Versiunea arhivată

Explicaţia detaliată a chisturilor ovariene: ce prezintă această boală, cât este de periculoasă, simptomele şi tratamentul

Ce este un chist ovarian?

Chistul ovarian este o veziculă umplută cu lichid, localizată pe suprafaţa sau în interiorul ovarului. Dimensiunea chistului ovarian poate varia de la câţiva milimetri până la câţeva zeci de centimetri.

În cele mai multe cazuri, chisturile ovariene se formează în rezultatul funcţionării normale a ovarelor (chisturile funcţionale) şi nu reprezintă o ameninţare pentru sănătatea femeilor. Cu toate acestea, aşa cum va fi prezentat mai jos, în unele cazuri, apariţia chistului ovarian poate fi un semn al unei boli grave, care necesită efectuarea de urgenţă a unui tratament special.

Chisturile şi funcţionarea normală a ovarelor

În fiecare lună, la fiecare femeie sănătoasă, într-unul din ovare apare un chist mic, care se numeşte foliculul dominant (foliculul de Graaf, foliculul matur).

Foliculul dominant este o veziculă umplută cu lichid, în interiorul căreia este localizat ovulul (celula sexuală feminină) în proces de maturizare. Dimensiunea veziculei poate fi de până la 25-28 mm.

Aproximativ în mijlocul ciclului menstrual, foliculul dominant se rupe şi eliberează un ovul, care pătrunde în trompele uterine, unde acesta poate fi fecundat de spermatozoid (vezi Cum are loc conceperea unui copil?).

În locul foliculului dominant spart se formează aşa-numitul corp galben (o zonă compactată a ovarului cu o băşică mică în centru), care produce în mod activ hormonii capabili să sprijine dezvoltarea sarcinii.

În unele cazuri, din motive nu totalmente clare, foliculul dominant nu se sparge şi continuă să crească, acumulând în interiorul său lichidul. În acest caz, foliculul se transformă într-un chist folicular (Sin. chist ovarian de retenţie).

Mai rar, în chist poate să se transforme corpul galben.

Aşadar, chisturile ovariene pot să apară în timpul funcţionării normale a ovarelor, la femeile sănătoase.

Chisturile foliculare şi chisturile corpului galben (corpus luteum)

După cum s-a menţionat mai sus, chisturile foliculare şi chisturile din corpus luteum se formează în cadrul funcţionării normale a ovarelor la femeile sănătoase. Din aceste considerente, chisturile de acest tip se numesc funcţionale (adică, fiziologice). Ponderea chisturilor ovariene funcţionale este de circa 90% din toate cazurile de chisturi ovariene la fete şi la femei tinere.

De regulă, chisturile funcţionale se formează într-unul din ovare (drept sau stâng), şi dispar de la sine în câteva săptămâni sau în câteva luni.

Dimensiunile chisturilor foliculare şi ale chisturilor corpului galben pot ajunge la 5 cm sau mai mult.

În care cazuri chistul poate fi un semn al unei maladii ovariene?

Formarea chisturilor (adică, a veziculelor umplute cu lichid) este posibilă şi pe fondul diferitelor boli ale ovarelor. Mai jos vă vom arăta ce boli se pot manifesta prin formarea chisturilor:

Chistul hemoragic

Chistul hemoragic apare în cazul hemoragiei într-un chist funcţional ordinar. Principalul simptom al chisturilor hemoragice este durerea surdă, cu senzaţie de tragere (mai pronunţată pe dreapta sau pe stânga) în partea de jos a abdomenului.

Chistul dermoid

Chistul dermoid este o tumoare benignă ovariană care conţine ţesut ne-specific organelor genitale feminine (de exemplu, păr, oase, cartilaje). În esenţă, chisturile dermoide sunt formate din celule care urmau să participe la dezvoltarea altor organe (cum ar fi pielea), dar, din greşeală, au nimerit în ovare. Chisturile dermoide pot deveni foarte mari şi aproape întotdeauna se înlătură printr-o intervenţie chirurgicală specială, care este singurul tratament eficient în cazul acestei boli.

Chistul endometrial

Chistul endometrial (chistul endometriozic) este o cavitate (veziculă) umplută cu sânge, care se formează pe ovare, pe fond de endometrioză. Pe lângă formarea de chisturi pe ovare, endometrioza poate să se manifeste prin dureri îndelungate surde, în partea de jos a abdomenului, prin infertilitate, prin menstruaţii extrem de dureroase.

O descriere detaliată a cauzelor, a simptomelor şi a principiilor de tratament posibil al endometriozei este prezentată în articolul: Endometrioza: Cauze, simptome, tratament.


Sindromul ovarului polichistic

Sindromul ovarului polichistic (SOP) este o boală ginecologică răspândită, principalele manifestări ale căreia sunt: formarea multiplelor chisturi de dimensiuni diferite în ovare, tulburările menstruale, infertilitatea, nivelul crescut de hormoni sexuali masculini în sângele femeii.

O descriere detaliată a cauzelor, a simptomelor posibile şi a principiilor tratamentului al SOP este prezentată în articolul: Sindromul ovarului polichistic: Cauze, simptome, tratament.


Chist adenom

Chistul adenom este o tumoare benignă ovariană care poate creşte până la dimensiuni mari (25-30 cm), fără să provoace, practic, careva simptome.

Cancerul ovarian

Cancerul ovarian se poate dezvolta sub forma unui chist cu creştere lentă. Prezenţa chistului poate fi singurul simptom al cancerului ovarian pentru o lungă perioadă de timp, până în momentul în care apar metastazele tumorii în organele adiacente.

Deoarece chisturile benigne funcţionale se formează, în mare parte, la femeile de vârstă fertilă, iar cancerul ovarian se formează la femeile cu vârsta de 40-45 de ani (în perioada de menopauză), apariţia chisturilor ovariene la femeile cu vârsta de peste 40 ani ar trebui să fie considerată ca un simptom posibil al cancerului. Vedeţi Ghid pentru femei de rezolvare a problemelor legate de menopauză.

Detectarea chistului ovarian la o fată care nu a avut niciodată menstruaţie poate indica, de asemenea, prezenţa cancerului.

O explicaţie detaliată a problemei cancerului ovarian şi cum medicul poate determina dacă chistul este cancer ovarian este prezentată în articolul Cancerul ovarian.

În care cazuri trebuie să vă adresaţi neapărat medicului?

Trebuie să vă adresaţi medicului dacă, după detectarea chisturilor ovariene, la Dvs. se manifestă unul sau mai multe dintre următoarele simptome:

  1. Creşterea temperaturii corpului;
  2. Dureri acute în abdomen;
  3. Slăbiciune bruscă, pierderea cunoştinţei, ameţeli;
  4. Paloarea;
  5. Greaţa sau voma;
  6. Menstruaţiile neobişnuit de dureroase sau neregulate;
  7. Creşterea circumferinţei abdominale;
  8. Palparea unor umflături în abdomen;
  9. Pierderea inexplicabilă în greutate;
  10. Creşterea sporită a părului pe faţă şi pe corp;
  11. Dvs. aveţi vârsta peste 40 ani;
  12. Aţi observat apariţia arsurilor îndelungate la stomac, a durerilor abdominale, a constipaţiei.

Simptomele şi semnele chistului ovarian

Chisturile ovariene funcţionale, de cele mai multe ori, nu se manifestă prin niciun simptom şi sunt detectate din întâmplare, fie că în timpul examinării preventive, fie că în timpul examenelor efectuate pe motivul altor probleme.

Doar în cazuri rare, chisturile de dimensiuni mari, la femei, se evidenţiază prin următoarele simptome:

  • Dureri abdominale cu o senzaţie de tragere;
  • Un episod scurt de durere acută în partea de jos a abdomenului, în mijlocul ciclului menstrual, după care apare o sângerare vaginală uşoară;
  • Uşoare sângerări vaginale care nu sunt legate de menstruaţie;
  • Dureri abdominale, care se intensifică în timpul actului sexual sau după o încărcătură fizică;
  • Menstruaţii neregulate;
  • Greaţă;
  • Nevoia frecventă falsă de a defeca sau de a urina.
Vă rugăm să reţineţi faptul că simptomele enumerate mai sus pot fi un semn nu doar al chistului ovarian, dar şi al altor boli (inclusiv, periculoase). Dacă observaţi la Dvs. unul sau mai multe simptome, citiţi neapărat recomandările noastre suplimentare cu privire la acest subiect în articolele:

Complicaţii şi consecinţe ale chisturilor ovariene

De regulă, chisturile funcţionale nu prezintă nicio ameninţare gravă pentru sănătatea femeilor şi dispar de la sine, fără niciun tratament.

În cazuri rare, la femeile cu chisturi mari, s-ar putea să se producă, fie că spargerea, fie că răsucirea chistului, ceea ce poate conduce la o hemoragie internă puternică.

