Explicaţia detaliată a diverticulelor intestinale (diverticulozei) şi a diverticulitei: cauzele apariţiei, simptomele şi semnele, tratamentul

Ce sunt diverticulele colonului, diverticuloza şi diverticulita?

Diverticulul colonului este o proeminenţă, formată din peretele, fie a colonului, fie a rectului, în formă de sac (sau “buzunar întors în afară”).

Diverticulele colonului pot fi congenitale sau dobândite.

Diverticulele congenitale se formează în timpul dezvoltării fetale şi pot persista pe tot parcursul vieţii omului.

Diverticulele dobândite, dintr-un motiv sau altul, se formează în timpul vieţii omului. Deseori, diverticulele dobândite ale colonului se dezvoltă la persoanele de vârstă înaintată.

În cazul în care diverticulele dobândite sunt multe la număr, se vorbeşte de boala diverticulară sau de diverticuloză.

În cazul inflamaţiei a unuia sau a mai multor diverticule, se vorbeşte de diverticulită.

Cauzele formării diverticulelor colonului şi a diverticulozei

Cauza principală a formării diverticulelor la persoanele cu vârsta de peste 50 ani (în special, în partea stângă a colonului) este alimentaţia incorectă, bazată pe produse uşor digerabile (carne, ouă şi produse fabricate din făină de grâu), precum şi consumul insuficient de apă, de fructe şi de legume bogate în fibre vegetale.

Alimentaţia de acest tip conduce la formarea maselor fecale dense, care cauzează întinderea şi traumatismul pereţilor colonului, ceea ce, la rândul său, treptat, conduce la pierderea elasticităţii acestora şi la formarea cavităţilor în formă de “buzunare întoarse înafară”. Mulţi dintre oamenii care suferă de diverticuloză, suferă, un timp îndelungat, de constipaţii.

Alte cauze care provoacă formarea diverticulozei sunt, fie că un mod de viaţă sedentar, fie că obezitatea.

Diverticuloza este destul de frecventă la populaţia din Occident. Ea se depistează la 10% dintre persoanele cu vârsta până la 50 ani, la 50% dintre persoanele cu vârsta între 50 şi 60 ani şi în cazul a circa 80% de persoane cu vârsta de peste 80 ani.

Populaţiei ţărilor occidentale le este specifică formarea diverticulelor în partea stângă a colonului, cu alte cuvinte, pe colonul descendent şi pe sigmoid.

În cazul populaţiei ţărilor asiatice, diverticulele colonului se întâlnesc mult mai rar (aproximativ la 0,2% din populaţia matură) şi se afectează partea dreaptă a colonului (cecumul şi colonul ascendent).

Se explică acest fapt, probabil, prin aceea că baza alimentaţiei oamenilor din ţările asiatice o constituie produsele vegetale bogate în fibre. Se cunoaşte că fibrele stimulează funcţionarea intestinului. În special, acestea contribuie la formarea maselor fecale moi, care, uşor şi fără reţinere, se evacuează din intestine.

Aşadar, consumul preponderent al alimentelor de origine animală şi al produselor făinoase, consumul insuficient al alimentelor de origine vegetală, modul sedentar de viaţă şi obezitatea, mai cu seamă, la persoanele cu vârsta de peste 60 ani, sporesc riscul formării diverticulelor colonului. Dacă Dvs. sunteţi preocupaţi de problema diverticulelor, atrageţi atenţia asupra observaţiei care urmează: Spre deosebire de vârstă, pe care n-o mai putem schimba, raţia alimentară şi regimul de exerciţii fizice pot fi corectate. Precum arată studiile, îmbogăţirea raţiei alimentare cu produse care conţin fibre şi eforturile fizice regulate permit corectarea greutăţii corpului şi stopează formarea diverticulelor, iar în plus, diminuează riscul complicaţiilor în urma acestei boli. Unele recomandări referitor la tratamentul şi prevenirea diverticulozei sunt prezentate mai jos.

Simptomele şi semnele care indică asupra existenţei diverticulelor colonului

În majoritatea cazurilor, persoanele la care s-au format diverticulele colonului nu-şi dau seama de existenţa acestora, până în momentul apariţiei primelor complicaţii (inflamaţia diverticulului) şi până la prima adresare, din această cauză, la medic.

Se explică aceasta prin faptul că diverticulele neinflamate, ori nu se manifestă prin niciun simptom, ori, periodic, se manifestă prin dureri abdominale în partea stângă sau în partea dreaptă de jos a abdomenului, care dispar rapid, fie în urma defecării, fie în urma eliminării gazelor. Deoarece durerile de acest tip sunt specifice unor balonări banale, practic, nu există persoane care ar cere, în urma acestor episoade, consultaţia medicului.

Se întâmplă, mai rar, ca diverticulele să se manifeste prin hemoragii care pot fi observate, fie prin prezenţa urmelor de sânge în masele fecale, fie prin sângerări din anus (urme de sânge pe hârtie igienică sau pe lenjerie intimă).

Inflamaţia diverticulului, cu alte cuvinte, diverticulita se manifestă prin următoarele simptome:

• Durerile, fie puternice, fie mai slabe, în partea stângă (mai rar, în partea dreaptă) a abdomenului (de regulă, în partea de jos a abdomenului), care nu dispar în urma defecării şi nici în urma eliminării gazelor;
• Senzaţia de durere abdominală nu dispare timp de câteva zile şi, practic, nu-şi schimbă locaţia (durerea rămâne într-un punct constant);
• Durerile devin mai puternice, dacă apăsaţi pe punctul proiecţiei acestora pe abdomen, dar şi în timpul mişcării sau în timpul efortului fizic;
• Aceste dureri pot să se amplifice dacă vă culcaţi pe partea sănătoasă;
• În afară de dureri abdominale, din cauza diverticulitei, poate să se ridice, la peste 38C, temperatura corpului, să apară, fie greaţa, fie balonarea, fie diareea, fie constipaţia.

Evoluţia diverticulitei este extrem de periculoasă, din cauza riscului de rupere a diverticulului inflamat şi, prin urmare, a infectării masive a organelor din cavitatea abdominală (peritonita). Simptomele enumerate pot fi caracteristice şi altor boli periculoase (precum apendicita, colica renală) În cazul apariţiei unor simptome descrise mai sus, adresaţi-vă imediat medicului (preferabil, să apelaţi la serviciul de ambulanţă)! În unele cazuri rare, inflamaţia de lungă durată a diverticulului poate provoca formarea unui canal care uneşte colonul cu organele interne din jurul lui. În aceste cazuri, fecalele şi gazele din colon pot nimeri, fie în vezica urinară, fie în vagin (la femei) şi pot provoca următoarele simptome: Apariţia unor eliminări abundente, cu un miros greu, din vagin (semn de formare a unei fistule dintre colon şi vagin); Episoadele frecvente de cistită (semn de formare a unei fistule dintre colon şi vezica urinară); Vomitarea cu un miros greu (semn de formare a fistulei dintre colon şi stomac); Adresaţi-vă, cât mai urgent, medicului Dvs. în cazul apariţiei unora dintre simptomele enumerate mai sus.

Analizele şi investigaţiile necesare în scopul depistării diverticulozei şi a diverticulitei

În scopul depistării diverticulelor colonului, dar şi a altor cauze posibile ale durerilor abdominale, pot fi recomandate următoarele analize şi investigaţii:

Consultaţia chirurgului şi a terapeutului se efectuează în scopul stabilirii necesităţii intervenţiei chirurgicale de urgenţă, în urma căreia, fie că se va determina cauza durerilor acute abdominale, fie că se vor depista alte boli ale organelor interne, care se manifestă prin simptome asemănătoare.

Ecografia (ultrasonografia) organelor din cavitatea abdominală ajută la determinarea structurii organelor interne şi la excluderea/confirmarea existenţei unor boli care, la fel ca şi diverticulita, se manifestă prin dureri abdominale. Diverticulele colonului, de regulă, nu se depistează în urma ecografiei.

Radiografia organelor cavităţii abdominale permite determinarea structurii organelor interne şi a unor semne ale evoluţiei periculoase a bolii. Diverticulele şi diverticulita nu se observă pe imaginile simple, obţinute în urma radiografiei abdominale.

Irigoscopia permite să se investigheze minuţios structura colonului şi să se depisteze numărul diverticulelor şi localizarea exactă a acestora.

Descrierea detaliată a irigoscopiei, cum trebuie să vă pregătiţi şi ce pot însemna rezultatele investigaţiei le găsiţi în articolul Irigoscopia: cum să vă pregătiţi de investigaţie.

 Colonoscopia permite o investigaţie minuţioasă a părţii interne a rectului şi a colonului, determinarea numărului şi localizării diverticulelor, dar şi depistarea unor cauze ale hemoragiilor anale (precum hemoroizii, cancerul colorectal, fisurile anale).

Descrierea detaliată a colonoscopiei, cum trebuie să vă pregătiţi de analiză şi ce pot însemna rezultatele investigaţiei le găsiţi în articolul Colonoscopia: cum să vă pregătiţi de investigaţie.

În unele cazuri, în scopul diagnosticului final, medicii pot solicita efectuarea RMN sau CT.

Tratamentul diverticulelor şi al diverticulitei

Modalitatea de tratament al diverticulozei şi al diverticulitei se stabileşte de către medicul curant în funcţie de starea pacientului, de riscul posibilelor complicaţii şi de alţi factori.

De regulă, în cazul depistării întâmplătoare a diverticulelor, care nu se manifestă prin niciun simptom, se recomandă doar corectarea alimentaţiei. Recomandări detaliate referitor la această problemă le veţi găsi în articolul Ghidul de organizare a dietei bogate în fibre.

În cazul diverticulitei fără de risc al complicaţiilor grave, tratamentul include: alimentaţie bogată în fibre + antibiotice cu spectru larg de acţiune.

Tipul antibioticului şi dozele se determină de către medicul curant pentru fiecare pacient, în mod individual. De regulă, cura cu antibiotice durează 7-10 zile.

În scopul prevenirii unor complicaţii grave ale bolii, se recomandă continuarea alimentaţiei bogate în fibre şi după finisarea tratamentului cu antibiotice (aceasta este, de fapt, o alimentaţie corectă, nu o dietă specială).

De regulă, în urma administrării antibioticelor, inflamaţia diverticulelor rapid dispare şi durerile abdominale se ameliorează. Adresaţi-vă, neapărat, medicului în cazul în care starea Dvs. nu se ameliorează în 2-3 zile după începutul tratamentului.

Intervenţia chirurgicală, în scopul tratamentului diverticulelor sau al diverticulitei, este necesară, fie în cazul riscului real de complicaţii grave ale boli, fie atunci când episoadele diverticulitei se repetă mai des.

Peste 4-6 săptămâni după finisarea tratamentului diverticulitei, medicul poate să vă prescrie o colonoscopie repetată care, cum s-a spus mai sus, permite excluderea prezenţei altor boli ale colonului, simptomele cărora sunt asemănătoare cu simptomele diverticulitei.

Cât de mare este riscul recidivei diverticulitei?

Riscul recidivei diverticulitei este de, aproximativ, 20-30% şi chiar mai mic, în condiţiile respectării alimentaţiei bogate în fibre.

Episoadele noi de diverticulită sunt asociate cu un risc înalt de perforare (ruperea diverticulului inflamat) şi, prin urmare, infectare periculoasă a organelor cavităţii abdominale. Din aceste considerente, în cazul episoadelor frecvente ale diverticulitei, medicii pot să vă recomande eliminarea părţii colonului pe care s-au format diverticulele.

Ce trebuie de făcut în cazul în care aţi aflat recent că suferiţi de diverticulită?

Dacă v-au diagnosticat diverticulita, este foarte important, în scopul încetinirii evoluţiei bolii şi în scopul prevenirii unor complicaţii ale acesteia, în viitor, să schimbaţi obiceiurile alimentare. În special, trebuie să consumaţi, cel puţin, 20-30 grame de fibre pe zi.

Să alcătuiţi corect dieta care conţine cantitatea necesară de fibre, vă va ajuta informaţia din articolul Ghidul de organizare a dietei bogate în fibre.