Instrucţiuni detaliate privind administrarea ciclosporinei (sandimmune, neoral) în formă de pastile, injecţii şi picături oftalmice (restasis)

Ce este ciclosporina?

Ciclosporina este un medicament cu o capacitate pronunţată de inhibare a activității celulelor sistemului imunitar şi de reducere a intensității reacţiilor inflamatorii.

Ciclosporina, în prezent, este disponibilă sub formă de comprimate orale (denumiri comerciale: sandimmune, neoral, cicloral), precum şi sub formă de picături oftalmice (denumirea comercială: restasis).

În medicină, acest medicament este utilizat la tratamentul diferitor boli autoimune, la imunosupresie în cazul oamenilor care au suportat transplant de organe interne (pentru a preveni fenomenul de respingere a transplantului), precum şi, sub formă de picături, pentru tratamentul anumitor boli oftalmice care provoacă o reacţie inflamatoare prelungită (de exemplu, sindromul ochiului uscat).

Ce efecte secundare poate provoca ciclosporina? Cum pot face un tratament sigur cu acest medicament?

Ciclosporina sub formă de comprimate sau de injecţii

Ce se poate întâmpla imediat după ce aţi administrat medicamentul?

Ciclosporina poate provoca ameţeli. Din aceste considerente, în ​​timp ce administraţi acest medicament, nu se permite să conduceţi automobilul ori să efectuaţi activităţi care necesită o reacţie rapidă şi multă atenţie.

În cazuri foarte rare, tratamentul cu ciclosporină poate determina dezvoltarea unei reacţii alergice severe. Chemaţi imediat ambulanţa dacă, la scurt timp după ce aţi administrat acest medicament, observaţi simptome precum:

  • prurit intens al pielii;
  • greutăți în respiraţie (dispnee);
  • umflarea limbii, buzelor, feţei, gâtului;
  • slăbiciuni, ameţeli.

Ce s-ar putea întâmpla în timpul perioadei de tratament?

Ciclosporina reduce capacitatea organismului de a rezista la infecţii. Din acest motiv, la persoanele care administrează medicamentul dat, infecţiile comune se pot dezvolta mai agresiv decât la oamenii obişnuiţi.

Contactați-l imediat pe medicul dumneavoastră dacă, în timpul tratamentului cu ciclosporină, observaţi:

  • creşterea temperaturii corpului peste 38 C;
  • tuse, dureri în piept;
  • dureri la nivelul abdomenului sau dureri în regiunea lombară;
  • slăbiciune, frisoane;
  • dureri articulare sau alte simptome de răceală.

În asemenea cazuri, medicul dumneavoastră vă poate prescrie un tratament complementar pentru a preveni infecţia sau pentru a face ca aceasta să decurgă mai uşor.

În timpul tratamentului cu ciclosporină, încercaţi să evitaţi contactul cu persoanele bolnave de gripă, răceală şi alte infecţii contagioase.

Ciclosporina poate provoca dezvoltarea colitei pseudomembranoase.

Adresaţi-vă la medicul dumneavoastră cât mai curând posibil dacă, în timp ce administraţi cclosporină sau la câteva luni după întreruperea tratamentului, acuzați o diaree apoasă severă şi dureri abdominale. Recomandări detaliate cu privire la această problemă sunt prezentate în articolul Colita pseudomembranoasă.

În timpul tratamentului cu ciclosporină există riscul de infecţii severe ale sistemului nervos (în special, leucoencefalopatia multifocală progresivă, asociată virusului BK).

Prin urmare, informaţi-l imediat pe medicul dumneavoastră dacă, în timpul tratamentului cu ciclosporină, observaţi următoarele simptome:

  • dezorientare (pierderea simțului de orientare în timp şi în spaţiu);
  • modificarea procesului de gândire, indiferenţă faţă de lucrurile care nu vă erau indiferente în trecut;
  • scăderea acuităţii vizuale;
  • slăbiciune într-o jumătate a corpului;
  • dificultăţi la mers, tulburarea vorbirii;
  • tulburarea funcţiilor motrice şi afectarea echilibrului;
  • zgomote în urechi, deteriorarea auzului;
  • convulsii, tremurul mâinilor.

