Inflamaţia anexelor uterine (anexita, ooforita, salpingita, salpingooforita, inflamaţia ovarelor şi a trompelor uterine): descrierea detaliată a problemei şi răspunsuri la cele mai importante întrebări

Inflamaţia anexelor uterine, anexita, ooforita, salpingita, salpingooforita, inflamaţia ovarelor şi a trompelor uterine. Ce înseamnă aceşti termeni?

Fie că vizitând medicul, fie că din literatura medicală, fie că din alte surse aţi fi putut să aflaţi aşa termeni, precum:

• Inflamaţia anexelor uterine
• Inflamaţia ovarelor şi a trompelor uterine
• Anexita
• Salpingita
• Ooforita
• Salpingooforita
• Boala inflamatorie pelviană (BIP)

Mai jos vom explica aceşti termeni şi vom arată exact cum ar trebui să înţelegeţi utilizarea unuia dintre aceşti termeni în formularea diagnosticului în cazul Dvs.

Termenul “anexele uterine” înseamnă ovarele + trompele uterine. Aceste organe sunt numite anexe, deoarece acestea aderă la uter pe ambele părţi (pe dreapta şi pe stânga), şi sunt conectate cu acesta într-un singur sistem.

O reprezentare grafică a aspectului uterului, a ovarelor şi a trompelor uterine este prezentată pe desenul de mai jos.

Termenul “inflamaţia anexelor uterine“, aşa cum se poate uşor de înţeles, înseamnă inflamaţia ovarelor şi a trompelor uterine.

În locul termenilor lungi “inflamaţia anexelor uterine” sau “inflamaţia trompelor uterine şi a ovarelor”, medicii adesea utilizează termenul anexita.

Termenii salpingita şi ooforita îşi iau originea din limba greacă veche şi înseamnă, respectiv, inflamaţia trompelor uterine şi inflamaţia ovarelor. Legate împreună, ele formează termenul salpingooforita, care, la fel ca şi termenul anexita, înseamnă inflamaţia anexelor uterine (cu alte cuvinte, inflamaţia trompelor uterine şi a ovarelor).

În literatura medicală străină, anumiţi termeni, cum ar fi salpingita, oophoritis, anexita, sunt utilizaţi rar. În schimb, mai des, se utilizează termenul comun (Pelvic inflammatory disease), care, în română se traduce ca boala inflamatorie pelviană (BIP). Termenul BIP include nu numai inflamaţia trompelor uterine şi a ovarelor (de dreapta şi de stânga), dar şi inflamaţia mucoasei uterului (endometrita) şi inflamaţia peritoneului din jurul organelor feminine de reproducere în zona pelviană (peritonita).

În funcţie de localizarea şi severitatea inflamaţiei, medicii pot utiliza termeni diferiţi. De exemplu, în cazul în care inflamaţia afectează doar trompele uterine – medicul poate diagnostica salpingita. Dacă inflamaţia a capturat nu doar trompele uterine, ci şi ovarele şi peritoneul care le încadrează – medicul poate diagnostica BIP.

Mai jos, în acest articol vom utiliza, în mare parte, termenii anexita, salpingooforita şi inflamaţia anexelor uterine.

De ce apare inflamaţia anexelor uterine? Ce motive ar fi putut provoca această boală la mine?

Studiile recente arată că principala cauză a anexitei (salpingooforitei) sunt mai multe tipuri de microbi (infecţii) care pot pătrunde în regiunile uterului, ale trompelor uterine şi ale ovarelor şi pot provoca inflamaţii ale acestor organe.

În prezent, infecţiile care provoacă anexita sunt bine studiate şi pot fi detectate prin testele speciale, descrise mai jos, în detaliu.

În funcţie de tipul infecţiei care a cauzat boala, precum şi de modul în care reacţionează organismul femeii bolnave (în cazul diferitelor femei, aceeaşi infecţie poate provoca reacţii diferite) inflamaţia anexelor uterine se poate dezvolta diferit. De fapt, sunt posibile 4 variante diferite ale bolii:

1. La unele femei, inflamaţia anexelor uterine se dezvoltă foarte rapid (timp de câteva ore sau de câteva zile). De regulă, în asemenea cazuri, femeile se simt foarte rău (se pot manifesta dureri abdominale severe, temperatură de peste 38 C, greaţă, vărsături, secreţii vaginale cu un miros neplăcut, eliminări sangvinolente).
   În medicină, această formă de inflamaţie a anexelor uterine se numeşte anexită acută. Femeile cu anexită acută, de multe ori, în regim de urgenţă, sunt spitalizate pentru efectuarea unui tratament intensiv sau a unei intervenţii chirurgicale.
   Anexita acută, în mare măsură, se aseamănă cu alte boli grave, în care se manifestă inflamaţia sau distrugerea organelor interne (de exemplu, apendicita, sarcina ectopică).
2. În alte cazuri, infecţia, în cazul anexitei, se dezvoltă lent (timp de câteva săptămâni sau câteva luni) şi se manifestă doar prin unele simptome uşoare (cu durere abdominală nu prea severă, temperatura corpului puţin ridicată, scurgeri vaginale prelungite care apar de la sine sau după actul sexual).
   În medicină, această formă a inflamaţiei anexelor uterine se numeşte anexita subacută sau anexita subclinică.
   De regulă, în cazul depistării anexitei subclinice, medicii prescriu tratamentul cu o combinaţie de antibiotice pe care femeia îl poate efectua la domiciliu.
3. La femeile cu anexită acută sau anexita subclinică, după dispariţia infecţiei şi a inflamaţiei la nivelul organelor genitale, adesea, se observă conservarea durerii abdominale.
   De regulă, în asemenea cazuri, durerile sunt surde, dar pot fi şi destul de puternice. Durerile pot persista o lungă perioadă de timp (poate chiar luni sau ani) şi, periodic, pot să se intensifice.

În plus la durerile îndelungate în partea de jos a abdomenului, inflamaţia poate “lăsa” ca urmare unele modificări ale organele interne (inclusiv, aderenţe în zona pelviană, tulburări ale funcţiei trompelor uterine).
În ţările post-sovietice această formă a bolii (adică, durerile + modificările organelor interne rămase în urma infecţiei), adesea, este numită anexită cronică.
Cu toate acestea, în literatura medicală străină (în special în ţările Europei de Vest şi în SUA), termenul “anexită cronică” aproape că nu se utilizează. În schimb, medicii străini utilizează termenul sindromul durerii pelviene cronice la femei (adică, durerea prelungită în partea inferioară a abdomenului).

Decizia specialiştilor străini să utilizeze în locul termenului anexita cronică termenul durerile pelviene cronice, în opinia noastră, pare a fi justificată, deoarece, în acest caz, denumirea bolii reflectă exact ceea ce se întâmplă în organismul femeii, şi anume, conservarea consecinţelor inflamaţiei, după dispariţia procesului inflamator.
Aşadar, în cele mai multe cazuri, ceea ce medicii numesc anexită cronică nu este o infecţie şi nici inflamaţie, dar o consecinţă a infecţiei şi a inflamaţiei, suportate în trecut.
4. În unele cazuri, la câtva timp după recuperare, inflamaţia anexelor uterine poate să apară din nou. În acest caz, medicii numesc boala anexita recidivantă. De regulă, anexita poate recidiva din cauza penetrării repetate a infecţiei în organele genitale ale femeii.

Deci, dacă vă interesează care ar putea fi cauza inflamaţiei anexelor uterine în cazul Dvs., răspunsul este întotdeauna unicul posibil: este o infecţie. Mai jos vom arăta de unde poate apărea infecţia şi cum aceasta poate pătrunde în organismul Dvs.. În plus, mai jos vor fi prezentate răspunsurile la cele mai importante întrebări referitor la problemele asociate cu inflamaţia anexelor uterine şi la soluţionarea eficientă a acestora.

