Bronșita cronică la adulți

În acest articol din Ghidul consumatorului inteligent de informații și servicii medicale vom prezenta recomandări cu privire la “bronșita cronică”, formulate în conformitate cu definiția curentă a acestei stări.

Recomandări cu privire la alte boli care se pot manifesta prin tuse persistentă la copii și la adulți sunt prezentate în articolul Tusea. Ghid pentru pacienţi, argumentat ştiinţific.

Care sunt cauzele bronșitei cronice la adulți?

În țările dezvoltate, până la 85-90% dintre cazurile de bronșită cronică sunt asociate cu fumatul. Probabilitatea de apariție a bronșitei cronice este direct proporțională cu numărul de țigări fumate.

Celelalte 15% dintre cazurile de bronșită cronică sunt asociate cu expunerea prelungită la diverse gaze nocive și praf la locul de muncă sau la domiciliu (gaze și prafuri industriale, praf de lemn, praful de la măcinarea cerealelor, fumul de la arderea lemnului, bălegarului, resturilor vegetale și a cărbunelui, etc.).

În timpul episoadelor de răceală (adică a infecțiilor respiratorii virale acute), care la pacienții cu bronșită cronică sunt mai frecvente decât la persoanele fără bronșită cronică, tusea și secreția de spută se intensifică, iar sputa poate deveni purulentă. Asemenea episoade de boală sunt numite “exacerbări ale bronșitei cronice“.

Tratamentul bronșitei cronice la adulți

În rezultatul unei serii de studii s-a stabilit că, la 94-100% dintre pacienți, după încetarea fumatului tusea dispare. Aproape la jumătate dintre pacienți tusea trece în decursul primei luni după încetarea fumatului.

Pentru ameliorarea simptomelor de bronșită cronică se pot utiliza:

• inhalatoare care conțin beta2-agoniști cu durata scurtă de acțiune (aceste medicamente ușurează tusea, dar nu reduc secreția de spută);
• Inhalatoare cu Bromură de ipratropiu (aceste medicamente reduc frecvența și intensitatea tusei și secreția sputei);
• pentru ameliorarea unei tuse foarte puternice asociate cu bronșită cronică, pot fi utilizate medicamente antitusive care conțin Codeină sau Dextrometorfan (conform datelor unor studiilor mici, aceste remedii reduc frecvența episoadelor de tuse cu 40-60%).

Mai multe informații despre aceste medicamente sunt prezentate în următoarea parte a acestui articol, dedicată BPOC.

Remedii ineficiente sau cu eficacitate nedemonstrată în tratamentul bronșitei cronice

• În prezent există dovezi convingătoare că administrarea antibioticelor nu este eficace pentru tratamentul tusei în timpul exacerbărilor bronșitei cronice, asociate cu răceala.
• Eficacitatea drenajului postural nu a fost dovedită și, prin urmare, utilizarea acestei metode nu se recomandă pacienților cu bronșită cronică.
• Tratamentul cu preparate mucolitice sau expectorante (de exemplu, N-acetilcisteină, Carbociesteină, Ambroxol) este ineficient pentru ameliorarea tusei asociate cu bronșita cronică și nu influențează asupra evoluției bolii, nici în timpul unei exacerbări și nici în perioadele dintre exacerbări.

Prin ce este periculoasă bronșita cronică?

Principalul pericol al bronșitei cronice, care s-a dezvoltat în rezultatul fumatului sau al expunerii la gaze nocive sau praf, este că, în urma unui contact prelungit cu iritanții, la mulți pacienți are loc îngustarea ireversibilă a căilor respiratorii și reducerea progresivă a funcției pulmonare. În medicină această stare este numită boala pulmonară obstructivă cronică (BPOC, bronhopneumopatia obstructivă cronică). Actualmente BPOC este a patra cauză a mortalității premature în rândul adulţilor.

Alte consecințe negative ale fumatului includ creșterea semnificativă a riscului de cancer pulmonar, de boli cardiovasculare, de cancer de vezică urinară și de alte boli periculoase.

Simptomele BPOC (pe lângă tusea persistentă, caracteristică bronșitei cronice) pot fi dispneea progresivă și respirația zgomotoasă (șuierătoare).

Ca și în cazul bronșitei cronice, principalul tratament al BPOC este renunțarea la fumat (sau întreruperea contactului cu alte substanțe iritante ale căilor respiratorii). Pe lângă asta, pacienții cu BPOC ar putea beneficia de tratament cu anumite medicamente care ameliorează simptomele și reduc probabilitatea dezvoltării exacerbărilor periculoase. În continuare vor fi prezentate recomandări detaliate în acest sens.

Boala pulmonară obstructivă cronică (BPOC)

Prezența BPOC la persoane mai tinere de 40 de ani este puțin probabilă. În țările dezvoltate, 85-90% dintre cazurile de bronșită cronică și BPOC sunt asociate cu fumatul activ sau pasiv. Celelalte 15% dintre cazurile de BPOC sunt asociate cu expunerea prelungită la diverse gaze nocive și praf la locul de muncă sau la domiciliu.

La persoanele nefumătoare cauza BPOC poate fi inhalarea frecventă a fumului generat din arderea cărbunelui, lemnului, a resturilor vegetale, bălegarului și a altor materiale biologice în sobe de încălzit sau de gătit.

Contactul prelungit cu fumul de tutun sau cu alte substanțe iritante conduce la dezvoltarea inflamației cronice în pereții căilor respiratorii și în țesutul pulmonar. În timp, inflamația duce la îngustarea semnificativă și ireversibilă și la obstrucția lumenului căilor respiratorii mici (bronșiolită obstructivă) și la distrugerea țesutului pulmonar (emfizem). Aceste modificări duc la obstrucția progresivă a căilor respiratorii (adică la împiedicarea circulației aerului în plămâni), care se manifestă prin simptomele tipice ale BPOC: respirație dificilă, senzație de apăsare în piept, tuse persistentă, respirație zgomotoasă (șuierătoare), etc.

O alta cauză posibilă a BPOC este astmul. Astmul, de asemenea, se caracterizează prin inflamația prelungită a căilor respiratorii. La adulții cu astm, riscul apariției BPOC este de 12 ori mai mare decât la persoanele fără astm. Tratamentul adecvat al astmului poate reduce semnificativ probabilitatea de apariție a BPOC.

Vedeți Astmul bronşic. Ghid pentru pacienţi, argumentat ştiinţific.

Ce simptome pot avea persoanele cu BPOC?

La persoanele la care diagnosticul BPOC este susținut de rezultatele spirometriei (vedeți mai jos) pot fi prezente următoarele simptome:

• tuse persistentă;
• dispnee persistentă și progresivă;
• respirație șuierătoare (eng. wheezing) care este descrisă de mulți oameni ca un sunet muzical, fluierător, continuu.

Tusea persistentă (cronică) este adesea primul simptom al BPOC. Inițial tusea poate fi rară, însă cu timpul aceasta devine mai frecventă și poate apărea zilnic și pe parcursul întregii zile. Tusea poate fi uscată sau umedă (cu eliminare de spută densă).

Mulți pacienți cu BPOC descriu dispneea ca pe o “senzație de greutate sau presiune în piept”, “necesitatea de a depune un efort suplimentar pentru a respira”, “senzație de lipsă de aer” sau “sufocare”.

Unii pacienți pot avea dispnee pronunțată fără tuse.

La persoanele cu forme severe de BPOC adesea se observă pierderea în greutate, oboseală exagerată, reducerea masei musculare, și poftă de mâncare scăzută.

Este important să menționăm că toate simptomele indicate mai sus pot fi prezente nu doar în caz de BPOC, dar și în cazul altor probleme de sănătate. Principalele afecțiuni care pot cauza tuse persistentă sunt enumerate în articolul Tusea. Ghid argumentat științific pentru pacienți.

La unele persoane la care la spirometrie se determină semne de reducere ireversibilă a permeabilității căilor respiratorii (adică semne obiective de BPOC), simptomele menționate mai sus pot lipsi sau pot fi slab pronunțate.

Ce este emfizemul?

Emfizemul este un termen folosit pentru a descrie distrugerea țesutului pulmonar, care, într-o măsură mai mare sau mai mică, se observă la toți pacienții cu BPOC.

Emfizemul se caracterizează prin distrugerea pereților alveolari din structura plămânilor. În rezultat, mai multe alveole învecinate se contopesc într-o singură bulă mare, umplută cu aer. Din asemenea bule, oxigenul pătrunde în sânge într-o măsură mai mică. În plus, mărirea în volum a zonei de emfizem poate comprima țesuturile adiacente pulmonare, dereglând și mai mult respirația.

Ce investigații se fac pentru confirmarea diagnosticului de BPOC?

În conformitate cu ghidurile clinice actuale, pentru confirmarea diagnosticului de BPOC se recomandă efectuarea spirometriei. Spirometria este o investigație simplă, ieftină și accesibilă care permite determinarea permeabilității căilor aeriene.

Diagnosticul de BPOC se consideră confirmat în cazul în care rezultatele spirometriei arată prezența unei obstrucții ireversibile a căilor respiratorii (raportul FEV1 / CVF mai mic de 70%, după utilizarea medicamentelor bronhodilatatoare). Acest criteriu de diagnostic al BPOC a fost utilizat în majoritatea cercetărilor, pe baza rezultatelor cărora au fost formulate recomandările de tratament de mai jos.

Explicația detaliată a modului în care se face spirometria și interpretarea indicilor acesteia este prezentată în articolul Spirometria. Informaţie pentru pacienţi.

Explicația posibilităților actuale de tratament al BPOC

În rândul adulților, BPOC este a patra cea mai frecventă cauză de deces prematur. Alte cauze răspândite de deces sunt bolile cardiovasculare, diabetul și maladiile oncologice.

Un fapt important în ceea ce privește multe cazuri ale acestor boli este că acestea, în mare măsură, pot fi prevenite. Cititori care ar dori să afle despre posibilitățile de reducere a riscului de apariție a acestor afecțiuni pot găsi informații la acest subiect în articolele Ghidului consumatorului inteligent de informații și servicii medicale.

Mulți pacienți cu BPOC decedează în timpul exacerbărilor sau în scurt timp de la dezvoltarea lor, și în urma maladiilor cardiovasculare sau a pneumoniilor apărute ca rezultat al îngustării progresive a căilor respiratorii.

Tratamentul contemporan al pacienților cu BPOC are următoarele obiective:

• încetinirea îngustării căilor respiratorii mici și a pierderii funcției pulmonare;
• prevenirea apariției exacerbărilor și tratamentul adecvat al exacerbărilor;
• ameliorarea dispneei, tusei și a altor simptome;
• creșterea rezistenței față de efort fizic;
• creșterea calității vieții, concomitent cu reducerea riscului de efecte secundare ale tratamentului.

Cea mai importantă componentă a tratamentului BPOC este renunțarea la fumat (sau întreruperea contactului cu substanțe nocive).

Renunțarea la fumat sau întreruperea contactului cu substanțe nocive

Pentru moment, renunțarea la fumat și întreruperea contactului cu substanțe nocive este singura posibilitate de a atinge cel mai important obiectiv al tratamentului BPOC – încetinirea îngustării căilor respiratorii și a pierderii funcției pulmonare.

La persoanele cu BPOC care continuă să fumeze, permeabilitatea căilor respiratorii (FEV1) se reduce, în medie, cu 60 ml pe an. La persoanele cu BPOC care lasă fumatul, FEV1 se reduce, în medie, cu 13 ml pe an (la fel ca la persoanele fără BPOC). Nici o altă metodă de tratament, inclusiv medicamente sau combinații de medicamente nu poate asigura o asemenea încetinire a pierderii funcției pulmonare.

Renunțarea la fumat, de asemenea, reduce riscul de apariție a exacerbărilor și contribuie la ameliorarea semnificativă a simptomelor de BPOC, în special a tusei. La mai mult de 90% dintre pacienți, peste câteva luni după lăsarea fumatului tusea dispare.

În plus, renunțarea la fumat reduce riscul de apariție a pneumoniei, a cancerului pulmonar și a bolilor cardiovasculare grave.

