Articol actualizat

Dispozitivul intrauterin din cupru. Informație argumentată științific pentru femei.

DESPRE ACEASTĂ VERSIUNE A ARTICOLULUI

Data publicării:

Volum: 16 paginiPagini convenționale, cu un volum aproximativ egal cu cel al unei pagini de carte.

CUM A FOST SCRIS ACEST ARTICOL?

Acest articol a fost scris în conformitate cu viziunea noastră despre rolul pe care informația obiectivă îl poate avea în luarea deciziilor medicale personale. Aflați mai multe despre procesul de scriere a articolelor și despre autori.

Textul articolului nu conține publicitate ascunsă. Vedeți Dezvăluirea informațiilor financiare.

Orice concluzii cu privire la alegerea tratamentului sau a investigațiilor prezentate în articol sunt făcute în baza surselor.

APRECIEREA CITITORILOR

(Instrument nou) Indicați cât de mulțumit(ă) sunteți de faptul că ați găsit acest articol și/sau scrieți o recenzie

Apreciere medie: 5.0. Pe baza unui vot.
Se încarcă...

Noi suntem in conformitate cu standardul HONcode privind informatia de sanatate de incredere. Verificati aici. Noi suntem in conformitate cu standardul HONcode privind informatia de sanatate de incredere:
Verificati aici.

Introducere

Dispozitivul intrauterin din cupru (DIU din cupru) asigură un efect contraceptiv foarte înalt, stabil și de lungă durată.Pentru menținerea efectului contraceptiv, după inserția lui în uter, din partea femeii nu este nevoie de careva acțiuni suplimentare. Efectul contraceptiv se menține pe o durată de 3-10 ani, în funcție de marcă.

DIU din cupru are unul dintre cele mai înalte profiluri de securitate, comparativ cu alte preparate contraceptive. Datorită acestui fapt această modalitate de contracepție poate fi folosită practic de toate femeile, la orice vârstă.

Steriletul din cupru poate fi utilizat și în calitate de mijloc de contracepție de urgență, cu condiția că este inserat nu mai târziu de 7 zile după contactul sexual neprotejat (vedeți și Contracepție de urgență (postcoitală). Informație argumentată științific).

Informația din acest articol are menirea de a completa datele prezentate în Alegerea metodei de contraceptie. Ghid argumentat științific pentru femei și bărbați., în care sunt incluse detalii cu privire la utilizarea DIU din cupru în calitate de mijloc anticoncepțional și comparația acestuia cu alte metode de contracepție.

Femeile care, în baza recomandărilor prezentate în ghidul menționat, au decis că steriletul cu cupru ar putea fi o soluție potrivită în cazul lor, vor găsi în acest articol răspunsuri argumentate științific la următoarele întrebări:

  1. Ce se știe despre potențialele efecte negative și pozitive ale DIU din cupru asupra diverselor aspecte ale sănătății femeii pe termen scurt și pe termen lung? Ce complicații și efecte adverse se pot asocia cu instalarea, purtarea și înlăturarea unui sterilet din cupru și ce poate fi făcut pentru înlăturarea sau ameliorarea acestor efecte secundare?
  2. Ce recomandări trebuie respectate pentru asigurarea unui nivel maximal de eficacitate și siguranță:
    • înainte de inițierea utilizării DIU din cupru;
    • în perioada de utilizare a acestuia.

***

Pe lângă dispozitivul intrauterin din cupru mai există și un alt tip de dispozitiv intrauterin – DIU cu levonorgestrel. Acest tip de sterilet se deosebește de cel din cupru. Răspunsuri la întrebări legate de utilizarea steriletului cu levonorgestrel sunt prezentate într-un articol separat Dispozitiv intrauterin cu levonorgestrel. Informație argumentată științific pentru femei..

Ce prezintă dispozitivul intrauterin din cupru?

Steriletul din cupru este un mic dispozitiv, cu baza din plastic (de regulă, în forma literei T), pe care este înfășurat un fir subțire din cupru.

Tija verticală a dispozitivului intrauterin are o lungime de aproximativ 30-32 mm, iar lungimea tijei orizontale constituie 23-32 mm.

Dispozitiv intrauterin (DIU), introdus în cavitatea uterului

Suprafața totală formată de firul din cupru variază de la 200 până la 380 mm2. Suprafața totală a firului de cupru este indicată în denumirea steriletului (de exemplu, Cu-T 380 sau Cu-T 200).

