Explicaţia detaliată a fisurilor anale (rectale, ano-rectale) la copii şi la adulţi: cauzele apariţiei, simptomele şi semnele, tratamentul eficient sub supravegherea medicului şi la domiciliu

Ce sunt fisurile anale?

Fisurile anale (sinonime: fisurile rectale, fisurile ano-rectale) sunt nişte rupturi verticale de mică adâncime care se formează în ţesuturile din zona anusului.
Deoarece, în pielea şi în mucoasa anusului se conţin o mulţime de fibre nervoase senzoriale şi o mulţime de vase sangvine, fisurile anale sunt foarte dureroase şi, adesea, sângerează.

Fisura anală se consideră acută (adică recentă), dacă aceasta se vindecă într-un timp de până la 6 săptămâni.

Fisurile, care nu se vindecă timp de 6 săptămâni, se consideră cronice.

Vom explica mai jos importanţa clasificării fisurilor anale în “acute” şi “cronice” pentru înţelegerea corectă a cauzelor dezvoltării acestei maladii şi pentru tratamentul corect al acesteia.

De ce apar fisurile anale?

La ziua de azi nu se cunosc cu exactitate cauzele apariţiei fisurilor anale.

Cauzele apariţiei fisurilor anale la adulţi

Până nu demult, majoritatea specialiştilor în proctologie considerau constipaţia drept cauză principală a dezvoltării fisurilor anale. Mecanismul dezvoltării fisurii se explica astfel:

În timp ce fecalele dense şi voluminoase trec prin rect, pereţii acestuia, în partea de jos, se întind şi crapă, şi prin urmare, pe suprafaţa lor apar rupturi liniare.
În cazurile în care episoadele de constipaţie sunt rare şi nu durează mult timp (de exemplu, a fost un singur episod), fisurile anale se vindecă rapid şi fără vreun tratament special. Şi dimpotrivă, dacă episoadele de constipaţie sunt frecvente, fisurile anale pot persista mai multe săptămâni şi, chiar luni. Aceasta pentru că, trecând prin rect, fecalele dense afectează de fiecare dată ţesuturile proaspăt vindecate.

Cu toate că această teorie este bună pentru a explica apariţia fisurilor anale la copii (detalii veţi găsi mai jos), ea nu poate explica, în majoritatea cazurilor, cauzele apariţiei acestei maladii la adulţi.

Studiile clinice arată că, în peste 75% de cazuri, adulţii cu fisuri anale (în special, cele acute), fie că nu suferă deloc de constipaţii, fie că episoadele acestora sunt rare şi influenţează puţin evoluţia bolii. În plus la aceasta, observaţiile clinice arată că există şi cazuri în care eliminarea constipaţiilor nu garantează vindecarea fisurilor cronice.

Această contradicţie între concepţia teoretică despre cauzele bolii şi datele studiilor clinice a condus la realizarea unor cercetări suplimentare.

Studierea proceselor care au loc în ţesuturile din zona anusului, la persoanele cu fisuri anale cronice, a arătat că una dintre cauzele posibile ale maladiei respective poate fi tonusul crescut al muşchiului care asigură închiderea orificiului anal (sinonim: sfincterul anal).

S-a constatat că relaxarea sfincterului anal depinde de producerea de către acesta a unor substanţe biologic active, inclusiv a monoxidului de azot (NO), care are o acţiune relaxantă asupra musculaturii netede a organelor interne şi a vaselor sangvine, efect utilizat în cardiologie.

În urma acestor descoperiri s-au propus metode noi şi foarte eficiente ale tratamentului fisurilor anale cronice. Descrierea detaliată a acestor metode o găsiţi mai jos.

Cauzele dezvoltării fisurilor anale la femei în perioada postnatală

Fisurile anale cronice apar destul de frecvent după naştere. Deşi fenomenul este des întâlnit, până în prezent nu se cunosc cauzele sale exacte.

Se consideră că apariţia fisurilor anale după naştere poate fi cauzată de leziunile mucoasei rectale în timpul trecerii copilului prin canalul de naştere, dar şi de schimbările structurale ale ţesuturilor din zona anusului, care se manifestă timp de câteva luni de după naştere.

În urma mai multor cercetări s-a constatat că tonusul sfincterului anal este normal sau chiar scăzut în cazul femeilor cu fisuri anale apărute după naştere.

Alte cauze ale fisurilor anale

În unele cazuri, apariţia fisurilor anale poate fi determinată de:

• Diaree îndelungată;
• Utilizare frecventă a laxativelor;
• Sex anal.