Ameliorarea simptomelor și reducerea riscului apariției exacerbărilor BPOC cu ajutorul medicamentelor

Rezultatele cercetărilor arată că tratamentul cu medicamentele disponibile pentru moment nu contribuie la încetinirea îngustării căilor respiratorii și a deteriorării funcției pulmonare la pacienții cu BPOC. În același timp, tratamentul medicamentos permite ameliorarea simptomelor, crește rezistența fizică și calitatea vieții pacienților și, de asemenea, reduce frecvența și severitatea exacerbărilor maladiei.

Justificarea efectuării tratamentului și alegerea medicamentelor se determină în baza următorilor indici:

1. Gradul de severitate a simptomelor;
2. Gradul de obstrucție a căilor respiratorii (FEV1);
3. Riscul dezvoltării exacerbărilor BPOC.

Evaluarea gradului de severitate a simptomelor BPOC

Pentru evaluarea severității simptomelor, medicul poate utiliza o varietate de chestionare standardizate. Pentru a vedea un exemplu de un astfel de chestionar faceți click pe versiunea română a Testului de evaluare BPOC (CAT – BPOC Test de evaluare).

Evaluarea gradului de obstrucție a căilor respiratorii pe baza indicelui FEV1

Semnul principal al BPOC este îngustarea căilor aeriene mici, ceea ce face ca aerul din interiorul plămânilor să circule mai lent.

În timpul spirometriei, gradul de reducere a vitezei de circulație a aerului se estimează în baza indicelui FEV1:

Vedeți Spirometria. Informaţie pentru pacienţi.

Evaluarea riscului dezvoltării exacerbărilor BPOC

Exacerbările BPOC sunt episoade de intensificare semnificativă a dispneei, tusei și/sau a secreției de spută și de deteriorare a stării de sănătate a pacientului. În timpul crizelor severe, majoritatea pacienților cu BPOC necesită spitalizare, iar unii decedează.

Peste 60% dintre episoadele de exacerbări ale BPOC sunt declanșate de infecții ale tractului respirator (răceală, pneumonie) sau de expunerea la aer poluat. Puțin mai rar, exacerbarea se dezvoltă în mod spontan (fără o cauză evidentă) sau după întreruperea tratamentului.

În cadrul cercetărilor s-a determinat că tratamentul medicamentos poate reduce riscul de apariție a exacerbărilor (și a complicațiilor asociate). Prin urmare, pacienților cu risc crescut de exacerbări li se recomandă efectuarea unui tratament mai intensiv decât pacienților fără risc sporit de exacerbări.

În rezultatul observațiilor efectuate asupra unor grupuri mari de pacienți cu BPOC s-a stabilit că un risc crescut de dezvoltare a exacerbărilor este prezent la pacienții care în ultimele 12 luni au avut:

• mai mult de un episod de exacerbare severă sau moderată, pentru tratamentul căruia a fost nevoie de spitalizare și/sau tratament cu antibiotice și hormoni corticosteroizi, sau
• mai mult de două exacerbări ușoare.

***

Luând în calcul datele cu privire la gradul de severitate a simptomelor, gradul de limitare a fluxului de aer și riscul de exacerbare, și bazându-se pe ghidurile clinice curente (vedeți Surse), medicul poate recomanda un tratament medicamentos conform schemelor descrise în continuare.

Justificarea efectuării tratamentului și alegerea medicamentelor pentru pacienții cu BPOC

(1) În cazul pacienților la care la spirometrie se depistează îngustarea ireversibilă a căilor respiratorii, dar care nu au simptome, se recomandă doar renunțarea la fumat (sau întreruperea contactului cu alți factori care contribuie la dezvoltarea BPOC).

Tratamentul medicamentos în această situație nu se recomandă, deoarece rezultatele cercetărilor arată că la persoanele fără simptome (și, respectiv, cu risc scăzut de exacerbări), indicii funcției pulmonare continuă să se reducă cu aceeași viteză ca și la pacienții care administrează medicamente.

(2) Pacienților cu simptome ușoare (scorul testului de evaluare COPD <10), cu limitarea ușoară sau moderată a vitezei fluxului de aer și cu risc scăzut de exacerbări li se recomandă să utilizeze unul dintre următoarele medicamente (sau combinație de medicamente), pentru ameliorarea simptomelor la necesitate:

(3) Pacienților cu simptome pronunțate (scorul testului de evaluare COPD > 10), cu limitarea ușoară sau moderată a vitezei fluxului de aer și cu risc scăzut de exacerbări li se recomandă să utilizeze unul dintre următoarele medicamente (sau combinație de medicamente):

(4) Pacienților cu simptome ușoare (scorul testului de evaluare COPD <10), dar cu limitarea severă sau foarte severă a vitezei fluxului de aer și cu risc moderat sau crescut de exacerbări, li se recomandă să utilizeze una dintre următoarele combinații de medicamente:

(5) Pacienților cu simptome pronunțate (scorul testului de evaluare COPD > 10), cu limitarea severă sau foarte severă a vitezei fluxului de aer și cu risc moderat sau crescut de exacerbări li se recomandă să utilizeze în mod regulat una dintre următoarele combinații de medicamente:

Informații suplimentare despre medicamentele utilizate în tratamentul BPOC

Tabel de referință cu denumirile medicamentelor:

Inhalatoare cu beta2-agoniști și anticolinergice în tratamentul BPOC

Medicamentele din grupul beta2-agoniștilor și al anticolinergicelor dilată lumenul bronhiilor și, în rezultat, ameliorează simptomele BPOC (reduc tusea și dispneea), sporesc calitatea vieții pacienților, și măresc eficiența reabilitării pulmonare. Medicamentele cu durată lungă de acțiune din ambele grupuri, pe lângă efectele indicate, reduc frecvența exacerbărilor BPOC.

Cu toate acestea, nici medicamentele cu durată scurtă de acțiune, și nici cele cu durată lungă de acțiune (și nici alte medicamente), nu încetinesc deteriorarea funcției pulmonare și nu îmbunătățesc speranța de viață la pacienții cu BPOC.

Atât beta2-agoniștii, cât și medicamentele anticolinergice au un profil înalt de siguranță.

Principalele efecte secundare ale beta2-agoniștilor sunt tremurături ușoare în mâini și în corp, și palpitații cardiace, care pot apărea la scurt timp după administrarea medicamentului. La majoritatea pacienților, pe măsura continuării tratamentului, aceste reacții adverse dispar sau devin mult mai uşoare.

Principalele efecte adverse ale medicamentelor anticolinergice sunt gustul amar și uscăciune în gură.

În cadrul cercetărilor s-a stabilit că medicamentele din grupul beta2-agoniștilor și anticolinergicele au eficacitate comparabilă. Prin urmare, se recomandă alegerea medicamentului cu cel mai bun efect subiectiv (apreciat de către pacient) și cel mai potrivit din perspectiva prețului, a disponibilității, precum și a altor caracteristici.

La pacienții cu simptome pronunțate de BPOC combinația a două medicamente (în loc de creșterea dozei unui medicament) sporește eficiența tratamentului și reduce riscul de efecte secundare.

În ceea ce privește reducerea frecvenței exacerbărilor, medicamentele cu durată lungă de acțiune sunt mai eficace decât cele cu durată scurtă de acțiune.

Eficacitatea inhalatoarelor care conțin combinația beta2-agoniștilor cu durata lungă de acțiune cu anticolinergice cu durata lungă de acțiune încă nu a fost stabilită, dar utilizarea unei astfel de combinații este logică din punct de vedere clinic.

Eficacitatea tratamentului cu combinația dintre corticosteroizi inhalatori și anticolinergice cu durata lungă de acțiune încă nu a fost studiată suficient.

Corticosteroizii inhalatori (CSI) în tratamentul BPOC

Corticosteroizii inhalatori (CSI) au un efect anti-inflamator pronunțat.

În prezent, utilizarea acestor medicamente se consideră argumentată în cazul pacienților cu limitarea severă sau foarte severă a fluxului de aer în plămâni.

În cadrul câtorva studii mici s-a determinat că administrarea regulată a CSI îmbunătățește calitatea vieții la pacienții cu BPOC, reduce simptomele, îmbunătățește funcția pulmonară și reduce riscul de complicații.

Combinația CSI cu medicamente din grupul beta2-agoniștilor sau cu anticolinergice crește eficacitatea tratamentului.

La fel ca și celelalte medicamente, CSI nu reduc rata de deteriorare a funcției pulmonare și nu influențează evoluția BPOC pe termen lung.

CSI sunt mult mai inofensive decât corticosteroizii în formă de pastile (corticosteroizi orali, CSO), care se administrează în timpul episoadelor de exacerbare a BPOC.

Pentru adulți, administrarea pe termen lung a unei doze zilnice echivalente cu 800 µg de Budesonid propionat (sau mai puțin) se consideră inofensivă.

Principalele efecte secundare ale CSI în asemenea doze pot fi candidoza orală (ulcerații în gură) și răgușeala, asociată cu modificarea temporară a funcției corzilor vocale.

Pentru a reduce riscul acestor reacții adverse este importantă utilizarea corectă a inhalatorului, clătirea gurii (și scuiparea apei) după fiecare inhalare sau utilizarea medicamentelor care se activează în plămâni, dar nu în gură (de exemplu, Beclometazonă în formă de inhalator cu hidrofluoroalcan).

Se presupune că tratamentul de lungă durată cu doze mari de corticosteroizi inhalatori poate contribui la reducerea densității minerale osoase. Prin urmare, persoanelor care urmează să administreze un asemenea tratament li se recomandă să facă investigații pentru determinarea raționalității tratamentul contra osteoporozei (vedeți Ghid argumentat științific pentru pacienți cu privire la osteoporoză). Cu toate acestea, în cadrul unui studiu cu observarea adulților cu astm care administrau CSI în doze de până la 1000 µg pe zi, s-a determinat că chiar o asemenea doză de medicament nu a dus la scăderea densității oaselor.

Roflumilast în tratamentul BPOC

Roflumilast este un medicament din grupul inhibitorilor fosfodiesterazei-4. Acest medicament are acțiune antiinflamatoare și se recomandă pacienților cu BPOC, cu limitarea severă și foarte severă a permeabilității căilor respiratorii, cu un risc crescut de exacerbări și cu simptome de bronșită cronică (tuse care persistă mai mult de 2 ani consecutivi și în fiecare an durează mai mult de 3 luni).

Rezultatele cercetărilor în cadrul cărora s-a studiat eficacitatea Roflumilastului, au arătat că medicamentul a redus riscul de dezvoltare a exacerbărilor moderate și severe ale BPOC cu 15-25%.

Principalele efecte secundare ale Roflumilastului sunt greață, scăderea poftei de mâncare, dureri abdominale, diaree, insomnie, dureri de cap. Pe măsura continuării tratamentului, efectele adverse devin mai puțin pronunțate sau dispar.

Teofilina în tratamentul BPOC

Preparatele Teofilinei sunt relativ ieftine și accesibile, dar utilizarea lor este limitată din cauza riscului mai mare de reacții adverse (inclusiv severe), în comparație cu alte medicamente.

În prezent, utilizarea Teofilinei se recomandă doar atunci când alte medicamente nu sunt disponibile sau nu pot fi utilizate din careva motive.

Medicamentele mucolitice, expectorante și antitusive în tratamentul BPOC

Eficacitatea medicamentelor mucolitice și expectorante (cum ar fi N-acetilcisteină, Carbocisteină, Ambroxol, Erdosteină, Glicerină iodată) în tratamentul BPOC a fost studiată într-o serie de studii.

Rezultatele acestora au arătat că, la majoritatea pacienților cu BPOC, utilizarea regulată a acestor medicamente este ineficace. În cazul pacienților cu limitarea moderată a permeabilității căilor aeriene, utilizarea mucoliticelor poate reduce, într-o anumită măsură, riscul de exacerbări, însă acest efect nu duce la creșterea calității vieții.

Astfel, în prezent, nu sunt date pentru a recomanda utilizarea la scară largă a expectorantelor și mucoliticelor în tratamentul BPOC.

Utilizarea medicamentelor care suprimă tusea (care conțin Codeină sau Dextrometorfan), de asemenea, nu se recomandă.

