Îndepărtarea părului. Informație argumentată științific cu privire la epilare și depilare. Recomandări pentru femeile cu creștere excesivă a părului, asociată cu hirsutism.

DESPRE ACEASTĂ VERSIUNE A ARTICOLULUI

Data publicării:

Volum: 39 paginiPagini convenționale, cu un volum aproximativ egal cu cel al unei pagini de carte.

CUM A FOST SCRIS ACEST ARTICOL?

Acest articol a fost scris în conformitate cu viziunea noastră despre rolul pe care informația obiectivă îl poate avea în luarea deciziilor medicale personale. Aflați mai multe despre procesul de scriere a articolelor și despre autori.

Textul articolului nu conține publicitate ascunsă. Vedeți Dezvăluirea informațiilor financiare.

Orice concluzii cu privire la alegerea tratamentului sau a investigațiilor prezentate în articol sunt făcute în baza surselor.

APRECIEREA CITITORILOR

(Instrument nou) Indicați cât de mulțumit(ă) sunteți de faptul că ați găsit acest articol și/sau scrieți-ne părerea dvs.

Apreciere medie: 4.5. Pe baza a 2 voturi.
Se încarcă...

Noi suntem in conformitate cu standardul HONcode privind informatia de sanatate de incredere. Verificati aici. Noi suntem in conformitate cu standardul HONcode privind informatia de sanatate de incredere:
Verificati aici.

Cuprins:

Introducere

Acest articol din Ghidul consumatorului inteligent de informații și servicii medicale a fost scris:

(1) Pentru cititorii care ar dori să aleagă cele mai potrivite metode de epilare, depilare sau încetinire a creșterii părului nedorit pe față sau în alte regiuni ale corpului.

În prima parte a articolului vor fi prezentate date cu privire la eficacitatea, siguranța, avantajele și dezavantajele unor asemenea metode, precum:

  • Depilare cu aparatul de ras sau cu cu cremă depilatoare;
  • Epilare prin smulgerea firelor de păr cu ajutorul pensetei, a epilatorului electric, cu ceară, sau sugaring;
  • Încetinirea creșterii părului cu ajutorul medicamentului topic Eflornitină;
  • Electroepilare prin electroliză sau termoliză;
  • Fotoepilare cu laser sau cu lumină intens pulsată, folosind aparataj profesionist (în cabinet cosmetologic) sau cu aparat destinat utilizării la domiciliu.

În baza acestor informații cititorii pot aprecia cât este de argumentată utilizarea unei anumite metode în cazul lor și își pot face o idee realistă în privința rezultatului la care se pot aștepta.

(2) Pentru femeile care ar vrea să afle dacă un anumit model de creștere a părului, într-o anumită zonă a corpului, este un fenomen normal sau poată fi semnul unei maladii, în cazul căreia ar putea fi rezonabilă efectuarea unui diagnostic și/sau tratament.

În partea a doua a articolului vom prezenta:

  • informații cu privire la modelul normal de creștere a părului la femei;
  • informații cu privire la modelul de creștere a părului caracteristic pentru hirsutism sau hipertricoză.

(3) Pentru femeile care au fost diagnosticate cu hirsutism.

În a treia parte a articolului vom prezenta:

  • explicarea metodelor de diagnostic, efectuarea cărora, conform cercetărilor științifice, este argumentată în cazul femeilor cu hirsutism;
  • explicarea tratamentului care poate fi benefic pentru femeile cu hirsutism, inclusiv cu hirsutism asociat cu sindromul ovarelor polichistice (SOP).

În ce cazuri, pentru femeile cu creștere excesivă a părului în anumite regiuni ale corpului, poate fi argumentată efectuarea diagnosticului și/sau a tratamentului?

Anumite modele de creștere a părului pe față sau pe corp pot indica asupra prezenței unor dereglări hormonale (sau de alt gen), care ar putea provoca consecințe serioase. După cum vom arăta în continuare, în cazul prezenței acestor dereglări, femeia ar putea beneficia nu doar de îndepărtarea părului nedorit prin epilare sau depilare, dar și de diagnostic și tratament specific. În plus, în unele situații, corecția dereglării care a dus la creșterea excesivă a părului reduce necesitatea utilizării metodelor de epilare și depilare.

Pentru toate femeile care se confruntă cu creșterea excesivă a părului pe față sau pe corp poate fi util să determine cât este de probabil că, în cazul lor, problema este cauzată de careva dereglări care ar putea fi corectate cu ajutorul unui tratament specific.

La toți oamenii, întreaga suprafață a pielii, cu excepția buzelor, palmelor și a tălpilor, este acoperită cu fire de păr mai mult sau mai puțin vizibile. Există două tipuri de fire de păr: păr velus și păr terminal.

Părul de tip velus se caracterizează prin fire subțiri, moi, incolore sau slab colorate, și drepte. Aceste fire acoperă cea mai mare parte a suprafeței pielii. Exemple tipice de păr velus sunt firele de păr ce acoperă nasul, fruntea și urechile.

Părul terminal se caracterizează prin fire groase, aspre și, de regulă, mai lungi și mai intens colorate. Exemple tipice de păr terminal sunt firele de păr ce acoperă regiunea pubiană, regiunea de sub braț, și, la bărbați, regiunea bărbii și a mustăților.

Modelul de creștere a părului velus depinde de nivelul hormonilor tiroidieni și de un șir de alți factori.

Modelul de creștere a părului terminal depinde, în mare măsură, de nivelul hormonilor androgeni și de sensibilitatea foliculilor de păr (adică a „rădăcinilor”) față de acești hormoni. Androgenii (hormonii sexuali masculini) se produc în organismul tuturor femeilor, iar prezența unei anumite cantități de păr terminal în anumite zone ale corpului unei femei este un fenomen normal.

Sub acțiunea hormonilor androgeni, foliculii de păr velus se pot transforma în foliculi de păr terminal. De exemplu, la băieții și la fetele adolescente, după pubertate (care se caracterizează prin creșterea nivelului de androgeni), firele subțiri de păr velus din regiunea axilelor și din regiunea pubiană sunt înlocuite de fire de păr terminal.

Transformarea firelor de păr velus în fire de păr terminal are loc, de asemenea, în cazul unor dereglări hormonale, însoțite de creșterea nivelului de androgeni la femei. La femeile cu sindromul ovarelor polichistice transformarea părului velus în păr terminal se poate manifesta prin creșterea excesivă a părului pe față, pe piept, pe spate, și în alte regiuni ale corpului.

Care modele de creștere a părului se consideră „normale” pentru femei?

La toate femeile, modelul normal de creștere a părului presupune prezența părul de tip velus mai mult sau mai puțin evident pe cea mai mare parte a suprafeței corpului, și, de asemenea:

  1. Prezența părului terminal cu densitate variabilă în regiunea axilelor, în regiunea pubiană, pe antebrațe și pe partea inferioară a picioarelor (de la genunchi până la gleznă). Foliculii de păr din aceste regiuni au o sensibilitate foarte înaltă față de androgeni, motiv pentru care în regiunile respective cresc fire de păr terminal chiar și în cazul unei concentrații normale de hormoni sexuali masculini.
  2. Prezența unui număr mic de fire de păr terminal în jurul mameloanelor (sfârcurilor).
  3. Prezența unei cantități mici de fire de păr terminal pe linia abdominală ce unește regiunea pubiană cu ombilicul.
  4. Lipsa semnelor de creșterea anormală a părului caracteristice pentru hirsutism sau hipertricoză (vedeți în continuare).

La diferite femei, în dependență de vârstă și de predispoziția genetică, culoarea, desimea, lungimea și alte caracteristici ale creșterii normale a părului pot varia în mod semnificativ.

Modelul de creștere a părului descris mai sus este considerat a fi „normal” din următoarele motive:

  • Acest model de creștere a părului este determinat, în mare măsură, de ereditate, și este caracteristic grupului etnic căruia îi aparține femeia.
  • La majoritatea femeilor cu un asemenea caracter de creștere a părului, metodele contemporane de diagnostic, de regulă, nu depistează niciun fel de modificări hormonale sau de alt gen care ar putea afecta creșterea părului pe corp. Pentru femeile cu un asemenea model de creștere a părului efectuarea oricăror investigații sau tratamente specifice este inutilă.

Pentru a rezolva problema parului nedorit, femeile cu un caracter „normal” de creștere a părului pot utiliza doar diverse modalități de epilare sau depilare, descrise în continuare. Orice alt tratament în cazul lor este inutil.

Ce tip de creștere a părului este caracteristic hirsutismului?

Hirsutismul este un termen care descrie starea femeilor cu creștere mai mult sau mai puțin evidentă a părului terminal în una sau în mai multe dintre următoarele regiuni ale corpului:

  • obraji, pielea de deasupra buzei superioare (mustață), bărbie,
  • gât,
  • piept (trunchi),
  • partea superioară și inferioară a spatelui,
  • partea superioară a abdomenului,
  • brațe (de la umăr până la cot),
  • porțiunea interioară a coapselor,
  • fese.

În multe cazuri apariția hirsutismului este asociată cu producerea excesivă a hormonilor sexuali masculini și multe femei cu hirsutism au și alte simptome de disfuncție endocrină: ciclu menstrual neregulat, dificultăți de concepere a unui copil, etc.

După cum vom arăta în continuare, în capitolul Hirsutism. Recomandări pentru pacienți cu privire la diagnostic și tratament, femeile cu hirsutism pot beneficia de pe urma investigațiilor endocrinologice și a tratamentului eventualelor dereglărilor hormonale.

Ce tip de creștere a părului este caracteristic pentru hipertricoză?

Toate cazurile de creștere excesivă a părului care nu se includ în descrierea hirsutismului se clasifică ca hipertricoză.

Termenul de hipertricoză se utilizează pentru a desemna starea persoanelor (bărbați, femei și copii) cu creșterea anormală a părului în una sau mai multe regiuni ale corpului, care nu este asociată cu un nivel crescut de hormoni sexuali masculini.

Exemple de creștere excesivă a părului care se clasifică drept hipertricoză includ:

  • Prezența unei cantități mari de păr velus pe toată suprafața corpului, chiar de la naștere, la copii sănătoși și la copii cu maladii genetice rare (hipertricoză congenitală);
  • Creșterea excesivă a firelor de păr velus sau terminale pe o porțiune limitată de piele (de exemplu, în regiunea unui nevus, vedeți Nevii la copii şi adulţi, ghid detaliat).;
  • Creștere excesivă a părului asociată cu administrarea anumitor medicamente:
    • Preparate topice de Minoxidil, care se utilizează în tratamentul căderii părului de pe cap (alopeciei). Acestea pot provoca apariția hipertricozei pe porțiunile de piele care au contractat cu medicamentul sau, mai rar, pe toată suprafața corpului (în special, la copii);
    • Hormoni glucocorticoizi (corticosteroizi) în formă de pastile sau injecții;
    • Fenitoină;
    • Ciclosporină;
    • Aflitinib;
  • Apariția unei cantități mari de fire de păr subțiri, incolore, la pacienții cu porfirie, anorexie, tulburări tiroidiene, tumori ale intestinului sau plămânilor, cancer de sân.

Pentru a scăpa de părul nedorit, persoanele cu hipertricoză pot utiliza măsurile cosmetice descrise în continuare.

Tratamentul care poate fi eficace în caz de hirsutism este inutil în caz de hipertricoză.
Hipertricoza asociată cu medicamente se rezolvă în decurs de câteva luni după încetarea utilizării acestora.

Recomandări cu privire la diagnosticul și tratamentul diferitelor maladii care pot fi însoțite de hipertricoză nu au fost incluse în acest ghid.


Metode de epilare, depilare și încetinire a creșterii părului

În această secțiune veți găsi informații cu privire la următoarele metode de epilare* și depilare**:

  • Ras;
  • Creme depilatoare ce dizolvă firele de păr;
  • Epilare prin smulgerea firelor de păr cu ajutorul pensetei, a epilatorului electric, cu ceară, sau sugaring;
  • Încetinirea creșterii părului cu ajutorul medicamentului topic Eflornitină;
  • Electroepilare prin electroliză sau termoliză;
  • Fotoepilare cu laser sau cu lumină intens pulsată, folosind aparataj profesionist (în cabinet cosmetologic) sau cu aparat destinat utilizării la domiciliu;
  • Decolorarea firelor de păr.

* Epilarea presupune îndepărtarea completă a firului de păr, inclusiv partea care se află în interiorul pielii

** Depilarea presupune îndepărtarea doar a porțiunii externe a firului de păr (partea care se ridică deasupra pielii).

Nu există o metodă de epilare sau depilare care să se potrivească pentru îndepărtarea părului nedorit în toate regiunile corpului și la toate femeile. După cum vom arăta în continuare, fiecare dintre metodele existente are un șir de avantaje și dezavantaje în ceea ce ține de eficacitate (pe termen scurt și pe termen lung), de probabilitatea apariției efectelor secundare, de comoditatea utilizării, de accesibilitate, cost, etc. În plus, în multe cazuri, eficacitatea și siguranța unei metodei de îndepărtarea a părului nedorit sunt determinate nu doar de principiul funcționării, ci și de particularitățile părului și ale pielii în regiunea unde se aplică metoda respectivă.

Prin urmare, diferite femei:

  • pot folosi o singură metodă pentru toate regiunile corpului (de exemplu, rasul);
  • pot folosi diferite metode pentru diferite regiuni ale corpului (de exemplu, electroepilare în regiunea axilară, lama de ras pe picioare, smulgerea cu penseta a părului din regiunea sprâncenelor, și folosirea benzilor cu ceară pentru îndepărtarea părului de deasupra buzei superioare);
  • pot utiliza simultan câteva metode într-o singură regiune (de exemplu cremă ce încetinește creșterea părului și lama de ras pentru îndepărtarea părului facial nedorit).
  • pot utiliza mai întâi o metodă, iar apoi alta (de exemplu, inițial pot face câteva ședințe de epilare cu laser în regiunea picioarelor, iar apoi pot utiliza epilarea cu ceară).

Ciclul de creștere a părului

Părul de tip velus și cel de tip terminal crește în cicluri bine studiate.

În faza de creștere activă (faza anagenă) firul de păr crește din contul diviziunii celulelor foliculului pilos, ridicându-se deasupra suprafeței pielii. Lungimea finală a firelor de păr într-o anumită regiune a corpului depinde de viteza de creștere a părului și de durata fazei anagene. Smulgerea unui fir de păr care se află în faza anagenă este dureroasă, iar la capătul firului poate fi văzută „rădăcina” albă.

La sfârșitul fazei anagene foliculul pilos trece inițial printr-o scurtă fază catagenă, iar apoi începe faza telogenă, în care celulele încetează să se dividă și creșterea părului se oprește, însă firul rămâne atașat de piele.

Durata fazei telogene determină densitatea finală a a părului într-o anumită regiune. Firele de păr aflate în faza telogenă pot fi smulse cu ușurință și fără durere. La capăt, de regulă, se observă doar o mică îngroșare întunecată. Într-un anumit moment al fazei telogene firul de păr cade.

La sfârșitul fazei telogene celulele foliculului pilos se activează din nou și foliculul intră în următoarea fază anagenă, începând să genereze un nou fir de păr.

Durata diferitelor faze și a întregului ciclu de creștere a părului variază în diferite zone ale corpului:

zona corpuluidurata fazei anagene (luni)durata fazei telogene (luni)durata totală a ciclului* (luni)
spate3-63-66-12
coapse3-63-66-12
antebrațe1-23-54-17
partea de jos a piciorului (de la genunchi în jos)4-53-47-9
axile (sub braț)3-42-35-7
pielea de deasupra buzei superioare3-41-24-6
zona inghinală2-33-45-7
* adică frecvența cu care unul și același folicul pilos generează fire noi de păr

Într-un centimetru pătrat de piele se conțin sute de foliculi de păr.

Ciclurile de dezvoltare a foliculilor nu sunt sincronizate. Într-un anumit moment al timpului, aproximativ 20% dintre foliculi sunt în faza anagenă, iar restul – în faza telogenă.

Metode de depilare: rasul și cremele ce dizolvă firele de păr

Depilarea presupune îndepărtarea doar a părții firului de păr care proeminează deasupra suprafeței pielii. Exemple tipice de metode de depilare sunt rasul (bărbieritul) și utilizarea cremelor depilatoare, ce dizolvă firele de păr.

Depilarea nu influențează asupra activității foliculilor de păr. Din acest motiv, peste câteva ore sau zile după dizolvarea sau raderea părului, firele de păr aflate în faza de creștere activă cresc din nou, devenind vizibile deasupra suprafeței pielii.

Contrar convingerii răspândite, rasul (sau dizolvarea chimică) nu accelerează creșterea părului, nu provoacă creșterea mai multor fire de păr, și nici nu duce la îngroșarea firelor de păr. Firele de păr care au fost rase pot părea mai groase din cauza că un capăt proaspăt tăiat este mai gros decât un capăt al unui fir de păr care a fost lăsat să crească mai mult timp și a reușit să se tocească.

Rasul (cu lama sau cu aparatul de ras) are următoarele avantaje:

  • este o modalitate rapidă, nedureroasă de înlăturare a părului, cu un rezultat previzibil;
  • această metodă de depilare poate fi folosită cu ușurință, în orice moment, fără a fi nevoie de asistența unui specialist;
  • lamele de ras și produsele cosmetice necesare pentru ras sunt relativ ieftine.

Multe femei sunt dispuse să se radă pe picioare sau pe antebrațe, dar se îndoiesc în privința posibilității de a folosi această metodă pentru îndepărtarea părului nedorit pe față. Însă, după familiarizarea cu celelalte modalități de a scăpa de părul nedorit, unele femei ajung la concluzia că, în cazul lor, rasul este cea mai potrivită alegere de înlăturare a părului excesiv și pe față.

La necesitate, rasul poate fi utilizat în combinație cu o cremă cu Eflornitină (în asemenea caz necesitatea de radere repetată va apărea mai rar), sau în calitate de metodă de menținere, pentru înlăturarea firelor de păr care continuă să crească după foto- sau electroepilare (vedeți mai jos).

Principalul dezavantaj al depilării cu lama sau aparatul de ras este că efectul satisfăcător după înlăturarea părului nedorit se menține doar pentru o perioadă scurtă de timp. Pentru menținerea efectului dorit poate fi nevoie de radere zilnică sau o dată la câteva zile.

Efectele secundare ale rasului pot include:

  • inflamația pielii din jurul orificiilor de ieșire a firelor de păr (foliculită);
  • apariția firelor de păr ce cresc „sub piele”;
  • tăieturi;
  • iritația pielii.

Cremele depilatoare conțin sulfuri (tioglicolați). Crema se aplică pe piele pentru câteva minute (vedeți instrucțiunea produsului ales) și apoi se clătește.

Utilizarea cremelor depilatoare permite evitarea unui șir de efecte secundare ale rasului (tăieturi, foliculită), dar, la fel ca și rasul, acestea pot cauza iritarea pielii. Un alt dezavantaj al acestor produse este mirosul neplăcut și necesitatea așteptării timp de câteva minute la fiecare utilizare.

Epilarea mecanică: smulgerea firelor de păr cu ajutorul pensetei, a epilatorului electric, cu ceară, sau sugaring

Toate aceste metode presupun smulgerea întregului fir de păr, însă nu afectează foliculii piloși. Astfel, perioada de timp până la reînceperea creșterii unui fir de păr din același folicul poate dura până la câteva săptămâni.

Principalul neajuns al smulgerii părului cu ajutorul pensetei sau al epilatorului este durata îndelungată a procedurii (pe porțiuni mari de piele). Unele epilatoare pot fi scumpe.

Un posibil dezavantaj al epilării cu ceară sau sugaring este necesitatea de merge la un specialist (ce presupune cheltuială de timp și bani). În plus, efectuarea incorectă a procedurii poate duce la formarea vânătăilor, arsurilor și a iritației pielii.

Toate metodele de smulgere a firelor de păr pot fi dureroase, pot fi asociate cu inflamații ale pielii (foliculită), sau cu apariția firelor de păr ce cresc sub piele.

De asemenea, toate modalitățile de smulgere a părului necesită ca firele de păr să ajungă la o anumită lungime, ceea ce pentru multe femei nu este acceptabil.

Toate metodele de epilare mecanică pot fi folosite în paralel cu preparatele de Eflornitină sau după efectuarea câtorva ședințe de foto- sau electroepilare (vedeți în continuare).

Încetinirea creșterii părului cu ajutorul preparatelor topice cu Eflornitină

Eflornitina (diflormetilornitina, DFMO) blochează activitatea enzimei ce catalizează formarea putrescinei – substanță biologic activă ce stimulează diviziunea și creșterea celulelor din interiorul foliculului de păr.

Folosirea cremei cu Eflornitină cu concentrația de 13,9% a fost aprobată pentru rezolvarea problemei părului nedorit pe față.

Aplicarea zilnică a unei creme cu Eflornitină pentru o perioadă îndelungată de timp duce la încetinirea creșterii părului. Conform rezultatelor mai multor studii, utilizarea cremei cu Eflornitină duce la reducea semnificativă a cantității și a grosimii firelor de păr la aproximativ 70% dintre femei (în regiunea aplicării preparatului).

Efectul Eflornitinei se dezvoltă în decurs de 6-8 săptămâni și este reversibil. Creșterea părului revine la modelul anterior, în medie, peste 8 săptămâni după încetarea utilizării.

Cu condiția respectării recomandărilor de utilizare, Eflornitina se absoarbe în sânge în cantități nesemnificative și nepericuloase.

Efectele secundare ale utilizării Eflornitinei sunt rare și pot include senzația de uscăciune sau mâncărime a pielii în locul aplicării.

Siguranța utilizării Eflornitinei pe suprafețe mari ale pielii a fost studiată insuficient. Din cauza riscului teoretic de absorbție a unei cantități mari de substanță activă, nu se recomandă utilizarea cremei cu Eflornitină pentru încetinirea creșterii părului pe suprafețe mari ale corpului (mai mari de suprafața feței). Un alt dezavantaj ce poate limita posibilitatea utilizării Eflornitinei pe porțiuni mari de piele este costul relativ ridicat al preparatului.

În concluzie, crema cu Eflornitină poate fi o completare foarte utilă a altor modalități de epilare și depilare:

  • Utilizarea Eflornitinei în paralel cu rasul sau cu epilarea mecanică poate permite reducerea frecvenței bărbieritului sau a smulgerii părului, poate ușura procedura și poate asigura un efect mai satisfăcător al acestor proceduri;
  • Utilizarea Eflornitinei după fotoepilare poate încetini reapariția părului;
  • Eflornitina poate fi o alegere bună pentru femeile deranjate de creșterea excesivă a părului pe față, legată de hirsutism.

Electroepilarea (electroliza și termoliza)

La moment, electroepilarea este unica metodă ce permite îndepărtarea definitivă a părului nedorit.

În funcție de viteza creșterii părului în regiunea în care se planifică electoepilarea, părul se rade cu 1-5 zile înainte de efectuarea acestei proceduri. Astfel, firele care se află în faza de creștere activă reușesc să se ridice cu câțiva milimetri deasupra suprafeței pielii. Asta îi permite operatorului să înlăturare doar firele de păr ce se află în creștere activă.

Există două tipuri de electroepilare: electroliză (epilare galvanică) și termoliză.

Pentru efectuarea electrolizei, în apropierea foliculului de păr se introduce un ac subțire prin care trece un curent slab. Asta provoacă modificarea acidității în regiunea foliculului și duce la distrugerea lui.

Procedura de electroliză poate fi dureroasă și consumă mult timp. Prelucrarea foliculului unui singur fir de păr durează, în medie, un minut. Folosirea aparatelor cu mai multe ace permite accelerarea procesului pe suprafețe mari de piele, însă chiar și în acest caz, comparativ cu alte metode de epilare, procesul este foarte lent.

Ca și electroliza, termoliza se face cu ajutorul unui ac subțire ce se introduce în piele în regiunea foliculului pilos. Prin ac se transmite un curent de frecvență înaltă care cauzează încălzirea locală și distrugerea foliculilor. În cazul utilizării termolizei, prelucrarea unui folicul de păr necesită mai puțin timp. Astfel, în cadrul unei ședințe pot fi înlăturate mai multe fire de păr. Termoliza este mai puțin dureroasă, dar și mai puțin eficace decât electroliza.

Actualmente se utilizează dispozitive ce îi permit operatorului să treacă de la electroliză la termoliză, și invers, în cadrul aceleiași ședințe de epilare. Termoliza permite îndepărtarea mai rapidă a firelor subțiri de păr, cu foliculi amplasați aproape de suprafața pielii. Pe de altă parte, electroliza este mai potrivită pentru înlăturarea firelor groase de păr, cu foliculi amplasați în profunzime.

Potrivit unor specialiști, combinația termolizei și a electrolizei (blend-epilare) în cadrul aceleiași ședințe este mai eficace, însă cercetări științifice care să confirme aceste concluzii încă nu au fost efectuate.