Cauzele fisurilor anale, extrem de rare, dar foarte periculoase

În cazuri rare, fisurile anale pot fi provocate de unele boli, precum sifilisul, HIV/SIDA, tuberculoza rectală, leucemia, boala Crohn, diverticulita. Din aceste considerente, în cazurile în care, pe lângă simptomele fisurilor anale (vezi mai jos), aveţi şi alte simptome, cauzele cărora nu vă sunt cunoscute (precum durerile abdominale, febra persistentă, erupţii pe piele, scăderea în greutate, slăbiciunile severe, eliminările purulente din anus, diareea îndelungată), sau încercaţi de mult timp să vă autotrataţi de fisuri anale, adresaţi-vă neapărat medicului în scopul efectuării unor investigaţii medicale mai ample.

Prin ce simptome şi semne poate să se manifeste o fisură anală?

Simptomele şi semnele principale ale fisurilor anale sunt:

• Durerea acută sau disconfortul în zona anusului, care se amplifică, fie în timpul defecaţiei, fie în urma acesteia. Oamenii care suferă de fisuri anale, deseori, descriu senzaţiile provocate de această maladie ca senzaţii de arsură, de mâncărime insuportabilă, de usturime sau ca înţepături foarte dureroase, provocate de cioburi mărunte de sticlă.
• Hemoragia anală care se manifestă prin apariţia petelor de sânge pe hârtie igienică, pe lenjerie intimă, pe suprafaţa fecalelor. Hemoragia nu apare la toţi bolnavii cu fisuri anale, prin urmare, lipsa urmelor de sânge în masele fecale, pe hârtie igienică şi pe lenjerie intimă nu exclude prezenţa fisurilor.
• Senzaţia de mâncărime în zona anusului, care se amplifică simţitor, fie că în timpul şezutului îndelungat, fie că în timpul mersului.

Atenţie! Eliminările persistente sângeroase din rect pot fi cauzate, pe lângă fisurile anale, de următoarele boli: Cancerul rectal poate să se manifeste, un timp îndelungat, doar printr-o sângerare care nu provoacă durere, dar, la stadiile avansate, acesta poate provoca constipaţii persistente şi dificultăţi de defecaţie chiar şi în cazul unui scaun moale. Dezvoltarea cancerului rectal este mai probabilă în cazul persoanelor cu vârsta de peste 50 ani, în cazul persoanelor, rudele apropiate ale cărora au suferit de cancer rectal, precum şi în cazul în care persoana deja a suferit, în trecut, fie de cancer rectal, fie de polipi rectali. Detalii despre cancerul rectal. Colita ulceroasă nespecifică (CUN) se manifestă, de regulă, prin următoarele semne: episoade de diaree cu urme de sânge, care nu provoacă dureri în zona anusului, febră constantă de până la 38 C, pierderea în greutate. Detalii despre colita ulceroasă nespecifică (CUN). Boala Crohn poate să se manifeste prin dureri abdominale (în special, în zona din dreapta jos a abdomenului), prin episoade inexplicabile de diaree (uneori, cu urme de sânge), prin temperatură constant crescută până la 38 C, prin pierderea în greutate. Detalii despre boala Crohn. Toate bolile enumerate mai sus sunt extrem de periculoase! Din acest motiv, în cazul în care, fie că singurul simptom pe care îl aveţi este hemoragia, fie că aţi observat unele simptome inexplicabile, din motivul cărora, deocamdată, nu aţi cerut consultaţia medicală (sau aţi făcut acest lucru mai mulţi ani în urmă), adresaţi-vă neapărat medicului Dvs. Medicul va indica examinările necesare pentru determinarea cauzei exacte a hemoragiei şi va prescrie un tratament adecvat. Depistat la timp, cancerul şi alte boli intestinale periculoase pot fi vindecate.

Simptomele fisurilor anale pot fi confundate cu simptomele hemoroizilor.

Deoarece termenul “hemoroizi” este bine cunoscut de către mulţi oameni, iar termenul “fisură anală” are un uz mai restrâns, oamenii care suferă de fisuri anale sunt, adesea, absolut siguri că suferă de hemoroizi.

Tratamentul fisurilor anale este total diferit de cel al hemoroizilor (medicamentele administrate în cazul hemoroizilor pot fi inutile şi chiar pot să împiedice vindecarea fisurilor). Din aceste considerente, oamenii cu suspecţie la vreuna dintre aceste boli, trebuie să se adreseze medicului proctolog pentru precizarea diagnosticului şi pentru prescrierea unui tratament adecvat. În unele cazuri persoana poate suferi concomitent de hemoroizi şi de fisură anală.

Recomandările detaliate referitor la tratamentul hemoroizilor sunt prezentate în articolul Hemoroizi: cauzele şi tratamentul.

