Aderenţele intestinale şi aderenţele în zona pelviană (aderenţele uterului şi ale trompelor uterine): răspunsuri la cele mai importante întrebări

Cuprins:

Ce sunt aderenţele (bridele)?

La oamenii sănătoşi, organele situate în cavitatea abdominală (în abdomen) sunt acoperite cu o pieliţă foarte subţire şi netedă care le separă unul de celălalt şi de la pereţii corpului şi le permite să-şi modifice cu uşurinţă poziţia atunci când persoana se mişca.

Pentru ca să puteţi să vă imaginaţi mai bine ce sunt aderenţele, imaginaţi-vă că aţi prins între palme o mică cantitate de aluat sau de clei. Dacă încercaţi să îndepărtaţi palmele la o distanţă una de cealaltă, veţi vedea că aluatul s-a lipit de ele, şi că de la o palmă la cealaltă se trag benzi de aluat. Anume aşa arată aderenţele. Aderenţele lipesc între ele organele interne, care, în mod normal, nu ar trebui să fie lipite împreună şi ar trebui să se mişte liber.

Aderenţele se formează în locurile în care suprafaţa organelor interne a fost deteriorată sau inflamată. Ele sunt compuse din ţesutul conjunctiv (cicatricial), cu ajutorul căruia organismul uman, de regulă, vindecă rănile.

Există două motive principale care pot conduce la formarea aderenţelor:

A. De cele mai dese ori, aderenţele se formează după diverse intervenţii chirurgicale asupra organelor situate în interiorul abdomenului sau al cutiei toracice. În medicină, ele sunt numite aderenţe postoperatorii.

B. Mai rar se întâmplă că aderenţele se formează după diverse boli însoţite de inflamaţii ale organelor interne.

Leziunile sau inflamaţia organelor interne sunt însoţite de secreţia unei substanţe speciale fibroase – fibrină, care acoperă rapid suprafaţa plăgii, formând un fel de “plasă contractantă.” În plasa de fibrină pătrund celulele şi vasele sangvine care permit ţesuturilor deteriorate să se restaureze rapid.

Dacă suprafaţa inflamată a unui organ intră în contact cu suprafaţa altui organ, atunci fibrina poate “lipi” cele două organe împreună.

În organismul uman, împreună cu fibrina, se elimină şi substanţe (enzime) care o pot dizolva. Acest lucru permite eliminarea excesului de fibrină cleioasă după vindecarea rănilor.

Dacă, din unele motive, fibrina formată între cele două organe rămâne nedizolvat, la câteva zile după formare, acolo apar vasele sangvine şi celulele ţesutului conjunctiv care, într-un timp scurt, fac o cicatrice densă. Anume în acest mod se formează aderenţele.

După vindecarea rănilor formate în timpul intervenţiei chirurgicale şi în urma încetării reacţiei inflamatoare, se opreşte formarea aderenţilor. Aderenţele care sunt deja formate nu se dezvolta şi nu se înmulţesc.

Ar trebui de adăugat, de asemenea, că aderenţele pot fi formate nu numai între suprafeţele exterioare ale organelor interne, dar şi în interiorul lor.

De exemplu, aderenţele se pot forma în interiorul trompelor uterine sau în interiorul uterului.

Mai sus am explicat mecanismul formării aderenţelor, pentru a vă explica un moment important referitor la tratamentul lor:

Aderenţele pot să se dizolve de la sine (adică, pot să se “resoarbă”), doar la etapa când ele sunt compuse din fibrină (adică, doar la câteva zile după debutul inflamaţiei sau la câteva zile după intervenţia chirurgicală).

Dacă, după o intervenţie chirurgicală sau după inflamaţie, a trecut mai mult timp – aderenţele formate pot fi îndepărtate doar prin intermediul unei intervenţii chirurgicale noi (vezi mai jos). Niciun tratament medicamentos nu poate elimina aderenţele care sunt deja întărite cu ţesut conjunctiv.

Mai jos, vom oferi răspunsuri detaliate la întrebările legate de aderenţe intestinale şi aderenţe în zonele trompelor uterine, uterului şi ale ovarelor.

Regiunea organismului femeii, în care sunt situate uterul, trompele uterine şi ovarele, în medicină, se numeşte zona pelviană. În continuare vom utiliza acest termen.

Care sunt cauzele ce pot provoca formarea aderenţelor în regiunea intestinului, uterului, trompelor uterine sau a ovarelor?

Am spus deja, că principala cauză a aderenţelor sunt diferite intervenţii chirurgicale sau unele boli, care se manifestă prin inflamaţia organelor interne.

Aderenţele formate între organele situate în interiorul cavităţii abdominale, în medicină, sunt numite peritoneale (numele vine de la termenul de peritoneum – pelicula care înveleşte organele interne din zona abdominală ).

Printre intervenţiile chirurgicale care, de multe ori, conduc la formarea aderenţilor, sunt apendicectomia, operaţia cezariana, intervenţiile chirurgicale gastrice, intervenţiile pe intestine, eliminarea unei hernii, extirparea uterului.

La femei, aderenţele în zona pelviană se formează, deseori, în urma inflamaţiei trompelor uterine.

Explicaţii detaliate ale cauzelor inflamaţiei trompelor uterine, ale simptomelor prin care poate să se manifeste inflamaţia, ce tratament este necesar şi ce ar putea însemna, dacă medicul vă spune că aveţi anexita cronică, sunt prezentate în articolul Anexita: răspunsuri la întrebări frecvente.

Medicul mi-a spus că aderenţele pot provoca ocluzie intestinală. Ce este aceasta? Cât de periculos este?

Aderenţele pot afecta starea sănătăţii omului prin aceea că ele apasă asupra diferitelor organe şi prin faptul că organele interne sunt lipite între ele, ceea ce conduce la limitarea mobilităţii lor naturale.

Apăsând pe intestinul subţire, aderenţele pot bloca interspaţiul acestuia şi pot să conducă la faptul că alimentele digerate nu se pot mişca prin intestin şi încep să se acumuleze mai sus de locul blocării, intestinul începe să se umfle şi se dezvoltă inflamaţia. În medicină, această afecţiune se numeşte ocluzie intestinală.

Potrivit unor studii, riscul dezvoltării ocluziei intestinale în urma intervenţiilor chirurgicale după care s-au format aderenţe este de aproximativ 0,15%.

Dezvoltarea ocluziei intestinale asociată cu aderenţe poate fi indicată de următoarele simptome:

  1. Iniţial apar durerile abdominale (în orice parte a abdomenului).
  2. Cu timpul durerile devin tot mai severe. Durerile pot să apară sub formă de “valuri” sau de spasme.
  3. Împreună cu creşterea intensităţii durerilor abdominale poate apărea greaţa şi vărsăturile. Vărsăturile pot să se repete de mai multe ori.
  4. După apariţia durerii, poate apărea diareea, care se opreşte rapid. În a 2-a sau a 3-a zi de boală, scaunul şi degajarea gazelor din intestin se opresc totalmente.

Dacă aţi observat simptome similare, adresaţi-vă imediat medicului. Fără un tratament adecvat, ocluzia intestinală conduce, aproape întotdeauna, la moartea persoanei bolnave.

Dacă medicul stabileşte că durerile abdominale şi alte simptome ale Dvs. într-adevăr sunt cauzate de ocluzie intestinală, el poate să vă prescrie, fie că un tratament care va rezolva această problemă, fie că o intervenţie chirurgicală pentru a elimina aderenţele care strâng intestinul.

Aderenţele şi durerile abdominale îndelungate

Pot aderenţele provoca dureri abdominale îndelungate? Cum sunt durerile în cazul existenţei aderenţelor?

Cu toate că durerile abdominale îndelungate (în mare parte, în partea de jos a abdomenului) au fost raportate la femeile cu multe aderenţe în zona pelviană sau în zona intestinului, formate după o intervenţie chirurgicală sau în urma inflamaţiei trompelor uterine, încă nu este cunoscut dacă aderenţele pot conduce la durerile abdominale îndelungate şi dacă pot, atunci cum sunt aceste dureri.

În special, mai multe studii au arătat că durerile abdominale persistente apar la fel de frecvent la femeile care au aderenţe, ca şi în cazul femeilor care nu au aderenţe. Mai mult decât atât, intensitatea durerilor nu depinde de cantitatea aderenţelor.

Cu toate acestea, mai multe studii au arătat că intervenţiile chirurgicale efectuate în scopul îndepărtării aderenţelor pot ameliora durerile abdominale.

Multe femei descriu durerile “asociate cu aderenţe” ca dureri nu prea intense, dar persistente (care durează mai multe luni sau mai mulţi ani), surde, poate mai pronunţate pe dreapta sau pe stânga. Femeile, deseori, remarcă faptul că durerile se intensifică în timpul mişcării (cum ar fi mersul pe jos, aşezările sau aplecările), în timpul sau după actul sexual. Unele femei remarcă că durerea se intensifică după ce stau un timp îndelungat în poziţie aşezată, sau după expunere la frig.

Este adevărat că dacă nu există nicio durere, înseamnă că nu există nicio aderenţă?

Nu, nu este aşa. Cum s-a arătat mai sus, durerile apar doar la o parte dintre femeile cu aderenţe în zona pelviană, în timp ce la o altă parte de femei, acestea nu se manifestă prin niciun simptom sau pot provoca doar dificultăţi în conceperea unui copil şi (foarte rar), obstrucţia intestinală.

Deci, dacă nu aveţi nicio durere, aceasta nu înseamnă că nu aveţi şi aderenţe în zona pelviană.

Ce trebuie să fac dacă am dureri persistente în abdomen?

În ultimii ani, problema durerilor îndelungate în partea de jos a abdomenului şi în zona lombară la femei a fost obiectul unor studii intense.

Un studiu, publicat în 2011, a arătat că durerile abdominale îndelungate pot fi asociate nu numai cu aderenţele (cu acestea sunt asociate până la 24% din toate cazurile de dureri prelungite), dar şi cu alte boli ginecologice.

În special, aproape o treime din cazurile durerilor îndelungate sunt asociate cu endometrioza.

Alte cauze ale durerilor abdominale îndelungate pot fi:

Deoarece la domiciliu este imposibil să se stabilească cauza durerilor abdominale şi să se excludă asocierea lor cu aşa boli periculoase precum cancerul, în cazul în care observaţi că aveţi dureri abdominale care apar periodic sau care durează deja un timp îndelungat, adresaţi-vă medicului dumneavoastră pentru examinare.

Pentru a stabili cauza durerilor abdominale, medicul poate să vă prescrie o serie de investigaţii, inclusiv:

Tratamentul durerilor abdominale de lungă durată depinde de cauza care le provoacă. În cazul în care cauza durerilor este stabilită, medicul va prescrie tratamentul, direcţionat spre eliminarea acesteia.

O explicaţie detaliată a problemei durerilor abdominale la femei este prezentată în articolul  Durerile abdominale la femei.

Aderenţele, problemele de concepere a unui copil (infertilitatea), sarcina şi naşterea

Pot aderenţele cauza dificultăţi în conceperea unui copil (infertilitatea)?

Aderenţele în zona pelviană pot, într-adevăr, provoca dificultăţi în conceperea unui copil.

Mai multe studii au arătat că probabilitatea de a concepe un copil, în cazul femeilor sănătoase tinere, în termen de un an, este circa de 80-90%. Cu toate acestea, la femeile cu aderenţe în zona pelviană, care nu au fost tratate, probabilitatea de a concepe un copil, în termen de 2 ani, poate fi de la 11% până la 16%.

Acest lucru înseamnă că aderenţele pot reduce semnificativ capacitatea unei femei de a concepe un copil, dar, chiar şi având o mulţime de aderenţe în zona organelor genitale, femeia poate păstra această capacitate.

Metodele moderne de tratare a aderenţelor (în special, laparoscopia în timpul căreia se efectuează tăierea aderenţelor) pot fi foarte eficiente în tratamentul infertilităţii cauzate de aderenţe.

Observaţiile clinice arată că probabilitatea conceperii unui copil după o intervenţie laparoscopică creşte până la 45% în termen de 2 ani.

Doctorul a spus că am aderenţe. Mi-e teamă că nu am să pot avea copii în viitor. Ce se poate face pentru a preveni infertilitatea?

În asemenea cazuri, totul depinde de cauza care v-a provocat apariţia aderenţelor.

Dacă aderenţele vi s-au format după operaţie, nu trebuie să faceţi nimic. În acest caz, aderenţele care deja vi s-au format vor rămâne neschimbate pentru o lungă perioadă de timp. Ele nu ar trebui să fie tratate atât timp cât nu ştiţi exact dacă acestea împiedică sau nu la conceperea unui copil.

Dacă aderenţele v-au apărut din cauza unei inflamaţii a trompelor uterine (anexita, salpingooforita), iniţial, ar trebui să determinaţi dacă a fost eliminată infecţia care a provocat boala.

În cazul în care infecţia nu mai există, ca şi în cazul aderenţelor post-chirurgicale, nu este necesar niciun tratament înainte de a încerca să concepeţi un copil.

Dimpotrivă, în cazul în care infecţia există, va trebui să efectuaţi un tratament special pentru a rezolva problema, deoarece păstrarea infecţiei poate conduce la aceea că, în timp, aderenţele vor fi tot mai multe şi mai multe.

În cazul aderenţelor provocate de intervenţia chirurgicală şi în cazul aderenţelor apărute în urma inflamaţiei trompelor uterine, pentru a înţelege dacă aderenţele vă încurcă la conceperea unui copil, trebuie, iniţial, să încercaţi, cel puţin, timp de un an (dacă aveţi vârsta până la 30 ani) sau timp de 6 luni (dacă aveţi mai mult de 30 de ani) să concepeţi un copil.

Dacă, după această perioadă, nu puteţi rămâne însărcinată, va fi nevoie să vă adresaţi medicului pentru o examinare, care vă va ajuta să stabiliţi dacă cauza dificultăţilor în conceperea unui copil sunt aderenţele, sau dacă motivul este cu totul altul.

O descriere detaliată a ceea ce teste pot (ar trebui) să fie prescrise de un medic pentru a stabili, dacă s-a păstrat sau nu infecţia care a cauzat anexita, este prezentată în articolul Răspunsuri la întrebări importante referitor la anexită.

Am aderenţe şi în termen de un an nu am reuşit să concep un copil. Vreau să mă adresez medicului. Ce investigaţii şi ce tratament poate să-mi prescrie medicul?

În acest caz, medicul ginecolog ar trebui să rezolve două probleme:

În primul rând, el trebuie să determine dacă cauza dificultăţilor în conceperea copilului, în cazul dumneavoastră, sunt aderenţele. Infertilitatea poate fi cauzată nu doar de aderenţe, ci, de asemenea, de o varietate de alte motive. Doar faptul că v-au fost găsite aderenţele (în trecut sau recent), nu înseamnă că dificultatea de a concepe un copil, în cazul Dvs., este asociată anume cu ele.

Descrierea detaliată a celor mai importante cauze de infertilitate (din partea femeii şi a bărbatului) este prezentată în articolul  Rezolvarea problemei infertilităţii.

În al doilea rând, în funcţie de motivele care cauzează dificultăţile în conceperea unui copil, medicul trebuie să vă determine un tratament corect.

Cea mai frecventă complicaţie a aderenţelor în zona pelviană, legată direct de infertilitate, este  ocluzia (înfundarea) trompelor uterine.

Am descris această problemă în articolul cu Răspunsuri detaliate la întrebările legate de blocarea trompelor uterine. În prezent, medicii recomandă tuturor femeilor care au aderenţe şi trompe înfundate, să facă un şir de investigaţii, pentru a stabili dacă nu există alte motive care împiedică conceperea.

În special, înainte de orice tratament care vizează eliminarea aderenţelor sau a ocluziei trompelor uterine, medicii prescriu verificarea funcţiei de ovulaţie a ovarelor, determinarea stării endometrului şi determinarea calităţii spermei partenerului sexual.

Treceţi la articolul despre permeabilitatea trompelor uterine, dacă sunteţi interesat să aflaţi detalii referitor la această problemă.

Mi-au fost depistate aderenţe în timpul sarcinii – acestea pot afecta dezvoltarea copilului?

Datele ştiinţifice, existente în prezent, permit presupunerea că aderenţele în zona trompelor uterine, a ovarelor şi a intestinelor nu pot afecta dezvoltarea copilului. Din aceste considerente, dacă aderenţele v-au fost depistate, pentru prima dată, la ecografia în timpul sarcinii nu ar trebui să vă deranjaţi din această cauză.

Aderenţele în interiorul uterului (sinechiile), dimpotrivă, pot complica dezvoltarea sarcinii. Detaliile sunt descrise mai jos în secţiunea privind Aderenţe în interiorul uterului.

Diagnosticul (depistarea) aderenţelor

Aderenţele în interiorul uterului, în zona trompelor uterine şi a ovarelor, pot fi determinate în urma examenului ginecologic?

În timpul examinării pelvine, ginecologul poate doar să-şi creeze o idee despre starea uterului, a trompelor uterine şi a ovarelor, şi nu are posibilitatea să determine exact prezenţa sau absenţa aderenţelor.

Medicul poate suspecta prezenţa aderenţelor după o restrângere a mobilităţii uterului, sau după faptul că, în timpul palpării organelor pelviene, femeia relatează despre apariţia sau despre agravarea durerii.

Sunt vizibile aderenţele în timpul ecografiei sau în timpul laparoscopiei?

«…Prima dată am aflat că am aderenţe în jurul ovarelor şi a trompelor uterine, după examenul ecografic, care mi-a fost prescris din motivul dificultăţii de a concepe un copil. Doctorul mi-a spus că am o mulţime de aderenţe şi că, probabil, din aceasta cauză nu pot avea copii. Peste o jumătate de an m-am adresat la alt specialist şi am repetat ecografia. De această dată investigaţia a arătat că aderenţe nu sunt. Doctorul mi-a spus că ecografia nu este un examen foarte precis pentru a determina aderenţele şi mi-a recomandat laparoscopia. Am fost de acord. În timpul laparoscopiei, s-a constatat că, într-adevăr, nu am nicio aderenţă. Cum poate fi aşa ceva? Pot aderenţele să se resoarbă? Poate că ele nici nu au fost?

Cu toate că diagnosticul “aderenţe” sau “procesul de formare a aderenţelor în zona pelviană” este deseori determinat de medici în urma ecografiei, studiile clinice actuale au arătat că ecografia este o metoda foarte inexactă de diagnostic al aderenţelor şi, pe baza rezultatelor acestui examen, nu se poate spune sigur dacă există sau nu există aderenţe.

Aderenţele ca atare nu sunt vizibile la ecografie. Medicul poate suspecta prezenţa aderenţelor doar având unele semne indirecte (de exemplu, contururile vagi ale ovarelor, mobilitatea redusă în raport cu uterul, etc.). Aceste date medicul le interpretează în baza altor fapte despre starea sănătăţii femeii (de exemplu, limitarea mobilităţii ovarului la o femeie care a avut o intervenţie chirurgicală în trecut indică prezenţa aderenţei cu o probabilitate mai mare, decât acelaşi semn la o femeie care nu a avut nici operaţii şi nici inflamaţii ale trompelor uterine).

În calitate de argument, pot fi citate rezultatele unui studiu publicat în 2007, în cadrul căruia a fost studiată starea de sănătate la 144 de femei care ar fi putut să aibă aderenţe în zona pelviană. Toate femeile au fost supuse ecografiei şi, apoi, laparoscopiei.

Rezultatele cercetărilor au arătat că probabilitatea identificării corecte a aderenţelor cu ajutorul ecografiei este de, aproximativ, 44%. Mai mult decât atât, la 7 femei cu aderenţe masive în zona pelviană (aceste au fost identificate în timpul laparoscopiei), ecografia “nu a văzut aderenţe” şi, invers, la 2 din 6 femei, în cazul cărora ecografia a arătat prezenţa aderenţelor pronunţate, laparoscopia pelviană a arătat lipsa aderenţelor.

Spre deosebire de ecografie, laparoscopia le permite medicilor să examineze direct suprafaţa externă a uterului, a trompelor uterine şi a ovarelor, şi să depisteze prezenţa aderenţelor ce se extind de la suprafaţa acestor organe la suprafaţa organelor adiacente sau la pereţii bazinului.

Cu toate acestea, în timpul laparoscopiei, medicii nu sunt în măsură să stabilească dacă există aderenţe în interiorul trompelor uterine sau a uterului. În scopul de a identifica aderenţele în aceste zone se efectuează histerosalpingografia.

Aşadar, putem spune că ecografia depistează foarte slab aderenţele. Mult mai precis, aderenţele pot fi identificate prin laparoscopie şi prin histerosalpingografie.

Cu toate acestea, efectuarea ecografiei este justificată la femeile care se confruntă cu problema infertilităţii sau a durerilor abdominale. Asta pentru că ecografia poate determina, foarte precis, o serie de alte boli (inclusiv endometrioza, fibromul, tumorile ovariene), care se manifestă exact prin aceleaşi simptome ca şi aderenţele.

Dacă ecografia mi-a arătat prezenţa aderenţelor, trebuie să mă supun neapărat laparoscopiei şi histerosalpingografiei pentru a confirma diagnosticul?

Necesitatea efectuării laparoscopiei şi histerosalpingografiei depinde de motivele pentru care a fost efectuată ecografia, în timpul căreia au fost detectate aderenţele.

Dacă aţi fost supusă ecografiei din cauza dificultăţii de a concepe un copil, în acest caz, după “descoperirea aderenţelor cu ajutorul ecografiei” medicul, în funcţie de ceea ce a văzut, poate să vă prescrie un examen histerosalpingografic sau laparoscopic, sau ambele.

În cazul în care aderenţele au fost găsite din întâmplare şi acestea nu vă provoacă probleme, singurul lucru pe care ar trebui să-l faceţi este să discutaţi cu medicul dumneavoastră despre motivul care ar fi putut duce la apariţia aderenţelor şi cât de posibil este că aveţi inflamaţia trompelor uterine. (vezi mai sus).

Tratamentul aderenţelor

În care cazuri aderenţele trebuie să fie tratate? Pot aderenţele să se “dizolve” de la sine?

«…acum 3 ani am născut prin cezariană. Aderenţele s-au format după această intervenţie chirurgicală. Trebuie să le tratez sau ele se vor dizolva de la sine? Olga, 32 de ani

Odată formate, aderenţele, de regulă, rămân pe viaţă. Deoarece acestea sunt compuse din ţesutul conjunctiv dens, ele nu pot, de la sine, să se “dizolve”, să se “rupă” sau să dispară într-un alt careva mod.

Să trataţi aderenţele este necesar doar în cazurile în care acestea vă cauzează probleme de sănătate. Noi am spus deja că aderenţele pot provoca trei probleme principale:

  1. ocluzia intestinală
  2. dureri îndelungate în abdomen
  3. probleme de concepere a unui copil

Dacă aveţi aderenţe care nu se manifestă prin niciun simptom şi nu tulbură funcţiile organelor interne – acestea nu necesită niciun tratament.

Cum pot fi eliminate aderenţele?

Un singur mod, disponibil la ziua de azi, care oferă posibilitatea reală de a elimina aderenţele este laparoscopia, în care medicul taie aderenţele şi “eliberează” organele interne pe care acestea le lipeau.

Pot scăpa de aderenţe fără laparoscopie? Ajută în acest scop fizioterapia, ultrasunetul, masajul, nămolul, medicamentele de tipul Lidaza, Longidaza?

În primul paragraf al acestui articol, am spus că posibilitatea de “dizolvare” a aderenţelor sau de prevenire a formării lor există doar în primele 3-5 zile. Mai târziu de acest termen, aderenţele pot fi doar tăiate în timpul unei intervenţii chirurgicale.

Cu toate că, actualmente, se propun o mulţime de metode de tratare a aderenţelor, inclusiv, fizioterapia, ultrasunetul, masajul, nămolul, enzimele care dizolvă ţesutul conjunctiv (Lidaza, Longidaza), nu există nicio dovadă a eficienţei acestora, mai ales, în cazul în care de la formarea aderenţelor a trecut o lungă perioadă de timp.

Aşadar, putem spune că eliminarea aderenţelor fără laparoscopie este practic imposibilă.

Cu toate acestea, dacă, din anumite motive, laparoscopia în cazul Dvs. este imposibilă sau extrem de nedorită, puteţi:

  1. continua să încercaţi să concepeţi un copil (probabilitatea de concepţie se menţine chiar şi atunci când există aderenţe pronunţate)
  2. discuta cu medicul dumneavoastră posibilitatea efectuării fertilizării in vitro (FIV).

Este posibil ca după laparoscopie să se formeze din nou aderenţe?

Din păcate, posibilitatea formării aderenţelor există şi după laparoscopie. În general, formarea aderenţelor depinde nu de tipul intervenţiei chirurgicale (laparotomia sau laparoscopia), dar de faptul cât de mult a fost deteriorat ţesutul organelor interne în timpul intervenţiei chirurgicale.

De exemplu, observarea femeilor care au suportat intervenţii chirurgicale în scopul eliminării miomului uterin arată că probabilitatea formării aderenţelor este de aproximativ 90%, în cazul în care miomul a fost eliminat prin laparotomie şi de 70%, în cazul în care intervenţia este efectuată prin laparoscopie.

Prin urmare, re-formarea aderenţelor după chirurgie laparoscopică este posibilă.

Există modalităţi de a preveni re-formarea aderenţelor după laparoscopie?

«…medicul mi-a prescris o laparoscopie pentru a elimina aderenţele. Am auzit că, după laparoscopie, ca după orice intervenţie chirurgicală, aderenţele se pot forma din nou. Există oare posibilitatea de a efectua un tratament care să prevină apariţia aderenţelor după laparoscopie? Deoarece, în caz contrar, intervenţia poate fi inutilă …

Până în ziua de azi, au fost propuse multe remedii care, teoretic, ar putea reduce riscul de formare a aderenţelor după intervenţia chirurgicală (laparoscopie sau laparotomie). Cu toate acestea, studiile clinice şi cercetările ştiinţifice, desfăşurate în acest domeniu, au arătat că numai câteva dintre aceste metode, într-adevăr, pot reduce riscul de re-formare a aderenţelor.

S-a demonstrat că utilizarea medicamentelor anti-inflamatorii non-steroidiene, hormonilor glucocorticoizi, prelucrarea cavităţii abdominale cu antibiotice, injectarea Heparinei, a preparatelor fibrinolitice şi a progestinelor nu împiedică formarea aderenţelor.

Mai multe studii au arătat că preparatul Interceed (o peliculă specială, care se instalează în locul intervenţiei chirurgicale şi care, treptat, se dizolvă) poate reduce formarea aderenţelor. Cu toate acestea, la moment, nu a fost stabilit definitiv dacă utilizarea Interceed-ului, în timpul laparoscopiei, creşte probabilitatea conceperii unui copil (în comparaţie cu operaţiile în care acest remediu nu a fost utilizat).

Eficienţa Interceed-ului în scopul eliminării durerilor abdominale îndelungate sau în scopul reducerii riscului de obstrucţie intestinală, asociată cu aderenţe, deocamdată, nu au fost studiată.

Unele studii au arătat că introducerea în cavitatea abdominală a soluţiei icodextrinei 4% (Adept) poate reduce formarea aderenţelor, dar aceste date nu sunt suficiente pentru a confirma eficacitatea acestui tratament.

Şi Interceed, şi Adept pot reduce riscul de formare a aderenţelor, dar cu condiţia utilizării acestora în timpul intervenţiei chirurgicale. De aceea, dacă urmează să aveţi o laparoscopie – discutaţi cu medicul dumneavoastră despre remediile pe care el intenţionează să le utilizeze în timpul intervenţiei chirurgicale pentru a reduce riscul re-formării aderenţelor.

În prezent, nu se cunoaşte niciun remediu cu adevărat eficient, care ar putea împiedica formarea aderenţelor, fiind utilizat peste câteva zile după operaţie.

Am auzit că, după laparoscopie, ar trebui imediat să rămân însărcinată, deoarece, peste jumătate de an, aderenţele vor reapărea din nou. Acest lucru este adevărat?

Într-adevăr, după laparoscopie aderenţele pot reapărea din nou. Cu toate acestea, aşa cum am spus mai sus, aderenţele să formează în primele zile după operaţie, în perioada în care femeia, probabil, fie că se află în spital, fie se supune unui tratament necesar pentru recuperare după laparoscopie.

Prin urmare, încercările de a concepe un copil pot fi începute imediat după perioada de recuperare după laparoscopie (de regulă, aceasta durează 2-3 săptămâni) sau după următoarea menstruaţie.

Încercările de a concepe un copil ar trebui să fie continuate şi peste o jumătate de an după laparoscopie, deoarece, chiar dacă sarcina nu a venit în primele 6 luni după intervenţia chirurgicală, există o mare probabilitate că aceasta va apărea în următoarele câteva luni sau în al doilea an de încercări.

Cercetările ştiinţifice, în cadrul cărora au fost observate femeile care au suportat laparoscopia în scopul eliminării aderenţelor din zona pelviană, arată că probabilitatea de sarcină la ele, în timp de 2 ani, este de aproximativ 45%.

Cum pot fi tratate aderenţele în timpul alăptării?

Am spus deja că singura modalitate de a elimina aderenţele este tăierea lor în timpul laparoscopiei. Întrucât, în ​​timpul alăptării, laparoscopia poate complica îngrijirea copilului şi, deoarece, în această perioadă, cele mai multe femei nu planifică o nouă sarcină, medicii, de regulă, recomandă ca îndepărtarea aderenţelor să se amâne pentru perioada când alăptarea se încheie şi când femeia începe să-şi planifice o nouă sarcină.

Ce dieta ar trebui să fie respectată în cazul existenţei aderenţelor?

Aderenţele nu pot fi tratate cu dieta. Prin urmare, după detectarea aderenţelor, medicii, de regulă, nu includ în schema tratamentului recomandările dietetice.

Cu toate acestea, în unele cazuri, respectarea dietei este necesară. Medicul dumneavoastră poate să vă recomande să limitaţi consumul alimentelor cu un conţinut bogat de substanţe nedigerabile, în cazul în care există un risc real ca aderenţele să provoace ocluzie intestinală.

De regulă, medicii dau asemenea recomandări persoanelor care au fost internate la stadiul iniţial de dezvoltare a ocluziei  intestinale, dar la care problema a fost rezolvată pe cale conservatoare (adică, nu a fost necesară intervenţia chirurgicală).

Lista alimentelor cu un conţinut bogat de substanţe nedegirabile (fibre alimentare) include legumele crude, fructele şi pomuşoarele (mai ales, pieliţa lor, sâmburii şi seminţele), cerealele şi produsele derivate din ele.

Răspunsurile la întrebările legate de aderenţe în interiorul uterului (sinechie uterină, sindromul Asherman)

Ce sunt aderenţele intrauterine?

La începutul acestui articol, am spus că aderenţele în zona intestinului sau în zona pelvină se aseamănă cu un lipici (sau cu aluat), care lipeşte între ele diferite organe.

Aderenţele intrauterine seamănă cu aderenţele din zona pelviană, dar specificul lor este că ele se formează în interiorul uterului.

În medicină, aderenţele intrauterine se mai numesc sinechie uterină sau sindromul Asherman (de la numele medicului care le-a descris pentru prima dată, în 1948).

De cele mai dese ori, aderenţele merg de la un perete la altul sub formă de fire mai mult sau mai puţin subţiri. Cu toate acestea, în unele cazuri, aderenţele pot fi foarte dense şi pot să umple cavitatea uterului, aproape complet.

Există, de asemenea, cazuri în care aderenţele (ţesutul conjunctiv), “cresc”, în mucoasa uterului. În medicină, aceste se numesc scleroză endometrială.

Aderenţele se pot forma, de asemenea, la nivelul colului uterin (în medicină acestea se numesc aderenţe istmico-cervicale).

Ce motive ar putea cauza apariţia aderenţelor intrauterine?

Tot aşa ca şi aderenţele în cavitatea pelvină, aderenţele din cavitatea uterină se formează în timpul vindecării suprafeţei organului traumatizat sau inflamat. În cazul aderenţelor intrauterine se are în vedere traumatismul sau inflamaţia endometrului.

Observaţiile clinice arată că majoritatea aderenţelor intrauterine (sinechia) se formează la femei timp de mai multe luni după naştere (mai ales, în cazul în care, după naştere, a fost o sângerare), sau după avort, precum şi la femeile care au suportat diverse intervenţii chirurgicale pe uter (de exemplu, îndepărtarea fibromului).

Care sunt semnele şi simptomele aderenţelor intrauterine?

Aderenţele care se formează în uter pot afecta capacitatea endometrului de creştere normală, de reînnoire (aceasta se manifestă prin apariţia menstruaţiei), precum şi de menţinerea sarcinii.

În acest sens, principalele simptome şi semne ale aderenţelor (sinechiei) în uter sunt:

  • menstruaţii ocazionale neregulate (cu o pauză de mai mult de 40 de zile);
  • lipsa perioadelor menstruale timp de mai multe luni;
  • scăderea sângerărilor în timpul menstruaţiei (în comparaţie cu aspectul menstruaţiilor în trecut);
  • probleme de concepere a unui copil.
O explicaţie detaliată a ceea cum ar trebui să fie o menstruaţie normală şi ce pot însemna diferite tulburări menstruale sunt prezentate în articolul: Întrebări referitor la menstruaţie şi eliminări sangvinolente din vagin.

Ce investigaţii poate să vă prescrie medicul pentru a identifica aderenţele intrauterine?

Ginecologul nu poate detecta aderenţele intrauterine în timpul unui examen ordinar pelvian. În consecinţă, în cazul în care medicul suspectează că aderenţele sunt cauza problemei în cazul Dvs. (de exemplu, dacă aveţi simptome şi dacă aţi avut recent, fie că o intervenţie chirurgicală, fie că un avort, fie că aţi mai născut anterior), pentru a confirma diagnosticul, el poate să vă prescrie histeroscopia, histerosalpingografia sau ecografia organelor pelviene.

Cea mai bună metodă de diagnosticare a aderenţelor intrauterine este histeroscopia care permite medicilor să examineze interiorul uterului şi să efectueze biopsia endometrului.

Puţin mai exacte sunt datele histerosalpingografiei.

Unii experţi cred că ecografia convenţională nu oferă posibilitatea de a identifica cu exactitate sau de a exclude aderenţele intrauterine, cu toate acestea, ea poate fi utilă în scopul identificării altor boli care pot provoca simptome similare cu acele ale aderenţelor (cum ar fi fibromul, hiperplazia endometrială, cancerul endometrial, adenomioza, etc.).

La prima ecografie în timpul sarcinii, medicul mi-a spus că am aderenţe intrauterine. Acest lucru ar putea cumva dăuna copilului?

La femeile gravide, aderenţele intrauterine pot duce la penetrarea profundă a placentei în peretele uterin (placenta accreta), ceea ce poate conduce la pierderi mai de sânge în timpul naşterii şi la necesitatea extirpării uterului.

Din aceste considerente, este posibil că, după descoperirea aderenţelor intrauterine (sinechii), medicul vă va prescrie efectuarea câtorva ecografii pentru a urmări dezvoltarea placentei şi pentru a planifica tactica de naştere.

O explicaţie detaliată a ceea ce este placenta şi ce prezintă placenta accreta veţi găsi în articolul Răspunsuri la întrebări importante referitor la corion şi la placentă.

Cum pot fi vindecate aderenţele în cavitatea uterină şi cum poate fi restabilită capacitatea de a concepe un copil?

În prezent, principalul tratament al aderenţelor intrauterine este eliminarea lor cu ajutorul histeroscopiei + (în caz de necesitate) medicamente hormonale care conţin hormoni sexuali feminini + antibiotice pentru a preveni infecţia, care poate să apară după histeroscopie. Femeilor cu o mulţime de aderenţe în cavitatea uterină unii medici le recomanda instalarea unui dispozitiv intrauterin.

Unul dintre cele mai mari studii în acest domeniu, în cadrul căruia s-a monitorizat starea de sănătate a 187 de femei supuse histeroscopiei din cauza aderenţelor intrauterine, a arătat următoarele rezultate:

  • probabilitatea dezvoltării sarcinii după histeroscopie este mai mare de 81% în cazul femeilor cu un număr mic sau mediu al aderenţelor intrauterine şi, aproximativ, 32% – în cazul femeilor cu un număr mare de aderenţe;
  • În majoritatea cazurilor (80%), după tratament, sarcina se dezvoltă în mod normal, aproximativ 18% dintre sarcini se termină cu un avort spontan, iar în 2% dintre cazuri se dezvoltă sarcina extrauterină;
  • nici la o femeie, din acest grup, care a devenit gravidă (147 din 187), nu a fost observată placenta accreta.

Pentru a preveni re-formarea aderenţelor, unii specialişti recomandă instalarea dispozitivului intrauterin metalic sau a unui cateter special gonflabil, care îndreaptă pereţii uterului şi nu le permit să se lipească împreună din nou, după îndepărtarea aderenţelor prin histeroscopie.

data publicării: