Semnele din naştere la copii şi la adulţi. Răspunsuri la cele mai importante întrebări

DESPRE ACEASTĂ VERSIUNE A ARTICOLULUI

Data ultimei actualizări:

Volum: 7 paginiPagini convenționale, cu un volum aproximativ egal cu cel al unei pagini de carte.

CUM A FOST SCRIS ACEST ARTICOL?

Acest articol a fost scris în conformitate cu viziunea noastră despre rolul pe care informația obiectivă îl poate avea în luarea deciziilor medicale personale. Aflați mai multe despre procesul de scriere a articolelor și despre autori.

Textul articolului nu conține publicitate ascunsă. Vedeți Dezvăluirea informațiilor financiare.

APRECIEREA CITITORILOR

(Instrument nou) Indicați cât de mulțumit(ă) sunteți de faptul că ați găsit acest articol și/sau scrieți o recenzie

Încă nu sunt voturi.
Se încarcă...

Noi suntem in conformitate cu standardul HONcode privind informatia de sanatate de incredere. Verificati aici. Noi suntem in conformitate cu standardul HONcode privind informatia de sanatate de incredere:
Verificati aici.

Ce sunt semnele din naştere? Care sunt cauzele apariţiei? Sunt periculoase? Pot fi îndepărtate?

Mulţi oameni care au copii cu semne din naştere se interesează de ce au apărut aceste formaţiuni, dacă acestea sunt periculoase, dacă vor dispărea de la sine, iar dacă nu vor dispărea, cum ar putea fi îndepărtate?

Pentru a răspunde la aceste întrebări şi la toate celelalte legate de problema semnelor din naştere, am studiat bazele de date medicale şi publicaţiile de specialitate în căutarea unor informaţii ştiinţifice relevante la acest subiect.
Pornind de la informaţiile pe care le-am obţinut din toate aceste surse, putem spune că etiologia (cauzele apariţiei) semnelor din naştere, «comportamentul» acestora (adică posibilitatea ca acestea să dispară cu timpul sau să se mărească), pericolele pe care le prezintă pentru sănătatea copiilor şi multe alte aspecte depind, pe de o parte, de structura ţesuturilor din care se alcătuiesc formaţiunile date şi, pe de altă parte, de ceea ce reprezintă ele din punct de vedere medical.
Fireşte, în condiţii domestice, nu aţi putea determina din ce este «alcătuit» semnul din naştere şi nici denumirea sa ştiinţifică exactă. Pentru a vă ajuta în această chestiune, vom descrie mai jos tipurile principale de semne din naştere.
După ce veţi parcurge această prezentare, veţi putea stabili natura semnului din naştere de pe corpul dvs. sau al copilului dvs. şi veţi afla ce urmează să faceţi după aceasta.

Ce fac dacă semnul din naştere este de culoare neagră sau de culoare maroniu-închis sau deschis?

Dacă semnul din naştere este închis la culoare (negru sau maroniu), atunci este vorba, mai degrabă, de o pată pigmentară. Aceasta înseamnă că formaţiunea respectivă a apărut în urma concentrării în piele a unor celule care sintetizează o substanţă de culoare închisă, numită melanină. Semnele din naştere pigmentare pot fi plane sau uşor elevate (protuberante).

Nevii melanocitari şi epidermali

Din punct de vedere medical, semnele din naştere «întunecate» sunt, în cele mai multe dintre cazuri:

  • nevi melanocitari (semnele ceva mai rotunde); 
  • nevi epidermali lineari (semne alungite); 
  • sau, dacă e vorba de un semn de naştere foarte mare, nevi congenitali gigant.

Deschideţi articolul nostru despre Nevi pentru a afla mai multe detalii despre aceste tipuri de semne din naştere. Semnele din naştere de dimensiuni mici sunt, de regulă, inofensive. Cu toate acestea, semnele din naştere mari (de exemplu, nevii congenitali giganţi) se pot transforma în cancer de piele.

Pentru a afla ce reprezintă semnul din naştere la copilul dvs. şi dacă acesta este periculos, apelaţi la medicul dermatolog. Examinând semnul, medicul îi va putea determina structura, vă va comunica denumirea corectă a acestuia şi vă va informa dacă formaţiunea respectivă necesită tratament (iar dacă necesită, vă va spune în ce constă tratamentul).

Petele café-au-lait

Semnele din naştere numite «pete café-au-lait» sunt o varietate inofensivă a petelor pigmentare.

Aceste semne din naştere pot fi prezente pe pielea copilului chiar la naştere, dar, de cele mai multe, apar la câteva luni după aceasta. Părinţii le descriu, de regulă, în felul următor: «pete de un maroniu-deschis, dar nu foarte vizibile, cu margini clar delimitate, care nu se schimbă şi care cresc odată cu copilul».

Petele café-au-lait pot avea dimensiuni diferite – de la câţiva milimetri până la câţiva centimetri. Aceste semne nu sunt periculoase. Cu toate acestea, dacă pe pielea copilului dvs. s-au format câteva pete café-au-lait (mai mult de 5-6), de peste 5 mm în diametru fiecare, duceţi-l pe copil la medicul pediatru pentru un examen medical mai meticulos.

La unii copii cu multe pete de acest fel pe piele se atestă, concomitent, tulburări în dezvoltarea sistemului nervos, care necesită un tratament special.

Al treilea mamelon

La unii copii, pata maroniu-deschisă sau roz de pe piept sau de pe abdomen poate fi, într-adevăr, al treilea mamelon. Pentru a stabili dacă semnul din naştere respectiv este, în realitate, al treilea mamelon, trebuie să mergeţi la medicul dermatolog. La ora actuală, prezenţa unui al treilea mamelon la copii nu este considerată drept periculoasă. Dacă această formaţiune nu îl stinghereşte pe copil, ea nu trebuie îndepărtată pe cale chirurgicală.

Pata mongoloidă (mongolă)

La circa 5% din nou-născuţi, în regiunea lombaro-sacrală (între şale şi fese) poate apărea o pată destul de mare (până la 10 cm în diametru şi chiar mai mult), de culoare gri-albăstrie, care, în limbaj medical, se numeşte pată mongoloidă sau mongolă.

În majoritatea cazurilor, aceste pete nu sunt periculoase şi dispar fără tratament în decursul primilor ani de viaţi ai copilului.

În cazul în care copilul dvs. are o pată asemănătoare, întrebaţi-l pe medicul dvs. dacă este posibilă o tomografie computerizată sau o ecografie a coloanei vertebrale. La unii copii cu semne din naştere de acest fel se constată anomalii structurale ale coloanei vertebrare, care pot influenţa negativ asupra dezvoltării fizice a copilului şi pot necesita un tratament special.

Nevii Ota şi Ito

Dacă bebeluşul dvs. s-a născut cu o pată gri-albăstrie destul de vizibilă pe faţă sau în regiunea claviculară, aceasta ar putea fi nevul Ota sau Ito.

Ce trebuie să fac dacă semnul din naştere are o culoare purpurie, roşie, roş-albastră sau roz?

Dacă semnul dvs. din naştere sau al copilului dvs. are culoarea purpurie, roşie, roş-albastră sau roz, atunci cel mai probabil este vorba de un semn din naştere «vascular». Aceasta înseamnă că formaţiunea dată a apărut în urma acumulării în piele a unor vase sangvine dilatate. Semnele vasculare pot fi absolut plane, dar şi protuberante. Acestea se pot forma în orice regiune a corpului, dar cel mai frecvent apar pe faţă (pe obraji, nas, pleoape şi frunte), pe ceafă, pe mâini şi picioare, pe spate, burtă sau fese.

Din punct de vedere medical, semnele din naştere vasculare sunt de trei feluri: hemangioame, nevi simpli (pete maculare) sau pete roşii.

Hemangiomul

Hemangioamele prezintă aglomerări ale vaselor capilare. Dacă, la naşterea copilului, nu se observă niciun semn pe piele sau acesta este puţin vizibil, dar mai apoi se dezvoltă (sau apare), este vorba de un hemangiom infantil. Aproape 10% din copii în primul an de viaţă au semne din naştere de acest fel.

Dacă copilul dvs. s-a născut cu o asemenea pată pe piele, care nu se modifică după naştere, este vorba de un hemangiom congenital sau de o «pată roşie»/ «pată vin-de-Porto» (vezi mai jos). De regulă, părinţii descriu hemangiomul ca pe o «pată roş-albastră, destul de vizibilă, protuberantă, care creşte în dimensiuni». Semnele din naştere numite hemangioame pot creşte rapid, pot fi pruriginoase, pot durea şi chiar sângera.
În majoritatea cazurilor, hemangioamele nu sunt periculoase şi trec de la sine fără niciun tratament, timp de câţiva ani. Cu toate acestea, la unii copii, hemangioamele pot tulbura vederea sau se pot asocia altor tulburări de dezvoltare, care necesită tratament special. Dacă vă gândiţi că semnul din naştere al copilului dvs. ar putea fi un hemangiom, citiţi neapărat recomandările noastre din articolul Hemangioamele şi duceţi-l pe copil la medic pentru a stabili cu precizie natura semnului din naştere şi dacă este cazul să-l trataţi.

Nevul simplu (naevus simplex), nevii „pişcătura de barză”, „sărutul îngerului” sau „petele roz-somon”

Cel mai răspândit tip de semne din naştere se numeşte, în medicină, nevul simplu sau naevus simplex, „pişcătura de barză” sau „sărutul îngerului”. Aceste semne din naştere apar pe frunte, pe pleoape, pe nas, pe ceafă sau pe pielea din alte regiuni ale corpului la aproape 40-70% din toţi nou-născuţii. De regulă, părinţii descriu aceste semne din naştere în felul următor: «pete plane care la început devin mai vizibile, dar mai apoi, pe măsură ce copilul creşte, încep să pălească». Când pete de acest fel apar pe gât, ele se numesc, deseori, «pişcături de barză».

Semnele din naştere de pe ochi, frunte sau obraji se numesc, deseori, «sărut de înger» sau «pete roz-somon». Toate aceste semne din naştere sunt absiolut inofensive. La mulţi copii, ele devin mai puţin evidente sau dispar cu totul în decursul primelor luni sau al primului an de viaţă. În caz de necesitate, acestea pot fi îndepărtate cu ajutorul laserului.

«Pata vin-de-Porto» sau naevus flammeus («pata roşie»)

În cazurile în care copilul se naşte cu semne roşii vizibile pe piele, cauza acestora poate fi ori un hemangiom înnăscut, ori aşa-numitul naevus flammeus («pata vin-de-Porto» sau «pata roşie»).

Naevus flammeus (care se numeşte şi «pata roşie») apare, de cele mai multe ori, pe faţă, mâini, spinare, abdomen sau picioare.

În cadrul cercetărilor ştiinţifice, s-a constatat că «petele roşii» se formează în urma dilatării vaselor capilare ce se află în piele.

La diferiţi copii, «petele roşii» pot avea dimensiuni diferite – de la câţiva milimetri la câteva zeci de centimetri în diametru.

Spre deosebire de hemangioamele infantile descrise mai sus, «petele roşii» nu dispar pe măsura maturizării copilului, ci, dimpotrivă, pot deveni şi mai vizibile când copilul creşte mai mare.

Cu toate acestea, «petele roşii» sunt inofensive şi, în cazurile în care nu urâţesc copilul, nu trebuie îndepărtate.

Dar dacă totuşi vă decideţi să îndepărtaţi o «pată roşie», apelaţi la dermatolog sau la chirurg. Medicul v-ar putea recomanda îndepărtarea semnului din naştere dat cu ajutorul laserului.

În cazul în care copilul are o «pată roşie» pe faţă, mergeţi neapărat cu el la medicul oftalmolog pentru a-i verifica tensiunea intraoculară. La unii copii cu naevus flammeus în regiunea ochilor, tensiunea intraoculară este mărită (aceasta se numeşte, în limbaj medical, glaucomă) şi poate conduce la tulburări grave ale vederii.

Ce trebuie să fac dacă pe pielea copilului meu apare un semn din naştere de culoare albă (deschisă)?

Cel mai frecvent, semnele din naştere albe sau deschise la culoare reprezintă fie nevi anemici, fie nevi depigmentaţi. Aceşti nevi sunt inofensivi şi nu cresc în dimensiuni, dar nici nu dispar. Puteţi găsi mai multe informaţii despre aceste formaţiuni în articolul nostru intitulat Nevii.

Răspunsuri la alte întrebări privind semnele din naştere

Petele din naştere se transmit prin ereditate?

Unele tipuri de semne din naştere (de exemplu, «petele roşii») se pot transmite prin ereditate.

De ce pe unele semne din naştere creşte părul?

Semnele din naştere pe care creşte părul sunt, de cele mai multe ori, nevi melanocitici (melanocitari) sau nevi Becker. Prezenţa părului pe suprafaţa semnelor din naştere poate fi destul de dezagreabilă din punct de vedere cosmetologic, dar, potrivit specialiştilor, petele acoperite cu păr nu se dezvoltă niciodată în cancer şi, din acest motiv, sunt considerate drept inofensive.

Dacă doriţi să eliminaţi definitiv părul de pe semnul dvs. din naştere (sau să îndepărtaţi atât părul, cât şi semnul din naştere), trebuie să apelaţi la serviciile medicului dermatolog pentru a discuta cu acesta tratamentul posibil. Medicul vă poate propune câteva proceduri cu laser sau îndepărtarea semnului din naştere pe cale chirurgicală.

Pot face tatuaje pe semnul din naştere?

Tatuajul poate fi o modalitate reuşită de camuflare a semnului din naştere. Înainte de a face tatuajul, mergeţi neapărat la medicul dermatolog pentru a stabili cu exactitate tipul semnului din naştere pe care îl aveţi din punct de vedere medical. Dacă medicul va spune că semnul dvs. din naştere nu prezintă niciun pericol, nu se poate dezvolta în cancer şi nu va sângera puternic – puteţi face tatuaj.

Deschideți surse
  • Benjamin, L.T., 2013. Birthmarks of medical significance in the neonate. Seminars in Perinatology, 37(1), pp.16–19. Available at: http://dx.doi.org/10.1053/j.semperi.2012.11.007.
  • Elluru, R.G., 2013. Cutaneous Vascular Lesions. Facial Plastic Surgery Clinics of North America, 21(1), pp.111–126. Available at: http://dx.doi.org/10.1016/j.fsc.2012.11.001.
  • Fraitag, S., 2013. Naevus congenitaux : Faut-il les enlever ? Presse Medicale, 42(2), pp.127–131.
  • Mclaughlin MR, O’Connor NR, Ham P. Newborn skin: Part II. Birthmarks. Am Fam Physician. 2008;77(1):56-60.
  • Price, H.N. & Schaffer, J. V., 2010. Congenital melanocytic nevi – when to worry and how to treat: Facts and controversies. Clinics in Dermatology, 28(3), pp.293–302. Available at: http://dx.doi.org/10.1016/j.clindermatol.2010.04.004.
  • Suh, K.Y. & Bolognia, J.L., 2009. Signature nevi. Journal of the American Academy of Dermatology, 60(3), pp.508–514. Available at: http://dx.doi.org/10.1016/j.jaad.2008.10.056.
  • Vourc’H-Jourdain, M., Martin, L. & Barbarot, S., 2013. Large congenital melanocytic nevi: Therapeutic management and melanoma risk: A systematic review. Journal of the American Academy of Dermatology, 68(3).


Obiectivul principal al organizației noastre în prezent este elaborarea Ghidului Consumatorului Inteligent de Informații și Servicii Medicale. O sursă de informație medicală de generație nouă, axată pe prezentarea datelor detaliate, transparente, echidistante și cu valoare practică înaltă cu privire la beneficiile, daunele și limitele serviciilor medicale disponibile în prezent.
Scopul nostru este:

să-i ajutăm pe pacienți și medici să ia decizii medicale argumentate și chibzuite

să-i ajutăm pe pacienți și medici să construiască între ei relații eficiente și moral justificate: colaborare bazată pe înțelegerea din ambele părți a rolurilor unice pe care îl joacă fiecare și pe împărțirea justă a resposabilității, cel mai important scop al colaborării fiind formularea și atingerea obiectivelor medicale ale pacientului.

Ghidul Consumatorului Inteligent de Informaţii şi Servicii Medicale este alcătuit din 3 părți:

PARTEA I: LUAREA DECIZIILOR MEDICALE
ALĂTURAȚI-VĂ GRUPULUI NOSTRU PE FACEBOOK ȘI ABONAȚI-VĂ LA NOUTĂȚI PE EMAIL
Vă invităm să vă alăturați consumatorilor inteligenți de informații și servicii medicale pe rețele sociale

Abonați-vă la noutăți, ca să primiți un email o dată în câteva luni prin care să aflați despre publicarea materialelor noi și despre actualizări importante, introduse pe măsura procesării de noi date.