Ciclosporina poate afecta funcţionarea rinichilor şi a ficatului. În legătură cu aceasta, cât mai curând posibil, adresaţi-vă medicului în cazul în care, în timpul tratamentului cu acest medicament, aţi observat că:

Pentru a verifica dacă ciclosporina nu afectează funcţiile organelor interne în timp ce administraţi medicamentul respectiv, medicul vă poate prescrie să efectuaţi periodic (de obicei, după 2, 4, 8, 12, 16 săptămâni de tratament) analiza generală şi biochimică a sângelui, analiza urinei, precum şi măsurarea tensiunii arteriale.

Ciclosporina poate determina o scădere a numărului de trombocite în sânge, ceea ce sporeşte riscul de sângerare. În timpul tratamentului cu acest medicament, evitaţi activitățile cu risc traumatic (de exemplu, nu este de dorit să vă implicaţi în activităţi sportive, în timpul cărora puteţi cădea).

Informați-l imediat pe medicul dumneavoastră în legătură cu simptome precum:

  • formarea de vânătăi mari şi de echimoze chiar și după lovituri uşoare;
  • sângerarea gravă a gingiilor, a nasului (mai ales, în cazul în care anterior nu aţi acuzat asemenea simptome);
  • culoarea întunecată a scaunului sau apariţia urmelor de sânge în materiile fecale sau în urină (vezi Cauzele apariţiei sângelui în masele fecale);

Trebuie să îi informez și pe ceilalți medici despre faptul că administrez ciclosporină?

Dacă v-ați programat o vizită la dentist sau o intervenţie chirurgicală de urgenţă, informați-l neapărat pe specialistul respectiv că administraţi ciclosporină. Acest lucru poate fi important în planificarea tratamentului.

Ciclosporina poate cauza cancer?

S-a constatat că, la persoanele care administrează ciclosporină, cancerul de piele şi alte tipuri de cancer (de exemplu, limfomul) se dezvoltă mai frecvent decât la alte persoane.

Pentru a reduce riscul dezvoltării cancerului de piele în timpul tratamentului cu ciclosporină, evitaţi vizitele la solar, precum şi expunerea prelungită la soare. Dacă sunteţi nevoiţi să vă aflaţi la soare o lungă perioadă de timp, utilizaţi îmbrăcămintea de protecţie solară şi produsele de protecţie solară.

Probabilitatea de a dezvolta cancer de piele în timpul tratamentului cu ciclosporină este deosebit de mare la persoanele care, înainte de a începe administrarea acestui medicament, au urmat o cură de fototerapie (PUVA) pentru tratamentul psoriazisului.

Dacă administraţi ciclosporină după o cură de fototerapie, întrebaţi-l neapărat pe medic cât de des ar trebui să consultaţi dermatologul pentru a preveni dezvoltarea cancerului de piele. De obicei, medicii recomandă să efectuaţi un asemenea control de cel puţin 1-2 ori pe an.

Pentru a detecta semnele cancerului la timp, trebuie, în fiecare lună, să inspectaţi pielea de pe tot corpul. Apariţia cancerului de piele poate fi semnalizată de următoarele simptome:

  • aluniţa veche sau semnul din naştere a crescut semnificativ în dimensiuni;
  • pe suprafaţa aluniţei sau a semnului din naştere au apărut pete de culoare închisă sau deschisă;
  • în jurul aluniţei vechi sau al semnului din naştere au apărut pete mici întunecate;
  • o jumătate din aluniţă arată diferit de cealaltă jumătate (este mai convexă, are o culoare diferită etc.);
  • pe piele au apărut fie o rană mică ce nu se vindecă timp de câteva săptămâni, fie o umflătură ciudată.

Dacă observaţi oricare dintre simptomele enumerate mai sus, adresaţi-vă imediat la medicul dvs.

Mai multe detalii în acest sens sunt prezentate în articolul Cancer de piele.

Cum poate interacționa ciclosporina cu alte medicamente?

Persoanele care suferă de diabet ar trebui să administreze ciclosporina cu maximă prudenţă, deoarece acest medicament poate modifica nivelul de glucoză din sânge.

Cu toate acestea, dacă, după ce începeţi să administraţi ciclosporină, observaţi vreo modificare a eficacității tratamentului pentru diabet zaharat, nu schimbați doza de medicamente prescrisă de medicul endocrinolog, pentru tratamentul acestei boli, fără a-l consulta.

Înainte de a începe să administraţi ciclosporină, informați-l pe medicul dumneavoastră în legătură cu toate medicamentele şi suplimentele (inclusiv vitaminele, preparatele pe bază de plante, reţetele tradiţionale), pe care le utilizaţi sau le-aţi utilizat în ultimele şase luni.

În timpul administrării ciclosporinei, nu începeţi să utilizaţi medicamente noi, fără a vă consulta medicul.

Cum poate interacționa ciclosporina cu alimentele?

S-a constatat că sucul de grepfrut conţine substanţe care măresc absorbţia ciclosporinei cu 60%. Din această cauză, pe durata tratamentului cu ciclosporină, trebuie să renunţaţi la grepfrut şi la sucul de grepfrut.

Este posibilă administrarea unor vaccinuri în timpul tratamentului cu ciclosporină?

Unele vaccinuri conţin microorganisme vii atenuate, care nu pot provoca boli grave la persoanele sănătoase, dar pot începe să se dezvolte într-un mod agresiv la persoanele ce administrează medicamente de tipul ciclosporinei.

În acest sens, în timpul tratamentului cu acest medicament, nu se recomandă să faceţi vreun vaccin care conţine microbi vii sau microbi atenuaţi.

Vaccinurile care conţin microorganisme moarte sau fragmente ale acestora nu pot să cauzeze boala chiar şi la persoanele cu un sistem imun grav compromis, prin urmare, acestea pot fi aplicate în timpul tratamentului cu ciclosporină.

Prin urmare, dacă doriţi să vă vaccinaţi (de exemplu, dacă aveţi de gând să călătoriţi în străinătate), discutaţi neapărat despre aceasta cu medicul dvs.. Dacă medicul vă va spune că vaccinul nu conţine microbi vii, îl puteţi face.

Ce trebuie să fac dacă cineva dintre rudele apropiate urmează să se vaccineze?

Unele vaccinuri vii pot provoca, la persoană vaccinată, o formă uşoară a bolii, în timpul căreia această persoană, pentru o scurtă perioadă de timp, elimină în mediul înconjurător microbii ce pot provoca, la rândul lor, o formă mai gravă a bolii la persoanele cu sistemul imunitar slăbit.

Prin urmare, dacă una dintre rudele persoanei care administrează ciclosporină (de exemplu, un copil) trebuie vaccinată, întrebaţi-l pe medicul dumneavoastră dacă vaccinul conţine bacterii vii. Dacă vaccinul respectiv este “viu”, tratamentul cu ciclosporină trebuie amânat pentru o lună după vaccinarea membrului familiei dvs.. Dacă nu puteţi amâna tratamentul, întrebaţi-l pe medicul dumneavoastră despre măsurile de precauţie pe care trebuie să le respectaţi în prima lună după vaccinarea unui membru al familiei dvs..

Este posibil ca medicul să vă sfătuiască să limitaţi contactul cu persoana vaccinată.

Ciclosporina sub formă de picături oftalmice

Studiile clinice, în cadrul cărora s-a monitorizat siguranţa tratamentului cu picături de ciclosporină, în concentraţie de 0,1% şi 0,05%, au arătat că medicamentul, administrat în această formă, pătrunde în sânge în cantităţi foarte mici care nu pot nici să provoace reacţii adverse grave, nici să perturbeze funcţiile organelor interne și nici să scadă imunitatea.

Principalele efecte secundare pe care le pot determina picăturile cu ciclosporină la nivelul ochilor sunt senzaţia de arsură sau de furnicături în ochi, senzația de corp străin în ochi, înroșirea ochilor.

Rezultatele cercetărilor arată că, în ciuda capacităţii de a suprima imunitatea, picăturile cu ciclosporină nu sporesc riscul infecţiilor oftalmice.

Într-un alt studiu a fost monitorizată starea de sănătate a persoanelor care au utilizat picăturile cu ciclosporină (restasis) o lungă perioadă de timp, pentru tratamentul sindromului de ochi uscat (în medie, 3,5-4 ani). Peste 95% dintre persoanele care au participat la studiu au declarat că ar dori să continue tratamentul şi că ar recomanda acest medicament celor care suferă de sindromul ochiului uscat. De-a lungul perioadei de observaţie, nu au fost înregistrate efecte secundare grave asociate utilizării medicamentului dat.

La ce trebuie să acordăm atenţie înainte de a începe administrarea ciclosporinei?

Ciclosporina sub formă de comprimate sau de injecţii

Informați-l pe medicul dumneavoastră despre toate medicamentele pe care le administraţi la acest moment sau le-aţi utilizat în trecut. Ciclosporina poate interacţiona cu anumite medicamente, ceea ce poate spori riscul dezvoltării efectelor secundare.

Medicul dumneavoastră trebuie să știe dacă:

  • sunteţi gravidă sau planificaţi o sarcină în viitorul apropiat;
  • alăptaţi sau planificaţi să alăptaţi copilul;
  • sunteţi alergic la unele medicamente, la unele produse alimentare, la unele substanţe;
  • suferiţi sau aţi suferi în trecut de unele boli ale ficatului, rinichilor, creierului, sistemului nervos, precum şi de gută, hipertensiune arterială; aveţi un sistem imunitar slăbit sau suferiți de unele boli ale sistemului digestiv care perturbează absorbţia alimentelor şi medicamentelor în intestin;
  • aţi avut vreodată convulsii sau epilepsie;
  • aţi efectuat o cură de tratament al psoriazisului cu ajutorul fototerapiei (PUVA sau UVB) sau aţi urmat o cură de radioterapie;
  • aţi fost recent vaccinat sau planificaţi o vaccinare;
  • totodată, înainte de a începe să administraţi ciclosporina, informați-l pe medicul dumneavoastră în legătură cu toate medicamentele şi suplimentele (inclusiv, vitaminele, preparatele pe bază de plante sau cele pe baza unor reţete tradiţionale), pe care le utilizaţi sau le-aţi utilizat în ultimele şase luni.
    În timpul administrării ciclosporinei, nu începeţi să utilizaţi medicamente noi, fără să consultaţi medicul dumneavoastră.

Deosebit de important este să-l preveniţi pe medicului dumneavoastră că administraţi sau aţi administrat medicamente precum:

  • antibiotice aminoglicozide (gentamicină), amfotericină B, preparate antiinflamatoare nesteroide (ibuprofen etc.), tacrolimus, vancomicină;
  • acetaminofen, metotrexat, ketoconazol, izoniazidă, medicamente antivirale pentru tratamentul infecţiei cu HIV;
  • medicamente care suprimă sistemul imun: azatioprină, sirolimus;
  • aliskiren, bosentan, disulfiram, dronedaronă, enzalutamid, metronidazol, mifepriston, orlistat, lovastatină, pitavastatină, simvastatină, spironolactonă.

Picături oftalmice cu ciclosporină

Înainte de a începe tratamentul cu picături ce conțin ciclosporină, medicul Dvs. trebuie să știe dacă:

  • ați avut, în trecut, infecţii herpetice la ochi (cheratita herpetică);
  • utilizaţi dopuri de silicon pentru a bloca canalul nazolacrimal;
  • administraţi unele medicamente antiinflamatoare nesteroidiene (de exemplu, ketorolac), deoarece aceste medicamente pot să reducă eficacitatea picăturilor cu ciclosporină.

Cum se administrează ciclosporina?

Ciclosporina sub formă de comprimate şi de injecţii

De obicei, injecţiile de ciclosporină sunt făcute de personalul medical calificat, în condiţii spitalicești. Dacă administraţi ciclosporina la domiciliu, medicul dvs. vă va explica detaliat cum să o utilizaţi într-un mod corespunzător. Asiguraţi-vă că aţi înţeles foarte clar cum să administraţi ciclosporina, înainte de a părăsi cabinetul medicului. Adresaţi-vă la medicul dumneavoastră de îndată ce apar orice întrebări suplimentare.

Utilizaţi ciclosporina în strictă conformitate cu prescripţiile medicului dvs. Nu modificaţi doza medicamentului, frecvenţa de aplicare sau durata tratamentului, fără a consulta în prealabil medicul. În timpul tratamentului cu ciclosporină, este posibil să observaţi că starea dumneavoastră s-a îmbunătăţit. Nu întrerupeţi tratamentul mai devreme, chiar dacă vă simţiţi mult mai bine.

Începând tratamentul cu medicamente produse de o companie farmaceutică, nu le schimbaţi cu altele analoage, produse de o altă companie, fără a consulta medicul. Medicamentele produse de diferiţi producători pot avea efecte diferite.

Ciclosporina sub formă de picături oftalmice

Utilizaţi picăturile oftalmice cu ciclosporină în conformitate cu recomandările medicului dvs..

Înainte de a picura medicamentul, spălaţi-vă bine pe mâini cu apă şi săpun. Apoi:

  1. Agitaţi uşor flaconul cu medicament, astfel încât soluţia din interiorul acestuia să capete o consistenţă omogenă şi de culoare albă uniformă.
  2. Înclinaţi uşor capul pe spate şi trageţi în jos pleoapa inferioară a ochiului în care doriţi să introduceţi medicamentul. Uitaţi-vă nu la flacon, ci sus şi în depărtare sau în oglindă.
  3. Aduceți flaconul în faţa ochilor, cu partea deschisă în jos, şi apăsaţi uşor pe acesta.
  4. Imediat după instilarea medicamentului, închideţi ochiul.
  5. Repetaţi procedura întocmai pentru celălalt ochi.
  6. Producătorii picăturilor oftalmice cu ciclosporină recomandă să utilizați o singură dată flaconul, pentru o singură instilare într-un ochi sau în ambii ochi, şi nu recomandă utilizarea medicamentelor rămase în flacon pentru instilare ulterioară.
  7. Dacă, odată cu restasis, se utilizează şi picăturile care hidratează ochii (“lacrimile artificiale”), respectaţi intervalul de 15 minute între aplicarea acestor două remedii.
  8. Dacă purtaţi lentile de contact, înainte de a administra restasis, lentilele ar trebui scoase de pe ochi. Lentilele de contact pot fi puse înapoi peste 15 minute după aplicarea restasisului.
  9. Păstraţi picăturile oftalmice de restasis la temperatura camerei, într-un loc uscat.

Ce trebuie să fac dacă am uitat să iau o doză de medicament?

Dacă aţi sărit peste o doză de medicament, luaţi-o imediat ce vă amintiţi despre aceasta. Dacă se apropie timpul de administrare a următoarei doze, nu mai aplicați doza neadministrată. Nu trebuie să dublaţi doza de medicament pentru a compensa doza uitată.

Utilizarea ciclosporinei în timpul sarcinii

Ciclosporina sub formă de pastile şi de injecţii

Efectului ciclosporinei (sub formă de comprimate şi de injecţii) asupra dezvoltării sarcinii a fost studiat în cadrul mai multor cercetări, care au arătat că medicamentul dat nu sporeşte riscul dezvoltării unor malformaţii la făt.

Observarea copiilor, ale căror mame au administrat ciclosporină în timpul sarcinii, a arătat că medicamentul nu provoacă disfuncţii renale sau hipertensiune arterială la copii.

Cu toate acestea, s-a constatat că utilizarea ciclosporinei în timpul sarcinii poate crește riscul dezvoltării preeclampsiei și eclampsiei la femeile gravide, precum şi riscul de deficit al lichidului amniotic, de naştere prematură și de greutate corporală mică a copilului la naștere.

În acest sens, experţii admit utilizarea ciclosporinei în timpul sarcinii numai în cazuri de necesitate extremă, în care tratamentul cu medicamentele mai sigure nu poate fi efectuat.

Dacă doriţi să ştiţi ce tratament pentru psoriazis poate fi utilizat în timpul sarcinii, citiţi recomandările noastre din articolul Explicarea detaliată a psoriazisului.

Dacă rămâneţi însărcinată în timp ce administraţi ciclosporină sau aţi utilizat acest medicament înainte de apariţia sarcinii, citiţi recomandările noastre inserate în articolul: Răspunsuri la cele mai importante întrebări referitor la administrarea medicamentelor în timpul sarcinii.

Dacă planificați relații sexuale în timpul tratamentului cu ciclosporină, va trebui să utilizaţi metode contraceptive sigure. Discutaţi neapărat cu medicul dvs. despre metodele de contracepţie pe care le puteţi utiliza. S-ar putea ca medicul să vă sugereze contraceptive orale combinate (ciclosporina poate reduce eficacitatea pilulei contraceptive cu progesteron (a minipilulei)) sau utilizarea dispozitivului intrauterin (DIU).

Mai multe informaţii despre aceste metode de protejare le puteţi găsi în articolele noastre Răspunsuri la cele mai importante întrebări despre contraceptivele orale şi Răspunsuri la cele mai frecvente întrebări referitor la dispozitivele intrauterine.

Ciclosporina sub formă de picături oftalmice

Efectul ciclosporinei (sub formă de picături oftalmice – restasis) asupra dezvoltării sarcinii nu a fost studiat. Studiile pe animale au arătat că doze mari de medicament, introduse în cavitatea bucală a animalului, pot să perturbe dezvoltarea fătului şi chiarsă provoace moartea acestuia.

Cu toate acestea, în condiţii de aplicare corectă a restasisului, ciclosporina practic nu pătrunde în sângele omului şi, prin urmare, este puţin probabil să afecteze dezvoltarea fătului sau a sarcinii.

Utilizarea ciclosporinei în timpul alăptării

Ciclosporina sub formă de pastile şi de injecţii

Studiile clinice, în cadrul cărora a fost observată starea de sănătate a copiilor ale căror mame au administrat ciclosporină în timpul alăptării, au arătat că acest medicament pătrunde în laptele matern în cantităţi diferite (de la 1 la 84% în comparaţie cu concentraţia medicamentului din sângele mamei) şi pot pătrunde, de asemenea, în sângele sugarilor. În ciuda acestui fapt, s-a constatat că medicamentul nu are niciun efect negativ asupra dezvoltării copilului.

Într-un alt studiu a fost ținută sub observație starea sănătății copiilor alăptați de femei ce administrau, concomitent, ciclosporină.

De exemplu, o femeie a alăptat copilul timp de 10,5 luni. Concentraţia ciclosporinei în laptele matern atingea 84% ​​din concentraţia medicamentului în sânge, dar în sângele sugarului nu au fost depistate urme de ciclosporină, copilul dezvoltându-se în mod firesc.

O altă femeie ce administra ciclosporină cu o doză de 3 mg/kg, de 2 ori pe zi, a alăptat copilul până la vârsta de 14 luni (de la început copilul a fost doar alăptat, apoi a beneficiat de o alimentare mixtă). Monitorizarea stării de sănătate a copilului în primii doi ani a arătat că rinichii săi funcţionau în mod firesc. Această femeie a alăptat cu succes şi al doilea copil, continuând să administreze ciclosporină.

Dat fiind riscul teoretic de dezvoltare la sugari a reacţiilor adverse, cum ar fi tulburările funcţiei renale, scăderea imunităţii, dezvoltarea întârziată, formarea tumorilor maligne, Academia Americană de Pediatrie consideră că, în cazul necesităţii de a administra ciclosporină, alăptarea trebuie întreruptă. În acelaşi timp, experţii europeni consideră că utilizarea ciclosporinei perntru tratamentul colitei ulceroase nespecifice în timpul alăptării este sigură pentru sugari, cu condiţia că aceștia sunt supravegheaţi de medici (pentru a determina, în mod regulat, concentraţia medicamentului în sângele copilului, pentru a efectua testele generale şi biochimice de sânge, care ajută să se evalueze funcţia rinichilor, ficatului şi sistemului imunitar al copilului).

Dacă doriţi să ştiţi ce tratament pentru psoriazis poate fi utilizat în timpul alăptării, citiţi recomandările noastre din articolul Recomandări cu privire la tratamentul psoriazisului.

Dacă trebuie să administraţi ciclosporină sau orice alt medicament în timpul alăptării, citiţi recomandările noastre suplimentare din articolul Administrarea sigură a medicamentelor în timpul alăptării.

Ciclosporina sub formă de picături oftalmice

S-a constatat faptul că ciclosporina din picaturile oftalmice nu pătrunde în sânge sau în laptele matern. În acest sens, utilizarea acestui medicament în timpul alăptării este considerată sigură.

Pentru a reduce riscul pătrunderii ciclosporinei în laptele matern, imediat după utilizarea restasisului, trebuie să puneţi degetul arătător pe colţul interior al ochiului (aproape de nas) şi să apăsaţi uşor pe această zonă, timp de 1 minut. Apoi eliminaţi excesul de soluţie cu un şerveţel. Această manipulare împiedică pătrunderea medicamentelor în canalul nazolacrimal şi, prin urmare, reduce gradul de absorbţie a medicamentului în sânge.

Utilizarea unor preparate de ciclosporină în tratarea unor boli

Ciclosporina în tratamentul psoriazisului

Studiile clinice arată că preparatele de ciclosporină (sandimmune, immunosporin, cicloral) se numără printre cele mai eficiente medicamente în ceea ce privește remisia psoriazisului (pe piele şi pe unghii) la persoanele pe care tratamentul cu alte medicamente nu le-a ajutat.

În general, experţii recomandă efectuarea tratamentului cu ciclosporină, fie pentru o perioadă lungă de timp (1-2 ani), fie în formă de cure scurte repetate cu durata de câteva luni.

Medicamentele se administrează în fiecare zi (dimineaţa şi seara), oral, înainte de masă.

Pentru a spori eficacitatea tratamentului, medicul vă poate recomanda să utilizaţi, odată cu ciclosporina, derivaţi ai vitaminei D3 sau hormonii corticosteroizi (glucocorticoizi).

În general, primele semne ale eficacităţii tratamentului cu ciclosporină devin vizibile după 4 săptămâni de tratament. Efectul maxim se înregistrează, în general, după 16 săptămâni. Dacă, în acest timp, tratamentul nu ajută, medicul dumneavoastră vă poate recomanda să opriţi tratamentul cu ciclosporină şi să începeţi administrarea altui medicament.

Cât de eficient poate fi tratamentul psoriazisului cu ciclosporină?

Numeroase studii au arătat că tratamentul cu ciclosporină, timp de 12-16 săptămâni, ajută la înlăturarea deplină sau aproape deplină a leziunilor de psoriazis la 50-70% din persoanele care urmează tratamentul.

Cu toate acestea, la câteva luni după întreruperea tratamentului, simptomele psoriazisului pot reapărea din nou.

În cadrul unui studiu, s-a constatat că îmbunătăţirea stării unghiilor se manifestă la aproape 50% din persoanele ce administrează ciclosporină şi la aproape 80% din persoanele ce utilizează ciclosporina concomitent cu preparatele de vitamină D3.

Recomandări suplimentare pentru tratamentul psoriazisului

Mai multe sfaturi pentru tratamentul psoriazisului sunt prezentate în articolul: Recomandări cu privire la tratamentul psoriazisului.

data publicării:

Surse: