Adenoizii la copii. Simptome și recomandări de tratament. Adenoidectomia.

Ce sunt adenoizii? Unde se localizează? Cum arată?

Adenoizii sunt amplasați în partea posterioară a nasului, în regiunea de trecere a nasului în faringe. Structural și la exterior, adenoizii se aseamănă cu amigdalele palatine (tonsilele, glandele).

La fel ca și țesutul amigdalelor palatine, țesutul adenoizilor conține o cantitate mare de celule ale sistemului imunitar. Funcția de bază a adenoizilor este să reacționeze la infecțiile căilor respiratorii superioare. În timpul fiecărui episod de infecție a nasului și gâtului, celulele imunitare din țesutul adenoizilor recunosc microbii și elaborează anticorpi împotriva lor, dar producerea anticorpilor are loc nu doar în adenoizi, ci și în alte zone de acumulare a celulelor sistemului imunitar din întreg organismul.

Adenoizii încep să se formeze în organismul fiecărui copil, începând cu săptămâna a 16-a de dezvoltare intrauterină. După naștere, adenoizii încep să se mărească în volum și continuă să crească până la vârsta de 5-7 ani. Apoi, adenoizii încep să se micșoreze și dispar aproape complet la începutul adolescenței (10-12 ani).

Care sunt cauzele hipertrofiei adenoizilor?

Creșterea în volum a adenoizilor este un răspuns normal al organismului față de contactul cu diverse infecții ale căilor respiratorii.

Astfel:

(1)  Actualmente nu există metode de tratament, care ar putea „preveni apariția sau creșterea adenoizilor”.

(2)  Doar prezența (depistarea) adenoizilor măriți la copil nu reprezintă o problemă medicală.

În ce cazuri adenoizii acționează negativ asupra stării copilului? Ce simptome poate cauza hipertrofia adenoizilor?

Deși creșterea în volum a adenoizilor este un fenomen normal, unii copii pot, în rezultat, să sufere de următoarele probleme:

(1) În caz de mărire semnificativă a adenoizilor în volum, aceștia pot astupa orificiul posterior al cavității nazale. Simptomele tipice, în acest caz includ:

• Obstrucție nazală persistentă*;
• Copilul doarme cu gura deschisă și sforăie în somn;
• Un alt simptom al adenoizilor măriți poate fi tusea persistentă.

Primele simptome de vegetații adenoide hipertrofiate pot apărea atunci când copilul atinge vârsta de 1,5-2 ani.

La unii copii, persistența obstrucției nazale și respirația pe gură poate duce la modificarea ocluziei dentare și a formei feței (fața devine mai alungită).

(2) În unele cazuri, indiferent de dimensiunile lor, adenoizii pot fi sursă de infecție, care:

• Poate contribui la apariția episoadelor frecvente de otită medie acută (inflamație a urechii medii) sau a otitei cronice cu efuzie (prezența lichidului în ureche). Vedeți: Recomandări argumentate ştiinţific pentru pacienţi cu privire la dureri în ureche şi diverse forme de otită.
• Poate provoca episoade recurente de sinuzită bacteriană.
• Poate contribui la apariția simptomelor de sinuzită cronică (înfundarea persistentă a nasului, eliminări din nas, senzație de durere sau presiune facială).

Adenoidita (inflamația adenoizilor)

La mulți copii, în timpul episoadelor de răceală are loc inflamația nu doar a mucoasei nasului și a gâtului, dar și inflamația țesuturilor adenoizilor. În medicină acest fenomen este numit adenoidită.

Cele mai frecvente simptome ale adenoiditei sunt obstrucția nazală, eliminarea mucusului purulent din nas și scurgerea mucusului în gât.

Tratamentul adenoiditei se efectuează conform acelorași principii ca și tratamentul sinuzitei acute: dacă în decurs de 10 zile de la debutul bolii nu sunt semne de ameliorare sau dacă copilul bolnav se simte chiar mai rău, poate fi rațională decizia de administrare a antibioticelor.

Recomandări detaliate în acest sens sunt prezentate în articolul Recomandări argumentate ştiinţific pentru pacienţi cu privire la guturai, nas înfundat, diverse forme de rinită şi sinuzită.

Cum se interpretează dimensiunile adenoizilor?

Pentru a descrie volumul adenoizilor, determinat în cadrul examinării, medicii ORL deseori utilizează gradația de la 1 la 4:

În ce cazuri este necesară (argumentată) efectuarea adenoidectomiei? Ce tratament poate fi făcut fără operație?

Luând în considerare riscurile (vezi mai jos) și cheltuielile asociate, actualmente, operația de extirpare a adenoizilor se recomandă doar în situațiile pentru care, în cadrul studiilor, s-a demonstrat efectul pozitiv de lungă durată a acestei proceduri asupra sănătății copilului:

(1) Rezultatele a 8 cercetări științifice, în cadrul cărora s-au făcut observații asupra copiilor cu vârsta cuprinsă între 4 și 7 ani, s-a stabilit că, atunci când copilul suferă de obstrucție nazală și/sau rinoree persistentă, legate de sinuzită cronică care nu răspunde pozitiv la tratamentul medicamentos, și atunci când copilul face frecvent episoade de sinuzită bacteriană acută, înlăturarea adenoizilor, independent de dimensiunea lor, duce la o ameliorare semnificativă a simptomelor de sinuzită și la reducerea frecvenței noilor episoade de infecție acută.

Astfel, în toate cazurile în care copilul suferă de obstrucție nazală sau rinoree timp de o perioadă îndelungată, în primul rând se recomandă tratament medicamentos. Explicația detaliată a unui asemenea tratament este prezentată în articolul Recomandări argumentate ştiinţific pentru pacienţi cu privire la guturai, nas înfundat, diverse forme de rinită şi sinuzită.

Dacă tratamentul cu medicamente nu va rezolva problema, medicul poate propune extirparea adenoizilor și, dacă această intervenție nu va fi eficientă – operația endoscopică funcțională nazală.

(2) Rezultatele unui șir de cercetări au arătat că la copiii mai mari de 4 ani, adenoidectomia, independent de volumul adenoizilor, reduce frecvența episoadelor de otită medie acută și poate contribui la o vindecare mai rapidă a otitei cronice exsudative.

Astfel, operația de înlăturare a adenoizilor poate fi o alegere rezonabilă în cazul copiilor cu episoade frecvente de otită medie acută (mai mult de 3 episoade în decurs de 6 luni) sau al copiilor cu otită cu efuziune cronică sau recurentă. Recomandări complete de rezolvare a acestor probleme pot fi găsite în articolul Recomandări argumentate ştiinţific pentru pacienţi cu privire la dureri în ureche şi diverse forme de otită.

Efectuarea adenoidectomiei la copii mai mici de 3 ani este asociată cu același risc de complicații, ca și la copiii mai mari. Însă, în grupul de vârstă respectiv, deocamdată, nu a fost determinată eficiența înlăturării adenoizilor în sensul reducerii frecvenței episoadelor de otită sau al rezolvării otitei seroase.

(3) Extirparea adenoizilor, de asemenea, poate fi o alegere rațională în cazul în care aceștia afectează semnificativ respirația nazală (inclusiv noaptea), iar problema nu poate fi rezolvată printr-un tratament mai puțin invaziv.

(4) Adenoidectomia poate fi necesară în cazul în care copilul suferă de adenoidită care nu s-a rezolvat nici după două cure de antibiotice (cu condiția că a doua cură s-a făcut cu antibiotice active contra bacteriilor rezistente la penicilină și a avut o durată de cel puțin 2 săptămâni).

În celelalte cazuri, eficiența și, respectiv, raționalitatea înlăturării adenoizilor nu este demonstrată.

Pot fi adenoizii micșorați în volum fără intervenție chirurgicală?

La moment, nu există dovezi științifice care să confirme eficiența oricăror metode medicamentoase de tratament în reducerea dimensiunilor adenoizilor.

Rezultatele cercetărilor asupra curelor prelungite cu antibiotice (în decurs de 6 săptămâni) au arătat că un asemenea tratament este complet ineficient în reducerea volumului adenoizilor și a frecvenței episoadelor de infecție asociate (riscul de infecție se reduce doar pe perioada tratamentului).

În concluzie și, totodată, ținând cont de riscul tot mai mare de formare a tulpinilor de bacterii rezistente la antibiotice, actualmente, copiilor cu adenoizi hipertrofiați nu li se recomandă cure prelungite de tratament cu antibiotice.

S-a determinat că tratamentul simptomatic al rinoreei și al obstrucției nazale cu picături și stray-uri nazale cu corticosteroizi poate micșora, temporar (pentru perioada tratamentului), volumul adenoizilor cu 10%. La unii copii, chiar și o asemenea reducere poate fi suficientă pentru a ușura respirația nazală. Trebuie să menționăm că, în asemenea cazuri, ameliorarea respirației pe nas poate fi legată și de reducerea inflamației mucoasei nazale provocată de sinuzită cronică sau de rinită alergică.

În prezent, irigarea nasului cu soluție salină și spray-urile nazale cu corticosteroizi se consideră printre cele mai eficiente și inofensive modalități de tratament al rinoreei și al obstrucției nazale cronice, cauzate de rinită alergică sau de sinuzită cronică la copii și la adulți. Deoarece în cazul multor copii aceste afecțiuni pot coexista cu hipertrofia adenoizilor, după cum am mai spus, dacă problema principală este nasul înfundat, înainte de efectuarea oricărei intervenții chirurgicale poate fi rațională încercarea unui tratament simptomatic. Vezi Recomandări argumentate ştiinţific pentru pacienţi cu privire la guturai, nas înfundat, diverse forme de rinită şi sinuzită.

Cum se face adenoidectomia? În ce constă operația?

Operația de extirpare a adenoizilor (adenoidectomia) este o procedură chirurgicală relativ simplă și nepericuloasă.

În multe cazuri, operația se efectuează ambulatoriu (copilul poate pleca acasă în aceeași zi).

La necesitate, concomitent cu înlăturarea adenoizilor, medicul poate efectua și timpanostomia (introducerea unor mici tuburi de drenaj în ureche, necesare pentru tratarea otitei cronice cu efuziune) sau poate înlătura amigdalele (amigdalectomia).

Vedeți:

• Recomandări argumentate ştiinţific pentru pacienţi cu privire la guturai, nas înfundat, diverse forme de rinită şi sinuzită.
• Îndepărtarea amigdalelor, ghid pentru pacienţi.

În prezent se folosesc două tehnici de bază pentru extirparea adenoizilor:

(1) Cel mai frecvent adenoizii sunt înlăturați prin gură, cu ajutorul unui instrument chirurgical special sau cu o ansă electrică.

Studiile în legătură cu utilizarea laserului (Nd:YAG) pentru înlăturarea adenoizilor au arătat că această metodă poate duce la formarea excesivă a țesutului cicatricial, motiv pentru care extirparea adenoizilor cu laser nu se recomandă.

(2) Mai rar, operația de înlăturare a adenoizilor se face prin cavitatea nazală: cu ajutorul unui instrument special introdus în nas, medicul distruge și aspiră țesuturile adenoizilor.

Adenoidectomia se face cu anestezie generală sau (mai rar) cu anestezie locală.

După înlăturarea adenoizilor medicul poate trimite țesuturile la laborator, pentru cultura bacteriană și/sau analiza histologică.

Însănătoșirea copilului după adenoidectomie

Vindecarea după operația de extirpare a adenoizilor, de regulă, decurge rapid și fără complicații. O scurtă perioadă, copilul poate avea dureri în gât. Durerile mai intense pot fi ameliorate cu Paracetamol. Vedeți: Recomandări argumentate ştiinţific pentru pacienţi cu privire la tratamentul febrei și medicamentele antipiretice.

De asemenea, în prima săptămână după operație poate fi prezentă senzația de obstrucție nazală și formarea unor cruste uscate (din mucus și sânge) în gât și în nas.

Pentru a ușura obstrucția nazală pronunțată medicul poate propune tratament cu corticosteroizi în formă de spray nazal.

Aproximativ la o jumătate dintre copii, după adenoidectomie se observă schimbarea vocii și a modului în care copilul pronunță unele sunete (sunetele rezonează în cavitatea nasului, copilul pronunțând neclar unele consoane și vorbind „pe nas”). La majoritatea copiilor acest fenomen dispare în decurs de 2-4 săptămâni de la intervenție, însă în unele cazuri, pentru normalizarea definitivă a vocii poate fi nevoie de tratament suplimentar (vezi mai jos).

Medicul poate recomanda o examinare repetată peste 1-4 săptămâni după operație.

Complicații și consecințe posibile după operația de înlăturare a adenoizilor

Apariția unor complicații serioase după adenoidectomie se înregistrează rar. În continuare le vom enumera pe cele mai importante, în ordinea probabilității de apariție:

În mediu, la 0,4% dintre copii, în scurt timp după intervenție, încep sângerări din rană. Hemoragiile ușoare pot fi oprite cu medicamente împotriva obstrucției nazale cu preparate vasoconstrictoare (de exemplu, Oximetazolină). Pentru oprirea unor hemoragii mai intense poate fi nevoie de o intervenție specială în sala de operație (tamponarea rănii, cauterizarea vaselor sangvine). Vedeți: Sângerări din nas, epistaxis. Ghid pentru pacienţi.

În mediu, la 0,03-0,06% dintre copii, după adenoidectomie se observă insuficiența velo-faringiană persistentă. Această afecțiune se caracterizează prin incapacitatea palatului moale de a închide complet cavitatea nazală, așa cum ar trebui să se întâmple în mod normal, la pronunțarea anumitor sunete și la înghițire. Cel mai înalt risc de a apariție a acestei probleme se observă la copiii care și până la operație au avut anumite defecte palatine.

Manifestarea principală a insuficienței velo-faringiene este vocea hipernazală (sunetele rezonează în cavitatea nasului, copilul pronunțând neclar unele consoane și vorbind „pe nas”), care se menține mai mult de 3 luni.

Pentru rezolvarea acestei probleme poate fi nevoie de antrenamente speciale la logoped în decurs de 12 luni sau de o nouă operație.

În cazuri rare, în timpul operației de extirpare a adenoizilor are loc spasmul mușchilor gâtului, cu apariția unui torticolis temporar. Pentru rezolvarea acestei probleme poate fi nevoie de un tratament cu medicamente antiinflamatorii, aplicarea compreselor calde și de folosirea unei orteze cervicale.

Foarte rar (și doar dacă odată cu înlăturarea adenoizilor au fost înlăturate și amigdalele) apare stenoza (îngustarea) faringelui. Pentru rezolvarea acestei probleme poate fi nevoie de o nouă intervenție chirurgicală.

Este adevărat că după înlăturarea adenoizilor copilul devine mai receptiv față de infecțiile căilor respiratorii?

Datele disponibile la moment sugerează că înlăturarea adenoizilor nu sporește receptivitatea copilului față de infecțiile căilor respiratorii. În cadrul unui studiu în care au participat 111 copii cu vârsta cuprinsă între 1 și 6 ani, s-a stabilit că acei copii cărora le-au fost înlăturați adenoizii, s-au îmbolnăvit de răceală (infecții respiratorii virale acute) la fel de frecvent, ca și copiii cu adenoizii intacți (în mediu, de 8 ori pe an).

Recomandări detaliate cu privire la tratamentul argumentat științific al răcelii și la reducerea frecvenței episoadelor de răceală sunt prezentate în articolul Tratamentul și profilaxia răcelii la copii și la adulți.

Ar putea adenoizii să se formeze din nou după înlăturare?

Da, în cazuri rare, după adenoidectomie adenoizii pot să se mărească din nou.

Pot fi vaccinați copiii cu adenoizii măriți?

Copiii cu hipertrofia adenoizilor pot fi vaccinați conform acelorași principii ca și ceilalți copii.

Mai mult, s-a stabilit că vaccinul contra pneumococului reduce riscul de apariție a adenoiditei (Streptococcus pneumoniae este adesea agentul cauzativ al inflamației adenoizilor).