Principalele semne ale hemoragiei interne asociate cu un chist sunt:

  • Durerile abdominale severe, apărute brusc;
  • Ameţeala, slăbiciunea, paloarea;
  • Uşoare sângerări vaginale care nu sunt legate de menstruaţie.

Sângerarea din chist poate fi foarte periculoasă. Din aceste considerente, dacă aţi observat la Dvs. simptomele enumerate mai sus nu pierdeţi niciun minut şi chemaţi ambulanţa.

Chisturile ovariene şi sarcina

Chisturile ovariene funcţionale, de regulă, nu afectează probabilitatea de concepere a unui copil şi dezvoltare normală a sarcinii.

Dacă conceperea a avut loc la câtva timp după detectarea chistului, nu trebuie să vă faceţi griji – chisturile dispar de la sine până la 16-20 săptămâni de sarcină.

Cu toate acestea, dacă ştiţi că aveţi un chist ovarian şi doriţi să rămâneţi gravidă în viitorul apropiat, adresaţi-vă medicului ginecolog pentru a discuta cu el despre acest lucru.

Este posibil că, pentru îndepărtarea integrală şi în condiţii de siguranţă a chistului, va fi nevoie de un tratament, care este contraindicat în timpul sarcinii.

În cazurile în care chistul a fost depistat în timpul ecografiei, în primul trimestru de sarcină, medicul vă poate recomanda să repetaţi, pe parcurs, de mai multe ori ecografia pentru a urmări dezvoltarea chistului.

Dacă, în câteva luni, dimensiunea chistului nu va scădea şi va fi de 5-10 cm, este posibil că veţi avea nevoie de o intervenţie chirurgicală.

Investigaţiile şi analizele efectuate pentru depistarea chisturile ovariene

Principala metodă de diagnostic a chisturilor ovariene este ecografia organelor pelviene. Chistul ovarian, la ecografie, arată ca o băşică întunecată rotundă cu pereţii subţiri. Descrierea detaliată a modului în care se realizează examinarea ecografică a uterului şi a ovarelor, cum să vă pregătiţi pentru examen şi a modului de interpretare a rezultatelor examenului, sunt prezentate în articolul Ecografia organelor din zona pelviană.

Deoarece ecografia organelor pelviene oferă doar vizualizarea structurii chistului, dar nu spune nimic despre originea acestuia, medicul poate să vă prescrie o serie de examene ecografice repetate, în scopul de a urmări dezvoltarea chistului. Chisturile funcţionale foliculare şi chisturile corpului galben, de regulă, dispar de la sine în câteva săptămâni sau în câteva luni, dar chistul dermoid sau cancerul ovarian chistic, fie că nu se schimbă în timp, fie că sunt în creştere.

Chisturile ovariene, formate pe fondul endometriozei, cresc în timpul menstruaţiei şi se micşorează după încetarea acesteia.

Pentru a clarifica cauza exactă a formării chistului (mai ales în cazurile în care există motive să se creadă că chistul nu este funcţional), medicul poate să vă prescrie efectuarea următoarelor investigaţii:

  • Laparoscopia de diagnostic – o intervenţie chirurgicală minoră, în care medicii, utilizând instrumente speciale şi camere video, inspectează chistul şi iau un fragment din ţesutul lui pentru o analiză ulterioară. O explicaţie detaliată a ceea ce este o laparoscopie şi la ce lucruri trebuie să acordaţi o atenţie în cazul în care v-au prescris această operaţie este prezentată în articolul Laparoscopia.
  • Determinarea nivelului markerului CA-125 în sânge este utilizat în caz de suspectare a prezenţei cancerului ovarian. Nivelul ridicat al CA-125 în sânge nu este întotdeauna un semn al cancerului ovarian şi poate creşte pe fondul altor boli. În detaliu, despre acest lucru se descrie în articol Investigaţiile medicale în cazul cancerului ovarian.
  • Determinarea nivelului hormonilor sexuali în sânge – ajută la identificarea tulburărilor hormonale care pot conduce la formarea chisturilor ovariene.

Ce ar trebui să fac în cazul în care mi-au găsit un chist ovarian?

Dacă v-au depistat chisturi ovariene:

  • Discutaţi neapărat cu medicul despre necesitatea de a efectua teste suplimentare (sau examenul ecografic repetat);
  • Discutaţi neapărat cu medicul despre tratamentul pe care ar trebui să-l efectuaţi şi despre efectele adverse care pot apărea în urma acestuia;
  • Urmăriţi atent starea de sănătate a Dvs. şi adresaţi-vă neapărat medicului dacă observaţi unul dintre simptomele descrise mai sus, în capitolul În care cazuri trebuie să vă adresaţi neapărat medicului?