Cazurile în care trebuie să vă adresaţi neapărat medicului

Dacă aveţi dureri în abdomen, însoţite de febră, de eliminări vaginale sangvinolente (neasociate cu menstruaţia), de slăbiciune, de greaţă (sau doar de unul dintre aceste simptome) – adresaţi-vă imediat medicului dumneavoastră. Aceste simptome pot fi, într-adevăr, semnul anexitei acute, dar pot fi observate şi în cazul altor boli periculoase (în special, în cazul sarcinii ectopice, apendicitei, complicaţiilor asociate cu chisturi ovariene). Toate bolile enumerate mai sus prezintă o ameninţare reală pentru viaţa femeii şi necesită o intervenţie medicală de urgenţă. De asemenea, adresaţi-vă neapărat medicului dacă, un timp îndelungat, aveţi, fie că dureri abdominale, fie că dureri în zona lombară, fie că eliminări “ciudate” vaginale sangvinolente şi niciodată nu v-aţi consultat din această cauză cu un specialist. O explicaţie detaliată a altor cauze posibile ale scurgerilor vaginale cu un miros neplăcut sunt prezentate în articolul Eliminările vaginale. Alte cauze posibile ale sângerărilor vaginale sau ale dereglării caracterului menstruaţiei sunt prezentate în articolul Răspunsurile la cele mai frecvente întrebări despre menstruaţie şi despre eliminări sangvinolente din vagin. Alte cauze posibile ale durerilor abdominale sunt descrise în articolele Durerile în abdomen la adulţi şi la copii şi Durerile abdominale specifice femeilor.

Întrebări referitor la motivele care pot provoca inflamaţia anexelor uterine

Mai jos sunt prezentate răspunsurile la întrebările-cheie referitor la motivele care pot provoca sau pot contribui la dezvoltarea acestei boli.

De unde poate apărea infecţia?

Am spus deja că principala cauză a inflamaţiei anexelor uterine este infecţia (adică, bacteriile patogene care se dezvoltă în zona genitală).

În cele mai multe cazuri, inflamaţia anexelor uterine se dezvoltă după contaminarea femeii cu una dintre infecţiile sexual transmisibile. De cele mai multe ori, aceste infecţii sunt gonoreea sau chlamydia şi, mai rar, tricomonaza sau micoplasmoza.

O altă sursă de infecţie care poate provoca anexita poate fi activarea microbilor care există în organismul multor femei sănătoase. În special, după cum arată un număr de cercetări recente, la 70% dintre femei, odată cu inflamaţia anexelor uterine poate fi detectată şi vaginoza bacteriană (Gardnerella), care este cauzată de perturbarea florei normale vaginale şi poate juca rolul unei surse de infecţie.

Alte infecţii, implicate în dezvoltarea anexitei pot fi ureaplasma, citomegalovirusul, herpesul genital, Haemophilus influenzae, unele tipuri de streptococi, E.colli.

În cazuri foarte rare, anexita se dezvoltă la femeile infectate cu tuberculoză.

Cercetările ştiinţifice arată că, în cele mai multe cazuri, în dezvoltarea inflamaţiei colului uterin este implicat nu un singur tip de microbi, ci asociaţia câtorva tipuri de microbi (de exemplu, gonoreea + Gardnerella). Acesta este motivul pentru care, în tratamentul anexitei, medicii utilizează, de regulă, o combinaţie de mai multe antibiotice. Combinaţia antibioticelor poate acţiona concomitent asupra diferitelor tipuri de microbi.

Din aceste considerente, dacă vi s-a dezvoltat inflamaţia anexelor uterine, sursa de infecţie ar putea fi actul sexual neprotejat cu o persoană deja infectată cu infecţii sexual transmisibile, şi (sau) activarea microbilor, care sunt deja în corpul dumneavoastră, dar, până în prezent, nu s-au manifestat. Salpingooforita (anexita) poate apărea la femeile care sunt active sexual, dar şi la femeile care, fie că nu au avut deloc acte sexuale, fie că nu le-au avut timp de o lungă perioadă de timp.

Care ar putea fi cauza dezvoltării anexitei în cazul meu?

Dezvoltarea anexitei în cazul Dvs. ar putea fi provocată de unul sau de mai multe dintre următoarele motive:

1. Aţi avut o infecţie la nivelul vaginului sau al colului uterin, pentru care nu aţi primit un tratament adecvat;
2. Recent aţi avut, fie că menstruaţie, fie că ovulaţie;
3. Aţi avut un act sexual neprotejat cu o persoană de la care v-aţi contaminat cu o infecţie sexual transmisibilă;
4. Dvs. utilizaţi spălături vaginale;
5. Recent v-aţi supus unor proceduri ginecologice (chiuretaj, histeroscopie);
6. Recent aţi născut un copil;
7. Dvs. purtaţi un dispozitiv intrauterin (DIU).

Mai jos vom explica modul în care motivele enumerate mai sus ar putea contribui la dezvoltarea bolii.

În cele mai multe cazuri, inflamaţia anexelor uterine este precedată de inflamaţia vaginului şi a colului uterin. Infecţia se fixează la acest nivel şi îşi parcurge primele etape ale dezvoltării, şi anume de la acest nivel ea se poate răspândi mai departe.

Răspândirea infecţiei, de obicei, se efectuează în următorul fel: din focarele de inflamaţie din vagin şi colul uterin microbii, prin canalul cervical, trec în cavitatea uterină, din care nimeresc în trompele uterine şi în ovare şi cauzează inflamaţia acestor organe.

Cea mai comună formă de inflamaţie la nivelul vaginului şi a colului uterin este vaginita bacteriană, care, după cum s-a menţionat mai sus, poate fi găsită la majoritatea femeilor cu anexită.

Chiar dacă toţi ştiu de candidoză genitală, multe femei nu au auzit niciodată despre vaginita bacteriană. Cu toate acestea, vaginita bacteriană este o boală extrem de răspândită. O descriere detaliată a motivelor care produc această boală, a simptomelor prin care se poate manifesta ea şi a tratamentului acesteia, este prezentată în articolul Vaginita bacteriană (infecţia cu Gardnerella).

La unele femei, inflamaţia la nivelul vaginului şi al colului uterin (inclusiv, acele cauzate de vaginita bacteriană) se manifestă prin scurgeri vaginale cu un miros neplăcut, prin mâncărimi şi prin iritaţii în zona genitală. Cu toate acestea, la alte femei inflamaţia se dezvoltă, practic, fără niciun simptom şi, prin urmare, poate rămâne neobservată pentru o lungă perioadă de timp.

Probabilitatea dezvoltării vaginitei bacteriene şi a anexitei, asociate cu ea, în mod semnificativ, creşte la femeile care fac spălături (irigaţii) vaginale. Acest lucru se datorează faptului că spălăturile perturbează microflora normală vaginală şi pot facilita trecerea bacteriilor prin colul uterin.

Dacă practicaţi spălăturile vaginale, citiţi neapărat articolul nostru referitor la Riscurile asociate cu spălăturile vaginale.

Un alt motiv care ar putea provoca dezvoltarea anexitei este actul sexual neprotejat (adică, fără prezervativ), în care femeia poate fi contaminată cu infecţii care se transmit sexual.

Descrierea detaliată a infecţiilor care sunt sexual transmisibile şi cum vă puteţi proteja de ele este prezentată în articolul Protecţia împotriva infecţiilor sexual transmisibile.

Este cunoscut faptul că canalul cervical (calea prin care se răspândeşte infecţia), la femei, aproape tot timpul, este închis cu un cheag dens de mucus (aşa-numitul “mucusul cervical”). Acest cheag previne răspândirea microbilor din vagin în partea superioară, în uter şi în zona anexelor uterine.

Aproximativ de 2 ori pe luna (în momentul ovulaţiei şi în timpul menstruaţiei), densitatea cheagului de mucus, în canalul colului uterin, se reduce. Potrivit unor experţi, anume în aceste momente apare posibilitatea răspândirii infecţiei din vagin în uter şi, apoi, în trompele uterine şi în ovare.

La baza acestei ipoteze, există observaţii clinice care indică faptul că, de cele mai multe ori, dezvoltarea anexitei se produce la sfârşitul menstruaţiei sau în primele 10 zile de la sfârşitul menstruaţiei (în primele 10 zile după menstruaţie, de regulă, se produce ovulaţia).

La dezvoltarea inflamaţiei anexelor uterine, pot contribui, de asemenea, procedurile ginecologice, cum ar fi chiuretajul, histeroscopia, histerosalpingografia, în care medicul, prin vagin şi prin colul uterin, introduce în uter instrumentele chirurgicale (odată cu instrumentele, în uter poate fi introdusă şi infecţia).

Dezvoltarea inflamaţiei anexelor uterinei, de asemenea, poate fi frecvent observată în primele săptămâni după naştere. Este clar că, în acest caz, la dezvoltarea bolii contribuie permeabilitatea crescută a colului uterin, care se extinde foarte mult în timpul trecerii copilului.

Mai multe studii clinice au arătat că la femeile care utilizează dispozitivele intrauterine riscul anexitei (salpingooforitei) este de 2 ori mai mare, comparativ cu femeile care utilizează contraceptivele sub alte forme.

De cele mai dese ori, inflamaţia anexelor uterine se dezvoltă în primele săptămâni sau în primele luni după introducerea dispozitivului intrauterin.

A fost constatat, de asemenea, că anexita cauzată de ciuperci de tipul Actinomyces apare doar la femeile care utilizează dispozitive intrauterine.

În cazul identificării anexitei, medicii, de regulă, extrag dispozitivul intrauterin până la recuperarea deplină a femeii bolnave.

Legătura dintre administrarea contraceptivelor orale (pastile anticoncepţionale) şi dezvoltarea inflamaţiei anexelor uterine nu a fost pe deplin stabilită.

Potrivit unor studii, la femeile care administrează contraceptive orale, vâscozitatea mucusului, care acoperă canalul cervical, este crescută – lucrul care nu sporeşte, ci chiar reduce riscul dezvoltării acestei boli.

Poate inflamaţia anexelor uterine să se dezvolte în urma răcirii regiunii pelviene?

Procesând întrebările femeilor care s-au confruntat cu problema anexitei, autorii acestui articol au constatat că multe convingeri “populare” legate de cauzele inflamaţiei anexelor uterine, de modul dezvoltării acestei boli şi de tratamentul acesteia (cu alte cuvinte, ce ştiu şi ce cred despre această boală femeile obişnuite), fie că sunt în conflict direct cu datele ştiinţifice contemporane, fie că nu au nicio bază ştiinţifică serioasă.

Un exemplu de o asemenea convingere este o idee răspândită, precum că principala cauză a anexitei este suprarăcirea regiunii pelviene (şezutul pe rece, purtatul fustelor scurte iarna, etc.).

Lucrând cu articole medicale, scrise de experţii ginecologi din Europa de Vest şi din SUA, nu am găsit nicio remarcă a posibilităţii ca hipotermia să cauzeze anexita.

În acelaşi timp, nu am găsit şi o respingere directă a acestei idei (poate că, pur şi simplu, ea nu a fost luată în consideraţie din cauza lipsei unor dovezi ştiinţifice).

Pe de altă parte, în toate materialele pe care le-am utilizat pentru a scrie acest articol, a fost acordată o atenţie deosebită relaţiei între infecţie şi anexită.

Aşadar, chiar dacă, la ziua de azi, nu avem suficiente argumente pentru a declara cu fermitate lipsa oricărei legături între îngheţarea femeii şi inflamaţia anexelor uterine, se poate spune că ideea potrivit căreia hipotermia este principalul motiv al anexitei – este o mare exagerare, şi sustrage atenţia femeilor de la alţi factori, mult mai importanţi. De exemplu, în loc de a evita doar contactul cu rece (să nu înoate în apă rece, să nu se aşeze pe rece, să se îmbrace mai călduros), e mai bine să se acorde atenţie protecţiei împotriva infecţiilor cu transmitere sexuală (vezi Cum se utilizează prezervativele), să se respecte igiena corespunzătoare a organelor genitale (renunţarea la spălăturile vaginale), să se efectueze tratamentul adecvat al infecţiilor vaginale (vezi Vaginita, Cervicita, Infecţia cu Gardnerella).

Este adevărat că baia fierbinte, sauna sau solarul pot provoca agravarea anexitei?

Influenţa băilor prea calde, a saunei şi a solarului asupra dezvoltării anexitei nu a fost studiată în detaliu. Cu toate acestea, datele ştiinţifice, existente în prezent, sugerează că nici baia, nici sauna şi nici solarul nu pot juca vreun rol de bază în dezvoltarea anexitei.

Întrebări despre inflamaţia cronică a anexelor uterine (anexita cronică)

Mai jos sunt prezentate răspunsurile la întrebările de bază legate de aşa-numită inflamaţie cronică a anexelor uterine.

Am suportat anterior anexita. Poate inflamaţia anexelor uterine să mi se repete din nou?

Da, acest lucru este posibil. În medicină, dezvoltarea repetată a infecţiei în zona anexelor uterine se numeşte anexita recidivantă (recurentă).

Studiile recente arată că, chiar şi după un tratament corect, riscul de reapariţie a infecţiei este de aproximativ 14%.

Este absolut clar că tratamentul incorect poate implica un risc mult mai mare de menţinere sau de re-apariţie a bolii.

În cazul în care, după un timp de după tratamentul anexitei, aţi observat din nou simptomele bolii, adresaţi-vă neapărat medicului. Medicul vă va examina şi va prescrie testele necesare. Dacă investigaţiile vor arată că, într-adevăr, infecţia s-a dezvoltat din nou, medicul poate să vă prescrie tratamentul care va ajuta la înlăturarea acesteia.

Medicul mi-a spus ca am o inflamaţie cronică a anexelor uterine. Ce ar putea înseamnă acest lucru? Ce trebuie să fac în acest caz?

Aşa cum am spus mai sus, termenii “inflamaţia cronică a anexelor uterine” şi “anexita cronică” sunt utilizaţi, în mare parte, pentru a identifica starea femeilor, la care, la momentul diagnosticului, nu există nici infecţie, nici inflamaţie, dar există semne (schimbări în organele interne) rămase după infecţia suportată în trecut.

Urmele anexitei, suportate în trecut, pot fi aderenţele formate în jurul anexelor uterine, deformarea trompelor uterine, acumularea lichidului în trompele uterine, etc.

Pe plan extern, consecinţele anexitei se pot manifesta prin apariţia durerilor abdominale periodice sau continue şi/sau prin dificultăţile de a concepe un copil.

Mult mai rar, medicii utilizează termenul “anexita cronică” şi în scopul de a desemna dezvoltarea lentă a bolii. În acest caz, termenul “anexita cronică” ar trebui să fie considerat echivalent cu termenul anexita subacută (vezi mai sus).

În scopul determinării tratamentului necesar în cazul dumneavoastră, medicul ar trebui să atragă atenţia la două lucruri:

1. dacă, la momentul dat, este prezentă infecţia
2. ce anume, la momentul dat, vă deranjează pe Dvs.

Dacă medicul este sigur că nu aveţi nicio infecţie (el de mult timp vă urmăreşte starea sănătăţii, Dvs.aţi urmat deja un tratament cu antibiotice şi aţi efectuat teste la infecţii) – el va planifica tratamentul doar în direcţia momentelor care vă deranjează în prezent.

Dacă vă supără durerile abdominale – tratamentul va fi direcţionat spre eliminarea lor, dacă aveţi probleme cu conceperea unui copil – tratamentul va fi axat pe acest lucru.

O explicaţie detaliată a modului în care se tratează durerile abdominale prelungite şi dificultăţile în conceperea asociată cu inflamaţia cronică a uterului este prezentată mai jos.

Dacă medicul suspectează că puteţi avea o infecţie (acest lucru este posibil, în cazul în care nu aţi făcut un tratament adecvat cu antibiotice, dacă aţi fost într-o situaţie în care aţi fi putut să vă infectaţi din nou, în cazul în care aveţi alte simptome de infecţie) – el ar trebui să vă prescrie tratamentul cu antibiotice, descris în detaliu mai jos, în secţiunea privind tratamentul anexitei.

Odată ce infecţia va fi eradicată, medicul va planifica un tratament conceput pentru a elimina consecinţele.

În scopul de a confirma definitiv prezenţa sau absenţa infecţiei, medicul poate să vă prescrie următoarele teste şi examinări, în ordinea prezentată mai jos:

1. Frotiul bacteriologic din vagin
2. PCR şi alte teste pentru infecţii cu transmitere sexuală
3. Biopsia endometrului
4. Laparoscopia

Frotiul bacteriologic din vagin – este cea mai simplă şi mai accesibilă analiză care permite depistarea unor infecţii sexual transmisibile şi a unor semne ale inflamaţiei organelor genitale.

Medicul poate stabili că în căile genitale sunt prezente focare de inflamaţie, dacă în frotiu se va detecta un număr mare de leucocite.

În plus la aceasta, cu ajutorul frotiului, medicul poate detecta şi aşa infecţii, cum ar fi gonoreea, tricomonaza, vaginita bacteriană (microbii care provoacă aceste boli pot fi văzuţi la microscop).

Unele studii au arătat că absenţa oricăror modificări semnificative în rezultatele analizei frotiului bacteriologic (inclusiv, conţinutul normal al leucocitelor), aproape întotdeauna indică asupra faptului că femeia nu are anexită (adică, nu există inflamaţie şi infecţie).

O explicaţie detaliată a modului în care se efectuează frotiul bacteriologic şi cum se interpretează rezultatele acestuia este prezentată în articolul Frotiul bacteriologic din vagin.

Pentru a determina cu exactitate tipul infecţiei care a provocat inflamaţia, inclusiv acele infecţii care nu pot fi detectate la frotiul bacteriologic (de exemplu, micoplasma, chlamydia), medicul poate să vă prescrie efectuarea analizei PCR pentru infecţii genitale şi teste de sânge speciale.

O explicaţie detaliată a ceea ce este această analiză şi cum să vă pregătiţi de ea este prezentată în articolul Analiza PCR.

În cazurile în care testele de mai sus nu dau rezultate corecte (acest lucru este posibil, mai ales dacă infecţia se dezvoltă lent şi persistă deja o lungă perioadă de timp), medicul dumneavoastră vă poate prescrie biopsia endometrului şi laparoscopia.

Biopsia endometrului se efectuează pentru a determina semne ale inflamaţiei la nivelul mucoasei care căptuşeşte cavitatea uterină (endometru). Identificarea semnelor inflamaţiei (prezenţa celulelor plasmatice şi a leucocitelor) este un argument puternic în favoarea faptului că la femeie s-a dezvoltat inflamaţia cavităţii uterine şi a anexelor uterine.

Pentru efectuarea biopsiei, medicul introduce în uterul femeii o mică cameră video, o sursă de lumină (acestea sunt necesare pentru a explora interiorul uterului), precum şi un instrument special chirurgical cu ajutorul căruia se separă o mică bucată a mucoasei uterine (în medicină această procedură se numeşte histeroscopia).

O explicaţie detaliată a modului în care se efectuează histeroscopia, cum să vă pregătiţi pentru această procedură şi asupra căror lucruri trebuie să atrageţi atenţia Dvs., în cazul în care ar trebui să vă supuneţi în curând acestei proceduri, este prezentată în articolul Histeroscopia.

Pentru determinarea finală a inflamaţiei anexelor uterine, în unele cazuri, medicii efectuează laparoscopia.

În timpul laparoscopiei, medicii pot vedea partea exterioară a uterului, a trompelor uterine şi a ovarelor, pot lua probe de lichid în apropierea acestor organe (acest lichid poate conţine microbi), precum şi pot elimina unele consecinţe ale inflamaţiei (de exemplu, pot tăia aderenţele).

O explicaţie detaliată a ceea ce prezintă intervenţia chirurgicală laparoscopică şi ce trebuie să ştiţi, în cazul în care medicii v-au prescris această procedură, este prezentată în articolul Laparoscopia.

Deoarece unele dintre investigaţiile enumerate mai sus (inclusiv, biopsia endometrială, laparoscopia) sunt destul de complexe şi costisitoare şi pot avea chiar şi unele consecinţe, deşi extrem de rare, dar grave, mulţi specialişti renunţă la efectuarea acestor investigaţii şi prescriu tratamentul cu antibiotice chiar dacă infecţia este doar suspectată (adică, fără identificarea infecţiei).

Atragem atenţia Dvs. asupra faptului că, indiferent dacă au fost sau nu efectuate investigaţiile pentru a stabili prezenţa infecţiei – în cazul în care există chiar şi cea mai mică posibilitate că infecţia există – medicul trebuie să prescrie un tratament cu antibiotice.

Medicii, adesea, stabilesc prezenţa anexitei cronice în urma ecografiei. Aşa cum va fi arătat în răspunsurile la întrebările de mai jos, în acest caz, se depistează nu însăşi inflamaţia cauzată de o infecţie, ci urmele pe care ea le lasă în organele interne.

De fiecare dată, după ecografie, medicul îmi spune că am anexită cronică. Ce ar însemna aceasta?

Diagnosticul inflamaţiei anexelor uterine doar prin efectuarea ecografiei (ultrasonografiei) este practic imposibil. În primul rând, ecografia nu oferă o informaţie exactă referitor la prezenţa infecţiei şi, în al doilea rând, această investigaţie permite doar cu o precizie foarte mică determinarea existenţei consecinţelor anexitei, suferite în trecut (de exemplu, aderenţele, deformarea trompelor uterine).

Din aceste considerente, dacă, de fiecare dată după ecografie, medicul vă spune că aveţi o inflamaţie cronică a anexelor uterine, trebuie să înţelegeţi că medicul, în timpul examinării, a observat în organele interne ale Dvs. unele modificări care pot apărea în urma inflamaţiei suportate în trecut. Cu toate acestea, acest lucru nu înseamnă neapărat că inflamaţia continuă să se dezvolte în acest moment.

În scopul de a stabili definitiv dacă există inflamaţia şi infecţia, este necesar să se efectueze investigaţiile descrise în paragraful de mai sus.

N-am avut niciun simptom de anexită, dar, recent, după ce am fost investigată cu ajutorul ecografiei, medicul a spus că am o inflamaţie cronică a anexelor uterine. Ar putea fi aşa ceva?

Ca şi în situaţia de mai sus, în acest caz, declarând că aveţi “o inflamaţie cronică a anexelor uterine”, medicul, probabil, are în vedere consecinţele inflamaţiei suportate în trecut şi nu inflamaţia care evoluează la acest moment.

Studiile recente arată că, în cazul anexitei, infecţia, adesea, evoluează fără simptome (sau aproape fără simptome şi, prin urmare, de multe ori, femeile află pentru prima dată că au suportat o infecţie după o examinare sau după apariţia complicaţiilor (de exemplu, dificultăţi în conceperea copilului).

De aceea, dacă după ecografie vi s-a spus că aveţi anexită cronică, puteţi face următoarele concluzii:

• Posibil că, în trecut, aţi avut o infecţie care a provocat inflamaţia anexelor uterine
• Posibil că infecţia persistă şi la momentul actual.

Deoarece unele infecţii (de exemplu, Chlamydia) pot persista în organism o perioadă lungă de timp, dacă aţi aflat pentru prima dată despre existenţa la Dvs. a unor semne de inflamaţie cronică, adresaţi-vă neapărat medicului ginecolog.

Efectuând examinările descrise mai sus, medicul poate stabili dacă infecţia persistă (şi, prin urmare, dacă aveţi nevoie de tratament) sau dacă aceasta a fost eradicată. Efectuarea analizelor (şi, la nevoie, a tratamentului), în asemenea cazuri, este foarte importantă, deoarece fără tratament infecţia poate continua să se dezvolte şi poate să conducă la schimbări şi mai grave în organele genitale.

Am auzit că anexita cronică nu se tratează şi că ea va rămâne la mine pentru toată viaţa. Acest lucru este adevărat?

Atunci când medicii afirmă că anexita cronică nu se vindecă şi că ea persista de-a lungul vieţii, ei, de regulă, au în vedere nu boala ca atare (adică, inflamaţia), ci consecinţele acesteia (aderenţele în zona pelviană, modificările în structura trompelor uterine, etc.).

Consecinţele anexitei, într-adevăr, de multe ori nu pot dispărea de la sine (adică, acestea pot rămâne pentru toată viaţa), şi pot doar parţial să se supună tratamentului.

Cu toate acestea, însăşi anexita, care este o inflamaţie cauzată de o infecţie sau de o combinaţie de infecţii, este întotdeauna curabilă.

Chiar şi în cazurile în care, peste un timp după recuperare, infecţia se repetă (anexita recurentă), sau atunci când aceasta se dezvoltă lent şi nu se manifestă prin niciun simptom extern (anexita subclinică), ea poate fi eliminată printr-un tratament adecvat.

Răspunsuri la întrebări referitor la posibilele efecte ale inflamaţiei anexelor uterine asupra capacităţii femeii de a avea copii

Am avut inflamaţia anexelor uterine. Acum mi-e teamă că nu am să pot avea copii în viitor. Este adevărat că anexita poate conduce la infertilitate? Ce se poate face pentru a menţine capacitatea de a concepe un copil?

Inflamaţia anexelor uterine poate perturba, într-adevăr, capacitatea femeii de a concepe un copil (adică, ea poate conduce la infertilitate). Din fericire, în cele mai multe cazuri, infertilitatea, cauzată de anexită este reversibilă.

Mai jos vom analiza modul în care anexita poate conduce la infertilitate şi ce trebuie să faceţi pentru a stabili dacă inflamaţia anexelor uterine putea cauza, în cazul dumneavoastră, probleme de concepere a unui copil.

De ce anexita poate provoca infertilitate?

Sub efectul infecţiilor care cauzează anexita, ţesuturile genitale devin inflamate şi parţial se distrug. Odată ce inflamaţia trece, organismul încearcă să repare ţesutul deteriorat, precum se întâmplă şi cu rănile pe piele – după vindecarea plăgii rămâne o cicatrice.

Cicatricile formate în regiunea trompelor uterine se numesc aderenţe. În cazul în care aderenţele sunt situate în interiorul trompelor uterine – ele pot bloca complet trompele şi pot face imposibilă trecerea prin ele a ovulului şi întâlnirea acestuia cu spermatozoizii (adică, în acest caz nu este posibilă fecundarea).

În cazul în care aderenţele se formează între trompele uterine şi organele din jur – acestea pot apăsa pe partea exterioară a trompelor şi, de asemenea, pot bloca trecerea prin ele.

În cazul în care aderenţele blochează trompele uterine doar parţial, întâlnirea ovulului cu spermatozoidul se poate întâmpla şi ovulul va fi fertilizat, dar acesta nu va putea trece prin trompa uterină în uter şi va începe să crească chiar în trompă. În acest caz, se poate dezvolta o sarcină extrauterină.

Aderenţele din interiorul uterului pot încurca la fixarea normală a fătului sau chiar fac imposibil acest lucru.

În asemenea cazuri, anexita poate provoca o serie de modificări ale organelor genitale feminine care pot împiedica, fie că conceperea, fie că dezvoltarea normală a sarcinii.

Dacă doriţi să aflaţi mai multe despre modul în care un copil este conceput şi să găsiţi răspunsuri la alte întrebări referitoare la acest lucru, citiţi articolul nostru cu Răspunsurile la întrebări frecvente despre conceperea unui copil. Problema aderenţelor în zona pelviană şi posibilele soluţii ale acesteia sunt descrise în detaliu în articolul Aderenţe.

Cum să aflu dacă anexita ar putea perturba capacitatea mea de a avea copii?

Dacă sunteţi îngrijorată pe motivul că inflamaţia anexelor uterine, pe care aţi avut-o, ar putea perturba capacitatea dumneavoastră de a deveni mamă în viitor, adresaţi-vă medicului ginecolog pentru a efectua o ecografie.

În timpul ecografiei, medicul poate vedea structura trompelor uterine şi a uterului şi poate stabili dacă, în acest sens, există anumite devieri.

În cazul în care, după examenul ecografic, medicul vă spune că în zona uterului şi a trompelor uterine nu sunt schimbări majore – aceasta va însemna că boala nu a lăsat consecinţe grave şi că nu trebuie să vă fie frică pentru capacitatea Dvs. de a concepe un copil.

În cazul în care, după examenul ecografic, medicul vă va spune că aveţi unele schimbări – aceasta va însemna că, în viitor, este posibil să aveţi probleme de fertilitate, dar este posibil, de asemenea, să puteţi concepe un copil, fără intervenţia medicilor. În acest caz, va trebui doar să urmaţi câteva reguli:

1. Când vă veţi decide să aveţi un copil – va trebui pur şi simplu să începeţi încercările de a-l concepe. Studiile recente arată că mai mult de 50% dintre femeile, care au suportat anexita şi care au aderenţe în trompele uterine, sunt capabile, de la sine, fără niciun tratament medical şi fără de intervenţie medicală, să conceapă un copil.
2. Dacă Dvs. aveţi semne de sarcină (vezi O explicaţie detaliată a tuturor semnelor posibile ale sarcinii) – va fi nevoie să faceţi un test de sarcină (vezi Cum se efectuează testul de sarcină).
3. Dacă testul arată un rezultat pozitiv – va trebui să vă adresaţi medicului pentru a face ecografia (acest lucru este necesar pentru a exclude posibilitatea sarcinii extrauterine).
4. Dacă, după 9-12 luni după ce aţi început încercările de a concepe un copil, nu reuşiţi să rămâneţi însărcinată – va trebui să vă adresaţi medicului pentru a efectua unele investigaţii care vor ajuta să se stabilească exact motivele care vă împiedică să concepeţi un copil şi pentru a încerca să le eliminaţi. (Vezi Cauzele posibile ale infertilităţii şi unele posibilităţi de a le elimina)

În timp ce aşteptaţi un moment favorabil pentru concepţie (înainte de a începe încercările de a rămâne însărcinată), încercaţi să întreprindeţi măsurile prezentate mai jos, pentru a menţine, în măsura maximă, capacitatea Dvs. de a concepe un copil:

1. Dacă, deocamdată, nu aţi efectuat un tratament cu antibiotice, iar medicul dumneavoastră suspectează că este posibilă existenţa infecţiei – să discutaţi cu el despre posibilitatea efectuării tratamentului (vezi întrebările referitoare la anexita cronică şi la tratamentul anexitei din acest articol)
2. Încercaţi să preveniţi dezvoltarea unor episoade noi de anexită (vezi mai jos cum poate fi prevenită apariţia repetată a anexitei în viitor?)

Am avut, în trecut, inflamaţia anexelor uterine. Acum, eu nu pot concepe un copil. Ce pot face pentru a rezolva această problemă?

Dacă, în trecut, aţi avut anexită şi, în prezent, aveţi dificultăţi în conceperea unui copil ar trebui:

• Dacă aveţi sub 30 de ani, dar medicul v-a spus că anexita v-a lăsat unele consecinţe grave şi Dvs. aţi început încercările de a concepe un copil mai puţin de un an în urmă – să continuaţi aceste încercări timp de un an şi, numai în cazul în care, în această perioadă, nu reuşiţi să concepeţi un copil – adresaţi-vă medicului dumneavoastră. Studiile arată că multe femei care au suportat anexita pot concepe independent un copil, în termen de un an.
  Dacă mergeţi la medic mai devreme de un an de la începutul încercărilor de a deveni gravidă – e posibil că el pur şi simplu vă va recomanda să continuaţi încercările şi să reveniţi la el, dacă nu rămâneţi gravidă în timpul acestei perioade.

• Dacă aveţi vârsta peste 30 de ani – adresaţi-vă medicului dacă nu puteţi rămâne gravidă în timpul primelor 6 luni de încercări. Studiile arată că, după 30 de ani, abilitatea femeii de a concepe independent un copil începe să scadă şi, din aceste considerente, tratamentul care poate ajuta pentru a concepe un copil, trebuie început mai devreme.

Ce poate face un medic pentru a rezolva problema?

În scopul de a înlătura problemele legate de conceperea unui copil, medicul va trebui să vă prescrie o serie de investigaţii, care îl vor ajuta să stabilească dacă problemele de fertilitate, în cazul Dvs., sunt asociate cu inflamaţia anexelor uterine, suportată în trecut, sau dacă există alte motive (din partea Dvs. sau a partenerului Dvs.) care vă împiedică să concepeţi un copil.

Pentru explicarea detaliată a motivelor care ar putea împiedica conceperea unui copil (din partea femeii şi din partea bărbatului), precum şi a metodelor de eliminare ale acestora, citiţi articolul nostru Cauzele posibile ale infertilităţii şi posibilitatea eliminării acestora.

Răspunsuri la întrebări despre metodele de tratament al inflamaţiei anexelor uterine

Ce tratament (care medicamente) este necesar pentru a rezolva problema anexitei?

Aşa cum deja s-a menţionat mai sus, dezvoltarea inflamaţiei anexelor uterine este întotdeauna strâns asociată cu înmulţirea în organele genitale a microbilor patogeni. Din acest motiv, principalul tip de medicamente utilizate în tratamentul anexitei sunt antibioticele.

Deoarece, în dezvoltarea anexitei pot fi implicate simultan mai multe tipuri de bacterii care sunt sensibili la diferite antibiotice, medicii prescriu, de regulă, antibiotice cu un spectru larg de acţiune, care pot suprima dezvoltarea diferitelor tipuri de microbi (Doxiciclina, Metronidazolul, Azitromicina, Clindamicina, Cefalosporina, Gentamicina, etc.).

Determinarea dozelor de antibiotice şi a duratei tratamentului poate fi făcută doar de medic. Din aceste considerente, în articolul nostru, vom prezenta un singur exemplu al schemei posibile pentru tratamentul anexitei.

Cura de tratament:  
O injecţie intramusculară a Ceftriaxonei, 250 mg
+ Doxiciclina sub formă de pastile, 100 mg. De 2 ori pe zi, timp de 14 zile
+ Metronidazol, comprimate 500 mg, de 2 ori pe zi, timp de 14 zile.

În niciun caz nu trebuie să încercaţi să trataţi inflamaţia anexelor uterine din propria iniţiativă! Chiar dacă credeţi că diagnosticul este corect şi chiar dacă puteţi cumpăra medicamente fără prescripţie medicală – pentru tratament ar trebui să consultaţi un medic ginecolog.

O combinaţie de antibiotice este necesară în cazurile în care inflamaţia anexelor uterine se manifestă prin simptome severe (anexita acută) şi în cazurile în care boala este asimptomatică (sau aproape fără simptome).

Ca un tratament adiţional, medicul poate să vă prescrie medicamente anti-inflamatorii şi analgezice (de exemplu, supozitoare cu Diclofenac sau cu Ibuprofen) şi antifungice (de exemplu, Ketoconazol, Miconazol).

Cum poţi înţelege că tratamentul este eficient?

În cazul în care, înainte de tratament, inflamaţia anexelor uterine vi s-a manifestat prin febră, prin dureri abdominale şi prin alte simptome vizibile, puteţi înţelege că tratamentul funcţionează dacă, în a 3-a zi după începerea tratamentului cu antibiotice, se observă normalizarea temperaturii corpului, ameliorarea durerilor abdominale şi se îmbunătăţeşte starea generală a sănătăţii.

Dacă, după 3 zile de la începerea tratamentului, nu există nicio îmbunătăţire, este necesară spitalizarea pentru a efectua examinările suplimentare şi pentru a corecta tratamentul (intervenţia chirurgicală, administrarea antibioticelor intravenos, etc.).

Am nevoie de spitalizare pentru a trata inflamaţia anexelor uterine?

În cele mai multe cazuri, tratamentul anexitei poate fi efectuat în mod ambulatoriu (adică, nu este nevoie de spitalizare).

Cu toate acestea, medicul dumneavoastră vă poate recomanda spitalizarea în următoarele situaţii:

• Dacă, în scopul stabilirii diagnosticului, sunt necesare investigaţii suplimentare;
• Dacă s-a îmbolnăvit o femeie gravidă;
• Dacă starea de sănătate a femeii nu s-a ameliorat peste 3 zile de tratament ambulatoriu;
• Dacă boala a provocat unele complicaţii (de exemplu, s-a dezvoltat un abces).

Când, pentru tratamentul anexitei, poate fi nevoie de o intervenţie chirurgicală?

Efectuarea intervenţiei chirurgicale poate fi necesară în cazul în care tratamentul cu antibiotice nu a fost suficient de eficace (acest lucru poate fi indicat de absenţa unor modificări semnificative în starea sănătăţii femeii în primele 3 zile de administrare a antibioticelor), precum şi dezvoltarea unor complicaţii (de exemplu, abcese, hemoragii interne).

Medicii pot efectua intervenţia prin laparoscopie sau prin laparotomie. Alegerea tehnicii chirurgicale depinde de starea femeii (într-o stare gravă, de regulă, se efectuează laparotomia), precum şi de capacităţile spitalului în care este efectuat tratamentul.

In timpul intervenţiei chirurgicale, medicii creează condiţiile pentru curăţarea cavităţii pelvine de puroi, format în timpul inflamaţiei (drenaj). În cazul în care trompa uterină sau ovarul (mai des doar dintr-o parte) au fost afectate grav de inflamaţie, chirurgii pot decide înlăturarea lor.

În cazuri rare, din cauza răspândirii masive a infecţiei, medicii sunt nevoiţi să elimine ambele trompe uterine şi ovare, şi chiar pot îndepărta uterul.

Dacă am anexită, partenerul meu ar trebui să fie, de asemenea, supus tratamentului?

Deoarece inflamaţia anexelor uterine este, adesea, asociată cu gonoreea şi cu chlamydia, de care se pot infecta nu doar femeile, ci şi bărbaţii, după depistarea inflamaţiei anexelor uterine la femei, medicii recomandă, de regulă, efectuarea tratamentului şi la partenerii sexuali (care femeia a avut contactat sexual în ultimele 6 luni).

Sunt oare nocive contactele sexuale în cazul anexitei şi în cazul existenţei aderenţelor? Trebuie de limitat contactele sexuale în cazul anexitei?

Contactele sexuale, ca atare, în cazul anexitei, nu sunt dăunătoare. Cu toate acestea, în scopul de a reduce riscul de transmitere a infecţiei de la un partener sexual la altul, medicii recomandă, de regulă, abţinerea de la contacte sexuale, atât timp cât femeia şi bărbatul efectuează tratamentul şi, în urma acestuia, se supun re-examinării care confirmă faptul că infecţia este eradicată.

Este posibil tratamentul anexitei prin spălături vaginale şi, dacă da, cu ce anume?

Aşa cum deja s-a menţionat mai sus, spălăturile vaginale prezintă unul dintre factorii care contribuie la dezvoltarea inflamaţiei anexelor uterine. Din aceste considerente, aceste proceduri, în niciun caz nu pot fi recomandate ca tratament al anexitei, chiar dacă intenţionaţi să utilizaţi în acest scop preparate cu acţiune antimicrobiană.

Detaliile referitor la acţiunea spălăturilor vaginale asupra organelor genitale sunt prezentate în articolul Spălăturile vaginale.

Este adevărat că în tratamentul anexitei cronice ajută bine o odihnă la mare?

Cu siguranţă, odihna la mare nu poate împiedica dezvoltarea infecţiei şi, prin urmare, în cazul detectării anexitei, tratamentul cu antibiotice este strict necesar şi nu poate fi înlocuit cu alte remedii.

Pe de altă parte, odihna la mare poate reduce intensitatea durerii în abdomen, care putea rămâne în urma inflamaţiei anexelor uterine, suportate în trecut.

Am auzit că, pentru tratamentul anexitei cronice, sunt necesare contactele sexuale regulate şi că contactele sexuale rare şi neregulate contribuie la dezvoltarea acestei boli. Acest lucru este adevărat?

Analizând literatura medicală, nu am găsit nicio notă referitor la legătura între inflamaţia anexelor uterine şi frecvenţa şi regularitatea contactelor sexuale. Acest fapt ne dă posibilitatea să afirmăm că contactele sexuale, fie că frecvente, fie că rare, nu pot nici provoca anexita şi nici influenţa dezvoltarea ei.

Pe de altă parte, un şir de surse indică faptul că anexita este semnificativ mai frecventă la femeile cu parteneri sexuali multipli sau la femeile care practică contactele sexule ocazionale. După cum se poate uşor de înţeles, în aceste cazuri, creşterea probabilităţii de inflamaţie a anexelor uterine este asociată cu un risc crescut de a contracta boli cu transmitere sexuală, caracteristic pentru contacte sexuale ocazionale sau pentru contacte sexule cu parteneri multipli.

Am auzit că în tratamentul anexitei cronice ajută bine “masajul ginecologic”

În sursele pe care ne bazăm noi  nu am găsit nicio referire cu privire la efectele benefice ale aşa-numitului “masaj ginecologic” (rotaţia degetelor în vagin, în sensul acelor de ceasornic) asupra evoluţiei anexitei şi asupra probabilităţii de recuperare.

Ce se poate face pentru a elimina sau cel puţin a reduce durerea asociată cu anexita suportată în trecut?

Inflamaţia anexelor uterine este adesea însoţită de dureri în abdomen, în zona inghinală şi în zona lombară, care pot persista chiar şi după eradicarea infecţiei şi după eliminarea inflamaţiei.

Adesea, femeile descriu aceste dureri ca fiind surde, cu senzaţie de tragere (mai rar, acute, cu senzaţie de împungere), şi remarcă faptul că durerea se intensifică în timpul actului sexual, în timpul unor mişcări (de exemplu, în timpul aplecărilor), în urma expunerii la frig.

Potrivit unor experţi, unul dintre motivele durerilor prelungite la nivelul abdomenului este formarea aderenţelor în zona pelviană, care limitează mobilitatea naturală a organelor interne. O serie de studii au arătat că aderenţele subţiri sunt mult mai dureroase decât aderenţele groase şi brute.

În cadrul unor studii s-a arătat că, în plus la aderenţe, durerile îndelungate în abdomen, la femei, pot fi provocate şi de alte boli ginecologice (inclusiv, endometrioza, tumorile uterine, cancerul ovarian, fibromul uterin, varicele în pelvis).

De aceea, în cazul în care nu aţi consultat medicul referitor la durerile abdominale pe care le aveţi, faceţi neapărat acest lucru, în scopul de a vă asigura că durerile sunt efectiv legate de existenţa aderenţelor.

De regulă, pentru a elimina durerile nu prea severe asociate cu aderenţele, medicii recomandă administrarea analgezicelor (de exemplu, Paracetamol, Ibuprofen).

În cazul în care durerile sunt puternice şi nu pot fi uşurate cu analgezice, medicul vă poate recomanda intervenţia chirurgicală, în timpul căreia aderenţele vor fi tăiate.

Recomandările suplimentare cu privire la cauzele apariţiei aderenţelor, la simptomele pe care acestea le pot produce, la investigaţiile prin care acestea pot fi identificate, la impactul posibil asupra dezvoltării sarcinii şi la tratamentul care este necesar pentru a elimina aderenţele sunt prezentate în articolul: Explicaţia detaliată a aderenţelor şi Trompe uterine impermeabile (înfundate).

Care sunt complicaţiile şi consecinţele pe care le poate provoca inflamaţia anexelor uterine?

Cu toate că metodele moderne de tratament sunt foarte eficiente în eliminarea infecţiei care declanşează inflamaţia anexelor uterine, acestea nu sunt întotdeauna în măsură să împiedice dezvoltarea efectelor pe termen lung ale bolii.

În special, chiar şi atunci când se efectuează tratamentul corect, riscului dezvoltării impermeabilităţii trompelor uterine şi a problemelor asociate cu conceperea unui copil este de aproximativ 17%, riscul de conservare prelungită a durerilor abdominale este de 37%, iar riscul de reapariţie a infecţiei – de aproximativ 14%.

Unele studii au arătat că femeile care au avut un episod de inflamaţie a anexelor uterine sunt expuse riscului de infertilitate în circa 8% de cazuri, la femeile care au suportat două episoade ale bolii, riscul de infertilitate este de aproximativ 20%, şi acest risc creşte la 40% şi mai mult, în cazul în care femeia a suferit trei sau mai multe episoade de anexită.

Piosalpinx şi hidrosalpinx. Obstrucţia trompelor uterine.

Inflamaţia trompelor uterine (salpingita), în unele cazuri, duce la supuraţia lor (apariţia puroiului). Acumularea unei cantităţi mici de puroi în cavitatea trompei uterine se numeşte piosalpinx.

În procesul inflamaţiei caracteristice piosalpinxului pereţii trompelor uterine sunt deterioraţi şi deformaţi. Din acest motiv, chiar şi după eradicarea infecţiei, în trompele uterine se pot forma aderenţele care perturbă funcţionarea lor normală (şi anume, capacitatea lor de a lăsa să treacă ovulul).

Femeile, la care anexita se dezvoltă cu supuraţia trompelor uterine, după recuperare, au adesea dificultăţi în conceperea unui copil, sau au un risc mai mare de sarcină extrauterină.

Ambele aceste fenomene sunt legate de faptul că ovulele, produse în ovare, pur şi simplu nu pot trece în uter printr-o trompă uterină astupată.

Detaliile suplimentare despre aceea cum inflamaţia trompelor uterine poate conduce la dificultăţi de concepere a unui copil sunt prezentate în articolele Explicaţia dificultăţilor de concepere a unui copil şi Explicaţia problemei de obstrucţionare a trompelor uterine.

Uneori, dezvoltarea ulterioară a infecţiei, în caz de piosalpinx, poate conduce la formarea unui abces tubo-ovarian, care este descris mai jos.

Tratamentul piosalpinxului, de regulă, se efectuează prin administrarea unei combinaţii ale antibioticelor.

În unele cazuri, după dispariţia infecţiei şi a inflamaţiei, în trompa uterină blocată se acumulează o cantitate mare de lichid steril şi clar. Această situaţie, în medicină, este numită hidrosalpinx.

În funcţie de cât de extins a fost procesul inflamator, în cazul salpingitei, hidrosalpinxul se poate forma pe partea stângă, pe partea dreaptă sau pe ambele părţi.

Principalele simptome şi semne ale hidrosalpinxului sunt durerile abdominale surde, precum şi dificultăţile în conceperea un copil.

Consecinţele şi complicaţiile hidrosalpinxului

Principala consecinţă a hidrosalpinxului este dereglarea permeabilităţii trompelor uterine (din dreapta, din stânga, sau din ambele părţi). Trompele uterine obstrucţionate îşi pierd capacitatea de a permite ovulului să treacă şi, prin urmare, femeile cu hidrosalpinx pot să se confrunte cu dificultăţi în conceperea unui copil.

Femeile cu hidrosalpinx unilateral (doar din partea dreaptă sau doar din partea stângă), de regulă, îşi păstrează capacitatea de a concepe individual un copil. În acest caz, în concepere participă ovulul care trece prin trompa uterina din partea sănătoasă.

La femeile cu hidrosalpinx bilateral sau cu aderenţe extinse în cavitatea pelviana, capacitatea de a concepe independent un copil poate să se reducă foarte mult.

Cu toate acestea, chiar şi în asemenea cazuri, conceperea unui copil este posibilă cu ajutorul unor proceduri auxiliare (fertilizarea in vitro – FIV).

Diagnosticul hidrosalpinxului

Principala metodă de diagnosticare a hidrosalpinxului este ecografia pelviană. La ecografie hidrosalpinxul apare ca un tub uterin semnificativ dilatat, cu pereţii subţiri, umplut cu lichid.

Efectul hidrosalpinxului asupra dezvoltării sarcinii

Observaţiile clinice arată că prezenţa hidrosalpinxului afectează în mod negativ dezvoltarea sarcinii (în special, în timpul primelor câteva săptămâni) şi reduce eficienţa FIV cu 50%. Unii experţi cred că acest lucru poate fi din cauza faptului că, în cazul hidrosalpinxului, lichidul conţinut în trompa uterină poate conţine unele substanţe toxice pentru făt. În prezent, structura exactă a acestor substanţe şi valabilitatea acestei ipoteze, deocamdată, nu au fost stabilite.

Din acest motiv, înainte de a efectua FIV, medicii, adesea, recomandă eliminarea hidrosalpinxului pe cale chirurgicală.

Tratamentul hidrosalpinxului

Scopul principal al tratamentului hidrosalpinxului este eliminarea riscului re-dezvoltări inflamaţiei şi recuperarea maximă a capacităţii femeii de a concepe un copil.

În prezent, tratamentul principal este efectuarea intervenţiei chirurgicale în timpul căreia, în funcţie de starea trompelor uterine, medicii, fie că restabilesc permeabilitatea lor normală (sapingostomia), fie că (în cazul în care recuperarea nu este posibilă) le elimină, în scopul de a înlătura posibilele efecte negative asupra fătului.

Femeile, la care, în timpul laparoscopiei, medicii au restabilit permeabilitatea trompelor uterine, pot, adesea, concepe un copil independent.

Femeile, la care ambele trompe uterine au fost înlăturate la operaţie, pot concepe un copil doar prin FIV.

Un studiu, rezultatele căruia au fost publicate în 2011, a arătat că probabilitatea medie de a concepe la femeile care au fost supuse, fie că restaurării laparoscopice a permeabilităţii trompelor uterine, fie că îndepărtării trompelor uterine + FIV, este de aproximativ 61%.

Abcesul tubo-ovarian

În unele cazuri (la aproximativ 15% dintre femeile care suferă de anexită) dezvoltarea inflamaţiei anexelor uterine evoluează foarte agresiv, cu supuraţie considerabilă a trompelor uterine şi a ovarelor. Acumularea puroiului în această zonă se numeşte abces tubo-ovarian.

În 25-50% dintre cazuri, abcesul tubo-ovarian se formează doar dintr-o parte (din dreapta sau din stânga).

Dimensiunile abcesului tubo-ovarian pot ajunge la câţiva centimetri.

Abcesul tubo-ovarian se consideră o complicaţie extrem de periculoasă şi , din aceste considerente, dacă medicii bănuiesc la femeie dezvoltarea acestei boli, în majoritatea cazurilor, ea este internată pentru tratament de urgenţă.

Principalele simptome ale abcesului tubo-ovarian sunt durerea abdominală severă (care poate fi mai pronunţată pe dreapta sau pe stânga) şi creşterea temperaturii peste 38.3 C. Pot să se manifeste, de asemenea, vărsăturile, greaţa şi alte simptome ale anexitei acute, care au fost deja descrise mai sus.

Poate un abces tubo-ovarian să conducă la moarte?

Da, din păcate acest lucru este posibil. Cu toate că tehnicile chirurgicale şi tratamentul medicamentos au progresat semnificativ, în 5-10% dintre cazuri, abcesul tubo-ovarian provoacă decesul femeii bolnave. Cauza decesului, în acest caz, ar putea fi şocul provocat de răspândirea infecţiei asupra organele interne (în cazul de ruptură a abcesului).

Cum pot stabili medicii existenţa abcesului tubo-ovarian?

Medicul poate suspecta la femeie formarea abcesului tubo-ovarian în cadrul examenului pelvian (abcesul abdominal este palpabil ca o umflătură).

În scopul confirmării prezenţei unui abces, medicul poate să vă prescrie ecografia, tomografia computerizată sau RMN.

Cum se efectuează tratamentul abcesului tubo-ovarian?

Tactica tratamentului abcesului tubo-ovarian depinde de faptul dacă abcesul a erupt sau nu şi de starea generală a femeii bolnave.

În cazul în care abcesul nu s-a rupt şi infecţia rămâne localizată – medicul poate recomanda un tratament cu o combinaţie de antibiotice. Includerea în schema de tratament a mai multor antibiotice este necesară pentru a suprima dezvoltarea tuturor tipurilor de microbi implicaţi în dezvoltarea unui abces.

În cazul în care, în primele 2-3 zile de tratament cu antibiotice, starea femeii bolnave nu s-a îmbunătăţit (se menţin temperatura şi durerile abdominale), medicul vă poate recomanda o intervenţie chirurgicală.

Intervenţia chirurgicală este strict necesară în cazul în care abcesul se sparge (adesea, abcesul tubo-ovarian erupe în intestin sau în cavitatea abdominală).

Tactica efectuării intervenţiei chirurgicale depinde de gradul de răspândire a infecţiei. Dacă abcesul este situat pe stânga sau pe dreapta – medicii pot elimina puroiul acumulat, ovarul şi trompa uterină situate din partea respectivă. În cazul abcesului bilateral, poate fi necesară îndepărtarea ovarelor şi a trompelor uterine din stânga şi din dreapta, precum şi îndepărtarea uterului.

Răspunsuri la întrebările legate de inflamaţia anexelor uterine şi sarcină

Pot rămâne însărcinată dacă sunt bolnavă de anexită?

Am spus deja mai sus, că anexita poate reduce capacitatea unei femei de a concepe un copil. Cu toate acestea, scăderea capacităţii de a concepe un copil în timpul sau după anexită nu se manifestă, în mod obligatoriu, la toate femeile. De aceea, apariţia sarcinii în timpul sau după ce aţi suferit de anexită, este posibilă.

Apariţia sarcinii în timpul bolii poate complica tratamentul inflamaţiei anexelor uterine (medicii vor fi obligaţi să folosească medicamente mai puţin eficiente pentru a nu dăuna fătului). Mai mult decât atât, din cauza bolii, femeia poate pierde sarcina. Din aceste considerente, în timpul tratamentului inflamaţiei anexelor uterine, se recomandă, fie să vă abţineţi de la contactele sexuale, fie să utilizaţi metode contraceptive sigure.

Recomandări detaliate referitor la alegerea contraceptivelor sunt prezentate în articolul Alegerea metodelor de protecţie sigură împotriva sarcinii nedorite şi împotriva infecţiilor cu transmitere sexuală.

 

Cum poate afecta anexita dezvoltarea sarcinii?

În timpul sarcinii, canalul colului uterin este închis cu un cheag dens de mucus cervical, care împiedică microbii să pătrundă în uter şi mai sus, în trompele uterine. Se presupune că anume aceasta este cauza faptului că inflamaţia anexelor uterine la femeile gravide se întâlneşte mult mai rar decât la femeile obişnuite.

În cazurile în care infecţia, totuşi, reuşeşte să depăşească bariera de la nivelul colului uterin (acest lucru se întâmplă, de regulă, la începutul sarcinii, până la săptămâna a 12-a) şi provoacă anexita, apare riscul de pierdere a sarcinii.

Cum se efectuează tratamentul inflamaţiei anexelor uterine (anexitei) în timpul sarcinii?

Tratamentul anexitei, în timpul sarcinii, se efectuează cu antibioticele care au un efect minim asupra dezvoltării fătului. Tipul medicamentelor şi dozele le stabileşte medicul curant.

O explicaţie detaliată a impactului posibil al medicamentelor asupra dezvoltării sarcinii este prezentată în articolul Administrarea medicamentelor în timpul sarcinii.

Cum pot preveni repetarea anexitei în viitor?

În scopul de a preveni o repetare a inflamaţiei anexelor uterine în viitor:

• Practicaţi doar contacte sexuale protejate (vezi Cum vă puteţi protejă de infecţii cu transmitere sexuală);
• Renunţaţi la spălăturile vaginale;
• Dacă observaţi apariţia eliminărilor vaginale neobişnuite, a mâncărimilor, a iritaţiilor în zona genitală sau a altor semne de infecţie a vaginului sau a colului uterin, ar trebui să consultaţi un medic pentru a efectua o examinare şi un tratament de calitate.