Fisurile anale la copii

Cauza principală a apariţiei fisurilor anale la copii se consideră constipaţia. Trebuie menţionat că ambele boli la copii se pot dezvolta după principiul unui “cerc vicios” – cu alte cuvinte, constipaţia provoacă apariţia fisurilor, iar fisurile, la rândul lor, provoacă constipaţii.

O prezentare vizuală a cauzelor şi a principiilor dezvoltării constipaţiilor şi a fisurilor anale la copii este realizată în schema de mai jos:

 
 

 
 

 
 

 

Notă explicativă referitor la schemă:

1. Cauzele principale ale constipaţiilor la copiii cu vârsta de peste un an sunt, fie că alimentaţia greşită, fie că refuzul de a evacua scaunul, asociat unui lucru ruşinos.
2. Constipaţiile (formarea unor fecale dense) pot apărea la copil, fie în urma unui regim alimentar neechilibrat, fie din cauza jenei provocate de defecaţie, fie din ambele cauze concomitent. Evacuarea dificilă şi dureroasă a maselor fecale dense, în cazul constipaţiei, poate creşte stresul şi sentimentul de ruşine, asociate cu defecaţia. Prin urmare, dacă constipaţiile au apărut pe fondul alimentaţiei greşite, foarte repede va apărea şi componenta psihologică: copilul va începe să reţină fecalele, suprimând conştient nevoia defecaţiei.
3. Suprimarea intenţionată a defecaţiei conduce la acumularea în rect unei cantităţi mari de mase fecale dense, care dilată pereţii rectului. În urma dilatărilor, rectul copilului pierde sensibilitatea. În consecinţă, la ceva timp după începutul constipaţiei, copilul nu mai simte nevoia de a defeca (nu-şi mai dă seama că trebuie să meargă la veceu), iar aceasta conduce, deja, la suprimarea inconştientă a defecaţiei.
   Suprimarea îndelungată a defecaţiei agravează problema: masele fecale cresc în volum, devin mai dense şi, traumatizează din ce în ce mai mult rectul copilului, ceea ce se manifestă prin apariţia fisurilor anale şi, în unele cazuri, a hemoroizilor.
   Atât hemoroizii, cât şi fisurile anale provoacă dureri severe la defecaţie. Este absolut clar că, având dureri în timpul defecaţiei, copilul se va strădui să facă acest lucru cât mai rar şi îşi va suprima nevoia fiziologică respectivă.
4. Dilatarea semnificativă a muşchilor rectului, pe fundalul unei constipaţii persistente, poate conduce la afectarea funcţiei sfincterului anal de a se închide complet şi de a reţine masele fecale. Ca rezultat, la copil se dezvoltă incontinenţa fecală (encopreza). Encopreza, în special, în cazul copiilor cu vârsta de peste 3 ani, poate deveni un fenomen absolut “ruşinos” (mai ales, dacă o astfel de atitudine este susţinută de adulţi). Ruşinea asociată cu encopreza poate să agraveze şi mai mult situaţia. Odată ce copilul se va strădui din răsputeri să suprime defecaţia, rectul i se va dilata, iar dilatarea va afecta şi mai mult funcţionarea normală a acestui organ.
   În cadrul ciclului dezvoltării constipaţiei, cauzele acesteia pot exista în diferite combinaţii. De exemplu, formarea fecalelor dense, temerea şi ruşinea, asociate cu defecaţia şi cu dilatarea persistentă a rectului, în ansamblu, pot susţine dezvoltarea constipaţiei chiar şi în cazul în care copilul nu suferă de fisură anală sau de hemoroizi.

Copiii cu vârstă mică (până la 3-4 ani), adesea, nu pot exprima exact ce îi deranjează. În astfel de situaţii, simptomele care indică asupra existenţei fisurii anale ar fi: teama copilului de a merge la veceu (neliniştea, plânsul), încercarea lui să suprime defecaţia un timp cât mai îndelungat şi apariţia urmelor de sânge în fecale şi pe hârtie igienică.

Copiii cu vârsta mai mare, care merg singuri la veceu, ar putea să se ruşineze să spună despre existenţa durerilor în zona anusului şi despre hemoragiile rectale, precum şi să încerce să suprime nevoia defecaţiei, pentru a suporta mai rar durerilecauzate de scaun.
Este limpede că suprimarea intenţionată a defecaţiei doar agravează problema, deoarece aceasta conduce la formarea unor cantităţi voluminoase ale fecalelor dense care provoacă traumatismul anusului.

Care sunt analizele şi examenele medicale, necesare pentru depistarea fisurii anale?

Diagnosticarea şi tratamentul fisurilor anale sunt efectuate de medicii proctologi.

De regulă, medicului, în scopul diagnosticării fisurii anale, îi este suficient să-l chestioneze pe pacient, să-l examineze şi să-i palpeze zona anală.

În caz de necesitate (pentru a exclude posibilitatea altor boli) medicul poate să vă indice unele investigaţii suplimentare, precum irigoscopia, rectoscopia, colonoscopia.

Se ştie că fisurile anale cronice, care apar la femei după naştere, se asociază, deseori, tonusului scăzut al sfincterului anal. În astfel de situaţii, intervenţia chirurgicală, care necesită despicarea fibrelor musculare în zona anusului (vezi mai jos), poate agrava problema şi poate conduce la dezvoltarea incontinenţei fecale şi a gazelor. Din aceste considerente, medicul, înainte de a stabili varianta finală a intervenţiei chirurgicale, poate recomanda o examinare specială care permite măsurarea tensiunii sfincterului anal, precum şi ultrasonografia, necesară pentru determinarea stării ţesuturilor în zona anusului.

Care este tratamentul fisurilor anale în cazul adulţilor?

Schema tratamentului fisurilor anale se determină în funcţie de durata bolii, de simptomele manifestate (mâncărimea, durerea, hemoragia) şi de starea generală a omului.

Mai jos vom arăta că, în scopul tratamentului eficient al fisurilor anale care nu au mai mult de câteva săptămâni, se pot dovedi suficiente doar respectarea unei diete speciale şi aplicarea unor proceduri igienice.

Tratamentul fisurilor anale cronice, care nu se vindecă doar prin dietă şi prin proceduri igienice, poate include administrarea medicamentelor şi, în cazul în care nici acestea nu au efectul scontat, se poate recurge la intervenţia chirurgicală.

Cât timp durează tratamentul fisurii anale?

Durata tratamentului fisurii anale depinde de severitatea bolii şi de schema stabilită a tratamentului.

Tratamentul nechirurgical al fisurilor anale prin respectarea dietei, aplicarea procedurilor igienice şi administrarea medicamentelor, poate, într-un răstimp de câteva zile, să amelioreze simptomele bolii şi să conducă, în 4-8 săptămâni, la vindecarea completă a fisurilor.

Dificultatea tratamentului chirurgical al fisurii anale şi perioada de reabilitare postoperatorie depind de stadiul dezvoltării bolii şi de tipul intervenţiei chirurgicale.

Începutul tratamentului: eliminarea constipaţiei (sau modificarea consistenţei fecalelor) + procedurile igienice speciale + schimbarea modului de viaţă + exerciţiile fizice

Indiferent de cât timp suferiți de fisuri anale şi de măsurile pe care le-aţi întreprins pentru a le trata, nu neglijați recomandările prezentate mai jos. Chiar dacă sfaturile noastre vi se par arhicunoscute și deloc originale, încercaţi să țineți cont de ele – importantă nu este originalitatea tratamentului, ci vindecarea completă a maladiei!

Eliminarea constipaţiei şi modificarea consistenţei fecalelor

După cum am spus mai sus, una dintre cauzele apariţiei fisurilor anale poate fi constipaţia.
Din aceste considerente, prima şi cea mai importantă componentă în tratamentul fisurii anale este eliminarea constipaţiilor şi “lichefierea” fecalelor.

De regulă, după ce scaunul devine mai moale, mai puțin consistent, multe persoane care suferă de fisuri anale observă dispariția treptată a hemoragiilor, atenuarea durerilor şi senzaţia ușoară de mâncărime.
În unele cazuri, numai eliminarea definitivă a constipaţiilor conduce la vindecarea completă a bolii.

Este relativ simplu să obţineţi un scaun regulat şi moale. În acest scop, respectaţi câteva reguli importante, prezentate în articolele Constipaţia: cauzele şi tratamentul şi Ghidul de rganizare a unei nutriţii bogate în fibre.

Proceduri igienice speciale, aplicate în scopul tratamentul şi prevenirii fisurilor anale

În cazul durerilor severe şi al mâncărimilor, provocate de fisură anală, o ameliorare semnificativă a stării generale poate fi obţinută prin aplicarea unor băi calde de şezut (la temperatura de 39ºC). Băile de şezut pot fi repetate de 2-3 ori pe zi, timp de 15-20 de minute. După efectuarea procedurii, uscați-vă ușor cu un prosop moale.

Pentru a preveni sau trata fisurile anale trebuie să vă spălaţi zona anală cu un jet de apă rece (apa rece poate înlocui hârtia igienică) imediat după evacuarea materiilor fecale.

La început, spălatul cu apă rece poate să vă provoace senzaţii neplăcute. Cu timpul însă procedura, reluată cu regularitate, poate deveni obișnuință, ameliorând semnificativ simptomele bolii sau eliminând cauzele acesteia.

Schimbarea modului de viaţă

În scopul tratamentului şi prevenirii fisurilor anale sau a recidivelor acestora străduiţi-vă să respectaţi următoarele recomandări:

• În niciun caz nu vă aşezaţi pe closet pentru mai mult de 2-3 minute. Dacă, în acest răstimp, nu aţi avut defecaţie, vă ridicați în picioare, aşteptaţi câteva minute şi mai faceţi o încercare.
• Străduiţi-vă să vă eliberaţi rectul la primul impuls de defecaţie. La majoritatea oamenilor, nevoia defecaţiei, de regulă, apare dimineaţa, la 10-15 minute după micul dejun. Ca să evitaţi, din cauza agitației matinale, suprimarea sau amânarea nevoii de defecaţie, treziți-vă cu 15-20 minute mai devreme şi transformaţi necesitatea de a merge la veceu într-un ritual obligatoriu, precum îmbrăcatul.
• Nu rataţi posibilitatea de a face sport (alergare, înot, yoga, mersul alert). Dacă nu aveţi posibilitate sau timp să faceţi sport, încercaţi, cel puţin, să mergeţi mai mult pe jos (chiar şi în cazul în care, iniţial, acesta amplifică simptomele fisurii).
• Dacă serviciul vă cere să staţi mult timp pe scaun, străduiţi-vă, periodic, să vă sculaţi, să mergeţi puţin şi să faceţi câteva dintre exerciţiile fizice descrise mai jos.

Exerciţiile fizice care previn apariţia fisurilor anale

Unele studii au arătat că exerciţiile fizice zilnice au un efect benefic asupra funcţionării intestinelor, ajutându-vă să preveniţi constipaţiile şi fisurile anale, asociate acestora.

În timpul liber, preferabil înainte de a merge la veceu, puteţi face următoarele exerciţii fizice care întăresc musculatura şi îmbunătățesc funcţionarea intestinelor: inspiraţi adânc, trăgând burta, opriţi respiraţia pentru câteva secunde, apoi expiraţi rapid, “aruncând” burta înainte. Repetaţi exerciţiul de 7-10 ori consecutiv, de 3-4 ori pe zi.

Adesea, tratamentul eficient al fisurii anale este posibil fără medicație şi fără intervenţie chirurgicală, putând fi efectuat exclusiv prin metodele, descrise mai sus. Înainte de a începe administrarea medicamentelor sau de a accepta intervenţia chirurgicală, asiguraţi-vă că aţi făcut tot ce este posibil pentru a elimina constipația prin metodele prezentate mai sus.

Continuarea tratamentului: medicamente speciale

În cazul în care aţi reuşit să obţineţi un scaun regulat şi moale, aţi schimbat modul de viaţă şi aţi aplicat procedurile igienice, cel puţin timp de o lună, dar simptomele de fisură anală continuă să vă deranjeze, este necesar să includeţi în tratament o serie de medicamente speciale.

Medicamente cu efecte antiinflamatorii şi analgezice

Fisurile anale pot provoca dureri severe şi persistente, dar şi inflamaţia ţesuturilor. Din această cauză, medicii, adesea, prescriu medicamente ce conțin substanțe antiinflamatorii şi analgezice. Astfel de medicamente (în formă de supozitoare, unguente, geluri) se aplică, adesea, la tratarea hemoroizilor.

Cu toate că, teoretic, aceste medicamente “ar trebui să ajute”, unele studii au arătat că eficacitatea practică a acestora (cu alte cuvinte, tămăduirea fisurilor) nu depăşeşte eficacitatea dietei bogate în fibre (vezi Ghidul de organizare a nutriţiei bogate în fibre), care ajută la formarea fecalelor moi şi care facilitează defecaţia.

Există date, conform cărora preparatele care conţin unele componente antiinflamatorii, precum hidrocortizonul (şi alţi hormoni glucocorticoizi), pot agrava herpesul genital în zona anusului şi, în afară de aceasta, pot încetini vindecarea fisurii.

Actualmente, mulţi dintre specialişti admit doar o aplicare de scurtă durată a medicamentelor cu efect analgezic. După cum arată rezultatele obținute în urma mai multor cercetări, aceasta se datorează faptului că preparatele analgezice perturbă procesul de transmitere a impulsurilor de durere prin fibrele nervoase din piele (ceea ce poate conduce la conservarea durerilor şi amplificarea acestora după tratament), dar şi încetinesc vindecarea fisurii.

Dacă, timp de câteva săptămâni, încercaţi fără niciun rezultat să vă vindecaţi fisura, administrând preparate antihemoroidale, opriţi tratamentul şi adresaţi-vă medicului. Dacă tratamentul cu preparatele antihemoroidale este prescris de medic, discutaţi cu acesta din urmă posibilitatea utilizării medicamentelor enumerate mai jos.

Nitraţii

“Nitraţii” sunt denumirea comună pentru un grup de medicamente care, în celulele organismului uman, se descompun şi formează oxid nitric (NO). Este cunoscut faptul că NO are un efect pronunţat relaxant asupra muşchilor netezi ai pereţilor organelor interne şi asupra vaselor sangvine.

După cum am menționat mai sus, una dintre cauzele posibile ale fisurilor anale cronice este tensiunea musculară prelungită a sfincterului anal şi tulburările circulaţiei sangvine din zona respectivă. În acest caz, utilizarea efectului relaxant al nitraţilor devine raţională.

Utilizarea nitraţilor în practică – în special, a gliceril trinitratului (nitroglicerinei) – a schimbat radical posibilitatea vindecării fisurilor anale cronice. În unele ţări europene, utilizarea acestor preparate a micşorat esenţial numărul intervenţiilor chirurgicale, efectuate în scopul tratamentului fisurilor anale cronice. În ziua de azi, mulţi specialişti consideră tratamentul cu nitraţi al fisurilor anale cronice drept tratament de bază şi-l recomandă de la bun început.

Rezultatele unui şir de cercetări clinice, publicate în perioada între 1992 şi 2011, arată că utilizarea nitraţilor conduce la vindecarea fisurilor anale cronice în 50-68% de cazuri şi ameliorează semnificativ durerile specifice acestei maladii.

Conform unor date, la circa 25% dintre persoanele care administrează nitraţi aceste preparate provoacă cefalee (dureri de cap). Aceleași investigaţiile clinice arată că, în peste 90% de cazuri de cefalee, aceasta nu este severă şi se elimină uşor prin administrarea medicamentelor analgezice (precum paracetamolul, ibuprofenul).

În ziua de azi, există preparate cu nitroglicerină (geluri, creme), având o concentraţie a substanţei active de 0,02 şi 0,04%.
În cadrul unui studiu, efectuat în anul 2005, s-a constatat că medicamente cu o concentraţie a substanţei active de 0,04% diminuează durerile mai rapid şi mai eficient. În acelaşi timp, ambele forme de medicament au, aproximativ, aceeaşi eficacitate în tratarea fisurilor şi aceeaşi frecvenţă de apariţie a efectelor adverse.

Durata recomandată a tratamentului cu nitraţi este de 6-8 săptămâni. Medicamentul se aplică pe zona afectată de 2-3 ori pe zi.

În absenţa preparatelor topice cu nitrați comercializate în farmacii, unii medici permit fabricarea acestora prin amestecarea pastilelor mărunțite fin de nitroglicerină cu vaselină sau cu alt gel neutru, în raport de 0,5 mg la 10 ml de gel. Astfel de preparate pot fi comandate nemijlocit la farmacii.

Observaţiile clinice arată că, în primele 3 luni după încetarea utilizării nitraţilor, tensiunea sfincterului anal se ridică la nivelul la care a fost până la începerea tratamentului. Această înseamnă că fisura ar putea să se formeze din nou. Asemenea situaţii necesită fie repetarea tratamentului cu nitraţi, fie un tratament cu alte medicamente (vezi mai jos: diltiazem), fie o intervenţie chirurgicală programată.

Nitraţii şi alăptatul

Siguranţa utilizării gliceril trinitratului (nitroglicerinei) în timpul alăptatului a fost studiată în cadrul unei cercetări efectuate în anul 2008. A fost observată starea sănătăţii a 40 de femei care utilizau nitroglicerina în tratarea fisurilor anale şi a copiilor sugaci ai acestora. Unele femei utilizau nitroglicerina un timp îndelungat (până la 12 luni).

Rezultatele acestor observaţii au arătat că la majoritatea femeilor tratamentul provoca cefalee, ameţeli, dar nu s-a depistat niciun efect negativ asupra sugarilor.
Din aceste considerente, utilizarea preparatelor topice ale nitroglicerinei în timpul alăptatului se consideră admisibilă. În acelaşi timp, se interzice categoric aplicarea preparatelor nitroglicerinei pe sân sau pe mamelon.

Atenție, mame! Spălaţi-vă bine pe mâini după ce aplicaţi crema!

Blocante ale canalelor de calciu

La fel ca şi nitraţii, blocantele canalelor de calciu au fost aplicate, pentru prima dată, în cardiologie. Aceste medicamente au capacitatea de a relaxa musculatura netedă a vaselor sangvine.

În prezent, există mai multe date cu privire la aplicarea în tratamentul fisurilor anale a două medicamente din acest grup: diltiazemul şi nifedipina.

Potrivit unor cercetări, tratarea fisurilor anale cu preparatele topice care conțin diltiazem (creme sau supozitoare) are o eficacitate de circa 75%. Cu toate acestea, calitatea îndoielnică a acestor studii ne face să credem că eficacitatea reală a diltiazemului, deocamdată, nu este determinată.

Există însă și alte date, conform cărora preparatul respectiv ar provoca cefalee şi senzaţie de mâncărime în zona anusului.

Circa 60% de pacienţi care au fost trataţi de fisuri anale cu diltiazem, au fost nevoiţi să se adreseze la medic în primii 2 ani după efectuarea primului tratament, din cauza apariţiei repetate a fisurii anale.

În cadrul unui studiu realizat de specialişti italieni, a fost comparată eficacitatea nifedipinei cu cea a preparatelor antihemoroidale tradiționale. Acest studiu a arătat că preparatele cu Nifedipină 0,3% şi cu Lidocaină 1,5% (lidocaina are efect analgezic) conduc la vindecarea fisurilor în 95% de cazuri, în timp ce preparatele cu hidrocortizon 1% + lidocaină 1,5% conduc la vindecarea fisurilor în numai 16% de cazuri. Totuşi, aceste date nu au fost confirmate de alţi specialişti şi necesită o verificare suplimentară.

Diltiazemul şi alăptatul

Posibilitatea utilizării diltiazemului în timpul alăptatului este studiată insuficient. Un studiu a arătat că, în urma administrării orale a diltiazemului, în laptele matern pătrunde doar o cantitate neînsemnată a medicamentului, inofensivă pentru sănătatea sugarului. Probabil, în urma utilizării cremelor cu diltiazem, cantitatea de diltiazem care pătrunde în laptele matern este şi mai mică.
Cercetătorii de la Academia Americană de Pediatrie consideră că utilizarea diltiazemului în timpul alăptatului este admisibilă.

Botoxul

Potrivit unor studii, tratamentul cu botulotoxină (botox) are o eficacitate înaltă şi poate fi utilizat în cazurile în care nitraţii ori blocantele canalelor de calciu se dovedesc a fi ineficiente. Utilizarea botoxului în calitate de tratament de bază al fisurilor anale este redusă din cauza costului mare al medicamentului, dar şi din cauza riscului sporit de recidivă în anii imediat următori tratamentului efectuat.

Tratamentul fisurilor anale prin intervenţie chirurgicală

Mulţi specialişti consideră că, în cazul fisurilor anale, la intervenţia chirurgicală trebuie să se recurgă doar după ce a fost aplicat tratamentul medicamentos (inclusiv cu nitraţi), mai precis după o cură ce a durat nu mai puţin de 6 săptămâni şi s-a dovedit a fi ineficientă.

Mai jos, vom descrie unele metode chirurgicale în tratamentul fisurilor anale. Tipul intervenţiei este prerogativa chirurgului, care îl determină în urma analizei tuturor datelor privitoare la starea pacientului.

Dilatarea anusului

În trecut, dilatarea manuală a anusului era una dintre cele mai răspândite metode în tratamentul fisurilor anale cronice.

În esenţă, această intervenţie constă în următoarele: după anestezie, în rectul pacientului se introduce un instrument special, cu ajutorul căruia medicul chirurg dilată orificiul anal. În urma acestei intervenţii, o parte din fibrele sfincterului anal se rup, ceea ce conduce la micşorarea tensiunii musculare în această zonă şi, prin urmare, la vindecarea fisurii (vezi mai sus: Cauzele fisurilor anale).

Cu toate acestea, un şir de studii au arătat că dilatarea anusului, în unele cazuri, poate provoca deteriorarea severă a sfincterului anal, fapt ce conduce la dezvoltarea encoprezei (incontinenţei fecalelor şi a gazelor) la circa 20-25% de pacienţi care au suportat o astfel de intervenţie.

În prezent, dat fiind că au apărut o serie de metode de tratament mai puţin traumatice şi mai eficiente (precum medicamentele care scad tensiunea sfincterului anal şi sfincterotomia laterală), mulţi specialişti recomandă să se renunţe la dilatarea anusului pe cale chirurgicală.

Excizia fisurii anale

Excizia fisurii presupune eliminarea marginilor îngroşate ale acesteia şi aplicarea suturilor în scopul accelerării procesului de vindecare a rănii.
Totuşi, studiile arată că această metodă este mai puţin eficientă, în comparaţie cu tipurile mai noi de intervenţii. La un timp după intervenţie, fisura, deseori, poate să reapară. Aceasta se explică prin faptul că excizia fisurii nu elimină şi cauzele care au provocat-o (în special, tonusul mărit al sfincterului anal).

Sfincterotomia laterală internă şi plastia

Actualmente, una dintre cele mai eficiente intervenţii chirurgicale, în cazul fisurilor anale, se consideră sfincterotomia laterală internă. În timpul intervenţiei, medicul taie o parte din fibrele laterale ale sfincterului anal, ceea ce conduce la scăderea tensiunii musculare din sfincter.

Sfincterotomia laterală are o eficacitate înaltă (vindecarea fisurii în 90% de cazuri), cu toate că, în urma acesteia, pot apărea unele complicaţii grave, inclusiv hemoragia şi durerile postoperatorii, dezvoltarea encoprezei (incontinenţei fecalelor şi a gazelor), iar în circa 10% de cazuri – formarea fistulelor anale.

În cazurile în care fisura anală apare pe fundalul unui tonus scăzut al sfincterului anal (de exemplu, la femei după naştere), sfincterotomia laterală internă poate fi înlocuită cu plastia musculară în zona anală (restabilirea chirurgicală a structurii anatomice normale).

Tratamentul după intervenţia chirurgicală în cazul fisurilor anale. Perioada postoperatorie şi reabilitarea

Durata recuperării în urma intervenţiei chirurgicale, în cazul fisurilor anale, se determină în funcţie de complexitatea şi volumul acesteia, dar şi în funcţie de starea generală a pacientului până la intervenţie.
În medie, revenirea la modul normal de viaţă este posibilă la 2-4 săptămâni după efectuarea intervenţiei chirurgicale.

Unul dintre cele mai neplăcute fenomene în perioada postoperatorie este durerea severă în zona rectului, în special, în primele zile după intervenţie.

Pentru uşurarea acestor dureri, medicul poate prescrie supozitoare sau unguente speciale cu efect analgezic.

Dieta postoperatorie

În urma intervenţiei chirurgicale, medicul poate să vă recomande o dietă specială. În scopul vindecării rapide a rănilor postoperatorii este necesar ca, timp de câteva zile, să nu aveţi nevoie de defecaţie. Pentru aceasta, medicul poate să vă recomande, în primele 2-4 zile după intervenţie, să vă limitaţi în alimentaţie doar la cantităţi mici de mâncare lichidă – chefir, iaurt, suc.
În următoarele 2-4 zile, până la vindecarea completă a suturilor, este necesar să menţineţi scaunul moale. În acest scop, se recomandă să consumaţi legume şi fructe proaspete, terciuri din cereale integrale şi 2-2,5 litri de lichide pe zi.

Igiena în perioada postoperatorie

În majoritatea cazurilor, în funcţie de tipul intervenţiei chirurgicale, se permite să faceţi duş sau chiar baie.

Atenție! Adresaţi-vă neapărat medicului în cazul în care, în urma intervenţiei chirurgicale, peste câteva zile sau câteva săptămâni, aţi observat următoarele simptome: Dureri severe în zona anusului sau în abdomen; Temperatura corpului mai mare de 38ºC; Anurie (lipsa urinării); Aveţi dificultăţi la defecaţie chiar şi în cazul scaunului moale; Înregistrați incontinenţa fecalelor sau a gazelor.

Tratamentul fisurilor anale la copii

După cum s-a specificat mai sus, la copii fisurile anale apar, în mare parte, în urma traumatismului pereţilor rectali, cauzat de fecalele dense şi voluminoase. Din această cauză, tratamentul de bază şi, totodată, cel mai eficient în cazul acestei maladii la copii este eliminarea constipaţiilor. Îndată după ce se obține un scaun moale, fisura se vindecă rapid, fără tratament suplimentar.

Recomandările detaliate referitor la tratamentul constipaţiilor la copii sunt prezentate în articolul Constipaţia la copii de diferite vârste: tratamentul eficient şi sigur.

Prevenirea fisurilor anale

În scopul prevenirii fisurilor anale (rectale) străduiţi-vă:

• Să evitaţi constipaţiile şi să consumaţi cât mai multe produse bogate în fibre, dar şi nu mai puţin de 2 litri de apă pe zi (vezi mai sus).
• În niciun caz nu suprimaţi nevoia defecaţiei şi încercaţi să vă goliți colonul la primul impuls de defecație.
• În niciun caz nu vă aşezaţi pe closet pentru mai mult de 2-3 minute (ca să citiţi un ziar, spre exemplu).
• După ce mergeţi la veceu, spălaţi-vă zona anală sub un jet de apă rece.
• Străduiţi-vă să faceţi exerciții fizice cu regularitate.