Diabetul zaharat și nivelul crescut de glucoză în sânge la adulți, la copii și în sarcină

DESPRE ACEASTĂ VERSIUNE A ARTICOLULUI

Data ultimei actualizări:

Volum: 89 paginiPagini convenționale, cu un volum aproximativ egal cu cel al unei pagini de carte.

CUM A FOST SCRIS ACEST ARTICOL?

Acest articol a fost scris în conformitate cu viziunea noastră despre rolul pe care informația obiectivă îl poate avea în luarea deciziilor medicale personale. Aflați mai multe despre procesul de scriere a articolelor și despre autori.

Textul articolului nu conține publicitate ascunsă. Vedeți Dezvăluirea informațiilor financiare.

Orice concluzii cu privire la alegerea tratamentului sau a investigațiilor prezentate în articol sunt făcute în baza surselor.

APRECIEREA CITITORILOR

(Instrument nou) Indicați cât de mulțumit(ă) sunteți de faptul că ați găsit acest articol și/sau scrieți o recenzie

Apreciere medie: 5.0. Pe baza a 3 voturi.
Se încarcă...

Noi suntem in conformitate cu standardul HONcode privind informatia de sanatate de incredere. Verificati aici. Noi suntem in conformitate cu standardul HONcode privind informatia de sanatate de incredere:
Verificati aici.

Cuprins:

Cui îi este destinat acest articol și ce veți afla din el?

Acest articol este adresat cititorilor Sitemedical care au citit deja capitolul dedicat prevenției maladiilor cardiovasculare, din Ghidul consumatorului inteligent de servicii şi informaţii medicale, partea Cum să ai grijă de tine, plan bazat pe dovezi științifice.

Diabetul zaharat sporește esențial riscul de apariție a bolilor cardiovasculare severe. Din acest motiv:

  • Tuturor persoanele care au ajuns la o anumită vârstă sau au o predispoziție înaltă față de diabet (vezi mai jos) li se recomandă să efectueze, în mod regulat, analiza la glucoză în sânge. Acestă măsură este necesară pentru depistarea la timp a bolii și controlul ei adecvat.
  • Persoanele care s-au îmbolnăvit de diabet trebuie să organizeze un tratament care să mențină glicemia mai jos de nivelul țintă. Un asemenea tratament ajută la prevenția (sau amânarea) afecțiunilor cardiovasculare și a altor complicații ale diabetului.

În acest articol vom prezenta răspunsuri la următoarele întrebări:

  1. La ce vârstă și în ce situații trebuie verificat nivelul glicemiei și ce analize se indică în acest sens?
  2. Cum se interpretează rezultatele analizelor și ce trebuie de făcut dacă ele indică că puteți avea prediabet sau diabet?
  3. Ce tratament este necesar pentru un control adecvat al diabetului de tip 2?
  4. Ce tratament este necesar pentru un control adecvat al diabetului de tip 1?
  5. De ce este important de efectuat analiza la glucoză în timpul sarcinii și ce tratament este necesar în caz de diabet gestațional?

La ce vârstă și în ce situații trebuie verificat nivelul glucozei în sânge?

Nivelul sporit de glucoză poate să nu se manifeste timp îndelungat prin niciun fel de simptome. De aceea, unica posibilitate de a depista în timp util această dereglare este efectuarea regulată a analizei de sânge.

În cadrul unor cercetări la scară mare s-a determinat că probabilitatea de apariție a diabetului de tip 2 crește semnificativ:

  • La persoanele care suferă de anumite probleme medicale sau au o predispoziție înaltă față de această boală;
  • La persoanele cu vârsta peste 45 ani.

Din acest motiv, se recomandă să efectuați analiza la glucoză în sânge, indiferent de vârstă:

Dacă aveți indicele de masă corporală (IMC) mai mare de 25 și, concomitent, unul sau mai mulți dintre factorii care indică asupra unui risc mărit de apariție a diabetului:

  • Dacă în trecut rezultatele vreunei analize au arătat că aveți un nivel crescut de glucoză în sânge;
  • Dacă aveți rude apropiate care suferă de diabet de tip 2;
  • Dacă aveți hipertensiune arterială (nivelul tensiunii mai mare de 140/90);
  • Dacă aveți un nivel redus de HDL-colesterol (mai mic de 35 mg/dl (0,90 mmol/l));
  • Dacă aveți un nivel sporit de trigliceride (mai mare de 250 mg/dl (2,82 mmol/l));
  • Dacă în timpul unei sarcini din trecut ați avut un nivel crescut de glucoză în sânge (diabet gestațional) sau ați născut un copil cu greutatea mai mare de 4 kg;
  • Dacă suferiți de sindromul ovarelor polichistice.

Dacă nu vă referiți la niciuna dintre categoriile enumerate, trebuie să faceți analiza la glucoză după 45 ani.

Dacă aveți mai puțin de 45 ani și nu intrați în grupul de risc mărit descris mai sus, nu trebuie să dați analiza pentru a determina nivelul glicemiei, deoarece probabilitatea ca aceasta să fie mărită, în cazul dvs., este foarte mică.

Va fi corect să efectuați analiza la glucoză când veți ajunge la vârsta menționată (sau mai devreme, dacă medicul vă va recomanda acest lucru). Până atunci, puteți să reduceți semnificativ riscul de apariție a diabetului și a bolilor cardiovasculare implementând toate celelalte recomandări.

Ce analiză trebuie efectuată pentru determinarea glicemiei?

Pentru a determina nivelul glucozei în sânge puteți să efectuaţi:

  • Analiza de sânge la glucoză din venă, pe nemâncate (glucoza serică a jeun);
  • Analiza de sânge la hemoglobina glicată (HbA1c);
  • Sau ambele aceste analize.

De asemenea, medicul poate să vă indice testul de toleranță la glucoză pe cale orală (TTGO). Această analiză este necesară în anumite situații, de exemplu, dacă se presupune că aveţi un risc crescut de diabet sau dacă trebuie să verificați nivelul glucozei în timpul sarcinii.

Cum trebuie să vă pregătiți de analiza la glucoză?

  • Dacă planificați să dați analiza la glicemie serică (bazală) sau TTGO, trebuie să vă abțineți de la mâncare în decursul a cel puțin 8 ore înainte de analiză. Dacă aveți planificată analiza pentru dimineață, seara în ajun puteți să cinați ca de obicei, iar dimineața puteți doar să beți apă.
  • Dacă planificați să dați analiza la hemoglobină glicată (HbA1c), nu este nevoie de nicio pregătire specială și puteți mânca ca de obicei.

Ce arată analiza la glucoză din deget (în sângele capilar)? Poate această analiză să înlocuiască analiza din venă?

Analiza la glucoză din deget oferă doar o imagine aproximativă a stării metabolismului glucozei în organism, pentru că concentrația de glucoză din sângele capilar poate să difere destul de mult de cea din venă.

De aceea, testul la glucoză din deget nu are o valoare practică în stabilirea diagnosticului de diabet. Acesta se utilizează doar atunci când este nevoie de determinat, în mod urgent, fără prea mare precizie, dacă o persoană nu are dereglări severe ale metabolismului glucozei (de exemplu, în cazul în care o persoană ajunge cu anumite probleme la spitalul de urgență).

Se poate de verificat nivelul glucozei nu în laborator, ci acasă, cu ajutorul glucometrului?

Unele persoane care au la dispoziție un glucometru, se întreabă dacă n-ar putea folosi acest dispozitiv în loc să facă analiza din venă.

Deși glucometrul poate fi foarte util pentru controlul glicemiei în cazul persoanelor care s-au îmbolnăvit de diabet, el nu poate fi utilizat pentru determinarea nivelului glucozei la persoanele care încă nu au făcut această analiză în condiții de laborator. Rezultatele măsurărilor obținute cu ajutorul glucometrului nu sunt suficient de precise pentru a stabili sau pentru a exclude diagnosticul de diabet.

Ce valori ale glicemiei se consideră normale sau mărite în cazul femeilor și bărbaților adulți?

Valorile normale ale glicemiei serice și ale hemoglobinei glicate sunt aceleași pentru femei și bărbați, indiferent de vârstă.

Interpretarea rezultatelor analizei la glucoză serică, a jeun, la adulţi (bărbaţi şi femei)

Rezultatele analizei

(în dependenţă de unităţile de măsură utilizate)

Ce semnifică?
sub 100 mg/dl sub 5,5 mmol/l (inclusiv) Acest rezultat este în limitele normei
între 100 şi 125 mg/dl între 5,6 şi 6,9 mmol/l S-ar putea să aveţi prediabet
126 mg/dl sau mai mult 7 mmol/l sau mai mult S-ar putea să aveţi diabet

Interpretarea rezultatelor analizei la hemoglobina glicată (HbA1c) la adulţi (bărbaţi şi femei)

Rezultatele analizei Ce semnifică?
sub 5,7 % Acest rezultat este în limitele normei
între 5,7 şi 6,4 %   S-ar putea să aveţi prediabet
6,5 % sau mai mult S-ar putea să aveţi diabet

Interpretarea rezultatelor testului de toleranţă la glucoză per os (TTGO) la adulţi (femei şi bărbaţi)

Rezultatele analizei

(în dependenţă de unităţile de măsură utilizate)

Ce semnifică?
sub 140 mg/dl sub 7,7 mmol/l (inclusiv) Acest rezultat este în limitele normei
între 140 şi 199 mg/dl între 7,8 şi 11 mmol/l S-ar putea să aveţi prediabet
200 mg/dl sau mai mult 11 mmol/l sau mai mult S-ar putea să aveţi diabet

Valorile considerate normale și mărite la femei însărcinate și la copii sunt prezentate în tabelele de mai jos. Vezi:

  • Recomandări pentru femeile însărcinate la care în timpul sarcinii s-a depistat un nivel crescut de glucoză (diabet gestațional);
  • Răspunsuri la diferite întrebări =>Cum se descifrează rezultatele analizelor la glucoză la copil?

Ce trebuie de făcut după obținerea rezultatelor?

Dacă una sau ambele analize indică valori normale, va trebui:

  1. Să repetați analiza respectivă o dată la trei ani (sau în fiecare an, dacă faceți parte din categoria de risc crescut, descrisă mai sus).
  2. Să implementați toate celelalte recomandări din capitolul dedicat prevenției bolilor cardiovasculare. Aceste recomandări vă vor ajuta să reduceți riscul de apariție a diabetului și a altor boli grave în viitor.

Dacă analiza va arăta că aveți un nivel crescut de glucoză

Dacă o analiză va indica valori mărite – mergeți neapărat la medic.

Medicul vă va explica că s-ar putea să aveți prediabet sau diabet și va trebui să excludă posibilele erori de diagnostic.

Ce este prediabetul?

Prediabet înseamnă că persoana respectivă este supusă unui risc foarte înalt de a se îmbolnăvi de diabet în următorii ani. Din acest motiv, dacă rezultatul analizei va indica că vă aflați în stare de prediabet, pentru a preîntâmpina sau amâna apariția diabetului de tip 2, va trebui să implementați un șir de schimbări, și anume:

  1. Să corectați alimentația
  2. Să mențineți greutatea corpului în limitele optime
  3. Să începeți un program de activități fizice regulate
  4. Să țineți sub control nivelul tensiunii arteriale
  5. Să țineți sub control nivelul colesterolului.

La momentul de față, aceste măsuri sunt unica formă de „tratament”, care poate să preîntâmpine apariția diabetului. Totodată, după cum ați putut afla din capitolul dedicat prevenției bolilor cardiovasculare, toate aceste modificări sunt foarte importante nu doar din acest motiv, dar și, mai ales, pentru că toate ele, în mod independent, reduc riscul de apariție a multor altor maladii periculoase.

În cadrul cercetărilor științifice s-a stabilit că dezvoltarea diabetului de tip 2 este strâns legată de:

  • Greutatea excesivă;
  • Compoziția greșită a alimentației (în special, excesul de grăsimi saturate);
  • Insuficiența cronică de activități fizice.

Alimentaţia incorectă Insuficienţa de activităţi fizice Greutate excesivă Fumat

Predispoziţia ereditară

Dereglarea metabolismului glucozei (diabet)

Dereglarea metabolismului colesterolului

Creşterea tensiunii arteriale

Ateroscleroza vaselor sangvine mari

Afectarea vaselor sangvine mici

Dereglarea funcţiei de coagulare a sângelui

Lezarea directă a muşchiului cardiac

Infarct

Ictus

Modificări trofice ale mâinilor şi picioarelor

Tromboembolie

Insuficienţă cardiacă

Insuficienţă renală

Aritmie

Orbire

În baza rezultatelor acestor studii a fost elaborat chestionarul Finnish Diabetes Risk Score (FINDRISK).

Răspunzând la întrebările din acest chestionar, fiecare om poate determina cât este de probabil faptul că, în decursul următorilor 10 ani, el se va îmbolnăvi de diabet de tip 2 și ce poate el să facă pentru a reduce acest risc.

Precizia de predicție a acestui chestionar a fost demonstrată clinic și constituie aproximativ 85%, ceea ce înseamnă că la 85 de persoane din 100, concluziile din chestionar se vor confirma în realitate.

Datorită exactității înalte acest chestionar se utilizează de către mulți specialiști și multe organizații medicale din întreaga lume.

Chestionarul FINDRISK

1. Ce vârstă aveți?

0 puncte          Sub 45 ani

1 punct            45-54 ani

3 puncte          55-64 ani

4 puncte          Peste 64 ani

2. Împărțiți greutatea dvs. în kilograme la înălțimea în metri, ridicată la pătrat. Ce valoare ați obținut?*  

De exemplu, dacă aveți 80 kg și înălțimea 180 cm, atunci calculul este următorul: 80/1,82 = 80/3,24 = 24,69.

0 puncte          Sub 25

1 punct            25-30

3 puncte          Peste 30

*În medicină acest parametru este numit indice de masă corporală (IMC), sau în engleză body mass index (BMI). Acest indicator permite aprecierea nivelului de corespundere a greutății unei persoane cu înălțimea sa, pentru a determina un eventual deficit sau exces de masă corporală.
3. Care este circumferința abdomenului dvs., măsurată la nivelul ombilicului?

  Pentru bărbați Pentru femei
0  puncte Sub 94 cm Sub 80 cm
3  puncte Între 94 și 102 cm Între 80 și 88 cm
4  puncte Peste 102 cm Peste 88 cm

4. Puteți să spuneți că efectuați activități fizice în mod regulat (cel puțin câte 30 minute în fiecare zi sau cel puțin 3 ore pe săptămână)?

0 puncte          Da

2 puncte          Nu

5. Cât de frecvent consumați fructe și legume?

0 puncte          În fiecare zi

1 punct            Nu în fiecare zi

6. Primiți tratament pentru reducerea tensiunii arteriale sau ați primit aceste medicamente anterior, în mod regulat?

0 puncte          Nu

1 punct            Da

7. În trecut, vi s-a depistat vreodată un nivel al glucozei în sânge mai înalt decât cel normal?

0 puncte          Nu

5 puncte          Da

8. Aveți rude apropiate diagnosticate cu diabet de tip 1 sau 2?* 

Dacă în cazul dvs. este adevărat atât răspunsul doi, cât și răspunsul trei (de exemplu, de diabet a fost bolnav și bunicul și unul dintre părinți), alegeți doar răspunsul trei ( 5 puncte).

0 puncte          Nu

3 puncte          Da, diabetul a fost depistat la unchi, mătușă, bunic, bunică sau verișor

5 puncte          Da, diabetul a fost depistat la unul dintre părinți (sau ambii), la frate, soră sau la copilul meu

Rezultate

Adunând punctele acumulate, puteți determina probabilitatea de apariție a diabetului de tip 2, în modul următor:

mai puțin de 7 puncte Probabilitate de apariție a diabetului de tip 2, în cazul dvs., în următorii 10 ani este foarte mică și constituie, aproximativ, 1%.
între 7 și 11 puncte Riscul de apariție a diabetului de tip 2, în cazul dvs., în următorii 10 ani este ușor crescut și constituie, aproximativ, 4%.
între 12 și 14 puncte Riscul de apariție a diabetului de tip 2, în cazul dvs., în următorii 10 ani este moderat crescut și constituie, aproximativ, 17%.
între 15 și 20 puncte Riscul de apariție a diabetului de tip 2, în cazul dvs., în următorii 10 ani este înalt și constituie, aproximativ, 33%.
mai mult de 20 puncte Riscul de apariție a diabetului de tip 2, în cazul dvs., în următorii 10 ani este foarte înalt și constituie, aproximativ, 50%.

După cum am spus mai sus, cu ajutorul acestei anchete se poate vedea ce măsuri pot fi luate pentru reducerea riscului de dezvoltare a diabetului.

Dacă în întrebările 2,3,4 și 5 o persoană poate să aleagă răspunsuri cu valoarea de 0 puncte, adică dacă:

  • nu are greutate excesivă;
  • are o alimentație bogată în fructe și legume;
  • are un nivel adecvat de efort fizic regulat;

înseamnă că persoana respectivă a înlăturat deja cel puțin jumătate (10 puncte) din riscul înalt de a face diabet în următorii 10 ani.

Dacă la moment, însă, persoana respectivă încă nu poate să aleagă aceste răspunsuri, atunci, modificând stilul de viață (greutatea, alimentația, activitatea fizică), ea poate să-și reducă semnificativ riscul de apariție a diabetului.

Ce rol joacă predispoziția ereditară în apariția diabetului de tip 2?

Apariția bolilor cardiovasculare și a diabetului este legată de predispoziția genetică. Dacă unei persoane i s-au transmis de la părinți genele ce determină predispoziția față de aceste boli, atunci pe parcursul vieții această persoană va fi supusă unui risc mai mare de a se îmbolnăvi, față de alți oameni aflați în aceleași condiții, dar care au moștenit alte gene.

Însă nu este corect să considerăm predispoziția genetică ca fiind cauza nemijlocită a bolii. În majoritatea cazurilor, predispoziția genetică nu cauzează apariția diabetului. Ea poate doar să amplifice sau să atenueze acțiunea condițiilor de viață asupra organismului.

Aceleași concluzii pot fi făcute și din chestionarul FINDRISK. În anchetă puteți vedea că la predispoziția genetică se referă doar întrebarea a opta.

Dacă o persoană va fi nevoită să aleagă răspunsul că „de diabet a suferit unul sau ambii părinți, fratele, sora sau copilul său” – asta va însemna că persoana respectivă ar putea să aibă predispoziție ereditară față de diabet.

Totodată, observați că cu un asemenea răspuns persoana respectivă  va acumula doar 5 puncte. Dacă la celelalte întrebări ea va putea selecta răspunsuri cu valoarea de 0 puncte, atunci, chiar și cu trecerea timpului, riscul ei de a face diabet va rămâne mic.

Pe de altă parte, dacă aceeași persoană va lua un punctaj înalt la întrebările 2,3,4 și 5 (care țin de greutatea corpului, alimentație și efort fizic), atunci, chiar și în cazul absenței unei predispoziții genetice evidente, riscul ei de a face diabet va fi foarte înalt (mai ales că, în asemenea caz, este foarte posibil ca ea să acumuleze multe puncte și în întrebările 6 și 7, care țin de hipertensiune și prediabet).

Încă o remarcă importantă. Dacă vă veți pune întrebarea „ce mai moștenim din familie, pe lângă gene”, veți observa că, deseori, din familie preluăm și stilul de alimentație, deprinderile de activități sportive și o anumită imagine referitor la greutatea „normală” la o anumită vârstă. Asta înseamnă că predispoziția familială față de diabet și probleme cardiovasculare poate să fie nu doar genetică, ci și comportamentală.

Ce este diabetul?

Dacă analiza va arăta că concentrația de glucoză în ser este mărită până la nivelul caracteristic pentru diabet, medicul va trebui să vă explice că trebuie să începeți tratamentul.

Diabetul zaharat nu trece de la sine și fără tratament adecvat duce la complicații severe. De asemenea, trebuie să știți că fiecare persoană bolnavă de diabet are posibilitatea să controleze boala.

Mai jos, în capitolul dedicat tratamentului diabetului de tip 2 vom prezenta recomandări detaliate în acest sens.

Cât de exacte sunt rezultatele analizei la glucoză? Este oare nevoie de reconfirmat rezultatul, în cazul în care testul arată un nivel mărit de glucoză?

Analiza sângelui la glucoză poate să dea rezultate greșite. De aceea, dacă rezultatul analizei dvs. (oricare dintre cele 3 teste menționate mai sus) va arăta un rezultat „peste normă”, medicul poate să vă recomande să repetați analiza, pentru a exclude o posibilă eroare de laborator. De regulă, se recomandă repetarea aceluiași test.

Dacă ați dat concomitent 2 analize (de exemplu, glicemia serică și hemoglobina glicată) și ambele au arătat valori ridicate, nu este nevoie să repetați analizele, pentru că, în asemenea caz, probabilitatea unei erori este minimă.

Dacă un test a arătat valori mărite, iar altul – valori normale, medicul poate să vă recomande să repetați analiza care a arătat un rezultat mărit.

Dacă una dintre analize va arăta o concentrație de glucoză normală, dar apropiată de nivelul de sus al normei, medicul poate să vă recomande să repetați analiza peste 3-6 luni.

Este posibil ca rezultatul testului la glucoză să fie greșit din cauza unei răceli sau a altor probleme?

Da, este posibil. Concentrația de glucoză în sânge poate să crească temporar în perioadele de boală acută (de exemplu, răceală), în timpul menstruației, după un efort fizic considerabil, după o intervenție chirurgicală, etc. De asemenea, glicemia poate să crească temporar în timpul fumatului.

Trebuie să precizăm că aceste situații pot influența rezultatul analizei la glucoză din sânge pe nemâncate sau a TTGO, care reflectă nivelul  glucozei în momentul efectuării analizei. Totodată, ele nu influențează rezultatul analizei la hemoglobina glicată (HbA1c), care reflectă concentrația medie a glucozei în sânge pe parcursul ultimelor câteva luni.

Este posibil ca analiza la glucoză să indice rezultate normale la o persoană care are, totuși, diabet?

Da, și asta este posibil. În cadrul unei cercetări s-a stabilit că la unele persoane, la care rezultatele analizei la glucoza serică indică prezența diabetului, rezultatele analizei la HbA1c pot fi normale. Totuși, în asemenea cazuri nivelul HbA1c se apropie de limita de sus a normei. În astfel de cazuri, pentru a exclude o posibilă eroare de diagnostic, medicul poate să recomande repetarea analizei peste câteva luni.

Tratamentul diabetului de tip 2

Cel mai mare pericol al diabetului de tip 2 constă în faptul că el duce la afectarea vaselor sangvine mari și mici și contribuie la apariția bolilor cardiovasculare severe. În cadrul cercetărilor științifice s-a stabilit că creșterea nivelului HbA1c cu fiecare 1% (mai sus de 6,5%) crește mortalitatea din cauze cardiovasculare cu 40%.

Pentru a preveni sau încetini dezvoltarea complicațiilor cardiovasculare este esențială menținerea valorii HbA1c la nivel optim.

Ce posibilități de tratament al diabetului de tip 2 există la moment?

În continuare vom explica care sunt posibilitățile actuale de tratament al diabetului de tip 2 și cum se alcătuiește schema de tratament.

Dacă diagnosticul de diabet vi s-a stabilit recent, din acest capitol veți putea afla ce tratament vă poate oferi medicul endocrinolog (diabetolog).

Dacă v-ați îmbolnăvit de diabet relativ demult, cu ajutorul informațiilor de mai jos veți putea înțelege cât de adecvat este tratamentul dvs. actual și ce puteți să mai faceți pentru a spori eficiența acestuia.

Dacă indicele dvs. HbA1c este mai mare de 6,5%, dar mai mic de 7%, trebuie să știți că menținerea unui astfel de nivel de glucoză, cu timpul, poate să mărească riscul de apariție a bolilor cardiovasculare. Pentru a micșora acest risc trebuie să încercați să reduceți HbA1c mai jos de 6,5%.

Pentru a atinge acest scop medicul vă poate propune, în primul rând, să implementați toate modificările necesare în alimentație, regimul de activități fizice și greutatea corporală și să repetați analiza la hemoglobina glicată peste 3-6 luni.

Dacă analiza repetată va arăta că nivelul HbA1c a devenit mai mic de 6,5%, veți putea să renunțați la tratament. Dacă, însă, analiza va arăta că nivelul HbA1c se menține peste 6,5%, medicul va putea să vă propună un tratament medicamentos (vezi mai jos).

Dacă la moment indicele dvs. HbA1c este mai mare de 7%, trebuie să știți că menținerea glicemiei la un așa nivel deja acționează negativ asupra vaselor sangvine mici, motiv pentru care trebuie să faceți tot posibilul pentru a-l reduce. În acest caz, medicul va trebui să vă recomande să implementați cât mai exact toate modificările necesare în alimentație, regimul de activități fizice și greutatea corporală și, concomitent, să începeți un tratament cu medicamente antidiabetice (descrise mai jos).

Dacă deja administrați un tratament antidiabetic, însă nivelul dvs. HbA1c este mai mare de 7%, mergeți neapărat din nou la medicul dvs. (sau la un alt medic) pentru a discuta cu el despre posibilitatea de a reduce acest indice până la 7% sau mai jos.

În dependență de opțiunile de tratament pe care le-ați încercat până acum, medicul va putea să vă explice ce puteți să mai faceți pentru a optimiza controlul nivelului de glucoză.

Menținerea nivelului HbA1c la 8% se consideră acceptabilă doar în cazul persoanelor care au încercat diverse variante de tratament, dar nu au putut atinge un nivel mai jos de 7%, din cauza altor probleme medicale sau efecte adverse ale medicamentelor.

Recomandări referitor la schimbările în compoziția alimentației, greutatea corporală și regimul de activități fizice, care trebuie respectate, indiferent de valoarea indicelui HbA1c

Indiferent de durata diabetului, nivelul HbA1c, sau medicamentele pe care le administrați, medicul va trebui să vă explice că este foarte important să respectați toate recomandările prezentate în capitolul dedicat prevenției maladiilor cardiovasculare, și anume:

  1. Să corectați alimentația
  2. Să mențineți greutatea corpului în limitele optime
  3. Să începeți un program de activități fizice regulate
  4. Să țineți sub control nivelul tensiunii arteriale
  5. Să țineți sub control nivelul colesterolului.
  6. Să nu fumați

Îndeplinirea primelor trei recomandări poate să contribuie la reducerea nivelului HbA1c. Trebuie să știți că, la moment, nu există alte metode mai eficiente sau mai bine studiate de control al diabetului fără medicamente.

Însă valoarea principală a acestor recomandări este determinată nu de faptul că ele permit îmbunătățirea controlului glucozei, ci de faptul că, fiecare dintre ele, în mod independent, reduce probabilitatea de apariție a bolilor cardiovasculare. Din acest motiv, ele trebuie respectate cât mai exact.

***

Mai jos vom explica ce medicamente se utilizează la moment pentru controlul glucozei și cum anume se alcătuiește schema de tratament.

Medicamente utilizate pentru controlul nivelului de glucoză în sânge

După cum am explicat mai sus, scopul de bază al tratamentului diabetului de tip 2 constă în prevenția maladiilor cardiovasculare, cauzate de modificările patologice ale vaselor sangvine mari și mici. Aceste modificări vasculare au loc atunci când concentrația glucozei în sânge, se menține la un nivel crescut un timp îndelungat.

În majoritatea cercetărilor efectuate până la momentul de față, în calitate de indice de control al eficienței tratamentului antidiabetic (din perspectiva reducerii riscului cardiovascular) s-a utilizat parametrul HbA1c. După cum știți, HbA1c reflectă concentrația medie a glucozei în sânge în decursul unei perioade de aproximativ 3 luni.

În cadrul cercetărilor s-a demonstrat că menținerea indicelui HbA1c sub nivelul de 7% în mod semnificativ încetinește modificările patologice ale vaselor sangvine mici și reduce riscul de apariție a bolilor cardiovasculare pe termen lung.

La majoritatea pacienților cu diabet de tip 2 menținerea nivelului HbA1c mai jos de 7% poate fi obținută prin: corecția alimentației + reducerea masei corporale + respectarea unui regim de activități fizice regulate + administrarea unuia sau a câtorva medicamente antidiabetice.

Actualmente, pentru controlul glicemiei se utilizează următoarele medicamente:

  1. Preparate din grupul biguanidelor: Metformin;
  2. Derivați de sulfoniluree și glitinide: Glibenclamid, Glipizid, Gliclazid, Glimepirid, Repaglinidă, Nateglinidă;
  3. Medicamente din grupul tiazolidindionelor: Pioglotazonă;
  4. Inhibitori de DPP-4: Sitagliptin, Saxagliptin, Linagliptin;
  5. Agoniști ai receptorilor de GLP-1: Exenatid, Liraglutid;
  6. Insuline.

Pe lângă aceste medicamente mai există și multe alte preparate farmaceutice sau suplimente nutritive în descrierea cărora se menționează că acestea „se recomandă diabeticilor” sau „contribuie la reducerea glicemiei”, însă, la moment, a fost studiată și demonstrată suficient doar eficiența medicamentelor din grupurile de mai sus. Actualmente nu se cunosc careva alte medicamente mai eficiente decât acestea. De asemenea, nu există medicamente capabile să trateze diabetul definitiv.

Care dintre aceste medicamente este „cel mai bun”?

Valoarea tratamentului cu medicamente anti-hiperglicemiante este determinată doar de măsura în care acestea reduc nivelul HbA1c. Astfel, „cel mai bun medicament” este acela care:

  • asigură atingerea valorii țintă de HbA1c;
  • este bine suportat și are cel mai mic risc de efecte adverse severe;
  • are un preț mai mic decât altele.

Dacă un tratament mai ieftin vă permite să mențineți nivelul HbA1c sub 6,5-7% și nu cauzează efecte adverse deranjante, îl puteți administra și în continuare. În asemenea caz nu este necesar să încercați medicamente noi (posibil mai scumpe), pentru că ele nu vor avea careva efecte benefice suplimentare.

Cum se aleg medicamentele și cum se alcătuiește schema de tratament în caz de diabet de tip 2?

Mai jos vom prezenta raționamentul clinic recomandat endocrinologilor de către diferite organizații internaționale. Aceste recomandări de tratament au fost elaborate în baza numeroaselor studii clinice efectuate până în prezent (vezi surse).

Dacă după corecția alimentației, reducerea greutății și ajustarea programului de activități fizice nivelul HbA1c va fi în jur de 7% (puțin mai mare sau puțin mai mic), medicul va putea să vă propună să completați tratamentul cu Metformin.

Metforminul este un medicament relativ ieftin, iar eficiența și siguranța lui sunt foarte bine studiate. El nu contribuie la creșterea în greutate și nu mărește riscul de apariție a acceselor de hipoglicemie.

De regulă, tratamentul începe cu doze mici de Metformin. Eficiența tratamentului se verifică peste 3 luni prin repetarea analizei HbA1c.

Dacă după începutul tratamentului cu Metformin în doză mică nivelul HbA1c nu va scădea sub 6,5-7%, medicul va putea să recomande creșterea dozei și repetarea testului peste încă 3 luni. Dacă nici această doză nu va fi suficientă, o veți putea mări în continuare sub controlul medicului, până nu veți atinge nivelul țintă de HbA1c sau până nu veți ajunge la doza maximă admisă de medicament, pe care o puteți suporta fără efecte adverse.

Dacă veți reuși să găsiți o doză de Metformin care va menține nivelul HbA1c sub 6,5-7%, va trebui să continuați acest tratament și să repetați analiza o dată la 6-12 luni, pentru a-i monitoriza eficiența.

Mulți oameni cărora li se indică tratamentul cu Metformin și care, concomitent, implementează schimbări majore în stilul de alimentație, regimul de activități fizice și greutatea corporală, pot, peste un timp, să renunțe la tratamentul medicamentos. După cum am menționat anterior, în unele cazuri, aceste modificări permit controlul diabetului fără medicamente.

Dacă după atingerea dozei maxime admise de Metformin nivelul de HbA1c nu se va reduce sub 7%, medicul va putea să vă recomande să continuați administrarea Metforminului și, concomitent, să începeți administrarea unui alt medicament din lista de mai sus. Alegerea celui de-al doilea medicament trebuie făcută în comun cu medicul, ținând cont de starea dvs., accesibilitatea preparatului, potențialele efecte adverse, costul, etc.

S-a stabilit că adăugarea în schema de tratament a fiecărui medicament nou (din cele enumerate mai sus, cu excepția insulinei) poate să reducă nivelul de HbA1c cu aproximativ 1%. Astfel, pentru a sigura un control adecvat al glucozei, persoanele cu nivelul de HbA1c peste 8,5-9%, cel mai probabil, vor avea nevoie de cel puțin 2 medicamente.

La moment, nu există date științifice care să indice asupra faptului că un anumit medicament, în combinație cu Metforminul, este mai eficient decât altul. De aceea, tratamentul eficient se determină prin metoda „încercărilor și erorilor”.

Pentru a verifica eficiența noului plan de tratament, analiza HbA1c trebuie făcută din nou peste 3 luni. Dacă rezultatul va arăta că nivelul HbA1c s-a redus până la valoarea țintă, veți putea continua tratamentul, efectuând periodic testul pentru monitorizarea eficienței lui.

Dacă rezultatul va arăta că nivelul de HbA1c nu s-a redus deloc sau s-a redus doar foarte puțin, asta poate să însemne că noul medicament, în cazul dvs., nu este eficient. În asemenea situație, medicul va trebui să vă recomande să alegeți un alt medicament, dintr-un alt grup și să faceți din nou o cură de tratament de probă. În acest mod se testează diverse combinații de medicamente.

Dacă nu veți reuși să găsiți o combinație eficientă (din 3 medicamente), medicul va putea să vă propună să adăugați în schema de tratament injecții cu insulină.

Trebuie să știți că tratamentul cu insulină poate fi început și fără ca să testați toate combinațiile posibile de antidiabetice orale. Insulinoterapia întotdeauna reduce nivelul HbA1c și le permite multor persoane cu diabet de tip 2 să controleze excelent nivelul glicemiei. Recomandări detaliate referitor la organizarea tratamentului cu diferite tipuri de insuline sunt prezentate mai jos, în paragraful Tratamentul cu preparate de insulină în caz de diabet de tip 1 și 2.

Controlul complicațiilor diabetului

Concomitent cu alcătuirea schemei de tratament, medicul va trebui să vă explice ce complicații poate avea diabetul și cum trebuie să monitorizați apariția și evoluția lor. Recomandări detaliate în acest sens sunt prezentate mai jos, în paragraful Posibile probleme și complicații cu care se pot confrunta persoanele cu diabet de tip 1 și 2.

Tratamentul diabetului de tip 1

Ce este diabetul de tip 1? Care sunt cauzele lui?

Termenul de „diabet de tip 1” se utilizează pentru caracterizarea stării oamenilor în organismul cărora a avut loc o dereglare severă și persistentă a controlului glucozei în sânge, din cauza distrugerii celulelor pancreasului care produc insulină (ele se numesc celule beta).

Diabetul de tip 1 este o boală autoimună. Ea începe atunci când propriul sistem imunitar al omului începe să distrugă celulele secretoare de insulină.

Nu se cunoaște exact de ce se întâmplă acest lucru. Mai jos vom prezenta cele mai importante date disponibile în prezent în acest sens.

Diabetul de tip 1 poate să apară la orice vârstă, însă, cel mai frecvent debutează la copii mai mari de 4 ani, adolescenți și adulți tineri (sub 30 de ani).

Deși este foarte răspândită părerea că diabetul de tip 1 este cauzat de consumul dulciurilor, în cadrul multiplelor cercetări nu s-a determinat nicio legătură între aceste fenomene.

Unica legătură stabilită până acum între alimentație și diabet de tip 1 este următoarea: în cadrul studiilor s-a stabilit că alimentarea copiilor mai mici de 3 luni cu lapte de vacă ar putea să contribuie la apariția în viitor a reacției autoimune împotriva celulelor beta ale pancreasului.

De asemenea, s-a determinat că unele infecții virale pot declanșa boli autoimune din contul modificării structurii celulelor diferitelor organe și a reactivității sistemului imunitar. O legătură similară a fost observată și în cazul diabetului de tip 1. Mai precis, rezultatele studiilor permit presupunerea faptului că debutul diabetului de tip 1 poate fi provocat de diverse infecții virale la copii: rujeolă, parotidită endemică (oreion), enterovirus (virusului Coxackie B4) și unele infecții virale acute ale aparatului respirator.

În urma observațiilor asupra stării a 148 de copii cu predispoziție genetică față de diabet de tip 1 (unul dintre părinți suferea de această boală) s-a determinat că urmele reacției autoimune împotriva celulelor beta, care sugerează o probabilitate mărită de apariție a diabetului de tip 1 sau debutul bolii, au apărut doar la copiii care au suportat cel puțin 2 episoade de infecții respiratorii virale acute în primul an de viață și cel puțin 1 episod de infecție în ultimele 6 luni înainte de apariția reacției.

Apariția diabetului de tip 1, într-o anumită măsură, este determinată și de predispoziția genetică. Asta înseamnă că persoanele, rudele cărora suferă de diabet de tip 1, sunt supuse unui risc mărit de a se îmbolnăvi. Dacă de diabet de tip 1 suferă tatăl, probabilitatea de apariție a bolii la copii poate să constituie 5-6%. Dacă de diabet de tip 1 suferă mama, probabilitatea de apariție la copii a bolii este de 2-3%. Dacă, însă, de diabet de tip 1 suferă ambii părinți, probabilitatea faptului că unul dintre copii se va îmbolnăvi poate să constituie până la 30% (sau mai mult, dacă la părinți maladia a debutat înainte de vârsta de 10 ani).

Dacă unul dintre copii s-a îmbolnăvit de diabet de tip 1, ceilalți copii din familie trebuie să efectueze analize? Există vreo posibilitate de a preîntâmpina apariția maladiei?

Pentru a confirma diagnosticul de diabet de tip 1 sau prezența riscului sporit de apariție a aceste boli în viitor se efectuează analiza la anticorpi împotriva diferitelor componente ale celulelor beta din pancreas.

Efectuarea acestei analize se indică copiilor cu predispoziție genetică față de această boală, la care în familie cineva s-a îmbolnăvit de diabet de tip 1.

Până la vârsta de 10 ani, analiza respectivă se efectuează anual, iar apoi, la 13-15 ani se mai repetă o dată.

Din păcate, la moment, nu există măsuri care să permită tratarea definitivă a diabetului de tip 1 sau să prevină apariția lui. Din acest motiv, analizele sunt necesare doar pentru a depista debutul diabetului la timp, înainte de apariția complicațiilor periculoase.

Una dintre particularitățile diabetului de tip 1 este că el poate destul de mult timp să evolueze silențios (adică, fără simptome evidente). O asemenea formă de evoluție este numită „latentă”. Pericolul formei latente a diabetului constă în faptul că în cazul unei alte boli (de exemplu, a unei răceli) sau în caz de efort fizic intens, din cauza insuficienței de insulină, la copil se poate întâmpla o creștere bruscă a nivelului de glucoză în sânge și poate începe un acces de cetoacidoză, capabil să inducă coma sau chiar decesul.

Dacă diabetul latent va fi depistat precoce și va fi controlat în mod adecvat cu insulină, accesele de cetoacidoză vor putea fi prevenite. Informații mai detaliate despre cetoacidoză sunt prezentate în paragraful dedicat complicațiilor diabetului.

Tratamentul diabetului de tip 1 la copii și la adulți

Persoanele care s-au îmbolnăvit de diabet de tip 1 și rudele lor, în special în prima perioadă de după depistarea bolii, se confruntă cu un șir întreg de întrebări: cum se controlează dozele de insulină? ce se poate de mâncat și ce nu? ce-i de făcut ca glucoza să nu „sară”? cum pot fi prevenite accesele de hipoglicemie? ș.a.m.d.

Trebuie să știți că organizarea unui tratament adecvat este posibilă și că acest lucru este extrem de important pentru a preveni sau pentru a încetini evoluția complicațiilor posibile asociate cu hiperglicemia.

După cum probabil cunoașteți deja, tratamentul diabetului de tip 1 constă din două componente de bază:

(1) Insulinoterapia, care va compensa insuficiența de insulină în organism.

+

(2) Alimentație adecvată, activități fizice regulate, controlul greutății corporale, și alte măsuri necesare pentru protecția împotriva bolilor cardiovasculare.

Recomandări detaliate în acest sens veți găsi mai jos în acest articol.

Pe lângă alcătuirea schemei de tratament, va trebui să discutați cu medicul referitor la investigațiile profilactice pe care va trebui să le efectuați. Acest lucru este foarte important pentru prevenția și controlul adecvat al complicațiilor posibile ale diabetului de tip 1. Recomandări în acest sens veți găsi în paragraful Posibile probleme și complicații cu care se pot confrunta persoanele bolnave de diabet de tip 1 și 2.

Dacă pacientul este un copil, înarmați-vă cu răbdare și încercați să-i explicați cât mai exact de ce este nevoie de tratamentul cu insulină. Este important ca copilul să învețe să controleze singur tratamentul și să rezolve în mod independent majoritatea potențialelor probleme, înainte să ajungă la maturitate și să plece din casa părintească la studii sau la muncă. După cum arată observațiile, perioadele cu cel mai ineficient control al diabetului coincid anume cu această etapă a vieții. Rămași fără supravegherea părinților, adolescenții și adulții tineri deseori nu reușesc să organizeze un tratament adecvat.

Insulinoterapia la persoanele cu diabet de tip 1, tip 2 sau gestațional

În acest capitol vom prezenta răspunsuri la principalele întrebări în privința utilizării preparatelor de insulină în tratamentul diabetului de tip 1, 2 sau gestațional. Dacă dvs. sau cuiva dintre apropiații dvs. li s-a indicat un tratament cu insulină, este foarte important să înțelegeți  principiile clinice pe care se bazează acesta. Desigur, informația dată nu vă va permite să alcătuiți în mod independent schema de tratament (tratamentul cu insulină poate fi organizat doar sub supravegherea medicului!). Totuși, informația de mai jos vă va ajuta să înțelegeți mai bine recomandările medicului și să utilizați eficient și sigur medicamentele prescrise.

Ce anume va trebui să învățați?

Un tratament adecvat trebuie organizat în așa mod, încât cantitatea de insulină injectată să fie întotdeauna suficientă pentru prelucrarea glucozei din sânge, dar nu excesivă.

Pentru a stabili un astfel de tratament, va trebui să aflați un șir de informații specifice și să căpătați un șir de abilități noi. Preparatele de insulină sunt medicamente excelente care le permit multor oameni cu diabet să aibă o viață normală, care se deosebește de viața altor oameni doar prin includerea în regimul zilnic a măsurărilor regulate ale glicemiei și a injecțiilor de insulină.

  1. Este foarte important să găsiți un medic în care veți avea încredere și cu care veți stabili o colaborare de lungă durată. Toate recomandările prezentate în acest ghid, deși vă vor fi utile, nu pot să înlocuiască ajutorul specialistului și, înainte de a lua orice decizia în baza lor, va trebui să o discutați cu medicul. Totodată, trebuie să conștientizați faptul că calitatea tratamentului este, până la urmă, responsabilitatea dumneavoastră. Nimeni altcineva nu va putea să se asigure că tratamentul se face corect și că se respectă toate regulile importante. Medicul dvs., chiar și fiind un specialist de excepție, poate să vă ofere doar ajutor consultativ și să vă învețe cum să implementați un tratament corect, dar nu poate să vă fie alături în permanență pentru a lua decizii zilnice în locul dvs.
  2. Va trebui să înțelegeți cum acționează diferite medicamente cu insulină și, în special, acelea pe care le administrați dvs. Pentru ca tratamentul să fie eficient, este important să înțelegeți logica din spatele lui.
  3. Va trebui să vă învățați să măsurați nivelul glucozei cu ajutorul glucometrului.
  4. Împreună cu medicul va trebui să stabiliți valorile țintă ale glucozei pe care va le veți menține în diferite situații.
  5. Va trebui să vă învățați, zi de zi, să înscrieți toate datele importante pentru planul de tratament: concentrația de glucoză în sânge, cantitatea de carbohidrați în mâncarea consumată, intensitatea și durata exercițiilor fizice efectuate, dozele de insulină administrate, cum vă simțiți, etc.
  6. Încă de la începutul tratamentului, împreună cu medicul, va trebui să determinați regimul și dozele de administrare a insulinei, în dependență de necesitățile organismului dvs. De asemenea, va trebui să calculați factorul de corecție și coeficientul de corelație dintre doza de insulină și cantitatea de carbohidrați în hrană.
  7. Cu ajutorul medicului, va trebui să alcătuiți un algoritm exact de acțiuni pe care le veți întreprinde dacă glucoza va scădea prea tare (acces de hipoglicemie) sau dacă, dimpotrivă, se va ridica prea mult și veți avea un acces de cetoacidoză.
  8. După stabilirea schemei de tratament, va trebuie să vă învățați să corectați regulat doza de insulină, în dependență de nivelul glicemiei, de cantitatea de carbohidrați consumați și de nivelul de efort fizic. De asemenea, va trebui să vă învățați să corectați dozele de insulină în zilele în care vă veți simți rău, din cauza unei alte boli.
  9. După ce veți învăța să controlați în mod adecvat tratamentul, va trebui să adoptați un stil de viață care oferă protecție împotriva bolilor cardiovasculare (alimentație adecvată + regim de exerciții fizice regulate + greutate optimă a corpului + excluderea fumatului).

Prin ce se deosebesc între ele diferite preparate de insulină?

Actualmente sunt disponibile mai multe tipuri de medicamente cu insulină.

Preparatele de insulină sunt necesare pentru a compensa deficitul de producție a insulinei în pancreas și pentru a-i permite organismului să prelucreze glucoza.

Principala sursă de glucoză în sânge este mâncarea. De fiecare dată, după masă, atunci când substanțele nutritive sunt absorbite din intestin, în decursul a câteva ore, în sânge nimerește o cantitate semnificativă de glucoză.

Atunci când în perioadele dintre mese organismul consumă glucoza obținută din mâncare și glicemia scade sub un anumit nivel, ficatul eliberează glucoza acumulată în el și o sintetizează de novo din alte substanțe organice. Acest proces este reglat în așa fel, încât glucoza se eliberează în sânge mai lent, dar mai mult timp decât după mâncare (până la următoarea masă).

În organismul unui om sănătos insulina se sintetizează aproape permanent. După mâncare, se eliberează mai multă insulină pentru a prelucra cantitatea mai mare de glucoză ce vine din intestin. În pauzele dintre mese insulina se eliberează în cantități mai mici, pentru a asigura utilizarea de către țesuturi a glucozei sintetizate de ficat.

Este important de menționat că atunci când concentrația de glucoză în sângele unei persoane sănătoase scade până la nivel normal, eliberarea insulinei se oprește și glucoza dizolvată în sânge devine accesibilă doar țesuturilor creierului și celulelor sangvine, care nu pot utiliza alte surse de energie.

