Anchilostomiaza la copii şi la adulţi. Răspunsuri la cele mai importante întrebări

DESPRE ACEASTĂ VERSIUNE A ARTICOLULUI

Data ultimei actualizări:

Volum: 9 paginiPagini convenționale, cu un volum aproximativ egal cu cel al unei pagini de carte.

CUM A FOST SCRIS ACEST ARTICOL?

Acest articol a fost scris în conformitate cu viziunea noastră despre rolul pe care informația obiectivă îl poate avea în luarea deciziilor medicale personale. Aflați mai multe despre procesul de scriere a articolelor și despre autori.

Textul articolului nu conține publicitate ascunsă. Vedeți Dezvăluirea informațiilor financiare.

APRECIEREA CITITORILOR

(Instrument nou) Indicați cât de mulțumit(ă) sunteți de faptul că ați găsit acest articol și/sau scrieți o recenzie

Apreciere medie: 5.0. Pe baza unui vot.
Se încarcă...

Noi suntem in conformitate cu standardul HONcode privind informatia de sanatate de incredere. Verificati aici. Noi suntem in conformitate cu standardul HONcode privind informatia de sanatate de incredere:
Verificati aici.

Cuprins:

Ce este anchilostomiaza?

Termenul anchilostomiază este întrebuinţat de medici pentru a desemna condiţia oamenilor infestaţi cu un anumit tip de paraziţi (helminţi).

Anchilostomiaza este declanşată, la oameni, de paraziţii Necator americanus şi de Ancylostoma duodenale.

În acest articol vom oferi răspunsuri la întrebările principale cu privire la ceea ce trebuie să faceţi dacă dvs. sau copilul dvs. v-aţi îmbolnăvit de anchilostomiază şi vă vom informa în legătură cu acele aspecte ale problemei cărora ar trebui să le acordaţi o atenţie specială.

Vom începe cu descrierea ciclului vital (biologic) al agenţilor patogeni ai anchilostomiazei. Această informaţie o să vă ajute să înţelegeţi mai bine rostul celorlalte recomandări referitoare la soluţionarea problemei date.

Ciclul vital (biologic) al necatorului şi anchilostomei

Din punct de vedere biologic, declanşatorii anchilostomiazei sunt nişte viermi-paraziţi (sin.: helminţi) capabili să supravieţuiască timp îndelungat în organismul omului.

În limbaj medical, anchilostomele şi alte tipuri de helminţi (de exemplu, ascarizii şi oxiurii) se numesc nematode, adică «viermi rotunzi» (nematod se traduce ca «filiform»).

Ciclul vital al helminţilor care declanşează anchilostomiaza începe atunci când larva necatorului sau anchilostomei pătrunde în organismul uman prin piele (de regulă, prin pielea tălpii piciorului, dacă adultul sau copilul s-au plimbat desculţi pe solul infestat cu larvele acestui parazit).

După ce nimeresc pe piele, larvele pătrund în vase sangvine minuscule şi migrează, prin fluxul sangvin, în plămâni, unde provoacă o inflamaţie locală. Tusea declanşată de inflamaţia locală transportă larvele paraziţilor în căile respiratorii superioare şi în gât. Omul contaminat le înghite şi, astfel, larvele nimeresc în intestin.

Omul se mai poate contamina cu anchilostome şi dacă le înghite direct, dar, în acest caz, larvele ajung în intestin deodată, fără a tranzita plămânii.

În intestin, larvele încep să crească şi, deja peste 5 săptămâni după infestare, femelele paraziţilor devin adulte şi încep să depună ouă. Timp de 24 de ore, o femelă poate depune mii de ouă.

Ouăle necatorului sau anchilostomei se elimină din intestin prin scaunul persoanei infestate. Iniţial, ouăle sunt inactive şi chiar dacă ajung în organismul altei persoane, larvele nu vor ecloza.

Pentru ca ouăle paraziţilor respectivi să devină capabile să infesteze alţi oameni, trebuie să se maturizeze o perioadă în sol. Ouăle viermilor care declanşează anchilostomiaza se maturizează cel mai bine în solul umed şi cald.

Maturizarea ouălor necatorului şi anchilostomei durează 9 zile, pe când larvele maturizate în sol îşi păstrează proprietatea de a pătrunde în corpul uman pentru următoarele 2 săptămâni.

Cum arată paraziţii care declanşează anchilostomiaza?

Ouăle şi larvele paraziţilor respectivi au dimensiuni foarte mici şi nu pot fi observate cu ochiul liber. Dimensiunile medii ale larvelor constituie 500-700 μm şi deci acestea pot fi văzute numai la microscop.

Necatorul sau anchilostoma adultă are o lungime de 5-13 mm.

Unde vieţuiesc agenţii patogeni ai anchilostomiazei?

Anchilostomele şi necatorii adulţi trăiesc în intestinul subţire al omului.

Care este sursa de contaminare cu anchilostomiază? Unde se poate infesta copilul sau adultul cu aceşti paraziţi?

Cel mai frecvent, anchilostomiaza se întâlneşte în ţările cu climă caldă şi umedă, în special în localităţile sărace care se caracterizează prin condiţii sanitare precare şi unde excrementele umane ajung uşor în sol sau se utilizează ca îngrăşământ natural.

Anchilostomiaza este răspândită în ţările Africii de Sud, Orientului Extrem, în India, China, în ţările Americii Latine şi, într-o măsură mai mică, în ţările Africii de Vest şi cele europene.

De regulă, contaminarea are loc atunci când omul umblă desculţ pe solul murdărit de fecalele persoanelor deja infestate cu aceşti paraziţi.

Pentru infestare, e de ajuns ca pielea să contacteze timp de 5 minute cu solul contaminat.

Ne putem contamina cu anchilostomiază de la câini, pisici, porci, cai sau alte animale domestice?

Animalele domestice (în special câinii şi pisicile) pot fi infestate de alte tipuri de anchilostome: A. braziliense, A. tubaeforme, A. caninum. Din toate aceste anchilostome, numai A. braziliense poate infesta oamenii, dar helminţii aceştia nu sunt adaptaţi la viaţa în organismul uman şi nu pot migra în plămâni. Din această cauză, după infestare, larvele paraziţilor respectivi rămân pentru un timp îndelungat în straturile profunde ale pielii umane, provocând erupţii pruriginoase care, în limbaj medical, se numesc larva migrans (sin. larvă migratorie cutanată).

Ne putem  contamina cu anchilostome dacă mâncăm carne de peşte?

Peştele, ca şi alte produse alimentare, poate deveni sursa contaminării cu anchilostome şi necatori dacă pe acesta nimeresc particule de sol în care se conţin larvele paraziţilor respectivi. În organismul peştilor se găsesc helminţi care declanşează opistorchoză, clonorchozăa şi alte câteva tipuri de infecţii.

Prin ce semne şi simptome se poate manifesta anchilostomiaza la copii şi la adulţi?

La majoritatea oamenilor, infestarea cu anchilostome şi necatori nu se manifestă în niciun fel.

În cazurile în care simptomele anchilostomiazei sunt totuşi manifeste, acestea apar în primele ore de după infestare.

Primul simptom al anchilostomiazei poate fi aşa-numita erupţie migratorie, care apare în locul unde a pătruns larva parazitului în corp (pe picior sau pe mână). Erupţia migratorie se manifestă în felul următor: o regiune restrânsă a pielii devine pruriginoasă, pielea se înroşeşte şi, în unele cazuri, poate apărea o erupţie în formă de băşicuţe.

Peste câteva săptămâni după contaminarea adultului sau a copilului, când larvele necatorului sau anchilostomei ating plămânii, pot apărea simptomele inflamaţiei:

  • Creşterea temperaturii corporale;
  • Tusea seacă;
  • Slăbiciunea.

Simptomele enumerate mai sus seamănă, aparent, cu simptomele unei răceli obişnuite, de aceea majoritatea oamenilor nici măcar nu-şi dă seama că disconfortul lor ar fi legate de migrarea helminţilor.

După ce agenţii declanşatori ai anchilostomiazei nimeresc în intestin, adultul sau copilul pot acuza următoarele simptome:

  • Dureri abdominale;
  • Greaţă şi vomă;
  • Diaree;
  • Scăderea poftei de mâncare sau pierderea în greutate.

Cât timp trăiesc necatorii şi anchilostomele? Anchilostomiaza poate «trece de la sine», fără tratament? Există anchilostomiază cronică?

Dacă persoana contaminată nu este tratată în niciun fel, dar, în acelaşi timp, nu se mai infestează cu larvele anchilostomei sau necatorului, atunci paraziţii respectivi, mai devreme sau mai târziu, vor muri şi vor fi eliminaţi din organism prin scaun. Durata de viaţă a necatorului constituie circa 5 ani, pe când a anchilostomei – până la 1 an de zile.

Cu toate acestea, dacă omul trăieşte într-o localitate unde anchilostomiaza este foarte răspândită, el riscă să se infesteze mereu cu larvele paraziţilor respectivi. În acest caz, populaţia anchilostomelor din intestin se va reînnoi permanent şi anchilostomiaza poate deveni, într-adevăr, o condiţie «cronică», care durează decenii la rând.

Necatorul şi anchilostoma sunt periculoase? Ce urmări şi complicaţii pot provoca aceşti paraziţi?

Anchilostomiaza nu constituie, de regulă, o ameninţare directă la viaţa omului. Cu toate acestea, boala dată poate provoca unele complicaţii grave, legate de infestarea îndelungată a organismului cu helminţi.

Pericolul esenţial al infestării cu necator şi anchilostomă constă în faptul că paraziţii în cauză pot provoca anemie şi insuficienţa de proteine.

Agenţii patogeni ai anchilostomiazei se hrănesc cu sângele omului infestat şi cu substanţele nutritive din alimentele ce nimeresc în intestinul subţire. Fiecare necator adult devorează 0,03 ml de sânge pe zi; fiecare anchilostomă – 0,2 ml de sânge pe zi. Dacă alimentele consumate de om conţin o cantitate neîndestulătoare de fier şi de proteine, se produce insuficienţa acestor substanţe în organism, care conduce la anemie şi la alte urmări nu mai puţin grave.

Adulţii şi copiii cu insuficienţă de fier şi cu anemie, provocată de această insuficienţă, pot acuza următoarele simptome:

  • Dureri de cap;
  • Oboseală accentuată;
  • Ritm cardiac şi respirator mărit.

Deficitul de proteine în organism poate provoca simptome precum:

  • Edeme;
  • Scăderea imunităţii (răcelile frecvente şi receptivitatea sporită la alte infecţii);
  • Pierdere în greutate.

Infestarea copilului cu anchilostomă îi poate tulbura dezvoltarea fizică şi psihică, din cauza insuficienţei de substanţe nutritive şi vitamine.

Diagnosticul: ce analize şi investigaţii poate indica medicul pentru a depista anchilostomiaza?

Pentru a stabili dacă adultul sau copilul s-au infestat, într-adevăr, cu anchilostomă sau cu necator, medicul poate indica următoarele teste:

Analiza scaunului pentru depistarea ouălor de anchilostome şi necatori

Acest test este simplu şi accesibil, putând fi efectuat în majoritatea laboratoarelor din spitalele de boli infecţioase.

Pentru a efectua testul la anchilostomiază sunt suficiente doar câteva grame de scaun. Scaunul se colectează cel mai bine în containere de plastic de unică folosinţă, care pot fi procurate în orice farmacie.

Dacă, în urma analizei microscopice, în scaun se vor depista ouă sau viermi adulţi de anchilostome sau necatori, aceasta va însemna că persoana testată este, într-adevăr, bolnavă de anchilostomiază.

Absenţa ouălor şi a helminţilor adulţi în scaun nu înseamnă neapărat că omul nu este infestat cu paraziţii respectivi. Ouăle necatorilor şi anchilostomelor pot apărea în scaunul omului abia la 2 luni după infestare. Cu alte cuvinte, dacă, după contaminare, au trecut mai puţin de 2 luni, atunci analiza scaunului la ouăle paraziţilor va fi negativă.

Analiza generală a sângelui

La adulţii şi copiii infestaţi cu anchilostome sau cu necatori, se observă, de multe ori, anemia cauzată de insuficienţa de fier şi, totodată, creşterea nivelului de eozinofile în sânge.

Prezenţa acestor schimbări în analiza generală a sângelui nu este dovada absolută a anchilostomiazei la persoana testată, dar îl face, în schimb, pe medic să suspecteze existenţa unei infecţii în organism.

Radiografia cutiei toracice

Această investigaţie poate depista inflamaţia plămânilor, cauzată de migrarea larvelor de necator sau de anchilostomă.

Tratamentul: cum pot fi eliminate anchilostomele şi necatorii din organismul copiilor şi adulţilor? Ce medicamente se utilizează în acest scop?

Dat fiind că anchilostomiaza poate provoca unele complicaţii destul de grave, medicii infecţionişti recomandă tuturor copiilor şi adulţilor, la care s-au depistat paraziţii respectivi, un tratament special.

Pentru a învinge anchilostomiaza, medicul poate prescrie unul din următoarele medicamente:

Tratamentul anchilostomiazei la copii se face cu aceleaşi medicamente şi după aceleaşi scheme ca şi la adulţi (vezi mai sus). Doza medicamentelor este aceeaşi atât pentru copii, cât şi pentru adulţi.

Cât de eficient poate fi un asemenea tratament? Care medicament este mai bun?

Rezultatele studiilor ştiinţifice au arătat că albendazolul, mebendazolul şi pamoatul de pirantel au cam aceeaşi eficienţă în tratarea anchilostomiazei.

După administrarea albendazolului şi mebendazolului, agenţii patogeni ai anchilostomiazei sunt distruşi în întregime la 90-95% din bolnavi. Pamoatul de pirantel şi-a demonstrat, de asemenea, eficienţa înaltă în lupta cu această infecţie.

Ce medicamente trebuie administrate pentru a trata anchilostomiaza în perioada de sarcină şi de alăptare?

În cazurile în care anchilostomele sau necatorii contaminează femeia în timpul sarcinii, infecţia nu tulbură, de regulă, sarcina şi nu determină apariţia unor malformaţii de dezvoltare la făt.

Cu toate acestea, anemia feriprivă (cauzată de insuficienţa fierului), care reprezintă o complicaţie răspândită a anchilostomiazei, poate spori riscul de naştere prematură, de greutate scăzută a copilului la naştere şi de tulburare a galactogenezei (producerea laptelui matern).

În timpul alăptării, anchilostomele şi necatorii pot pătrunde în laptele matern şi se pot transmite sugarului.

Dacă aţi depistat anchilostomiază în timpul sarcinii sau al lactaţiei, apelaţi neapărat la ajutorul medicului. În cazuri ca acestea, medicul vă poate prescrie un tratament cu pirantel, deoarece medicamentul dat este considerat drept cel mai sigur în perioada de sarcină şi de alăptare (vezi posibila acţiune a pirantelului asupra dezvoltării sarcinii şi sănătăţii sugarului).

Descrierea detaliata a problemelor legate de influenta posibila a unor preparate medicale asupra dezvoltarii normale a sarcinii; cum puteti intelege care medicamente pot fi si care nu pot fi administrate in timpul sarcinii; ce sa faceti in cazul in care ati ramas insarcinata in perioada administrarii unor preparate medicale; cum poate verifica medicul daca administrarea medicamentului nu a daunat dezvoltarii fatului… si multe alte probleme importante sunt abordate in articolul Raspunsurile la cele mai importante intrebari referitor la administrarea medicamentelor in timpul sarcinii.

Unele recomandari suplimentare referitor la securitatea de administrare a medicamentelor in timpul alaptarii sunt prezentate in articolul Securitatea administrarii medicamentelor in timpul alaptarii.

Mă pot infesta din nou cu anchilostome şi necatori? Cum pot preveni aceasta?

Organismul uman nu poate produce o imunitate eficientă împotriva agenţilor patogeni ai anchilostomiazei, de aceea, de fiecare dată când pielea omului contactează cu larvele paraziţilor respectivi sau când omul le înghite, are loc contaminarea şi dezvoltarea anchilostomiazei.

Puteţi preveni infestarea repetată cu anchilostome şi necatori numai prin respectarea câtorva reguli importante:

  1. Dacă în localitatea dvs. anchilostomiaza este o maladie răspândită, nu umblaţi desculţ pe solul care ar putea fi contaminat cu fecalele altor oameni.
  2. Spălaţi-vă bine pe mâini de fiecare dată după ce aţi fost pe afară sau aţi avut de lucru în grădină.
  3. Spălaţi întotdeauna legumele şi fructele şi beţi numai apă curată.
  4. Străduiţi-vă să-i deprindeţi şi pe copiii dvs. cu aceste reguli. Nu le permiteţi să se joace în solul care ar putea conţine fragmente ale scaunului uman.

Există vaccin împotriva anchilostomiazei?

În prezent, savanţii elaborează un vaccin împotriva anchilostomiazei. În timpul apropiat vor fi efectuate primele teste clinice ale vaccinului respectiv.

Recomandări suplimentare de protecție împotriva helminților

Le recomandăm tuturor cititorilor noștri să facă cunoștință cu ghidul nostru special privind Helminții la copii și adulți. Tratamentul și profilaxia.
Din acest ghid, veți afla cu ce helminți se mai poate infesta omul de la animalele domestice și sălbatice, prin carnea de animale și de pește, prin apă sau prin sol, și ce ați putea face pentru a preveni acest lucru.
Deschideți surse


Obiectivul principal al organizației noastre în prezent este elaborarea Ghidului Consumatorului Inteligent de Informații și Servicii Medicale. O sursă de informație medicală de generație nouă, axată pe prezentarea datelor detaliate, transparente, echidistante și cu valoare practică înaltă cu privire la beneficiile, daunele și limitele serviciilor medicale disponibile în prezent.
Scopul nostru este:

să-i ajutăm pe pacienți și medici să ia decizii medicale argumentate și chibzuite

să-i ajutăm pe pacienți și medici să construiască între ei relații eficiente și moral justificate: colaborare bazată pe înțelegerea din ambele părți a rolurilor unice pe care îl joacă fiecare și pe împărțirea justă a resposabilității, cel mai important scop al colaborării fiind formularea și atingerea obiectivelor medicale ale pacientului.

Ghidul Consumatorului Inteligent de Informaţii şi Servicii Medicale este alcătuit din 3 părți:

PARTEA I: LUAREA DECIZIILOR MEDICALE
ALĂTURAȚI-VĂ GRUPULUI NOSTRU PE FACEBOOK ȘI ABONAȚI-VĂ LA NOUTĂȚI PE EMAIL
Vă invităm să vă alăturați consumatorilor inteligenți de informații și servicii medicale pe rețele sociale

Abonați-vă la noutăți, ca să primiți un email o dată în câteva luni prin care să aflați despre publicarea materialelor noi și despre actualizări importante, introduse pe măsura procesării de noi date.