Având în vedere faptul că în cadrul unei ședințe de electroepilare poate fi prelucrat un număr relativ mic de fire de păr, dar și faptul că, în timp, vor crește fire noi de păr care în timpul ședințelor anterioare se aflau în faza telogenă (inactivă), pentru obținerea unui rezultat cosmetic satisfăcător poate fi nevoie de multiple ședințe de electroepilare. Pe de altă parte, pentru înlăturarea părului nedorit pe porțiuni relativ mici de piele pot fi suficiente doar câteva ședințe de electroepilare. În asemenea situații, procedura respectivă ar putea avea un raport optim dintre cost și eficacitate.

Un dezavantaj semnificativ al electroepilării este costul înalt al procedurii.

Eficacitatea electroepilării și riscul apariției efectelor adverse depind, în mare parte, de experiența operatorului. Din acest motiv, rezultatele cercetărilor disponibile nu permit prognozarea rezultatului procedurilor efectuate în alte condiții (și de alți operatori) decât cele din cadrul studiilor.

În general, electroliza și termoliza sunt asociate cu un risc redus de efecte adverse. În toate cazurile, după epilare cu această metodă se poate observa apariția durerii, înroșirea, și inflamația pielii (este posibilă formare unor cruste mici). Vindecarea definitivă a pielii poate dura 1-2 săptămâni.

Alte reacții adverse pot include:

  • Hiperpigmentarea (adică apariția unor pete mai întunecate pe porțiunile pielii supuse epilării) care se poate menține timp de câteva luni.
  • Rareori, în caz de încălcare a tehnicii de efectuare a procedurii sau la persoanele cu predispoziție față de formarea cicatricilor hipertrofice, electroepilarea poate duce la apariția cicatricilor.

Fotoepilarea cu laser sau cu lumină intens pulsată

În prezent, pentru efectuarea fotoepilării se utilizează două tipuri de dispozitive:

  1. Dispozitive generatoare de fascicule laser. Diverse dispozitive pot genera diferite tipuri de fascicule laser:
    • laser cu rubin, cu lungimea de undă de 694 nm;
    • laser alexandrit, cu lungimea de undă de 755 nm;
    • laser diode, cu lungimea de undă de 800 nm;
    • laser neodim (Nd: YAG), cu lungimea de undă de 1064 nm.
  2. Dispozitive generatoare de lumină intens pulsată (IPL, Intense Pulsed Light).

Firele de păr și treimea superioară a foliculului pilos conțin un pigment (melanină), care poate absorbi lumina de o anumită lungime de undă.

Dacă pielea este iradiată de către o sursă de lumină de o anumită lungime de undă și cu suficientă energie, granulele de melanină absorb lumina, încălzindu-se până la o temperatură înaltă. În rezultat, firul de păr se carbonizează, iar o parte din energia termică se răspândește la celulele foliculului pilos, cauzând distrugerea lui parțială sau totală.

Epilarea cu laser provoacă concomitent două efecte diferite:

  1. încetarea definitivă, dar temporară, a creșterii părului și
  2. reducere parțială, dar permanentă a densității părului.

Încetarea temporară a creșterii părului în regiunea supusă iradierii se observă la toate persoanele, indiferent de culoarea părului și a pielii. Acest efect se menține, în medie, de la 1 până la 2 luni după epilare în regiunea mâinilor, a feței sau cea inghinală, și aproximativ 2-3 luni după epilare în regiunea spatelui sau a picioarelor.

Ulterior, părul începe din nou să crească, însă la multe persoane, chiar și după trecerea perioadei echivalente unui ciclu de creștere a părului în regiunea dată, densitatea părului este semnificativ mai mică decât a fost înainte de epilare. Acest efect se numește reducere permanentă a densității părului.

Reducerea permanentă a densității părului este legată, pe de o parte, de distrugerea permanentă a unei părți de foliculi piloși, și, pe de altă parte, de miniaturizarea celorlalți foliculi, care după iradiere încep să producă fire de păr mai puțin pigmentate și cu un diametru mai mic.

După reînceperea creșterii părului, efectuarea repetată a epilării cu laser din nou duce la dispariția temporară a tuturor firelor de păr și reduce și mai mult densitatea permanentă părului.

Eficacitatea epilării cu laser depinde de culoarea pielii și de culoarea părului. Reducerea cea mai pronunțată a densității părului se observă la persoanele cu fire de păr întunecate și cu piele deschisă la culoare. Cel mai redus efect se observă la persoanele cu fire de păr roșcate, blonde sau cărunte, deoarece, în asemenea caz, firele de păr absorb mai puțină energie luminoasă, iar iradierea provoacă o încălzire mai redusă a țesuturilor foliculului pilos.

Efectuarea fotoepilării la persoanele cu pielea întunecată sau intens bronzată este contraindicată, din cauza riscului de formare a arsurilor severe, dar și din cauza eficacității reduse.

Conform rezultatelor a câtorva studii, fotoepilarea cu lumină intens pulsată poate fi mai eficace decât epilarea cu laser pentru îndepărtarea firelor de păr deschise la culoare.

Din moment ce încălzirea și distrugerea foliculilor piloși au loc din contul încălzirii firelor de păr ce cresc din aceștia, în decurs de cel puțin 6 săptămâni înainte de efectuarea epilării cu laser trebuie evitate orice modalități de înlăturare a părului ce presupun smulgerea firelor de păr. Acest lucru este necesar pentru asigurarea faptului că un număr mare de foliculi piloși vor fi conectați cu fire de păr și vor putea fi afectați de energia termică generată în timpul fotoepilării.

Înainte de fotoepilare se pot folosi lama sau aparatul de ras și cremele depilatoare.

Imediat înainte de efectuarea fotoepilării părul se rade, deoarece firele ce proeminează deasupra pielii vor fi arse de laser. Carbonizarea firelor lungi de păr poate provoca arsuri ale pielii.

Procedura de fotoepilare poate fi un pic dureroasă. Pentru reducerea durerii se poate utiliza un spray cu efect de răcire sau un gel anestezic.

Timp de câteva ore după procedură poate persista o senzație de arsură, similară cu cea de după o arsură solară, iar pe piele se formează o erupție caracteristică cu puncte roșii în jurul locurilor de ieșire a firelor de păr la suprafața pielii. Apariția erupției cutanate indică asupra faptului că pielea a fost iradiată cu fascicule de intensitate suficientă. Erupțiile dispar în decurs de câteva zile fără a lăsa urme.

Pentru ameliorarea senzației de arsură, pe piele se poate aplica o pungă cu gheață. Pentru a accelera dispariția erupției, timp de câteva zile se poate aplica o cremă cu corticosteroizi (vedeți Unguente cu hormoni corticosteroizi, instrucţiuni de utilizare).

Înainte de dispariția completă a erupției cutanate, pacienții sunt sfătuiți să se abțină de la expunerea la soare sau să folosească produse eficace de protecție solară (a se vedea Bronzatul, prevenţia şi tratarea arsurilor solare, ghid).

În următoarele câteva zile după fotoepilare rămășițele firelor carbonizate de păr ies din piele (ceea ce poate semăna cu creșterea părului). La necesitate, aceste rămășițe ale firelor de păr pot fi îndepărtate cu ușurință și fără durere cu ajutorul unei pensete.

Efectele secundare ale fotoepilării (pe lângă senzația de arsură și de erupția apărută imediat după procedură) se dezvoltă relativ rar și pot include:

  • Arsuri cu formarea veziculelor.
  • Apariția unei erupții similare cu rozaceea sau agravarea acneei. Cauza acestui efect advers nu este cunoscută, dar se știe că tratamentul standard al rozaceei sau acneei ajută la rezolvarea lui, vedeți Acnee (coşuri) şi puncte negre, ghid detaliat
  • Hipopigmentare (formarea unor pete deschise la culoare) sau hiperpigmentare (formarea unor pete întunecate). Aceste reacții adverse se rezolvă în decurs de câteva luni.
    Probabilitatea formării petelor hipopigmentare este mai înaltă în cazul persoanelor cu pielea mai întunecată, și în cazul epilării în regiunile care sunt expuse mai frecvent la soare (de exemplu, în regiunea feței sau a mâinilor). Conform rezultatelor unor studii, utilizarea laserului Nd: YAG și a dispozitivelor generatoare de lumină intens pulsată permite reducerea riscului de apariție a acestor efecte secundare.
    Din cauza riscului de hipopigmentare și de arsuri, nu se recomandă utilizarea metodei de epilare cu laser la persoanele cu pielea bronzată. În asemenea caz se recomandă evitarea expunerii la soare (sau solar) a zonelor ce urmează a fi supuse epilării cu laser, iar procedura se amână până la restabilirea culorii nebronzate a pielii.
  • Formarea zonelor cu păr cărunt. Acest fenomen este ireversibil, iar cauza lui nu este cunoscută.
  • Creșterea părului „sub piele”. Acest efect nedorit este caracteristic pentru toate metodele de epilare, iar pentru rezolvarea problemei poate fi nevoie de extragerea firelor de păr incarnate.
  • Înroșirea și umflarea pielii, similară cu urticaria. Cauza apariției acestui efect secundar după fotoepilare încă nu a fost stabilită în mod definitiv. Se presupune că acesta poate fi legat de o reacție alergică la produsul utilizat pentru răcirea pielii sau cu hipersensibilitatea pielii față de impulsurile luminoase de o anumită lungime de undă.
  • În cadrul cercetărilor în care au fost studiate efectele epilării cu laser neodim (Nd: YAG) în regiunea axilelor, la unii pacienți s-a observat apariția transpirației excesive persistente. Pentru a rezolva această problemă poate fi nevoie de utilizarea pe termen lung a antiperspirantelor (vedeți Transpiraţia excesivă la subsuori, tălpi, palme şi alte zone).
  • La unii pacienți, în regiunile pielii expuse la fotoepilare (cu laser sau cu IPL), precum și în zonele adiacente ale pielii, se observă intensificarea paradoxală a creșterii părului de tip velus. Se presupune că acest efect este legat de faptul că expunerea la lumină intensă provoacă activarea sincronă a foliculilor de păr aflați în faza telogenă. Pentru rezolvarea acestui efect secundar este nevoie de efectuarea repetată a fotoepilării.
  • Epilarea cu laser în regiunea ochilor poate provoca leziuni oculare grave și ireversibile (leziuni ale corneei, cristalinului sau retinei) și este absolut contraindicată. În timpul procedurii de epilare, clientul și personalul medical trebuie să poarte ochelari de protecție specială.
  • Epilarea în regiunea unde sunt alunițe poate duce la modificarea culorii acestora. Nu există date care să indice asupra faptului că fotoepilarea sporește riscul de transformare a alunițelor în cancer, însă, din cauza modificării culorii, estimarea faptului dacă o aluniță este „normală” poate fi dificilă, motiv pentru care pentru diagnosticul definitiv poate fi nevoie de înlăturarea aluniței și analiza histologică ulterioară a acesteia (vedeți Aluniţe (periculoase şi nepericuloase) la copii şi adulţi).
  • Fotoepilarea poate cauza modificarea culorii tatuajelor.
  • Fotoepilarea poate contribui la reactivarea infecției cu virusul herpes. Din acest motiv, pentru persoanele predispuse la recidivarea infecției cu herpes în regiunea buzelor sau a organelor genitale poate fi argumentată administrarea unui tratament profilactic antiviral, începând cu o zi înainte de efectuarea ședinței de fotoepilare în regiunile respective
  • Pacienților care utilizează medicamente ce conțin Izotretinoin (de exemplu, Accutane®) pentru tratamentul acneei li se recomandă încetarea administrării acestor preparate nu mai târziu decât cu 6 luni înainte de epilare cu laser.

Fotoepilarea poate fi mai scumpă decât electroepilarea.

Comparativ cu electroepilarea, fotoepilarea durează mult mai puțin timp. Epilarea cu laser a părului din regiunea unei axile durează aproximativ 30 de secunde, pe când electroepilarea în aceeași regiune durează – 30-60 de minute.

În ceea ce privește eficacitatea fotoepilării sunt disponibile doar rezultatele unor studii mici de calitate redusă (lot mic de pacienți, durată insuficientă de urmărire a pacienților, lipsa grupurilor de control). Rezultatele acestor studii arată că fotoepilarea cu laser sau cu IPL poate fi eficace în îndepărtarea părului nedorit pentru o perioadă relativ scurtă de timp (până la 6 luni). Eficacitatea pe termen lung a fost studiată insuficient, și, posibil, este mai înaltă în cazul utilizării dispozitivelor cu laser alexandrit sau diode. Potrivit rezultatelor unei cercetări, fotoepilarea cu ajutorul dispozitivelor cu laser alexandrit contribuie la reducerea permanentă a densității părului, în medie, cu 55%, care se menține timp de cel puțin 9 luni după efectuarea procedurii.