Steriletul cu cea mai mare suprafață de cupru, de regulă, are cel mai înalt efect contraceptiv, însă chiar și dispozitivele cu suprafața cea mai mică au un efect contraceptiv foarte înalt.

Efect contraceptiv înalt, de lungă durată și complet reversibil

Dispozitivele intrauterine moderne din cupru sunt printre cele mai eficace mijloace anticoncepționale disponibile în prezent. Probabilitatea sarcinii în decursul unui an de la instalarea dispozitivului intrauterin cu cupru constituie între 0,6 și 0,8% (vedeți eficacitatea altor contraceptive în articolul Alegerea metodei de contraceptie. Ghid argumentat științific pentru femei și bărbați.).

Efectul contraceptiv al steriletului din cupru este complet și rapid reversibil.

Capacitatea de concepere se restabilește, în medie, peste câteva săptămâni după înlăturarea steriletului – după următoarea menstruație.

Dispozitivul intrauterin din cupru nu mărește probabilitatea faptului că după încetarea utilizării acestuia femeia va întâmpina dificultăți de concepere a unui copil (inclusiv în legătură cu impermeabilitatea trompelor uterine).

DIU cu cupru poate fi utilizat de aproape toate femeile care doresc să-și asigure o contracepție sigură pe termen lung, indiferent de vârstă și de faptul dacă au născut anterior sau nu.

Ce presupune instalarea dispozitivului intrauterin din cupru?

Din perspectiva femeii, procedura de introducere a steriletului în uter este similară cu un examen ginecologic obișnuit.

Înainte de inserția dispozitivului intrauterin, medicul efectuează un examen ginecologic, pentru a determina poziția și particularitățile structurale ale organelor pelviene și pentru a exclude prezența unor potențiale maladii care ar putea crește probabilitatea complicațiilor în timpul sau după instalarea steriletului – în special infecții ale colului uterin sau inflamația organelor pelviene.

Ulterior medicul fixează colul uterin cu un instrument special, introduce în canalul cervical o sondă sterilă și o împinge în cavitatea uterului. În acest mod medicul se poate asigura că canalul cervical este permeabil și poate determina dimensiunile cavității uterului.

Apoi medicul scoate sonda și, cu ajutorul aplicatorului din plastic, introduce în uter dispozitivul intrauterin pliat.

După inserția dispozitivului, firele atașate de partea inferioară a acestuia se taie la o distanță de câțiva centimetri de la intrarea în colul uterin.

Mai mult de jumătate dintre femeile care trec această procedură menționează că aceasta nu este deloc dureroasă sau este aproape nedureroasă. Celelalte femei apreciază inserția steriletului ca fiind o procedură dureroasă sau neplăcută.

În primele câteva zile după introducerea steriletului pot persista dureri în partea inferioară a abdomenului.

Pentru ameliorarea durerilor pot fi administrate analgezice obișnuite, de exemplu paracetamol sau ibuprofen.

Instalare dispozitivului intrauterin este o procedură relativ inofensivă. Complicații serioase în timpul sau după introducerea dispozitivului în uter se înregistrează rar (vedeți mai jos).

***

Expulzarea dispozitivului din cavitatea uterului în vagin sau înafară se observă, în medie, la 2-10% dintre femei și mai des are loc în primele 3 luni după inserție.

Într-un studiu, probabilitatea medie de expulzare a dispozitivului intrauterin (cu suprafața firului de cupru de 200 mm2) a constituit 6,7% în decursul a 5 ani.

Probabilitatea de expulzare a steriletului este mai mare în cazul femeilor care înainte de inserția DIU au avut sângerări menstruale abundente, dureri severe în timpul menstruațiilor sau care au un fibrom uterin. În cazul femeilor cu fibrom submucos, probabilitatea de expulzare a dispozitivului intrauterin poate crește până la 12%.

Probabilitatea expulzării DIU este, de asemenea, mai mare în cazul femeilor tinere, al femeilor cu anomalii ale formei uterului și al femeilor la care anterior s-a întâmplat expulzarea steriletului.

Riscul de expulzare a steriletului nu depinde de lungimea cavității uterului, de faptul dacă femeia a născut anterior sau nu sau de faptul dacă femeia utilizează sau nu tampoane vaginale.

Ce efecte secundare și complicații se pot asocia cu inserția unui dispozitiv intrauterin? Ce investigații medicale sunt justificate înainte de inserție?

