Explicaţia detaliată a insuficienţei de lactază la copii şi adulţi: cauzele apariţiei, semne şi simptome, tratament

Introducere

Insuficienţa de lactază poate să necesite limitarea, în mod semnificativ, sau eliminarea deplină a consumului de lapte. Din păcate, în timpurile noastre, insuficienţa de lactază a devenit o diagnoză “la modă”, dar, de multe ori, nejustificată, fapt care conduce la încetarea neargumentată a alăptării la sân, la trecerea timpurie a copilului la alimentele solide şi la tratamentul de lungă durată a copilului pe motivul unei boli inexistente. Din acest motiv, în articolul dat vom acorda atenţie deosebită problemei insuficienţei de lactază la sugari, pentru care laptele matern sau formulele adaptate ale laptelui sunt principala formă de alimentaţie.

Ce este deficitul de lactază?

Insuficienţa de lactază (intoleranţa la lactoză) este o condiţie care se caracterizează prin incapacitatea organismului copilului sau al adultului de a digera zahărul din lapte (lactoza) din cauza producţiei insuficiente în intestin a enzimei lactază.

Digestia alimentelor în intestin are loc sub acţiunea substanţelor biologic active speciale – fermenţii (enzimele), care descompun produsele alimentare în elementele sale componente, disponibile pentru absorbţie şi pentru a fi utilizate de către celulele organismului.

Enzimele digestive posedă o specificitate înaltă. Aceasta înseamnă că o singură enzimă poate, în mod eficient, să descompună numai o anumită componentă alimentară (de exemplu, doar grăsimile), şi nu poate scinda alte componente (de exemplu, proteinele sau zahărul).

Intestinul uman produce o varietate a enzimelor diferite care, împreună, asigură absorbţia diferitelor componente ale alimentelor.

Setul de enzime pe care le produce intestinul depinde de vârsta şi, respectiv, de tipul nutriţiei omului.

Datorită faptului că forma de bază a alimentaţiei sugarilor este laptele matern, intestinul sugarilor generează un set de enzime necesare pentru digestia acestui produs.

Pe măsură ce copilul creşte, laptele (mai ales matern), treptat, se exclude din dieta lui şi, prin urmare, scade producţia enzimelor necesare pentru a digera laptele.

În cazul insuficienţei de lactază, din întregul set al enzimelor necesare pentru a digera laptele nu este produsă una singură care este necesară pentru a digera lactoza (zahărul din lapte). Lactoza ne-scindată nu poate fi asimilată de organism şi, prin urmare, nu se absoarbe în intestinul subţire. Odată ajunsă în intestinul gros, lactoza se descompune de microbii care îl populează. Acest fapt conduce la o balonare semnificativă, la diaree şi la apariţia durerilor abdominale.

Insuficienţa de lactază (intoleranţa lactozei) este adesea confundată cu alergie la laptele de vacă. Aşa cum va fi arătat mai jos, simptomele deficitului de lactază, într-adevăr, sunt, practic, imposibil de distins de simptomele alergiei la laptele de vacă, dar, totuşi, deficitul de lactază nu are aproape nimic în comun cu o alergie la laptele de vacă, care se dezvoltă din cauza altor motive şi necesită un alt tratament.

De ce lactoza este importantă pentru organismul uman?

Molecula lactozei constă din molecule interconectate ale glucozei şi ale galactozei, care sunt eliberate în procesul scindării ei.

Glucoza şi galactoza sunt extrem de importante pentru organismul copiilor mici care nu pot mânca altceva decât laptele. În special, glucoza este principala sursă a energiei, care este necesară pentru dezvoltarea copilului, iar galactoza este utilizată ca material de construcţie a ţesuturilor sistemului nervos al copilului. Mai mult decât atât, studiile au arătat că digestia normală a lactozei sporeşte absorbţia unor minerale, cum ar fi calciul, magneziul şi zincul, care sunt strict necesare pentru dezvoltarea normală fizică şi mintală a copilului.

Pentru organismul adulţilor, importanţa laptelui şi a lactozei este scăzută; din aceste considerente, insuficienţa de lactază la adulţi, rareori, cauzează probleme grave. Adulţii pot cu uşurinţă renunţa la consumul laptelui, deoarece, aportul proteinelor, al calciului şi al glucozei se poate realiza din alte tipuri de alimente.

Cauzele dezvoltării insuficienţei de lactază la copii

Exista mai multe cauze de bază care conduc la dezvoltarea deficitului de lactază:

Deficitul de lactază fiziologic (normal)

La majoritatea copiilor mai mari de 6-7 ani, la adolescenţi şi la adulţi deficitul de lactază este o consecinţă a creşterii organismului şi este considerat un fenomen fiziologic absolut firesc.

Scăderea naturală şi treptată a producţiei de lactază în intestinul copilului începe la vârsta de, aproximativ, 2 ani. La vârsta de 6 ani nivelul lactazei poate scădea într-atât, încât organismul copilului nu va mai fi capabil să digereze normal cantităţi mari de lapte.

Acesta este un proces programat genetic. O asemenea reducere a producţiei lactazei în intestin, legată de vârstă, este un fenomen la fel de firesc ca şi, de exemplu, schimbarea dinţilor de lapte cu cei permanenţi. Pe măsură ce omul creşte, scade nevoia organismului de lapte şi, prin urmare, scade nevoia de lactază. Din acest motiv, în procesul de evoluţie, intestinul uman a fost programat pentru a reduce producerea lactazei în jurul vârstei de doi ani.

Deficitul de lactază este extrem de comun la adulţi şi, în unele regiuni din lume, poate fi depistat, practic, la fiecare adult.

Cu toate acestea, în unele cazuri, un nivel ridicat al producţiei de lactază în intestin se menţine chiar şi la adulţi. Savanţii explică acest fenomen prin faptul că, din cele mai vechi timpuri, prin dezvoltarea creşterii de animale, oameni au obţinut acces la laptele de animale, care a devenit o parte din dieta adulţilor. Acest fapt a influenţat evoluţia capacităţii omului de a digera laptele şi a făcut organismul unor adulţi să fie capabil de a produce lactaza în cantităţi mai mari.

Insuficienţa de lactază congenitală şi dobândită

O problemă mult mai gravă decât reducerea fiziologică a activităţii de lactază la copii mai mari şi adulţi este deficitul de lactază precoce la sugari şi la copiii în primele luni de viaţă, pentru care laptele este un aliment de bază.

Intoleranţa la lactoză la sugari poate fi cauzată de următoarele motive:

Deficitul de lactază congenital (primar) – se caracterizează printr-o incapacitate a intestinului nou-născutului de a produce lactaza. Deficitul de lactază congenital este o boală foarte rară (până în prezent, în toată lumea, au fost descrise nu mai mult de 40 de cazuri ale acestei boli!).

De regulă, deficitul de lactază congenital se dezvoltă ca urmare a mutaţiei genelor responsabile pentru producerea de lactază.

Mulţi medici străini atrag o atenţie deosebită asupra faptului că deficitul de lactază congenital la copiii sub 2 ani este extrem de rar. Din aceste considerente, la copiii mai mici de 2 – 3 ani, orice simptome care sunt, de obicei, “creditate” deficitului de lactază, ar trebui să fie luate în considerare, mai degrabă, drept simptomele altor boli, decât semne ale deficitului de lactază.

Deficitul de lactază tranzitoriu – este o incapacitate temporară de a produce lactaza, caracteristică pentru majoritatea copiilor născuţii prematur, şi este asociată cu insuficienţa pregătirii intestinului acestora pentru procesul de digestie. De obicei, în termen de câteva luni după naştere, intestinul copilul născut prematur dezvoltă capacitatea de a produce lactaza şi începe să asimileze bine laptele matern sau formula de lapte artificial pentru sugari.

Insuficienţa de lactază dobândită (secundară, temporară) este foarte comună şi poate fi cauzată de diverse boli ale intestinului care afectează capacitatea lui de a produce lactaza şi de a digera alimente.

Deficitul dobândit de lactază apare, de obicei, la copiii care, fie că sunt alergici la anumite produse alimentare, fie că suferă de infecţii intestinale, fie că suferă de boala celiacă.

Deficitul de lactază dobândit este un fenomen temporar. După eliminarea bolilor enumerate mai sus, capacitatea intestinului de a produce lactaza se restabileşte şi insuficienţa de lactază dispare totalmente.

Astfel, în cele mai multe cazuri, deficitul de lactază la copii în primii ani de viaţă nu este o boală independentă, ci o consecinţă a altor boli. De aceea, diagnosticul deficitului de lactază, stabilit copilului cu vârsta de până la 2-3 ani, aproape niciodată nu explică pe deplin starea copilului. În toate cazurile, în care copilul este diagnosticat cu deficitul de lactază, este necesar să se stabilească cauza care afectează capacitatea intestinului de a digera zahărul din lapte, pentru că numai eliminarea acestei cauze va ajuta să rezolvaţi în mod eficient problema.

Simptomele şi semnele deficitului de lactază la sugari şi copiii în primii ani de viaţă

Problema evaluării corecte a simptomelor şi a semnelor deficitului de lactază la copiii mici este de o importanţă majoră, deoarece, în cele mai multe cazuri, diagnosticul şi iniţierea tratamentului se bazează anume pe determinarea unor semne probabile de dereglare a capacităţii intestinului de a digera laptele.

În multe surse dedicate problemei deficitului de lactază (inclusiv, în sursele disponibile în Internet), simptomele deficitului de lactază la sugari sunt descrise astfel:

• colici, balonare
• regurgitaţii
• scaunul lichid, frecvent (de 8-10 ori pe zi), cu un miros acru şi cu bulgăraşe de lapte nedigerat
• constipaţie (adică, absenţa unui scaun fără stimulare)
• agitaţia copilului în timpul sau după mâncare (imediat după începerea hrănirii, copilul aruncă pieptul, strigă şi se încordează)

Autorii acestui articol NU sunt de acord cu afirmaţia că simptomele enumerate mai sus indică deficitul de lactază, şi le-a inclus în articol doar pentru a explica mai bine problema. Aceste “simptome” pot fi observate la orice copil sănătos şi anume acest fapt este motivul pentru care, în timpurile noastre, deficitul de lactază a devenit un diagnostic atât de popular şi că el se depistează aproape la fiecare copil. Unele dintre simptomele de mai sus sunt fenomene fireşti, iar altele pot fi semne ale altor boli, dar nu ale deficitului de lactază. Părerea autorilor acestui articol referitor la posibilele simptome ale deficitului de lactază la copii este prezentată mai jos.

Pentru a înţelege care simptome pot fi, într-adevăr, semne ale deficitului de lactază, vom lua în considerare, la rând, “simptomele” enumerate mai sus:

Crampe (colici) şi balonare pot fi observate la copiii sănătoşi şi sunt considerate un fenomen firesc la copiii cu vârsta de până la 6 luni. Prin urmare, numai din cauza colicilor, în primele luni ale vieţii copilului, nu putem spune că acesta suferă de deficitul de lactază.

Regurgitaţiile (rare şi nu foarte abundente), precum şi colicile, sunt considerate un fenomen perfect normal (până la vârsta de 8-10 luni), care nu necesită niciun tratament.

Ar trebui să trezească îngrijorare doar regurgitările foarte frecvente şi abundente, mai ales dacă acestea conduc la malnutriţie şi la perturbarea dezvoltării copilului.

Regurgitările nu pot fi considerate un simptom direct al deficitului de lactază, deoarece principala cauză a originii lor este dereglarea funcţiei valvei care blochează trecerea din esofag în stomac, iar deficitul de lactază, după cum s-a menţionat mai sus, se explică prin existenţa unei încălcări a digestiei lactozei în intestinul subţire.

Vă atragem atenţie la faptul că regurgitările frecvente pot fi un semn al refluxului gastroesofagian care, la copii, poate avea consecinţe grave (vezi Regurgitările la copii şi Refluxul gastroesofagian).

Scaunul lichid, frecvent la copiii din primele luni de viaţă, care par a fi fericiţi şi sănătoşi, în niciun caz, nu poate fi considerat un semn al deficitului de lactază.

Aşa cum am arătat în alte articole, la copiii cu vârsta de până la un an, care sunt alimentaţi numai cu laptele matern sau cu formule de lapte artificial, scaunul TREBUIE SĂ FIE:

• frecvent (în prima lună de viaţă să ajungă la 10 şi mai multe ori pe zi)
• lichid
• cu o cantitate mică de mucus
• cu mici bulgăraşe albi de lapte ne-digerat
• culoarea verzuie a fecalelor ar trebui să fie considerată firească

Asemenea scaun la copil nu este diaree!

O explicaţie detaliată a scaunului care ar trebui să fie considerat firesc la sugari, cum să înţelegeţi dacă copilul, într-adevăr, are diaree şi cum să-l ajutaţi pe copil în acest caz, sunt prezentate în articolul Scaunul normal şi diareea la copii sub un an.

Apariţia rară a scaunului (o dată la câteva zile) este considerată de către mulţi părinţi ca un semn clar al constipaţiei şi îi face să ia măsuri pentru a “stimula apariţia scaunului”. Acest lucru este totalmente greşit şi poate numai dăuna copilului.

Aşa cum am arătat în alte articole ale noastre, chiar dacă copilul (hrănit doar la sân) are un scaun care apare o dată pe săptămână, acest fapt nu ar trebui să fie considerat drept constipaţie, cu condiţia că scaunul copilului este moale, copilul se simte bine şi se dezvoltă normal. O astfel de întârziere a scaunului nu poate fi considerată nici drept un semn al deficitului de lactază.

O explicaţie detaliată a modului de a determina dacă un copil suferă de constipaţie şi ce tratament ar trebui să fie efectuat în aceste cazuri sunt prezentate în articolele Constipaţia la copii cu vârsta până la un an şi Constipaţia la copiii cu vârsta de peste un an.

Agitarea copilului în timpul hrănirii – nu este un semn al deficitului de lactază, dar poate fi un simptom al refluxului gastro-esofagian, care a fost deja descris în punctul despre regurgitare.

Aşa cum am spus mai sus, deficitul de lactază afectează digestia laptelui în intestin. Laptele nimereşte în intestin peste cel puţin 15-30 de minute după hrănire, iar stomacul şi esofagul copilului (cu iritarea cărora pot fi asociate plânsul şi anxietatea în timpul hrănirii), în cazul deficitului de lactază, funcţionează absolut normal.

Astfel, nici unul dintre simptomele de mai sus, descrise într-o asemenea formă, nu poate fi un semn al deficitului de lactază. Având în vedere faptul că, în cele mai multe cazuri, deficitul de lactază nu este o boală independentă, ci o consecinţă a altor boli, în care există tulburări semnificative ale sistemului digestiv, semnele acestuia (împreună cu simptomele bolii primare) pot fi: Întârzierea în dezvoltare a copilului (creştere lentă şi adăugare insuficientă în greutate); Scaune apoase foarte frecvente la un copil cu întârziere în dezvoltare; Erupţii cutanate; Anemie feriprivă, care nu se supune tratamentului; O constipaţie adevărată (fecale dense care se evacuează cu dificultate din intestin).

Simptomele şi semnele deficitului de lactază la copiii mai mari de 7 ani şi la adulţi

Spre deosebire de copiii mici, depistarea unor simptome ale deficitului de lactază la adulţi nu prezintă nicio dificultate. Simptomele tipice ale deficitului de lactază la copiii cu vârsta de peste 6-7 ani şi la adulţi sunt:

• Balonarea, flatulenţa excesivă, durerile abdominale şi, în unele cazuri, diareea, care apar peste câteva ore (de obicei, peste 1-2 ore) după consumarea laptelui. Intensitatea simptomelor poate fi în funcţie de cantitatea de lapte consumat şi de gradul deficitului de lactază în intestin.
• De regulă, copiii cu vârsta de peste 6 ani şi adulţii cu deficitul de lactază fiziologic pot bine asimila până la 12 grame de lactoză, ceea ce este echivalent cu o cană de lapte (aproximativ 250 ml), mai ales, dacă laptele este consumat odată cu alte alimente.
• 400-500 ml de lapte, consumate dintr-o dată, de obicei, provoacă unele simptome evidente.

Fiţi atenţi! Simptomele insuficienţei de lactază pot fi confundate cu simptomele altor boli (de exemplu, alergia la laptele de vacă, boala celiacă, sindromul colonului iritabil, tulburări de digestie ale diferitelor glucide, boala Crohn, etc.). Din acest motiv, dacă observaţi că simptomele enumerate mai sus vă apar chiar şi atunci când nu consumaţi lapte sau alte produse lactate, adresaţi-vă medicului dumneavoastră pentru examinare.

Analizele şi examinările necesare pentru a determina deficitul de lactază

Pentru determinarea deficitului de lactază se utilizează următoarele tipuri de analize:

Determinarea conţinutului de carbohidraţi în fecale

Această analiză nu oferă o imagine exactă despre digestia lactozei, deoarece, pe lângă lactoză, în scaun pot fi prezente şi alte tipuri de carbohidraţi şi, în plus la deficitul de lactază, la copii pot fi alte forme de tulburări ale digestiei glucidelor, care se pot manifesta prin simptomele similare cu cele ale intoleranţei la lactoză.

La copiii în primul an de viaţă, cu o microfloră intestinală încă ne-formată pe deplin, analiza conţinutului carbohidraţilor în fecale poate fi destul de inexactă.

Potrivit unor rapoarte, valorile admisibile ale carbohidraţilor în fecalele nou-născuţilor nu trebuie să depăşească 1%, la copiii cu vârsta de până la 6 luni – până la 0.5-0.6%, şi la copii cu vârsta de la 6 până la 12 luni – 0,25%. La copiii mai mari de un an, în materiile fecale carbohidraţii ar trebui să fie absente.

Depăşirea acestor parametri este considerată de unii specialişti ca un posibil semn al deficitului de lactază.

Determinarea acidităţii (pH-ul) materiilor fecale

Aciditatea crescută a fecalelor (valoarea pH-ului de 5.5 şi mai jos) poate fi un semn al intoleranţei la lactoză.
Rezultatele mai mult sau mai puţin precise ale analizei maselor fecale pot fi obţinute numai în cazul examinării unor fecale proaspete. Fecalele, colectate cu câteva ore înainte de analiză, îşi schimbă proprietăţile chimice sub acţiunea bacteriilor din componenţa lor (în special, devin mai acide). Din această cauză, rezultatele analizei pH a fecalelor pot fi foarte inexacte.

Testele genetice

Testele genetice constau în determinarea genelor C/T-13910 şi C/T-22018, responsabile pentru producţia scăzută a lactazei. Această analiză este utilă, în special, pentru identificarea deficitului de lactază la adulţi.

Testele respiratorii

Testele respiratorii permit determinarea cantităţii de hidrogen şi de metan (produsele scindării lactozei în intestin), în aerul expirat. Din motive evidente, acest test se efectuează dificil în cazul copiilor mici.

Biopsia mucoasei intestinului subţire

Biopsia intestinului se efectuează în cadrul gastroscopiei şi este rareori utilizată pentru diagnosticul intoleranţei la lactoză la copiii mici, din cauza riscului de complicaţii grave.

Din aceste considerente, actualmente, identificarea precisă a deficitului de lactază (în special, la copiii mici), în condiţiile unui centru obişnuit de sănătate sau în spitalul de copii, este foarte puţin probabilă. Mai mult decât atât, datorită faptului că, în cele mai multe cazuri, deficitul de lactază se dezvoltă pe fondul altor boli ale intestinului, numai identificarea deficitului de lactază nu rezolvă problema. În toate cazurile în care deficitul de lactază a fost identificat la copiii sub 2-3 ani, este necesară examinarea suplimentară pentru a determina cauzele posibile ale bolii. Cele mai frecvente cauze ale deficitului secundar de lactază la copii sunt: alergia la laptele de vacă, boala celiacă, giardioza (lambliaza), infecţiile intestinale, ascaridoza.

Poate oare renunţarea la consumul de lapte să fie utilizată ca o metodă a diagnosticului insuficienţei de lactază?

Dispariţia simptomelor deficitului de lactază (diareea, balonarea), după eliminarea produselor lactate din dietă şi reapariţia acestor simptome după re-introducerea produselor lactate în dietă nu poate fi întotdeauna considerată ca un semn incontestabil al deficitului de lactază.

Aceleaşi simptome ca şi cele care se manifestă în cazul deficitului de lactază, pot apărea şi în cazul alergiei la proteinele din laptele de vacă. Din acest motiv, la oamenii care sunt alergici la laptele de vacă, precum şi la persoanele cu intoleranţă la lactoză, apariţia simptomelor bolii se asociază cu consumul produselor lactate.

Tratamentul deficitului de lactază

Principala metodă a tratamentului deficitului de lactază este excluderea sau limitarea consumului produselor care conţin lactoză (adică, a laptelui şi a produselor lactate), precum şi utilizarea suplimentelor alimentare care conţin enzima lactază obţinută industrial.

Tratamentul deficitului de lactază la copiii născuţi prematur

Tratamentul deficitului de lactază tranzitorie la sugarii născuţi prematur se efectuează prin alimentarea cu lapte matern sau cu amestecuri care conţin o cantitate mică de lactoză. Unele studii au arătat că lactoza are un efect stimulator semnificativ asupra intestinelor copilului născut prematur şi îl provoacă să producă lactaza.

Astfel, deficitul de lactază tranzitoriu, la copiii născuţi prematur, în niciun caz, nu ar trebui să fie un motiv pentru a nu alăpta copilul sau pentru a-l trece la alimentarea cu amestecuri artificiale fără lactoză.

Tratamentul deficitului de lactază la copiii primului an de viaţă

Conform recomandărilor specialiştilor, tratamentul deficitului de lactază la copii este necesar doar în cazul unor simptome vizibile şi severe (întârziere în dezvoltare), şi cu condiţia că cauza intoleranţei la lactoză nu poate fi identificată rapid.

Tratamentul deficitului de lactază la copiii primului an de viaţă ar trebui să fie planificat ţinând cont de două aspecte importante:

1. De care tip al insuficienţei de lactază suferă copilul? Dacă copilul are deficit de lactază congenital (repetăm încă o dată că acest tip de boală este extrem de rar), atunci principalul tratament al copilului este trecerea lui la alimentare cu amestecuri artificiale fără lactază.
2. Dacă copilul suferă de deficitul dobândit de lactază, atunci care este boala ce îl cauzează? Identificarea şi abordarea cauzelor deficitului de lactază dobândit joacă un rol-cheie în rezolvarea problemei. Este absolut greşit să încercaţi să trataţi simptomele bolii, fără a încerca să eliminaţi cauzele ei.

După cum s-a menţionat mai sus, principalele cauze ale deficitului de lactază la copiii cu vârsta de până la un an sunt alergia la laptele de vacă sau la alte alimente, boala celiacă, unii paraziţi intestinali şi infecţiile care cauzează gastroenterita.

În cele mai multe cazuri, pe fondul bolilor enumerate mai sus, nu este nevoie de un tratament special al deficitului de lactază (trecerea copilului la o dietă fără lactoză sau utilizarea preparatelor de lactază), sau un astfel de tratament ar trebui să se efectueze doar pentru o perioadă scurtă de timp (de obicei, nu mai mult de câteva săptămâni) pentru a restabili funcţia normală a intestinului.

Tratamentul deficitului de lactază la bebeluşii alăptaţi

Deficitul dobândit de lactază la copiii din primele luni de viaţă, care suferă, de exemplu, de infecţii intestinale şi de alte boli care ar putea afecta digestia lactozei, în niciun caz, nu ar trebui să fie un motiv pentru renunţare la alăptare.

După cum ştiţi, laptele matern este alimentul ideal pentru sugari, astfel încât, în orice situaţie, ar trebui să fie acordată prioritate alăptării. În plus la aceasta, unele studii au arătat că lactoza conţinută în laptele matern promovează creşterea florei intestinale normale, care, la rândul său, îmbunătăţeşte funcţiile intestinului copilului şi îl protejează de alergii alimentare şi de infecţii intestinale.

Prin urmare, limitarea sau încetarea alăptării din cauza deficitului de lactază poate fi justificată doar în cazuri extrem de rare, în care, din cauza unui defect congenital, copilul într-adevăr nu poate asimila zahărul din lapte.

În astfel de situaţii, tratamentul deficitului de lactază la sugari se realizează prin amestecarea laptelui matern stors cu preparatele de lactază sau prin înlocuirea parţială a laptelui matern cu amestecuri fără lactoză sau cu un conţinut redus de lactoză.

În toate celelalte cazuri, în care deficitul de lactază este de natură secundară (dobândită), vă recomandăm să continuaţi alăptarea şi să aplicaţi tratamentul bolii care cauzează tulburări ale funcţionării intestinelor.

Tratamentul deficitului de lactază la copiii care sunt alimentaţi cu hrană artificială

Principalele cauze ale intoleranţei la lactoză, la copiii din primul an de viaţă care primesc hrana artificială pot fi alergia la laptele de vacă sau la alte alimente şi boala celiacă.

În cazul în care cauza bolii este alergia la proteinele din laptele de vacă, tratamentul constă în trecerea copilului la alimentarea, fie cu formule terapeutice care conţin proteine dezintegrate, fie cu formule din soia, care nu conţin lactoză.

În cazul în care boala este cauzată de celiachie, copilul ar trebui să fie trecut la alimentarea cu amestecuri speciale fără gluten.

Explicaţii detaliate referitor la alegerea amestecului pentru a trata deficitul de lactază la copii sunt prezentate în articolul Amestecuri terapeutice (formule speciale de lapte praf).

Tratamentul deficitului de lactază la copiii mai mari şi la adulţi

Necesitatea tratamentului deficitului de lactază la adulţi apare rar.

Mulţi adulţi şi adolescenţi cu deficit de lactază pur şi simplu renunţă la consumul produselor lactate.

Cu toate că excluderea produselor lactate (în special, a laptelui) din dietă elimină totalmente simptomele deficitului de lactază, totuşi aceasta nu este cea mai bună metodă de tratament.

După cum ştiţi, laptele şi alte produse lactate sunt o sursă importantă de calciu şi de vitamina D, care sunt esenţiale pentru creşterea normală şi pentru menţinerea solidităţii oaselor şi a dinţilor la copii şi la adulţi.

În consecinţă, în caz de intoleranţă la lactoză, experţii recomandă înlocuirea produselor lactate din laptele integral cu produse care au un conţinut redus de lactoză (de exemplu, brânza, iaurtul, chefirul, laptele cu lactoză parţial dezintegrată).

Preparate de lactază

În unele cazuri, tratamentul intoleranţei secundare la lactoză (în condiţii de menţinere a alăptării sau a alimentării cu amestecuri artificiale convenţionale cu o formulă adaptată) pentru a îmbunătăţi digestia lactozei, pot fi utilizate suplimente nutritive (de exemplu, Laktazar), care conţin enzima lactază derivată din drojdie.

Probiotice

Studiile au arătat că unele componente ale florei intestinale normale (de exemplu, Lactobacillus, Bifidobacterium) sunt capabile să scindeze lactoza şi, astfel, să contribuie la asimilarea acesteia de organismul omului. De aceea, preparatele din grupul probioticelor pot fi utilizate în calitate de tratament al deficitului de lactază.