În câteva studii mici a fost comparată eficacitatea fotoepilării cu cea a electroepilării. În cadrul unui studiu, 12 femei au efectuat câte 3 ședințe de epilare cu laser în regiunea unei axile, și 4 ședințe de electoepilare în regiunea celeilalte axile. Peste 6 luni, cantitatea de păr s-a redus cu 74% în zona tratată cu laser, și cu 35% în zona supusă electroepilării.

În cadrul a două cercetări a fost dovedită eficacitatea combinației dintre epilare cu laser și folosirea preparatelor topice cu Eflornitină în reducerea părului facial nedorit. Utilizarea cremei cu Eflornitină după epilare cu laser poate fi o decizie argumentată pentru persoanele care ar dori să efectueze ședințele de epilare cu laser la intervale mai mari, precum și pentru persoanele care după epilarea cu laser nu au obținut un efect suficient.

Fotoepilarea cu ajutorul dispozitivelor preconizate pentru utilizare la domiciliu.

Pe piață există o varietate de dispozitive promovate ca „aparate de fotoepilare la domiciliu.” Ca și dispozitivele din saloane, aceste funcționează pe baza emisiei de raze laser sau IPL.

La moment, în literatura medicală există puține date cu privire la eficacitatea acestor aparate, iar pentru unele dintre ele datele referitoare la eficacitate lipsesc cu desăvârșire.

Puținele date disponibile provin din studii mici, multe dintre care au fost sponsorizate de către producătorii acestor dispozitive, au inclus grupuri mici de pacienți și perioade scurte de urmărire.

Din aceste motive, nu putem oferi concluzii argumentate cu privire la eficacitatea și raționalitatea utilizării dispozitivelor de acest tip.

În baza datelor disponibile poate fi făcută concluzia preliminară că unele aparate, de exemplu:

  • Tria (SpetraGenics, Inc., Pleasanton, CA),
  • Silk’n SensEpil (Home Skinovations, Inc.,Richmond Hill, Canada),
  • SpaTouch (Spatouch; Radiancy Corp., Orangburg, NY),
  • iPulse Personal (CyDen, Ltd., West Glamorgan, United Kingdom),

cu condiția respectării recomandărilor de utilizare, pot fi inofensive și eficace în înlăturarea temporară a părului întunecat ce crește pe piele deschisă la culoare.

Decolorarea părului nedorit

Decolorarea nu este o tehnică propriu-zisă de epilarea sau depilare, însă, în unele cazuri, permite obținerea unui efect cosmetic temporar satisfăcător.

Ingredientul de bază al produselor de decolorare a părului este peroxidul de hidrogen.

Pentru decolorarea părului nedorit de pe față se recomandă produse ce conțin peroxid de hidrogen în concentrație nu mai mare de 3%. Pentru decolorarea părului de pe corp se recomandă produse ce conțin peroxid de hidrogen în concentrație de 6%.

Produsele de decolorare a părului pot provoca iritație și decolorarea pielii. Din acest motiv, se recomandă testarea efectului produsului pe o porțiune mică de piele, cu 24 ore înainte aplicarea lui pe o suprafață mai extensivă.

Produsul de decolorare se aplică pe piele pentru o perioadă de 15 minute. Dacă după expirarea celor 15 minute efectul obținut va fi satisfăcător, produsul se spală de pe piele. Dacă efectul nu va fi satisfăcător, remediul poate fi lăsat pe piele timp de încă 10 minute, iar apoi se spală. La necesitate, procedura de decolorare a pielii poate fi repetată a doua zi.


Hirsutism. Recomandări pentru pacienți cu privire la diagnostic și tratament.

Termenul hirsutism se folosește pentru a descrie starea femeilor, la care se observă creșterea firelor de păr de tip terminal (fire groase, evidente) în regiunile feței și ale corpului unde modelul de creștere a părului depinde de acțiunea hormonilor sexuali masculini (androgeni).

În această parte a articolului vom prezenta răspunsuri la următoarele întrebări:

  1. Ce beneficii pot obține femeile cu hirsutism de la efectuarea investigațiilor?
  2. Efectuarea căror teste poate fi argumentată în cazul femeilor cu hirsutism?
  3. Ce modalități de tratament, pe lângă măsurile cosmetice, sunt argumentate pentru rezolvarea creșterii excesive a părului (hirsutismului) la femeile cu sindromul ovarelor polichistice? Care este eficacitatea și siguranța unor asemenea tratamente, precum:
    • Ajustarea greutății corpului, a alimentației și a regimului de efort fizic;
    • Contraceptivele orale combinate;
    • Medicamentele cu acțiune anti-androgenă.

Pentru stabilirea diagnosticului de „hirsutism”, mulți experți folosesc scala Ferriman-Gollway, care constă în estimarea intensității creșterii părului de tip terminal în fiecare dintre următoarele zone ale corpului:

  1. buza superioară,
  2. bărbie,
  3. piept (partea centrală a toracelui)
  4. partea superioara a spatelui,
  5. partea inferioară a spatelui,
  6. partea superioară a abdomenului,
  7. partea inferioară a abdomenului,
  8. brațe (porțiunea dintre umăr și cot),
  9. coapse.

*cu condiția că estimarea este efectuată înainte de foto- sau electroepilare, cel puțin peste 4 săptămâni după epilare prin smulgere (pensetă, ceară, etc.), nu mai devreme decât peste 8 săptămâni după întreruperea utilizării cremei cu Eflornitină, și nu mai devreme decât peste 3-5 zile după ras sau folosirea cremei depilatoare.

În fiecare dintre zonele menționate intensitatea creșterii părului se determină conform următoarei scheme:

  • dacă în zona respectivă nu sunt fire de păr terminal, acesteia i se atribuie 0 puncte;
  • dacă firele de păr terminal sunt prezente doar în cantitate minimă, zonei i se atribuie 1 punct;
  • dacă firele de par terminal sunt prezente într-o cantitate mai mare decât cea minimă, dar mai mică decât la un bărbat tipic din grupul etnic din care face parte femeia, zonei i se atribuie 2 puncte;
  • dacă cantitatea de fire de păr terminal este similară cu cea a unui bărbat nu foarte păros, zonei i se atribuie 3 puncte;
  • dacă cantitatea de fire de păr terminal este similară cu cea a unui bărbat cu pilozitate bine dezvoltată, zonei i se atribuie 4 puncte.

Punctele atribuite fiecăreia dintre zone se sumează. Punctajul total poate fi între 0 și 36.

Dacă suma totală a punctelor este egală cu 7 sau mai mică, diagnosticul de hirsutism se stabilește în două situații:

  • dacă în una sau în două dintre zone se observă o creștere intensă a părului terminal (3-4 puncte) și/sau
  • dacă modelul de creștere a părului se deosebește semnificativ de modelul caracteristic pentru femeile din grupul etnic respectiv.

Dacă scorul total este între 8 și 15, se stabilește diagnosticul de „hirsutism ușor”, dacă scorul este între 16 și 25 – „hirsutism moderat”, și dacă scorul este mai mare de 25 puncte – „hirsutismul sever”.

În regiunea antebrațelor și în porțiunea picioarelor dintre genunchi și gleznă creșterea părului terminal poate fi stimulată chiar și de concentrații fiziologice de androgeni, motiv pentru care prezența firelor de păr terminal în aceste zone nu se consideră un semn al hirsutismului.

Ce beneficii pot obține femeile cu hirsutism de la efectuarea investigațiilor?

În unele cazuri, modelul de creștere a părului caracteristic pentru hirsutism poate fi asociat cu un șir de maladii și stări, în cazul cărora femeia poate beneficia nu doar de înlăturarea părului nedorit, dar și de un tratament specific.

(1) La 72-82% dintre femei, dezvoltarea hirsutismului (cu un scor total de 6 sau mai multe puncte) este asociată cu sindromul ovarelor polichistice (SOP). La femeile cu această stare se observă dereglarea metabolismului androgenilor, reducerea sensibilității țesuturilor la insulină (hormonul ce reglează metabolismul glucozei), creșterea riscului de dezvoltare a bolilor cardiovasculare, diabetului și a cancerului endometrial.

Identificarea sindromului ovarelor polichistice îi permite femeii să-și ajusteze din timp planul de grijă de sine, și să-și reducă semnificativ riscurile asociate cu această stare din contul tratamentului. În plus, unele măsuri de tratament, care sunt eficiente în rezolvarea altor simptome ale sindromului ovarelor polichistice, pot ameliora și creșterea excesivă a părului.

(2) La 5-6,8% dintre femeile cu hirsutism în cadrul investigațiilor poate fi depistată hiperplazia adrenală congenitală (cel mai frecvent, forma non-clasică a bolii). Femeile cu hiperplazie suprarenală congenitală pot primi un beneficiu substanțial de la efectuarea unui tratament special, care poate ameliora hirsutismul și alte manifestări ale acestei afecțiuni. De asemenea, având în vedere riscul relativ crescut de naștere a unui copil cu forma clasică severă a acestei maladii, pentru femeie poate fi importantă efectuarea unei consultații genetice înainte de decizia de a concepe un copil.

(3) La mai puțin de 2% din femeile cu hirsutism, în cadrul investigațiilor, se depistează tumori maligne ovariene sau suprarenale, producătoare de androgeni. Hirsutismul poate fi prima și, pentru o perioadă îndelungată de timp, singura manifestare a acestor tumori. Efectuarea testelor diagnostice la o femeie cu hirsutism sporește probabilitatea faptului că o eventuală tumoare va fi depistată la un stadiu incipient de dezvoltare, când probabilitatea de vindecare deplină poate fi destul de mare.

De asemenea, în cazuri rare, dezvoltarea hirsutismului poate fi unica manifestare a tulburării funcției glandei tiroide, a acromegaliei, a maladiei Cushing, a hiperprolactinemiei și a altor tulburări endocrine severe. În cazul tuturor acestor boli femeia poate obține un beneficiu semnificativ de la un tratament precoce.

(4) La 5-7% dintre femeile cu hirsutism, chiar și după efectuarea unui set complet de investigații disponibile nu se identifică niciun fel de modificări care ar putea explica creșterea excesivă a părului. În astfel de situații cele mai probabile cauze ale problemei sunt sensibilitatea sporită a foliculilor piloși față de hormonii androgeni, sau secreția sporită a androgenilor la nivelul foliculului de păr.

În cazuri relativ rare, apariția hirsutismului poate fi asociată cu administrarea unor medicamente (inclusiv, Danazol, preparate hormonale pentru creșterea masei musculare, etc.).

În acest caz, precum și în cazul altor situații descrise anterior, testele diagnostice îi permit femeii să determine opțiunea optimă de rezolvare a problemei părului nedorit.

Efectuarea căror teste poate fi argumentată în cazul femeilor cu hirsutism?

În cazul de hirsutism, scopul investigațiilor constă în identificarea sursei de secreție excesivă a androgenilor.

Determinarea exactă a nivelului de hormoni sexuali masculini nu are mare importanță, deoarece însuși prezența hirsutismului (și mai ales cu un scor mai mare de 8 puncte) este un indicator al activității sporite a hormonilor sexuali masculini, iar determinarea ulterioară a nivelului de androgeni nu influențează planul de tratament.

În plus, estimarea exactă a nivelului hormonilor sexuali masculini poate fi destul de dificilă dintr-un șir de motive, printre care:

  • „Normele” nivelului de androgeni la femei de diferite vârste, cu diferită masă corporală, care aparțin diferitelor grupuri etnice, nu au fost stabilite definitiv.
  • În diferite laboratoare se folosesc metode diferite de determinare a concentrației testosteronului, și multe dintre metodele utilizate la moment sunt destul de imprecise.
  • Nivelul androgenilor în sânge se poate reduce rapid la femeile care iau contraceptive combinate (multe dintre femeile cu hirsutism administrează aceste medicamente la momentul efectuării diagnosticului) și se poate menține la un nivel scăzut chiar și după încetarea administrării lor.

Principalele tipuri de hormoni sexuali masculini care se găsesc în sângele femeilor sunt sulfat de dehidroepiandrosteron, dehidroepiandrosteron, androstendion, testosteron, dihidrotestosteron (în ordinea descrescătoare a concentrației lor).

Testosteronul și dehidrotestosteronul sunt formele active care determină efectele biologice ale androgenilor (inclusiv, creșterea părului terminal).

Sulfatul de dehidroepiandrosteron, dehidroepiandrosteronul, și androstenodiona nu sunt hormoni activi, servind drept materie primă pentru sinteza testosteronului și a dihidrotestosteronului.

În organismul femeii, jumătate din toată cantitatea de androgeni activi se formează din contul sintezei testosteronului și a dihidrotestosteronului în diverse țesuturi, din prehormonii neactivi. Cealaltă jumătate din cantitatea hormonilor activi se produce în ovare (25%) și în suprarenale (încă aproximativ 25%).

Cea mai activă formă a androgenilor (dihidrotestosteronul) se formează în țesuturi cu participarea enzimei 5-alfa-reductaza. În sânge circulă doar o mică cantitate a acestui hormon.

Celulele foliculilor de păr sunt dotate cu toate enzimele necesare pentru sinteza androgenilor. Astfel, hirsutismul se poate dezvolta și la o femeie cu un nivel normal al hormonilor sexuali masculini în sânge.

În multe cazuri nu există o legătură directă între intensitatea creșterii părului de tip terminal și nivelul androgenilor. Asta se explică prin faptul că creșterea părului terminal depinde nu doar de concentrația totală a androgenilor în sânge, ci și de:

  • cantitatea acestor hormoni ce se află în stare liberă (adică nelegați de proteinele sangvine),
  • concentrația în piele a enzimelor ce participă la sinteza formelor active de androgeni, și
  • Sensibilitatea individuală a foliculilor de păr față de acești hormoni.

Din acest motiv, la unele femei cu hirsutism pronunțat nivelul de androgeni în sânge este normal sau aproape normal (în măsura în care determinarea acestui lucru este posibilă, având în vedere dificultățile tehnice menționate anterior), în timp ce la unele femei cu hirsutism ușor sau moderat nivelul androgenilor poate fi semnificativ crescut.

Algoritmul de diagnostic la femeile cu hirsutism

A. Înainte de efectuarea testelor diagnostice, tuturor femeilor cu hirsutism li se recomandă:

1. Să facă o listă cu toate remediile medicamentoase și suplimentele nutritive pe care le administrează. Creșterea părului nedorit poate fi asociată cu preparate pentru creșterea masei musculare, Minoxidil, Diazoxid, Acid valproic, Fenitoină, Danazol, Ciclosporină în pastile, preparate de progesteron, hormoni corticosteroizi în pastile sau injecții.

Dacă apariția hirsutismului poate fi asociată cu administrarea unui anumit medicament, prima și, posibil, unica măsură necesară pentru normalizarea paternului de creștere a părului este întreruperea administrării medicamentului respectiv.

2. Să descrie evoluția hirsutismului: momentul primei apariții a părului anormal și viteza cu care s-a dezvoltat problema.

În caz de hirsutism asociat cu sindromul ovarelor polichistice sau cu forma non-clasică a hiperplaziei suprarenalelor, creșterea excesivă a părului, de regulă, începe după pubertate, se agravează treptat în decursul a câțiva ani, iar ulterior modelul de creștere a părului rămâne neschimbat.

Pe de altă parte, hirsutismul apărut înainte de pubertate sau peste un anumit timp după maturizarea sexuală, precum și hirsutismul care progresează rapid (de exemplu, creștere semnificativă a densității părului în decursul unui an) este mai frecvent asociat cu tumori ale ovarelor glandelor suprarenale. În asemenea cazuri este argumentată efectuarea promptă a investigațiilor specifice (vedeți în continuare analiza pentru determinarea nivelului de testosteron total, RMN, ecografia).

Efectuarea imediată a examenelor diagnostice se recomandă, de asemenea, femeilor cu simptome de virilism:

  • schimbarea vocii (vocea devine mai joasă),
  • creșterea inexplicabilă a masei musculare,
  • căderea părului (alopecie) după model masculin,
  • atrofia sânilor (reducerea în dimensiuni),
  • mărirea clitorisului (peste 4 mm în diametru).

Prezența acestor simptome poate indica asupra unui exces semnificativ de hormoni sexuali masculini, asociat cu o tumoare sau cu alte tulburări endocrine severe rare.

B. În cazul femeilor la care a fost exclusă legătura hirsutismului cu administrarea unui medicament, se recomandă efectuarea analizei pentru determinarea concentrației de testosteron total în sânge. Scopul principal al acestei etape de diagnostic constă în estimarea riscului prezenței unor maladii periculoase, inclusiv tumori asociate cu un exces semnificativ de androgeni.

Detalii cu privire la valoarea diagnostică a altor analize pentru determinarea nivelului de androgeni poate fi găsită în articolele:

1. La femeile cu nivelul testosteronului total mai mare de 150-200 ng/dl (sau de două ori mai mare decât norma stabilită în laboratorul în cauză) cea mai probabilă cauză a hirsutismului este o tumoare a glandelor suprarenale sau a ovarelor, care secretă androgeni în cantități mari.

În asemenea situații se recomandă efectuarea ecografiei, RMN sau a tomografiei computerizate (CT) pentru evaluarea stării ovarelor și a suprarenalelor.

Dacă în structura suprarenalelor sau ovarelor se observă anumite modificări care ar putea indica asupra prezenței unei tumori, femeii i se poate propune efectuarea unei operații pentru înlăturarea formațiunii sau efectuarea biopsiei. Acestea sunt unicele modalități de a stabili definitiv natura formațiunii.

2. În cazul femeilor cu nivelul testosteronului total mai mic de 150-200 ng/dl riscul prezenței unei tumori care secretă androgeni este foarte redus. Cel mai probabil diagnostic pentru asemenea situații este sindromul ovarelor polichistice (SOP).

În ghidurile actuale destinate specialiștilor (vedeți Surse) sindromul ovarelor polichistice este definit ca starea femeilor (de vârstă reproductivă*) cu cel puțin 2 dintre următoarele 3 manifestări**:

  1. Activitatea excesivă a hormonilor sexuali masculini (androgeni), care se manifestă printr-un nivel crescut de androgeni în sânge, și/sau prin hirsutism***;
  2. Dereglarea ovulației, care se poate manifesta prin neregularitatea ciclului menstrual și/sau prin dificultăți în conceperea unui copil;
  3. Modificarea structurii ovarelor la examenul ecografic: conform definiției originale, elaborate în anul 2003, semnele ultrasonografice ale SOP sunt prezența în ovare a peste 12 foliculi cu diametrul între 2 și 9 mm, și/sau volumul total al unui ovar mai mare de 10 ml. Conform definiției actualizate, elaborate în baza rezultatelor cercetărilor efectuate cu utilizarea dispozitivelor ecografice cu rezoluție mai înaltă, semnele sindromului ovarelor polichistice sunt prezența în ovare a peste 25 de foliculi cu diametrul între 2 și 9 mm, și/sau volumul total al unui ovar mai mare de 10 ml.

**La adolescentele aflate în primii 2 ani după prima menstruație și la femeile care se apropie de menopauză stabilirea diagnosticului de SOP este dificilă din următoarele motive:

  • în timpul adolescenței și în timpul tranziției spre menopauză, tulburările de ovulație și menstruațiile neregulate sunt un fenomen fiziologic (vedeți Ghid argumentat științific pentru femei cu privire la menstruație și la diferite tipuri de eliminări sangvinolente din vagin);
  • prezența unui număr mare de foliculi în ovare este un fenomen normal pentru adolescente; în plus, ecografia transvaginală pentru evaluarea mai exactă a stării ovarelor poate fi o procedură indezirabilă pentru adolescentele care nu au început activitatea sexuală;
  • nivelul normal al androgenilor la adolescente încă nu a fost stabilit în mod definitiv;
  • majoritatea adolescentelor au acnee, care la această vârstă nu poate fi considerată drept un semn incontestabil al activității excesive a androgenilor;
  • creșterea excesivă a părului pe față sau pe corp, caracteristică pentru SOP, evoluează lent și poate deveni evidentă abia peste câțiva ani după începutul maturizării sexuale;
  • Manifestările și evoluția naturală a sindromului ovarelor polichistice la femeile ajunse la menopauză nu sunt cunoscute.

Astfel:

  • La fetele adolescente diagnosticul de SOP se stabilește dacă ciclul menstrual neregulat și alte simptome caracteristice persistă mai mult de 2-3 ani de la prima menstruație.
  • la femeile care se apropie de menopauză diagnosticul de SOP se stabilește în mod retrospectiv, adică dacă dereglările sugestive pentru această stare au fost prezente la o vârstă mai tânără.

** În toate cazurile, diagnosticul de SOP poate fi stabilit doar după ce au fost excluse toate celelalte cauze ce pot provoca simptome similare.

*** Alte semne de activitate sporită a hormonilor sexuali masculini pot fi acneea, căderea părului conform modelului masculin (alopecie androgenică), seboree.

Deoarece, conform definiției, diagnosticul de SOP poate fi stabilit doar după excluderea altor boli ce pot provoca simptome similare, femeilor li se recomandă efectuarea următoarelor investigații:

  • teste pentru diagnosticul funcției glandei tiroidei,
  • analiza la prolactină (pentru excluderea hiperprolactinemiei),
  • analiza la 17-hidroxiprogesteron (pentru diagnosticul de hiperplaziei congenitale a suprarenalelor),
  • teste pentru excluderea bolii Cushing sau a acromegaliei (în cazul suspectării acestor boli).

2.1. În cazul detectării modificărilor funcției glandei tiroide, se recomandă continuarea diagnosticului în direcția depistării cauzelor dereglărilor și, în funcție de caz, tratament specific.

2.2. În cazul depistării unui nivel înalt de prolactină se recomandă efectuarea RMN/CT a regiunii hipofizei pentru diagnosticul cauzelor hiperprolactinemiei și tratament specific.

2.3. În cazul femeilor cu nivelul de 17-hidroxiprogesteron mai mare de 200 ng/dl se recomandă efectuarea testului de stimulare cu corticotropină pentru stabilirea formei de hiperplazie suprarenală (sindrom adrenogenital). Creșterea nivelului de 17-hidroxiprogesteron peste 1000 ng/dL după stimularea cu corticotropină confirmă diagnosticul de hiperplazie suprarenală congenitală non-clasică.

Femeile cu hiperplazie suprarenală congenitală (sindrom adrenogenital) pot scăpa de părul excesiv utilizând diverse mijloace de epilare și depilare, precum și un tratament simptomatic cu contraceptive orale combinate și/sau medicamente cu activitate antiandrogenică, după cum vom arăta mai jos, în secțiunea privind tratamentul hirsutismului la femeile cu SOP.

2.4. La femeile cu nivelul de 17-hidroxiprogesteron sub 200 ng/dl, și la care nu s-au găsit alte tulburări hormonale, se determină indicele de masă corporală (IMC Indicele de masă corporală(IMC, body mass index, BMI) permite estimarea raportului între greutatea și înălțimea unei persoane, și, respectiv, determinarea insuficienței sau a excesului de greutate.
Indicele de masă corporală se calculează după formula:
IMC = greutatea/(înălțimea, în metri)^2
18: insuficiență de greutate
18-25: greutate normală
25-30: greutate excesivă
30-35: obezitate de gradul întâi
35-40: obezitate de gradul doi
40: obezitate de gradul trei
) și regularitatea ciclului menstrual (adică, regularitatea apariției eliminărilor sangvinolente din vagin).

Semnele unui ciclu menstrual neregulat includ:

  • apariția sângerărilor vaginale ( menstruațiilor) mai des decât o dată în 21 de zile,
  • apariția sângerărilor vaginale mai rar decât o dată în 35 de zile, sau
  • episoade de sângerări vaginale cu durată mai mare de 12 zile consecutive.

2.4.1. În cazul femeilor cu ciclu menstrual regulat (din acest grup fac parte aproape 50% dintre femeile cu hirsutism), și care nu au semne ale altor dereglări endocrine, cea mai probabilă cauză a creșterii excesive a părului este sindromul ovarelor polichistice.

Pentru confirmarea acestui diagnostic, în cazul femeilor cu hirsutism și cu ciclu menstrual regulat se poate efectua:

  1. ecografia ovarelor,
  2. diagnosticul dereglării ovulației.

Semnele ecografice caracteristice pentru SOP sunt explicate în articolul Ecografia uterului, ovarelor, și a trompelor uterine. Informații pentru pacienți.

Deși la majoritatea femeilor cu tulburări de ovulație ciclul menstrual este neregulat (menstruațiile sunt prea rare, adică perioada dintre două menstruații este mai mare de 35 de zile) unele femei cu disfuncție ovulatorie, și mai ales cele cu semne de activitate sporită a androgenilor, au „menstruații” (adică sângerări vaginale) regulate. Din acest motiv, regularitatea „menstruațiilor” nu permite excluderea tulburărilor de ovulație și nici a diagnosticului de SOP.

Conform rezultatelor unui șir de cercetări, între 15 și 40% dintre femeile cu semne de activitate excesivă a hormonilor sexuali masculini și cu ciclul menstrual regulat (sângerări vaginale la intervale de 27-34 de zile) pot avea tulburări de ovulație și deci și sindromul ovarelor polichistice.

Cea mai accesibilă modalitate de diagnosticare a disfuncției ovulatorii este efectuarea analizei la progesteron în perioada dintre 20 și 24 de zile de la începutul ultimei menstruații (sau cu o săptămână înainte de ziua estimată de începere a menstruației viitoare).

Progesteronul se produce în ovare după ovulație. Observarea creșterii periodice a nivelului de progesteron permite determinarea retrospectivă a faptului că femeia are ovulații.

Creșterea concentrației de progesteron până la 6-10 ng/ml (16-28 nmol/L) sau mai mult indică asupra faptului că ovulația a avut lor.

Un nivel scăzut de progesteron (2-4 ng/ml) sugerează că procesul ovulației poate fi dereglat. În cazul unui asemenea rezultat se recomandă repetarea analizei. Dacă la analiza repetată din nou se va determina un nivel scăzut de progesteron se confirmă absența ovulației.

Din punctul de vedere al rezolvării problemei hirsutismului, efectuarea acestei etape de diagnostic (ecografia și determinarea nivelului de progesteron cu scopul estimării funcției ovulatorii) pentru stabilirea diagnosticului de SOP la femeile cu ciclu menstrual regulat nu prezintă o valoare prea mare, deoarece rezultatele testelor respective nu influențează alegerea ulterioară a strategiei de tratament al creșterii excesive a părului. Însă, din punctul de vedere al planului de grijă de sine, stabilirea diagnosticului de SOP poate prezenta valoare pentru femeie. Identificarea SOP le permite femeilor să-și estimeze mai precis riscul pe termen lung de a se îmbolnăvi de boli cardiovasculare, diabet și alte maladii, care poate fi redus semnificativ prin efectuarea unui șir de examene medicale cu scop profilactic (și a tratamentelor necesare), după cum se arată în articolul Recomandări de grijă de sine pentru femeile cu sindromul ovarelor polichistice.

2.4.1.1. La femeile cu ciclu menstrual regulat, cu nivelul de testosteron total puțin mărit (mai puțin decât de două ori peste norma stabilită pentru laboratorul dat), fără dereglări de ovulație, și fără modificări în ovare, caracteristice pentru SOP, la ecografie se stabilește diagnosticul de hiperandrogenism idiopatic (adică creșterea nivelului de androgeni, cauza căreia nu este cunoscută). Potrivit unor specialiști, femeile cu o asemenea stare pot avea o formă mai puțin tipică a sindromului ovarelor polichistice.

În cazul femeilor cu ciclu menstrual regulat, cu un nivel normal al testosteronului total, fără dereglări de ovulație, și fără modificări ale ovarelor, caracteristice pentru SOP, la ecografie, se presupune că prezența excesivă a părului poate fi cauzată de:

  • conversia sporită a testosteronului în dihidrotestosteron la nivelul foliculilor de păr,
  • sensibilitatea crescută a foliculilor de păr față de androgeni.

Astfel de cazuri sunt numite hirsutism idiopatic (adică hirsutism, cauza căruia nu este cunoscută).
În cazul hirsutismului idiopatic și a hiperandrogenismului idiopatic ușor, cea mai argumentată soluție pentru rezolvarea problemei excesului de păr este utilizarea măsurilor cosmetice. Femeile care ar dori să încerce un tratament medicamentos pot încerca același tratament care se recomandă femeilor cu SOP, adică administrarea contraceptivelor orale combinate și/sau a medicamentelor cu acțiune antiandrogenică, după cum este descris mai jos.

Cu toate acestea, femeile cu hirsutism idiopatic trebuie să ia în considerare faptul că, în tratamentul acestei stări, eficacitatea contraceptivelor orale combinate fără Drospirenonă nu a fost studiată, iar eficacitatea medicamentelor cu acțiune antiandrogenică a fost stabilită doar în câteva studii mici.

2.4.1.2. În cazul femeilor cu menstruații regulate la care la ecografie se depistează modificări ale ovarelor, caracteristice pentru SOP, se stabilește diagnosticul de „sindrom al ovarelor polichistice”.

În cazul femeilor cu SOP, alte opțiuni argumentate științific de rezolvare a creșterii excesive a părului, pe lângă măsurile cosmetice, includ:

  • administrarea contraceptivelor orale combinate și/sau
  • administrarea medicamentelor cu activitate antiandrogenică.

Informații cu privire la utilizarea acestor preparate sunt prezentate mai jos.

2.4.2. În cazul femeilor cu ciclul menstrual neregulat și cu IMC mai mare de 25 se stabilește diagnosticul de „sindrom al ovarelor polichistice”.

După cum am menționat anterior, în cazul femeilor cu SOP, alte opțiuni argumentate de rezolvare a creșterii părului nedorit, pe lângă măsurile cosmetice, includ administrarea contraceptivelor orale combinate și/sau a medicamentelor cu activitate antiandrogenică.

Lista completă de recomandări de grijă de sine pentru femeile cu SOP este prezentată în articolul Recomandări de grijă de sine pentru femeile cu sindromul ovarelor polichistice.

2.4.3. În cazul femeilor cu menstruații neregulate și cu IMC sub 25 se recomandă administrarea în decursul a două luni a unuia dintre medicamentele din grupul agoniștilor GnRH, cu repetarea analizelor la testosteron după finisarea curei de tratament. Agoniștii GnRH sunt medicamente care provoacă o inhibare profundă, dar reversibilă a funcției ovarelor și a secreției de hormoni în aceste organe. Tratamentul de probă cu agoniștii GnRH permite determinarea mai exactă a faptului în care organ (în ovare sau în suprarenale) are loc secreția excesivă de androgeni și dacă hormonii respectivi ar putea fi secretați de o tumoare.

  • La femeile la care după administrarea agoniștilor GnRH nivelul de testosteron nu se reduce cea mai probabilă sursă a excesului de androgeni sunt glandele suprarenale, deoarece agoniștii GnRH, de regulă, inhibă secreția androgenilor în ovare. În acest caz se recomandă repetarea analizelor pentru diagnosticul sindromul adrenogenital (hiperplaziei congenitale a suprarenalelor), și efectuarea repetată a RMN, pentru căutarea unei eventuale tumori care putea fi omisă în cadrul investigațiilor anterioare.
    Dacă rezultatele testelor vor fi negative, se recomandă efectuarea unei examinări mai detaliate a ovarelor, deoarece, în unele cazuri, sursa androgenilor este o tumoare ovariană ce nu răspunde la tratamentul cu agoniștii GnRH.
  • În cazul femeilor la care după cura de tratament cu agoniștii GnRH nivelul de testosteron se reduce, cea mai probabilă sursă a excesului de androgeni sunt ovarele. În acest caz se stabilește diagnosticul de sindrom al ovarelor polichistice. După cum am menționat anterior, în cazul femeilor cu SOP, alte opțiuni argumentate de rezolvare a creșterii părului nedorit, pe lângă măsurile cosmetice, includ administrarea contraceptivelor orale combinate și/sau a medicamentelor cu activitate antiandrogenică. Informații cu privire la utilizarea acestor preparate sunt prezentate mai jos.

Ce modalități de tratament sunt justificate pentru ameliorarea creșterii excesive a părului (hirsutismului) la femeile cu sindromul ovarelor polichistice?

Creșterea excesivă a părului caracteristică pentru hirsutism se observă la 72-82% dintre femeile cu sindromul ovarelor polichistice (SOP).

Sindromul ovarelor polichistice este o tulburare endocrină cronică care se caracterizează prin sensibilitatea redusă a țesuturilor organismului față de insulină (hormonul care reglează metabolismul glucozei) și prin dereglarea metabolismului hormonilor sexuali masculini. Cauzele SOP încă nu au fost determinate definitiv. Informații detaliate cu privire la diverse aspecte ale acestei stări sunt prezentate în articolul Recomandări de grijă de sine pentru femeile cu sindromul ovarelor polichistice.

Multe femei cu SOP au greutate excesivă, însă la unele femei cu aceasta stare greutatea este în limitele normale.

Pe termen lung, tulburările hormonale ce au loc în organismul femeilor cu SOP măresc riscul de dezvoltare a cancerului endometrial, riscul maladiilor cardiovasculare și a diabetului zaharat, precum și riscul dezvoltării unui șir de complicații în timpul sarcinii.

Tratamentul SOP poate avea un impact pozitiv asupra tuturor manifestărilor acestei stări, inclusiv asupra hirsutismului.

În plus, unele componente ale tratamentului reduc semnificativ riscurile pe termen lung asociate cu această stare, și le oferă femeilor cu SOP posibilitatea de a avea grijă de propria sănătate.

În continuare vom prezenta recomandări cu privire la alte posibilități de tratament, pe lângă măsurile cosmetice, de care pot beneficia femeile cu SOP pentru ameliorarea sau înlăturarea părului în exces. Recomandări detaliate cu privire la grija de sine pentru femeile cu SOP sunt prezentate în articolul Recomandări de grijă de sine pentru femeile cu sindromul ovarelor polichistice.

Pierderea în greutate și alte modificări ale stilului de viață pentru tratamentul creșterii excesive a părului la femeile cu SOP

Tuturor femeilor cu sindromul ovarelor polichistice li se recomandă:

  • Corecția greutății;
  • Ajustarea planului alimentar;
  • Efectuarea regulată a efortului fizic.

Explicarea detaliată a acestor măsuri și a modului în care pot fi ele implementate este prezentată în articolele:

Ajustarea greutății corporale, a alimentației, și a efortului fizic reprezintă elementul de bază în tratamentul SOP. Aceste măsuri reduc riscul pe termen lung de dezvoltare a maladiilor cardiovasculare și a diabetului zaharat. În plus, normalizarea greutății reduce riscul de dezvoltare a cancerului endometrial, și poate contribui la ameliorarea altor manifestări ale SOP (restabilirea regularității ciclului menstrual, restabilirea abilității de a concepe un copil).

În cadrul unui șir de cercetări s-a determinat că ajustarea greutății și a alimentației, precum și efectuarea regulată a exercițiilor fizice îmbunătățește parametrii endocrini: creștere nivelul de SHBG (proteina de care se leagă testosteronul liber, reducându-i disponibilitate în țesuturi) și scade nivelul de testosteron total în sânge.

Eficacitatea slăbitului și a altor modificări ale stilului de viață în sensul ameliorării hirsutismului a fost studiată insuficient. Încă nu există dovezi convingătoare că acest tratament duce la o regresie satisfăcătoare și de durată a hirsutismului. Cu toate acestea, luând în considerare importanța acestui tratament pentru alte aspecte ale SOP (rezolvarea altor simptome, reducerea riscurilor pe termen lung), tuturor femeilor cu această tulburare li se recomandă îndeplinirea acestor recomandări chiar și în cazul în care ele planifică să rezolve hirsutismul utilizând doar măsuri cosmetice.

Tuturor femeilor cu SOP li se recomandă renunțarea la fumat. Fumatul crește în mod semnificativ riscul de apariție a maladiilor cardiovasculare, a bolilor pulmonare severe și  a mai multor tipuri de cancer. De asemenea, fumatul amplifică efectele adverse ale medicamentelor pe care femeia ar putea să le administreze pentru corectarea hirsutismului.

***

În continuare vor fi prezentate detalii cu privire la tratamentul creșterii excesive a părului cu ajutorul contraceptivelor orale combinate și a medicamentelor cu acțiune antiandrogenică. Aceste medicamente pot fi utilizate doar de către femeile cu SOP care nu planifică conceperea unui copil în timpul apropiat. Femeile care planifică conceperea unui copil pot ameliora hirsutismul doar cu ajutorul măsurilor cosmetice descrise mai sus, în secțiunea Metode de epilare, depilare și încetinire a creșterii părului, precum și din contul ajustării greutății corporale, a alimentației, și a efortului fizic regulat. Unele femei cu SOP sau dificultăți de concepere a unui copil. Din acest motiv, pentru unele femei cu această stare poate fi rezonabilă efectuarea investigațiilor pentru identificarea problemelor potențiale de concepere, vedeți Infertilitate și dificultăți în conceperea unui copil. Ghid argumentat științific pentru femei și bărbați.

Ameliorarea hirsutismului sub acțiunea pierderii în greutate și a contraceptivelor orale combinate poate fi lentă și insuficientă. Pentru obținerea unui efect cosmetic satisfăcător femeia poate utiliza măsurile cosmetice potrivite în cazul ei.

Medicamentele combinate de estrogen și progesteron (contraceptivele orale combinate) în tratamentul creșterii excesive a părului la femeile cu SOP

Medicamentele combinate ce conțin hormonii sexuali feminini, estrogen și progesteron (contraceptivele combinate), inhibă secreția de androgeni în ovare și în glandele suprarenale.

Componenta estrogenică a acestor medicamente, de asemenea, mărește secreția de SHBG (proteina de care se leagă testosteronul liber), reducând, astfel, disponibilitatea testosteronului la nivelul foliculilor de păr.

În cazul administrării prelungite a contraceptivelor orale combinate, nivelul de testosteron liber se reduce până la „norma” stabilită pentru femeile sănătoase sau chiar mai jos.

În cazul unor femei, administrarea prelungită a COC duce la dispariția treptată, mai mult sau mai puțin pronunțată, a excesului de păr. La femeile cu hirsutism ușor administrarea COC poate rezolva complet creșterea excesivă a părului, caracteristică hirsutismului.

Se presupune că COC sunt mai eficace la femeile cu greutate normală decât la cele cu greutate excesivă.

Alte efecte importante ale contraceptivelor combinate sunt:

Pentru moment nu se cunosc alte beneficii ale contraceptivelor orale combinate pentru femeile cu SOP. Astfel, în cazul femeilor care nu au nevoie de niciunul dintre efectele menționate mai sus administrarea contraceptivelor combinate nu este justificată.

La femeile cu hirsutism idiopatic, în cadrul câtorva studii mici, a fost demonstrată doar eficacitatea tratamentului cu contraceptive orale combinate ce conțin Drospirenonă (eficacitatea altor forme de COC în asemenea cazuri nu a fost studiată).

Femeilor interesate de utilizarea COC în tratamentul hirsutismului sau pentru corectarea altor dereglări asociate cu SOP, li se recomandă alegerea unui preparat cu doză mică de estrogen, cu un profil de securitate acceptabil.

Efectul inițial al COC, în sensul ameliorării hirsutismul, se dezvoltă în decurs de 6 luni. Efectul maxim se dezvoltă în decurs de 9 luni.

La dorință, femeia poate administra COC în formă de cicluri cu durata de 3-12 luni (adică poate întrerupe administrarea pastilelor active pentru apariția „menstruației” doar o dată la 3-12 luni). Administrarea COC în formă de cicluri prelungite nu crește probabilitatea dezvoltării reacțiilor adverse, și se presupune că poate fi mai eficace în sensul ameliorării simptomelor asociate cu tulburările hormonale la femeile cu SOP (inclusiv a hirsutismului). Administrarea COC în formă de cicluri prelungite reduce în mod semnificativ pierderile de sânge în timpul „menstruațiilor” și sporește calitatea vieții femeilor.

De regulă, femeilor cu SOP li se recomandă contraceptive combinate ce conțin Etinilestradiol în doză de 20-35 mg și progesteron cu acțiune neutră (Desogestrel, Gestoden). Utilizarea acestor medicamente este asociată cu cel mai mic risc de efecte secundare.

În cazul în care administrarea în decursul a 6 luni a unui medicament ce conține o formă neutră a progesteronului nu va reduce suficient creșterea excesivă a părului pe față sau pe corp, poate fi justificată administrarea unui medicament ce conține progesteron cu activitatea antiandrogenică:

  • Acetat de ciproteron,
  • Acetat de clormadinon,
  • Drospirenonă.

Acțiunea antiandrogenică a Drospirenonei în doză de 3 mg pe zi (o asemenea doză se conține în majoritatea COC) este comparabilă cu cea a 25 mg de Spironolactonă (vedeți în continuare) sau a 1 mg de Acetat de ciproteron.

În cadrul unei cercetări în care au participat 34 de femei cu hirsutism idiopatic și 18 femei cu hirsutism asociat cu SOP s-a stabilit că administrarea COC ce conțin 3 mg de Drospirenonă și 30 mcg de Etinilestradiol a dus la reducerea semnificativă a cantității părului excesiv, reducerea nivelului de testosteron liber și total, și creșterea nivelului de SHBG (proteina care reduce biodisponibilitatea testosteronului).

În cazul femeilor cu hirsutism moderat sau sever, pentru care administrarea contraceptivelor orale combinate cu activitate antiandrogenă în decursul a 6-9 luni nu a rezolvat problema creșterii excesive a părului, după estimarea potențialelor riscuri și beneficii, poate fi justificată adăugarea în schema de tratament a unui medicament din grupul de antiandrogeni.

Medicamentele cu acțiune antiandrogenă în tratamentul creșterii excesive a părului la femeile cu SOP

Grupul de medicamente cu activitate antiandrogenă include două clase de preparate:

  • Blocanți ai receptorilor androgenici (Spironolactonă, Acetat de ciproteron, Flutamidă): aceste medicamente blochează acțiunea androgenilor în interiorul celulelor foliculilor de păr.
  • Inhibitori ai 5-alfa-reductazei (Finasterid, Spironolactonă): aceste medicamente blochează acțiunea unei enzime care catalizează sinteza celei mai active forme de androgeni – dihidrotestosteron.

În prezent, utilizarea medicamentelor cu acțiune antiandrogenă se consideră argumentată în următoarele situații:

(1) În calitate de tratament de bază, în combinație cu COC, la femeile cu hirsutism moderat sau sever, sau la femeile cu hirsutism ușor, pentru care administrarea COC în decursul a 6-12 luni nu a dus la o regresie satisfăcătoare a părului excesiv.

(2) Ca singurul tratament (monoterapie), pentru femeile care nu pot administra COC (cu condiția asigurării unei protecții sigure împotriva sarcinii).

Administrarea medicamentelor cu acțiune antiandrogenă poate fi, de asemenea, justificată în cazul femeilor deranjate de căderea părului asociată cu alopecia androgenică (vedeți Alopecia androgenetică (căderea părului) la femei şi bărbaţi).

Toate preparatele antiandrogene menționate mai sus sunt simptomatice. Ele blochează creșterea părului nedorit în perioada tratamentului, dar nu influențează statutul hormonal general al femeii, și nici nu modifică riscurile pe termen lung asociate cu SOP. Astfel, pentru femeile la care hirsutismul poate fi bine controlat cu ajutorul măsurilor cosmetice și/sau a contraceptivelor orale, administrarea antiandrogenilor poate prezenta mai multe daune decât beneficii.

La moment există puține date cu privire la eficacitatea medicamentelor cu acțiune antiandrogenă în tratamentul hirsutismului. Într-un studiu, în care au participat 40 de femei cu hirsutism (inclusiv, hirsutism asociat cu SOP), s-a constatat că utilizarea prelungită a Flutamidei, Finasteridului și a Spironolactonei a fost asociată cu o reducere mult mai semnificativă a densității și a diametrului firelor de păr terminal în regiunile androgen-dependente, comparativ cu placebo.

Într-un alt studiu s-a determinat că adăugarea la contraceptivele orale combinate a Flutamidei, Acetatului de ciproteron sau a Spironolactonei sporește eficacitatea tratamentului în rezolvarea hirsutismului.

Eficacitatea absolută a diferitelor medicamente cu acțiune antiandrogenă a fost studiată insuficient. Datele existente indică asupra faptului că Finasterid în doză de 5 mg are un efect comparabil cu cel al Flutamidei în doză de 250 mg pe zi sau cu cel al Spironolactonei în doză de 100 mg pe zi, și reduce severitatea hirsutismului cu 30-60%.

În doză de 7,5 mg pe zi, Finasterid poate fi mai eficace.

În cazul femeilor cu hirsutism sever și/sau cu greutate excesivă semnificativă, pentru controlul creșterii părului nedorit poate fi nevoie de o doză de Spironolactonă de 200-300 mg pe zi.

Eficacitatea Spironolactonei, a Flutamidei, a Acetatului de ciproteron și a Finasteridului la femeile cu hirsutism idiopatic a fost stabilită în câteva studii mici. Însă, având în vederea costul medicamentelor și potențialele efecte secundare, raționalitatea administrării acestor medicamente la femeile cu hirsutism ușor este discutabilă.

Toate medicamentele cu activitate antiandrogenă afectează grav dezvoltarea fătului, motiv pentru care sunt strict contraindicate femeilor care încearcă să conceapă un copil sau care ar putea rămâne însărcinate.

Femeilor care planifică să administreze aceste medicamente li se recomandă utilizarea unor metode contraceptive cu eficacitate înaltă, cum ar fi contraceptivele orale combinate sau dispozitivul intrauterin cu Levonorgestrel.

Administrarea Flutamidei este asociată cu riscul unor tulburări grave (inclusiv letale) ale funcției ficatului. În cadrul observațiilor asupra bărbaților care au administrat Flutamida în tratamentul cancerului de prostată, în doze mai mari decât cele recomandate femeilor în tratamentul hirsutismului (750-1500 mg/zi) s-a determinat că riscul de afectare a funcției hepatice este de 0,5%.

La femeile care administrează Flutamida în doză de 62,5-250 mg pe zi (250 mg este doza standard recomandată în tratamentul hirsutismului) afectarea gravă a funcției ficatului are loc extrem de rar.

În cadrul unei cercetări cu observarea unui grup de fete și femei care au administrat Flutamidă în decursul a 4,5 ani nu au fost înregistrate cazuri de afectare a funcției ficatului.

Pentru controlul inofensivității tratamentului, femeii i se poate recomanda efectuarea repetată a analizei biochimice a sângelui pentru a monitoriza indicii funcției hepatice.

Relativ frecvent, administrarea Flutamidei se asociază cu asemenea efecte adverse, precum senzație de uscăciune a pielii, diaree, greață, apariția urinei de culoare verzuie.

Administrarea Spironolactonei este, în general, inofensivă și se poate asocia cu un efect diuretic slab, cu creșterea nivelului de potasiu în sânge (în primele luni de tratament și după fiecare creștere a dozei poate fi nevoie de verificarea nivelului de potasiu în sânge), cu dureri de cap, cu episoade de amețeală, și cu disconfort abdominal (pentru ameliorarea acestui efect secundar medicamentul poate fi administrat în timpul mesei). În caz de administrare de lungă durată, Spironolactona nu provoacă careva modificări severe ale tensiunii arteriale sau ale compoziției mineralelor în sânge.

Tratamentul cu Spironolactonă este contraindicat femeilor cu predispoziție crescută de a dezvolta cancer de sân (vedeți Cancer de sân (cancer mamar), prevenţie şi tratament).

La 20% dintre femeile care administrează doar Spironolactonă (fără COC) se observă menstruații mai frecvente sau sângerări vaginale neregulate. Pentru rezolvarea acestui efect advers poate fi recomandată una dintre următoarele măsuri:

Administrarea de lungă durată a Finasteridului este inofensivă și se asociază doar cu efecte adverse minore.

***

Efectul maxim al tratamentului cu antiandrogeni se dezvoltă în decurs de 9-12 luni.

În cadrul mai multor studii s-a determinat că dozele mai mici de antiandrogeni pot fi la fel de eficace ca și dozele mai mari. Mai exact, eficacitatea Flutamidei în doză de 250 mg pe zi este comparabilă cu eficacitatea acesteia în doză de 500 mg pe zi. Din acest motiv, pentru minimizarea riscului efectelor adverse posibile și pentru reducerea costului tratamentului, după atingerea efectului maxim, femeilor li se recomandă să reducă, treptat, doza medicamentului, sub controlul medicului, până la atingerea dozei minime de medicament ce asigură un control bun al hirsutismului.

Remedii care nu se recomandă în tratamentul hirsutismului

Actualmente, pentru tratamentul hirsutismului la femeile cu SOP nu se recomandă administrarea următoarelor medicamente:

  • Hormoni glucocorticoizi (corticosteroizi),
  • Ketoconazol,
  • Agoniști ai GnRH,
  • Metformină,
  • Creme și unguente cu acțiune antiandrogenă sau antiestrogenă.

Hormonii glucocorticoizi, Ketoconazolul și agoniștii GnRH pot avea efecte adverse grave și sunt mai puțin eficace în ceea ce privește ameliorarea hirsutismului, comparativ cu contraceptivele orale combinate și cu medicamentele cu acțiune antiandrogenă.

Metformina se recomandă doar femeilor care au și alte indicații pentru a lua acest medicament (diabet, necesitatea stimulării ovulației). În ceea ce privește tratamentul hirsutismului, Metformina este cu mult mai puțin eficace decât contraceptivele orale combinate și medicamentele cu acțiune antiandrogenă.

Cremele și unguentele cu activitate antiestrogenă (Canrenonă) sau antiandrogenă (Finasterid topic) nu se recomandă, din cauza absenței datelor care ar confirma eficacitatea acestora.

Vedeți sursele
  • Atmaca, M., İ. Seven, R. Üçler, M. Alay, V. Barut, Y. Dirik, and Y. Sezgin. „An Interesting Cause of Hyperandrogenemic Hirsutism.” Case Reports in Endocrinology, 2014, 1-4. doi:10.1155/2014/987272.
  • Bode, David, Dean A. Seehusen, and Drew Baird. „Hirsutism in Women.” American Family Physician 85, no. 4 (2012): 373-380. http://www.aafp.org/afp/2012/0215/p373.html.
  • Dierickx, Christine C. „Laser Hair Removal: Scientific Principles And Practical Aspects.” Paper n.d.
  • Erem, C. „Update On Idiopathic Hirsutism: Diagnosis And Treatment.” Acta Clinica Belgica 68, no. 4 (2013): 268-274. doi:10.2143/acb.3267.
  • Gan, Stephanie D., and Emmy M. Graber. „Laser Hair Removal: A Review.” Dermatologic Surgery 39, no. 6 (2013): 823-838. doi:10.1111/dsu.12116.
  • Haedersdal, M., and HC Wulf. „Evidence-based review of hair removal using lasers and light sources.” Journal of the European Academy of Dermatology and Venereology 20, no. 1 (2006): 9-20. doi:10.1111/j.1468-3083.2005.01327.x.
  • Hession, Meghan T., Alina Markova, and Emmy M. Graber. „A Review of Hand-Held, Home-Use Cosmetic Laser and Light Devices.” Dermatologic Surgery 41, no. 3 (2015): 307-320. doi:10.1097/dss.0000000000000283.
  • Hohl, Alexandre, Marcelo F. Ronsoni, and Mônica D. Oliveira. „Hirsutism: diagnosis and treatment.” Arquivos Brasileiros de Endocrinologia & Metabologia 58, no. 2 (2014): 97-107. doi:10.1590/0004-2730000002923.
  • Loriaux, D. L. „An Approach to the Patient with Hirsutism.” The Journal of Clinical Endocrinology & Metabolism 97, no. 9 (2012): 2957-2968. doi:10.1210/jc.2011-2744.
  • Markopoulos, M. C., E. Kassi, K. I. Alexandraki, G. Mastorakos, and G. Kaltsas. „Management Of Endocrine Disease: Hyperandrogenism after menopause.” European Journal of Endocrinology 172, no. 2 (2015): R79-R91. doi:10.1530/eje-14-0468.
  • Martin, Kathryn A., R. J. Chang, David A. Ehrmann, Lourdes Ibanez, Rogerio A. Lobo, Robert L. Rosenfield, Jerry Shapiro, Victor M. Montori, and Brian A. Swiglo. „Evaluation and Treatment of Hirsutism in Premenopausal Women: An Endocrine Society Clinical Practice Guideline.” The Journal of Clinical Endocrinology & Metabolism 93, no. 4 (2008): 1105-1120. doi:10.1210/jc.2007-2437.
  • Maurer, M., M. Rietzler, R. Burghardt, and F. Siebenhaar. „The male beard hair and facial skin – challenges for shaving.”International Journal of Cosmetic Science 38 (2016): 3-9. doi:10.1111/ics.12328.
  • Mihailidis, John, Racha Dermesropian, Pamela Taxel, Pooja Luthra, and Jane M. Grant-Kels. „Endocrine evaluation of hirsutism.”International Journal of Women’s Dermatology 1, no. 2 (2015): 90-94. doi:10.1016/j.ijwd.2015.04.003.
  • Pasquali, R., and A. Gambineri. „THERAPY OF ENDOCRINE DISEASE: Treatment of hirsutism in the polycystic ovary syndrome.” European Journal of Endocrinology 170, no. 2 (2014): R75-R90. doi:10.1530/eje-13-0585.
  • Rothman, M. S., and M. E. Wierman. „How should postmenopausal androgen excess be evaluated?” Clinical Endocrinology 75, no. 2 (2011): 160-164. doi:10.1111/j.1365-2265.2011.04040.x.
  • Slee, P.H.T.J., R.I.F. Van der Waal, J.H. Schagen van Leeuwen, R.A. Tupker, R. Timmer, C.A. Seldenrijk, and M.A.M. Van Steensel. „Paraneoplastic hypertrichosis lanuginosa acquisita: uncommon or overlooked?” British Journal of Dermatology157, no. 6 (2007): 1087-1092. doi:10.1111/j.1365-2133.2007.08253.x.
  • Speiser, Phyllis W., Ricardo Azziz, Laurence S. Baskin, Lucia Ghizzoni, Terry W. Hensle, Deborah P. Merke, Heino F. Meyer-Bahlburg, et al. „Congenital Adrenal Hyperplasia Due to Steroid 21-Hydroxylase Deficiency: An Endocrine Society Clinical Practice Guideline.” The Journal of Clinical Endocrinology & Metabolism 95, no. 9 (2010): 4133-4160. doi:10.1210/jc.2009-2631.
  • Van Zuuren, Esther J., Zbys Fedorowicz, Ben Carter, and Nikolaos Pandis. „Interventions for hirsutism (excluding laser and photoepilation therapy alone).” Cochrane Database of Systematic Reviews, no. 4 (2015). doi:10.1002/14651858.cd010334.pub2.
  • Azziz, Ricardo, Enrico Carmina, Didier Dewailly, Evanthia Diamanti-Kandarakis, Héctor F. Escobar-Morreale, Walter Futterweit, Onno E. Janssen, et al. „The Androgen Excess and PCOS Society criteria for the polycystic ovary syndrome: the complete task force report.” Fertility and Sterility 91, no. 2 (2009): 456-488. doi:10.1016/j.fertnstert.2008.06.035.
  • Bachanek, Michał, Nebil Abdalla, Krzysztof Cendrowski, and Włodzimierz Sawicki. „Value of ultrasonography in the diagnosis of polycystic ovary syndrome – literature review.”Journal of Ultrasonography 15, no. 63 (2015): 410-422. doi:10.15557/jou.2015.0038.
  • Conway, G., D. Dewailly, E. Diamanti-Kandarakis, H. F. Escobar-Morreale, S. Franks, A. Gambineri, F. Kelestimur, et al. „The polycystic ovary syndrome: a position statement from the European Society of Endocrinology.” European Journal of Endocrinology 171, no. 4 (2014): P1-P29. doi:10.1530/eje-14-0253.
  • Dewailly, D., M. E. Lujan, E. Carmina, M. I. Cedars, J. Laven, R. J. Norman, and H. F. Escobar-Morreale. „Definition and significance of polycystic ovarian morphology: a task force report from the Androgen Excess and Polycystic Ovary Syndrome Society.” Human Reproduction Update 20, no. 3 (2013): 334-352. doi:10.1093/humupd/dmt061.
  • Fauser, Bart C., Basil C. Tarlatzis, Robert W. Rebar, Richard S. Legro, Adam H. Balen, Roger Lobo, Enrico Carmina, et al. „Consensus on women’s health aspects of polycystic ovary syndrome (PCOS): the Amsterdam ESHRE/ASRM-Sponsored 3rd PCOS Consensus Workshop Group.” Fertility and Sterility97, no. 1 (2012): 28-38. doi:10.1016/j.fertnstert.2011.09.024.
  • Goodman, Neil F., Rhoda H. Cobin, Walter Futterweit, Jennifer S. Glueck, Richard S. Legro, and Enrico Carmina. „American Association Of Clinical Endocrinologists, American College Of Endocrinology, And Androgen Excess And PCOS Society Disease State Clinical Review: Guide To The Best Practices In The Evaluation And Treatment Of Polycystic Ovary Syndrome – Part 1.”Endocrine Practice 21, no. 11 (2015): 1291-1300. doi:10.4158/ep15748.dsc.
  • Legro, Richard S., Silva A. Arslanian, David A. Ehrmann, Kathleen M. Hoeger, M. H. Murad, Renato Pasquali, and Corrine K. Welt. „Diagnosis and Treatment of Polycystic Ovary Syndrome: An Endocrine Society Clinical Practice Guideline.” The Journal of Clinical Endocrinology & Metabolism 98, no. 12 (2013): 4565-4592. doi:10.1210/jc.2013-2350.
  • Palomba, Stefano, Susanna Santagni, Angela Falbo, and Giovanni B. La Sala. „Complications and challenges associated with polycystic ovary syndrome: current perspectives.”International Journal of Women’s Health, no. 7 (2015): 745-763. doi:10.2147/ijwh.s70314.
  • „Revised 2003 consensus on diagnostic criteria and long-term health risks related to polycystic ovary syndrome.” Fertility and Sterility 81, no. 1 (January 2004): 19-25. doi:10.1016/j.fertnstert.2003.10.004.
  • Rojas, Joselyn, Mervin Chávez, Luis Olivar, Milagros Rojas, Jessenia Morillo, José Mejías, María Calvo, and Valmore Bermúdez. „Polycystic Ovary Syndrome, Insulin Resistance, and Obesity: Navigating the Pathophysiologic Labyrinth.” International Journal of Reproductive Medicine 2014 (2014): 1-17. doi:10.1155/2014/719050.
  • Royal College of Obstetricians and Gynaecologists. „Long-term Consequences of Polycystic Ovary Syndrome.” Green-top Guideline No. 33, 2014, 1-15.
  • Sirmans, Susan, and Kirsten Pate. „Epidemiology, diagnosis, and management of polycystic ovary syndrome.” Clinical Epidemiology, no. 6 (2014): 1-13. doi:10.2147/clep.s37559.
  • Talaei, Afsaneh, Zahra Adgi, and Mahnaz Mohamadi Kelishadi. „Idiopathic Hirsutism and Insulin Resistance.” International Journal of Endocrinology 2013 (2013): 1-5. doi:10.1155/2013/593197.
  • Wierman, Margaret E., Wiebke Arlt, Rosemary Basson, Susan R. Davis, Karen K. Miller, Mohammad H. Murad, William Rosner, and Nanette Santoro. „Androgen Therapy in Women: A Reappraisal: An Endocrine Society Clinical Practice Guideline.” The Journal of Clinical Endocrinology & Metabolism99, no. 10 (2014): 3489-3510. doi:10.1210/jc.2014-2260.
  • Wild, Robert A., Enrico Carmina, Evanthia Diamanti-Kandarakis, Anuja Dokras, Hector F. Escobar-Morreale, Walter Futterweit, Rogerio Lobo, Robert J. Norman, Evelyn Talbott, and Daniel A. Dumesic. „Assessment of Cardiovascular Risk and Prevention of Cardiovascular Disease in Women with the Polycystic Ovary Syndrome: A Consensus Statement by the Androgen Excess and Polycystic Ovary Syndrome (AE-PCOS) Society.” The Journal of Clinical Endocrinology & Metabolism95, no. 5 (2010): 2038-2049. doi:10.1210/jc.2009-2724.

Cât de mulțumit(ă) sunteți de faptul că ați găsit acest articol?

Apreciere medie: 4.5. Pe baza a 2 voturi.
Se încarcă...

Ce facem noi la moment?

(1) Actualmente suntem în proces de lucru asupra publicării unei serii de articole, dedicate posibilităților de protecție împotriva maladiilor oncologice (a diverselor tipuri de cancer).

În aceste materiale vom prezenta o analiză argumentată științific a opțiunilor disponibile de reducere a riscului de cancer cu utilitate practică pentru mulți adulți. Toți adulții, periodic, se confruntă cu necesitatea de a lua decizii care sunt, direct sau indirect, legate de prevenția maladiilor oncologice, chiar dacă o asemenea legătură nu este întotdeauna evidentă.

(2) Concomitent cu noua serie vom publica și câteva materiale suplimentare importante, care le vor permite cititorilor să-și dezvolte gândirea critică în rezolvarea problemelor medicale, din contul formulării întrebărilor corecte, al determinării propriilor scopuri și al aprecierii calității informațiilor găsite.

Puteți folosi opțiunea de abonare pentru a primi o notificare în momentul publicării noilor articole (publicarea este prognozată pentru luna iunie 2017).