Spre deosebire de persoanele sănătoase, organismul persoanelor cu diabet nu poate sintetiza o cantitate suficientă de insulină. Din acest motiv, pentru a controla nivelul de glucoză în sânge, persoana respectivă trebuie să primească cantitatea necesară de insulină sub formă de medicament. După structura sa chimică insulina este o proteină și de aceea nu poate fi luată sub formă de pastilă, pentru că în așa caz ea se va distruge în stomac și intestin și nu va ajunge în sânge. Pentru a evita distrugerea insulinei, aceasta se administrează subcutanat (sub piele), de unde este absorbită direct în sânge.

După ce insulina a fost introdusă sub piele, ea nu mai poate fi „scoasă” de acolo. De aceea, în cadrul planificării tratamentului cu insulină, medicul trebuie să se asigure că, la respectarea schemei propuse, în niciun moment al zilei în sânge nu va ajunge o cantitate prea mare de insulină.

Dacă în organismul omului se introduce o cantitate prea mare de insulină, se poate produce o scădere critică a concentrației de glucoză în sânge – hipoglicemie. Hipoglicemia este o stare foarte periculoasă, care poate cauza pierderea cunoștinței sau chiar deces.

Pe de altă parte, pentru a asigura o utilizare adecvată a glucozei și pentru a proteja persoana bolnavă de complicațiile diabetului, medicul trebuie să planifice tratamentul în așa mod, încât insulina să fie suficientă pentru prelucrarea celei mai mari părți de glucoză, astfel încât valoarea glicemiei să nu se mărească prea tare pentru mult timp.

Pentru a rezolva aceste două sarcini au fost elaborate (1) preparate de insulină pentru prelucrarea glucozei după mâncare, și (2) preparate de insulină pentru prelucrarea glucozei între mese.

Mai jos vom arăta cum se numesc aceste medicamente și cum acționează ele.

Insuline postprandiale – pentru prelucrarea glucozei după mâncare

Având în vedere că aceste medicamente sunt prevăzute pentru prelucrarea glucozei absorbite din hrană, ele se administrează nemijlocit înainte de fiecare masă.

La moment, cu acest scop se utilizează atât medicamentele care conțin insulină umană obișnuită (Humulin, Actrapid, Biosulin, Insuman-rapid), cât și preparate ce conțin insuline cu molecula modificată (numite analogi de insulină umană): Insulină lispro (Humalog, Lispro), Insulină aspart (Novolog, Novorapid, Aspart) și Insulină glulizin (Apidra, Glulizină).

În medicină aceste tipuri de insuline se mai numesc insuline bolus.

Cum acționează aceste medicamente?

Preparatele de insulină umană încep să acționeze peste 30-60 minute după injectare și își continuă acțiunea în decursul a 3-4 ore. Din acest motiv, ele mai sunt numite „preparate cu acțiune scurtă”.

Medicamentele ce conțin molecule modificate de insulină (analogii de insulină lispro, aspart și glulizină) încep să acționeze peste 15-30 minute după injectare și își continuă acțiunea încă 30-60 minute. Pentru că acțiunea lor începe mai rapid și durează mai puțin decât cea a insulinelor umane, acestea mai sunt numite „preparate cu acțiune rapidă” sau „preparate cu acțiune ultrascurtă”.

Insuline bazale – pentru prelucrarea glucozei în perioadele dintre mese

Perioadele dintre mese pot avea durată diferită (câteva ore sau o noapte întreagă). În timpul lor nivelul glucozei nu crește la fel de mult sau de rapid precum după masă, motiv pentru care au fost create preparate de insulină care să acționeze lent, dar pentru o perioadă îndelungată:

  • Insulină obișnuită umană cu durată medie de acțiune: NPH, Protaphane HM, Humulin NPH, Insuman basal GT, Gensulin H, Biosulin H;
  • Analogi ai insulinei cu durată lungă de acțiune: Insulină glargină (Glargine, Lantus) sau Insulină determir (Levemir).
  • Analogi ai insulinei cu durată ultra-lungă de acțiune: Insulină degludec (Tresiba).

Aceste medicamente mai sunt numite „insuline bazale” sau „insuline cu acțiune de lungă durată”.

Cum acționează aceste medicamente?

Medicamentele ce conțin Insulină NPH încep să acționeze peste 2-4 ore de la injectare și ating nivelul maxim de acțiune peste 6-7 ore. Apoi, efectul începe să se atenueze și dispare complet peste 20 ore. Asemenea preparate se numesc „insuline cu durată medie de acțiune”.

Unul dintre avantajele preparatelor cu Insulină NPH este costul lor redus.

Dacă administrați un medicament ce conține Insulină NPH și acesta vă ajută să mențineți glicemia sub nivelul țintă, tratamentul se suportă bine (fără accese de hipoglicemie severă) și vă convine regimul de dozare, puteți să continuați administrarea acestui medicament și nu este nevoie să treceți la analogi de insulină cu durată lungă de acțiune, care costă mai scump.

Pe de altă parte, dacă eficiența sau alte aspecte ale tratamentului cu Insulină NPH nu vă aranjează, analogii de insulină cu durată lungă de acțiune pot fi o soluție potrivită.

Analogii de insulină cu durată lungă de acțiune includ Determir (Levemir) și Glargină (Lantus).

Atât Detemir, cât şi Glargina își încep acțiunea, în mediu, peste 1-3 ore de la administrare. Acțiunea Determirului poate să dureze 20 ore și ajunge la maxim aproximativ la 9 ore de la injecție. Glargina acționează până la 26 ore și pe întreaga perioadă efectul ei rămâne, practic, la același nivel.

Pentru că durata de acțiune a Glarginei și Detemirului este mai mare decât a preparatelor cu Insulină NPH, ele se mai numesc insuline cu acțiune de lungă durată sau insuline cu acțiune lentă (prolongată).

Unii oameni ce administrează Detemir au nevoie de două injecții în 24 ore, deoarece peste 9 ore după injectare acțiunea lui începe să se reducă.

Detemir și Glargina sunt mai scumpe decât Insulina NPH, dar sunt asociate cu un risc mai mic de apariție a acceselor nocturne de hipoglicemie. Comparativ cu alte tipuri de insuline, Detemir contribuie în măsură mai mică la creșterea ponderală.

Amestecuri de insuline

Pentru asigurarea unui efect terapeutic adecvat, mulți oameni cu diabet au nevoie atât de insulină care acționează scurt, dar rapid, cât și de insulină cu acțiune lentă, dar prelungită. Pentru evitarea a două injecții consecutive, s-a propus crearea unor amestecuri cu două tipuri de insulină într-o singură soluție. Aceste tipuri de insuline se mai numesc insuline premixate.

Care este cel mai bun tratament cu insulină?

Mai jos vom explica logica în baza căreia medicii alcătuiesc tactica de tratament cu insuline. Astfel, veți putea înțelege de ce medicul v-a prescris o schemă sau alta și prin ce se deosebește schema dvs. de celelalte.

Orice schemă de tratament cu insuline are un singur scop: asigurarea unui control adecvat și inofensiv al concentrației de glucoză în sânge. Tratamentul întotdeauna este determinat de faptul când anume și în ce măsură crește glicemia la persoana respectivă.

Dacă deja efectuați măsurări regulate ale glicemiei cu ajutorul glucometrului personal, știți bine în ce momente vi se mărește nivelul de glucoză în sânge.

La unele persoane cu diabet zaharat, care încă nu au început tratamentul, glicemia rămâne în permanență mărită: atât după mâncare, cât și pe nemâncate.

La alții, concentrația glucozei se controlează bine după mese, dar este mărită în perioadele dintre mese.

În sfârșit, la unii pacienți concentrația de glucoză în sânge se ridică mult după mâncare, dar este normală în perioadele dintre mese.

Schema de tratament se ajustează în funcție de aceste particularități.

Tratamentul cu insulină la persoanele care au glicemie mărită constant: atât pe nemâncate, cât și după masă

Creșterea excesivă a glucozei atât pe nemâncate, cât și după masă, poate avea loc atât la persoanele cu diabet de tip 1, cât și la cele cu diabet de tip 2.

Pentru un control adecvat al glucozei în asemenea cazuri, medicii, de regulă, recomandă un tratament cu mai multe injecții zilnice de insulină (regim bazal-bolus).

Pentru persoanele cu diabet de tip 1, schemele pot fi următoarele:

  1. O dată pe zi, dimineața, o injecție cu insulină cu acțiune lungă (de exemplu, Glargină) + câte o injecție de insulină cu acțiune ultrascurtă (Lispro, Aspart sau Glulizină) după fiecare masă principală.
  2. Dimineața, o injecție de insulină cu acțiune medie sau lungă (Insulină NPH sau Detemir) + câte o injecție de insulină cu acțiune ultrascurtă (Lispro, Aspart sau Glulizină) după fiecare masă principală.
  3. Utilizarea unei pompe de insulină, care, în mod regulat și automat, face injecții cu doze mici de insulină cu acțiune ultrascurtă (vezi mai jos detalii).

Pentru persoanele cu diabet zaharat de tip 2, schemele de tratament includ (ordonate de la cele mai simple la cele mai complexe):

  1. Medicul vă poate recomanda să continuați administrarea antidiabeticelor orale (în pastile) și, suplimentar, să mai faceți o injecție de insulină cu durată de acțiune medie sau lungă (Insulină NPH, Glargină sau Detemir) o dată sau de două ori pe zi, în dependență de sensibilitatea organismului dvs. la medicament.
  2. Pe lângă antidiabeticele orale pe care le administrați, medicul poate să vă propună să faceți zilnic câte o injecție de insulină premixată de două ori pe zi (înainte de micul dejun și înainte de cină).
  3. Dimineața, o injecție de insulină cu acțiune medie sau lungă (Detemir sau Insulină NPH) + câte o injecție de insulină cu acțiune ultrascurtă (Lispro, Aspart sau Glulizină) după fiecare masă principală + unul sau mai multe medicamente hipoglicemiante orale pe care le-ați administrat până acum.
Care dintre aceste regimuri e mai eficient?

După cum am spus în capitolul dedicat tratamentului diabetului de tip 2, nu există „cea mai bună” schemă de tratament, ci există scheme care se potrivesc mai bine într-un caz sau altul. Același lucru se poate spune și despre regimurile de administrare a insulinelor: cel mai potrivit regim este acela care vă va permite să mențineți glicemia sub nivelul țintă și pe care îl veți suporta cel mai bine.

Astfel, dacă o anumită schemă de tratament nu vă permite să controlați adecvat glucoza în sânge și vedeți că frecvent depășiți nivele țintă stabilite, va fi corect să discutați cu medicul despre trecerea la un regim cu mai multe injecții, care va permite un control mai bun. Un asemenea tratament poate fi mai complex și va cere mai multe măsurări zilnice ale glicemiei, dar poate fi mai eficient.

Tratamentul cu insulină la persoanele la care nivelul glicemiei după masă este normal, dar cel bazal (dimineața, pe nemâncate) este mărit

Un asemenea patern de hiperglicemie se observă la unele persoane cu diabet zaharat de tip 2, care administrează antidiabetice orale, dar totuși nu reușesc să coboare glicemia sub nivelul țintă.

Mulți oameni care se confruntă cu o astfel de situație se întreabă de unde se ia nivelul înalt de glucoză în sânge dimineața, odată ce ei nu au mâncat nimic toată noaptea? Dacă ați citit articolul de la bun început, ați putut afla deja că nivelul de glucoză crește nu doar după mâncare, ci și atunci când glucoza este produsă și eliberată în sânge de către ficat. Anume acest fenomen explică creșterea glicemiei bazale.

Perioadele pe care omul le petrece fără mâncare pot fi destul de lungi, iar nivelul glucozei în acest timp se poate ridica semnificativ. Din acest motiv, dacă o asemenea hiperglicemie nu va fi controlată cu ajutorul medicamentelor, persoana afectată nu va putea atinge nivelul țintă al glicemiei, chiar dacă pe parcursul zilei și după fiecare masă concentrația de glucoză va fi normală.

Dacă vă confruntați cu o asemenea problemă, pentru a o soluționa, medicul vă poate propune să adăugați în schema de tratament insulină și/sau să modificați regimul dvs. de alimentație, în dependență de caz:

(1) Dacă dintre toate mesele, cel mai mult mâncați seara (la cină) și nivelul de glucoză înainte de somn depășește 7,7 mmol/l, medicul poate să vă recomande, în primul rând, să transferați o anumită cantitate de mâncare la mesele din timpul zilei și, dacă trebuie să slăbiți, să reduceți cantitatea de calorii consumate la cină și după cină.

Dacă aceste modificări nu vor fi suficiente, medicul poate să vă propună să adăugați în schema de tratament o injecție de insulină cu acțiune ultrascurtă, pe care va trebui să o administrați nemijlocit înainte de cină.

(2)  Dacă la cină nu mâncați mult, dar apoi, pe parcursul serii obișnuiți să mai luați câteva gustări, iar înainte de culcare aveți un nivel al glicemiei peste 7,7 mmol/l, medicul poate să vă recomande, înainte de cină, să administrați o injecție cu insulină premixată (insulină cu acțiune scurtă + insulină cu durată medie de acțiune). În acest caz, insulina cu acțiune scurtă vă va ajuta să prelucrați cea mai mare parte din glucoza de după cină, iar insulina cu acțiune medie – cealaltă parte de glucoză, care se va elibera în sânge în urma gustărilor de dinainte de somn.

(3) Dacă măsurând glucoza înainte de somn veți determina că nivelul este mai jos de 7,7 mmol/l, dar dimineața, pe nemâncate, glicemia este, oricum, mărită, medicul poate să vă recomande, în primul rând, să verificați concentrația glucozei noaptea (între orele 2 și 4 dimineața). S-a stabilit că, la unele persoane, creșterea semnificativă a glicemiei dimineața apare ca răspuns la scăderea pronunțată a nivelului de glucoză în timpul nopții.

Dacă veți determina că noaptea, într-adevăr, aveți un nivel foarte redus de glucoză (acest lucru este posibil mai ales dacă primiți medicamente care stimulează secreția de insulină), medicul poate să vă recomande să modificați regimul de administrare a antidiabeticelor orale.

Dacă, pe de altă parte, veți determina că nivelul glicemiei pe parcursul nopții este normal, dar dimineața, totuși, crește prea tare, medicul va putea să vă recomande să administrați o injecție cu insulină cu durată medie de acțiune (Insulină NPH sau Detemir) imediat înainte de somn.

Tratamentul cu insulină la persoanele la care nivelul glicemiei este ridicat după masă, dar este normal pe nemâncate

Acest patern de hiperglicemie se poate întâmpla:

  • La persoanele la care diabetul de tip 2 a debutat recent și la care pancreasul reușește să controleze glicemia în perioadele dintre mese, dar nu face față influxului masiv de glucoză după mâncare;
  • La persoanele care suferă de mult timp de diabet de tip 2, administrează antidiabetice orale, dar acestea nu mai sunt suficiente pentru a menține glucoza la nivel adecvat.
  • La femeile cu diabet gestațional.

Dacă vă atribuiți la una dintre aceste categorii, pentru a îmbunătăți controlul glicemiei, medicul poate să vă propună, în primul rând, să corectați alimentația (vezi recomandări argumentate științific în privința alimentației), să adoptați un regim mai regulat de alimentație pe parcursul zilei și, suplimentar, să administrați o injecție de insulină cu acțiune medie sau lungă (NPH sau Detemir) dimineața.

Dacă o asemenea schemă de tratament nu va asigura un control adecvat al glicemiei după masă, medicul poate să vă recomande să administrați câte o injecție de insulină cu acțiune ultrascurtă înainte de fiecare masă principală.

Cum se organizează un tratament eficient și sigur cu insulină la copii și la adulți?

Acum că ați înțeles destinația diverselor tipuri de insulină și ați determinat din ce grup fac parte preparatele pe care vi le-a prescris medicul, vă vom prezenta un șir de recomandări și sfaturi care vă vor ajuta să organizați tratamentul mai eficient și mai sigur.

În special, vom explica:

  • Ce prezintă nivelele țintă ale glucozei pe care trebuie să le mențineți în timpul tratamentului cu insulină?
  • Cum se începe sau se ajustează tratamentul cu insulină? Cum se calculează factorul de corecție și la ce folosește acesta?
  • Cum corect se verifică nivelul glucozei în timpul tratamentului cu insulină?
  • Cum se calculează coeficientul de corelație dintre insulină și carbohidrații consumați și cum se utilizează acesta pentru a corecta doza de insulină, în dependență de stilul dvs. de alimentație?
  • Cum se ajustează dozele de insulină în dependență de efortul fizic sau în cazul unui episod de altă boală?
  • Ce-i de făcut dacă tratamentul și-a redus eficiența?
  • De ce este important să faceți notițe detaliate referitor la tratamentul dvs?
  • Care sunt particularitățile tratamentului cu insulină în caz de diabet la copii sau la femei gravide?

Nivelele țintă ale glucozei în sânge, ce trebuie menținute cu ajutorul tratamentului cu insulină

Nivele țintă (obiectivele terapeutice) reprezintă valorile de concentrație a glucozei, menținerea cărora, pe parcursul unei perioade lungi de timp, reduce riscul de dezvoltare a complicațiilor cardiovasculare ale diabetului.

Pe lângă nivelul țintă general, care se stabilește pentru HbA1c, medicul trebuie să vă explice ce concentrații de glucoză va fi nevoie să mențineți în fiecare zi, cu ajutorul insulinoterapiei.

Va trebui să măsurați regulat concentrația glucozei cu ajutorul glucometrului. Dacă cea mai mare parte a timpului concentrația glucozei se va menține sub nivelele țintă, veți ști că faceți un tratament adecvat. În acest caz, și analiza la HbA1c pe care o veți efectua o dată la câteva luni, va indica un control adecvat al glucozei.

Cel mai frecvent, specialiștii le recomandă pacienților nivelele țintă prezentate mai jos, dar, în dependență de situație, medicul poate să vă recomande alte valori:

Pentru asigurarea unui nivel HbA1c mai mic de 7%:

  • Nivelul glicemiei a jeun (dimineața, pe nemâncate) trebuie să fie între 4 și 7 mmol/l.
  • Nivelul glicemiei postprandiale (peste 2 ore după masă) trebuie să fie între 5 și 10 mmol/l.

Pentru asigurarea unui nivel de HbA1c mai mic de 6%:

  • Nivelul glicemiei a jeun (dimineața, pe nemâncate) trebuie să fie între 4 și 6 mmol/l
  • Nivelul glicemiei postprandiale (peste 2 ore după masă) trebuie să fie între 5 și 8 mmol/l.

Autocontrolul: cum se măsoară corect nivelul glucozei în sânge cu ajutorul glucometrului și de ce este important să o faceţi?

Fiecare persoană care administrează un tratament cu insulină trebuie, în mod regulat, să verifice nivelul glucozei cu ajutorul glucometrului personal. Aceasta este o regulă strictă.

Insulinoterapia are următoarele particularități:

  • Dacă, la un moment dat, o persoană va administra o doză de insulină mai mare decât ar fi necesară pentru prelucrarea glucozei din sânge, se poate întâmpla o reducere critică a nivelului de glucoză (acces de hipoglicemie). Această stare este periculoasă pentru viață (persoana afectată poate să piardă cunoștința, să intre în comă sau să decedeze). De aceea, înainte de a administra următoarea doză de insulină, pacientul trebuie numaidecât să știe la cel nivel este glicemia lui la moment.
  • Pe de altă parte, dacă pancreasul persoanei afectate practic nu secretă insulină (acest lucru este caracteristic pentru majoritatea bolnavilor cu diabet zaharat de tip 1), atunci chiar și omiterea unei singure doze de insulină poate să ducă la o dereglare gravă a echilibrului energetic în organism, la creșterea exagerată a glicemiei și poate să provoace un acces de cetoacidoză. Din acest motiv, dacă persoana vede că nivelul de glucoză este prea mare, ea poate să mărească doza ulterioară de insulină (conform unui algoritm stabilit împreună cu medicului), pentru a compensa deficitul.

Astfel, pe toată durata tratamentului cu insulină, pacientul trebuie să urmărească ca nivelul de glucoză să se încadreze în limitele stabilite, să nu fie nici prea mare, nici prea mic.

La începutul tratamentului sau în perioada de ajustare a tratamentului medicul poate să vă recomande să măsurați nivelul glucozei de cel puțin 4 ori pe zi (înainte de fiecare masă + înainte de somn) sau mai frecvent (înainte de fiecare masă + peste 2 ore după fiecare masă + înainte de somn + noaptea).

Dacă deja ați citit mai sus despre schemele de tratament cu insuline care se utilizează în diferite situații, puteți să înțelegeți că asemenea măsurări frecvente sunt necesare pentru a determina în ce perioade concentrația glucozei este mărită și când este normală sau scăzută. Având la dispoziție aceste date, medicul va putea alcătui un plan de tratament care să corespundă necesităților dvs. individuale.

Atunci când planul de tratament va fi stabilit, va trebui să continuați măsurările glicemiei în fiecare zi.

Dacă veți administra mai multe injecții de insulină pe zi, sau veți utiliza o pompă cu insulină, va trebui să măsurați glicemia nu mai rar de 3-4 ori pe zi. În cadrul cercetărilor științifice s-a determinat că la pacienții care s-au învățat să determine corect nivelul de glucoză și o fac în mod regulat, diabetul și riscul complicațiilor se controlează mult mai bine decât la pacienții care ignoră această recomandare.

Dacă veți avea o schemă mai simplă de insulinoterapie (de exemplu, o singură injecție pe zi cu un medicament cu durată lungă de acțiune), atunci, pentru o bună monitorizare, poate să fie suficientă o singură măsurare a glicemiei pe zi (periodic alternând timpul de măsurare: dimineața, seara, înainte de somn, etc.) sau două măsurări pe zi (dimineața și seara).

Cum să alegeți glucometrul?

Recomandări generale:

  1. Însăși glucometrul poate să vă servească mult timp, dar testele cu ajutorul cărora se fac analizele trebuie schimbate permanent. Din acest motiv, dacă asigurarea cu numărul necesar de teste pentru glucometru poate să aibă un impact important asupra bugetului familiei dvs., în primul rând atrageți atenția la prețul seturilor de teste care se potrivesc pentru diferite glucometre.
  2. Toate glucometrele îndeplinesc una și aceeași funcție – măsoară concentrația glucozei în sânge. Această funcție, în mod normal, trece un control riguros încă la etapa de producere. Însă nu toate glucometrele sunt la fel în ceea ce ține de parametrii tehnici. În special puteți să atrageți atenția la:
    • Calitatea ecranului;
    • În ce formă se afișează rezultatele;
    • Ce dimensiuni are aparatul și dacă vă va fi comod să-l luați cu dvs. pentru a putea face măsurări în afara casei;
    • Prezența funcției de „memorizare” a rezultatelor măsurărilor;
    • Posibilitatea de conectare la telefonul mobil sau calculator pentru descărcarea și încărcarea automată a datelor;
    • Cum arată și cum se utilizează dispozitivul de înțepare a pielii, ce intră în setul glucometrului;
    • De la ce tip de baterii se alimentează.
  3. Unele glucometre permit nu doar măsurarea glicemiei, ci, suplimentar, mai au și funcția de măsurare a nivelului cetonelor în sânge, cu ajutorul unor benzi de testare separate. Această funcție poate să fie importantă și utilă în cazul persoanelor cu diabet de tip 1. După cum știți, în cazul acestei boli, în diverse situații poate să crească riscul de apariție a acceselor de cetoacidoză. Pentru a preveni aceste accese sau pentru a opri evoluția lor trebuie să aveți posibilitatea de a măsura nivelul cetonelor. Dacă glucometrul dvs. nu va avea această funcție, va trebui să procurați de la farmacie niște benzi de testare speciale, pentru urină. Această analiză nu necesită înțeparea pielii, dar poate să fie mai puțin precisă, deoarece concentrația cetonelor în urină poate fi mai mică decât în sânge.
  4. După procurarea glucometrului, va trebui să verificați exactitatea măsurărilor. De regulă, aceasta se face în felul următor: aduceți cu dvs. glucometrul la următoarea vizită la medic și măsurați nivelul de glucoză în sânge mai întâi cu glucometrul dvs., iar apoi, încă o dată, cu ajutorul glucometrului din spital, care a fost supus calibrării și testării de laborator.

Cum se fac notițe referitor la tratament?

Este foarte important să faceți însemnări pe parcursul tratamentului. La început, notițele vor fi unica cale de stabilire a unei scheme eficiente de tratament. Acumulând date pentru o perioadă mai mare, veți putea să prognozați care va fi glicemia în diferite situații cu care v-ați confruntat deja anterior. De exemplu, veți ști că în timpul unei răceli, necesitățile organismului în insulină cresc, veți ști în ce măsură crește glicemia după anumite feluri de mâncare și, respectiv, de câtă insulină veți avea nevoie, veți ști cu cât trebuie să reduceți doza de insulină înainte de un anumit tip de exerciții fizice, etc.

Pentru însemnări puteți utiliza orice mijloc vă convine, de la un simplu carnet până la aplicații speciale pentru telefonul mobil sau calculator. Este important doar ca acest mijloc să fie întotdeauna la dispoziția dvs. ca să puteți să introduceți date în orice moment.

Puteți să discutați cu medicul ce informații vă recomandă el să notați. Medicul poate să vă arate exemple de jurnale sau să vă dea niște șabloane pre-formatate pentru a vă orienta mai ușor.

Începutul și ajustarea tratamentului cu insulină

Dacă abia urmează să începeți tratamentul cu insulină sau dacă deja de ceva timp, administrați preparate de insulină dar nu sunteți mulțumit de eficiența tratamentului și ați vrea să-l corectați, medicul poate să vă recomande spitalizarea pentru câteva zile sau să mergeți la un curs de lecții speciale (școala pacientului cu diabet). În dependență de caz, medicul poate să vă propună să faceți ajustarea ambulatoriu, dacă veți avea posibilitatea să mențineți o legătură permanentă cu el (prin telefon, email, etc.).

Luând în considerație faptul că necesitatea de insulină a unei persoane depinde de compoziția alimentației și de nivelul de efort fizic, în decursul întregii perioade incipiente (sau de ajustare) a tratamentului, va trebui să duceți un stil de viață destul de uniform: să mâncați aceeași mâncare, în aceleași cantități și să respectați același regim de activități fizice.

Mulți oamenii care abia încep tratamentul cu insulină sunt îngrijorați și descurajați atunci când nu reușesc să mențină glicemia la nivel constant, și aceasta fluctuează ba prea sus, ba prea jos. Într-adevăr, stabilirea unei scheme eficiente de tratament cere timp și efort. Acest lucru este determinat de faptul că diferiți oameni au o diferită sensibilitate față de insulină și, respectiv, necesități diferite de această  substanță. Estimarea exactă în prealabil a necesității de insulină nu este posibilă, de aceea, ea se determină pe parcurs, prin metoda „încercărilor și erorilor”.

Pentru început, medicul va stabili un regim de dozare, în baza necesității dvs. presupuse. Un asemenea tratament, desigur, nu va fi foarte exact, dar va corecta cele mai semnificative dereglări ale controlului glicemiei.

  • Pentru persoanele cu diabet zaharat de tip 1, necesitatea diurnă (24 ore) de insulină poate să constituie aproximativ 0,5-0,7 unități per 1 kg de masă corporală.
  • La copii și la adolescenți cu diabet de tip 1, necesitatea diurnă de insulină poate să varieze: de la 0,5 până la 2 unități per 1 kg de masă corporală, însă cel mai frecvent constituie 0,5-1 U/kg. Chiar la începutul tratamentului, pentru o scurtă perioadă de timp, necesitatea de insulină poate să se reducă până la 0,1-0,3 U/kg. În perioadele de creștere rapidă în adolescență, necesitatea de insulină a copilului poate să crească până la 1,5 U/kg și mai mult.
  • Adulții cu diabet de tip 2 pot avea nevoie de aproximativ 0,6 unități de insulină per 1 kg de masă corporală, pe 24 ore.

După cum am explicat anterior, concomitent cu insulinoterapia, va trebui să măsurați regulat concentrația de glucoză în sânge și să faceți însemnări detaliate.

În perioada incipientă sau de ajustare a tratamentului, pentru efectuarea autocontrolului se recomandă să luați întotdeauna sânge din deget și nu din alte regiuni ale corpului. Concentrația glucozei în sângele capilar din alte regiuni poate să varieze mai mult, comparativ cu cel din deget.

În baza datelor acumulate în decursul a 2-3 zile, medicul va putea să înțeleagă în ce momente ale zile „nu vă ajunge” insulină și când insulina este în exces (asta se întâmplă mai rar).

Reieșind din aceste date, el va ajusta schema de tratament, mărind sau micșorând dozele de insulină (de regulă, la o etapă de ajustare se corectează o singură doză de insulină).

În tabelele de mai jos sunt prezentate valorile, în baza cărora, de obicei, se ajustează dozele de insulină:

Ajustarea dozelor de insulină în cazul regimului cu injecţii multiple (insulină bazală 1 dată pe zi + insulină cu acţiune de scurtă durată înainte de fiecare masă).

Glicemia pe nemâncate, în decursul a 3 zile

mmol/l (mg/dl)

Cu câte unităţi trebuie crescută sau scăzută doza de insulină bazală

Glicemia înainte de masă sau înainte de somn, în decursul a 3 zile

mmol/l (mg/dl)

Cu câte unităţi trebuie crescută sau scăzută doza de insulină cu acţiune scurtă sau ultrascurtă
Peste 9,90 (> 180) +8 Peste9,90 (> 180) +3
Între 8,80 şi 9,90 (160-180) +6 Între 8,80 şi 9,90 (160-180) +2
Între 7,70 şi 8,75 (140-159) +4 Între 7,70 şi 8,75 (140-159) +2
Între 6,60 şi 7,65 (120-139) +2 Între 6,60 şi 7,65 (120-139) +1
Între 5,50 şi 6,55 (100-119) +1 Între 5,50 şi 6,55 (100-119) Doza nu se modifică
Între 4,40 şi 5,45 (80-99) Doza nu se modifică Între 4,40 şi 5,45 (80-99) – 1
Între 3,30 şi 4,35 (60-79) – 2 Între 3,30 şi 4,35 (60-79) – 2
Sub 3,30 (< 60) – 4 Sub 3,30 (< 60) – 4

Ajustarea dozelor de insulină, în caz de utilizare a preparatelor premixate

Glicemia pe nemâncate, în decursul a 3 zile

mmol/l (mg/dl)

Cu câte unităţi trebuie crescută sau scăzută doza de insulină înainte de cină

Glicemia seara, înainte de masă, în decursul a 3 zile

mmol/l (mg/dl)

Cu câte unităţi trebuie crescută sau scăzută doza de insulină înainte de micul dejun
Peste9,90 (> 180) +6 Peste9,90 (> 180) +6
Între 7,76 şi 9,90 (141-180) +4 Între 7,76 şi 9,90 (141-180) +4
Între 6,11 şi 7,70 (111-140) +2 Între 6,11 şi 7,70 (111-140) +2
Între 4,40 şi 6,05 (80-110) Doza nu se modifică Între 4,40 şi 6,05 (80-110) Doza nu se modifică
Între 3,30 şi 4,35 (60-79) – 2 Între 3,30 şi 4,35 (60-79) – 2
Sub 3,30 (< 60) – 4 Sub 3,30 (< 60) – 4

Pentru stabilirea definitivă a tratamentului pot fi necesare mai multe etape de ajustare.

Nici într-un caz nu încercați să ajustați tratamentul singuri! Orice modificări în schema de tratament trebuie numaidecât convenite împreună cu medicul!

Atunci când tratamentul va fi definitivat și glucometrul dvs. va arăta că nivelele de glicemie corespund nivelelor țintă stabilite: bazal, înainte de masă și după masă, veți putea calcula doi parametri importanți:

  1. Coeficientul de corelație dintre insulină și carbohidrații din alimentație.
  2. Factorul de corecție.

Cu ajutorul acestor parametri veți putea alcătui un program flexibil de tratament, care vă va permite să ajustați dozele de insulină la modul dvs. de viață:

  • diferite feluri de mâncare, consumate cu diferite ocazii;
  • diferite nivele de efort fizic;
  • starea sănătății;
  • modificări ale regimului zilei în timpul călătoriilor, sărbătorilor, etc.

De asemenea, veți putea să corectați doza de insulină în cazul în care, dintr-un motiv oarecare, doza precedentă se va dovedi inexactă și controlul glicemiei va fi nesatisfăcător.

Acești parametri pot fi deosebit de utili și chiar strict necesari în cazul în care trebuie să faceți câte o injecție de insulină înainte de fiecare masă principală.

Pe de altă parte, dacă trebuie să faceți o singură injecție de insulină bazală pe zi, acești parametri nu sunt necesari. În acest caz va fi suficient să măsurați în mod regulat glicemia și să duceţi un stil de viață relativ uniform.

Coeficientul de corelație între insulină și carbohidrați. Cum se ajustează doza de insulină în dependență de compoziția mâncării?

După cum am spus anterior, persoanele cu diabet de tip 1 sau 2 nu trebuie să respecte o careva dietă „specială”. În locul „dietei diabeticilor”, pacienții cu diabet trebuie să se alimenteze în conformitate cu recomandările de alimentație, care, în mod dovedit, reduc riscul de boli cardiovasculare. Același stil de alimentație li se recomandă tuturor oamenilor.

Principala deosebire este că, în caz de diabet, trebuie să vă învățați  cât mai exact să determinați doza de insulină necesară pentru prelucrarea carbohidraților din alimentație.

Pentru a efectua acest calcul veți avea nevoie să determinați, în primul rând, coeficientul de corelație dintre carbohidrați și insulină.

Acest parametru se descifrează ca cantitatea de grame de carbohidrați pe care organismul dvs. poate să o asimileze cu ajutorul a 1 unitate de insulină.

Pentru calcularea coeficientului respectiv veți avea nevoie de datele acumulate în perioada ajustării tratamentului sub controlul medicului, atunci când ați reușit, pe parcursul câtorva zile, să mențineți indicii glicemiei în limitele țintă stabilite.

  1. Utilizând notițele dvs. și datele de pe etichetele produselor, determinați ce cantitate de carbohidrați (în grame) se conținea într-un anumit fel de mâncare, după consumarea căruia ați reușit să atingeți un nivel adecvat de glucoză după masă.
  2. Scădeți din această valoare cantitatea de fibre din porția consumată (din punct de vedere chimic, fibrele sunt carbohidrați, dar ele nu se absorb din intestin).
  3. Divizați valoarea obținută la doza de insulină pe care ați administrat-o înainte de mâncare.

De exemplu, dacă ați mâncat orez integral, pregătit din 80 g de produs uscat, iar înainte de mâncare ați administrat 5 unități de insulină cu durată ultrascurtă de acțiune, trebuie să faceți următorul calcul:

Pe etichetă este indicat că în 100 g de orez se conțin 72 g de carbohidrați și 4 g de fibre.

Astfel:

Cantitatea totală de carbohidrați din porția consumată = 80 * 72 / 100 = 57

Cantitatea de fibre din porția consumată = 80 * 4 / 100 = 3,2

Cantitatea de carbohidrați pe care organismul le-a absorbit = 57-3,2 = 53,8 = aproximativ 55

Deci, coeficientul de corelație dintre insulină și carbohidrați = 55/5 =11

La diferiți oameni coeficientul de corelație dintre insulină și carbohidrați poate să varieze destul de mult: între 10 și 15.

Repetați procedura de calculare a coeficientului pentru alte mese, după care, de asemenea, ați reușit să mențineți un control bun al glucozei în sânge și verificați dacă obțineți aproximativ aceleași valori. Dacă da – atunci puteți considera că coeficientul de corelație între carbohidrați și insulină a fost determinat corect și că-l puteți utiliza pentru calcularea dozelor de insulină necesare pentru mesele ulterioare.

După cum am spus, în timpul tratamentului cu insulină trebuie să monitorizați regulat nivelul glicemiei cu ajutorul glucometrului. Pentru a verifica dacă coeficientul pe care l-ați determinat „funcționează” corect, în prima perioadă după calculare (și după fiecare nou produs alimentar consumat), puteți să verificați nivelul glucozei peste 2 ore după masă. Dacă indicii glicemiei se vor menține în limitele stabilite, veți ști că ați calculat bine coeficientul de corelație.

Dacă veți observa că coeficientul nu funcționează exact, veți putea să-l corectați în baza noilor date înregistrate în jurnal.

Dacă administrați insuline cu acțiune de durată scurtă (insulină NPH), pentru calcularea dozei de insulină pe care trebuie să o administrați este nevoie să calculați cantitatea totală de carbohidrați de la masa principală și din toate gustările de până la următoarea masă principală.

Dacă administrați insuline cu durată ultrascurtă de acțiune, pentru calcularea dozei de medicament trebuie să calculați doar carbohidrații ce se conțin în masa principală. Gustarea (snack-ul), în acest caz, se va considera o masă separată și, dacă va conține o cantitate semnificativă de carbohidrați, odată cu ea va trebui să mai administrați o doză corespunzătoare de insulină de durată ultrascurtă.

Cum se utilizează coeficientul de corelație dintre carbohidrați și insulină?

Cu ajutorul acestui coeficient veți putea determina dinainte ce doză de insulină (cu acțiune scurtă sau ultrascurtă) va trebui să vă administrați înainte de masă, pentru ca peste 2 ore după masă să aveți  glicemia sub nivelul țintă.

Pentru produsele simple, doza de insulină se calculează conform formulei:

Conținutul de carbohidrați în porția de produs pe care urmează s-o consumați / coeficientul de corelaţie între carbohidrați și insulină.

De exemplu, dacă aveți de gând să mâncați o porție de 150 g de paste, care conțin 90 g carbohidrați (după deducerea fibrelor) și coeficientul dvs. de corelație este egal cu 10,6, atunci doza de insulină pe care trebuie să o administrați înainte de masă va fi egală cu: 90/10,6 = 8,49 sau, rotunjit, 8 unități de insulină.

Regula de rotunjire a zecimalelor

Doza de insulină trebuie rotunjită până la număr întreg, spre valoarea mai mică, pentru fracțiunile sub 0,5,  și spre valoarea mai mare, pentru fracțiunile peste 0,5 (adică, 5,4 se rotunjește până la 5, iar 5,5 se rotunjește până la 6).

Cum se calculează doza de insulină, în cazul în care felul de mâncare conține mai multe componente sau vreți să consumați câteva produse diferite?

Pentru a calcula doza de insulină necesară pentru asimilarea felurilor complexe de mâncare, compuse din diferite produse, trebuie mai întâi să calculați cantitatea de carbohidrați ce se conține în fiecare produs în parte și apoi să adunați aceste valori, pentru a determina cantitatea totală de carbohidrați în mâncare. Aplicând formula de mai sus, puteți determina câtă insulină este necesară pentru asimilarea acestei cantități de carbohidrați.

Cum se determină cantitatea de carbohidrați în felurile complexe de mâncare?

Pentru a utiliza corect formula de calcul a cantității de carbohidrați în mâncare, pentru fiecare produs va trebui să determinați cât mai exact trei parametri:

  1. Conținutul de carbohidrați în 100 g de produs;
  2. Conținutul de fibre în 100 g de produs;
  3. Greutatea porției de produs pe care doriți să o consumați.

Pentru multe produse cantitatea de carbohidrați și fibre per 100 g este indicată pe etichetă. Pentru produsele care se vând fără etichetă (de exemplu, fructele și legumele proaspete), puteți să aflați valorile respective din tabele speciale (care pot fi găsite atât la medic, cât și pe internet).

Pentru determinarea greutății produselor consumate, vă recomandăm să utilizați un cântar de bucătărie. Această modalitate este mult mai exactă decât determinarea cantității cu ajutorul unităților de măsurare precum pahar, lingură, felie, cubuleț, etc.

La început va trebui să cântăriți fiecare produs și să calculați ce cantitate de carbohidrați conține. Însă, în curând, veți putea alcătui propriul tabel cu alimente consumate frecvent, măsurate cu propriile unități de măsură.

De exemplu, pentru a determina mai simplu necesitatea de insulină pentru prelucrarea unor produse granulate, veți putea alege un vas de bucătărie, sau să cumpărați vase speciale gradate și să le utilizați în felul următor:

Pentru început, la ochi, alegeți o anumită cantitate de produs (să zicem, orez). Apoi cântăriți această cantitate pe cântarul de bucătărie și calculați cantitatea de carbohidrați și numărul de unități de insulină necesare pentru asimilarea lor. Imediat după cântărire, transferați cantitatea respectivă în paharul gradat și determinați ce volum ocupă. Data viitoare veți putea deodată să luați volumul respectiv de produs și veți ști dintr-odată de ce cantitate de insulină veți avea nevoie pentru asimilarea lui.

În asemenea cazuri, cel mai bine este să nu vă bazați pe memorie. Înscrieți într-un tabel toate datele, inclusiv tipul de produs, volumul ocupat într-un anumit vas, cantitatea de carbohidrați și fibre la 100 g, cantitatea de carbohidrați și doza de insulină.

Cu timpul, veți avea niște tabele generale, adaptate necesităților dvs., cu toate calculele necesare pentru diferite feluri de mâncare și veți putea să adăugați aceste informații și la rețetele culinare din colecția personală.

Unități de pâine

De la medicul dvs. și din alte resurse dedicate diabetului ați putut afla despre existența așa-numitor „unități de pâine”.

Termenul de „unitate de pâine” (UP) a fost introdus în practică de către diabetologi pentru a-i ajuta pe pacienți să aprecieze mai ușor cantitatea aproximativă de carbohidrați în mâncare și, respectiv, doza de insulină pe care să o administreze.

Logica din spatele acestui termen constă în faptul că într-o felie de pâine se conțin aproximativ 10-15 g de carbohidrați și, având în vedere că pâinea este o sursă importantă de carbohidrați în alimentația multor oameni, s-a convenit asupra utilizării ei în rol de unitate de măsură. Apoi s-au elaborat tabele speciale, cu ajutorul cărora pacienții puteau determina ce cantități de carbohidrați se conțin în alte produse din alimentația lor. În aceste tabele, cantitățile de produse se exprimă în diferite unități de măsură casnice (un pumn, un pahar, etc.), iar cantitatea de carbohidrați – în unități de pâine.

Cu ajutorul acestor tabele oamenii puteau să memorizeze niște corelații mai simple. De exemplu, „un măr de dimensiuni medii conține tot atâția carbohidrați cât și o felie de pâine”.

Chiar dacă această modalitate de estimare poate facilita memorizarea, rezultatele ei pot fi destul de inexacte.

  • În primul rând, în diverse surse și tabele, în calitate de 1 UP se iau diferite cantități de carbohidrați: 10, 12 sau 15 g.
  • În al doilea rând, unitățile de măsură casnice pot fi destul de inexacte. Cantitatea de produs dintr-un „pumn” al unui bărbat adult poate să difere de cantitatea ce încape în „pumnul” unei femei.
  • În al treilea rând, în tabele, de regulă, se dau valori întregi de UP, care pot să nu corespundă cu conținutul real de carbohidrați în porția dvs. (de exemplu, puteți să mâncați 1,3 pahare de paste, în loc de exact 1 pahar). De aceea, dacă veți utiliza UP pentru calculul carbohidraților în produsele complexe sau, în general, la o masă, va trebui să fiți atenți la rotunjiri. Dacă veți rotunji numărul de UP pentru fiecare tip de produs din felul de mâncare, veți „pierde” zecimalele pentru fiecare dintre ele și, în rezultat, numărul calculat de UP poate să fie cu 1-2 unități mai mare sau mai mic decât cantitatea reală de carbohidrați.

Sistemul de calcul în baza UP este, cu siguranță, mai bun decât absența oricărui calcul, însă, dacă doriți să obțineți un control calitativ al glicemiei, se recomandă să faceți calcule în baza cântăririlor produselor și determinarea conținutului de carbohidrați în ele.

Factorul de corecție. Ajustarea dozei de insulină în caz de modificare a regimului zilei sau atunci când valoarea glicemiei depășește nivelul țintă

Trebuie să fiți gata de faptul că nu întotdeauna veți reuși să mențineți glicemia în limitele țintă stabilite. Cauzele care pot duce la devieri pot fi foarte diferite: ați fost în vizită și nu ați avut posibilitatea să calculați cantitatea de carbohidrați în mâncare; în grabă, nu ați reușit să mâncați ca de obicei; ați introdus un nou produs în alimentație, care s-a dovedit să conțină mai mulți carbohidrați decât era indicat în tabel, etc.

Totodată, chiar și în asemenea situații, puteți să readuceți glicemia la normal. Pentru asta veți folosi factorul de corecție.

Ce este factorul de corecție?

Factorul de corecție (care mai este numit și factorul individual de sensibilitate față de insulină) înseamnă cu cât se va reduce nivelul glucozei în sânge peste 2-4 ore de la injectarea unei unități de insulină.

Cum se calculează factorul de corecție?

Ca și în cazul celorlalți parametri importanți care participă în alcătuirea planului de insulinoterapie, calculul factorului de corecție se face doar cu participarea medicului.

Dacă administrați analogi ai insulinei (Lispro, Aspart, Glulizină), factorul de corecție (FC) se calculează conform formulei:

FC = 100 / doza totală de insulină în 24 ore

Dacă administrați insuline obișnuite (insulină umană, NPH), factorul de corecție se calculează după formula:

FC = 83 / doza totală de insulină în 24 ore

Doza totală de insulină în 24 ore – este doza diurnă de insulină, exprimată în unități, administrarea căreia vă asigură un bun control al glicemiei.   
Din formulele prezentate mai sus puteți să observați că cu cât este mai mic factorul de corecție, cu atât este mai mare doza de insulină necesară pentru reducerea glicemiei cu 1 mmol/l.

La diferite persoane, în dependență de tipul diabetului, sensibilitatea față de insulină, greutatea corpului, nivelul de activitate fizică și alte particularități, factorul de corecție are valori diferite. În mediu, valoarea lui constituie 2 mmol/l. Asta însemnă că injectarea unei unități de insulină, la mulți oameni cu diabet, reduce nivelul glucozei în sânge cu 2 mmol/l.

Cum anume se utilizează factorul de corecție?

După cum am spus, factorul de corecție se utilizează în toate cazurile când știți că ați încălcat regimul obișnuit al zilei și când observați că concentrația glucozei în sânge nu se încadrează în limitele țintă stabilite (este prea mare sau prea mică).

În asemenea cazuri, veți utiliza factorul de corecție pentru a determina câtă insulină trebuie să administrați la următoarea injecție.

Să presupunem că factorul dvs. de corecție constituie 2 mmol/l și că ați ieșit la un prânz cu prietenii, unde nu ați putut determina exact cantitatea de carbohidrați consumată și, în rezultat, ați administrat mai puțină insulină decât ar fi fost necesar. Verificând glicemia înainte de cină, vedeți că aceasta este la nivelul 9 mmol/l. Astfel, pentru a corecta glicemia, de exemplu, până la nivelul de 5,5 mmol/l, la doza obișnuită de insulină pe care o administrați înainte de cină, trebuie să mai adăugați încă 2 unități.

Dacă, într-o altă situație, observați că glucoza, dimpotrivă, este mai jos de nivelul țintă (de exemplu, 3 mmol/l, în loc de 5), va trebui să reduceți doza ulterioară de insulină cu 1 unitate, pentru nu a provoca un acces de hipoglicemie.

Atrageți atenția asupra faptului că factorul de corecție trebuie utilizat doar cu scop de corectare a unor devieri evidente în tratament.

Dacă observați că nivelul glicemiei deja de mai multe ori a ieșit din limitele țintă, în pofida faptului că ați respectat tratamentul întocmai și nu ați modificat nimic, va trebui să arătați însemnările medicului, pentru a ajusta planul general de tratament.

Cât de exact este factorul de corecție?

Chiar dacă factorul de corecție se calculează în baza anume a dozei dvs. individuale totale de insulină, la început valoarea determinată poate să fie destul de inexactă și pe parcurs va trebui să o ajustați. Utilizând factorul de corecție în diverse situații, veți înscrie cât de exact ați reușit să controlați glicemia cu ajutorul lui. Dacă controlul va fi inexact, medicul vă va ajuta să ajustați valoarea FC.

Trebuie să știți că, cu timpul, factorul de corecție poate să se schimbe. Acest lucru este firesc. Când se va întâmpla o asemenea schimbare, veți observa că tratamentul a devenit mai puțin eficient. În asemenea caz, va trebui să adoptați din nou un stil uniform de viață, pentru a recalcula cantitatea de insulină diurnă necesară pentru un control bun al glucozei și, în baza valorii respective, să calculați noul factor de corecție. Recomandări suplimentare în acest sens sunt prezentate mai jos.

Mai mulți factori de corecție diferiți

În cadrul cercetărilor științifice s-a determinat că la una și aceeași persoană, sensibilitatea față de insulină poate să varieze în decursul zilei. De aceea, medicul poate să vă propună să utilizați mai mulți factori de corecție, pentru diferite momente ale zilei.

De exemplu, dacă măsurarea glicemiei va arăta că aveți o tendință spre hipoglicemie în timpul nopții, pentru calculul dozei de insulină pe care o administrați înainte de somn medicul poate să vă propună să folosiți un FC mai mare, decât FC utilizat pentru determinarea dozei de insulină pentru corecție în timpul zilei. Astfel, înainte de somn, pentru corectarea glicemiei veți administra o doză puțin mai mică de insulină, pentru a preveni un acces nocturn de hipoglicemie.

Pe de altă parte, dacă aveți tendință spre hiperglicemie dimineața, pe nemâncate, medicul poate să vă propună să utilizați pentru calculul dozei de dimineață, un factor de corecție mai mic. Astfel, pentru corecția glicemiei dimineața, înainte de micul dejun, veți utiliza puțin mai multă insulină, decât pentru ajustarea dozelor de zi sau seară. În așa fel veți depăși sensibilitatea relativ redusă față de insulină în orele dimineții, caracteristică în cazul dvs.

Ajustarea tratamentului cu insulină în dependență de intensitatea activităților fizice

După cum am spus mai sus, după stabilizarea tratamentului, va trebui să adoptați un stil de viață care conferă protecție împotriva afecțiunilor cardiovasculare. Un component important al acestui stil de viață îl reprezintă activitățile fizice regulate.

Explicații detaliate în privința tipurilor, gradelor de intensitate și a duratei activităților fizice recomandate veți găsi în ghidul referitor la activități fizice.

În acest capitol vom arăta doar ce influență pot avea exercițiile fizice asupra eficienței tratamentului cu insulină și cum trebuie să ajustați tratamentul.

În cadrul observațiilor asupra unor grupuri mari de oameni cu diabet de tip 1 și 2 s-a stabilit că efortul fizic regulat poate să reducă necesitatea totală de insulină. Astfel, dacă o persoană începe un program de antrenamente, dar continuă să administreze insulina în doze anterioare, în timpul efortului fizic și în decursul a câteva ore după încheierea activității sportive, se poate întâmpla un acces de hipoglicemie.

Dacă doriți să începeți un program de exerciții fizice regulate, cu o intensitate mai mare decât mersul rapid, va trebui să vă consultați mai întâi cu medicul dvs. Acest lucru este important mai ales dacă anterior ați avut cazuri de control inadecvat al glicemiei: episoade de hiperglicemie pronunțată, accese de cetoacidoză sau hipoglicemie severă.

Medicul vă va ajuta să stabiliți un nou plan de tratament, ţinând cont de reducerea fiziologică a glicemiei în timpul și după exercițiile fizice.

În special, medicul poate să vă recomande să măsurați glicemia mai frecvent (înainte, în timpul și după efort fizic), pentru a acumula datele necesare și vă va învăță să corectați eficient tratamentul în baza acestor date.

Dacă veți efectua activitățile fizice în scurt timp după mâncare (așa cum se recomandă), s-ar putea să fie nevoie să reduceți doza de insulină pe care o administrați înainte de masa respectivă cu 30-50%.

Dacă utilizați o pompă cu insulină, poate fi necesar să reduceți frecvența de administrare a insulinei cu 90 minute înainte de efort și să o lăsați la acest nivel încă 90 minute după efort (regimul definitiv, desigur, se stabilește în baza datelor dvs. de autocontrol).

Dacă veți face antrenamentul peste câteva ore după mâncare (mai mult decât peste 3 ore), doza de insulină înainte de această masă rămâne aceeași, dar poate fi necesar să reduceți doza de insulină dinaintea următoarei mese, de după antrenament.

Dacă administrați insulină NPH, asiguraţi-vă ca antrenamentul să nu coincidă cu perioada de activitate maximă a preparatului. Dacă veți vedea că s-ar putea să se întâmple acest lucru, atunci, împreună cu medicul, puteți să decideți să reduceți doza de medicament sau să schimbați ora antrenamentului.

Încă un șir de sfaturi:

Încercați să planificați activitățile fizice pentru una și aceeași oră. Aceasta vă va permite o corecție mai precisă a tratamentului.

În timpul antrenamentului, întotdeauna, țineți la îndemână o sursă de carbohidrați. Dacă brusc vor apărea simptome de hipoglicemie sau dacă nivelul glicemiei se va reduce mai jos de 5,5 mmol/l după antrenament, veți putea preveni un acces mai sever de hipoglicemie consumând 15-20 g de glucoză.

Trebuie să știți că efortul fizic poate să contribuie la apariția cetoacidozei. Acest lucru este mai probabil dacă aveți diabet zaharat de tip 1. Dacă înainte de antrenament nivelul glicemiei este mai mare de 14 mmol/l sau dacă aveți alte semne de cetoacidoză, renunțați la antrenament și străduiți-vă să corectați tratamentul cu insulină (mai jos veți găsi recomandări detaliate în acest sens).

Pentru zilele în care planificați activități fizice intense de lungă durată (excursii, distracții active în parcuri de agrement), s-ar putea să fie necesar, dinainte (de exemplu, începând cu seara, în ajun, sau de dimineață), să reduceți doza de insulină cu 30-50% și să o mențineți la nivel redus pe parcursul întregii zile. Totodată, chiar și în asemenea zile este important să faceți măsurări regulate cu glucometrul, pentru monitorizarea nivelului de glucoză.

Regulile de corecție a tratamentului cu insulină în zilele de boală concomitentă

În perioadele de boală (de exemplu, răceală), necesitatea organismului de insulină se mărește și, respectiv, crește riscul de apariție a cetoacidozei. Mai jos vom explica regulile de bază de ajustare a tratamentului în asemenea situații.

În perioadele „tensionate” trebuie să monitorizați nivelul glicemiei deosebit de strict

Dacă în mod obișnuit verificați nivelul glucozei doar în timpul zilei sau numai de 2 ori pe zi, va fi corect, ca în perioadele de boală concomitentă să verificați nivelul glicemiei mult mai frecvent, de exemplu o dată la fiecare 2-4 ore, inclusiv în decursul nopții. Acest lucru este mai ales necesar dacă măsurările arată că nivelul de glucoză este mai mare decât de obicei.

Trebuie să fiți atenți la apariția potențialelor semne ale cetoacidozei

Simptomele tipice de cetoacidoză includ greață, vomă, dureri abdominale, slăbiciune. În unele cazuri este dificil să deosebiți aceste simptome de manifestările bolii propriu-zise (de exemplu, dacă aveți o intoxicație alimentară), dar, în general, trebuie să fiți atenți la felul în care vă simțiți. Dacă observați simptomele enumerate, adresați-vă cât mai repede la medic (va fi corect să chemați ambulanța!).

În afară de nivelul glicemiei, trebuie să măsurați și nivelul corpilor cetonici

Pentru a putea face această măsurare, medicul poate să vă recomande să aveți întotdeauna acasă teste speciale cu ajutorul cărora puteți determina nivelul corpilor cetonici în urină.

O metodă mai exactă de determinare este prin analiza de sânge. Actualmente, în vânzare există glucometre care permit și măsurarea cetonelor în sânge, cu ajutorul unor benzi speciale.

În perioadele „tensionate” se interzice strict omiterea dozelor de insulină

Una dintre cele mai importante reguli care trebuie respectate în perioadele de boală și stres este că în aceste perioade, nici într-un caz, nu se admite omiterea dozelor de insulină din schema de tratament. Dacă veți omite o doză sau două, riscul de dezvoltare a unui acces de cetoacidoză va crește semnificativ.

În perioadele de boală sau stres se poate de relaxat nivele țintă, însă nu se admite o creștere prea mare a glicemiei

În perioadele de stres și boală mulți specialiști le recomandă pacienților să treacă la o schemă mai relaxată de control al glucozei. Mai jos veți găsi ce valori ale glicemiei se consideră „normale” și care sunt „periculoase”.

Trebuie să știți cum să corectați dozele de insulină în cazul în care nivelul glicemiei sau al corpilor cetonici devine prea înalt

În tabelele de mai jos este prezentat algoritmul recomandat de specialiști pentru corecția dozelor de insulină în zilele de boală concomitentă.

Corecţia tratamentului la adulţi

Nivelul cetonelor Nivelul glucozei (mmol/l) Câtă insulină cu acţiune scurtă sau ultrascurtă se adaugă
În sânge (mmol/l) În urină
< 1,5 negativ < 6,0 Doza obişnuită se reduce cu 10-30%
< 1,5 negativ/
redus
între 6,0 şi 13,9 Doza nu se modifică
< 1,5 negativ/
redus
între 14,0 şi 20,0 La doza obişnuită se adaugă 10% din DDT
< 1,5 negativ/
redus
> 20,0 La doza obişnuită se adaugă 15% din DDT
între 1,5 şi 3,0 mediu între 10,0 şi 15,0 La doza obişnuită se adaugă 15% din DDT
între 1,5 şi 3,0 mediu între 15,1 şi 20,0 La doza obişnuită se adaugă 15% din DDT.  Contactaţi medicul!
> 3,0 înalt > 20 La doza obişnuită se adaugă 20% din DDT.  Contactaţi medicul!

*(DDT – doza diurnă totală de insulină)

Corecţia tratamentului la copii

 

Nivelul cetonelor Nivelul glucozei (mmol/l) Câtă insulină cu acţiune scurtă sau ultrascurtă se adaugă
În sânge (mmol/l) În urină
  < 6,0 Doza obişnuită se reduce cu 5-10%
< 1,5 negativ/
redus
între 6,0 şi 15,0 Doza nu se modifică
< 1,5 negativ/
redus
între 15,1 şi 20,0 La doza obişnuită se adaugă 5-10% din DDT
< 1,5 negativ/
redus
> 20,0 La doza obişnuită se adaugă 10% din DDT
între 1,5 şi 3,0 mediu între 10,0 şi 15,0

La doza obişnuită se adaugă 5% din DDT

Contactaţi medicul!

între 1,5 şi 3,0 mediu >15,0 La doza obişnuită se adaugă 10% din DDT.  Contactaţi medicul!
> 3,0 înalt > 15,0 La doza obişnuită se adaugă între 10 şi 20%  din DDT.  Contactaţi medicul!

*(DDT – doza diurnă totală de insulină)

După cum ați văzut, corectarea dozei de insulină trebuie făcută în două situații: sau atunci când nivelul glicemiei depășește 14 mmol/l, sau atunci când crește nivelul corpilor cetonici (mai sus de 1,5 mmol/l în sânge sau mai sus de mediu în urină).

Pentru corecție se utilizează doar preparatele cu insulină cu acțiune scurtă sau ultrascurtă.

Doza de corecție se calculează ca procent al dozei totale diurne de insulină, pe care ați administrat-o până acum. Această doză suplimentară, trebuie adăugată la doza uzuală de insulină.

De exemplu, dacă până acum ați administrat 35 unități de insulină în 24 ore și, în ziua bolii acute, înainte de o ulterioară doză de insulină (de exemplu, înainte de prânz), ați observat că nivelul glicemiei este mai mare de 14 mmol/l, trebuie să adăugați la doza obișnuită de insulină dinainte de prânz de 5 unități, încă 4 unități (rotunjit de la 3,5, ce reprezintă 10% din 35).

Țineți cont de faptul că, pe măsură ce vă veți însănătoși, necesitatea de insulină va scădea și va fi necesar să reduceți treptat dozele și frecvența injecțiilor, pentru a nu provoca hipoglicemie.

Menținerea unui nivel adecvat de alimentație și hidratare

În perioadele tensionate este foarte important să beți o cantitate suficientă de lichide și să mâncați

Dacă nu puteți mânca mâncare obișnuită, consumați câte 10-15 g carbohidrați la fiecare 1-2 ore (în total, în 24 ore un adult trebuie să consume nu mai puțin de 150-200 g glucide). Puteți să beți un ceai obișnuit, adăugând cantitatea necesară de zahăr în el. Acest lucru este necesar pentru a preveni apariția hipoglicemiei.

În plus, străduiți-vă să beți nu mai puțin de 2,5 l de apă în 24 ore (puteți să beți câte un pahar de 250 ml în fiecare oră). Acest lucru este necesar pentru a preveni deshidratarea (nivelul crescut al glicemiei și cetonelor duce la creșterea pierderii de apă) și pentru a grăbi eliminarea corpilor cetonici din sânge.

Dacă nu faceți față situației, trebuie să vă adresați la medic

Adresați-vă neapărat la medic:

  • Dacă aveți vomă sau diaree pronunțată, din cauza cărora pierdeți apa consumată (vomă – mai frecvent de 1 dată la câteva ore, diaree – mai des de 5 ori în 24 ore).
  • Dacă ați administrat 2 doze suplimentare de insulină dar asta nu a dus la reducerea glicemiei și a corpilor cetonici.
  • Dacă starea dvs. se înrăutățește în decurs de câteva ore.
  • Dacă nu reușiți să mențineți glicemia mai sus de 6 mmol/l (sau 4 mmol/l la copil). În acest caz este crescut riscul de hipoglicemie.
  • Dacă aveți simptome de cetoacidoză (greață, dureri în abdomen).
  • Dacă nu sunteți siguri că știți ce aveți de făcut în această situație.

Particularitățile de ajustare a tratamentului cu insulină la femeile însărcinate

La femeile însărcinate, în special dacă femeia a suferit de diabet și înainte de sarcină, probabilitate de cetoacidoză este mai mare decât la ceilalți oameni. În plus, chiar dacă femeia poate să suporte un acces mai mult sau mai puțin sever de cetoacidoză fără consecințe grave, fătul poate să decedeze. Din acest motiv, regulile de corecție a tratamentului în perioadele de boală la femeile însărcinate sunt mai stricte:

  • În asemenea perioade, trebuie să încercați să mențineți concentrația glucozei nu mai sus de 8 mmol/l;
  • Dacă nivelul glicemiei crește peste 10 mmol/l, trebuie de efectuat periodic testul de urină sau de sânge la corpi cetonici (până nu se normalizează glicemia).

Ajustarea schemei de tratament care a încetat să mai fie eficientă

Dacă un timp îndelungat tratamentul cu insulină a fost bine ajustat dar apoi, treptat, aceeași schemă a încetat să mai controleze glicemia la fel de eficient, poate să fie necesară o nouă ajustare.

Acest lucru este firesc. În diferite perioade ale vieții și, din diferite motive, necesitatea de insulină poate atât să crească, cât și să scadă.

Pentru ajustarea tratamentului se aplică același algoritm ca și în cazul stabilirii unei scheme de tratament de la bun început (vezi mai sus).

Dacă veți observa că tratamentul nu asigură controlul adecvat al glicemiei (adică, cauzează accese de hipoglicemie sau, dimpotrivă, nu reduce glicemia suficient de bine), trebuie să adoptați temporar un mod uniform de viață și să efectuați observații asupra stării dvs. în decursul a câteva zile, utilizând dozele anterioare de insulină şi parametrii utilizați în determinarea lor (factor de corecție, corelația dintre insulină și carbohidrați, doza diurnă totală de insulină). Dacă observațiile vor arăta că tratamentul, într-adevăr, nu este adecvat, veți putea să arătați însemnările medicului, pentru a face corecțiile necesare.

În continuare vom da câteva sfaturi pentru situația când eficiența tratamentului începe să se reducă:

  • Înainte de a face orice schimbări în schema de tratament, neapărat verificați exactitatea funcționării glucometrului dvs. După cum am spus mai sus, va fi corect să aduceți glucometrul la medic și să măsurați glicemia cu ajutorul lui și apoi cu dispozitivul din spital, pentru a compara rezultatele.
  • Asigurați-vă că respectați cu exactitate recomandările referitor la modul de efectuare a injecțiilor:
    • Asigurați-vă că respectați regula de rotație a locului de injectare;
    • Asigurați-vă că introduceți preparatul strict sub piele și nu în mușchi sau în interiorul unor indurații care pot apărea în locurile de injectare;
    • Asigurați-vă că utilizați corect dispozitivul de injectare, etc.
  • Străduiți-vă să apreciați cât de regulat faceți injecțiile. Reușiți să administrați medicamentul la aceleași ore? Dacă nu – corectați acest lucru.
  • Verificați dacă condițiile de păstrare a insulinei sunt corespunzătoare și dacă nu a expirat termenul de valabilitate a medicamentului. Dacă aveți posibilitatea, încercați să faceți o injecție, folosind insulină dintr-o altă fiolă. Uneori, chiar și în caz de termen valabil, insulina poate să-și reducă eficiența farmacologică. Acest lucru deseori se întâmplă din cauza încălcării condițiilor de păstrare la farmacie sau acasă.
  • Atrageți atenția la alte medicamente, pe lângă insulină, pe care le-ați administrat în ultima vreme. Multe medicamente pot influența metabolismul glucozei.
  • Dacă planul dvs. de alimentație s-a schimbat, asigurați-vă că  calculați corect cantitatea de carbohidrați.
  • Atrageți atenția asupra faptului dacă nu ați modificat intensitatea și/sau durata activităților fizice.
  • Atrageți atenția dacă nu s-a schimbat greutatea dvs. La mulți oameni creșterea în greutate reduce sensibilitatea față de insulină și, respectiv, scade eficiența tratamentului cu insulină.
  • Pe perioada verificării excludeți complet consumul de alcool și gustările dintre mesele principale.
  • Insulina trebuie introdusă strict sub piele, nu în stratul adipos, nu intramuscular și nu intravenos! Medicul dvs. va trebui să vă explice cum se face corect injecția, în dependență de tipul dispozitivului pe care îl veți utiliza.
  • Deși injecțiile de insulină pot fi făcute și prin haină, înainte de injectare se recomandă, totuși, să examinați porțiunea de piele în care urmează să introduceți medicamentul. Pentru ca medicamentul să acționeze conform așteptărilor (nu mai repede și nu mai lent), este important ca acul să nu nimerească într-un focar de inflamație sau într-un nodul dur, care se poate forma pe locurile injecțiilor anterioare (asemenea indurații se numesc focare de lipohipertrofie – adică creșterea exagerată a țesutului adipos). Dacă veți observa formarea unui astfel de focar, străduiți-vă să faceți injecțiile mai departe de locul respectiv, până focarul nu va dispărea complet.
  • Desigur, înainte de a face o injecție, trebuie să vă asigurați că zona respectivă este curată. În condițiile casnice nu este nevoie de dezinfectare. Dezinfecția locului de injectare este necesară doar atunci când sunteți în spital (în condiții spitalicești este crescut riscul de infecții cu microorganisme rezistente la multe antibiotice).
  • Cel mai frecvent se recomandă să faceți injecții sub pielea din regiunea abdomenului, în jurul ombilicului (mai ales dacă utilizați insulină cu acțiune scurtă sau ultrascurtă). Insulina se absoarbe în sânge cel mai rapid anume din această regiune. În plus, acesta este cel mai comod loc pentru auto-administrare. Trebuie să știți că injecțiile pot fi efectuate și în alte regiuni: fese, coapse și brațe.
  • În timpul celui de-al treilea trimestru de sarcină se recomandă ca injecțiile să fie făcute în flancuri (părțile laterale ale abdomenului), și nu în regiunea ombilicului.
  • Respectați rotația locurilor de injectare (trebuie să stabiliți cu medicul algoritmul de rotație) pentru ca fiecare injecție nouă să fie făcută la nu mai puțin de 1 cm distanță de injecția anterioară.
  • Niciodată nu utilizați același ac pentru 2 injecții, chiar dacă aveți de efectuat două injecții consecutive.
  • În unele cazuri, după injecție poate să apară sângerare sau pe locul injectării se poate forma o vânătaie. Aceste fenomene nu sunt periculoase și nu reduc eficiența tratamentului.
  • Pentru ca injecțiile să fie mai puțin dureroase, puteți utiliza cele mai scurte ace, cu lungimea de 4 mm. Ele se consideră potrivite pentru toți pacienții. Acele mai scurte sunt, de regulă, și cele mai subțiri, motiv pentru care injecțiile făcute cu ajutorul lor, practic, nu provoacă durere. De asemenea, străduiți-vă să nu nimeriți direct la rădăcina unui fir de păr.
  • Dacă trebuie să introduceți un volum mare de insulină, medicul poate să vă recomande să utilizați un ac cu lungimea de 8 mm. În acest caz, trebuie să formaţi din piele o cută și să administrați injecția în cuta respectivă, introducând acul sub un unghi de 45 grade.

Recomandări cu privire la efectuarea injecțiilor cu insulină

Tratamentul cu ajutorul unei pompe de insulină

Pompa de insulină este un dispozitiv electronic portativ care, printr-un cateter (tub) special, introdus și fixat sub piele, administrează, în mod regulat, doze pre-programate de insulină. Din punct de vedere fiziologic, pompa de insulină este cea mai exactă metodă de imitare a funcționării normale a pancreasului.

La utilizarea pompei de insulină, controlul nivelului de glucoză se asigură doar prin intermediul insulinei cu durata de acțiune scurtă sau ultrascurtă.

Pentru menținerea unui anumit nivel (bazal) de insulină în sânge, pompa introduce în mod regulat (o dată la câteva minute), o mică cantitate de insulină. Pentru a asigura asimilarea glucozei după mâncare, pompa introduce sub piele o doză de insulină mai mare (bolus). Atât nivelul bazal cât și dozele bolus sunt programate de către pacient, reieșind din necesitățile individuale de insulină, conținutul carbohidraților în mâncare, nivelul activităților fizice, etc.

De regulă, în pompă se încarcă o cantitate de insulină suficientă pentru 3 zile. Atunci când această cantitate se termină, pompa trebuie reîncărcată, iar cateterul se plasează într-o altă regiune.

Tratamentul cu pompă este mai eficient decât tratamentul cu injecții?

După cum arată cercetările, eficiența tratamentului cu pompă de insulină, în mare parte, este comparabilă cu eficiența tratamentului cu injecții obișnuite de insulină, sau este doar puțin mai mare. Astfel, alegerea dintre pompă și injecții obișnuite se face în baza altor considerente (costul, comoditatea practică), și nu din motive de eficiență.

În comparație cu injecțiile obișnuite de insulină, pompa are un șir de avantaje:

  • Oferă posibiltatea de a regla foarte exact doza de medicament. Unele pompe permit ajustarea dozei cu 0,025-0,1 unități de insulină. Acestă precizie depășește cu mult posibilitățile seringilor și a altor dispozitive de administrare a insulinei.
  • Într-o anumită măsură, pompa simplifică tratamentul. Cel puțin, nu este nevoie de efectuat multiple injecții pe parcursul zilei.
  • Programul electronic al unor pompe poate fi foarte util în calcularea corectă a dozelor și ajustarea tratamentului în diferite situații.

Datorită faptului că pompa permite o reglare mai fină a dozelor administrate, unii specialiști recomandă utilizarea ei în următoarele situații:

  • Dacă persoana respectivă are accese frecvente de hipoglicemie (inclusiv nocturne sau asociate cu efortul fizic) și/sau dacă are accese de hipoglicemie nesesizată (nu sesizează reducerea nivelului de glucoză în sânge);
  • Dacă foarte frecvent se înregistrează un nivel ridicat al glicemiei bazale, dimineața, care nu se corectează prin alte modalități de tratament;
  • Dacă tratamentul cu insulină este indicat unei femei cu diabet care planifică sarcina sau este însărcinată;
  • Dacă persoana afectată are un stil de viață neuniform;
  • Dacă persoana tratată are o necesitate foarte mică de insulină.

Dacă considerați că pompa de insulină ar putea fi o soluție bună în cazul dvs., discutați neapărat cu medicul referitor la posibiltatea de a alege această metodă de tratament.

Dacă se utilizează o pompă de insulină, este nevoie de verificat nivelul glicemiei pe parcursul zilei?

Da, la utilizarea pompei de insulină, nivelul glicemiei trebuie măsurat cu ajutorul glucometrului personal la fel de frecvent, ca și în cazul tratamentului cu injecții multiple sau chiar mai des.

Necesitatea controlului regulat se explică prin următoarele: ca și orice alt dispozitiv, pompa de insulină se poate defecta (cateterul se poate bloca sau răsuci, în pompă se poate termina insulina, poate să se descarce bateria, etc.). Pentru că persoanele care utilizează pompa primesc doar insuline cu durata scurtă sau ultrascurtă de acțiune și nu primesc insulină cu acțiune lentă, în caz de defectare a pompei, un acces de cetoacidoză poate să se dezvolte destul de rapid.

Monitorizarea continuă a glicemiei

Actualmente există și dispozitive electronice care pot monitoriza permanent concentrația glucozei în sânge și pot semnaliza dacă nivelul glicemiei devine prea înalt sau prea jos. Asemenea dispozitive pot fi o soluție bună în cazul oamenilor care vor să obțină un control foarte strict al glicemiei și sunt gata să depună efortul necesar pentru asta.

Neajunsul principal al acestor dispozitive este că ele măsoară nivelul glucozei nu în sânge, ci în lichidul intercelular și asta poate conduce la o anumită inexactitate a rezultatelor (concentrația glucozei în lichidul intercelular se modifică puțin mai lent decât în sânge). De aceea, la utilizarea unui dispozitiv de monitorizare continuă a glicemiei, trebuie de atras atenția nu la nivelul absolut al glucozei, ci la tendința spre creștere sau scădere.

Trebuie să spunem că, la moment, sistemele de monitorizare continuă a glucozei nu pot să înlocuiască definitiv glucometrul, dar pot să ofere informații suplimentare, ce nu pot fi obținute cu ușurință cu ajutorul unui glucometru simplu, cum ar fi paternul de modificare a nivelului glucozei pe parcursul nopții.

Posibilele probleme și complicații cu care se pot confrunta persoanele bolnave de diabet zaharat de tip 1 sau 2. Cum pot fi ele prevenite sau controlate?

Mai jos vom prezenta răspunsuri la întrebări legate de niște probleme specifice care pot apărea la persoanele cu diabet. Vom explica de ce apar aceste probleme, cum se pot manifesta ele și, cel mai important, ce puteți face pentru a le preîntâmpina sau pentru a le ține sub control.

Cel mai important: ce puteți face pentru a preveni complicațiile diabetului?

Pentru a preîntâmpina apariția potențialelor complicații ale diabetului trebuie, în primul rând, cât mai exact, să respectați tratamentul, pentru a menține glicemia întotdeauna în limitele țintă stabilite.

În al doilea rând, trebuie să vă străduiți să implementați cât mai exact toate celelalte recomandări de grijă față de sine.

În al treilea rând, trebuie să întrebați medicul când și ce investigații profilactice trebuie să efectuați. După cum vom arăta mai jos, asemenea examinări vor permite depistarea la timp a complicațiilor și, la necesitate, tratarea lor.

În ghidurile specializate se recomandă următoarele investigații:

Dacă încă nu ați efectuat aceste testări, trebuie să o faceți chiar dacă vă simțiți bine și tratamentul antidiabetic se desfășoară normal.

Accesele de cetoacidoză

Cetoacidoza este o stare periculoasă care apare în situațiile în care organismul omului are o insuficiență pronunțată de insulină.

În timpul unor asemenea accese poate avea loc dereglarea funcției creierului și a altor organe interne, iar persoana afectată poate să piardă cunoștința, să intre în comă sau să decedeze.

Din această cauză, este important să cunoașteţi bine:

  • în ce situații crește riscul de cetoacidoză;
  • ce simptome pot indica debutul cetoacidozei;
  • cum puteți determina concentrația corpilor cetonici în urină sau în sânge;
  • ce trebuie să faceți pentru a preîntâmpina accesul.

La persoanele cu diabet probabilitatea de dezvoltare a cetoacidozei este deosebit de înaltă înainte de începerea tratamentului, deoarece în această perioadă deficitul de insulină poate fi foarte pronunțat.

Cetoacidoza poate să se întâmple și în perioade de tratament adecvat, atunci când organismul este supus unui efort energetic sporit (antrenamente fizice intense și îndelungate, stres pronunțat, extenuare, alte boli, etc.).

Alte situații în care riscul de cetoacidoză crește sunt: nerespectarea schemei de tratament cu insulină (dacă omiteți una sau mai multe doze), defectarea pompei de insulină, reducerea eficienței insulinei din cauza încălcării condițiilor de păstrare, etc.

Simptomele și semnele de cetoacidoză includ: greață, vărsături, dureri abdominale, creșterea concentrației de glucoză în sânge (peste 10-14 mmol/l), încețoșarea vederii.

Pentru a preveni accesele de cetoacidoză trebuie să vă învățați să determinați nivelul corpilor cetonici în organism și să corectați doza de insulină în situațiile când probabilitatea de acces crește. Recomandări detaliate în acest sens sunt prezentate mai sus, în paragraful dedicat Regulilor de corecție a tratamentului în zilele de boală concomitentă.

Reducerea pronunțată a nivelului glucozei în sânge (hipoglicemie)

Accesele de hipoglicemie pot fi periculoase pentru că în timpul lor persoana afectată poate să piardă cunoștința. În cazuri rare, hipoglicemia cauzează comă sau deces.

Hipoglicemia se poate dezvolta la toate persoanele care administrează preparate de insulină sau medicamente care stimulează secreția de insulină. Din acest motiv, dacă primiți un astfel de tratament, trebuie să cunoașteți bine simptomele hipoglicemiei și ce trebuie să faceți la apariția lor.

Simptomele principale ale unui debut de hipoglicemie sunt:

  • Senzație puternică de foame;
  • Transpirație excesivă;
  • Slăbiciune și tremur;
  • Puls frecvent (tahicardie);
  • Apariția bruscă a unei senzații de oboseală pronunțată;
  • Amețeli;
  • Modificări de comportament (în timpul unui acces de hipoglicemie persoana afectată poate să se poarte similar cu un om în stare de ebrietate).

La apariția primelor simptome (sau dacă presupuneți că ați putea avea hipoglicemie), trebuie să mâncați 15-20 de grame de glucoză. Asta poate fi zahăr obișnuit, o bomboană sau orice altceva ce conține zahăr sau glucoză și nu conține grăsimi (lipidele încetinesc absorbția glucozei). Apoi, peste 15 minute, trebuie să măsurați glicemia cu ajutorul glucometrului. Dacă nivelul glucozei în sânge va fi mai mic de 3 mmol/l, va trebui să mai mâncați 15-20 g glucoză și să mai efectuați o măsurare peste încă 15 minute (și tot așa, până la normalizarea glicemiei).

Atunci când glucometrul va indica un nivel normal de glicemie (peste 3 mmol/l), persoana care a avut accesul trebuie să mănânce ca de obicei, pentru a preveni o coborâre repetată a glicemiei.

Dacă se va întâmpla să aveți un acces de hipoglicemie, comunicați-i neapărat medicului dvs. La unii oameni vigilența față de apariția hipoglicemiei se reduce și ei pot să nu simtă începutul accesului până în momentul reducerii critice a glicemiei, atunci când ei pot să piardă cunoștința sau să cadă.

Dacă medicul va determina că aveți o sensibilitate redusă față de apariția hipoglicemiei, el vă va sugera să creșteți nivelele țintă pentru câteva săptămâni, ca să excludeți complet posibilitatea unei hipoglicemii, astfel ca capacitatea dvs. de sesizare a reducerii periculoase a glicemiei să se restabilească.

Încă câteva stafuri importante:

  • Toate persoanele care administrează tratament cu insulină (sau antidiabetice ce pot cauza hipoglicemie), trebuie întotdeauna să poarte cu ei un set de administrare a glucagonului. Glucagonul este un hormon care are acțiune inversă insulinei. După injectare el duce la creșterea nivelului de glucoză în sânge. Discutați cu medicul referitor la procurarea unui astfel de set și utilizarea corectă a lui.
  • Străduiți-vă să aveți întotdeauna la îndemână produse (dulciuri) pe care le puteți consuma pentru o creștere rapidă a glicemiei. Dacă este bolnav un copil, asigurați-vă că el are întotdeauna aceste produse (și setul cu glucagon) atunci când merge la școală și că profesorii știu cum pot să ajute copilul în caz de necesitate.

Afectarea vaselor sangvine ale ochilor și dereglarea vederii (retinopatia diabetică)

Retinopatia diabetică este starea în care la o persoană ce suferă de diabet de tip 1 sau 2 are loc afectarea vaselor sangvine din interiorul ochilor, care poate să ducă la pierderea ireversibilă a vederii.

De ce apare retinopatia diabetică?

Există suficiente dovezi în favoarea faptului că un rol important în apariția acestei afecțiuni îl are creșterea persistentă a nivelului de glucoză în sânge.

Atunci când concentrația de glucoză crește prea mult și se menține la nivel înalt pentru o perioadă îndelungată, glucoza diluată în sânge se transformă în alte substanțe chimice, care în organismul persoanelor fără diabet se formează doar în cantități nesemnificative. Una dintre aceste substanțe este sorbitolul. În cantități mici sorbitolul este inofensiv pentru om. Însă atunci când această substanță se formează în cantități excesive, ea începe să se depună în celulele musculare, care mențin tonusul vaselor sangvine mici din interiorul ochilor. Aceste vase se numesc venule. Sub acțiunea sorbitolului, celulele musculare se relaxează, iar lumenul vaselor se dilată (micro-anevrism). Acesta este primul stadiu al retinopatiei diabetice.

În regiunea micro-anevrismelor vasele devin mai puțin rezistente şi partea lichidă a sângelui (plasma) începe să iasă în spațiul din jurul vaselor, formând edem. Acesta este al doilea stadiu al retinopatiei diabetice.

Apoi, în regiunea anevrismului se formează cheaguri (trombi), care dereglează circulația sângelui. Țesuturile alimentate de aceste vase sangvine încep să sufere un deficit de oxigen (hipoxia retinei). Acesta este cel de-al treilea stadiu al retinopatiei – faza neproliferativă.

Atunci când deficitul de oxigen devine pronunțat, țesuturile ochiului încep să elibereze substanțe biologic active, care declanșează formarea unor vase sangvine noi (neo-vascularizare), însă aceste vase se generează incorect și doar agravează evoluția bolii. Din aceste vase pot începe sângerări. De asemenea, la această etapă se poate întâmpla dezlipirea de retină. Acesta este cel de-al patrulea stadiu al retinopatiei diabetice (faza proliferativă).

Una dintre particularitățile retinopatiei diabetice este faptul că la etapele incipiente persoana afectată nu observă nicio dereglare a vederii. Atunci când retinopatia începe să se manifeste (musculițe în fața ochilor, vedere încețoșată, reducerea acuității vizuale), restabilirea vederii deja nu este posibilă.

Cât de mare este riscul de apariție a retinopatiei?

Retinopatia poate apărea la orice persoană bolnavă de diabet. Peste 10-15 ani de la începutul diabetului de tip 1, semnele retinopatiei (de diferit grad de severitate) sunt prezente la aproximativ 50% dintre bolnavi, iar peste 30 de ani – aproape la 100% dintre pacienți. Însă nu la toți pacienții retinopatia progresează până la pierderea vederii (inclusiv, datorită tratamentului efectuat la timp).

În caz de diabet de tip 2, peste 15-16 ani de boală semnele retinopatiei sunt prezente la aproape 60% dintre pacienți. Pe măsură ce durata bolii crește, probabilitatea de retinopatie devine tot mai mare.

Cum poate fi prevenită dezvoltarea retinopatiei diabetice?

Cel mai important este să respectați cât mai exact planul de tratament și să monitorizați nivelul tensiunii arteriale și al colesterolului.

În plus, pentru a începe tratamentul retinopatiei la timp, dacă aceasta totuși va apărea, trebuie să efectuați regulat examinări la oftalmolog.

Dacă suferiți de diabet de tip 1, trebuie să faceți prima examinare la oftalmolog nu mai târziu decât peste 5 ani de la debutul bolii.

Dacă suferiți de diabet de tip 2, trebuie să mergeți la oftalmolog imediat după depistarea bolii. După cum știți, diabetul de tip 2 poate să evolueze mult timp fără simptome. De aceea, în momentul când la o persoană se determină pentru prima dată un nivel crescut de glucoză, este greu de stabilit cât de demult a debutat diabetul.

Dacă în timpul examinărilor medicul nu va depista semne de retinopatie, el vă va sfătui să reveniți la următoarea examinare peste 2 ani.

Dacă medicul va observa semne de retinopatie, el vă va recomanda să faceți examinări mai frecvente sau să efectuați un tratament profilactic: fotocoagularea retinei.

Fotocoagularea retinei este o procedură medicală în timpul căreia, cu ajutorul unui aparat laser, medicul „sudează” porțiunile afectate ale retinei de peretele ochiului. Această procedură reduce riscul dezlipirii de retină și a pierderii vederii la stadii mai avansate.

Eficiența unui astfel de tratament este foarte înaltă, el prevenind orbirea la aproximativ 90% dintre persoanele cu retinopatie.

În caz de retinopatie diabetică efortul fizic este permis și recomandat insistent. După cum știți, activitățile fizice regulate sunt necesare pentru un control mai bun al diabetului și pentru reducerea riscului de complicații cardiovasculare. În cadrul mai multor cercetări s-a determinat că activitățile fizice nu sporesc riscul de complicații ale retinopatiei și pot chiar să încetinească evoluția ei. Este important doar ca activitățile sportive să nu fie legate de un risc sporit de căderi sau lovituri în cap.

Afectarea nervilor, dereglarea sensibilității picioarelor și riscul crescut de formare a ulcerelor trofice (neuropatia diabetică și piciorul diabetic)

Dereglarea metabolismului glucozei poate să afecteze nu doar vasele sangvine, dar și nervii. Deteriorarea nervilor în acest caz este numită polineuropatie diabetică.

Există două tipuri principale de neuropatie diabetică: periferică și vegetativă (cardiovasculară).

Neuropatia diabetică este afectarea nervilor care asigură sensibilitatea pielii. Ea se poate manifesta prin așa simptome, precum furnicături, înțepături, dureri sau amorțeli în picioare.

Cel mai mare pericol al neuropatiei periferice este că, din cauza dereglării sensibilității și a funcției trofice a nervilor (nervii asigură metabolismul țesuturilor), persoanele care se confruntă cu această problemă sunt supuse unui risc sporit de formare a ulcerelor trofice.

Neuropatia vegetativă este afectarea nervilor care asigură o bună funcționare a organelor interne. Ea se poate manifesta prin: puls frecvent în stare de repaus (peste 100 bătăi pe minut), dispnee pronunțată la începutul unui efort fizic, amețeli puternice la ridicare în picioare, constipații, disfuncții erectile, pierderea sensibilității față de hipoglicemie, transpirație abundentă și bufeuri de căldură.

Principalul pericol al neuropatiei vegetative este că persoanele afectate au un risc sporit de apariție a unor complicații cardiovasculare severe (în special, infarct miocardic).

Cum poate fi preîntâmpinată și controlată neuropatia diabetică?

Problema neuropatiei diabetice este că odată afectate (din cauza menținerii unui nivel crescut de glucoză timp îndelungat), fibrele nervoase nu mai pot fi restabilite. Din acest motiv este foarte important de întreprins toate măsurile posibile pentru a preveni sau încetini afectarea nervilor, iar pentru asta este nevoie de un control cât mai exact al glicemiei.

Pentru a depista apariția semnelor neuropatiei și pentru a le diferenția de alte probleme medicul poate să vă recomande să mergeți la neurolog. Neurologul poate să vă indice un tratament care vă va ajuta să suportați mai ușor unele simptome neplăcute ale neuropatiei.

Îngrijirea picioarelor pentru reducerea riscului de formare a ulcerelor trofice

Aceste sfaturi sunt deosebit de importante în cazul în care ați observat că aveți deja o sensibilitate redusă în picioare:

  1. De fiecare dată, înainte de a vă încălța, scuturați minuțios încălțămintea, ca să vă asigurați că în interior nu a rămas nicio pietricică și străduiți-vă să purtați întotdeauna încălțăminte comodă, care nu vă face bătături.
  2. În fiecare zi spălați și examinați cu atenție pielea picioarelor. După baie sau duș ștergeți bine picioarele cu ștergarul, inclusiv între degete și aplicați un strat subțire de cremă hidratantă. Crema se aplică doar pe talpă, dar nu și între degete (între degete pielea trebuie să rămână uscată).
  3. Unghiile de la picioare trebuie tăiate doar în linie dreaptă, așa cum este descris în articolul despre unghie încarnată. Apoi, colțurile ascuțite trebuie netezite cu pila.
  4. Niciodată nu umblați desculț. Purtați întotdeauna încălțăminte, preferabil cu botul închis.
  5. Niciodată nu utilizați termofoare sau alte dispozitive pentru a încălzi picioarele, deoarece puteți să nu simțiți dacă picioarele se vor supraîncălzi.
  6. Continuați antrenamentele fizice. Exercițiile fizice regulate reduc riscul de apariție a ulcerelor trofice.
  7. Dacă veți observa pe pielea picioarelor careva zgârieturi sau alte răni mici: spălați bine picioarele cu apă caldă și săpun (nu folosiți alcool, iod sau alți antiseptici agresivi) și aplicați un pansament steril. Dacă în decurs de câteva zile rana nu se va vindeca sau dacă veți observa că aceasta s-a mărit sau s-a inflamat, numaidecât mergeți la medic.

Dereglarea funcției rinichilor (nefropatia diabetică)

Încă o complicație a diabetului poate fi afectarea funcției renale, numită nefropatie diabetică.

Ca și în cazul altor complicații specifice diabetului, nefropatia este strâns legată de acțiunea negativă a concentrației mărite de glucoză în sânge asupra vaselor sangvine. Din acest motiv, unica posibiltate de a preveni această afecțiune este controlul adecvat al glicemiei și excluderea tuturor celorlalți factori, care contribuie la apariția bolilor cardiovasculare.

Pentru a verifica funcția rinichilor și, în caz de necesitate, pentru a începe tratamentul, medicul vă va explica cât de frecvent trebuie să mergeți la nefrolog.

Predispoziția față de o evoluție mai gravă a infecțiilor

Persoanele cu diabet zaharat (în special dacă glicemia nu este controlată în mod adecvat) sunt predispuse la o evoluție mai agresivă a diverselor infecții, inclusiv a celor mai banale.

Pentru a minimiza riscul de infecții:

  1. Consultați-vă cu medicul în privința unor vaccinuri suplimentare. Actualmente deja sunt elaborate vaccinuri împotriva unor infecții periculoase, care nu se includ în planul standard de vaccinare (vaccin contra pneumococului, vaccin contra gripei). Făcând aceste vaccinuri veți crește rezistența organismului față de infecțiile respective.
  2. Trebuie să luați în serios orice inflamație. Recomandări mai detaliate în acest sens sunt prezentate în articolele:

Răspunsuri la alte întrebări legate de diabet

Explicarea termenilor: ce este glucoza, insulina, diabetul de tip 1 și diabetul de tip 2?

Glucoza este un compus organic complex care, în cantități mai mari sau mai mici, se conține aproape în toate produsele alimentare.

Organismul omului utilizează glucoza ca sursă de energie pentru a genera căldură, pentru mișcare, pentru funcționarea organelor interne și ca material pentru sinteza altor substanțe organice. Glucoza participă în toate procesele biochimice de bază din organismul uman.

Sursa principală a glucozei în organism sunt produsele alimentare. De asemenea, ea poate fi sintetizată în ficat din alte substanțe organice.

Atât excesul, cât și insuficiența de glucoză sunt dăunătoare pentru om, de aceea concentrația ei în sânge este menținută în limite stricte și depinde, pe de o parte, de cantitatea în care glucoza ajunge în sânge, iar pe de altă parte, de cantitatea în care organismul o cheltuie pentru diverse necesități.

Având în vedere complexitatea proceselor biochimice care stau la baza metabolismului glucozei, mai jos vom prezenta doar o explicație simplificată a lor, dar credem că aceasta va fi suficientă pentru ca cititorii să poată înțelege esența acestor procese.

În viața cotidiană glucoza este numită deseori zahăr, iar glicemia crescută – „zahăr mărit”.

După mâncare, glucoza din produsele alimentare începe să se absoarbă, și, respectiv, concentrația ei în sânge se mărește. Drept răspuns, în pancreas începe eliberarea insulinei. În țesuturile pancreasului există niște grupuri speciale de celule (numite celule beta), care sunt capabile să „măsoare” nivelul glucozei în sânge și să elibereze insulină dacă acesta ajunge la un anumit prag.

Insulina este o substanță biologic activă (hormon). Ajungând în sânge, ea acționează asupra diferitelor organe, modificând funcția lor.

Organismul este conceput în așa fel, încât majoritatea țesuturilor și organelor nu pot utiliza glucoza fără insulină. Simplificând, putem să spunem că pentru majoritatea organelor „insulina este cheia care mai întâi descuie poarta, prin care poate să treacă glucoza, iar apoi declanșează mecanismele care asigură transformarea glucozei în energie sau în alte substanțe necesare”.

Datorită acțiunii insulinei, țesuturile organismului obțin posibilitatea de a utiliza glucoza și, în rezultat, concentrația glucozei în sânge se normalizează rapid.

Atunci când concentrația glucozei în sânge scade (de exemplu noaptea, după mai multe ore fără mâncare), organismul începe să sintetizeze glucoza de novo.

Dacă, dintr-un anumit motiv, pancreasul începe să producă mai puțină insulină decât este necesar și/sau dacă țesuturile încetează să reacționeze la prezența insulinei, organismul omului pierde capacitatea de a utiliza glucoza în mod normal și concentrația ei în sânge crește. Această stare se numește diabet zaharat.

Ce sunt diabetul de tip 1, diabetul de tip 2, prediabetul și diabetul gestațional?

Mai sus am explicat că în apariția diabetului pot participa două fenomene: producerea insuficientă de insulină și/sau dereglarea responsivității țesuturilor față de insulină.

Astfel, în medicină se deosebesc două tipuri de diabet: diabetul de tip 1 și diabetul de tip 2.

Simplificat, aceste tipuri de diabet pot fi descrise în felul următor:

Diabetul de tip 1 se dezvoltă atunci când pancreasul începe să producă mai puțină insulină, decât se cere pentru funcționarea normală a organismului, iar Diabetul de tip 2 se dezvoltă atunci când țesuturile organismului își reduc sensibilitatea față de acțiunea insulinei și nu utilizează glucoza, chiar dacă pancreasul continuă să sintetizeze insulină.

Anterior diabetul de tip 1 era numit „insulino-dependent”, iar cel de tip 2 – „insulino-independent”. De asemenea, diabetul de tip 1 mai este numit diabet juvenil.

În unele situații, când analiza arată un nivel crescut de glucoză în sânge, care însă nu atinge pragul de diagnostic al diabetului, medicii spun că persoana examinată are prediabet.

Depistarea prediabetului sugerează că persoana respectivă este supusă unui risc foarte înalt de a face diabet de tip 2 în viitor.

În timpul sarcinii, la unele femei analizele, de asemenea, arată un nivel crescut de glucoză. În medicină această stare este numită diabet gestațional sau diabet în sarcină. Diabetul gestațional în multe aspecte se aseamănă cu diabetul de tip 2.

Fenomenul central în apariția diabetului de tip 2 este insulino-rezistența, adică reducerea sensibilității mușchilor și a țesutului adipos față de insulină.

Ce este insulino-rezistența și ce legătură are aceasta cu diabetul de tip 2 și cu prediabetul?

După cum am spus anterior, insulina este un hormon (substanță biologic activă), care se sintetizează în pancreas de fiecare dată când concentrația de glucoză în sânge se mărește, după mâncare, sau când ficatul începe să elibereze glucoza sintetizată în el.

Cu fluxul sangvin, insulina este transportată în tot organismul. Unele țesuturi (în special mușchii și țesutul adipos) sunt capabile să interacționeze cu insulina. Pe suprafața celulelor lor se află niște molecule speciale (receptori), care recunosc insulina și declanșează un șir de reacții biochimice, în cadrul cărora glucoza din sânge începe să pătrundă în interiorul celulelor musculare și adipoase pentru a fi utilizată.

Esența insulino-rezistenței constă în faptul că receptorii de pe suprafața celulelor țesutului adipos și muscular încetează să mai declanșeze reacțiile chimice de utilizare a glucozei. Astfel, atunci când concentrația glucozei în sânge se mărește, pancreasul eliberează insulină, dar, din cauza defectării funcției receptorilor, mușchii și țesutul adipos nu pot utiliza glucoza și glicemia rămâne la un nivel înalt.

În cadrul cercetărilor științifice s-a determinat că apariția insulino-rezistenței este strâns legată de:

  • greutatea excesivă;
  • compoziția greșită a alimentației (în special, consumul excesiv de grăsimi saturate);
  • insuficiența cronică de efort fizic.

În același timp s-a demonstrat că corectarea alimentației, adoptarea unui program de activități fizice regulate de intensitate medie și înaltă și reducerea greutății corpului diminuează insulino-rezistența.

Insulino-rezistența nu afectează toți receptorii de insulină dintr-odată. Reducerea sensibilității față de insulină are loc treptat, pe parcursul multor ani.

Este foarte important să menționăm că în stare de insulino-rezistență organismul omului nu doar pierde capacitatea de a utiliza în mod corect glucoza, ci și începe să sintetizeze propria sa glucoză.

Acest lucru pare paradoxal, însă fenomenul dat are o explicație biochimică destul de simplă. Dacă glucoza nu poate să pătrundă în interiorul celulelor din cauza insulino-rezistenței, celulele apreciază această stare ca un semn de foame, pentru că ele nu au capacitatea de a determina nivelul glucozei în sânge sau de a „aprecia” starea organismului, în general. Țesuturile acționează în conformitate cu scenariul programat genetic. Odată ce glucoza din interiorul celulelor se termină, țesuturile declanșează mecanisme împotriva foamei.

Din cauza acestei dereglări, la persoanele cu diabet zaharat, în pofida nivelului crescut de glucoză în sânge, ficatul continuă să sintetizeze și mai multă glucoză și să o elibereze în circuitul sangvin. Din acest motiv, concentrația glucozei poate să rămână la nivel crescut chiar și după ce o persoană renunță la consumul oricăror glucide sau, în general, nu mănâncă nimic pentru o perioadă îndelungată de timp.

Atunci când insulino-rezistența abia începe să se dezvolte organismul reușește să-i facă față prin sintetizarea unei cantități mai mari de insulină în pancreas, pentru a stimula mai intens receptorii de insulină încă funcționali. În decursul multor ani acest mecanism compensator poate să fie suficient pentru a menține glicemia la un nivel normal sau aproape normal.

Atunci când insulino-rezistența crește și mai mult, sinteza sporită de insulină nu mai este suficientă pentru a menține glicemia în limitele normale. Manifestarea de bază a insulino-rezistenței, în acest caz, este creșterea nivelului de glucoză în sânge puţin peste normă, după mâncare sau pe nemâncate – stare numită prediabet.

Dacă insulino-rezistența continuă să se intensifice, se instalează diabetul de tip 2: concentrația de glucoză se ridică semnificativ peste normă, metabolismul glucozei se dereglează și mai mult și substanțele ce se formează în urma utilizării incorecte a glucozei încep să afecteze structura și funcția vaselor sangvine și a nervilor, ducând, cu timpul, la apariția complicațiilor.

Puteți înţelege, acum, că diabetul de tip 2 apare ca rezultat al insulino-rezistenței, care, la rândul său, a apărut și a evoluat în decursul multor ani înainte de creșterea manifestă a concentrației glucozei și de apariție a complicațiilor.

Creșterea concentrației de glucoză în sânge la persoanele cu diabet de tip 2 nu este legată direct de excesul de glucide în alimentație, ci de faptul că organismul nu poate să prelucreze glucoza în mod adecvat.

Insulino-rezistența se dezvoltă pe parcursul multor ani din cauza greutății excesive, a alimentației incorecte și a insuficienței cronice  de activități fizice.

Ce dietă trebuie respectată în caz de diabet de tip 1 și 2?

Toate datele științifice disponibile la momentul actual indică asupra faptului că persoanele cu diabet trebuie să respecte aceleași principii de alimentație, care se recomandă și celorlalți oameni, pentru prevenția maladiilor cardiovasculare.

Precizare cu privire la dulciuri

Cea mai frecventă întrebare legată de alimentație se referă la consumul dulciurilor: persoanele cu diabet pot mânca bomboane, înghețată, fructe dulci, miere de albini, etc.?

Răspunsul este următorul: desigur, persoanele care suferă de diabet pot să mănânce dulciuri, cu condiția că nu vor depăși cantitățile admise de aceste produse și vor asigura prelucrarea glucidelor din dulciuri prin intermediul tratamentului adecvat.

Care produse cresc glicemia și care o reduc?

După cum ați înțeles deja, problema diabetului este mult mai complicată decât „creșterea zahărului” și nu poate fi rezolvată prin excluderea produselor ce „măresc zahărul” și prin consumul produselor care „reduc zahărul”.

Noi nu ne vom opri la această întrebare, pentru că întrebarea în sine se bazează pe un șir de preconcepții greșite în privința apariției și dezvoltării diabetului. După cum ați văzut, cauza creșterii glicemiei în diabetul de tip 2 este insulino-rezistența și nu careva produse separate.

Vom repeta doar că persoanele cu diabet trebuie să respecte aceleași principii de alimentație, care se recomandă tuturor oamenilor pentru a preveni apariția maladiilor cardiovasculare. Acesta este cel mai important lucru legat de alimentație pe care trebuie să-l știți și să-l implementați dacă suferiți de diabet.

În caz de diabet trebuie să iau vitamine?

Rezultatele cercetărilor arată că suplimentele nutritive cu vitamina E, vitamina A și alți antioxidanți nu reduc riscul de complicații ale diabetului și nu ușurează evoluția bolii. De aceea, pentru moment, persoanelor cu diabet nu li se recomandă administrarea, în mod special, a anumitor vitamine.

Care pot fi simptomele de diabet la adulți și la copii?

Una dintre particularitățile importante ale diabetului de tip 2 este că, în multe cazuri, el nu se manifestă prin niciun simptom specific. Din acest motiv, mulți oameni nu știu că au diabet și nu se adresează la medic decât atunci când apar primele complicații ale bolii sau când nivelul crescut al glucozei la ei se depistează întâmplător, în cadrul examinărilor din alte motive de sănătate.

Atunci când diabetul, totuși, se manifestă, semnele tipice includ sete pronunțată și urinări frecvente. Doar în cazuri rare la persoanele cu diabet de tip 2 pot să apară simptome precum dureri abdominale, greață, vărsături, pierderea cunoștinței.

Totuși, după cum am mai spus, la multe persoane cu diabet primele semne se observă abia după apariția complicațiilor: dereglarea vederii, amorțeli în picioare, formarea ulcerelor trofice pe picioare, evoluția mai gravă a infecțiilor, etc.

Este important să menționăm că de la debutul diabetului de tip 2 și până la apariția primelor complicații pot să treacă mulți ani și că în toată această perioadă, fiecare persoană are posibilitatea să încetinească evoluția bolii.

Acest lucru este cu atât mai adevărat în caz de prediabet. Această stare nu are niciun fel de manifestări, dar dacă va fi depistată la timp și persoana va începe tratamentul adecvat, evoluția spre diabet de tip 2 cu toate complicațiile caracteristice, poate fi semnificativ amânată sau chiar oprită.

Astfel, dacă doriți să aflați dacă aveți sau nu diabet, este absolut inacceptabil să vă orientați după simptome. Veți putea afla răspunsul doar dacă veți efectua una dintre analizele de laborator, descrise la începutul acestui articol.

În caz de diabet de tip 1 dereglarea metabolismului glucozei, de regulă, evoluează mai rapid decât în caz de diabet de tip 2. De aceea, persoanele cu diabet de tip 1 pot să prezinte simptome evidente încă de la începutul bolii.

Unul dintre primele simptome de diabet de tip 1 poate fi formarea unei cantități excesive de urină și, respectiv, sete pronunțată. La copil, prima manifestare a bolii poate fi apariția unei incontinențe urinare nocturne inexplicabile.

Un alt simptom frecvent al diabetului de tip 1 este foamea pronunțată (creșterea inexplicabilă a poftei de mâncare). Acest simptom poate să pară cu atât mai neobișnuit, având în vedere că, concomitent, persoana afectată, adesea, slăbește. Reducerea greutății are loc din cauza scindării exagerate a grăsimilor și a proteinelor și din cauza pierderilor de apă.

În multe cazuri, diabetul de tip 1 se manifestă pentru prima dată în timpul unui episod de o altă boală, atunci când organismul suprasolicitat nu reușește să compenseze în continuare insuficiența de insulină.

În aceste situații apar semnele cetoacidozei: dureri puternice în abdomen, greață, vomă, slăbiciune, vedere încețoșată.

Răspunsuri la întrebări cu privire la analiza hemoglobinei glicate (HbA1c)

Hemoglobina este o substanță complexă care se conține în interiorul globulelor roșii ale sângelui (eritrocite).

În organismul omului hemoglobina poate să intre în reacție chimică cu glucoza. Substanța formată se numește hemoglobină glicată, desemnată prin abrevierea HbA1c.

În trecut, în locul termenului de „hemoglobină glicată” se folosea deseori îmbinarea „hemoglobină glicozilată”, însă, din punct de vedere chimic, acest termen este mai puțin exact și de aceea, actualmente, acesta se utilizează mai rar în literatura medicală.

Ce legătură are hemoglobina glicată cu glicemia în diabet?

Durata vieții eritrocitelor constituie aproximativ 4 luni (120 zile). În decursul acestei perioade eritrocitele circulă continuu prin fluxul sangvin, iar hemoglobina din interiorul lor interacționează cu glucoza din sânge.

După circa 4 luni eritrocitele se distrug, iar hemoglobina din ele se transformă în alte substanțe chimice și, în final, se elimină din organism. În locul eritrocitelor distruse vin altele noi, cu hemoglobină „nouă”, care încă nu a reacționat cu glucoza.

În cadrul studiilor științifice s-a determinat că cu cât este mai mare concentrația de glucoză în sânge, și cu cât mai mult timp ea se menține la nivel ridicat, cu atât mai intens hemoglobina obișnuită se transformă în hemoglobină glicată. În rezultat, s-a propus determinarea nivelului de hemoglobină glicată pentru estimarea nivelului mediu al glucozei în sânge pe durata ultimelor câteva luni.

Care sunt avantajele și dezavantajele analizei HbA1c față de glicemia bazală?

Principalele avantaje ale analizei HbA1c sunt:

  1. Înainte de analiza dată nu este nevoie de o pregătire specială, adică nu este nevoie să vă abțineți de la mâncare.
  2. Rezultatele acestei analize depind într-o măsură mai mică de particularitățile organismului și de circumstanțele efectuării analizei. Astfel, rezultatele rămân relevante chiar și în situații de boală sau de stres temporar.

Cele mai importante dezavantaje sunt:

  1. Cu ajutorul analizei HbA1c se determină doar concentrația medie a glucozei în sânge în decursul ultimelor luni și nu se poate estima glicemia în momentul măsurării. Din acest motiv, analiza respectivă este mai puțin exactă în determinarea prezenței prediabetului, comparativ cu glicemia bazală sau TTGO.
  2. Rezultatele acestei analize pot fi distorsionate în cazul persoanelor cu anumite probleme medicale, care influențează durata de viață a eritrocitelor:
    • La persoanele cu anemie feriprivă (fierodeficitară) sau hemolitică pronunțată și cu alte dereglări ale hematogenezei;
    • Această analiză poate fi mai costisitoare decât analiza la glicemia bazală și poate să nu fie disponibilă în unele instituții medicale;
    • La persoanele cărora recent și li s-a transfuzat sânge;
    • La persoane care recent au avut pierderi relativ mari de sânge (de exemplu, după un traumatism sau după o intervenție chirurgicală).
    • La copii și la adolescenți în perioadele de creștere intensivă;

Cum să vă pregătiți de analiza HbA1c?

Pentru efectuarea acestei analize se prelevă câțiva mililitri de sânge din venă.

Nu este nevoie de o  pregătire specială. Puteți să faceți această analiză în orice moment al zilei.

Înainte de test spuneți-i medicului sau laborantului ce medicamente administrați la moment.

Unele medicamente pot să ducă la creșterea rezultatului, cum ar fi: aspirina, atenolol, propranolol sau alți betablocanți, gemfibrozil, hidroclortiazidă, indapamidă, lovastatin, nicardipină.

Alte medicamente pot să ducă scăderea rezultatului, precum: deferoxamil, diltiazem, enalapril, glipizidă, lizinopril, metformin, pravastatină, ramipril, verapamil.

Răspunsuri la întrebări referitor la testul de toleranță la glucoză per os (TTGO)

Testul de toleranță la glucoză pe cale orală este similar cu analiza obișnuită la glucoză. Însă în caz de TTGO, pacientului i se dă o cantitate mică de lichid în care sunt diluate 75 grame de glucoză, iar peste 2 ore se prelevă sânge, pentru determinarea concentrației glucozei serice. Astfel, medicii pot determina cât de rapid reușește organismul să prelucreze glucoza.

Atât la persoanele cu diabet, cât și la oamenii sănătoși, după mâncare (sau, în cazul analizei, după consumul a 75 grame de glucoză), concentrația de glucoză în sânge crește rapid. În mod normal, pancreasul începe să secrete rapid insulină, sub acțiunea căreia glicemia se normalizează. De regulă, această normalizare are loc în decursul primelor 3 ore după mâncare. La persoanele care suferă de diabet, capacitatea organismului de a regla concentrația glucozei este dereglată din cauza că pancreasul secretă prea puțină insulină și/sau pentru că țesuturile care trebuie să asimileze glucoza sub influența insulinei nu reacționează adecvat.

Astfel, în asemenea cazuri, peste 2 ore de la administrarea a 75 g de glucoză, glicemia rămâne crescută.

Înainte de efectuarea analizei TTGO trebuie să nu mâncați nimic în decursul a cel puțin 8 ore.

După ce veți bea soluția cu glucoză, va trebui să așteptați timp de 2 ore. În această perioadă trebuie să stați așezat și nu se poate să mâncați sau să fumați.

Înainte de efectuarea analizei sau în timpul consultației la medic, spuneți ce medicamente administrați. Unele medicamente pot să modifice rezultatul analizei, inclusiv preparatele anti-hipertensive (beta-blocanții, inhibitorii enzimei de conversie, diureticele), anticonvulsivantele, contraceptivele hormonale și medicamentele antiinflamatoare potente.

Cum se descifrează rezultatele analizei la glucoză la copil?

Analiza la glucoza serică la copii se indică preponderent pentru a exclude prezența diabetului de tip 1.

Aproape în toate cazurile, copiilor li se recomandă analiza la glucoză pe nemâncate. Analiza la HbA1c se indică rar, deoarece încă nu s-au determinat valorile „normale” pentru copii (se știe doar că la copiii cu diabet indicele HbA1c este crescut cu mult peste norma actuală la adulţi).

Descifrarea rezultatelor analizelor la copii este prezentată în tabelul de mai jos.

Analiza la glucoza serică a jeun

sub 100 mg/dl sub 5,5 mmol/l (inclusiv) Acest rezultat este în limitele normei
126 mg/dl sau mai mult 7 mmol/l sau mai mult Copilul s-ar putea să aibă diabet

 HbA1c

sub 5,7 % Acest rezultat este în limitele normei
6,5 % sau mai mult Copilul s-ar putea să aibă diabet

Dacă rezultatul analizei arată că „copilul poate să aibă diabet”, trebuie să continuați consultația cu medicul care a indicat analiza, pentru a stabili definitiv cauza valorii crescute (eroare sau, totuși, diabet) și, în caz de necesitate, să începeți tratamentul.

Diabetul de tip 1 evoluează mai rapid și mai agresiv decât diabetul de tip 2 și de aceea, dacă un copil se îmbolnăvește, parametrii glucozei în sânge sunt, de regulă, crescuți cu mult peste normă. Totodată, mici devieri de la normă se observă relativ frecvent la copiii fără diabet, în timpul episoadelor unor alte boli, a stresului, sau a pregătirii necorespunzătoare pentru analiză.

Nivelul crescut al glicemiei în timpul sarcinii (diabet gestațional)

Creșterea concentrației de glucoză în sânge în perioada sarcinii (diabetul gestațional) se observă la aproximativ 20% dintre femeile gravide și este o problemă destul de serioasă, care prezintă pericol atât pentru copil, cât și pentru femeia însărcinată. În plus, apariția diabetului gestațional semnalizează că femeia este supusă unui risc sporit de dezvoltare ulterioară a diabetului de tip 2.

Tratamentul diabetului gestațional trebuie început cât mai rapid. În majoritatea cazurilor, pentru a ține problema sub control, este suficient ca femeia să-și modifice stilul de alimentație și să înceapă un program de activități fizice regulate. Dacă aceste măsuri se vor dovedi insuficiente, medicul poate să propună tratamentul cu injecții de insulină.

Când și care analize la glucoză trebuie efectuate în timpul sarcinii?

Răspunsul la această întrebare este destinat femeilor care știu de existența diabetului gestațional, încă nu au avut această problemă dar ar vrea să știe cum trebuie să organizeze monitorizarea sarcinii pentru a depista schimbările la timp.

Momentul de efectuare a analizelor pentru determinarea prezenței diabetului în sarcină depinde de starea femeii înainte de sarcină și de predispoziția ei individuală față de apariția diabetului de tip 2.

Dacă aveți predispoziție față de diabet de tip 2, medicul poate să vă recomande să faceți analiza la glucoză încă înainte de sarcină. Astfel, dacă vor fi depistate careva dereglări (diabet sau prediabet), veți putea organiza din timp tratamentul adecvat pentru a controla nivelul glicemiei pe toată perioada sarcinii. Acest lucru poate să fie foarte important, pentru că la etapele incipiente ale gravidității, nivelul crescut de glucoză în sânge poate să mărească riscul de apariție a defectelor de dezvoltare la copil.

Femeilor cu predispoziție față de diabet de tip 2, care nu au reușit să facă analiza la glucoză înainte de sarcină, li se recomandă să efectueze această analiză cât mai curând.

Dacă nu aveți predispoziție față de diabet de tip 2, analiza la glucoză se recomandă în perioada dintre săptămânile 24 și 28 de sarcină.

Dacă ați efectuat deja analiza la glucoză la începutul sarcinii și rezultatul a fost normal, după săptămâna a 24-a analiza trebuie repetată. După cum vom arăta mai jos, insulino-rezistența care duce la apariția diabetului gestațional apare anume în jumătatea a doua a sarcinii (după termenul de 24 săptămâni). Astfel, medicii le recomandă femeilor să facă analiza anume în această perioadă.

Cum pot să determin dacă am predispoziție față de diabet de tip 2?

Puteți considera că sunteți predispusă la diabet de tip 2 și că aveți un risc crescut de diabet gestațional dacă indicele de masă corporală este mai mare de 25 și, concomitent, vă caracterizează unul sau mai mulți factori predispozanți:

  • Dacă anterior vreo analiză a arătat că aveți un nivel crescut de glucoză în sânge;
  • Dacă cineva dintre rudele dvs. apropiate suferă de diabet de tip 2;
  • Dacă aveți hipertensiune arterială (tensiunea mai mare 140/90 mmHg);
  • Dacă aveți un nivel redus de HDL-colesterol (sub 35 mg/dl (0,90 mmol/l));
  • Dacă aveți un nivel crescut de trigliceride (peste 250 mg/dl (2,82 mmol/l));
  • Dacă în timpul unei sarcini anterioare ați avut diabet gestațional sau ați născut un copil cu greutate mai mare de 4 kg;
  • Dacă aveți sindromul ovarelor polichistice.

Dacă nu aveți predispoziție față de diabet de tip 2, probabilitatea de a face diabet gestațional este mai mică.

În cadrul observațiilor asupra unui număr mare de femei fără predispoziție evidentă față de diabet, s-a determinat că probabilitatea medie de apariție a diabetului gestațional la ele este între 4,8% și 10%.

Pentru testarea glicemiei în sarcină medicul poate să vă recomande testul de toleranță la glucoză per os (TTGO).

Detalii despre această analiză sunt prezentate mai sus.

Celelalte analize se utilizează mai rar în timpul gravidității, pentru că pot avea rezultate mai puțin exacte în această perioadă.

Cum se descifrează rezultatele analizelor la glucoză la femeile însărcinate?

 Analiza la glucoza serică a jeun

Sub 92 mg/dl Sub 5,1 mmol/l Acest rezultat este în limitele normei
Între 92 şi 126 mg/dl Între 5,1 şi 7 mmol/l S-ar putea să aveţi diabet gestaţional
Peste 126 mg/dl Peste 7 mmol/l S-ar putea să aveţi diabet de tip 1 sau 2

 Testul de toleranţă la glucoză per os (TTGO)

Aub 152 mg/dl Sub 8,5 mmol/l Acest rezultat este în limitele normei
Între 153 şi 198 mg/dl Între 8,5 şi 11 mmol/l S-ar putea să aveţi diabet gestaţional
Peste 199 mg/dl Peste 11 mmol/l S-ar putea să aveţi diabet de tip 1 sau 2

 Hemoglobina glicată (HbA1c, hemoglobina A1C)

Sub 6 % Acest rezultat este în limitele normei
Între 6 % şi 6,4 % S-ar putea să aveţi diabet gestaţional
6,5 % sau mai mult S-ar putea să aveţi diabet de tip 1 sau 2

Dacă analizele după a 24-a săptămână de sarcină vor arăta „valori normale”, asta va însemna că nu aveți diabet gestațional.

Pentru ca să mențineți și în continuare (după sarcină) riscul de diabet și boli cardiovasculare la nivel minim, vedeți Ghidul consumatorului inteligent de servicii și informații medicale, unde am prezentat recomandări argumentate în acest sens.

Dacă o analiză va arăta că „s-ar putea să aveți diabet gestațional” sau că „s-ar putea să aveți diabet de tip 1 sau 2”, trebuie să-i arătați cât mai curând rezultatele medicului, pentru ca, sub supravegherea lui, să verificați corectitudinea rezultatelor și, în caz de necesitate, să începeți tratamentul.

Ce cauze pot să provoace creșterea glicemiei în sarcină?

Creșterea concentrației de glucoză în timpul gravidității poate fi determinată de două cauze principale:

1. În 90% dintre cazuri, aceasta este diabetul gestațional.  Particularitatea caracteristică a diabetului gestațional este că înainte de sarcină femeia are glicemie normală și după naștere glicemia se normalizează fără tratament.

2. Mult mai rar, creșterea glicemiei în sarcină poate fi determinată de faptul că femeia a avut diabet de tip 1 sau 2 încă înainte de graviditate, fără să știe că este bolnavă. Spre deosebire de diabetul gestațional, diabetul de tip 1 sau 2 nu trec de la sine. Astfel, după naștere concentrația glucozei rămâne mărită.

Trebuie să spunem că medicii nu întotdeauna au posibilitatea de a stabili definitiv dacă o femeie a avut diabet sau nu înainte de sarcină sau dacă este vorba de diabet gestațional. Uneori, răspunsul poate fi aflat doar după încheierea sarcinii.

Schema de tratament în timpul sarcinii, însă, nu se schimbă în funcție de cauza creșterii nivelului de glucoză. De aceea, în continuare vom folosi doar termenul de diabet gestațional.

De ce apare diabetul gestațional?

Ca și diabetul de tip 2, diabetul gestațional este determinat de insulino-rezistență.

Insulino-rezistența este starea în care țesuturile organismului (în special mușchii și țesutul adipos) își pierd capacitatea de a reacționa la insulină și de a capta glucoza din sânge sub acțiunea acestui hormon.

După cum puteți afla din paragraful Ce cauzează insulino-rezistența?, aceasta este cauzată de greutatea excesivă a corpului, consumul excesiv de grăsimi saturate și insuficiența cronică de efort fizic.

Pe lângă aceste cauze, în timpul sarcinii se mai alătură una: unii hormoni secretați de placentă în cadrul dezvoltării normale a fătului în jumătatea a doua a sarcinii, reduc sensibilitatea mușchilor față de insulină. Aceasta cauzează o insulino-rezistență temporară, care trece imediat după finisarea sarcinii. Pe de altă parte, insulino-rezistența legată de excesul de greutate, alimentație greșită și deficit de activitate fizică nu se rezolvă până aceste fenomene nu corectate.

Dacă înainte de sarcină femeia nu avea insulino-rezistență cauzată de stilul de viață, organismul ei va face față reducerii temporare a sensibilității față de insulină, cauzată de hormonii placentei. Concomitent cu creșterea temporară a gradului de insulino-rezistență în a doua jumătate a sarcinii, pancreasul va elibera mai multă insulină decât anterior. Astfel, concentrația glucozei se va controla în mod adecvat pe toată perioada sarcinii.

Dacă, însă, înainte de sarcină femeia deja avea insulino-rezistență asociată stilului ei de viață, potențialul pancreasului de mărire a cantității de insulină se va folosi pentru depășirea acesteia. Astfel, în prima jumătate de sarcină nivelul glicemiei poate să rămână normal, iar în jumătatea a doua, după creșterea insulino-rezistenței sub influența hormonilor placentari, potențialul pancreasului se va epuiza și glicemia va crește. Această stare și este numită diabet gestațional.

Manifestarea principală a diabetului gestațional, la nivel fiziologic, constă în menținerea unui nivel crescut al glicemiei după mâncare, pentru mai mult timp, comparativ cu femeile care nu au această problemă.

Nu există careva simptome în baza cărora o femeie poate să-și dea seama că are diabet gestațional.

Astfel, dacă în timpul gravidității ați aflat că aveți un nivel crescut de glucoză sau diabet gestațional, trebuie să știți că dereglarea metabolismului glucozei a fost prezentă, în cazul dvs., și înainte de începerea sarcinii. Sub acțiunea schimbărilor legate de dezvoltarea copilului, aceste dereglări doar au devenit mai evidente.

De asemenea, trebuie să știți că aceste dereglări se vor menține și după naștere (chiar dacă nivelul glicemiei se va normaliza), motiv pentru careveți avea un risc mărit de a face în viitor diabet de tip 2. Puteți să reduceți semnificativ acest risc, implementând schimbări în compoziția alimentației, nivelului de activități fizice și greutatea corpului.

Prin ce este periculos diabetul gestațional?

Diabetul gestațional prezintă pericol atât pentru copil, cât și pentru femeia însărcinată.

Mai exact, la femeie, diabetul gestațional poate să ducă la apariția unor accese periculoase de cetoacidoză. În timpul acestor accese organismul pierde capacitatea de a utiliza glucoza în calitate de sursă de energie și începe să scindeze activ grăsimile, formând niște substanțe intermediare, numite corpi cetonici. În cantități mici, corpii cetonici se formează în organismul tuturor oamenilor și nu prezintă pericol. Însă, la persoanele cu diabet zaharat (inclusiv la femeile cu diabet gestațional), formarea corpilor cetonici poate să fie atât de masivă, încât ei se acumulează în sânge în cantități periculoase pentru viață.

Diabetul gestațional este periculos și pentru copil. În primul rând, fătul este foarte sensibil la cetoacidoză și poate să decedeze chiar dacă nivelul corpilor cetonici în sângele mamei este la un nivel inofensiv pentru ea. În al doilea rând, chiar dacă în timpul sarcinii femeia reușește să evite accesele de cetoacidoză (din fericire, aşa se întâmplă în majoritatea cazurilor), fără tratament adecvat diabetul gestațional poate să ducă la o acumulare excesivă în greutate de către făt și, respectiv, la naştere, fătul poate avea o greutate mai mare de 4 kg (macrosomie). Din cauza macrosomiei copilul este supus unui risc sporit de traumatism în timpul nașterii. În plus, diabetul gestațional poate să cauzeze întârzierea maturizării plămânilor la copil, motiv pentru care, după naștere, copilul poate avea dificultăți de respirație.

În general, după cum arată observațiile, comparativ cu copii născuți cu greutate normală, în cazul copiilor născuți cu masa peste 4 kg, mortalitatea perinatală (adică în timpul și imediat după naștere) este aproape de 2 ori mai înaltă.

Trebuie să adăugăm că copiii născuți cu masa ce depășește 4 kg mai frecvent suferă de obezitate în copilărie și apoi, în viața adultă au un risc sporit de a se îmbolnăvi de diabet de tip 2.

Cum se tratează diabetul gestațional?

Din datele prezentate până acum puteți înțelege că diabetul gestațional este o problemă serioasă. Pentru a o rezolva, va trebui să coordonați acțiunile dvs. împreună cu medicul. Este important ca tratamentul adecvat să înceapă înainte de săptămâna 30 a sarcinii.

Componentele de bază ale tratamentului diabetului gestațional includ:

  • Măsurarea regulată a nivelului glucozei în sânge;
  • Corecția compoziției alimentaţiei;
  • Controlul adaosului de greutate în timpul sarcinii;
  • Efectuarea regulată a activităților fizice.

În majoritatea cazurilor, aceste măsuri sunt suficiente pentru a restabili controlul normal al glucozei și pentru a proteja femeia și viitorul copil de complicațiile diabetului gestațional.

Dacă aceste măsuri nu vor fi suficiente, medicul va putea să vă propună un tratament cu insulină sau cu antidiabetice orale.

Autocontrolul nivelului glicemiei

După depistarea diabetului gestațional va trebui să vă învățați să măsurați, acasă, în mod regulat, concentrația de glucoză în sânge și să înregistrați toți parametrii și toate datele asociate, precum compoziția și cantitatea de mâncare, activitățile fizice și starea dvs. În baza acestor date, împreună cu medicul, veți putea înțelege dacă măsurile întreprinse sunt eficiente și dacă mai puteți face ceva în acest sens.

Pentru măsurarea nivelului glucozei veți avea nevoie de un glucometru personal. Analizele trebuie efectuate de câteva ori pe zi. Medicul va trebui să vă explice graficul exact de măsurări. Probele de sânge se recomandă să fie prelevate doar din deget (și nu din alte regiuni ale corpului).

Pe lângă graficul de măsurări, medicul va trebui să vă prezinte și nivelele țintă ale glicemiei pe care va trebui să vă învățați să le mențineți cu ajutorul tratamentului.

Actualmente, mulți specialiști recomandă următoarele nivele țintă pentru femeile gravide:

  • Concentrația de glucoză dimineața, pe nemâncate: sub 95 mg/l (între 3,8 și 5,3 mmol/l);
  • Peste o oră după mâncare: sub 140 mg/l (între 5,5 și 7,8 mmol/l);
  • Peste 2 ore după mâncare: sub 120 mg/l (între 5,0 și 6,7 mmol/l);

Aceste nivele au fost stabilite în baza măsurărilor nivelului glicemiei la femeile sănătoase, care au născut copii sănătoși, și în baza unui studiu care a arătat că menținerea glicemiei în acest interval, într-adevăr, reduce probabilitatea de complicații la copil.

Dacă veți observa că, timp de câteva zile, glicemia depășește nivelul țintă stabilit, va trebui să contactați medicul pentru ajustarea tratamentului.

Corecția compoziției alimentației + exerciții fizice regulate + controlul adaosului în greutate

În cazul multor femei aceste măsuri asigură controlul adecvat al diabetului gestațional, fără medicamente și fără efecte adverse.

Alimentația necesară pentru corectarea diabetului gestațional nu se deosebește de alimentația care se recomandă tuturor oamenilor pentru reducerea riscului de diabet de tip 2 și de boli cardiovasculare. Recomandări detaliate în acest sens sunt prezentate în articolul principii de alimentație argumentate științific.

Recomandări referitor la cum să determinați și să mențineți un adaos ponderal normal în timpul sarcinii sunt prezentate în articolul Slăbitul și controlul greutății.

Detalii referitor la nivelul de efort fizic care se recomandă în timpul sarcinii (inclusiv femeilor cu diabet gestațional), sunt prezentate în articolul Recomandări cu privință la activități fizice.

Efectuarea periodică a ultrasonografiei

Pentru a urmări starea copilului, medicul poate să vă recomande să efectuați, în mod regulat, ultrasonografia (1 dată la 2-4 săptămâni). În timpul fiecărei ultrasonografii, medicul va măsura circumferința abdomenului fătului. Dacă diabetul gestațional va fi controlat inadecvat, capul copilului va avea dimensiuni normale, dar circumferința abdomenului și a umerilor va crește excesiv. Anume din acest motiv în timpul nașterii copiii cu masă prea mare sunt supuși unui risc sporit de traumatisme. În timpul travaliului, din cauza că dimensiunea capului este mai mică decât a umerilor, canalul de naștere se dilată insuficient și umerii copilului sunt supuși unei presiuni prea mari.

Dacă veți reuși să stabiliți un control adecvat al glicemiei și observațiile vor arăta că greutatea copilului se menține în limitele normale, medicul va putea să vă sugereze să faceți ultrasonografia mai rar. Pe de altă parte, dacă investigația va arăta că copilul adaugă în greutate prea rapid, medicul poate să vă recomande să reduceți nivelul țintă (adică să faceți un tratament mai strict).

Tratamentul diabetului gestațional cu injecții de insulină

Injecțiile cu insulină ajută la compensarea insuficienței temporare de insulină.

În cazul diabetului gestațional care nu se controlează cu ajutorul modificărilor de alimentație și sport, injecțiile cu insulină pot fi o soluție destul de eficientă și inofensivă.

Datorită descoperirii insulinei, de la începutul utilizării ei în tratamentul diabetului gestațional, mortalitatea perinatală legată de acesta s-a redus de 30 ori.

În cadrul cercetărilor științifice s-a determinat că preparatele de insulină cu durată ultrascurtă de acțiune (în special, Lispro și Aspart) și cele cu durata scurtă de acțiune (insulina umană), sunt inofensive pentru făt, pe parcursul întregii sarcini.

Securitatea analogilor insulinei cu durata lungă de acțiune (Glargina și Glulizina) în timpul sarcinii, decomandată, nu este studiată suficient de bine. De aceea, pentru moment, aceste preparate nu se recomandă femeilor gravide. În locul lor se folosesc insulinele umane cu durată medie de acțiune (insulină NPH) sau analogul insulinei mai bine studiat – Detemir.

În majoritatea cazurilor, tratamentul diabetului gestațional cu insuline se face conform acelorași principii ca și tratamentul cu insulină a altor forme de diabet: pentru un control bun al glucozei trebuie să faceți mai multe injecții de insulină pe zi și să măsurați regulat glicemia cu ajutorul glucometrului personal.

Dacă medicul vă va spune că puteți avea nevoie de tratament cu insulină, sau deja primiți un asemenea tratament, vedeți capitolul de mai sus Insulinoterapia, unde am explicat principiile de organizare sigură și eficientă a unui astfel de tratament.

În unele situații (atunci când glicemia nu se controlează bine prin intermediul modificărilor alimentației și a nivelului de efort fizic), medicii pot să ofere pacientelor tratament cu antidiabetice orale. Dintre toate medicamentele disponibile la moment, în tratamentul diabetului gestațional se utilizează doar Metformin și derivații sulfonilureei (Gliburid).

Ce trebuie să fac după naștere?

De regulă, imediat după naștere, insulino-rezistența se reduce rapid. Astfel, dacă pentru controlul diabetului gestațional veți administra medicamente (injecții cu insulină), trebuie să discutați dinainte cu medicul despre modificarea regimului de dozare și încetarea tratamentului.

S-a stabilit că alăptarea la sân ajută la restabilirea mai rapidă a metabolismului glucozei după naștere și reduce semnificativ riscul femeii de a se îmbolnăvi de diabet de tip 2 în viitor.

În cadrul unei cercetări cu durata de 19 ani, în care au participat peste 300 de femei care au avut diabet gestațional, s-a stabilit că femeile care au alăptat copilul la sân timp de 3 luni sau mai mult, au avut un risc de diabet de tip 2 cu 40% mai redus, decât femeile care au alăptat mai puțin.

Rezultatele unui alt studiu în care au participat 50 000 de femei, au arătat că alăptarea reduce riscul de diabet de tip 2 la toate femeile, indiferent dacă au avut sau nu diabet gestațional. S-a stabilit că fiecare an de alăptare reduce riscul de diabet, în mediu cu 15%.

Peste 6-12 săptămâni după naștere va trebui să repetați analiza la glucoză. Cel mai probabil, medicul vă va recomanda să faceți TTGO. De data aceasta, rezultatele se vor interpreta conform tabelului pentru populația generală (vezi mai sus).

Dacă analizele vor arăta că concentrația glucozei continuă să fie mărită, asta va însemna că în timpul sarcinii ați avut, de fapt, diabet de tip 1 sau 2 și că trebuie să continuați tratamentul.

Dacă analiza va arăta că glicemia este în limitele normale (cel mai frecvent așa și se întâmplă), aceasta va însemna că ați avut diabet gestațional.

Luând în considerație faptul că femeile care au avut diabet gestațional au un risc de 35-60% de a se îmbolnăvi de diabet de tip 2 în următorii 10-20 ani, va trebui să repetați analiza la glucoză aproximativ o dată la trei ani (sau mai frecvent, la recomandarea medicului).

Vedeți sursele
  • American Diabetes Association, 2015. Standards of Medical Care in Diabetes—2015. Diabetes Care, 38(Supplement), pp.S1–S93.
  • Canadian Diabetes Association, 2013. Clinical Practice Guidelines. Canadian Journal of Diabetes, 37, p.212.
  • Rydén, L. et al., 2013. ESC guidelines on diabetes, pre-diabetes, and cardiovascular diseases developed in collaboration with the EASD. European Heart Journal, 34(39), pp.3035–3087.
    Versiunea tradusă în limba română a ghidului poate fi găsită la http://www.cardioportal.ro/wp-content/uploads/2015/01/ESC.DZ_.pdf
  • Diabetes Prevention Program Research Group, 2002, Reduction in the Incidence of Type 2 Diabetes with Lifestyle Intervention or Metformin, N Engl J Med 2002; 346:393-403
  • DAFNE Study group, 2002. Training in flexible, intensive insulin management to enable dietary freedom in people with type 1 diabetes: dose adjustment for normal eating (DAFNE) randomised controlled trial. BMJ (Clinical research ed.), 325(7367), p.746.
  • Buse, J.B. et al., 2007. Primary prevention of cardiovascular diseases in people with diabetes mellitus: A scientific statement from the American Heart Association and the American Diabetes Association. Diabetes Care, 30(1), pp.162–172.
  • Czyżewska-Majchrzak, Ł. et al., 2014. The use of low-carbohydrate diet in type 2 diabetes – benefits and risks. Annals of Agricultural and Environmental Medicine, 21(2), pp.320–326.
  • Davidson, J. a., 2010. New injection recommendations for patients with diabetes. Diabetes and Metabolism, 36(SUPPL. 2), pp.S3–S18.
  • Dyson, P. a. et al., 2011. Diabetes UK evidence-based nutrition guidelines for the prevention and management of diabetes. Diabetic Medicine, 28(11), pp.1282–1288.
  • Eisenhauer, C., 2007. The New Glucose Revolution. , 30(1), p.86.
  • Elliott, J. et al., 2012. The 5×1 DAFNE study protocol: a cluster randomised trial comparing a standard 5 day DAFNE course delivered over 1 week against DAFNE training delivered over 1 day a week for 5 consecutive weeks. BMC endocrine disorders, 12, p.28.
  • Frykberg, R.G. et al., 2006. Diabetic foot disorders. A clinical practice guideline (2006 revision). The Journal of foot and ankle surgery: official publication of the American College of Foot and Ankle Surgeons, 45(5 Suppl), pp.S1–66.
  • Holt, S.H. a et al., 2006. An insulin index of foods: the insulindemand generatedby 1000-kJ portions of common foods 13 Snack foods and confectionery. American Journal of Clinical Nutrition, pp.1264–1276.
  • Jacobs, S., 1946. Diabetes and pregnancy. The Bulletin of the Tulane Medical Faculty, 5(4), pp.87–92.
  • Jimenez, C.C. et al., National athletic trainers’ association position statement: management of the athlete with type 1 diabetes mellitus. Journal of athletic training, 42(4), pp.536–45.
  • Kishore, P., Kim, S.H. & Crandall, J.P., 2012. Glycemic control and cardiovascular disease: what’s a doctor to do? Current diabetes reports, 12(3), pp.255–64.
  • Lopes Souto, D. & Lopes Rosado, E., Use of carb counting in the dietary treatment of diabetes mellitus. Nutrición Hospitalaria, 25(1), pp.18–25.
  • Mann, J.I. et al., 2004. Evidence-based nutritional approaches to the treatment and prevention of diabetes mellitus. Nutrition, metabolism, and cardiovascular diseases: NMCD, 14(6), pp.373–394.
  • Matteucci, E. & Giampietro, O., 2014. Dietary strategies for adult type 1 diabetes in light of outcome evidence. European Journal of Clinical Nutrition, 69(3), pp.285–290.
  • McIntyre, H.D., 2014. Dose adjustment for normal eating: a role for the expert patient? Diabetes & metabolism journal, 38(2), pp.87–91.
  • Mooradian, A.D., Bernbaum, M. & Albert, S.G., 2006. Narrative review: A rational approach to starting insulin therapy. Annals of Internal Medicine, 145(2), pp.125–134.
  • Much, D. et al., 2014. Beneficial effects of breastfeeding in women with gestational diabetes mellitus. Molecular metabolism, 3(3), pp.284–92.
  • Murphy, H. & Finer, S., 2015. Gestational Diabetes Mellitus and the Offspring—Jack and Jill Are Different Still. Diabetes Care, 38(3), pp.345–346.
  • Ndisang, J.F., Rastogi, S. & Vannacci, A., 2014. Insulin Resistance, Type 1 and Type 2 Diabetes, and Related Complications: Current Status and Future Perspective. Journal of Diabetes Research, 2014, pp.1–2.
  • Diabetes Care Program of Nova Scotia, 2012. Insulin Dose Adjustment Policies and Guidelines Manual.
  • Canadian Agency for Drugs and Technologies in Health, 2014. HbA1c Testing Frequency, (September), pp.1–21.
  • Reusch, J.E.B. & Wang, C.C.L., 2011. Cardiovascular disease in diabetes: where does glucose fit in? The Journal of clinical endocrinology and metabolism, 96(8), pp.2367–76.
  • Sacks, D.B. et al., 2011. Guidelines and recommendations for laboratory analysis in the diagnosis and management of diabetes mellitus. Clinical Chemistry, 57(6).
  • Schmidt, S., Schelde, B. & Nørgaard, K., 2014. Effects of advanced carbohydrate counting in patients with type 1 diabetes: a systematic review. Diabetic medicine: a journal of the British Diabetic Association, 31(8), pp.886–96.
  • Tuomilehto, J. & Lindstrom, J., Type 2 Diabetes Risk Assessment Form. Finnish Diabetes Association.
  • Wong, T. et al., 2013. The clinical significance of overt diabetes in pregnancy. Diabetic Medicine, 30(4), pp.468–474.


Obiectivul principal al organizației noastre în prezent este elaborarea Ghidului Consumatorului Inteligent de Informații și Servicii Medicale. O sursă de informație medicală de generație nouă, axată pe prezentarea datelor detaliate, transparente, echidistante și cu valoare practică înaltă cu privire la beneficiile, daunele și limitele serviciilor medicale disponibile în prezent.
Scopul nostru este:

să-i ajutăm pe pacienți și medici să ia decizii medicale argumentate și chibzuite

să-i ajutăm pe pacienți și medici să construiască între ei relații eficiente și moral justificate: colaborare bazată pe înțelegerea din ambele părți a rolurilor unice pe care îl joacă fiecare și pe împărțirea justă a resposabilității, cel mai important scop al colaborării fiind formularea și atingerea obiectivelor medicale ale pacientului.

Ghidul Consumatorului Inteligent de Informaţii şi Servicii Medicale este alcătuit din 3 părți:

PARTEA I: LUAREA DECIZIILOR MEDICALE
ALĂTURAȚI-VĂ GRUPULUI NOSTRU PE FACEBOOK ȘI ABONAȚI-VĂ LA NOUTĂȚI PE EMAIL
Vă invităm să vă alăturați consumatorilor inteligenți de informații și servicii medicale pe rețele sociale

Abonați-vă la noutăți, ca să primiți un email o dată în câteva luni prin care să aflați despre publicarea materialelor noi și despre actualizări importante, introduse pe măsura procesării de noi date.