Probabilitate scăzută de infecție a organelor pelviene

În cazuri rare, după inserția steriletului se dezvoltă o infecție a cavității uterului sau a organelor pelviene, pentru rezolvarea căreia este nevoie de tratament cu antibiotice.

Cel mai mare risc de infecție se înregistrează în prima luna după introducerea steriletului în uter, însă chiar și în această perioadă probabilitatea absolută de dezvoltare a unei infecții este foarte scăzută.

În cadrul unui studiu s-au făcut observații asupra stării de sănătate a peste 57 000 de femei care au trecut procedura de inserție a unui DIU. Rezultatele studiului au arătat că probabilitatea medie de dezvoltare a inflamației organelor pelviene în decursul primelor 90 de zile după inserția steriletului a constituit 0,54%.

În cadrul unei alte cercetări s-a determinat un risc de dezvoltare a infecției de 9,7 cazuri la 1 000 de femei în primele 20 de zile după inserția dispozitivul intrauterin.

Peste o lună după inserția DIU riscul de apariție a unei infecții a organelor pelviene se reduce până la 2 cazuri la 1 000 de femei pe an – aceeași probabilitate de dezvoltare a infecției se observă și în cazul femeilor care nu utilizează un dispozitiv intrauterin.

Luând în considerare faptul că riscul total de dezvoltare a infecției este foarte mic, efectuarea testelor bacteriologice înainte de instalarea steriletului la toate femeile se consideră nejustificată.
Dacă tuturor femeilor care planifică utilizarea unui sterilet le-ar fi fost recomandată efectuarea analizelor pentru diagnosticul unor eventuale infecții, pentru prea multe femei acestea analize ar fi fost absolut inutile. În plus, s-a constatat că efectuarea testelor la toate femeile care urmează să folosească un dispozitiv intrauterin nu reduce numărul total de infecții.

Potrivit rezultatelor mai multor studii, tratamentul preventiv cu antibiotice după inserția unui dispozitiv intrauterin nu elimină riscul de dezvoltare a infecției. Din acest motiv, administrarea antibioticelor după inserția steriletului se consideră neargumentată.

Efectuarea diagnosticului și/sau a tratamentului cu antibiotice înainte de instalarea dispozitivului poate fi utilă:

  1. În cazul femeilor cu semne obiective de infecție: durere în regiunea organelor pelviene sau secreții purulente din canalul cervical, depistate la examenul ginecologic. În cazul în care se confirmă prezența unei infecții, se recomandă efectuarea unui tratament adecvat și inserția dispozitivului intrauterin nu mai devreme decât peste 3 luni de la finalizarea cu succes a acestuia (vedeți Tratamentul infecțiilor cu transmitere sexuală).
  2. În cazul femeilor cu risc înalt de contractare a infecțiilor cu transmitere sexuală. În cadrul unor studii epidemiologice de amploare s-a determinat că următoarele categorii de femei sunt supuse unui risc mărit de infectare cu tricomonază, chlamydia și alte infecții cu transmitere sexuală:
  • femeile care în decursul ultimului an au avut mai mult de un partener sexual;
  • femeile care în decursul ultimului an au avut un partener sexual nou;
  • femeile partenerul cărora are și alți parteneri sexuali;
  • femeile la care în ultimul an a fost depistată o infecție cu transmitere sexuală.

Pentru femeile din această categorie este argumentată efectuarea testelor bacteriologice, deoarece în multe cazuri infecțiile cu transmitere sexuală nu provoacă simptome, dar se pot transmite partenerilor sexuali și pot cauza complicații. Însă în asemenea cazuri nu este nevoie de așteptarea rezultatelor analizelor înainte de inserția steriletului. În cazul în care se vor depista semne de infecție, tratamentul poate fi efectuat și după instalarea steriletului.

În cazul femeilor cu semne de laborator de infecție cu chlamydia, probabilitatea dezvoltării infecției organelor pelviene după inserția unui dispozitiv intrauterin este mică (între 0 și 5%), fiind doar puțin mai înaltă decât la femeile cu rezultate negative ale testului respectiv (între 0 și 2%).

  1. În cazul femeilor cu simptome de vaginită bacteriană și/sau cu episoade frecvente de vaginită bacteriană.

Manifestările vaginitei bacteriene pot include:

  • secreții vaginale lichide, alb-cenușii, mai mult sau mai puțin abundente;
  • secrețiile pot avea un miros caracteristic neplăcut „de pește“, care se poate intensifica după contact sexual sau în timpul menstruației;
  • la unele femei secrețiile sunt însoțite de o ușoară mâncărime sau iritație.

În cazul femeilor cu semnele de vaginită bacteriană care sunt supuse unor proceduri ginecologice ce presupun introducerea instrumentelor medicale în uter – de exemplu histeroscopie, histerosalpingografie, inserția unui dispozitiv intrauterin –, probabilitatea de dezvoltare a unei infecții pentru rezolvarea căreia poate fi nevoie de tratament cu antibiotice și/sau spitalizare mai îndelungată poate fi mai mare, comparativ cu alte femei.

În asemenea cazuri se recomandă amânarea inserție dispozitivului intrauterin până după finisarea tratamentului (vedeți Secreții vaginale. Ghid pentru femei ).

Raționalitatea efectuării testelor pentru diagnosticul vaginitei bacteriene la toate femeile înainte de inserția unui sterilet nu a fost dovedită.

Recomandări depline cu privire la testele bacteriologice ce pot fi propuse înainte de inserția unui dispozitiv intrauterin sunt prezentate în articolul Frotiul vaginal. Ghid pentru femei.

Anume înainte de inserția unui sterilet din cupru nu este nevoie de efectuarea următoarelor investigații*:

  • analiza pentru detectarea infecției HIV;
  • măsurarea tensiunii arteriale;
  • determinarea nivelului de glucoză în sânge;
  • determinarea nivelului de lipide din sânge;
  • determinarea prezenței mutațiilor trombogenice;

*totodată, în funcție de vârsta și situația femeii, efectuarea acestor investigații poate fi argumentată în cadrul programului individual de grijă de sine.

Sângerări ușoare după inserția DIU

La multe femei, după inserția unui dispozitiv intrauterin din cupru se observă sângerări vaginale neregulate.

În prima lună după introducerea DIU cu cupru în uter, numărul total al zilelor în care femeia are sângerări vaginale (ușoare sau abundente, inclusiv menstruale) constituie circa 13 zile.

Treptat, numărul de zile în care femeia are sângerări vaginale se reduce. Peste 3-6 luni după inserția steriletului, sângerările din vagin au loc cu aceeași frecvență ca și înainte de inserție sau ceva mai frecvent.

Pentru reducerea volumului de sângerări (sau pentru oprirea unui episod de sângerări ușoare) pot fi utilizate preparate simptomatice nehormonale (preparate antiinflamatoare sau acid tranexamic), descrise în articolul Ghid argumentat științific pentru femei cu privire la menstruație și la diferite tipuri de eliminări sangvinolente din vagin.

O mică probabilitate de perforație a uterului

Riscul mediu de perforație uterină în timpul inserției unui sterilet constituie între 0,3 până la 2,6 cazuri la 1 000 de proceduri. Riscul de perforare nu depinde de tipul dispozitivului intrauterin – din cupru sau cu levonorgestrel.

Perforarea uterului presupune că o parte a dispozitivului sau întregul dispozitiv trece prin peretele uterului în cavitatea abdominală. Perforarea se poate asocia cu sângerare și cu un risc crescut de dezvoltare a unei infecții.

În cazul în care steriletul trece complet în cavitatea abdominală, pentru înlăturarea acestuia poate fi nevoie de efectuarea unei intervenții chirurgicale laparoscopice.

Probabilitate de perforație este mai mare în cazul în care dispozitivul intrauterin este instalat în perioada imediat după naștere, în perioada alăptării, în cazul femeilor cu anumite particularități anatomice ale uterului, precum și atunci când procedura este executată de către un medic neexperimentat.

În multe cazuri, perforația uterului nu este identificată de la bun început și se depistează mai târziu, în cadrul investigațiilor efectuate în legătură cu absența firelor steriletului.

Din acest motiv, mulți specialiști le recomandă pacientelor să revină la un control repetat peste 4-12 săptămâni după inserția DIU.

Dacă la această examinare nu vor putea fi găsite firele dispozitivului intrauterin, sau dacă vor fi prezente alte semne ale unei posibile perforații, se recomandă efectuarea ecografiei uterului.

Efectuarea ultrasonografiei la toate femeile imediat după instalarea unui sterilet, pentru a exclude o potențială perforație uterină, se consideră nejustificată, din cauza riscului relativ scăzut de dezvoltare a acestei complicații. Dacă în toate cazurile de instalare a unui dispozitiv intrauterin s-ar recomanda efectuarea unei ecografii, pentru prea multe femei această investigație ar fi fost o cheltuială absolut inutilă de resurse.

Ce se știe despre potențialul impact al steriletului asupra sănătății femeii pe termen lung?

Reducerea riscului de cancer endometrial

Utilizarea dispozitivului intrauterin din cupru reduce în mod semnificativ riscul de dezvoltare a cancerului endometrial. Mecanismul prin care se reduce acest risc încă nu a fost stabilit în mod definitiv.

Creșterea volumului de sânge pierdut în timpul menstruațiilor, posibile sângerări vaginale neregulate și menstruații mai dureroase

Multe femei care încep utilizarea unui DIU din cupru observă apariția unor sângerări vaginale neregulate, mai mult sau mai puțin frecvente. În plus, la unele femei după inserția dispozitivului intrauterin din cupru menstruațiile devin mai îndelungate și/sau mai dureroase.

În medie, după inserția unui DIU din cupru, volumul sângelui pierdut în timpul menstruațiilor se mărește cu 60%.

Pentru reducerea volumului de sângerări pot fi utilizate preparate simptomatice nehormonale (preparate antiinflamatoare sau acid tranexamic), discutate în articolul Ghid argumentat științific pentru femei cu privire la menstruație și la diferite tipuri de eliminări sangvinolente din vagin.

În termen de 5-8 ani, aproximativ 6% dintre femei renunță la utilizarea DIU cu cupru din cauza durerilor din timpul menstruațiilor.

În caz de apariție a durerilor sau a sângerărilor vaginale la o femeie la care acestea anterior lipseau, se recomandă consultarea unui medic pentru a exclude o serie de posibile complicații rare: dezvoltarea unei infecții, sarcină, afecțiuni ale colului uterin sau migrarea steriletului.Recomandări detaliate cu privire la rezolvarea sângerărilor vaginale neregulate în timpul utilizării unui dispozitiv intrauterin cu cupru sunt prezentate în articolul Ghid argumentat științific pentru femei cu privire la menstruație și la diferite tipuri de eliminări sangvinolente din vagin.

Un risc foarte mic de sarcină ectopică

Utilizarea unui DIU din cupru (precum și a altor mijloace anticoncepționale) reduce în mod semnificativ probabilitatea generală de apariție a unei sarcini extrauterine.

Însă, în cazurile rare când în timpul utilizării unui dispozitiv intrauterin femeia totuși rămâne însărcinată, probabilitatea faptului că embrionul se va atașa incorect și va începe să se dezvolte în afara cavității uterului este relativ înaltă, constituind între 15 și 50%.

Din acest motiv, tuturor femeilor care presupun că ar fi putut rămâne însărcinate în timpul utilizării unui sterilet li se recomandă cât mai repede să meargă la medic, pentru a exclude o eventuală sarcină ectopică.

Un risc relativ ridicat de complicații în caz de sarcină

Probabilitatea sarcinii în decursul unui an de la inserția dispozitivului intrauterin din cupru este foarte mică și constituie circa 0,6-0,8%.

În cazurile foarte rare în care femeile rămân însărcinate în ciuda faptului că au un dispozitiv intrauterin, păstrarea acestuia în cavitatea uterului este asociată cu un risc semnificativ mai mare de complicații, inclusiv cu un risc mărit de pierdere a sarcinii, de dezvoltare a infecției după avort spontan, de naștere prematură, de ruptură prematură a membranelor și de retard de dezvoltare intrauterină.

Înlăturarea steriletului după diagnosticul sarcinii reduce probabilitatea dezvoltării complicațiilor, însă nu exclude acest risc definitiv. În cadrul unei cercetări efectuate în rândul femeilor care au rămas însărcinate având un dispozitiv intrauterin din cupru, riscul total de complicații în timpul sarcinii a constituit 36,6% la femeile care au decis să înlăture steriletul și 63,3% la femeile care au decis să nu înlăture steriletul.

Astfel, dacă poziția steriletului permite extragerea ușoară a acestuia, se recomandă ca dispozitivul să fie înlăturat, chiar dacă femeia ar vrea să păstreze în sarcina. Totodată, femeile trebuie să știe că înlăturarea dispozitivului intrauterin este asociată cu un risc înalt de pierdere a sarcinii. Potrivit datelor unui studiu, înlăturarea steriletului a dus la întreruperea sarcinii în 40% dintre cazuri.

În cazul în care femeia decide să întrerupă sarcina, steriletul poate fi înlăturat în timpul avortului.

În ce moment poate fi instalat un dispozitiv intrauterin cu cupru?

(1) DIU din cupru poate fi instalat în orice moment îi este comod femeii, dacă:

  • ea este sigură că nu este însărcinată;
  • ea nu are afecțiuni/stări, în prezența cărora inserția steriletului ar putea prezenta mai multe daune decât beneficii.

Femeile cu activitate sexuală pot să se asigure de faptul că nu sunt însărcinate prin abstinență de la raporturi sexuale în toată perioada începând cu debutul celei mai recente menstruații și până la inserția steriletului.

De asemenea, absența sarcinii poate fi confirmată utilizând un test de sarcină sau o analiză de determinare a nivelului de HCG. Recomandări detaliate în acest sens sunt prezentate în articolele: Testul de sarcină, ghid detaliat pentru femei și Testul HCG, gonadotropina corionică umană.

Bolile / stările în cazul cărora utilizarea unui dispozitiv intrauterin cu cupru poate prezenta mai multe daune decât beneficii includ:

  • starea de după transplant de organe interne cu complicații;
  • lupus eritematos sistemic cu trombocitopenie severă;

Afecțiunile / stările în care utilizarea unui dispozitiv intrauterin cu cupru este absolut contraindicată:

  • tuberculoza organelor pelviene;
  • semne de infecție activă a organelor genitale (în special secreții purulente din colul uterin, asociate cu gonoree sau chlamydia);
  • inflamația organelor pelviene;
  • deformări ale cavității uterului care ar putea afecta inserția corectă a DIU;
  • cancer endometrial sau cancer de col uterin;
  • boala trofoblastică gestațională cu creșterea permanentă a nivelului beta-hCG sau boala trofoblastică malignă;
  • Sângerări vaginale abundente sau prelungite, regulate sau neregulate, în legătură cu care încă nu au fost efectuate teste diagnostice(Ghid argumentat științific pentru femei cu privire la menstruație și la diferite tipuri de eliminări sangvinolente din vagin);
  • semne de infecție după un avort sau după nașterea copilului;
  • sarcină.

(2) Mulți ginecologi le recomandă pacientelor să vină pentru inserția steriletului după începutul următoarei menstruații.

O asemenea strategiei îi permite medicului și femeii să se asigure de faptul că ea nu este însărcinată și să mascheze sângerarea ușoară care se asociază cu inserția DIU.

Însă dacă pentru femeie este preferabil ca dispozitivul intrauterin să fie inserat într-o altă perioadă, nu este nevoie de așteptarea următoarei menstruații.

(3) Efectul contraceptiv al steriletului cu cupru apare imediat. După inserție nu este nevoie de utilizarea unor mijloace anticoncepționale suplimentare sau de abținere de la relații sexuale.

În perioada de după naștere, inclusiv prin cezariană, DIU poate fi inserat în orice moment, inclusiv imediat după naștere (la scurt timp după nașterea placentei), cu condiția că nu sunt prezente semne de infecție postpartum.

În perioada de după avort ,DIU poate fi inserat, de asemenea, în orice moment, inclusiv imediat după avort, cu condiția că nu sunt prezente semne de infecție.

Inserția steriletului imediat după naștere, după cezariană, imediat după avort sau în perioada de alăptare se asociază cu un risc ceva mai mare de expulzare a acestuia sau de perforare a uterului, comparativ cu introducerea steriletului într-o altă perioadă.

(4) Mulți specialiști le recomandă pacientelor să revină la un control repetat peste 4-12 săptămâni după instalarea DIU, pentru a se asigura de absența complicațiilor și de faptul că acesta este amplasat corect.

Ce recomandări trebuie respectate în perioada de după inserția dispozitivului intrauterin?

(1) În perioada de după inserția unui DIU nu este nevoie de respectarea unor reguli speciale, cum ar fi evitarea relațiilor sexuale și alte precauții.

După inserția dispozitivului intrauterin femeia trebuie să continue programul său de grijă de sine.

Prezența unui sterilet cu cupru în cavitatea uterină nu împiedică efectuarea investigațiilor profilactice, care ar putea fi necesare pentru monitorizarea riscului de cancer cervical sau cancer endometrial (în special a testului Papanicolau, a colposcopiei și biopsiei colului uterin, a exciziei colului uterin și a biopsiei endometriale).

Utilizarea unui sterilet nu modifică recomandările cu privire la raționalitatea efectuării altor examene medicale preventive pentru reducerea riscului de afecțiuni oncologice și cardiovasculare.

(2) Se recomandă verificarea prezenței firelor steriletului în vagin după fiecare episod de sângerări menstruale.

În orice moment după inserția unui sterilet cu cupru se recomandă consultarea medicului:

  • în caz dacă firele steriletului nu pot fi detectate;
  • dacă femeia sau partenerul acesteia simt capătul inferior al steriletului în timpul actului sexual;
  • dacă femeia crede că ar putea fi însărcinată;
  • dacă menstruațiile au încetat brusc;
  • dacă au apărut sângerări vaginale neregulate, deși anterior acestea lipseau.

În majoritatea cazurilor în care firele dispozitivului intrauterin nu pot fi detectate în vagin și femeia nu a observat ca acesta să fi fost expulzat din vagin, dispozitivul se găsește în uter. În asemenea situații, de regulă, firele sunt retrase în canalul cervical. Mai rar, absența firelor în vagin este legată de expulzarea steriletului sau perforarea uterului, cu trecerea steriletului în cavitatea abdominală.

Pentru a localiza dispozitivul intrauterin sau pentru a confirma pierderea acestuia, medicul trebuie mai întâi să se asigure de faptul că femeia nu este însărcinată, iar apoi să introducă atent în canalul cervical o sondă specială. Dacă DIU va fi depistat, acesta poate fi lăsat pe loc.

Dacă la examinarea colului uterin nu se va detecta dispozitivul intrauterin, se recomandă efectuarea ecografiei, pentru a determina dacă acesta se găsește în uter:

  • dacă DIU va fi depistat la ecografie, acesta poate fi lăsat pe loc.
  • dacă steriletul nu va fi depistat, se recomandă efectuarea unei radiografii abdominale, pentru diagnosticul unei eventuale perforații uterine cu deplasarea steriletului.

În caz de perforație uterină incompletă – adică atunci când doar o porțiune a steriletului a trecut prin peretele uterului – dispozitivul intrauterin, de regulă, poate fi înlăturat pe cale vaginală, cu ajutorul histeroscopiei.

În caz de perforație completă cu migrarea steriletului în cavitatea abdominală, este nevoie de efectuarea unei intervenții chirurgicale laparoscopice.

Ca și femeile care nu utilizează un dispozitiv intrauterin, femeile care au un DIU cu cupru sunt supuse unui risc relativ mic de inflamație a organelor pelviene. În multe cazuri de apariție a infecției organelor pelviene, aceasta poate fi tratată cu succes fără înlăturarea steriletului din uter. Înlăturarea steriletului poate fi argumentată atunci când starea femeii nu se ameliorează peste 48-72 de ore după inițierea tratamentului cu antibiotice. Recomandări detaliate în această privință sunt prezentate în articolul Tratamentul PID.

Ce se știe despre posibilitatea de utilizare extinsă a dispozitivului intrauterin?

Potrivit unor autori, DIU cu suprafața de 380 mm2 pot fi utilizate pe o perioadă de 12 ani, dacă în momentul inserției acestuia femeia avea mai mult de 25 de ani. Unii autori consideră că steriletul cu suprafața de 380 mm2 poate fi utilizat până la instalarea menopauzei, dacă în momentul inserției steriletului femeia avea mai mult de 35 de ani.

Eficacitatea utilizării extinse a steriletului cu cupru (în ceea ce ține de menținerea unei protecții sigure împotriva sarcinii) încă nu a fost studiată, motiv pentru care o asemenea strategie nu este recomandată în ghidurile actuale pentru specialiști.

S-ar putea că pentru unele femei, la care se așteaptă instalarea în curând a menopauzei, extinderea utilizării steriletului cu câțiva ani să fie o decizie mai rațională decât înlocuirea acestuia cu unul nou.

În această situație, medicilor li se recomandă să le explice pacientelor riscurile asociate cu inserția unui nou DIU și faptul că probabilitatea de sarcină într-un asemenea caz nu este cunoscută (dar, din câte se pare, este foarte mică). Pe baza acestor date, și luând în considerare propriile preferințe, femeile pot decide să înlocuiască steriletul cu unul nou sau să continue utilizarea celui curent.

După menopauză steriletul trebuie înlăturat din uter (vedeți. Menopauza (perioada climacterică), ghid pentru femei).

Schimbarea steriletului cu cupru sau trecerea de la sterilet la un alt mijloc contraceptiv

Un dispozitiv intrauterin din cupru poate fi inserat imediat după înlăturarea celui anterior.

Pentru reducerea riscului de sarcină se recomandă respectarea următoarelor reguli:

  1. Dacă femeia vrea să treacă de la utilizarea unui DIU cu cupru la utilizarea unui DIU cu levonorgestrel, timp de 7 zile înainte de extragerea steriletului cu cupru și inserția celui cu levonorgestrel se recomandă utilizarea prezervativelorsau evitarea contactelor sexuale. Vedeți Cum se utilizează corect prezervativele, ghid detaliat
  2. Dacă în decursul a 7 zile dinainte de înlăturarea steriletului din cupru și inserția unui DIU cu levonorgestrel au avut loc contacte sexuale, înainte de inserția noului sterilet poate fi justificată administrarea unui preparat de contracepție de urgență. Vedeți Contracepție de urgență (postcoitală). Informație argumentată științific
  3. Dacă femeia vrea să treacă de la utilizarea unui DIU cu cupru la alte contraceptive hormonale (combinate sau doar pe bază de progestative), se recomandă inițierea utilizării remediului hormonal cel puțin cu 7 zile înainte de înlăturarea steriletului.

Înlăturarea dispozitivului intrauterin

De regulă, înlăturarea unui DIU nu presupune careva dificultăți. După examinare medicul trage de fire și extrage steriletul din cavitatea uterului.

În cazuri rare, atunci când extragerea steriletului este dificilă, poate fi nevoie de dilatarea colului uterin sau de efectuarea unei histeroscopii.

Timp de câteva zile după extragerea DIU din uter pot apărea sângerări vaginale mai mult sau mai puțin abundente și dureri abdominale.

Se recomandă consultarea unui medic dacă după înlăturarea steriletului apar dureri abdominale severe, febră sau secreții vaginale purulente.

Ce se știe despre mecanismul de acțiune a steriletului cu cupru?

Acțiunea contraceptivă a dispozitivului intrauterin cu cupru este asigurată în principal de către capacitatea acestuia de a împiedica fertilizarea ovulului de către spermatozoizi.

Ionii de cupru eliberați de sterilet inhibă mobilitatea spermatozoizilor și capacitatea acestora de a fertiliza ovulul.

După inserția steriletului cu cupru, în cavitatea uterului se dezvoltă o ușoare reacție inflamatoare aseptică – inflamație fără infecție. Substanțele biologic active secretate în rezultatul acestei reacții sunt toxice pentru spermatozoizi și pentru ovule.

Prezența steriletului, de asemenea, poate rezulta în crearea unui mediu nefavorabil pentru implantarea embrionului în cavitatea uterului. În cazurile rare în care fertilizarea ovulului totuși are loc, dispozitivul intrauterin poate împiedica atașarea cu succes a embrionului de mucoasa uterului.

***

Informații detaliate cu privire la alte opțiuni de contracepție sunt prezentate în articolele:

Vedeți sursele


Obiectivul principal al organizației noastre în prezent este elaborarea Ghidului Consumatorului Inteligent de Informații și Servicii Medicale. O sursă de informație medicală de generație nouă, axată pe prezentarea datelor detaliate, transparente, echidistante și cu valoare practică înaltă cu privire la beneficiile, daunele și limitele serviciilor medicale disponibile în prezent.
Scopul nostru este:

să-i ajutăm pe pacienți și medici să ia decizii medicale argumentate și chibzuite

să-i ajutăm pe pacienți și medici să construiască între ei relații eficiente și moral justificate: colaborare bazată pe înțelegerea din ambele părți a rolurilor unice pe care îl joacă fiecare și pe împărțirea justă a resposabilității, cel mai important scop al colaborării fiind formularea și atingerea obiectivelor medicale ale pacientului.

Ghidul Consumatorului Inteligent de Informaţii şi Servicii Medicale este alcătuit din 3 părți:

PARTEA I: LUAREA DECIZIILOR MEDICALE
ALĂTURAȚI-VĂ GRUPULUI NOSTRU PE FACEBOOK ȘI ABONAȚI-VĂ LA NOUTĂȚI PE EMAIL
Vă invităm să vă alăturați consumatorilor inteligenți de informații și servicii medicale pe rețele sociale

Abonați-vă la noutăți, ca să primiți un email o dată în câteva luni prin care să aflați despre publicarea materialelor noi și despre actualizări importante, introduse pe măsura procesării de noi date.