Vaccinarea pentru reducerea riscului de pneumonie și exacerbări ale BPOC

Pacienții cu BPOC au un risc crescut de a se îmbolnăvi de pneumonie pneumococică. De asemenea, infectarea cu gripă la acești pacienți poate duce la apariția unui episod de exacerbare severă.

Prin urmare, tuturor pacienților cu BPOC li se recomandă să se vaccineze împotriva pneumococului și să primească anual vaccinul antigripal.

În urma analizei rezultatelor a 11 studii efectuate înainte de anul 2009 s-a stabilit că în grupul de pacienți cu BPOC care au primit vaccin contra gripei, frecvența exacerbărilor a fost semnificativ mai mică decât în grupul de pacienți care au primit placebo.

Vedeți Gripa 2015-2016. Ghid cu privire la vaccinare şi tratament

Monitorizarea după începerea tratamentului BPOC

Durata optimă a tratamentului de menținere la pacienții cu BPOC și planul de investigații după începerea tratamentului încă nu au fost stabilite.

Mulți specialiști le recomandă pacienților să revină la consultație cu o frecvență de cel puțin 1 dată pe an, pentru a revizui planul de tratament (în funcție de simptome și de indicii spirometriei).

Tratamentul exacerbărilor BPOC

În timpul exacerbărilor, starea bolnavului se agravează brusc: tusea și dispneea devin mai pronunțate, secreția de spută se poate intensifica, sputa poate deveni purulentă.

Tratamentul exacerbărilor ușoare și moderate ale BPOC se face ambulatoriu. Pacienții cu exacerbări severe necesită spitalizare.

În prezent, în tratamentul exacerbărilor BPOC se recomandă administrarea anticolinergicelor cu durată lungă de acțiune, efectuarea unei cure de tratament cu antibiotice (5-10 zile) și a unei cure scurte (5 zile) de glucocorticoizi orali (în formă de pastile).

Există dovezi convingătoare în favoarea faptului că corticosteroizii reduc perioada de recuperare, îmbunătățesc funcția pulmonară, reduc riscul unei noi exacerbări și reduc durata spitalizării.

Principalele antibiotice recomandate în tratamentul exacerbărilor acute ale BPOC, sunt Amoxicilina, macrolidele (Eritromicina, Azitromicina) sau Tetraciclina.

Reabilitarea pulmonară în tratamentul BPOC

Reabilitarea pulmonară (reabilitarea respiratorie) presupune renunțarea la fumat, corectarea compoziției alimentației,

și exerciții fizice regulate, efectuate de către pacient în mod independent sau sub supravegherea personalului medical.

Eficacitatea acestei metode de tratament a fost studiată într-o serie de studii care au arătat că reabilitarea pulmonară crește rezistența fizică, reduce simptomele de BPOC, îmbunătățește calitatea vieții pacientului, crește eficiența medicamentelor, reduce necesitatea utilizării medicamentelor, reduce riscul apariției unor noi exacerbări și îmbunătățește speranța de viață.

Reabilitarea pulmonară se recomandă tuturor pacienților cu BPOC și poate fi deosebit de necesară în cazul pacienților cu FEV1 sub 50%, precum și în cazul pacienților cu dispnee pronunțată în ciuda tratamentului medicamentos adecvat.

Pe lângă ameliorarea simptomelor de BPOC, activitatea fizică regulată contribuie la reducerea riscului de apariție a bolilor cardiovasculare, a diabetului și a fracturilor asociate cu osteoporoza.

Cercetările în cadrul cărora s-au făcut observații asupra stării pacienților cu BPOC care au făcut o cură de reabilitare respiratorie au arătat că inițierea unui program de activități fizice regulate nu este asociată cu creșterea riscului de apariție a unor efecte adverse grave și că la unii pacienți care au suportat recent o exacerbare, riscul de apariție a exacerbărilor ulterioare se reduce semnificativ.

Durata programului de reabilitare pulmonară sub supravegherea personalului medical ar trebui să fie nu mai mică de 6 săptămâni. Cu cât mai mult durează programul de reabilitare, cu atât acesta este mai eficace. După finisarea unei cure de reabilitare, tuturor pacienților cu BPOC li se recomandă să continue în mod independent regimul de exerciții fizice regulate.