite

să-i ajutăm pe pacienți și medici să construiască între ei relații eficiente și moral justificate: colaborare bazată pe înțelegerea din ambele părți a rolurilor unice pe care îl joacă fiecare și pe împărțirea justă a resposabilității, cel mai important scop al colaborării fiind formularea și atingerea obiectivelor medicale ale pacientului.

Ghidul Consumatorului Inteligent de Informaţii şi Servicii Medicale este alcătuit din 3 părți:

PARTEA I: LUAREA DECIZIILOR MEDICALE
ALĂTURAȚI-VĂ GRUPULUI NOSTRU PE FACEBOOK ȘI ABONAȚI-VĂ LA NOUTĂȚI PE EMAIL
Vă invităm să vă alăturați consumatorilor inteligenți de informații și servicii medicale pe rețele sociale

Abonați-vă la noutăți, ca să primiți un email o dată în câteva luni prin care să aflați despre publicarea materialelor noi și despre actualizări importante, introduse pe măsura procesării de noi date.