Tratamentul chisturilor ovariene

Tratamentul chisturilor ovariene depinde de cauza apariţiei, de dimensiunea lor, de dinamica evoluţiei şi de vârsta femeii.

După cum s-a menţionat mai sus, de cele mai multe ori, chisturile funcţionale la femeile tinere nu au nevoie de niciun tratament.

Mai puţin frecvent, în scopul tratamentului chisturilor ovariene funcţionale, medicul poate să vă prescrie administrarea contraceptivelor orale timp de mai multe luni. Contraceptivele orale blochează funcţionalitatea ovarelor, inhibă dezvoltarea noilor chisturi şi conduc la reducerea şi dispariţia chisturilor deja formate. Tratamentul chisturilor ovariene cu utilizarea contraceptivelor hormonale ajută la normalizarea ciclului menstrual şi reduce riscul de cancer ovarian. Contraceptivele orale pot fi, de asemenea, utilizate ca un tratament în cazul chisturilor endometriale.

La femeile în perioada de menopauză, chisturile mai mici de 5 cm în diametru, cu nivelul normal de CA125, de asemenea, nu necesită niciun tratament. În asemenea situaţii, medicul vă poate să prescrie doar o ecografie repetată după 2-3 luni pentru a urmări dezvoltarea chisturilor.

Intervenţia chirurgicală în scopul de a înlătura chistul

În unele cazuri, medicul poate recomanda intervenţia chirurgicală pentru a elimina chisturile, fie că de dimensiuni mari (mai mari de 5-10 cm), fie că acelea care nu dispar în urma tratamentului.

De regulă, înlăturarea chistului se efectuează laparoscopic (eliminarea chistului prin câteva găuri mici la nivelul abdomenului).
Mai rar, intervenţia chirurgicală pentru a elimina un chist se efectuează prin laparotomie (adică, printr-o incizie a peretelui abdominal).

Alegerea finală a tehnicii chirurgicale poate depinde de următorii factori:

  1. Starea generală a femeii
  2. Dimensiunile şi tipul chistului
  3. Existenţa sau probabilitatea dezvoltării a complicaţiilor
  4. Echipamentul de care dispune clinica în care se efectuează intervenţia chirurgicală.

Scopul de bază al intervenţiei chirurgicale, indiferent de tehnica aplicată, este:

  1. Confirmarea diagnosticului de chist ovarian şi stabilirea naturii chistului
  2. Excluderea cancerului ovarian
  3. Înlăturarea chistului şi a conţinutului lui şi, pe măsura posibilităţilor, păstrarea ţesuturilor sănătoase ale ovarului.

Recomandări pentru perioada de după intervenţia chirurgicală de înlăturare a chistului

Recuperarea după intervenţia chirurgicală de înlăturare a unui chist ovarian, de regulă, este rapidă şi nu necesită niciun tratament special. În timp de 3-4 săptămâni după intervenţia chirurgicală, este necesar să limitaţi activitatea fizică şi să evitaţi constipaţiile (vezi Tratamentul constipaţiei la adulţi).

Medicul vă poate recomanda să continuaţi tratamentul cu contraceptive orale încă timp de câteva luni, în perioada post-operatorie.

Dieta în perioada post-operatorie trebuie să fie maximal apropiată de o alimentaţie sănătoasă (Vezi şi Alimentaţia sănătoasă bogată în fibre alimentare).

Remedii populare de tratare a chisturilor ovariene

În prezent, nu se cunosc reţete sau remedii populare, cu eficienţă demonstrată, de tratament al chisturilor ovariene sau al bolilor care pot provoca apariţia acestora.

Mai mult decât atât, marea majoritate a remediilor populare de tratament al chisturilor ovariene implică spălăturile vaginale sau introducerea în vagin a tampoanelor înmuiate în infuzii medicinale, care pot doar exacerba starea femeii şi pot conduce la dezvoltarea complicaţiilor periculoase. Vezi Cât de sigure sunt spălăturile vaginale, dacă se admite utilizarea lor şi prin ce se pot înlocui spălăturile vaginale?

Chiar dacă vă decideţi să utilizaţi metodele populare de tratare a chisturilor ovariene, adresaţi-vă medicului Dvs. pentru a discuta împreună cu el această decizie.

data publicării: